Prejudiciul de agrement

Călina Jugastru, Drept civil. Obligațiile. Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2026.

1. Noțiunea „prejudiciu de agrement”^[1]

O categorie autonomă. Spre deosebire de celelalte prejudicii care alcătuiesc latura nepatrimonială a prejudiciului corporal, prejudiciul de agrement a avut în decursul timpului un traseu sinuos, iar cererile de indemnizare au primit soluții radical opuse. Aceste soluții nu sunt erori în procesul de indemnizare – mai curând, sunt momente care au marcat procesul de cristalizare a prejudiciului de agrement, drept categorie autonomă a prejudiciului corporal.

Nucleul prejudiciului de agrement este privarea victimei de posibilitatea desfășurării unor activități pe care aceasta le practica anterior. Perimetrul activităților indemnizabile, limitele prejudiciului de agrement în raport cu alte prejudicii reprezintă aspecte care au variat în practica judiciară. Esența prejudiciului de agrement include elemente perene și îl delimitează de categoriile apropiate ale prejudiciului corporal. Conținutul noțiunii de „prejudiciu de agrement” nu face obiectul unei unanimități – dar nici nu este de natură a pune sub semnul întrebării existența acestei categorii.

Accepțiunile prejudiciului de agrement. „Va et vient”. În mod paradoxal, prejudiciul de agrement este o categorie consacrată a prejudiciului, indemnizarea sa având o vechime considerabilă, dar, cu toate acestea, persistă incertitudini în ceea ce privește conținutul noțiunii, precum și în ce privește activitățile asociate. Reglementările sumare (sau, după caz, absența acestora) au oferit jurisprudenței o contribuție concretizată într-o abundență de hotărâri. Pe fir evolutiv, pagini întregi ar putea să descrie procesul fluctuant al indemnizării. Edificatoare, în acest sens, este practica franceză, care promovează accepțiuni diferite și, pe cale de consecință, soluții diferite ale solicitărilor de indemnizare.

Prealabil calificării noțiunii, menționăm perspectivele relevante ale doctrinei și jurisprudenței, cu privire la prejudiciul de agrement. Vom trimite și la traseul neunitar al indemnizării (în ceea ce privește activitățile de care victima este privată), după care vom contura noțiunea, având în vederea departajarea clară între prejudiciile morale.

Dacă ne raportăm la literatura de specialitate, aceasta a integrat, majoritar, prejudiciul de agrement, în rândul consecințelor fără caracter economic ale atingerilor aduse integrității corporale. Pe bună dreptate, s-a afirmat că, sistemul de drept francez este considerat a fi cel mai generos, în ce privește repararea acestui gen de prejudicii. „Jurisprudența admite că cea mai mare parte din aceste consecințe merită să fie reparate, iar legiuitorul a intervenit în mai multe rânduri[,] confirmând acest principiu și acordând acestui gen de prejudicii un statut oarecum privilegiat (în acest sens pot fi citate: acțiunile securității sociale contra terților răspunzători pentru indemnizațiile corespunzând compensațiilor pentru «suferințele fizice și morale»; «prejudiciul estetic», «prejudiciul de agrement» și «prejudiciul de afecțiune»; Legea din 6 decembrie 1976 referitoare la prevenirea și repararea prejudiciilor rezultate din accidentele de muncă, lege prin care s-a lărgit mult domeniul de indemnizare a prejudiciilor morale consecutive daunelor corporale[,] statuându-se că în caz de «culpă nescuzabilă a angajatorului sau a celor care s-au substituit acestuia», victimele pot[,] prin excepție de la principiul neresponsabilității angajatorului pentru accidentele de muncă, să pretindă de la acesta, repararea anumitor prejudicii care, în principiu, nu sunt luate în considerare în legislația securității sociale, în special «suferințele fizice și morale îndurate de victime și prejudiciile estetice ori de agrement»; prin art. L 437-7 și urm. și art. 452-2 din Codul securității sociale se prevede că în caz de accident urmat de deces, avânzii-cauză, precum și ascendenții și descendenții care nu dreptul la o rentă pot cere repararea «prejudiciului moral»). Acest interes special al legiuitorului francez pentru indemnizarea acestui gen de pagube a avut consecințe, indirecte, dar certe, asupra judecătorilor care au abandonat practica evaluării globale a indemnizațiilor acordate victimelor accidentelor corporale, indiferent de cauza acestora. Deci, s-a accentuat autonomia «consecințelor nepatrimoniale ale atingerilor integrității fizice», făcându-se din acestea o «categorie particulară de prejudicii» de care a fost legată calificarea «daune personale» (se face, totuși sublinierea că implicațiile juridice ale acestei denumiri nu au fost încă pe deplin elucidate, în orice caz ea a pus în evidență necesitatea unei delimitări precise a prejudiciilor cărora li se aplică). În această categorie particulară de prejudicii (a consecințelor fără caracter economic a atingerilor aduse integrității corporale) au fost incluse următoarele grupuri de daune: diminuarea capacității fizice fără consecințe de ordin economic; prejudiciile morale suferite de persoana rănită sau bolnavă; suferințele îndurate; un grup nedeterminat de asemenea consecințe, desemnat sub denumirea generică de „alte prejudicii morale” (în care sunt cuprinse: prejudiciul estetic, prejudiciul de agrement; prejudiciul sexual; prejudiciul de contaminare), fiind tratat, în mod separate, «prejudiciul de afecțiune»”^[2].

Am lăsat să „curgă” aceste precizări de doctrină, întrucât ilustrează perfect modul în care prejudiciul de agrement relaționează cu celelalte categorii, din componenta nepatrimonială a prejudiciului corporal și cu prejudiciul de afecțiune. Aceste „alte prejudicii morale” sunt prejudicii care au situații relativ diferite. Dacă prejudiciul estetic, prejudiciul sexual și prejudiciul de contaminare sunt „stabile”, din punctul de vedere al conținutului, prejudiciul de agrement este una dintre categoriile al cărei conținut a fost variabil, sub influența mai multor factori. De exemplu, în sistemul de drept francez, corelația dintre deficitul funcțional și prejudiciul de agrement a cunoscut rezolvări diferite, chiar și la nivelul instanței de casație (secția civilă, secția penală, secția socială, plenul). Apoi, sfera mai largă sau, după caz, mai restrânsă a privațiunilor care justifică indemnizarea, a constituit o preocupare intensă și cu argumente de ambele părți.

Acest mod de categorisire a prejudiciului de agrement este frecvent întâlnit în doctrină. În contextul clasificării prejudiciilor – prejudicii cauzate prin vătămarea integrității corporale sau a sănătății, prejudicii afective sau prejudicii prin ricoșeu, prejudicii aduse cinstei, onoarei, demnității, prestigiului sau reputației persoanei, prejudicii constând în atingeri aduse dreptului la nume, denumire, pseudonim, prejudicii constând în atingeri aduse dreptului de autor, inventator, altor drepturi conexe – categoria prejudiciului corporal include, între alte prejudicii, prejudiciul constând în dureri fizice și/sau psihice; prejudiciul estetic; prejudiciul juvenil și prejudiciul de agrement^[3].

Existența categoriei prejudiciului de agrement este, se poate afirma, o discuție închisă. După perioade de suprapuneri și confuzii, prejudiciul de agrement și-a delimitat un perimetru propriu și este indemnizat distinct. Obiectul dezbaterii de actualitate îl reprezintă conținutul noțiunii de „prejudiciu de agrement”. Orice „istorie” recentă a prejudiciului de agrement menționează cele două teze, construite jurisprudențial. Accepțiunea restrânsă enunță faptul că, prejudiciul de agrement constă în imposibilitatea victimei de a desfășura activități determinate, pe care le practica anterior faptei ilicite. Este vorba despre activități de natură sportivă, culturală etc., pe care victima le practica în mod regulat și pe care este nevoită să le abandoneze. Hotărârea care a dat tonul în promovarea concepției restrictive aparține Curții de apel Paris, care, în anul 1961, a definit prejudiciul de agrement ca privare a victimei de satisfacțiile de ordin social, monden, sportiv, de care beneficiază, în mod normal, o persoană care are vârsta și pregătirea victimei. Pe linia tezei restrictive, alte hotărâri au preferat să apeleze la criteriul pierderii șansei de a desfășura activități pe care victima la derula înainte de accident (activități sportive, activități recreative, practicate cu o anumită frecvență). Potrivit unei concepții largi sau extensive, prejudiciul de agrement reprezintă privarea de toate plăcerile unei vieți normale, ceea ce înseamnă înglobarea totalității neajunsurilor provocate de mutilări, infirmități, dezechilibre fizice sau psihice (ansamblul suferințelor morale pe care le antrenează vătămarea integrității corporale).

Fără discuție, dreptul francez experimentează o practică vastă a prejudiciului de agrement, pentru mai multe rațiuni. Nu este locul pentru a identifica în detaliu soluțiile pronunțate de instanțe și de organismele sociale abilitate în ceea ce privește cererile de indemnizare a prejudiciului de agrement. Cert este că, varietatea și diversitatea soluțiilor (chiar și atunci când este în prezență un algoritm identic) se datorează faptului că, în decursul timpului, au funcționat (și au fost modificate) reglementări adresate nu numai acțiunilor judiciare, dar și acțiunilor formulate în fața instanțelor administrative ori în fața organismelor de asigurare socială.

Îndeosebi sub „presiunea” legislației privind terții plătitori sau accidentele de muncă, conținutul noțiunii de „prejudiciu de agrement” și, prin urmare, indemnizarea a cunoscut variabile. În diferite momente istorice, inconsecvența procesului de indemnizare a fost temperată, fie prin pronunțarea unor hotărâri ale instanței de casație (instanță care, pentru o vreme, stabilea linia de urmat), fie prin elaborarea unor baremuri, a căror respectare s-a dovedit o realitate în practica judiciară și în practica administrativă (chiar dacă acestea nu au fost consacrate în texte de lege). Una dintre nomenclaturile notorii a fost elaborată în anul 2005, în cadrul activității grupului de lucru Dintilhac. Atât de dificila sarcină de a „repune în situația anterioară” este considerată o (adevărată) ficțiune – întrucât unele atingeri corporale sunt iremediabile. Magistratul este pus în situația de a „șterge” consecințele sociale pentru situații de fapt aparent ireversibile^[4]. În expresia lui Jean-Pierre Dintilhac – evocat, cu fiecare prilej al aplicării nomenclaturii care îi poartă numele – principiul reparării integrale este o „utopie constructivă”, în materia prejudiciului corporal. „A abandona sau, din contră, a privilegia unul din cei doi versanți ai reparării integrale (tout le préjudice, rien que le préjudice) va reveni, fie pentru a părăsi aria posibilului, indemnizând dincolo de ceea ce poate suporta societatea, fie negând singularitatea atingerii individuale și tarifând-o pe bază de barem”^[5].

Jurisprudența și doctrina au validat statutul de sine-stătător al prejudiciului de agrement. O serie de legislații îl consacră, de asemenea – dreptul român, de exemplu, reglementează prejudiciul de agrement în secțiunea „Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale”. „În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată victimei directe și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială (…)” [art. 1391 alin. (1) C. civ.]. Fără să nominalizeze prejudiciul pe care îl are în vedere (arătând doar în ce constă acesta, Codul civil reglementează una dintre categoriile prejudiciului corporal nepatrimonial, mai exact, prejudiciul de agrement.

Optăm pentru un demers de definire care să evite suprapunerile cu alte categorii ale prejudiciului corporal. Așadar, înțelegem prejudiciul de agrement ca fiind o componentă nepatrimonială (morală) a prejudiciului corporal, care constă în privarea victimei de posibilitatea de a desfășura activități specifice (recreative, culturale, sportive ș.a.) – activități pe care aceasta le desfășura, în mod regulat, anterior săvârșirii faptei ilicite.

Se impun câteva precizări:

a. prejudiciul de agrement se delimitează de alte prejudicii. În primul rând, nu se suprapune cu alte componente morale ale prejudiciului corporal: suferințele îndurate, prejudiciul estetic, prejudiciul sexual, pierderea speranței de realizare a unui proiect normal de viață familială. Apoi, se delimitează de deficitul funcțional, care afectează funcțiile fiziologice, temporar sau definitiv. Nu în ultimul rând, prejudiciul de agrement se diferențiază de prejudiciul patrimonial care rezultă din privarea victimei de posibilitatea de a relua activități recreative pe care le desfășura cu regularitate, anterior faptei ilicite;

b. prejudiciul de agrement este asociat anumitor activități, pe care victima le derula, în condiții determinate, înainte de săvârșirea faptei ilicite. Aria activităților vizate poate fi determinată potrivit unui algoritm de excludere (a activităților care corespund altor prejudicii morale) și de păstrare a activităților specifice prejudiciului de agrement;

c. indemnizarea prejudiciului de agrement are loc potrivit unor repere „construite” prin valorificarea tezelor de doctrină și a jurisprudenței. „Lista” sau inventarul acestor repere nu este exhaustiv, întrucât, în absența unor criterii legale, instanța de judecată va evalua, în concret, prejudiciul de agrement și, separat, cuantumul indemnizației;

d. în contextul prejudiciului corporal uzăm de sintagma „data consolidării”. Leziunile fie evoluează, în sensul agravării, fie se pot atenua sau diminua. Reperul este momentul stabilizării sau consolidării leziunilor (dată menționată în expertiza medicală), iar consecințele juridice sunt distinct tratate în literatura de specialitate. Uzăm de terminologia „data consolidării” pentru a fixa cele două perioade relevante sub aspectul răspunderii civile. Data consolidării ar fi momentul la care leziunile se fixează și devin permanente, fiind posibilă evaluarea unui anumit grad de incapacitate permanentă, care dă expresie unui prejudiciu definitiv^[6]. Data consolidării este considerată „pivotul” de apreciere a prejudiciilor personale extrapatrimoniale: prejudiciile temporare sunt limitate între data accidentului și data consolidării; prejudiciile permanente sunt luate în considerare de la data consolidării până în viitorul, uneori îndepărtat, al morții victimei^[7]. „Consolidarea fără sechele marchează vindecarea și finalul îngrijirilor medicale. Consolidarea cu sechele a persoanelor grav rănite, ale victimelor leziunilor traumatice multiple, ortopedice, viscerale sau neuropsihologice este o noțiune mai evazivă; stabilizarea devine un proces lent de stabilitate, adesea pusă la îndoială ; data consolidării nu apare decât ca o convenție comodă pentru a facilita indemnizarea, sau, mai rău, ca o momeală care trebuie abandonată pentru victimele post-transfuzionale SIDA”^[8].

Prejudiciile temporare sunt cele care survin până la consolidare, adică până la stabilizarea stării victimei, cu întregul „cortegiu” de prejudicii subsecvente. Despre prejudiciile permanente se poate vorbi după data consolidării, cu incidența specifică unor prejudicii definitive. Din perspectiva prejudiciului corporal, delimitarea intervine între prejudiciile patrimoniale temporare/permanente și, respectiv, prejudiciile nepatrimoniale temporare/permanente.

2. Repere ale evaluării prejudiciului de agrement și ale despăgubirilor în compensare

Un prim demers privește identificarea drepturilor cu care intră în „relație” prejudiciul de agreement. Este vorba despre acele prerogative, recunoscute individului și consacrate în documente internaționale și în actele normative interne, care sunt originar încălcate, prin privarea de posibilitatea desfășurării anumitor activități.

Apoi, trebuie concretizată aria activităților care, ieșind din sfera preocupărilor persoanei, vor îndreptăți compensarea prejudiciului de agrement. Fapta ilicită privează individul de posibilitatea desfășurării activităților, în general calificate, ca fiind activități de loisir sau de timp liber. Obiectiv, victima nu mai poate desfășura actele de conduită care intră în conținutul acestor activități. Totodată, ea va fi lipsită de plăcerea, emoțiile, încărcătura spirituală pe care le presupuneau activitățile de timp liber.

Dacă privim dintr-o perspectivă tehnică, aceste „privațiuni”, pot fi corelate cu drepturile consacrate constituțional. Prejudiciul de agrement aduce atingere spiritualității, emoțiilor, trăirilor, afectelor, sensibilității. Este imposibil de patrimonializat aceste valori, este dificil de descris gama valorilor spirituale cărora le aduce atingere prejudiciul de agrement. Totuși, legiuitorul a găsit soluția îngemănării acestor valori sub sigla drepturilor fundamentale (în Constituție), sub egida drepturilor subiective (în Codurile civile) – unele dintre acestea primind și calificarea de drepturi ale personalității. Reverberând peste epoci istorice, peste granițe naționale, astfel de valori sunt reunite sub genericul drepturilor universale ale omului. Perspectiva juridică „strictă” pune în relație prejudiciul de agrement cu încălcarea drepturilor subiective. În profunzime, descoperim că prejudiciul de agrement se raportează la încălcarea valorilor umane fundamentale. Un strat superficial al explicației ar putea induce ideea că este vorba despre activități „facile” ale individului sau activități pe care acesta le desfășoară atunci când nu își desfășoară preocuparea principală, generatoare de venit.

Așadar, dincolo de o posibilă privire, care rămâne la suprafața lucrurilor, prejudiciul de agrement este expresia profundei nesocotiri a valorilor care definesc ființa umană. Dacă așezăm, într-o balanță imaginară, activitatea profesională și, de altă parte, activitatea extraprofesională, semnul egalității „vine” de la sine. Desigur, importanța activității generatoare de venit este incontestabilă. De altă parte, nu este mai puțin important ansamblul activităților desfășurate în afara profesiei. Acest ansamblu se suprapune cu activități desfășurate în cadrul familiei, respectiv cu activități care exced cadrului familial. Ambele tipuri de activități (profesionale și extraprofesionale) sunt surse de echilibru. Așa cum profesia este indispensabilă asigurării traiului zilnic, valorificării resurselor individului și potențării progresului societății, tot așa, fără timpul de odihnă, fără timpul dedicat socializării (prin cultură, sport sau alte activități) împreună cu membrii familiei ori separat de aceștia – balanța nu este completă. Este în natura și în firea omului ca timpul să fie complementar divizat – orelor de muncă le urmează orele de odihnă. Suntem fatalmente supuși unui ciclu de viață în care munca și odihna/activitățile recreative, sunt fațetele obligatorii ale păstrării sănătății și integrității. Fie că sunt adresate menținerii funcțiilor fizice ale organismului, fie că avem în vedere binele și sănătatea psihică sau afectivă, activitățile numite „de agrement” sunt importante. Fără odihnă și fără agrement, nici tabloul cotidian nu este complet. În același timp, nici cadrul familial nu poate fi firesc, în absența activităților recreative derulate de către membrii familiei.

A. Delimitarea activităților

Pe această linie, interogația privește delimitarea activităților care relaționează cu prejudiciul de agrement. Dacă luăm ca reper definiția de dicționar a „activității”, ar trebui identificate actele de conduită (acte de natură fizică sau intelectuală) desfășurate de individ, în vederea obținerii unui anumit rezultat, într-un anumit domeniu. Cu alte cuvinte, ar trebui să nominalizăm acele îndeletniciri, acele ocupații ce implică participarea activă și conștientă, pentru a atinge finalități anume. La acest moment, problematica se complică, din perspectiva prejudiciului de agrement. Ce semnificație are termenul „agrement”? Ce tip de activități intră în sfera preocupărilor calificate ca fiind de agrement? În fine, care sunt categoriile de activități care întemeiază indemnizarea?

Dacă am afirmat că individul deține, deopotrivă, prerogativa de a-și ocupa timpul prin profesie, dar și prin activități care exced sferei profesionale, rămâne să verificăm care sunt componentele acestei din urmă zone. Aceasta este chestiunea dificilă și, în același timp, inedită – pentru că un inventar al acestor activități pune în lumină specificul prejudiciului de agrement față de alte prejudicii din latura nepatrimonială a prejudiciului corporal.

Am putea fixa ca premisă a discuției calitatea vieții. Indiferent de nivelul intelectual, profesional sau cultural, individului îi este garantată calitatea vieții și nivelul de trai decent. Unul dintre vectorii definitorii ai nivelului de trai este timpul liber. Ceea ce, disociat pe două paliere, s-ar putea concretiza în timpul de odihnă și timpul dedicat activităților recreative. Agrementul presupune o gamă variată de activități, care, în societatea contemporană, sunt deschise cetățenilor, fără să mai fie apanajul unei anumite clase sociale. Diversitatea activităților extraprofesionale este în directă relație cu persoana în cauză (în acest context, cu individul care a suferit consecințele faptei ilicite). Chiar dacă este o chestiune de individualizare, de „hartă personală” a intereselor și preocupărilor, s-ar putea efectua, la nivel de generalitate, o categorisire a acestor activități. Odată stabilită o listă sau o nomenclatură a activităților, variabilele sunt determinate de cantitatea de timp alocată, periodicitatea (sau absența periodicității), participarea la mai multe astfel de activități, convertirea în hobby-uri, practicarea la nivel de performanță. Aceste aspecte sunt definitorii pentru încadrarea în categoria activităților la care se raportează prejudiciul de agrement ori, după caz, la stabilirea cuantumului indemnizației. Vom avea în vedere numai aspectele care nu sunt de natură patrimonială (întrucât privarea de posibilitatea desfășurării unor activități extraprofesionale ar putea genera și pierderi economice). Dacă facem abstracție de terminologia consacrată în doctrină și jurisprudență (prejudiciu de agrement), trebuie delimitate activitățile pentru care imposibilitatea de practicare (sau limitarea practicii) este indemnizabilă. O terminologie restrictivă „traduce” agrementul prin „plăcere”, „distracție”, „divertisment”, „amuzament”, „petrecere plăcută a timpului”. Ar fi vorba de activități „care se învață mai mult pentru plăcere decât pentru folosință, ca dansul, scrima, călăria” (DEX). Într-un sens larg, „agrementul înseamnă petrecerea activă a timpului liber, însoțită de distracție, dispoziție și relaxare. Astfel, distracția și divertismentul pot fi considerate, drept sinonime cu agrementul”^[9].

Totuși, în cazul prejudiciului de agrement este relevant faptul că, resortul „incriminării” este compensarea pierderilor de natură neeconomică, pe un plan care, ab initio, nu are legătură cu profesia. Acesta este un element important pentru evitarea confuziilor, întrucât prejudiciul de agrement se raportează la activități care nu sunt în relație cu alte prejudicii morale (cu prejudiciul estetic etc.). Prin urmare, demersul categorisirii este reperabil pe două direcții. Prima direcție vizează îndepărtarea acelor activități care sunt de resortul altor prejudicii (excluderile). Etapa următoare are în vedere identificarea activităților care conturează relația cu prejudiciul de agrement (etapă în care sunt delimitate activitățile asociate indemnizării prejudiciului de agrement).

Activități excluse din relația cu prejudiciul de agrement

Nu avem pretenția unei liste limitative. Sensibilitatea umană este inepuizabilă, iar ceea ce, astăzi sau la un moment dat, pare infinit, ar putea să se dezvăluie în viitor, ca fiind cuantificabil și perfect determinabil, în termeni prestabiliți. Dacă privim timpul individual ca pe un întreg, diferitele segmente sunt alocate activităților de natură diversă^[10], pe care le desfășurăm – cu sau fără o anumită regularitate. Timpul dedicat muncii (profesiei) este segmentul principal exclus. Complementar profesiei, orice persoană dispune de timpul pe care îl alocă, în funcție de parametrii proprii, altor activități. Unele activități sunt obligatorii și corespund funcțiilor fiziologice de bază și necesităților gospodăriei. Excludem, așadar, „timpul fiziologic de bază” (alimentație, odihnă, somn), timpul alocat activităților casnice și alte asemenea activități.

Consecințele acestei diviziuni are repercusiuni asupra conținutului noțiunii de „prejudiciu de agrement”. Unde este locul activităților zilnice? Sunt excluse de la indemnizarea prejudiciului de agrement actele de conduită inerente vieții cotidiene ? Considerăm că imposibilitatea sau limitarea funcțiilor fiziologice de bază pot fi indemnizate cu titlu de pretium doloris sau ca deficit funcțional parțial sau total. În aceeași sferă, a excluderilor, înscriem și prejudiciul sexual, care poate fi indemnizat distinct, în oricare dintre variantele sale de conținut. Astfel de activități sunt indemnizabile în contextul unor alte categorii de prejudicii. De exemplu, deficitul funcțional, temporar sau permanent, este asociat diminuării potențialului fizic și/sau psihosenzorial. Pot fi indemnizate, sub cupola acestuia, dificultățile corespunzătoare funcțiilor fiziologice de bază: dificultatea victimei de a se deplasa singură (nu se poate deplasa deloc, prin forțele proprii sau poate face doar câțiva pași singură) ; imposibilitatea/dificultatea de a se hrăni singură; imposibilitatea/ dificultatea de a-și face toaleta, de a se îmbrăca singură ș.a.^[11].

Toate acestea sunt activități curente, destinate traiului zilnic, care dau loc indemnizării, dar nu cu titlu de prejudiciu de agrement. Practica judiciară a statuat în sensul că, împrejurarea că victima nu poate urca singură scările, nu mai poate juca fotbal cu copilul său, nu se poate deplasa singură decât câțiva pași, are semnificația faptului că este privată de activitățile ordinare – ceea ce îi cauzează un prejudiciu în viața cotidiană; în același timp, victima nu a făcut dovada că, anterior faptei ilicite ar fi desfășurat, în mod obișnuit, activități recreative sau sportive^[12].

Activități asociate prejudiciului de agrement

a. Clasificarea activităților asociate prejudiciului de agrement

Dacă avem în vedere o clasificare a activităților în funcție de conținut, distingem între activitățile de natură socială, activitățile de natură culturală, activitățile sportive (practicarea exercițiilor fizice) și activitățile recreative (activitățile care au caracterul unui hobby).

O modalitate curentă de relaxare este participarea la activitățile sociale unui club sau ale unei asociații. Putem lua în considerare, ca modalitate de petrecere a timpului liber, participarea la activitatea socială a unui club – mai ales că, potrivit studiilor de specialitate, aceasta este o tendință în creștere în statele europene: „aproximativ 30% dintre europeni iau parte la activitățile unui club/asociații cel puțin o dată pe lună, în creștere cu 3% față de 2011. În majoritatea țărilor europene (22) proporția celor care participă la activitățile unui club/asociație cel puțin o dată pe lună a crescut cu procente cuprinse între 1 și 10%. Cele mai mari creșteri se înregistrează în Slovenia (10%), Germania (9%), Suedia (8%), Portugalia, Belgia și Danemarca (7%)”^[13]. Statisticile relevă că, în țara noastră, participarea la activitățile sociale ale unui club sau ale unei asociații este mult mai redusă față de celelalte state europene: procentul a fost de 5,8% în perioada 2011-2016, fiind cea mai redusă la nivelul Uniunii Europene.

În mod asemănător, victima poate fi privată de participarea la activități de voluntariat în cadrul organizațiilor neguvernamentale umanitare sau caritabile. Aceeași statistică arată faptul că, un procent de 3% din populație face voluntariat „cel puțin lunar în asociații comunitare sau furnizoare de servicii sociale, 2% în asociații profesionale, sportive, culturale sau de educație, iar 3% în partide politice sau sindicate. În Uniunea Europeană, 7% din populație face voluntariat cel puțin o dată pe lună în asociații comunitare sau furnizoare de servicii sociale, 9% în asociații profesionale, sportive, culturale sau de educație, iar 2% în partide politice sau sindicate”^[14].

Activitățile culturale au destinația „educării” individului, prin mijloace specifice. Personalitatea, în ansamblul său, beneficiază de aportul acestor activități, care acționează în fenotip. Într-o cenzură exclusiv personală, fiecare membru al societății are posibilitatea (și are libertatea) de a alege modalitățile de „îmbogățire” culturală, pe care le consideră optime, pentru sine și pentru familia sa. Rostul culturii este acela de a contribui la dezvoltarea plenară a personalității^[15]. Actele culturale (indiferent cum s-ar materializa acestea) se adresează cogniției, afectelor sau psihicului uman. Personalitatea nu poate fi privită decât ca un complex, care, permanent, se cere a fi conectat la o scară axiologică veritabilă. Imposibilitatea de a frecventa muzeele, spectacolele de teatru, concertele, galeriile de artă, cinematograful, imposibilitatea de a participa la diverse evenimente culturale, la sejururi de învățare a unor limbi străine (ori limitarea impusă de consecințele dăunătoare ale faptei ilicite) legitimează indemnizarea prejudiciului de agrement.

Sfera activităților sportive indemnizabile cuprinde activitățile sportive de echipă sau colective, ce presupun participarea mai multor persoane, precum și activitățile sportive individuale. Într-o enumerare care nu poate fi decât nelimitativă, este vorba despre fotbal, baschet, volei, patinaj, ciclism, alpinism, echitație, schi, tir, sporturi nautice, plimbări, drumeții, programe de slăbire, înfrumusețare, fitness și practicarea diferitelor sporturi în scopul întreținerii sănătății. În speță, în contextul tratamentului cancerului bronho-pulmonar, victima a fost internată o dată, supusă unei lobectomii urmată de un tratament de chimioterapie, experimentând, de asemenea, o pierdere iremediabilă și ireversibilă a capacității respiratorii; suferința morală legată de anunțarea diagnosticului, de anxietatea unui rezultat fatal pe termen scurt și de internarea victimei înainte de fiecare examinare la care trebuia să fie supusă este, de asemenea, la originea unui anumite daune morale care trebuie reparate în totalitate (…). Prejudiciul de agrement privește imposibilitatea victimei de a practica în mod regulat o anumită activitate, sport sau timp liber – bricolaj, tir cu arcul, activități de agrement specifice pe care le-a desfășurat singur înainte să se îmbolnăvească^[16]. În mod asemănător, privarea de practica „mersului pe jos” (înțeleasă ca activitate recreativă), este indemnizată cu titlu de prejudiciu de agrement. În speță, expertiza medicală a pus în evidență, în mod clar, faptul că victima este în imposibilitate de a relua mersul pe jos (footing), recomandarea fiind de a nu practica niciun sport care presupune torsiunea trunchiului^[17].

Facem diferența între practicarea, în mod regulat, a activităților și alte situații, care nu justifică indemnizarea prejudiciului de agrement. În speță, ca urmare a faptei ilicite, victima, care se ocupa de o exploatare agricolă în cadrul căreia creștea cai, a fost în imposibilitate de a încăleca. Curtea de Apel Bordeaux a obligat autorul accidentului de circulație la repararea prejudiciului de agrement cauzat victimei, având în vedere că, din cauza sechelelor, aceasta era în imposibilitate de a încăleca. Într-un astfel de exemplu, creșterea cailor este realizată ca sursă de venit sau profesie, eventualele pierderi financiare pot fi reclamate cu titlu de prejudiciu economic, iar indemnizarea leziunilor se poate realiza, după caz, sub genericul lui pretium doloris (dar nu ca prejudiciu de agrement). În speță, nu s-a făcut dovada practicării echitației, iar creșterea animalelor nu avea nimic comun cu un hobby sau cu o pasiune^[18].

Activitățile de natură recreativă sau activități care au caracterul unui hobby trebuie luate în considerare, la indemnizarea prejudiciului de agrement. Un inventar limitativ nu poate fi întocmit, caracterul sau rolul recreativ fiind cel care oferă valențe indemnizabile (prezența la expoziții sau concursuri de artă culinară, circuite cu tematică specifică (bucătăria tradițională a unor zone geografice, degustări de vinuri). Nu există o „rețetă” personală a acestor activități, libertatea și creativitatea fiecărui individ fiind suverane.

Instanța a indemnizat prejudiciul de agrement care constă în imposibilitatea de a relua activități specifice unei vârste înainte. Victima, care a prezentat în martie 2009 o leziune a gâtului însoțită de disconfort respirator (rezultatele biopsiei au indicat faptul că era vorba despre un carcinom cu celule scuamoase), a suferit o laringectomie parțială însoțită de disecție a ganglionilor limfatici. În urma intervenției, starea sa de sănătate a necesitat sesiuni de logopedie pentru a reveni la utilizarea vorbirii și o laringectomie totală, din cauza unei recidive a bolii. Anterior decesului survenit în 2012, din cauza tratamentelor, durerii și dificultăților de respirație, starea generală s-a deteriorat progresiv, iar victima a contractat o boală care implica tulburări psihologice semnificative, legate de anxietate, de conștientizarea gravității stării sale și a rezultatului probabil fatal al acesteia, dar și legate de percepția suferinței soției și a rudelor sale în fața progresului rapid al bolii. Au fost indemnizate mai multe prejudicii morale, între care, suferințele fizice și psihice, prejudiciul estetic și prejudiciul de agrement. Acesta din urmă a constat în incapacitatea de a practica pescuitul, mersul pe jos, grădinăritul, activitățile specifice stilul de viață al septuagenarului pensionar, victima având peste 70 de ani^[19].

În altă cauză, prejudiciul de agrement a fost indemnizat cu suma de 20.000 de euro: prin expertiză s-a constatat că victima avea ca principală activitate de agrement horticultura, iar de la accident nu s-a mai putut angaja în această activitate. Din fotografiile prezentate instanței rezultă că grădina victimei era înflorită înainte de accident, iar diplomele obținute fac dovada pasiunii acesteia pentru horticultură (victima a efectuat excursii în mai multe orașe pentru a avea mai multe opțiuni în centre prestigioase de grădinărit). Totodată, victima a practicat o serie de sporturi, precum ciclismul sau fotbalul cu prietenii, activități la care nu a putut să revină ulterior faptei ilicite^[20].

 Dintr-o altă perspectivă, activitățile desfășurate de victimă ar putea fi clasificate în activități care presupun participarea mai multor persoane și activități individuale. Prima categorie include participarea la grupuri de lectură (frecventarea unor seri literare, muzicale sau a unor cafenele culturale); participarea la jocuri de societate, la activități cu caracter asociativ (activități caritabile desfășurate în timpul liber). Activitățile individuale sunt cele care se desfășoară în solitudine, dar rolul recreativ se păstrează: lectura, vizionarea filmelor, sporturile individuale.

b. Condiții pe care trebuie să le respecte activitățile

Simplul fapt că are caracter recreativ, cultural ș.a., nu conferă activității aptitudinea de a intra în relație cu prejudiciul de agrement. Jurisprudența a pus în evidență o serie de repere ce permit evaluarea, în vederea indemnizării.

Astfel, activitățile să fie desfășurate anterior cu o anumită regularitate sau frecvență și să fie determinate. Cerința este extrasă jurisprudențial și are rolul de a preveni indemnizarea atunci când activitățile sportive sau culturale au fost sporadice, izolate sau cu totul întâmplătoare. În cazul din urmă, vătămarea integrității nu îmbracă forma prejudiciului de agrement. Victima nu va suferi o privațiune, întrucât nu a avut obișnuința sau îndeletnicirea practicării, cu titlu recreativ (adică aceste activități nu pot fi calificate ca modalitate de recreere la care a recurs anterior). Practica judiciară enunță explicit necesitatea practicării regulate a activităților invocate în sprijinul indemnizării prejudiciului de agrement. Conform Curții de Casație franceze, prejudiciul de agrement „constă în imposibilitatea victimei de a continua să practice în mod regulat o activitate sportivă sau de agrement, care nu trebuie deci confundată cu tulburările din condițiile de viață compensate pentru deficit funcțional permanent (…) întrucât rezultă din mărturiile lui MQ și Mesdames F. și H. că domnul H. era o persoană deosebit de activă, care practica multe activități sportive și de agrement (mers pe jos, grădinărit) care au încetat odată cu boala, domnul H., care era o forță a naturii, nu mai este «același om», de la începutul anului 2015, ceea ce justifică compensarea pentru pierderea plăcerii până la 13.100 de euro”^[21].

Victima unei boli profesionale „nu poate să obțină indemnizarea complementară cu titlu de prejudiciu de agrement decât cu condiția de a se stabili, în fața instanței, practicarea regulată a unei activități specifice, a cărei întrerupere, consecutiv evenimentului dăunător, i-a cauzat un prejudiciu distinct de deficitul funcțional generat de sechelele maladiei. Astfel că, mulțumindu-se să aloce o sumă cu titlu de prejudiciu de agrement și afirmând că victima nu mai poate cânta la pian, chitară sau vocal, nu mai poate întreține grădina, curtea de apel nu a caracterizat nicio practică eficientă și regulată a unei activități specifice de către victimă înainte de apariția bolii, decizia sa fiind lipsită de temei legal”^[22].

Activitățile anterior desfășurate trebuie precis determinate: victima trebuie să stabilească faptul că a practicat în mod regulat una sau mai multe activități sportive, care trebuie să poată fi identificate (tenis, fotbal, vânătoare, alergare, mers pe jos etc.) și că exercitarea acestei practici a devenit imposibilă sau suficient de dificilă, de la debutul bolii sau accidentului^[23]. Victima unui accident de circulație (femeie în vârstă de 23 de ani, invaliditate 15%), a invocat imposibilitatea practicării sporturilor pe care le desfășura cu regularitate (alergare, la fiecare două săptămâni ; tenis – o dată pe lună ; yoga, în cadrul unui club de profil – o dată pe săptămână ; schi și natație – în sezon). Sechelele rămase după accident au făcut imposibilă reluarea alergărilor și a tenisului, iar yoga ar fi putut fi practicată în manieră adaptată^[24].

Activitățile trebuie determinate. În speță, victima a pretins 10.000 de euro pentru prejudiciul de agrement. Expertul a menționat că a experimentat o jenă cu imposibilitatea de a practica fotbal și a fost jenat de imposibilitatea de a se angaja în culturism; că, totuși, pierderea aprobării este compensată numai dacă victima este în măsură să raporteze dovada că nu mai poate practica o anumită activitate sportivă sau de agrement; că D … H … nu justifică o astfel de practică obișnuită a fotbalului dacă nu este cu ocazia întâlnirilor amicale; că, în absența unui document care să stabilească prezența sa obișnuită la o sală de sport și/sau culturism și la un club sportiv sau la un stadion de antrenament, certificatele produse sunt insuficiente pentru a justifica compensarea^[25].

Excepția de la cerința frecvenței este copilul-victimă. Pe de o parte, în unele cazuri, copilul – de exemplu, copilul care, ca urmare a vârstei fragede, nu se deplasează singur – nu a avut prilejul de a experimenta nicio activitate recreativă. Pe de altă parte, bucuriile copilăriei și, totodată, principala „ocupație” a copilului sunt jocurile. Valențele educative și recreative ale jocului sunt cunoscute. Nu ar fi, prin urmare, nici riguros, nici echitabil, să nu fie indemnizat prejudiciul de agrement al copilului, pe motiv că acesta (încă) nu a desfășurat activități recreative sau pentru că aceste activități nu au o anumită frecvență – ca urmare a vârstei fragede și perioadei restrânse de desfășurare a activităților. În asemenea ipoteze, expertiza medicală va menționa faptul că leziunile sunt de natură a împiedica victima să efectueze orice activități recreativă. Mai mult, s-a subliniat în literatură^[26] că, pierderea șansei de a practica activități recreative, sportive, este constitutivă de prejudiciu de agrement, fără a fi necesar ca un copil să fie privat de efectuarea unei activități determinate.

Practicarea activităților să fie imposibilă ori limitată în urma faptei ilicite. Prima variantă privește imposibilitatea desfășurării activității anterioare. Imposibilitatea are semnificația dispariției totale și definitive a aptitudinii de a practica activitatea. Amputarea unui membru împiedică practicarea schiului, pierderea vederii nu permite activitățile specifice tirului, diminuarea funcțiilor fiziologice sau prezența invalidității nu permit natația, alergarea, participarea la activități conviviale (jocuri de societate, seri muzicale, drumeții).

De exemplu, Curtea de Casație franceză (2003) a acordat victimei o indemnizație pentru prejudiciul de agrement funcțional, rezultat din „atingerea obiectivă adusă integrității psihice, destinată să compenseze «dezagrementele» intervenite în viața cotidiană, prin atingerea integrității corporale”^[27]. Hotărâri succesive au reiterat ideea că prejudiciul de agrement se referă la imposibilitatea de a continua practicarea regulată a activităților sportive sau recreative^[28]. „Repararea prejudiciului de agrement are drept scop exclusiv compensarea daunelor legate de incapacitatea victimei de a practica în mod regulat o anumită activitate sportivă sau de agrement (…); că, în cazul de față, compensând pierderea aprobării, faptul că domnul X. întâmpina dificultăți la scriere, că ar putea tasta pe tastatura computerului doar cu indexul, că nu putea prinde obiecte cu mâna dreaptă, că sensibilitatea degetelor în cauză era afectată în mod accentuat și contactul foarte dureros, că își făcea cumpărăturile cu dificultate, curtea de apel a încălcat, așadar, art. L. 452-3 din Codul securității sociale”^[29].

Se poate afirma că, prejudiciul de agrement s-a „consacrat” în forma imposibilității reluării activităților anterioare. Imposibilitatea este varianta asociată, prin excelență, prejudiciului de agrement și – pentru o bună perioadă, singura indemnizată. Practica a demonstrat însă, că, indemnizarea exclusivă a imposibilității activității (nu și a limitării activității) este inechitabilă pentru victimă. Într-adevăr, la același rezultat prejudiciabil se poate ajunge și pe calea eradicării totale a posibilității de a desfășura activitatea, dar și prin limitarea practicii. Limitarea semnifică imposibilitatea parțială ori dificultatea de desfășurare a activității. Fără să fie în discuție renunțarea la activitatea recreativă, în modalitatea limitării, victima efectuează cu dificultate activitatea (încearcă dureri la mers, nu poate flexa mâna pentru a arunca mingea, încearcă o oboseală accentuată, la scurt timp după începerea activității, nu obține rezultatele firești pentru activitatea respectivă – nu are forța de a arunca mingea decât la o distanță mică). Este edificatoare cauza soluționată de Curtea de Apel Fort-de-France. Victima practica un număr mare de activități sportive și nautice recreative, iar agresiunea i-a oprit evoluția competițională. Ulterior faptei ilicite, condițiile de participare la activitățile respective se desfășura doar în „scop terapeutic”, chiar dacă victima nu a încercat o imposibilitate totală de a reveni la practica regulată anterioară. Curtea de casație franceză a statuat că, „prejudiciul de agrement este cert și constă în imposibilitatea ca victima să continue a practica, cu regularitate, o activitate specifică sportivă sau recreativă, dar se deduce că această categorie a prejudiciului include limitarea practicii anterioare”^[30].

Imposibilitatea sau limitarea se adresează stării fizice sau stării psihice. Ambele variante (imposibilitate, limitare) privesc starea fizică a victimei. Sechelele, invaliditatea sau, simplu spus, starea fizică deteriorată, nu permit reluarea activităților recreative, în aceleași condiții ca anterior faptei ilicite. Este legitimă indemnizarea prejudiciului de agrement atunci când imposibilitatea sau limitarea se referă la atingerea integrității psihice (ori doar în cazul integrității fizice?)

Vătămarea integrității fizice este situația frecventă. O serie de hotărâri pun însă în evidență imposibilitatea sau limitarea determinate de starea psihică precară. Nu este imposibil ca starea fizică să corespundă posibilității de a desfășura activitatea, dar victima să nu fie aptă, din punct de vedere psihic. Șocul unui accident de circulație, depresia consecutivă agresiunii fizice, dezvoltarea unor fobii (teama de locurile publice – agorafobia) ori de spațiile închise (claustrofobia), repercusiunile unor infracțiuni contra persoanei (tâlhărie, viol), la nivel emoțional, afectiv, psihic, în general, pot constitui obstacole ale reluării activităților recreative, regulat desfășurate anterior. S-a reținut, de exemplu, că, în condițiile în care expertul a menționat că nu există incapacitate funcțională, victima nu a reluat activitățile sportive din cauza stării sale psihice generate de accident^[31]. Victima, de vârstă tânără, care obișnuia să practice, cu periodicitate, mai multe sporturi, a fost împiedicată de sechelele fizice să reia alergarea, tenisul, iar exercițiile yoga ar fi trebuit adaptate. În schimb, deși starea fizică permite reluarea „rezonabilă” a schiului, există o „reală incapacitate de reluare a acestei activități din cauza stării psihologice”^[32].

Nici agrementul, nici performanța, nu credem că sunt excluse de la indemnizare. Simpla practică „de agrement”, este o activitate plăcută, cu scop de recreere. Nu mai puțin, practicarea sportului cu scopul obținerii unor rezultate – trofee, titluri, diplome, conferă plăcere. Plăcerea desfășurării activității este dublată, în termenii expresivi ai literaturii de specialitate, de „plăcerea narcisistă a victoriei”^[33]. Într-adevăr, putem vorbi de o dublă trăire psihică și emoțională: sentimentului plăcut al desfășurării unei activități i se adaugă bucuria și plăcerea de a dobândi recunoaștere (locală, națională sau internațională) prin premii, titluri. În orice caz, indemnizarea prejudiciului de agrement nu este condiționată de practicarea activității la nivel de performanță sau la nivel amator. Privarea de desfășurarea activității respective există în ambele cazuri, iar această privațiune este indemnizată ca prejudiciu de agrement. Jurisprudența a validat soluții din ambele categorii. Trecerea de la categoria „performanță” la simplul „agrement” (în urma faptei ilicite) este indemnizată în practica instanțelor de judecată. Victima, sportiv de performanță în domeniul sporturilor nautice, a fost în situația de a nu mai putea viza rezultate de vârf, la fel ca anterior agresiunii. Dovezile administrate relevă faptul că, participarea competițională este „moderată”, iar victima nu mai „vizează podiumul”, „condițiile în care se desfășoară practicarea activităților sportive fiind în scop esențialmente terapeutic”^[34].

Desigur, ceea ce trebuie să verifice instanța este dubla indemnizare. Dacă privarea victimei de posibilitatea de a desfășura o activitate sportivă în care a performat este indemnizată cu titlul unui prejudiciu excepțional, atunci nu se justifică a doua indemnizație, sub titulatura prejudiciului de agrement. În ipoteza practicării unui sport în cadrul căruia s-au obținut performanțe, rezultatele prejudiciului pot fi vizibile, fie sub forma absenței performanței, fie ca rezultate la un nivel inferior de performanță. În primul caz, rămâne ca victima să practice sportul la nivel amator, dacă leziunile/sechelele nu sunt compatibile cu performanța. În al doilea caz, nivelul performanțelor anterioare nu mai poate fi menținut ca urmare a accidentului, frecvența și/sau durata exercițiilor fizice este redusă (antrenamentele se desfășoară o dată pe săptămână, în loc de trei ori pe săptămână; durează o jumătate de oră în loc de două ore). Mai mult, atunci când victima este sportiv profesionist, s-a avansat jurisprudențial ideea reparării „prejudiciului sportiv”, independent de compensarea pentru pierderea plăcerii de a desfășura activități de agrement^[35]. Cum s-a subliniat, Curtea de Casație „este sensibilă la dificultățile sportivilor de top care sunt încetinite în speranța lor de progres. Cu toate acestea, este «o regulă bună de conduită să ne asigurăm că există întotdeauna o anumită aprobare a eșecului a ceea ce sperăm» (H. de Montherlant, La possession de soi-soi, 1938)”^[36].

B. Gravitatea leziunilor sau a handicapului

Relația leziune – prejudiciu de agrement nu este dificil de detectat. Leziunile profunde, handicapul grav, leziunile care necesită un număr mare de zile de îngrijiri medicale ori intervenții chirurgicale, leziunile soldate cu mutilări (amputare, extirpare de organe) sunt de natură să antreneze prejudicii semnificative. Cu cât leziunile sunt mai grave, cu atât prejudiciul de agrement este mai semnificativ. Gravitatea leziunilor este un factor care modulează indemnizația. Handicapul, deplasarea în scaun cu rotile, justifică un cuantum (mai) ridicat al sumei acordate în compensare. Eventualele cheltuieli cu adaptarea ambientului la handicapul victimei, adaptarea autoturismului, adaptarea locuinței (lift, scară rulantă) sunt separat indemnizate, în contextul prejudiciului patrimonial.

C. Personalitatea victimei

Vârsta victimei este relevantă atunci când luăm în calcul perioada pentru care privațiunea persistă. O persoană de vârstă tânără ar fi putut (prin ipoteză) să se bucure de activitățile recreative, o perioadă mai îndelungată decât o persoană de vârstă înaintată^[37]. Aceste împrejurări se pot reflecta în cuantumul indemnizației acordate pentru prejudiciul de agrement^[38].

Menționăm o speță care presupune prejudicii multiple, funcțiile fiziologice de bază ale victimei fiind afectate pentru durata întregii sale vieți. Starea de fapt trimite la o eroare de diagnostic, în perioada prenatală, cu consecințe extrem de grave pentru copilul nou-născut. Suspectă de rubeolă, mama efectuează o serie de analize de laborator, manifestându-și, totodată, intenția de a renunța la sarcină, dat fiind că boala ar fi avut consecințe foarte grave asupra fătului. Medicul a dispus efectuarea testelor sanguine, dar, din cauza unei erori a laboratorului, mamei i s-a comunicat că prezintă imunitate. Într-o succesiune a hotărârilor, Curtea de Apel Paris (1993) a reținut că, sechelele pe care le prezintă Nicolas Perruche au ca unică sursă rubeola, care i-a fost transmisă in utero, de către mamă, astfel că a admis acțiunea în repararea prejudiciului părinților, dar a respins acțiunea în repararea prejudiciului copilului. Curtea de Casație a casat cu trimitere (1996), estimând că, la originea prejudiciului suferit de copil, căruia i s-a transmis rubeola, în perioada sarcinii, se află culpa medicală. Curtea de Apel Orléans (1999) a refuzat indemnizarea copilului, motivând că, prejudiciul acestuia nu se datorează culpei profesionistului în sănătate și menționând că „ființa umană nu este titular al dreptului de a se naște sau de a nu se naște, de a trăi sau de a nu trăi”^[39]. Instanța supremă franceză (2000) a casat hotărârea și a trimis-o Curții de Apel Paris, pentru stabilirea cuantumului indemnizației, pentru prejudiciul cauzat copilului. Instanța de Casație (2000) a ținut seama de Raportul Pierre Sargos, potrivit căruia prejudiciul reparabil este cel generat de handicapul care îl va însoți pe copil întreaga viață, cu suferințe, constrângeri, privațiuni și costuri de natură diversă. În același timp, indemnizarea exclusivă a părinților este supusă elementului alea (de exemplu, separarea sau decesul părinților, pe durata vieții copilului cu handicap). Nu se poate ști, cu certitudine, dacă într-adevăr copilul va fi beneficiarul indemnizației, de-a lungul întregii sale vieți. Astfel că, apărarea interesului copilului, păstrarea unor condiții de viață demne, par a fi cel mai bine asigurate prin atribuirea unei indemnizații în favoarea acestuia (a copilului)^[40].

Note de subsol

^[1] A se vedea C. Jugastru, Prejudiciul de agrement, în R.R.D.P. nr. 3/2020, p. 122-152.

^[2] V. Pătulea, Studiu de drept comparat în legătură cu condițiile responsabilității civile. Componenta „prejudiciului”, în P.R. nr. 6/2012, p. 21-22, inclusiv lucrările citate la notele 44-46 de subsol.

^[3] Cu privire la această clasificare, a se vedea D.-E. Gorun, Repararea prejudiciilor morale, în Studii de securitate publică, vol. II, nr. 3/2013, p. 112. Pentru o clasificare asemănătoare, a se vedea C. Salcă Rotaru, Determinarea prejudiciului nepatrimonial, în Annales Universitatis Apulensis, Series Jurisprudentia, 2005, p. 67.

^[4] M. le Roy, J.-D. le Roy, F. Bisbal, L’évaluation du préjudice corporel. Expertises-principes-indemnités, 20^e éd., LexisNexis, Paris, 2015, p. 9.

^[5] Idem, p. 10.

^[6] Y. Lambert-Faivre, L’indemnisation des victimes de préjudices non économiques, în Les Cahiers de droit nr. 2-3/1998, p. 545.

^[7] Y. Lambert-Faivre, La détermination temporelle des préjudices personnels, în Médecine et Droit nr. 22/1997, p. 3.

^[8] Y. Lambert-Faivre, L’indemnisation…, op. cit., p. 545.

^[9] A.A. Cristea, Rolul agrementului în turism, Ed. Pro Universitaria, București, 2018, p. 12.

^[10] Cu privire la această diviziune, a se vedea ibidem,și lucrarea citată la nota de subsol 5 (A.F. Stăncioiu, Dicționar de terminologie turistică, Ed. Economic, București, 1999).

^[11] A se vedea, cu privire la aceste aspecte, Cass.fr.II, hotărârea din 9 februarie 2017, https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000034042128/ (site accesat la 3 februarie 2026).

^[12] Cass.fr.II, hotărârea din 9 februarie 2017, cit. supra.

^[13] A se vedea I. Precupețu (coord.), F. Mihalache, C. Petrescu, C.E. Pop, L. Tufă, M. Vasile, Calitatea vieții în România în context european, Raport de cercetare, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, 2018, p. 75 (material disponibil pe pagina http://www.iccv.ro/wp-content/uploads/2018/03/Raport-Calitatea-Vietii.pdf, accesat la data de 3 februarie 2026).

^[14] Idem, p. 76.

^[15] „În făurirea omului este important mai întâi nu a-l instrui, ceea ce este ceva zadarnic dacă ajunge doar o carte care merge; este nevoie să fie crescut, educat, pentru a-l aduce la înălțimea unde nu mai sunt lucruri, ci chipurile născute din nodul divin care leagă lucrurile. Căci nu este nimic de așteptat de la lucruri dacă ele nu răsună unele în altele, aceasta fiind singura muzică pentru inimă” (A. de Saint-Exupéry, Factorii educației, apud T. Drăghici, Instituții cultural-educative – Rolul și importanța acestora în activitatea educativă, în Convorbiri didactice nr. 8/2015, p. 1), material disponibil pe pagina https://ccdtulcea.ro/wp/wp-content/uploads/revista/8/8.Institutii%20cultural-educative%20%20Rolul%20si%20importanta%20acestora%20in%20activitatea%20educativa.pdf.

^[16] Cass.fr.II, hotărârea din 19 ianuarie 2017, https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000033902743/, accesată la 3 februarie 2026. Pe marginea hotărârii, a se vedea, C. di Cintio, Victimes: votre paroles ainsi que celle de vos proches sont un élément de preuve de votre préjudice, articol disponibil la adresa https://www.village-justice.com/articles/Victimes-Votre-parole-ainsi-que-celle-vos-proches-sont-element-preuve-vos,24495.html. Decizia atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Rennes, în data de 4 noiembrie 2015.

^[17] Cass.fr.II, hotărârea din 24 octombrie 2019, disponibilă pe pagina https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000039307273/, accesată la 5 februarie 2026.

^[18] Cass.fr.II, hotărârea din 5 iunie 2008, în G. Mor, Évaluation du préjudice corporel. Stratégies d’indemnisation. Méthodes d’évaluation, 2^e éd., Édition Delmas, Paris, 2014, p. 494. Hotărârea atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bordeaux, la data de 27 iunie 2006.

^[19] Cass.fr.II, hotărârea din 31 martie 2016, disponibilă la adresa https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000032352854 (site accesat la 5 februarie 2026).

^[20] Cass.fr.II, hotărârea din 2 martie 2017, https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000034141864/, consultată la 5 februarie 2026.

^[21] Cass.fr.II, hotărârea din 28 noiembrie 2019, https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000039465814, pagină consultată la 12 ianuarie 2026.

^[22] Cass.fr.II, hotărârea din 26 mai 2016 (https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000032601708, site consultat la 12 ianuarie 2026). Hotărârea atacată aparține Curții de Apel Bourges (27 martie 2015).

^[23] Cass.fr.II, hotărârea din 24 octombrie 2019, cit. supra; Cass.fr.II, hotărârea din 31 martie 2016, cit. supra; Cass.fr.II, hotărârea din 26 mai 2016, cit. supra.

^[24] Cass.fr.II, hotărârea din 29 martie 2018, cit. supra.

^[25] Cass.fr.II, hotărârea din 13 februarie 2020, https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000041620412/ (consultată la 12 ianuarie 2026).

^[26] M. le Roy, J.-D. le Roy, F. Bisbal, op. cit., p. 193.

^[27] Cass.fr., Plen, hotărârea din 19 decembrie 2003, menționată în B. Mornet, L’indemnisation des préjudices en cas de blessures ou de décès, 2020, p. 66, material disponibil online pe pagina https://www.victimes-solidaires.org/upload/referentiel-MORNET.pdf, consultat la 15 februarie 2026.

^[28] În acest sens, Cass.fr.I, hotărârea din 8 februarie 2017, disponibilă pe pagina https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000034039915/, consultată la 12 ianuarie 2026.

^[29] Cass.fr.II, hotărârea din 9 februarie 2017 (https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000034042109/, accesată la 12 ianuarie 2026).

^[30] Cass.fr.II, hotărârea din 29 martie 2018. Recursul este respins și este menținută hotărârea Curții de Apel Fort-de-France din 10 ianuarie 2017. A se vedea, cu privire la ambele decizii, Y. Dagorne-Labbe, L’élargissement de la notion de préjudice d’agrément, material disponibil la adresa https://www.actu-juridique.fr/civil/lelargissement-de-la-notion-de-prejudice-dagrement/, accesată la 12 ianuarie 2026.

^[31] Cass.fr.II, hotărârea din 5 iulie 2018, menționată pe pagina https://www.anadoc.net/prejudice-agrement (accesată la 12 ianuarie 2026).

^[32] Ibidem.

^[33] G. Mor, Évaluation du préjudice corporel. Stratégies d’indemnisation. Méthodes d’évaluation, 2^e éd., Édition Delmas, Paris, 2014, p. 495.

^[34] Cass.fr.II, hotărârea din 29 martie 2018, disponibilă la adresa https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000036780068, consultată la 12 ianuarie 2026.

^[35] Cass.fr., secția penală, hotărârea din 8 ianuarie 2007, disponibilă pe pagina https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000007551161/ (consultată la 2 februarie 2026).

^[36] A se vedea M.H., La réduction de la pratique sportive antérieure, exercée dans le cadre de compétitions, est réparable au titre du préjudice d’agrément, op. cit.

^[37] În acest sens, G. Mor, op. cit., p. 495.

^[38] Raționamentul potrivit căruia victima de vârstă tânără s-ar fi bucurat o perioadă mai îndelungată de activitățile recreative este valabil și în cazul privării de participarea la activități sociale ori de voluntariat. În rândul tinerilor, cele două tipuri de activități se bucură de un real succes și este marcată de regularitate. Statisticile menționate consemnează că, „participarea persoanelor tinere (18-24 de ani) la activitățile sociale ale unui club, societate sau asociație cel puțin o dată pe lună a crescut de la 13% la 24%, în timp ce a celor din celelalte categorii de vârstă a rămas constantă. În ce privește nivelul de educație al celor care participă la aceste activități sociale, se observă că cel mai mult se implică cei cu un nivel de educație ridicat (studii universitare). În perioada 2011-2016, procentul celor care au cel puțin studii universitare și se implică în astfel de activități cel puțin o dată pe lună a crescut de la 12,6% la 16,2%” [I. Precupețu (coord.), F. Mihalache, C. Petrescu, C.E. Pop, L. Tufă, M. Vasile, op. cit., p. 75].

^[39] Que, si un être humain est titulaire de droits dès sa conception, il n’en possède pas pour autant celui de naître ou de ne pas naître, de vivre ou de ne pas vivre; qu’ainsi, sa naissance ou la suppression de sa vie ne peut être considérée comme une chance ou comme une malchance dont il peut tirer des conséquences juridiques (extras din decizia Curții de Casație, 2000, care explică pe larg, motivele de casare a deciziei Curții de Apel Orléans). Decizia din 17 noiembrie 2000 poate fi consultată pe pagina https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000007041543/, accesată la data de 12 ianuarie 2026.

^[40] Soluțiile pronunțate în cazul Perruche au fost intens dezbătute în doctrină și în presa vremii. A se vedea, exemplificativ, T. Callus, „Wrongful life” à la française, în Medical Law International nr. 2/2001, p. 117-126; A. Emaldi-Cirion, Consejo Genético y la Responsabilidad de los Médicos Que Asesoran, în Revista Chilena de Derecho nr. 4/2001, p. 727-746; A.M. Duguet, Wrongful Life: the Recent French Cour de Cassation Decisions, în European Journal of Health Law nr. 9/2002, p. 139-163; J. Ewing, The Perruche Case, în Journal of Law & Family Studies nr. 2/2002, p. 317-322; J.-P. Amann, L’arrêt Perruche et nos contradictions face à la situation des personnes handicapées, în Revue française des affaires sociales nr. 3/2002, p. 125-138, https://shs.cairn.info/revue-francaise-des-affaires-sociales-2002-3-page-125?lang=fr, accesat la 12 ianuarie 2026; J.F. Costich, The Perruche Case and the Issue of Compensation for the Consequences of Medical Error, în Health Policy nr. 1/2006, p. 8-16; J.-Y Nau, L’arrêt Perruche a suscité une controverse juridique et philosophique sur le «préjudice de vie», în Le Monde, 8.08.2001, disponibil pe pagina https://www.lemonde.fr/archives/article/2001/07/08/l-arret-perruche-a-suscite-une-controverse-juridique-et-philosophique-sur-le-prejudice-de-vie_4201695_1819218.html, accesat la 12 ianuarie 2026.