Acțiunea oblică: aspecte de drept material și procesual

Studiu publicat în volumul In Honorem Corneliu Bîrsan, tomul I, Ed. Hamangiu, 2023, p. 497-544.

Introducere

O limitare a principiului inadmisibilității imixtiunii în afacerile private

Se poate întâmpla că un debitor nu-și exercită drepturile față debitorii proprii ori altfel omite să-și apere drepturile și interesele legitime, din motiv de absență, neglijență, dezinteres, din cauza unei insolvabilități de care se teme sau care este iminentă, ori chiar fiindcă el are intenția să dăuneze creditorilor săi prin neexecutarea obligațiilor ce-i incumbă.

Creditorul se poate substitui debitorului său în exercițiul drepturilor acestuia din urmă pe cale oblică conform art. 892 din Codul civil al Republicii Moldova^[1] (în continuare, „C. civ. mold.”). Procedeul este original, fiindcă el permite creditorului să comită o imixtiune în afacerile debitorului său, cel puțin în cazul când acesta din urmă nu depune eforturi pentru a-și proteja patrimoniul, care are funcția juridică de garanție comună a creditorilor săi și, prin aceasta, pune în pericol interesele lor. Împuternicirea creditorului, prin lege, de a se substitui debitorului său pentru a-i înfrânge inerția este o soluție legislativă care promovează diligența și eficacitatea drepturilor^[2].

Fiind o restricționare a principiului inadmisibilității imixtiunii în afacerile private (art. 1 C. civ. R.M.) și, în special, a autonomiei privatea debitorului, care nu mai are discreția proprie în a-și exercita sau nu drepturile subiective, legiuitorul a urmărit să stabilească condiții legale față de acțiunea oblică pentru a respecta principiul proporționalității. Așadar, nu orice persoană poate comite o intruziune în sfera juridică a titularului unui drept subiectiv, ci, în primul rând, doar persoana care este creditor și creanța căruia are anumite caractere și, apoi, doar dacă debitorul dă dovada de o anumită pasivitate care se află în conexiune cu creanța respectivă (infra, §4.). Deși acțiunea oblică poate fi folosită și la exercitarea unor drepturi potestative ale debitorului inert (e.g., dreptul la rezoluțiune), exercitarea ei este limitată de cerința de proporționalitate în imixtiunea în sfera juridică a debitorului și a punerii pe balanță a libertății debitorului de a-și administra propriul patrimoniu și propriile activități și dauna suferită de creditor prin inerția debitorului.

Reglementarea tace pe chestiunea în ce mod creditorul află ce drepturi subiective are debitorul său față de terți și dacă debitorul este inert în a le exercita, precum și, dacă creditorul decide să acționeze pe cale oblică, cum poate el obține acces la probatoriul aferent dreptului subiectiv exercitat (acte care confirmă existența dreptului – e.g., contracte, recipise, facturi –; notificări care ar putea afecta prescripția; alte mijloace de probă relevante). Premisa reglementării este că creditorul cumva le deține și doar are nevoie ca legea să îl autorizeze să acționeze în numele debitorului său inert. Îndatorirea de bună-credință (art. 775 C. civ. RM) a debitorului nu cuprinde și îndatorirea de a furniza creditorului său orice informații despre sfera sa juridică privată în partea în care excedează raportul obligațional respectiv^[3].

Mecanism

Acțiunea oblică (denumită și acțiune indirectă sau subrogatorie) poate fi definită ca împuternicirea creditorului (creditor oblic) de a exercita, în instanța de judecată sau fără concursul ei, drepturile subiective ale debitorului său, care refuză sau omite să le exercite în dauna primului, față de un terț. Dacă între debitor și terț există un raport obligațional, terțul poate, de asemenea, fi numit subdebitor. Terțul nu devine parte la un raport juridic cu creditorului oblic doar fiindcă acesta din urmă acționează pe cale oblică.

Exemplu. B are o creanță pecuniară față de C și o datorie pecuniară față de A. Dacă nu are alte bunuri decât creanța contra lui C, B nu are interes să valorifice această creanță, știind că nu va fi decât un mijlocitor al sumei din patrimoniul lui C în cel al lui A. Din acest motiv B rămâne pasiv, nu exercită dreptul subiectiv, iar creditorul său (A) rămâne prejudiciat din motiv că nu are bunuri ale lui B pe care să le urmărească silit. În acest caz, o acțiune oblică ar oferi o soluție lui A.

Prin urmare, atunci când debitorul neglijează exercitarea unei acțiuni care îi aparține, de exemplu, o acțiune în revendicare, nulitate sau pentru plata unei creanțe născute dintr-un contract, în repararea unui prejudiciu etc., creditorul poate exercita împuternicirea respectivă cu sau fără intentarea unei acțiuni în justiție, indirect, în mod oblic, în numele debitorului său.

În jurisprudența din Republica Moldova^[4], acțiunea oblică este utilizată frecvent în litigiile de încasarea a datoriei în cadrul lanțului de furnizare: furnizor de energie termică – asociație inertă – consumator^[5].

Origini

Acțiunea oblică își trage originea din dreptul medieval francez, ca „un paliativ al absenței reglementării unei proceduri colective în privința debitorului insolvabil”^[6]. În dreptul roman, problema dată era rezolvată prin exercitarea de către un curator din numele și pe seama tuturor creditorilor a drepturilor debitorului, fiind un procedeu de lichidare colectivă (venditio bonorum)^[7]. Așadar, acțiunea oblică este un diminutiv al procedurii colective, de insolvabilitate.

Ea a fost reglementată pentru prima dată în fostul art. 1166 C. civ. fr. (astăzi reformulat și găsit în art. 1341-1, ca efect al reformei dreptului contractelor operate în 2016) și a fost preluat de unele coduri civile napoleoniene (inclusiv art. 2900 C. civ. it. 1942; art. 1560 și 1561 ale C. civ. român din 2009; art. 1166 C. civ. în vigoare în Luxemburg). Reglementarea specifică din Republica Moldova își are originea în art. 1627-1630 C. civ. Quebec. Totuși, din cauza originii franceze a instituției, dar și a proximității reglementărilor franceze cu cele ale Republicii Moldova, prezenta lucrare discută mai detaliat doctrina și jurisprudența franceză. Din cele cercetate, această figură juridică lipsește în dreptul german, elvețian sau rusesc.

§1. Caracterul dispozitiv al reglementării

Contractul dintre creditor și debitor poate limita ori exclude împuternicirea creditorului de a acționa pe cale oblică, astfel încât norma art. 892 C. civ. RM rămâne dispozitivă. Totuși, contractul dintre debitor și terț nu poate limita ori exclude împuternicirea creditorilor debitorului de a acționa pe cale oblică față de terț, prin forța principiului relativității efectelor contractului (art. 1086 C. civ. R.M.)

Spre deosebire de art. 892 C. civ. R.M., norma cuprinsă în art. 894 are caracter imperativ – o eventuală clauză dintre creditor și debitor nu este opozabilă celorlalți creditori atunci când ea le înrăutățește poziția decât cea acordată de art. 894. Sigur că între creditorul oblic și ceilalți creditori pot exista contracte care, în sensul art. 888 C. civ. R.M., modifică ordinea de satisfacere a creanțelor față de debitorul comun (e.g., contracte de subordonare).

Modificările introduse la 1 martie 2019 prin Legea privind modernizarea Codului civil nu au schimbat regimul legal al acțiunii oblice, cu excepția introducerii (a) art. 892 alin. (4) C. civ. R.M., ce prevede aplicarea dispozițiilor privind reprezentarea legală și (b) a tezei 2 la art. 894 privind rambursarea cheltuielilor suportate în legătură cu acțiunea oblică. La fel, pentru a preciza că reglementările se aplică nu doar la introducerea unei acțiuni în justiție, dar și, deopotrivă, în cazul exercitării extrajudiciare a drepturilor subiective ale debitorului inert, cu unele ocazii cuvintele „acțiune oblică” au fost schimbate cu „a acționa pe cale oblică”^[8].

§2. Căile alternative și delimitare

2.1. Introducere

Acțiunea oblică este mai puțin intruzivă decât o administrare forțată a întregului patrimoniu al debitorului (ca în cazul procedurilor colective) ori ca o tutelă a unei persoane ocrotite.

Existența căilor alternative discutate mai jos alimentează discuția în doctrină dacă acțiunea oblică mai este o instituție relevantă sau care „nu mai are nicio utilitate practică”^[9].

După cum vom vedea, acțiunea oblică își păstrează relevanța în dreptul Republicii Moldova pentru situațiile în care căile alternative nu pot fi folosite, în special în lipsa, la etapa actuală, a unei legi privind insolvabilitatea persoanei fizice.

În orice caz, s-a reținut că figura juridică îndeplinește o funcție preventiv-educativă, în sensul că, însăși existența ei în arsenalul de drepturi ale creditorului, incită debitorul să acționeze la propria inițiativă pentru a-și exercita drepturile^[10].

2.2. Principalele căi alternative

Creditorul care se vede în fața unui debitor inert are și unele căi juridice alternative de protecție a intereselor sale vizavi de patrimoniul debitorului:

2.2.1. Procedurile colective, reglementate de Legea insolvabilității nr. 149/2012

Aceste proceduri sunt formale, de lungă durată, implică o mulțime de actori și nu se aplică tuturor debitorilor, ci doar subiecților procedurii de insolvabilitate [întreprinderilor, organizațiilor necomerciale și altor entități arătate la art. 1 alin. (2) din Legea insolvabilității^[11]]; ele nu se aplică consumatorilor și nici persoanelor juridice de drept public. Acțiunea oblică poartă interes pentru creditor anume acolo unde procedurile de insolvabilitate nu sunt disponibile ori nu trec testul cost-beneficiu (sunt prea lungi sau costisitoare în împrejurările cazului). O altă barieră rezidă în condițiile restrictive pe care un creditor trebuie să le întrunească conform art. 19 și art. 20 din Legea insolvabilității pentru a depune o cerere de intentare a procesului de insolvabilitate.

La fel, acțiunea oblică ar putea prezenta interes când debitorul oblic este o persoană străină, în privința căreia instanțele judecătorești ale Republicii Moldova nu au competență jurisdicțională pentru a intenta proces de insolvabilitate [art. 1 alin. (2) cere ca subiectele să fie „înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit”], ci un asemenea proces ar trebui intentat în jurisdicția de origine a persoanei străine (statul pe al cărui teritoriu persoana juridică este constituită în sensul art. 2594 C. civ. RM). Dacă instanțele judecătorești ale Republicii Moldova au competență jurisdicțională în privința acțiunii oblice (e.g., terțul are domiciliul sau sediul în Republica Moldova ori bunul litigios se află în Republica Moldova), atunci acțiunea oblică pare un instrument mai practic decât recurgerea la instanțele de insolvabilitate străine.

În materie de sucursală în Republica Moldova a persoanei juridice străine, art. 243 C. civ. RM prevede un mecanism de radiere forțată din registrul de publicitate al Republicii Moldova a sucursalei pe durata cât nu satisface creanța unui creditor din Republica Moldova.

2.2.2. Mandatul irevocabil

Articolul 892 C. civ. R.M. acordă împuterniciri de natură legală creditorului oblic. O alternativă mai comodă, dar mai rară, este debitorul, în prealabil, să acorde un mandat irevocabil creditorului oblic în sensul art. 378 coroborat cu art. 1499 alin. (5) C. civ. R.M. Sigur, mandatul poate fi formulat ca mandat revocabil, dar atunci împuternicirea creditorului mandatar ar putea fi revocată printr-o simplă notificare din partea debitorului mandant (art. 377 și 1499 C. civ. R.M.) și nu oferă o protecție durabilă creditorului.

2.2.3. Dreptul creditorului sau al terțului interesat să acționeze direct

i) Acțiunea directă ori dreptul direct al creditorului

Acțiunea directă nu este o măsură de protecție a garanției comune a creditorilor în sensul art. 888 C. civ. R.M., ci o favoare acordată anumitor creditori, prin care ei își pot satisface creanța direct de la terț (subdebitor). În acest caz, creditorul nu acționează ca reprezentant al debitorului inactiv, ci din nume propriu, ca și cum ar fi creditor al subdebitorului. Aceste acțiuni directe nu solicită anumite condiții speciale și nu sunt condiționate de pasivitatea debitorului. Totodată, ele sunt permise în cazurile expres prevăzute de lege.

Acțiune directă reprezintă acțiunea în justiție care permite creditorului de a pretinde în nume propriu și pe cont propriu executarea unei prestații de la debitorul debitorului său. Interesul unei astfel de acțiuni este evident, fiindcă el permite a scurta procedura normală care necesită două etape (urmărirea debitorului, care, la rândul său, își va urmări subdebitorul), dar și de a evita riscul insolvabilității debitorului principal^[12].

Printre cazurile de acțiune directă prevăzute de C. civ. R.M. menționăm:

a) acțiunea directă a locatorului de a cere repararea prejudiciului (inclusiv de plată a chiriei) de către sublocatar (art. 1271 C. civ. R.M.);

b) acțiunea directă a locatarului de a opri tulburările de folosință săvârșite de alți locatari (art. 1266 C. civ. R.M.);

c) acțiunea mandantului contra submandatarului [art. 1481 alin. (5) C. civ. R.M.];

d) dreptul terțului păgubit, față de care răspunde contractantul unei asigurări de răspundere civilă sau, după caz, asiguratul unei asemenea asigurări, de a înainta o pretenție directă de reparare a prejudiciului față de asigurător ori de câte ori asigurarea este o asigurare obligatorie ori în alte cazuri prevăzute de art. 1880 alin. (2) C. civ. R.M.

Într-o opinie, acțiunea directă se fundamentează pe o justiție comutativă care vede meritul creditorului în creșterea valorii patrimoniului subdebitorului și, astfel, îi permite creditorului să urmărească contravaloarea acestei creșteri. Așadar, are loc un soi de transfer de valoare de la creditor la subdebitor, însoțit de o conexiune strânsă între acest transfer și prestația oferită de creditor^[13].

ii) Dreptul terțului care are un interes legitim

Pe când în cazul acțiunii directe creditorul are un veritabil drept de creanță și poate cere o prestație de la terț, el trebuie delimitat de alt mecanism, mult mai frecvent în dreptul privat, prin care unui terț i se acordă un drept potestativ (de regulă, care nu are ca obiect o prestație concretă) de a provoca o procedură ori de a invoca o excepție (o apărare) care ține de titularul dreptului subiectiv. De regulă, ele au caracter informativ sau pregătitor și se bazează pe interesul legitim al terțului. O primă împrejurare care arată că terțul are un interes legitim este cea că terțul are o creanță față de titularul dreptului subiectiv vizat.

Menționăm, cu titlu de exemplu, următoare drepturi ale terților:

a) invocarea nulității absolute a unui act juridic de către orice terț interesat [art. 328 alin. (1) C. civ. R.M.] sau ineficienței sale [art. 357 alin. (3)]. Însă acțiunea în nulitate relativă poate fi introdusă de un creditor doar în condițiile acțiunii oblice [art. 330 alin. (1)];

b) anumite contestări: exercitarea gajului [art. 761 alin. (1) C. civ. mold.];

c) invocarea excepției de tardivitate [art. 394 C. civ. R.M.]^[14]. Renunțarea la prescripție conform art. 403 alin. (3) C. civ. R.M. are efect întreruptiv definitiv, fiind opozabilă chiar și creditorilor debitorului care a renunțat la prescripție;

d) cerere de radiere a unor înregistrări sau notări în registrul de publicitate [art. 430 alin. (4), 433 alin. (5), 436 alin. (5), 439-444, 451, 675 alin. (6) C. civ. R.M.]^[15];

e) interes legitim de acces la registrele de publicitate [art. 64 alin. (4), 96 alin. (4), 154 alin. (5)] sau chiar fără niciun interes legitim [art. 419 C. civ. R.M.];

f) terț interesat de starea altei persoane [în materie de ocrotire a persoanelor vulnerabile: art. 66 alin. (5), 69 alin. (8), 83 alin. (2), 84 alin. (1), 113 alin. (2), 141 alin. (4), 150; în materie de dispariție a persoanei: art. 165 alin. (1), 166 alin. (1); 167 alin. (1) C. civ. R.M.];

g) persoane juridice [art. 238 C. civ. R.M.: redeschiderea lichidării, art. 243: radierea sucursalei persoanei juridice străine];

h) în materie de moștenire [diverse drepturi procedurale: art. 2234 alin. (1) și (2), 2239; 2301, 2349 alin. (3), 2353 alin. (4), 2367, 2379, 2380, 2400 alin. (4), 2425 alin. (2), 2442 alin. (3), 2464, 2574 C. civ. R.M.; în materie de rectificare, modificare sau retragere a certificatului eliberat de notar ori contestare a lui în judecată și suspendare: art. 2558-2560].

Moștenirea

i) Cererea de deschidere a procedurii succesorale

Articolul 70 alin. (2) Legea nr. 246/2018 privind procedura notarială^[16] extinde cercul de subiecți îndreptățiți să ceară deschiderea procedurii succesorale notariale la „oricare altă persoană care justifică un interes legitim”, care, sigur că, include creditorul moștenitorului. În acest caz, creditorul moștenitorului nu este ținut să îndeplinească condițiile exercitării pe cale oblică a dreptului de a cere deschiderea procedurii al moștenitorului, ci el își poate exercita dreptul independent de a cere deschiderea procedurii pe care îl deține prin lege.

Renunțarea la moștenire este un drept strict personal și nu poate fi exercitat pe cale oblică de către creditorul moștenitorului^[17]. Dacă masa succesorală este insolvabilă și apare riscul ca moștenitorul să răspundă pentru obligațiile masei succesorale cu patrimoniul personal, creditorul moștenitorului poate acționa pe cale oblică pentru a limita răspunderea de moștenitor a debitorului său (întocmirea inventarului; cererea administrării masei succesorale; cererea intentării procesului de insolvabilitate).

Nu este justificată acceptarea moștenirii pe cale oblică de către creditorul moștenitorului, fiindcă inerția debitorului moștenitor nu duce la pierderea moștenirii, ci, din contra, la acceptarea ei implicită [art. 2390 alin. (2) C. civ. R.M.]^[18]. Sigur, inerția moștenitorului poate fi că el nu introduce petiția de ereditate, care este o acțiune ce poate fi introdusă pe cale oblică de către creditorul său^[19].

ii) Cererea pentru luarea măsurilor de custodie

În materie de moștenire, art. 2413 alin. (3) C. civ. R.M. acordă un drept direct creditorului masei succesorale (care include creditorul defunctului, dar și alți creditori ai masei în sensul art. 2418) de a cere notarului de a aplica măsurile de custodie. Și altă „persoană care are un drept față de masa succesorală” poate exercita același drept direct „dacă neaplicarea măsurilor de custodie poate periclita drepturile acelor persoane față de masa succesorală”. Așadar, creditorul masei succesorale nu trebuie să justifice vreun pericol pentru drepturile sale, ci doar să se legitimeze că este creditor al masei succesorale.

Discutabil este dacă un creditor personal al unui moștenitor are dreptul de a cere notarului de a aplica măsuri de custodie. El nu este „creditor al masei succesorale”, însă dacă moștenitorul este unic moștenitor, atunci, chiar din momentul deschiderii moștenirii, se produce fuziunea patrimoniului personal cu masa succesorală (art. 2418 și 2430 C. civ. R.M.), cu efectul că creditorul personal al unicului moștenitor are un drept de garanție comună (art. 888 C. civ. R.M.) și față de masa succesorală. Dacă însă moștenitorul este doar un comoștenitor, iar masa succesorală se află în indiviziune, fuziunea nu se produce decât la data partajului masei succesorale^[20]. Creditorul comoștenitorului poate însă exercita dreptul moștenitorului de a cere aplicarea măsurii de custodie pe cale oblică^[21].

Partajul

În dreptul francez un creditor este nevoit să folosească acțiunea oblică pentru a provoca partajul unui bun comun care aparține debitorului inactiv în calitate de coproprietar^[22]. Aceeași soluție s-a sugerat și în dreptul român sub imperiul noii reglementări de la art. 678 C. civ. român^[23]. Poziția preferabilă, în materie de coproprietate obișnuită, pornind de la textul clar al art. 678 alin. (1) C. civ. român („creditorii unui coproprietar… pot cere instanței împărțeala bunului…”), este că creditorii personali ai coproprietarului pot introduce o acțiune în partaj în nume propriu, fiind ținuți să respecte convențiile de suspendare a partajului opozabile lor [alin. (4)]^[24]. În realitate, doar în materie de indiviziune succesorală se poate accepta că creditorii personali ai coindivizarilor pot cere partajul în condițiile acțiunii oblice, din cauza formulării specifice a art. 1156 alin. (2) C. civ. român („Creditorii personali ai moștenitorilor … pot să ceară partajul în numele debitorului lor”, s.n.)^[25].

În plus, în materia partajului bunurilor comune ale soților, art. 353 C. civ. român prevede o regulă clară, acordând o acțiune în partaj „în nume propriu”^[26] (și nu pe cale oblică) după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor și dacă acestea se dovedesc neîndestulătoare, creditorul poate să solicite partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară acoperirii creanței sale.

În concluzie, dreptul român ar câștiga în claritate dacă ar exista o regulă unică ce ar permite creditorilor personali ai coproprietarului, indiferent de forma coproprietății, să introducă o acțiune în partaj în nume propriu.

Un asemenea interes lipsește în dreptul Republicii Moldova din cauza dreptului direct la acțiune al creditorului unui coproprietar, acordat de art. 553 alin. (1) C. civ. R.M. Același principiu se aplică și acțiunii în partaj al indiviziunii succesorale [art. 2498 alin. (5)]^[27].

2.2.4. Căi alternative la faza executării silite

Reglementările Codului de executare (C. exec. R.M.^[28]) oferă unele căi energice pentru creditorii care dețin o creanță confirmată printr-un un document executoriu.

i) Bunurile aflate în proprietatea debitorului urmărit silit, dar posedate de terți

Articolul 98 C. exec. R.M. permite creditorului urmăritor, prin intermediul executorului judecătoresc, să sechestreze bunurile debitorului care se află la terți „în baza unor contracte de împrumut, de arendă, de închiriere, de păstrare etc.”. Terțului i se remite o somație despre sechestrarea bunurilor debitorului, despre obligația sa de a asigura integritatea lor și despre interdicția de a le transmite debitorului sau unor terți fără acordul executorului judecătoresc. Norma însă nu prevede un mecanism explicit prin care executorul judecătoresc preia silit bunurile de la terț.

ii) Creanțele, predominant bănești, ale debitorului urmărit silit față de subdebitori

Articolul 99 C. exec. R.M. permite creditorului urmăritor, prin intermediul executorului judecătoresc, să urmărească creanțele debitorului urmărit față de terți. Terțului i se remite o somație despre obligația de a nu plăti debitorului urmărit suma datorată. Terțul este ținut prin alin. (3) să consemneze suma datorată la contul executorului judecătoresc, dar nu la contul debitorului urmărit. Chiar și așa, executorul judecătoresc nu poate urmări silit terțul care nu îi plătește la scadență, ci, conform alin. (4), părțile în procedura de executare (adică creditorul urmăritor sau debitorul urmărit conform art. 43 alin. (1) C. exec. R.M., dar nu și executorul judecătoresc) pot înainta în procedura în ordonanță în instanța de judecată, conform Codului de procedură civilă al Republicii Moldova^[29], o cerere privind încasarea din contul terțului a sumei datorate debitorului. Aceasta nu este decât o aplicație particulară a acțiunii oblice, fiindcă creditorul urmăritor exercită o creanță pecuniară a debitorului urmărit față de un terț. Dacă procedura în ordonanță este fără succes, iar debitorul urmărit este inactiv, doar o acțiune oblică îi oferă posibilitatea creditorului de a porni un proces judiciar separat contra terțului pentru a executa silit drepturile debitorului.

2.3. Acțiunea oblică nu are caracter subsidiar

Creditorul care are mai multe căi legale de a înfrânge inerția debitorului său are un drept potestativ, de a alege care cale să o urmeze^[30]. Așadar, acțiunea oblică nu are caracter subsidiar și exercitarea acestei împuterniciri nu depinde de epuizarea celorlalte căi.

2.4. Continuarea delimitării

2.4.1. Mijloacele creditorului în caz de neexecutare a obligației (remediile juridice)

Împuternicirea de a exercita un drept subiectiv al debitorului pe cale oblică nu se înscrie în catalogul de remedii ale creditorului în caz de neexecutare de la art. 901 C. civ. R.M. Acele remedii sunt creanța propriu-zisă ori drepturi potestative legate de creanță; împuternicirea de a acționa pe cale oblică este însă un drept suplimentar al creditorului, menit să ocrotească remediile de la art. 901.

Sigur, între acele remedii și împuternicirea de a acționa pe cale oblică există o conexiune juridică, fiindcă creditorul oblic trebuie să demonstreze că inerția debitorului se face „în dauna” creditorului, și anume, în dauna succesului unuia dintre remediile creditorului.

În aceeași cheie, s-a reținut, pe drept cuvânt, că împuternicirea de a acționa pe cale oblică nu este o garanție propriu-zisă, fiindcă ea nu constă într-un drept distinct și nou al creditorului^[31].

2.4.2. Acțiunea revocatorie

Acționând pe cale oblică, creditorul oblic poate afla că dreptul subiectiv ce îl exercită nu mai aparține debitorului inactiv, fiindcă el l-a înstrăinat către un terț. Soluția creditorului atunci nu mai este acțiunea oblică, ci acțiunea revocatorie, reglementată în art. 895-900 C. civ. R.M. (numită și acțiune pauliană), prin care se declară inopozabil față de acel creditor actul juridic de înstrăinare dintre debitor și terț, dacă sunt întrunite condițiile legale. Aceasta este o acțiune proprie a creditorului, și nu una oblică.

2.4.3. Subrogația

Doctrina mai numește acțiunea oblică și acțiunea subrogatorie, iar dreptul italian chiar o numește azione surrogatoria^[32]. Totuși, acțiunea oblică nu reprezintă o subrogație în sensul art. 852 C. civ. R.M., fiindcă creditorul oblic nu plătește nimic debitorului și nu se subrogă în drepturile debitorului, ci doar îl reprezintă pe debitor în dreptul subiectiv în raport cu terțul^[33]. Am putea doar admite că creditorul oblic nu se subrogă în dreptul subiectiv al debitorului, ci doar în exercițiul acelui drept.

2.4.4. Executarea în locul debitorului inactiv

În unele cazuri, creditorul poate avea interes să execute o obligație sau să îndeplinească o formalitate care nu implică costuri deosebite, pentru a evita decăderea debitorului din drepturile sale. Aceasta se poate face fără mecanismul acționării pe cale oblică. De exemplu, art. 1851 C. civ. R.M. recunoaște că survenirea cazului asigurat trebuie notificată de îndată asigurătorului de către contractant, asigurat sau, după caz, beneficiar, dar că, totodată, obligația se consideră îndeplinită și dacă un terț informează asigurătorul, adică chiar și creditorul contractantului, asiguratului sau, după caz, al beneficiarului poate da notificarea despre survenirea cazului asigurat. Strict vorbind, acest caz nu se subsumează exercitării unui drept, ci comunicării informației într-un scop juridic (art. 22 C. civ., privind notificările) pentru a evita decăderea dintr-un drept (deci, în scop de conservare).

§3. Exercițiul pe cale oblică: împuternicirea de a exercita dreptul subiectiv al altuia

3.1. Noțiune și reglementare

Din textul art. 892 alin. (1) C. civ. R.M. rezultă că creditorul oblic are împuternicirea de a exercita un drept subiectiv care nu îi aparține. Alineatul (4), introdus la 1 martie 2019, clarifică faptul că mecanismului discutat i se aplică, „în mod corespunzător”, regimul reprezentării legale, creditorul fiind reprezentant, iar debitorul – reprezentat. Alineatul (1) fortifică această poziție prin precizarea că împuternicirea creditorului se exercită „independent de voința debitorului”, adică chiar și contra tuturor protestelor debitorului. Totuși, ea nu trasează un semn de egalitate între mecanismul acțiunii oblice și reprezentarea legală, ci doar dispune aplicarea prin analogie a regulilor reprezentării, cu adaptările necesare.

Această dispoziție legală delimitează acțiunea oblică de gestiunea de afaceri fără mandat; ultima impune gerantul (=creditorul) să efectueze gestiunea, conform art. 1966 alin. (1) C. civ. R.M., doar în corespundere cu voința reală sau prezumată a geratului (=debitorul inert)^[34].

Scopul acțiunii oblice este de a dobândi rezultate utile, economic avantajoase în patrimoniul debitorului, care poate consta într-un rezultat de recuperare (e.g., încasarea unei sume de bani de către debitorul inert; repararea prejudiciului; restituția unei îmbogățiri transmise de debitorul inert în temeiul unui contract nul sau anulabil), achizitiv (e.g., înregistrarea unui drept pe numele debitorului inert), constatator (e.g., cererea de constatare de intervenire a uzucapiunii), asigurător (e.g., obținerea de către debitorul inert a unei măsuri asigurătorii față de terț), preventiv (e.g., întreruperea cursului prescripției). În rezultat, debitorul va avea un element patrimonial mai cert sau mai stabil^[35].

Împuternicirea acordată de lege este una limitată: doar în sensul exercitării dreptului subiectiv al titularului inert, nu și în sensul de a-l cesiona ori renunța la el^[36].

3.2. Introducerea acțiunilor în justiție din numele debitorului

Punctul de pornire al reglementării este că dreptul subiectiv exercitat pe cale oblică, fie că este un drept real, un drept de creanță sau de altă natură, se bucură de acțiuni în justiție, adică poate fi apărat pe cale judiciară sau, alternativ, prin arbitraj.

Acțiunea oblică nu este o acțiune civilă specială (sui generis) acordată creditorului^[37]. Acțiunea oblică nu reprezintă o anume acțiune specială recunoscută creditorului, ea nu este o figură juridică de sine stătătoare, astfel că va avea regimul juridic particular al acțiunii care însoțește valorificarea dreptului debitorului inactiv/neglijent^[38].

În cadrul procesului civil, ea poartă forma unei acțiuni civile potrivit dreptului exercitat (acțiune în nulitate; acțiune în încasarea datoriei; acțiune în despăgubire etc.). Creditorul nu are vreun drept direct contra terțului. El nu acționează în nume propriu, ci se prezintă în numele debitorului său; în procesul civil creditorul are calitate de reprezentant legal al debitorului. El intentează anume acțiunea debitorului său contra debitorului (pe care îl numim și debitor oblic).

Termenul de acțiune oblică, deși comod, este impropriu; ar fi fost mult mai exact a spune: creditorul exercită o acțiune a debitorului pe cale oblică^[39]. Legea privind modernizarea Codului civil a operat aceste corective terminologice cu anumite ocazii.

Denumirea instituției de „acțiune oblică”, și nu „drept de a acționa pe cale oblică”, își are explicația în dreptul pretorian roman. Originea pretoriană a drepturilor se manifestă încă în vocabularul juridic al zilelor noastre care desemnează dreptul prin acțiune în justiție: se spune acțiunea de in rem verso pentru a desemna dreptul de in rem verso, acțiunea pauliană pentru a desemna dreptul paulian și tot așa. Originea pretoriană a dreptului substanțial conduce, în mod logic, la confuzia dintre acțiune și drept^[40].

La fel, creditorul poate exercita pe cale oblică dreptul debitorului său de a pune în executare un document executoriu^[41].

Sintagma „drepturi și acțiuni” ale debitorului acoperă nu doar drepturile de creanță, ci și drepturile reale ale debitorului, încălcate de terți^[42]. În special, ar putea fi interes în a introduce o acțiune în revendicare a bunului posedat de un terț, pentru a întrerupe uzucapiunea care se acumulează de către terțul posesor.

În privința drepturilor înregistrate într-un registrul de publicitate, o acțiune oblică în rectificare nu este necesară, fiindcă orice persoană interesată are un drept direct de a introduce o asemenea acțiune, nu doar titularul dreptului.

Dar și invers, dacă debitorul este posesor al unui bun străin și față de el se înaintează o acțiune în revendicare sau în rectificare a registrului de publicitate, creditorul poate, pe cale oblică, să invoce uzucapiunea (art. 440 C. civ. R.M.) pentru a împiedica pierderea bunului de către debitorul pârât în proces.

3.3. Exercitarea drepturilor subiective pe cale extrajudiciară

S-ar putea crea falsa impresie că, deoarece denumirea figurii juridice cuprinde termenul „acțiune”, creditorul poate acționa pe cale oblică doar prin intentarea unei acțiuni în justiție, dar nu ar putea exercita un drept subiectiv al debitorului pe cale extrajudiciară. Din contra, mecanismul prevăzut de art. 892 C. civ. R.M. poate consta în exercitarea de către creditor a unui drept subiectiv al debitorului inactiv și fără a se recurge la o acțiune în justiție (e.g., somarea terțului de a executa benevol către debitorul inactiv) sau, a fortiori, doar la măsuri preparatorii.

Formularea explicită din art. 892 alin. (1) C. civ. R.M. („drepturi și acțiuni”) demonstrează o intenție clară de a îndreptăți creditorul să exercite drepturile debitorului pe cale oblică în mod extrajudiciar acolo unde este cazul^[43]. Aceeași intenție este urmărită prin expresia folosită uneori în C. civ. (introdusă de Legea privind modernizarea Codului civil^[44]), „a acționa pe cale oblică”, distanțându-se astfel de noțiunea procesuală de „acțiune”.

Este posibil că terțul nu va recunoaște eficiența actului emis de creditor din numele debitorului său, pe motiv că nu este convins că condițiile de exercițiu al dreptului subiectiv pe cale oblică sunt întrunite [art. 359 și 370 alin. (1) C. civ. R.M.]. Situația va evolua așa cum evoluează și alte situații de conflict extrajudiciar, fie creditorul, fie terțul, în funcție de interesul procesual deținut, va sesiza instanța de judecată care va determina dacă actul unilateral emis de creditor este eficient sau ineficient (art. 359 C. civ. R.M.), după ce va verifica dacă condițiile acționării pe cale oblică erau reunite la data emiterii actului.

3.4. Aplicație specială: evitarea decăderii din cauza inerției

Deși reglementarea art. 894 C. civ. R.M. pornește de la ideea că acționarea pe cale oblică ar readuce anumite bunuri în patrimoniul debitorului, pot exista numeroase scenarii practice în care creditorul are interesul să evite dauna patrimoniului debitorului său inert nu prin recuperarea de bunuri ori creanțe, ci, mai puțin, prin evitarea unui efect de decădere cauzat de inerție. În alte cuvinte, creditorul poate avea interesul în a îndeplini un simplu act de conservare [art. 311 alin. (1) C. civ. R.M.].

Dreptul modern cuprinde numeroase tipuri de proceduri de somare ori de chemare publică (numită și interpelare interogatorie), în care titularii de creanțe ori, în general, orice pretenții, trebuie să le declare, sub rezerva unei decăderi totale (stingerea dreptului) ori parțiale (căderea în rang de prioritate ori altă degradare juridică a creanței).

Menționăm următoarele aplicații particulare:

a) dacă debitorul inert este un creditor al masei succesorale și s-a lansat procedura de somare a creditorilor masei succesorale (art. 2421 și urm. C. civ. R.M.), debitorul inert are un termen de 6 luni pentru a-și înainta creanța notarului care desfășoară procedura de somare. Dacă omite să o facă, creanța debitorului inert se degenerează juridic în sensul art. 2428 și 2429 C. civ. R.M., scăzând dramatic șansa de recuperare a creanței;

b) dacă debitorul inert este un creditor al unei persoane juridice solvabile care a intrat în lichidare, el are interesul, conform art. 229 C. civ. R.M., să își înainteze creanța lichidatorului;

c) dacă debitorul inert este un creditor al unei persoane juridice în privința căreia s-a deschis procedura de insolvabilitate, el are interesul să înainteze creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului [art. 140 alin. (1) din Legea insolvabilității]. Înaintarea tardivă a creanțelor duce la decăderi esențiale ale titularului creanței (art. 145 din Legea insolvabilității);

d) dacă debitorul deține un imobil neînregistrat în registrul bunurilor imobile ori este moștenitor, dar nu și-a înregistrat dreptul asupra bunurilor din masa succesorală în registrul de publicitate, terții posesori pot uzucapa bunurile respective exercitând o posesie de 10 ani. Pentru a dobândi însă, terții trebuie să obțină o hotărâre judecătorească pronunțată în procedura specială reglementată de art. 327 și urm. C. proc. civ. R.M. În cadrul procedurii judiciare speciale, creditorul titularului de drept inert are un drept direct de a formula opoziție la cererea de uzucapiune, fiind „persoană interesată” în sensul art. 329 alin. (2) lit. e) C. proc. civ. R.M.

Totuși, creditorul poate folosi calea oblică pentru a bloca pierderea imobilului de către debitorul inert, pe baza art. 330 alin. (2) C. proc. civ. R.M.: registratorul registrului de publicitate prevăzut de lege nu va putea dispune înregistrarea dreptului, în temeiul uzucapiunii, dacă acesta a fost înregistrat sau înregistrat provizoriu în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.

Aceeași prioritate a titularului de drepturi față de uzucapant o prevede și art. 526 alin. (2) C. civ. R.M., prioritate ce se stinge din data înregistrării hotărârii judecătorești de uzucapiune în registrul de publicitate. Prin urmare, creditorul titularului de drepturi (debitor al său) poate folosi calea oblică pentru a evita dauna cauzată de diminuarea patrimoniului debitorului său.

Natura juridică

Legea privind modernizarea Codului civil a diminuat dezbaterea doctrinară privitoare la natura juridică a acțiunii oblice, precizând, la art. 892 alin. (4) C. civ. mold., că creditorul oblic este un reprezentant legal al debitorului inert, însă în condițiile și limitele prevăzute de art. 892-894 C. civ. mold., și nu la fel de atotcuprinzător ca un părinte sau tutore.

§4. Condițiile de exercitare a acțiunii oblice

Legea împuternicește un creditor să intervină în sfera juridică a debitorului său doar la întrunirea anumitor condiții ce vizează creditorul și creanța sa (4.1.), cât și pe cele ce vizează situația debitorului (4.2.) și dreptul subiectiv ce se exercită pe cale oblică (4.3.).

4.1. Condițiile legate de creditor

4.1.1. Calitatea de creditor

Articolul 892 alin. (1) C. civ. R.M. acordă împuternicirea legală doar creditorului titularului dreptului subiectiv exercitat pe cale oblică. Și invers, un coproprietar nu poate exercita, în această simplă calitate, drepturile unui alt coproprietar asupra aceluiași bun; între coproprietari nu există relație creditor-debitor. La fel, s-a reținut că un asociat al unei societăți în lichidare nu poate, în caz de inerție a lichidatorului, să exercite o acțiune în nulitate relativă a cărei titular este societatea, fiindcă asociatul nu este creditor^[45]. Totuși, art. 195 C. civ. R.M. derogă de la acest principiu și acordă și membrilor unei persoane juridice de drept privat o acțiune oblică în răspundere a administratorului.

S-a reținut la fel că succesibilii (potențialii moștenitori) ai unei persoane vii, dar inerte, nu pot acționa pe cale oblică^[46]; s-a spus că și simpla posibilitate în viitor de a obține un drept de regres nu egalează cu calitatea de creditor^[47].

Acțiunea oblică nu este rezervată doar creditorilor chirografari, ci și celor care dețin o garanție reală privitor la un bun din patrimoniul debitorului^[48]. Și aceasta din simplul motiv că art. 892 C. civ. R.M. și, totodată, 891, nu se limitează la creditorii chirografari. În aceeași cheie ar trebui interpretat și art. 330 alin. (1) C. civ. R.M., și anume coroborat cu art. 892.

Deși anterior am susținut în mod greșit contrariul^[49], o asemenea abordare restrictivă nu se impune prin prisma lipsei limitărilor în textul de lege, dar și noua funcție a acțiunii oblice, nu doar de a contribui la satisfacerea creanțelor pecuniare, ci și a creanțelor de altă natură. Judecătorul urmează să decidă, de la caz la caz, dacă și creditorul garantat suferă o daună din cauza inerției debitorului său.

4.1.2. Caracterele creanței creditorului care acționează pe cale oblică

Textul art. 892 alin. (1) C. civ. R.M. impune cerința unei creanțe certe, lichide și exigibile a creditorului care acționează pe cale oblică.

Certitudinea creanței se exprimă prin faptul că ea există: nu i se poate imputa niciun dubiu sau nicio contestație. Din contra, o creanță incertă ar fi, de exemplu, una afectată de condiție. Nu este însă necesară deținerea, de către creditorul oblic, a unui titlu executoriu care i-ar confirma cu certitudine creanța^[50], mai ales fiindcă acțiunea oblică nu este o măsură de executare a creanței creditorului oblic, ci doar un „preludiu al unei măsuri de executare”^[51]. În dreptul Republicii Moldova aceasta oferă un avantaj acțiunii oblice față de cererea de intentare a procesului de insolvabilitate, pentru introducerea căreia creditorul trebuie să satisfacă exigențele art. 19 și 20 din Legea insolvabilității.

Lichiditatea creanței semnifică ideea că cuantumul său (întinderea) este determinat cu exactitate (quantum debeatur). De exemplu, în cazul obligației de plată a despăgubirii prejudiciului suportat de creditor, suma trebuie să fie determinată în definitiv de către instanța de judecată sau printr-o tranzacție, pentru că altfel nu ar fi posibilă executarea obligației.

Exigibilitatea implică faptul că datoria este deja scadentă, termenul de executare a ei a expirat. Respectiv, creanța în discuție nu poate fi afectată de vreun termen: încă nu se știe cât de solvabil va fi debitorul la acel moment sau, în general, dacă creditorul va putea să invoce o „daună” cauzată de inerția debitorului său.

Nu este obligatoriu ca creanța să fie lichidă și exigibilă la momentul intentării acțiunii, ci trebuie să fie așa cel târziu la momentul examinării acțiunii [art. 892 alin. (3) C. civ. R.M.]. Întrunirea acestor ultime două cerințe (caractere) se amână cât de rezonabil este posibil pentru a proteja creditorul, timpul fiind de esență. Suntem de acord că expresia „examinarea acțiunii” are un sens autonom, care nu corespunde cu etapele procesului civil, și că, în fond, intenția legiuitorului a fost ca aceste două caractere ale creanței să fie întrunite la data pronunțării hotărârii judecătorești de către instanța care examinează fondul^[52].

Dacă acționează extrajudiciar, condițiile trebuie întrunite la data exercitării dreptului debitorului său.

Corelația cu acțiunea de bază a creditorului oblic: este irelevant dacă nașterea creanței este anterioară sau posterioară nașterii dreptului subiectiv exercitat pe cale oblică^[53].

La fel, pentru a acționa pe cale oblică contra terțului nu se cere ca creditorul să fi introdus o acțiune în justiție contra debitorului inactiv întemeiată pe creanța creditorului. Totuși, deoarece admiterea acțiunii oblice este doar scopul intermediar al creditorului, iar scopul său final este satisfacerea creanței proprii, creditorul ar putea avea interesul să introducă, concomitent, o acțiune contra debitorului inactiv^[54].

Aceasta, în particular, îi va oferi o șansă creditorului să dețină un document executoriu al creanței sale la etapa când se va emite și documentul executoriu pe baza acțiunii oblice; astfel, el va avea un avantaj procesual, temporal, față de alți creditori ai debitorului inactiv. Or, executorul judecătoresc care execută documentul executoriu obținut de creditor față de debitorul inactiv este ținut să distribuie produsul urmăririi (i.e. sumele încasate pe cale oblică de debitorul inactiv de la terț) doar cu alți creditori care la fel dețin documente executorii aferente creanțelor lor (art. 144 C. exec. R.M.), dar nu și cu ceilalți creditori ai debitorului inactiv.

Dacă sunt îndeplinite cerințele legate de conexitate, acțiunea oblică ar putea fi examinată într-un proces cu acțiunea creditorului contra debitorului inactiv.

4.1.3. Irelevanța naturii creanței

Creanța creditorului care acționează pe cale oblică poate fi atât de natură contractuală, cât și extracontractuală (delict, îmbogățire nejustificată etc.), și chiar și de drept public (fiscală, vamală, contravențională, penală etc.).

Mai mult, creanța poate fi pecuniară sau consta într-o prestație în natură. Ea se folosește pentru a pregăti scena pentru executarea silită a creanței rezultate dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare: beneficiarul promisiunii (A) acționează oblic din numele promitentului inert (B) împotriva terțului (C) față de care promitentul are o îndreptățire de a dobândi bunul obiect al antecontractului^[55]. O altă aplicație este acțiunea cumpărătorului prin care exercită garanția comercială de care beneficiază al doilea vânzător de la primul vânzător al aceluiași bun^[56].

În fine, completările introduse în C. civ. la 1 martie 2019 promovează tendința de a extinde aria de protecție acordată de acțiunea oblică:

– art. 731 alin. (3) C. civ. R.M. oferă creditorului gajist o acțiune oblică specifică pentru a apăra bunul gajat de terți. Ea ocrotește interesul în natură al creditorului gajist atât ca titular al creanței garantate, cât și ca titular al dreptului real de gaj;

– iar art. 195 C. civ. R.M. oferă asociatului, care nu este creditor al societății, o acțiune oblică în repararea prejudiciului cauzat societății. Aceasta este ce protejează mai bine societatea și ceilalți asociați, fiindcă prejudiciul nu se va repara asociatului ce acționează pe cale oblică, ci societății inerte însăși.

4.1.4. Absența testului de proporționalitate: mărimea creanței irelevantă

S-a pus problema dacă împuternicirea legală a creditorului se limitează la valoarea propriei sale creanțe sau dacă poate reclama de la terț toată datoria, chiar dacă aceasta excedează creanța sa^[57].

Exemplu. Creditorul oblic are o creanță de 50, iar debitorul față de terț are o creanță de 80. Creditorul oblic poate înainta acțiunea oblică doar în raport cu suma de 50 dacă pornim de la principiul nu-i acțiune fără interes, căci interesul creditorului nu se extinde decât până la 50. Acest raționament însă nu este exact. Debitorul are, sau ar putea avea, mai mulți creditori care vor intra în concurs cu acela dintre ei care exercită acțiunea oblică. Acesta din urmă are deci interesul de a determina reîntoarcerea în patrimoniu a cât mai multor active posibile. Aceasta însă nu este o obligație. A fortiori, el poate alege să acționeze pe cale oblică doar în limitele propriei creanțe.

Jurisprudența franceză, de asemenea, respinge argumentul că creanța creditorului ori dreptul subiectiv exercitat au o valoare redusă^[58].

4.2. Condițiile față de debitorul inactiv

Debitorul poate fi orice subiect de drept, chiar și statul^[59], cu condiția că rămânem pe terenul drepturilor civile, și nu al prerogativelor de drept public.

4.2.1. Generalități

Pentru a justifica acțiunea oblică a creditorului, debitorul trebuie să fie inactiv, adică să nu intenteze el însuși acțiunea pe care o poate intenta („debitorul refuză sau omite să le exercite” – art. 892 alin. (1) C. civ. R.M.). Acțiunea oblică ar putea fi exercitată și când debitorul se află într-o stare de vulnerabilitate (este afectat de o dizabilitate temporară ori de durată) ori este privat de libertate; dar nu și dacă debitorul nu își exercită drepturile din cauză că se află sub o interdicție juridică, de exemplu, există interdicția unei instanțe de judecată, un executor judecătoresc ori a altei autorități competente, care îl oprește să-și exercite un drept subiectiv în mod legal.

Simplul fapt că debitorul a acordat împuterniciri unui mandatar să exercite dreptul subiectiv (de exemplu, a mandatat un avocat) nu înlătură inerția sa dacă mandatarul nu își îndeplinește mandatul. Inerția mandatarului echivalează cu inerția mandantului însuși.

Debitorul este însă activ atunci când, deși își exercită drepturile, o face cu deficiență. În această situație, creditorii nu au dreptul la acțiunea oblică. După cum s-a reținut, acțiunea oblică are efectul doar de a înlătura carența debitorului, dar nu de a neutraliza alegerea liberă, dar proastă, pe care el a făcut-o în privința intereselor sale patrimoniale^[60]. Acțiunea oblică nu poate deveni doar un mijloc de control al eficienței activității debitorului, fiindcă altfel s-ar sacrifica în mod disproporționat autonomia privată a acestui subiect^[61].

La fel, debitorul nu „omite sau refuză” să-și exercite un drept când renunță la el^[62] ori îl tranzacționează în condiții dezavantajoase^[63]. În aceste cazuri, creditorul ar putea să ceară declararea inopozabilității renunțării ori a tranzacției pe cale unei acțiuni revocatorii (pauliene) în condițiile art. 895 și urm. C. civ. R.M.

Motivul pentru care debitorul este inactiv este irelevant, doar inacțiunea obiectivă este suficientă. În special, creditorul oblic nu este ținut să demonstreze vreo intenție frauduloasă a debitorului. Sigur, când debitorul nu exercită un drept subiectiv strict personal (exclus de la exercitare pe cale oblică) poate fi cazul că el a decis să nu-l exercite din motive etice sau familiale. S-a reținut că inerția titularului de drepturi de a le exercita nu constituie o faptă ilicită, antijuridică; astfel, nu se poate spune că debitorul încalcă vreo îndatorire de a-și gestiona afacerile^[64].

4.2.2. Proceduri prealabile

Legea nu cere ca creditorul să someze debitorul să-și exercite dreptul subiectiv sau să-l „pună în întârziere”, deși un asemenea mecanism are o oarecare utilitate practică. În jurisprudența franceză s-a reținut că debitorul este inactiv ori de câte ori el nu poate invoca nicio explicație plauzibilă^[65].

Cu titlu de excepție, noua acțiune oblică de drept societar introdusă la 1 martie 2019 în art. 195 C. civ. R.M., recunoscută membrului persoanei juridice de drept privat de a intenta o acțiune, din numele persoanei juridice, de reparare a prejudiciului de către administrator, cere somarea prealabilă a persoanei juridice și așteptarea a 3 luni pentru confirmarea inerției acesteia în a-și exercita dreptul la despăgubire față de administrator.

4.2.3. Probațiune

Simpla împrejurare că debitorul nu își execută obligația față de creditorul oblic nu este o dovadă că el este inactiv în a-și exercita drepturile proprii, însă poate fi de natură să instituie o prezumție simplă în acest sens^[66].

După ce creditorul a pornit acțiunea, debitorul o poate prelua, astfel titular al acesteia devine debitorul; creditorul poate rămâne în proces, alături de debitor, pentru ocrotirea propriilor interese.

4.2.4. Cazurile de „daună”

Simpla pasivitate a debitorului nu este însă suficientă, legea cerând ca pasivitatea să se facă în „dauna” creditorului oblic. Alegerea noțiunii „daună”, și nu a celei de „prejudiciu” este intenționată. Nu se cere creditorul să demonstreze un prejudiciu în sensul art. 19 C. civ. R.M.; dauna constă în nesatisfacerea creanței creditorului în legătură de cauzalitate cu inerția debitorului^[67]. Avem în vedere în special:

i) Incapacitatea de plată ori pericolul acesteia

Debitorul inactiv este în incapacitate de plată sau există un pericol de o asemenea incapacitate de plată. Acțiunea oblică a unui creditor nu este exclusă dacă în privința debitorului inactiv este intentată procedura de insolvabilitate. Într-adevăr, în mod normal acțiunea oblică ar trebui să fie incompatibilă cu procedura de insolvabilitate, în care interesele creditorilor sunt, în mod colectiv, protejate de către administratorul insolvabilității sau lichidator.

Totuși, Legea insolvabilității nu este atât de categorică. Conform art. 79 alin. (1) al Legii insolvabilității, cauzele cu privire la bunuri din masa debitoare în care debitorul este reclamant și care sunt pendinte la data intentării procedurii de insolvabilitate pot fi preluate de către administrator/lichidator în starea în care se găsesc. Totuși, această lege permite creditorului oblic să continue acțiunea oblică, dispunând: dacă administratorul/lichidatorul nu preia cauza, ea poate fi continuată de oricare dintre părți^[68].

ii) Pericol pentru executarea în natură a creanței

Debitorul, la fel, ar putea fi inactiv de a exercita anumite drepturi împrejurare care pune în pericol executarea în natură a creanței creditorului oblic sau creează o vădită stare de incertitudine cu privire la posibilitatea executării ei în natură, chiar dacă debitorul este solvabil.

Exemplu. A este producător și are contract cu B (importator), care, la rândul său, are contract cu C (distribuitor). Dacă B omite să execute silit contractul cu A, aceasta face imposibil succesul acțiunii lui C contra lui B de predare silită a mărfurilor conform contractului de distribuție. Astfel, C va putea executa silit contractul dintre A și B pentru a aduce mărfurile în patrimoniul și posesia lui B, și să le urmărească.

Și în dreptul francez s-a reținut că, începând cu 1984, Curtea de casație permite creditorului unei creanțe nepecuniare să acționeze oblic în scopul protecției drepturilor sale amenințate de inacțiunea debitorului, trecând astfel de la funcția clasică de protecție a garanției comune a creditorilor (art. 888 C. civ. R.M.) la un mijloc original de a învinge principiul relativității efectelor contractelor (art. 1086 C. civ. R.M.), ceea ce îi deschide interesul practic și face mecanismul atractiv^[69].

4.3. Condițiile față de dreptul subiectiv exercitat de creditor pe cale oblică

4.3.1. Noțiune

Creditorul poate exercita pe cale oblică drepturile subiective ale debitorului său, nestinse, care se bucură de acțiuni în justiție.

Împuternicirile creditorului oblic se extind și la faza executării hotărârii, el putând duce la capăt procesul început prin depunerea la executorul judecătoresc spre executare a hotărârii judecătorești definitive (în fond, a titlului executoriu) sau poate cere executarea unei hotărâri judecătorești definitive obținute de către debitor de sine stătător, dar pe care acesta omite să o pună spre executare.

S-a spus că prin drepturi subiective nu se înțeleg simple facultăți, aptitudini (e.g., aptitudinea de a vinde sau de a da în locațiune un bun), ci drepturi deja dobândite, al căror titular este debitorul.

4.3.2. Excludere din domeniul de aplicare: drepturile exclusiv personale

Unele drepturi subiective ale debitorului inert nu pot fi exercitate pe cale oblică. Alineatul (2) al art. 892 C. civ. R.M. îi instituie creditorului interdicția de a exercita drepturile și acțiunile care sunt exclusiv personale ale debitorului. C. civ. R.M. nu prevede o listă a drepturilor exclusiv personale, ci natura drepturilor subiective urmează a fi apreciate în mod individual.

Calificarea unui drept ca fiind strict personal al debitorului este relativă și depinde de împrejurările de fapt, examinând gradul de imixtiune în sfera juridică a debitorului și dauna cauzată creditorului prin inerția debitorului.

În drepturile exclusiv personale ale debitorului inert se includ:

i) Drepturile personale nepatrimoniale

Aici se includ acțiunile de stare civilă, stabilire a paternității sau a maternității, drepturile părintești, acțiunea în dezmințire a informațiilor defăimătoare etc. Soluția derivă din caracterul nepatrimonial al acestor acțiuni, care lipsește acțiunea oblică de interes. Și chiar dacă unele acțiuni ar putea aduce o creștere a activului patrimonial al debitorului (de exemplu, repararea prejudiciului nepatrimonial printr-o sumă de bani), acestea fac parte din acțiunile care cer o apreciere subiectivă din partea titularului lor, cu aspecte de morală și etică, ceea ce justifică refuzul acțiunii oblice.

Sigur unele drepturi personale au atât componente patrimoniale, cât și nepatrimoniale (cum ar fi dreptul de autor), iar cele patrimoniale ar putea fi exercitate de către creditor pe cale oblică. Creditorul nu ar putea pe cale oblică să acorde licențe terților (aceasta ar deveni deja o administrare), ci ar putea să ceară titularilor de licență să plătească onorariile către debitorul autor; ori să someze terții să înceteze încălcarea drepturilor patrimoniale ale autorului debitor.

ii) Drepturile patrimoniale exclusiv personale

Unele drepturi patrimoniale pot fi exclusiv personale atunci când exercitarea lor implică o apreciere subiectivă din partea titularului lor, întemeiate pe rațiuni de ordin etic, cum este o acțiune prin care se cere revocarea unei donații pentru ingratitudine^[70] sau capătul de cerere dintr-o acțiune prin care se cere repararea prejudiciului moral cauzat de către terț debitorului.

Majoritatea drepturilor patrimoniale existente în patrimoniul debitorului pot fi exercitate de către creditori prin procedeul acțiunii oblice, în numele debitorului lor: acțiunea în nulitate absolută^[71] sau relativă a unui act juridic, la care debitorul este parte, întreruperea prescripției (fie ea extinctivă sau achizitivă), ce curge în defavoarea debitorului, efectuarea formalităților de publicitate de dobândire a proprietății bunurilor, executarea obligației de garanție contra evicțiunii sau viciilor ascunse ale bunului cumpărat, urmărirea penalităților, rezoluțiunea raportului contract prin notificare sau prin acțiune civilă prin care se cere pronunțarea rezoluțiunii de către instanța de judecată^[72]; raportul donațiilor în cadrul partajului succesoral^[73]. În materia drepturilor reale, s-a arătat că dreptul real de uz este strict personal și nu poate fi exercitat de creditori pe calea acțiunii oblice^[74].

Unii autori români, în baza textelor din Codul civil român, iau poziția că drepturile potestative (cum ar fi dreptul la rezoluțiune, revocare a contractului, exercitarea unei opțiuni etc.) nu pot fi exercitate prin acțiune oblică^[75]. În ce ne privește, susținem o abordare mai nuanțată, după cum discutăm în prezentul studiu.

O asemenea soluție este simplistă, iar uneori imposibil de realizat, din cauza că unele drepturi sunt drepturi potestative, și nu au o valoare economică în ele, dar pot conduce la dobândirea unei valori economice (e.g., dreptul de a cere constatarea sau declararea nulității unui contract; dreptul la rezoluțiunea unui raport contractual)^[76]. Într-adevăr, criteriul de delimitare ar trebui să fie dacă exercitarea dreptului este strict personală ori nu. Așadar, s-a apreciat că confirmarea unui act anulabil la care este parte debitorul inert nu se poate face pe cale oblică^[77]. Aceeași soluție s-ar impune pentru confirmarea unui act juridic ineficient (e.g., încheiat fără împuterniciri cuvenite acordate de către debitor).

Chiar C. civ. R.M. prevede mai multe situații importante când drepturile potestative pot fi exercitate pe cale oblică. Este cazul art. 330 alin. (1) C. civ. R.M., care permite invocarea nulității relative pe cale oblică de către creditori, și al art.1207 alin. (5), care instituie dreptul de revocare a donației, pe cale oblică, de către creditorii care au dreptul la întreținere.

Dreptul la rezoluțiune a unui raport contractual pendinte la fel este un drept potestativ, dar ar putea fi exercitat de creditor pe cale oblică în măsura în care nu se încalcă principiul proporționalității în imixtiunea în sfera juridică a debitorului. Într-o extremă, dacă debitorul inert a plătit un avans terțului, iar terțul iremediabil a încălcat contractul, rezoluțiunea poate fi exercitată și pe cale oblică de către creditor pentru a restitui prețul și a evita ca o notificare de rezoluțiune tardivă să nu își mai producă efectele [art. 901 alin. (7) C. civ. R.M.]. Totuși, dacă neexecutarea constă în furnizarea unui serviciu cu vicii debitorului de către terț, creditorul nu ar trebui să aibă un drept de intervenție pe cale oblică; aceasta va fi disproporționat cu scopul urmărit.

Cu siguranță, dreptul de revocare a contractului de consumator, în sensul art. 1052 C. civ. R.M., ține de libertatea contractuală a consumatorului, fiind discreționară [art. 1053 alin. (1)], și nu se poate concepe un creditor al consumatorului să exercite dreptul de revocare pe cale oblică^[78].

Acceptarea unei oferte de a contracta de care beneficiază debitorul inert nu este un simplu exercițiu al unui drept, ci o decizie de administrare. Se poate de conceput acceptarea ofertei pe cale oblică când debitorul deja a plătit prețul bunului ce i se oferă, astfel că acceptarea are doar un efect de conservare a patrimoniului. Deoarece creditorul nu poate, pe cale oblică, încheia contracte din numele debitorului său, el nu poate nici exercita acțiunea de pronunțare a unei hotărâri care ține loc de contract dintre debitorul inert și terț^[79]. În dreptul românesc, s-a aplicat un test diferit, care pune accent pe omisiunea debitorului de a exercita silit dreptul la încheierea unui contract și pe dauna suferită de creditor. Astfel, s-a admis că pe cale oblică poate fi exercită o asemenea acțiune^[80].

La fel, dreptul de a vota la o adunare generală, nu este un simplu act de conservare, ci o decizie de administrare. S-a reținut că deschiderea unei linii de credit oferite debitorului nu poate fi exercitată pe cale oblică fiindcă este o opțiune „exclusiv legată de persoana sa”^[81].

S-a mai exprimat opinia că în categoria creanțelor „exclusiv personale ale debitorului” se includ drepturile patrimoniale care au un obiect insesizabil, cum ar fi dreptul la întreținere (pensie alimentară), al cărui titular este debitorul, argumentând că acțiunea oblică apare, în acest caz, inutilă^[82]: chiar dacă bunul este readus în patrimoniu, el fiind insesizabil, nu va putea profita creditorului. Autorii francezi (Mazeaud) contestă această interdicție, reținând că:

„Afirmația este totuși simplistă. Bunul nu este insesizabil până când el poate fi individualizat; salariul devine sesizabil din momentul în care, primit de către salariat, intră în patrimoniul său. Din alt punct de vedere, debitorul care nu reclamă pensia alimentară la care are dreptul, pentru a-și menține existența^[83], va folosi alte bunuri, din care creditorii, astfel, nu vor fi satisfăcuți. De aceea, ar fi de preferat să nu să se excludă din domeniul acțiunii oblice drepturile insesizabile. Excluderea drepturilor personale este suficientă. Or, a exclude și bunurile insesizabile înseamnă a privi acțiunea oblică ca pe o măsură de executare (de urmărire a bunurilor), ceea ce este departe de adevăr”. Ne raliem acestor concluzii^[84].

Creditorul pe cale oblică nu poate exercita dreptul de răscumpărare a asigurării de viață^[85]. În dreptul român s-a exprimat o opinie similară, dar, în general, dreptul la plata despăgubirii de asigurare sau a indemnizației de asigurare nu este strict personal, deci poate fi valorificat pe cale oblică^[86].

Cererea de ridicare a clauzei de inalienabilitate

Potrivit art. 506 alin. (2) C. civ. R.M. debitorul care a dobândit un bun cu clauză de inalienabilitate „poate fi autorizat de către instanță să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune”. Acest drept nu este neapărat unul personal. Decizia înstrăinătorului de a impune o clauză de inalienabilitate ar putea să se bazeze pe motive morale sau familiale proprii (să împiedice donatarul să ipotecheze sau înstrăineze un imobil pentru o perioadă), dar nu pe motive morale sau familiale ale dobânditorului, din perspectiva căruia inalienabilitatea este o piedică a atributului de dispoziție al dreptului de proprietate. Prin urmare, o asemenea acțiune ar putea fi exercitată pe cale oblică de către creditorul dobânditorului, cu o examinare atentă a împrejurărilor și a eventualului caracter strict personal al inalienabilității pentru dobânditor în cazul concret^[87].

Revocarea și rezoluțiunea donației

Revocarea donației de către donator (art. 1207 C. civ. R.M.) implică aprecieri morale sau familiale și trebuie privită ca un drept personal al debitorului inert care este donator într-un anumit contract. Deci, ea nu poate fi exercitată pe cale oblică.

Pe cale de excepție, art. 1207 C. civ. R.M. deschide calea oblică în cazul revocării donației în temeiul art. 1211 (în caz de stare de nevoie a donatorului), cu condiția ca creditorul care o revocă să aibă dreptul legal de a primi întreținere de la donator.

Dacă însă donația este sub condiție (art. 1204 C. civ. R.M.), și donatarul nu îndeplinește condiția sau sarcina, sancțiunea nu este revocarea, ci rezoluțiunea pentru neexecutarea obligațiilor; în acest caz, se va analiza dacă sarcina avea caracter strict personal pentru donator ori nu, pentru a decide dacă rezoluțiunea poate fi declarată de creditorul donatorului pe cale oblică^[88].

Nedemnitatea succesorală

Debitorul inert care este moștenitor are dreptul să introducă acțiunea în anulare a dobândirii moștenirii pentru nedemnitate de către un alt moștenitor al lui de cujus (art. 2171 C. civ. R.M.). Același criteriu – al considerentelor morale sau familiale – se impune pentru a decide dacă acțiunea poate fi introdusă pe cale oblică. Decisiv ar trebui să fie temeiul concret de nedemnitate și caracterul său obiectiv (nedemnul a lipsit de viață pe cel care a lăsat moștenirea) ori subiectiv (prin dol sau violență l-a determinat pe cel care a lăsat moștenirea să întocmească sau să revoce o dispoziție testamentară). Totuși, formularea largă a art. 2171 arată că nedemnitatea are puțină legătură cu considerente morale și familiale și este mai mult cu o sancțiune personală, impusă direct de lege și doar constatată de judecător.

Relațiile în care nu este admisă reprezentarea

Acțiunea oblică nu trebuie admisă acolo unde ea afectează echilibrele familiale. Evident, creditorul nu poate cere un divorț al debitorului său sau să se conteste o filiație. Așadar, s-a reținut că creditorul nu poate cere pe cale oblică reducerea sau încetarea plății pensiei alimentare de către debitorul său care era și debitor al pensiei alimentare^[89].

La fel, creditorul nu poate exercita calea oblică pentru a interveni în relațiile de muncă ale debitorului (e.g., să ceară repunerea la locul de muncă), dar ar putea formula doar acțiunea de încasare silită a plăților salariale scadente.

Repararea prejudiciului

Acțiunile de reparare a prejudiciului patrimonial (dauna reală și profitul ratat) ar trebui, ca punct de pornire, să poată fi introduse pe cale oblică, însă apar dubii dacă poate fi exercitată pe cale oblică o asemenea acțiune atunci când debitorul victimă a unui accident ori a unei infracțiuni refuză să ceară despăgubiri de la copilul său, șofer vinovat de accident ori, după caz, făptuitor al infracțiunii cauzatoare de prejudiciu.

Însă acțiunile de reparare a prejudiciului nepatrimonial (biologic sau moral) nu pot fi exercitate pe cale oblică, întrucât ele cuprind elemente strict personale și, mai ales, au ca scop obținerea unei satisfacții echitabile de către victimă și nu satisfacerea creditorilor săi potrivit art. 2037 alin. (1)^[90] C. civ. R.M.

Condominiu și vecinătate

Asociațiile în condominiu franceze (fr. – syndicats de copropriétaire) în mod regulat introduc acțiuni față de chiriașii unui coproprietar neglijent^[91]. Curtea de casație chiar a admis acțiunea oblică a asociației de a rezilia contractul de locațiune cu chiriașii care nu respectă regulile condominiului^[92].

La fel, s-a recunoscut dreptul asociației de a intenta o acțiune în evacuarea unor ocupanți ai apartamentului, care au intrat fără niciun drept, după decesul proprietarului^[93].

Locatorul are o acțiune directă față de sublocatar pentru anumite prestații, însă în cazurile în care nu o poate exercita, locatorul poate folosi acțiunea oblică. Acțiunea oblică la fel poate veni din sensul invers: dacă locatorul nu își execută obligația de a efectua reparațiile imobilului închiriat, sublocatarul poate exercita pe cale oblică dreptul locatarului (sublocatorul său) de a cere de la locator efectuarea acestor reparații în natură^[94].

Acțiunea oblică de gradul doi

Reglementarea acțiunii oblice chiar permite unui creditor să exercite acțiunea oblică la care ar avea dreptul debitorul său, ca creditor al terților, pentru a putea ajunge la „subterți”, sigur, cu condiția că la ambele niveluri sunt respectate condițiile legale ale acțiunii oblice^[95].

iii) Dreptul procesual de a exercita o cale de atac

În doctrina română s-a susținut că, în mod excepțional, uneori se poate exercita calea de atac și de către o persoană care nu a figurat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. În particular, pe calea acțiunii oblice, subrogatorii, creditorul poate exercita, dacă sunt îndeplinite cerințele legii civile, și căile de atac^[96]. Este o soluție pe care o susținem și pentru Republica Moldova, deoarece este compatibilă cu textele de drept material și procesual.

§5. Efectele exercitării și admiterii acțiunii oblice

Categoriile de efecte, pe care le vom analiza, decurg, de regulă, din principiul că creditorul exercită acțiunea oblică în numele debitorului, ca și debitorul. Efectele sunt corespunzătoare:

5.1. Efectele față de terț (pârât în proces)

Creditorul este legat de limitele juridice și formele de apărare disponibile pentru dreptul subiectiv exercitat pe cale oblică. Principiul, așadar, este că situația terțului în acțiunea oblică nu poate fi înrăutățită comparativ cu cea în care debitorul însuși introducea acțiunea față de terț. Or, creditorul nu exercită față de terți alte drepturi decât cele pe care le deține debitorul inert^[97].

5.1.1. Apărări specifice raportului juridic dintre debitorul inert și terț

Dacă contractul dintre debitorul inactiv și terț prevede că litigiile privitoare la acel drept subiectiv se soluționează prin proceduri arbitrale, acțiunea oblică trebuie să fie și ea introdusă printr-o cerere de arbitrare conform regulilor arbitrale alese de părțile contractante.

La fel, dacă dreptul subiectiv intră în conținutul unui raport juridic administrativ, iar dreptul se apără în procedura administrativă, creditorul oblic trebuie să respecte acest cadru juridic și să introducă acțiunea administrativă conform Codului administrativ (C. adm. R.M.^[98]) față de autoritatea publică pârâtă. Creditorul oblic este un reprezentant în sensul art. 45 alin. (1) C. adm. R.M., iar art. 892 C. civ. R.M. menționează că creditorul poate introduce orice acțiuni, nu doar cele civile în sensul C. proc. civ. R.M. Un act administrativ poate avea un efect defavorabil asupra debitorului oblic, astfel încât neatacarea lui cu o acțiune în contencios administrativ să fie sursa daunei creditorului oblic, în sensul art. 892 C. civ. R.M. Aceeași poziție este luată în jurisprudența franceză^[99].

Reieșind din caracterul de mai sus, art. 893 C. civ. R.M. dispune că cel împotriva căruia a fost intentată acțiune pe cale oblică poate opune creditorului toate excepțiile opozabile propriului creditor. Așadar, abordarea legiuitorului este că situația terțului în acțiunea oblică nu poate fi înrăutățităcomparativ cu ceea în care debitorul însuși introducea acțiunea față de terț.

Excepțiile (apărările) invocate pot fi: stingerea obligațiilor prin compensație, nulitatea actului juridic, prescrierea dreptului subiectiv exercitat^[100]. La fel și în jurisprudența franceză s-a reținut că terțul poate invoca compensarea față de debitorul inert sau expirarea prescripției extinctive^[101].

Exemplu. Creanța lui B față de C s-a prescris extinctiv. Imediat ce află că debitorul B are o creanță față de terțul C, creditorul A introduce o acțiune oblică față de C. C ridică excepția de tardivitate. Acțiunea într-adevăr este tardivă, indiferent că creanța lui A față de B încă nu este prescrisă și indiferent când A a aflat că poate înainta o acțiune oblică față de C. Prescripția extinctivă curge conform art. 395 alin. (1) C. civ. R.M. de când titularul dreptului subiectiv încălcat (B) a aflat despre încălcarea dreptului său de către C, și nu când A a aflat despre împrejurarea dată. Este o aplicare a principiului că A este doar un reprezentant al lui B și nu poate avea drepturi mai puternice ori diferite decât B față de C. A admite altfel înseamnă a face toată instituția prescripției extinctive iluzorie prin faptul că B își va ruga creditorii să îl ajute și să acționeze pe cale oblică, deoarece acțiunea în fond este tardivă^[102].

La fel, terțul poate opune, conform art. 1090 C. civ. R.M., creditorului oblic împrejurarea că dreptul subiectiv exercitat pe care oblică rezultă dintr-un contract simulat, la care este parte debitorul inert^[103]. Deoarece creditorul oblic nu este „terț”, în sensul art. 1091, ci reprezintă „partea” însăși la contractul simulat, creditorul nu poate invoca, în acțiunea oblică, beneficiul acelui articol.

Invers, terțul nu poate opune în procesul de examinare a acțiunii oblice excepții (e.g., o compensare) bazate pe raporturile sale cu creditorul oblic, fiindcă creditorul oblic nu exercită un drept propriu, ci doar reprezintă debitorul față de terț. La fel, s-a reținut că, dacă creditorul anterior a introdus o acțiune directă față de terț (iar aceasta a fost respinsă), atunci când creditorul introduce o acțiune oblică față de terț, chiar dacă ea ar fi conexă ca scop cu acțiunea directă, terțul nu poate invoca puterea lucrului judecată (res judicata), întrucât acțiunea directă era introdusă din numele creditorului, pe când acțiunea oblică este introdusă din numele debitorului^[104].

De asemenea, terțul poate invoca tranzacția încheiată cu debitorul chiar și după data depunerii acțiunii oblice.

5.1.2. Apărări specifice acțiunii oblice

Pârâtul va putea invoca și excepții în ceea ce privește creditorul oblic, și anume că condițiile cerute de lege pentru acțiunea oblică (a se vedea supra §3) nu sunt întrunite.

Deoarece acțiunea oblică nu este o executare silită a creanței creditorului, este irelevant că creanța creditorului față de debitorul inert s-a prescris extinctiv. În alte cuvinte, chiar dacă creanța creditorului oblic deja este prescrisă, aceasta nu modifică faptul că terțul poate fi ținut să-și execute obligația față de debitorul inert^[105]. Într-un eventual proces dintre creditorul oblic și debitorul inert, acesta din urmă ar putea să aleagă să nu folosească anumite apărări (să omită să ridice excepția de tardivitate), or, ar putea să intervină alte circumstanțe care blochează anumite apărări (e.g., termenul de prescripție extinctivă ar putea fi întrerupt prin conduita debitorului inactiv și, astfel, să înceapă să curgă un nou termen de prescripție extinctivă).

5.2. Efectele față de debitorul inactiv

Acțiunea oblică nu îl lipsește la nici o etapă pe debitor de exercitarea independentă a acțiunii sau, după caz, de încheierea unui contract de tranzacție. În special, interesează calitatea sa procesuală și efectele hotărârii judecătorești rămase definitive față de debitorul inactiv.

Având în vedere formularea actuală a textelor din noul alin. (4) al art. 982, creditorul oblic preia calitatea de reprezentant legal al debitorului inert. Instanța de judecată trebuie să citeze în proces pe debitorul inactiv pentru că în proces se decide asupra drepturilor și bunurilor sale. Deși un text expres lipsește în materie de examinare a acțiunilor oblice, citarea debitorului se impune în baza art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (dreptul la un proces echitabil). În practică, această cerință este satisfăcută ori de câte ori acțiunea oblică se examinează conexat cu acțiunea creditorului oblic față de debitorul inactiv de satisfacere a creanței sale periclitate^[106].

5.3. Efectele față de ceilalți creditori ai debitorului inert

5.3.1. Principiul: acțiune individuală cu folos pentru toți creditorii debitorului inert

Deși creditorul a demonstrat inițiativă și efort, toate bunurile obținute în baza acțiunii oblice intră în patrimoniul debitorului și beneficiază tuturor creditorilor acestuia (art. 894 C. civ. R.M.). Aceasta este încă o consecință a principiului că acțiunea este exercitată în numele debitorului, ca reprezentant legal al său. Astfel, bunurile intră în patrimoniul acestuia pentru a servi drept garanție comună a creditorilor (art. 888 C. civ. R.M.), iar creditorul urmăritor nu are niciun drept de preferință.

Or, limita juridică a acțiuni oblice este de a conserva și nu realiza creanța creditorului. Cea din urmă va avea loc odată cu urmărirea debitorului însuși. Aici se află dezavantajul acțiunii oblice. Acela care suportă cheltuielile nu va beneficia întotdeauna de rezultat, ceea ce ar părea să contravină caracterului individual al acțiunii oblice. Într-o exprimare plastică, s-a spus că acțiunea oblică este individuală prin exercițiul său și colectivă prin efectele sale^[107].

Totuși, dacă dreptul subiectiv exercitat nu constă în încasarea unei sume sau recuperarea unui bun în folosul debitorului insolvabil pentru a fi urmărit de creditori, ci acțiunea oblică se folosește în alt scop, pentru a face posibilă satisfacerea în natură a creanței creditorului oblic, acțiunea oblică nu cunoaște dezavantajul menționat^[108].

5.3.2. Recuperarea cheltuielilor aferente inițiativei creditorului

Începând cu 1 martie 2019, art. 894 C. civ. R.M. a fost completat cu o normă nouă, care îmbunătățește poziția creditorului care acționează pe cale oblică: creditorul care a exercitat acțiunea oblică beneficiază de un privilegiu asupra acelor bunuri în scopul rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu acționarea pe cale oblică.

O abordare similară este prevăzută pentru noua acțiune oblică de drept societar, conform art. 195 alin. (2) C. civ. R.M.: în caz de admitere totală sau parțială a acțiunii, persoana juridică este obligată să ramburseze membrului reclamant toate cheltuielile necesare și rezonabile suportate, în partea în care ele nu au fost rambursate din contul administratorului prin hotărârea instanței de judecată.

§6. Dezbatere doctrinară: natura juridică a acțiunii oblice

6.1. Natura juridică sub aspect material

Discuția naturii juridice a acțiunii oblice în dreptul francez, italian și român, și refuzul, în aceste sisteme, de a o asimila unei reprezentări legale, constă în regula că creditorul introduce acțiunea oblică din nume propriu (nomine proprio), și nu din numele debitorul inert (utendo nomine). Cu toate acestea, o bună parte a doctrinei susține că, în fond, mecanismul constă într-o „reprezentare obiectivă”^[109].

Jean Carbonnier scria că creditorul își reprezintă debitorul și că acțiunea oblică nu este o acțiune proprie ce i-ar aparține personal creditorului^[110]. Altă parte a doctrinei franceze aduce precizarea că creditorul acționează din numele debitorului însă mecanismul reprezentării nu este decât o simplă imagine, fiindcă creditorul acționează „ca și cum” îl reprezintă pe debitorul inert^[111]. Alți autori adăugă precizarea că creditorul acționează pe cale oblică în interes personal și nu în cel al debitorului^[112]. Iar alții văd în ea un drept de a acționa în substituire, o conjuncție a dreptului debitorului cu dreptul propriu de substituire ce aparține creditorului^[113].

Legea privind modernizarea Codului civil a diminuat această dezbatere, precizând, la art. 892 alin. (4) C. civ. R.M., că creditorul oblic este, „în mod corespunzător” (mutatis mutandis), un reprezentant legal al debitorului inert, însă în condițiile și limitele prevăzute de art. 892-894, și nu atotcuprinzător ca un părinte sau tutore.

Doctrina franceză discută intens dacă acțiunea oblică este o doar măsură de conservare (măsură de asigurare în sensul art. 175 C. proc. civ. R.M.) ori chiar o măsură de executare silită a creanței creditorului oblic. Din cauza efectului limitat al acțiunii oblice în dreptul Republicii Moldova (art. 894 C. civ. R.M.) și, în particular, deoarece admiterea acțiunii oblice de către instanța de judecată, prin ea însăși, nu îndreptățește creditorul oblic să își satisfacă creanța direct de la terț, iar ceilalți creditori ai debitorului inactiv pot, în egală măsură să își satisfacă creanțele, acțiunea oblică nu poate fi văzută ca o veritabilă acțiune de executare silită a creanței creditorului oblic.

Dezbaterea doctrinară este alimentată de o confuzie: unii autori analizează efectele acțiunii oblice în latura debitorului inert, pentru care exercitarea dreptului său are un efect transformator, schimbă componența patrimoniului său, e.g., în loc de creanță, el va deține, ca rezultat, un bun sau bani obținuți de la terț în temeiul creanței; alți autori mută analiza acțiunii oblice în latura creditorului oblic și nu au decât să constate că creanța sa nu este valorificată pe această cale, ci doar se pavează calea pentru o valorificare de succes în viitor^[114]. Așa cum plastic o exprimă autorii (de exemplu, Mazeaud), calea oblică „face să intre din punct de vedere material în patrimoniu un drept care figurează acolo din punct de vedere juridic”^[115]. Din perspectiva debitorului însă, deși acțiunea oblică nu este o măsură de asigurare, ea în fond are o funcție de asigurare^[116].

Precizarea are nu doar importanță teoretică, ci și procedurală, fiindcă ea explică de ce terțul nu poate opune creditoruluiexcepții privind creanța sa față de debitorul inactiv, în afară de absența condițiilor necesare pentru a acționa pe cale oblică (relația de legitimare). Terțul poate ridica doar excepțiile specifice relației sale cu debitorul inert (creditor propriu), cum ar fi excepția de tardivitate în privința dreptului subiectiv exercitat pe cale oblică, dar nu poate ridica excepțiile specifice relației dintre creditorul oblic și debitorul inert. Aceste din urmă excepții urmează a fi discutate într-un eventual proces dintre creditorul oblic și debitorul inert.

Așadar, după natura sa acțiunea oblică este mai puțin decât o măsură de executare silită a creanței creditorului oblic, dar mai mult decât o măsură de asigurare a creanței creditorului oblic. Ea este prealabilă executării, un act ce pregătește terenul pentru aceasta^[117].

Și în doctrina italiană se recunoaște natura complexă a acțiunii oblice, ea protejând mai multe interese contradictorii simultan^[118], iar scopul ei este de a dobândi rezultate utile, economic avantajoase în patrimoniul debitorului; ea acordă o putere de substituire legală în interes propriu; această putere integrează un drept potestativ, și anume un drept potestativ substitutiv^[119].

6.2. Natura juridică sub aspect procesual

Știința dreptului procesual poate oferi o calificare potrivită poziției juridice a creditorului care introduce acțiunea oblică. În dreptul român, după cum notează profesorul V.M. Ciobanu, calitatea procesuală presupune îndreptățirea de a sta într-un anumit proces (spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în abstract, arătând dacă poți să stai sau nu în orice proces civil). „În cazurile în care prin acțiune nu se valorifică un drept subiectiv, ci un interes care se poate realiza numai pe calea justiției, precum și atunci când acțiunea se valorifică de altă persoană decât titularul dreptului, calitatea procesuală rezultă în mod expres din lege”^[120]. „În cazul în care instanța constată lipsa calității procesuale, ea va respinge cererea sau apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate (art. 40 C. proc. civ.)”. Totuși, doctrina de drept procesual civil românească nu discută despre dreptul creditorului de a acționa pe cale oblică ca un caz calitate procesuală a acestuia de a acționa pentru a exercita interesul altuia.

Deși Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nu operează cu noțiunea de calitate procesuală, doctrina moldavă de procedură civilă o menționează, arătând că autoritățile publice și alți subiecți care pot intenta acțiuni pentru apărarea drepturilor altora, conform art. 7 alin. (2) și art. 73 C. proc. civ. R.M., sunt un fel de „reclamanți procesuali”^[121].

Pe plan comparat, dreptul elvețian, convergent cu cel german, distinge noțiunile de legitimare și calitate procesuală. Legitimarea activă sau pasivă (la légitimation active ou passive; légitimation matérielle; Sachlegitimation) constituie o condiție de drept material – sau de fond – ale acțiunii^[122]. Calitatea procesuală sau calitatea de a acționa (qualité pour agir; Prozessführungsrecht sau – befugnis) reflectă ideea că un terț care nu este titular al creanței este autorizat de lege să promoveze o acțiune în nume propriu prin care să valorifice creanța străină (e.g., administratorul de insolvabilitate care acționează pe seama masei debitoare, titularul fiind debitorul insolvabil, sau executorul testamentar care acționează pe seama masei succesorale, titularul fiind moștenitorul). În aceste cazuri, titularitatea materială este separată de calitatea de a acționa în justiție. După cum a exemplificat un reputat autor elvețian, „calitatea de a acționa ține de existența acțiunii, iar legitimarea arată că cererea este fondată, adică se raportează la existența pretenției. Așadar, dacă eu cer în numele meu unei instanțe să-l condamne pe A să plătească lui B, cererea mea este inadmisibilă pe motivul lipsei calității de a acționa, adică a acțiunii – nimeni nu poate pleda prin altul –, dacă însă eu cer să fie condamnat A să îmi plătească mie ceea ce el datorează lui B, cererea mea va fi nefondată, deoarece creanța mea nu există, chiar dacă eu am calitatea de a cere o plată MIE, creanța mea va fi nefondată”^[123].

În dreptul francez, conform art. 32 C. proc. civ. fr.^[124], lipsa calității (le défaut de qualité) este sancționată prin apărarea procedurală cea mai dură – finele de neprimire. Deși este un element de dezbatere a fondului, el este atât de important, că legiuitorul francez îi acordă caracter procedural. Astfel, judecătorul francez va examina în primul rând acest element al dezbaterii^[125]. Calitatea este definită ca „o traducere procesuală a titularității dreptului substanțial”. Aceeași doctrină subliniază că mecanismul reprezentării legale („agir ès qualités”) nu poate fi egalat cu calitatea procesuală.

Explicația prerogativei de a acționa pentru altul rezidă în ideea de calitate. În mod normal, cel interesat nu are calitate de a acționa, deoarece el nu este destinatar al regulilor a căror aplicare el o reclamă. Dar dreptul pozitiv îi conferă în mod artificial calitate, cum ar fi cazul când el abilitează o asociație să acționeze pentru a apăra un interes colectiv^[126]. Dreptul francez distinge mai multe situații în care legea îi atribuie unei persoane, în mod artificial, calitate de a acționa pentru a apărarea intereselor altuia: 1) apărarea intereselor altuia revine autorității sau unui organ procedural; 2) unui particular (aici se include acțiunea oblică, în doctrina franceză; 3) unui sindicat; sau 4) unei asociații. Autorii francezi susțin că „este în mare parte inexact de a spune că creditorul care exercită acțiunea oblică acționează în propriul său interes. În realitate, el acționează în interesul său indirect și în interesul indirect al altor creditori, dar în primul rând el acționează în interesul direct al debitorului. La fel, nu este posibil a spune că există o reprezentare a debitorului de către creditor. Dacă ar fi existat reprezentare, exercițiul abuziv al acțiunii în revendicare sau în plată, de către creditorul care exercită acțiunea oblică (pretinsul reprezentant), ar angaja răspunderea reprezentatului său, adică a debitorului. O asemenea condamnare a unui individ care nu a cerut nimic ar fi profund șocantă. Acțiunea oblică este deci o ilustrație bună a mecanismului prin care legea abilitează, în anumite condiții, o persoană să acționeze în interesul alteia. Recunoscând creditorului „posibilitatea de a acționa, cu titlu personal, drepturile și acțiunile altuia”, legea îi atribuie în mod artificial o calitate de a acționa” (la loi lui attribue artificiellement une qualité à agir)^[127].

Aceste considerente ne face să susținem că, sub aspect procesual, creditorul oblic are calitate procesuală, de a acționa din numele debitorului inert. Mecanismul reprezentării este necorespunzător mecanismului acțiunii oblice, iar art. 982 alin. (4) C. civ. R.M. ar trebui revăzut. Introducerea acestui alineat, care dispune aplicarea „în mod corespunzător” a regulilor reprezentării legale era o necesitate a momentului, deoarece instanțele judecătorești naționale nu operau activ cu noțiunea de calitate procesuală. Prin urmare, eventuala revizuire a art. 982 alin. (4) trebuie însoțită de o fortificare a instituției calității procesuale în Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.

Concluzii

Interesul originar al acțiunii oblice apare în cazul insolvabilității debitorului cuplată cu absența unei proceduri colective de redresare a persoanelor fizice (cum este cazul Republicii Moldova). În statele în care se reglementează o asemenea procedură, doctrina anunță că acțiunea oblică este pe cale de dispariție.

Totuși, acțiunea oblică a reușit să renască ca pasărea Phoenix pentru a rezolva o problemă diferită – debitorul ar putea fi inactiv de a exercita anumite drepturi, împrejurare care pune în pericol executarea în natură a creanței creditorului oblic sau creează o vădită stare de incertitudine cu privire la posibilitatea executării ei în natură, chiar dacă debitorul este solvabil. Astfel, creditorul unei creanțe nepecuniare are interesul să acționeze pe cale oblică în scopul protecției drepturilor sale amenințate de inacțiunea debitorului, trecând astfel de la funcția clasică de protecție a garanției comune a creditorilor la un mijloc original de a învinge principiul relativității efectelor contractelor, ceea ce îi deschide interesul practic și face mecanismul atractiv.

Privitor la natura acțiunii oblice și a calificării prerogativelor creditorului oblic, pentru ceea ce dreptul civil găsește dificil să califice, dreptul procesual civil este gata să vină cu o calificare satisfăcătoare – recunoașterea prin lege a calității procesuale, a prerogativei de a apăra drepturile și interesele altora.

Note de subsol

^[1] Codul civil al Republicii Moldova, Legea nr. 1107 din 6 iunie 2002, cu modificări ulterioare (republicată în M. Of. R.M. nr. 66-75 din 1 martie 2019). Articolele relevante au următorul text: „Articolul 892. Acțiunea oblică. (1) Creditorul a cărui creanță este certă, lichidă și exigibilă poate, în numele debitorului său și independent de voința acestuia, exercita drepturile și acțiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să le exercite. (2) Creditorul nu poate exercita drepturile și acțiunile care sînt exclusiv personale ale debitorului. (3) Creanța trebuie să fie lichidă și exigibilă cel tîrziu la momentul examinării acțiunii. (4) În raporturile dintre creditorul care acționează pe cale oblică și debitorul său se aplică în mod corespunzător dispozițiile privind reprezentarea legală.

Articolul 893. Excepțiile opuse creditorului care a intentat acțiune pe cale oblică. Cel împotriva căruia a fost intentată acțiune pe cale oblică poate opune creditorului toate excepțiile opozabile propriului creditor.

Articolul 894. Efectele acțiunii exercitate pe cale oblică. Toate bunurile obținute în baza acțiunii oblice intră în patrimoniul debitorului și beneficiază tuturor creditorilor acestuia. Cu toate acestea, creditorul care a exercitat acțiunea oblică beneficiază de un privilegiu asupra acelor bunuri în scopul rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu acționarea pe cale oblică”.

^[2] F. Gréau, Action oblique, în Rép. civ., Dalloz, aprilie 2019, nr. 3.

^[3] Notă practică: în raporturile contractuale, creditorul și debitorul ar putea stipula un drept al creditorului de a obține informații de la debitor privind evoluția exercitării drepturilor sale față de terți dacă debitorul începe să săvârșească neexecutări ale contractului față de creditor.

^[4] A se vedea, de exemplu, C.S.J., înch. Col. civ. din 7 octombrie 2020 (dosarul nr. 2ra-1217/20). Citat din încheiere: Reclamantul a. indicat că Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr. 142 nu a acționat în judecată consumatorii restanți, inclusiv nu a depus vreo cerere de chemare în judecată împotriva OT., care este proprietar al ap. X din str. XXXXX mun. XXXXX pentru încasarea datoriei la consumul energiei termice în sumă totală de 76.866,32 de lei, neachitată până în luna august 2018. Respectiv, SA „Termoelectrica”, pentru a evita consecințele prejudiciabile, este în drept de a-și exercita dreptul la înaintarea acțiunii oblice, întrunind toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 598-599 C. civ., în vigoare la acel moment, or SA „Termoelectrica” are un interes legitim de a conserva creanța Cooperativei de Construcție a Locuințelor nr. 142 la consumul de energie termică, manifestată prin neglijarea sau refuzul de a-și exercita drepturile sale, creanța fiind una certă, lichidă și exigibilă.

^[5] Pentru un studiu recent al acțiunii oblice, cu vizor asupra relației furnizor de energie termică – asociație inertă –consumator, a se vedea T. Tabuncic, V. Tachi, Mecanismul de apărare a creditorului prin intermediul acțiunii oblice potrivit Codului civil, consultat la 25 septembrie 2023, https://juridicemoldova.md/10376/mecanismul-de-aparare-a-creditorului-prin-intermediul-actiunii-oblice-potrivit-codului-civil.html. Observăm că această nevoie practică ar trebui să decadă din cauza noii reglementări a raporturilor din condominiu, care prevede că asociația contractează servicii intermediate (e.g., energie termică, servicii salubritate), însă nu poartă obligații de plată, ci contractul obligă direct proprietarii în condominiu. Prin urmare, furnizorii acestor servicii au o creanță de plată a serviciilor față de proprietari. A se vedea art. 49 din Legea nr. 187/2022 cu privire la condominiu (M. Of. R.M. nr. 238-244 din 29 iulie 2022).

^[6] A se vedea F. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, F. Chénedé, Les obligations, ed. a 12-a, Dalloz, Paris, 2018, nr. 1559.

^[7] A se vedea A. Colin, H. Capitant, Cours élémentaire de droit civil français, Vol. II, Dalloz, Paris, 1915, p. 42.

^[8] Pentru tratarea regimului acțiunii oblice înainte de 1 martie 2019, a se vedea O. Cazac, Acțiunea oblică, în Drept civil. Teoria generală a obligațiilor: Manual (coord. S. Baieș), Tipografia Centrală, Chișinău, 2015, p. 573 și urm.

^[9] H., L. et J. Mazeaud, Leçons de droit civil, t. II, vol. 1, Obligations, ed. a 9-a, Montchrestien, Paris, 1998, nr. 979.

^[10] A se vedea, în acest sens, Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munck, Droit civil. Les obligations, ed. a 10-a, LGDJ, Paris, 2018, nr. 1149.

^[11] Legea nr. 149 din 29 iunie 2012 a insolvabilității (M. Of. R.M. nr. 193-197 din 14 septembrie 2012), art. 663.

^[12] A se vedea O. Cazac, Relativitatea efectelor..., cit. supra, p. 288.

^[13] Ch. Jamin, La notion d’action directe, LGDJ, Paris, 1991, nr. 299 și urm., în F. Gréau, Actions directes, în Rép civ. Dalloz, octombrie 2019, nr. 44.

^[14] Compară cu art. 2253 C. civ. fr., care permite „creditorilor și oricărei alte persoane care are un interes” să invoce excepția de tardivitate chiar dacă debitorul a renunțat la prescripție, a se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 8.

^[15] Anterior 1 martie 2019, se folosea mecanismul acțiunii oblice. Prin Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al C.S.J. din 9 martie 2011 (dosarul nr. 2ra-328/11), instanța supremă a recunoscut acțiunea unui creditor (care deținea titlu executoriu de încasare din contul debitorului inactiv a sumei de 24.940 dolari SUA) de a obliga Oficiului Cadastral Teritorial (OCT) să înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului pe numele debitorului inactiv. Creditorul invoca faptul că pe parcursul executării s-a stabilit că debitorul inactiv nu are bunuri care pot fi urmărite în scopul executării titlului executoriu, cu excepția unui apartament în municipiul Chișinău, al cărui proprietar, în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile anterioare, a fost recunoscut debitorul inactiv. Debitorul inactiv însă, eschivându-se de la executarea hotărârii favorabile sieși, nu a înscris dreptul său de proprietate asupra apartamentului menționat la OCT Chișinău și nu dorește să o facă, fapt care face imposibilă urmărirea patrimoniului debitorului în condițiile achitării datoriei conform titlului executoriu. OCT a fost obligat să efectueze înscrierea dreptului de proprietate. Pentru o soluție similară pe o altă cauză, a se vedea Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al C.S.J. din 2 decembrie 2009 (dosarul nr. 2ra – 1127/09).

^[16] Legea nr. 246/2018 privind procedura notarială (M. Of. R.M., nr. 30-37 din 1 februarie 2019), art. 89.

^[17] O. Cazac, Drept civil. Moștenirea, Seria Animus, Ed. Bons Offices, Chișinău, 2022, p. 472, § 20, nr. 14.

^[18] Ibidem, p. 40 și urm, § 2, nr. 7 și urm.; p. 463, § 20.

^[19] A se vedea, în același sens, C.M. Bianca, Diritto civile, Vol. V, La responsabilità, ed. a 2-a, Ed. Giuffrè Editore, Milano, 2012, p. 446, care face trimitere la Curtea de casație italiană, 28 martie 1962, nr. 628.

^[20] Pentru detalii, a se vedea O. Cazac, Drept civil. Moștenirea…, cit. supra, p. 712 și urm., § 26; p. 787 și urm., § 30.

^[21] A se vedea în jurisprudența franceză, Civ. 11 juill. 1951, D. 1951. 586; RTD civ. 1951. 544, în F. Gréau, op. cit., nr. 28.

^[22] fr. – „action oblique en partage” A se vedea Cass. fr., col. civ. 1re, 15 iunie 2017, nr. 16-22.593, în F. Gréau, op. cit., nr. 8.

^[23] V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 299; I. Sferdian, Drept civil. Drepturile reale principale. Studiu aprofundat, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 435; M. S. Croitoru, Comentariu la art. 678, în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, Vol. I. Art. 1-952, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 977. Jurisprudența pare a confirma această poziție: „Acțiunea promovată de reclamantă își are temeiul juridic în dispozițiile art. 678 alin. (1) NCC, conform căruia creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanței împărțeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părții de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului. Acțiunea reclamantei este o acțiune oblică, așa cum aceasta este definită de dispozițiile art. 1560 NCC. Ea este exercitată de reclamantă în numele pârâtei debitoare L.M., însă duce la același rezultat ca și cum ar fi fost exercitată de către debitoare”, a se vedea C.A. Alba Iulia, s. I civ., dec. nr. 707 din 4 octombrie 2013, în Buletinul Jurisprudenței. Culegere de practică judiciară pe anul 2013, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 252.

^[24] E. Chelaru, Comentariu la art. 678, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Codul civil: Comentariu pe articole, ed. 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2021, p. 868.

^[25] D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, ed. a 2-a, Hamangiu, București, 2017, p. 480, nr. 1397; D. Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 130.

^[26] M. Avram, Drept civil. Familia, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 721; C.M. Nicolescu, Comentariu la art. 353, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 467, nr. 2.

^[27] O. Cazac, Drept civil. Moștenirea…, cit. supra, p. 638, § 25, nr. 71. Pe cale oblică poate fi introdusă o acțiune de reparare a prejudiciului cauzat printr-un partaj lezionar, a se vedea ibidem, p. 678, nota de subsol nr. 119.

^[28] Codul de executare al Republicii Moldova, Legea nr. 443/2004 (republicat în M. Of. R.M. nr. 214-220 din 5 noiembrie 2010), art. 704.

^[29] Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, Legea nr. 225 din 30 mai 2003 (M. Of. R.M. nr. 285-294 din 3 august 2018), art. 436.

^[30] A se vedea J. Ghestin, M. Billiau, G. Loiseau, Traité de droit civil, Le régime des créances et des dettes, LGDJ, Paris, 2005, nr. 742.

^[31] S. Cabrillac, M. Cabrillac, Ch. Mouly, Ph. Pétel, Droit des sûretés, ed. a 10-a, 2015, Lexis Nexis, Paris, nr. 24.

^[32] A se vedea art. 2900 C. civ. it.; C.M. Bianca, op. cit., p. 435 și urm.

^[33] în același sens, a se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 19.

^[34] A se vedea, în același sens, C.M. Bianca, op. cit., p. 442.

^[35] Idem, p. 437.

^[36] A se vedea, în acest sens, C.M. Bianca, op. cit., p. 444.

^[37] A se vedea, în acest sens, ibidem, p. 436, care susține că acțiunea oblică doar oferă o putere de substituire (it. – un potere sostitutivo), o legitimare subrogatorie (it. – legittimazione surrogatoria).

^[38] C.E. Zamșa, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. Hamangiu, București, 2023, p. 287.

^[39] H., L. et J. Mazeaud, Leçons de droit civil, t. II, ed. a 2-a, Ed. Montchrestien, Paris, 1962, p. 839.

^[40] J. Héron, T. Le Bars, K. Salhi, Droit judiciaire privé, 7e éd., Ed. LGDJ, Paris, 2019, p. 52, nr. 41.

^[41] A se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 31.

^[42] A se vedea ibidem, nr. 37.

^[43] A se vedea, în doctrina franceză modernă, B. Starck, H. Roland, L. Boyer, Les obligations, t. 3: Régime général, ed. a 6-a, Ed. Litec, 1999, Paris, nr. 637; I. Ta, Le renouveau de l’action oblique, th., 2018, Paris I, nr. 428, în F. Gréau, op. cit., nr. 28. Pentru aceeași concluzie în doctrina română, a se vedea L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile, Vol. I. Regimul juridic general, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 355, nr. 138; C. Zamșa, Comentariu la art. 1560, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1919; C.-R. Mihăilă, Mijloacele de protecție a drepturilor creditorului. Acțiunea oblică. Acțiunea pauliană. Măsuri conservatorii, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 50; V. Terzea, Răspunderea civilă contractuală, Ed. Solomon, București, 2021, p. 3.

^[44] Legea nr. 133/2018 privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative (M. Of. R.M. nr. 467-479 din 14-12-2018), art. 784.

^[45] Cass. fr., com. 2 mai 1968, Bull. civ. IV, nr. 144, în F. Gréau, op. cit., nr. 55.

^[46] A se vedea Cas. it., 15 noiembrie 2004, nr. 21616, în C.M. Bianca, op. cit., p. 441, nota nr. 32.

^[47] A se vedea Cas. it., 23 noiembrie 1959, nr. 3437, în C.M. Bianca, op. cit., p. 441, nota nr. 32.

^[48] Pentru această soluție în jurisprudența franceză, a se vedea Cass. fr., Col. civ. 1re, 19 nov. 1996, no 94-22.052, RDI 1997. 205, în F. Gréau, op. cit., nr. 58; confirmând poziția în doctrina italiană, a se vedea C.M. Bianca, op. cit., p. 442, citându-l pe R. Nicolò, Azione surrogatoria e azione revocatoria, in Raccolta di scritti (gia in Comm. Scialoja e Branca), I, Milano, 1980, p. 732. Pentru aceeași opinie în dreptul român, a se vedea R. Rizoiu, Garanții civile, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 477.

^[49] A se vedea O. Cazac, Acțiunea oblică…, cit. supra, p. 578.

^[50] A se vedea, în același sens în dreptul francez, F. Gréau, op. cit., nr. 60.

^[51] A se vedea B. Starck, H. Roland, L. Boyer, op. cit., nr. 635.

^[52] Pentru o soluție similară în dreptul românesc, a se vedea L. Pop, I.-Fl. Popa, S.I. Vidu, Curs de drept civil: obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 765; în dreptul francez, F. Gréau, op. cit., nr. 61.

^[53] Cass. fr., Col. civ. 4 juill. 1854, DP 1854. 1. 403; S. 1854. 1. 785, în F. Gréau, op. cit., nr. 58.

^[54] A se vedea I. Ta, op. cit., nr. 88, în F. Gréau, op. cit., nr. 13; aceasta este o practică răspândită în jurisprudența franceză, a se vedea, de exemplu, Civ. 1re, 4 oct. 2017, no 12-29.390; Civ. 3e, 13 janv. 2015, no 13-20.908, citate în F. Gréau, op. cit., nr. 83; privitor la aceeași practică și în jurisprudența italiană, a se vedea C.M. Bianca, op. cit., p. 438, care menționează că, oricum, cele două acțiuni rămân autonome juridic.

^[55] A se vedea, în dreptul italian, C.M. Bianca, op. cit., p. 439 și, în special, privitor la antecontracte privitoare la automobile, p. 441; în dreptul francez, a se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 79.

^[56] A se vedea Cas. it., 10 februarie 1058, nr. 414, în C.M. Bianca, op. cit., p. 445, nota nr. 45.

^[57] A se vedea H., L. et J. Mazeaud, op. cit., ed. a 2-a, p. 843.

^[58] A se vedea Civ. 1re, 31 janv. se vedea 1911, DP 1912. 1. 313; Civ. 1re, 7 févr. 1966, Bull. Civ. I, n^o 88; Civ. 30 mai 1877, DP 1878. 1. 109, în F. Gréau, op. cit., nr. 59.

^[59] A se vedea, în jurisprudența franceză, Conseil D’état 20 oct. 2000, req. no 192851, D. 2001. Somm. 1919, în F. Gréau, op. cit., nr. 68.

^[60] A se vedea J. Ghestin, M. Billiau, G. Loiseau, op. cit., nr. 765.

^[61] A se vedea C.M. Bianca, op. cit., p. 442, care îl citează pe Patti, cit., p. 124, care susține că acțiunea oblică se justifică în caz de lipsuri cantitative (lipsa exercitării ori exercitarea incompletă), dar nu calitative în exercițiul drepturilor subiective ale titularului inert.

^[62] A se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 69.

^[63] F. Gréau, op. cit., nr. 77.

^[64] A se vedea C.M. Bianca, op. cit., p. 442, nota nr. 33.

^[65] A se vedea Civ. 1re, 28 mai 2002, no 00-11.049, Bull. Civ. I, no 145; D. 2002. Somm. 2836; Civ. 1re, 5 avr. 2005, no 02-21.011, Bull. Civ. I, no 167; Civ. 1re, 27 mai 2010, no 09-13.083, citate în F. Gréau, op. cit., nr. 70.

^[66] A se vedea jurisprudența franceză abundentă în acest sens, F. Gréau, op. cit., nr. 68.

^[67] În același sens, că insolvabilitatea debitorului inactiv nu este unica situația de admitere a acțiunii oblice, a se vedea I. Ninu, Comentariu la art. 1560, în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. II. Articol 953-1649, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 920.

^[68] A se vedea C.S.J., Col. civ. și de cont. adm., dec. din 19 ianuarie 2011 (dosarul nr. 2r-57/11), în care instanța supremă a recunoscut dreptul creditorului de a intenta acțiunea oblică (revendicarea roadei care revenea debitorului insolvabil în calitate de arendaș al terenurilor agricole) chiar dacă debitorul se afla în procedură de insolvabilitate. Respingând argumentul instanțelor inferioare, care nu au admis acțiunea pe motiv că creditorul oblic nu avea o procură de la debitor, instanța supremă a clarificat: În situația dată, creditorul, prin lege, este împuternicit de a depune cerere de chemare în judecată în numele debitorului și nu necesită împuterniciri speciale de la acesta pentru efectuarea actelor de procedură.

^[69] A se vedea J. Ghestin, M. Billiau, G. Loiseau, op. cit., nr. 741; F. Gréau, op. cit., nr. 18.

^[70] În același sens, în doctrina română C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, A. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Restitutio, Ed. ALL, București, 1997, p. 564; M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 382; M.M. Oprescu, Contractul de donație, Ed. Hamangiu, 2010, p. 248.

^[71] R. Rizoiu, Curs de teoria actului juridic civil, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 574.

^[72] M.-L. Belu Magdo, Teoria contractului, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 554.

^[73] O. Cazac, Drept civil. Moștenirea…, cit. supra, p. 702, § 25, nr. 113. În același sens, în dreptul român, a se vedea D. Chirică, op. cit., 2017, p. 462, nr. 1353 și 1356; M.M. Oprescu, op. cit., p. 327.

^[74] I. Sferdian, op. cit., p. 736; C. Jugastru, Drept civil. Obligațiile, Ed. Hamangiu, București, 2023, p. 326.

^[75] A se vedea L. Pop, Acțiunea oblică, în Contribuții la studiul obligațiilor civile, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 141.

^[76] Pentru o prezentare a acestei dezbateri în doctrina franceză, a se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 41.

^[77] A se vedea, în dreptul italian, C.M. Bianca, op. cit., p. 448.

^[78] Ibidem, p. 448.

^[79] Ibidem, p. 449.

^[80] C.A. Oradea, s. civ. mixtă, dec. nr. 820 R din 20 mai 2008, citată în I. Ninu, Acțiunea revocatorie (pauliană) și acțiunea oblică. Drepturi ale creditorului asupra patrimoniului debitorului. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 252-255.

^[81] A se vedea Paris, 16 nov. 1983, D. 1985. IR 339, în F. Gréau, op. cit., nr. 44. La fel și privitor la exercitarea dreptului de preemțiune, a se vedea Com. 21 janv. se vedea 1974, Bull. Civ. IV, nr. 24, în F. Gréau, op. cit., nr. 44. Pentru o poziție „de principiu împotriva exercitării drepturilor de opțiune sau facultăților”, inclusiv a dreptului de opțiune general contractual, a dreptului preemțiune, de răscumpărare, dreptul de reparație pentru prejudiciile morale, schimbarea regimului matrimonial al debitorului, renunțarea la o clauză de inalienabilitate inclusă într-o donație, a se vedea P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 109.

^[82] A se vedea I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. 5, Ed. All Beck, București, 2000, p. 496; M. Avram, op. cit., p. 532. Pentru o discuție detaliată în doctrina română, a se vedea M.-M. Pivniceru, Efectele juridice ale contractelor aleatorii, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 378 și urm.; C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a 9-a, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 353.

^[83] H., L. et J. Mazeaud, op. cit., ed. a 2-a, p. 842.

^[84] A se vedea, în același sens, B. Starck, H. Roland, L. Boyer, op. cit., nr. 645; J. Ghestin, M. Billiau, G. Loiseau, op. cit., nr. 762; F. Gréau, op. cit., nr. 33. În același sens, în doctrina română, a se vedea M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 383.

^[85] A se vedea Com. 25 oct. 1994, no 90-14.316, Bull. Civ. IV, nr. 311, în F. Gréau, op. cit., nr. 42.

^[86] M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 151.

^[87] A se vedea în același sens, F. Gréau, op. cit., nr. 47 și poziția nuanțată în jurisprudența franceză analizată acolo.

^[88] A se vedea, în același sens în doctrina română, cu precizarea că în dreptul român sancțiunea se numește „revocarea” donației, și nu „rezoluțiunea” ei, F. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, București, 2001, p. 161; M.M. Oprescu, op. cit., p. 193.

^[89] A se vedea Req. 26 mai 1941; Civ. 29 juin 1948, D. 1949. 129 în F. Gréau, op. cit., nr. 55.

^[90] A se vedea, în același sens, în doctrina franceză, F. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, F. Chénedé, op. cit., nr. 1562; și în doctrina italiană C.M. Bianca, op. cit., p. 447.

^[91] A se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 29.

^[92] A se vedea Civ. 3e, 14 noA se vedea 1985, citată în F. Gréau, op. cit., nr. 63; Cass. fr. civ. 3e, 8 avr. 2021, n° 20-18.327 notă de M. Hervieu, Résiliation du bail et expulsion du locataire: l’action oblique reconnue au copropriétaire le permet, 3 mai 2021, Dalloz-Etudiant.fr.

^[93] A se vedea Paris, 20 juin 2000, RDI 2000. 606 în F. Gréau, op. cit., nr. 65.

^[94] A se vedea Paris, 24 mai 2006, RG no 06/11214, în F. Gréau, op. cit., nr. 65.

^[95] A se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 32 citând cauza Colmar, 2 oct. 1992, Juris-Data no 1992-049367, în care o instituție financiară a acționat pe cale oblică de gradul doi față de primul vânzător al unui autovehicul.

^[96] V.M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil, Ed. Național, București, 2013, p. 371; I. Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Art. 1-1133, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 614, art. 458, nr. 13; Gh.-L. Zidaru, P. Pop, Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe și în căile de atac, Ed. Solomon, București, 2020, p. 397.

^[97] A se vedea C.M. Bianca, op. cit., p. 440.

^[98] Codul administrativ al Republicii Moldova, Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 (M. Of. R.M. nr. 309-320 din 17 august 2018, art. 466).

^[99] A se vedea Cass. fr., coleg. Civ. 1, 6 aprilie 2016, nr. 15-13.256 și 15-13.257, apud F. Gréau, op. cit., nr. 2.

^[100] C. Zamșa, Comentariu la art. 1560, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1919.

^[101] A se vedea Civ. 10 juill. 1867, DP 1867. 1. 344; Civ. 1re, 7 mai 1980, Gaz. Pal. 1980. 2. Pan. 416; Civ. 3e, 1er mars 2006, no 05-11.522, Bull. Civ. III, no 51, în F. Gréau, op. cit., nr. 77.

^[102] Prin C.S.J., Col. civ., com. și de cont. adm. lărgit, dec. din 25 octombrie 2012 (dosarul nr. 2ra-1567/12), instanța supremă a respins o acțiune oblică, deoarece, deși întrunea toate celelalte condiții legale, tindea să execute silit o hotărâre judecătorească de încasare în favoarea debitorului a unei datorii, pe care acesta a încasat-o deja.

^[103] Civ. 1re, 12 oct. 1982, Bull. Civ. I, no 284, în F. Gréau, op. cit., nr. 78.

^[104] A se vedea în jurisprudența franceză, Civ. 4 juill. 1854, DP 1854. 1. 403, în F. Gréau, op. cit., nr. 79.

^[105] Pro: G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 359, potrivit cărora: „În ceea ce privește acțiunea oblică (subrogatorie, indirectă), incidența prescripției extinctive se raportează nu la acțiunea propriu-zisă, ci la drepturile și acțiunile pe care debitorul reclamantului le are față de pârât. Dacă dreptul exercitat prin intermediul acțiunii oblice este prescris, atunci pârâtul va putea opune prescripția și creditorului titularului acestui drept. În schimb, considerăm că, în cazul în care este prescrisă creanța reclamantului din acțiunea oblică față de titularul dreptului exercitat prin intermediul acestei acțiuni, pârâtul din acțiunea oblică nu va putea invoca prescripția spre a obține respingerea acțiunii oblice ca lipsită de interes.” Contra, în sensul că „pentru admisibilitatea acțiunii oblice este necesare ca ambele drepturi, atât cel al creditorului, cât și cel al debitorului să nu se fi prescris extinctiv”, a se vedea C. Zamșa, Comentariu la art. 1560, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1911, nr. 9. La fel contra: D. Dobrev, Mijloacele juridice de conservare a patrimoniului debitorului. Acțiunea revocatorie, acțiunea oblică, acțiunea directă, Ed. Hamangiu, București, 2018, p. 180, care argumentează: „acțiunea oblică urmează să fie admisă numai în cazul în care creanța creditorului este neprescrisă. Altfel, el nu se va putea substitui debitorului, pe cale oblică, deoarece nu poate face dovada că are un interes serios și legitim pentru a aduce sau a conserva o valoare în patrimoniul debitorului”. Nu putem fi de acord cu aceste opinii contrare, deoarece prescripția extinctivă nu stinge creanța creditorului oblic, ci doar o transformă într-una imperfectă. În plus, între momentul admiterii acțiunii oblice și urmăririi de către creditorul oblic a debitorului inactiv ar putea să survină un eveniment care întrerupe prescripția extinctivă.

^[106] A se vedea această practică franceză, F. Gréau, op. cit., nr. 70.

^[107] A se vedea F. Gréau, op. cit., nr. 6; L. Pop, I.-Fl. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 766, citându-l pe Ch. Larroumet, Les obligations. Régime générale, Economia, Paris, 2000, p. 246.

^[108] În acest sens, a se vedea J. Ghestin, M. Billiau, G. Loiseau, op. cit., nr. 789.

^[109] A se vedea Ph. Didier, De la représentation en droit privé, LGDJ, Paris, 2000, nr. 443 și urm., în F. Gréau, op. cit., nr. 22.

^[110] A se vedea J. Carbonnier, Droit civil, t. 4: Les obligations, PUF, Paris, 2000, nr. 366.

^[111] A se vedea J. Flour, J.-L. Aubert, Les obligations. 3. Le rapport d’obligation, Dalloz (Armand Colin), Paris, 1999, p. 47, nr. 83.

^[112] A se vedea F. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, F. Chénedé, op. cit., nr. 1559.

^[113] A se vedea I. Ta, op. cit., nr. 353, în F. Gréau, op. cit., nr. 20.

^[114] A se vedea C. Brenner, L’acte conservatoire, LGDJ, 1999, nr. 352 în F. Gréau, op. cit., nr. 16.

^[115] „de faire entrer matériellement dans le patrimoine un droit qui y figure juridiquement”, a se vedea H., L. et J. Mazeaud, op. cit., ed. a 9-a., nr. 961.

^[116] A se vedea I. Ta., op. cit., nr. 147 și urm., în F. Gréau, op. cit., nr. 17.

^[117] A se vedea J. Flour, J.-L. Aubert, op. cit., p. 47; C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a 3-a, Ed. All Beck, București, 2000, p. 332.

^[118] A se vedea C.M. Bianca, op. cit., p. 436.

^[119] Ibidem, p. 440.

^[120] V.M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil, Ed. Național, București, 2013, p. 127, 129. A se vedea, de asemenea, I. Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Art. 1-1133, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 56, art. 32, nr. 8.

^[121] Gh. Macovei, Capitolul X, în Drept procesual civil. Partea generală (coord. E. Belei), ed. Cartea juridică, Chișinău, 2014, p. 196.

^[122] F. Hohl, Procédure civile, vol. I, ed. a 2-a, Ed. Stämpfli, Berna, 2016, p. 136, nr. 761; M.-C. May Canellas, Art. 66, nr. 5, în I. Chabloz, P. Dietschy-Martenet, M. Heinzmann (eds.), Petit Commentaire Code de procédure civile, 1re éd., Helbing Lichtenhahn, Basel, 2020, p. 320.

^[123] «La qualité pour agir concerne l’existence de l’action, la légitimation se rapporte au bien-fondé de la demande, donc à l’existence de la prétention. Aussi, si je demande en mon nom à un tribunal qu’il condamne A. à payer B., ma demande est irrecevable faute de qualité donc d’action – nul ne plaide par procureur –, alors que si je lui demande de condamner A. à me payer ce qu’il doit à B., ma demande sera mal fondée parce que ma créance n’existe pas, même si j’ai qualité pour demander un paiement à MOI, ma créance serait-elle infondée». RSPC 2005, p. 37, note P. Schweizer à l’arrêt 4P.94/2002 du 27 Juni 2002, apud F. Bohnet, Prozessführungsrecht, Prozessführungsbefugnis, Prozessstandschaft, Sachlegitimation et qualité pour agir: Plaidoyer pour un réexamen conceptuel et terminologique, SZZP/RSPC, nr. 5/2017, p. 468.

^[124] Codul de procedură civilă al Franței din 1975.

^[125] J. Héron, T. Le Bars, K. Salhi, Droit judiciaire privé, 7e éd., Ed. LGDJ, Paris, 2019, p. 71, nr. 65.

^[126] Ibidem, p. 90, nr. 89.

^[127] Ibidem, p. 93, nr. 93.