Articularea drepturilor de proprietate intelectuală

Studiu publicat în volumul In Honorem Flavius Antoniu Baias. Aparența în drept, tomul III, Ed. Hamangiu, 2021, p. 104-116.

§1. Repere. Principiul independenței protecțiilor. Tehnica cumulului. Articularea drepturilor. O articulare delicată

Proprietatea intelectuală conservă diviziunea binară între proprietatea literară și artistică și proprietatea industrială^[1]. Elementul care le unește este activitatea intelectuală, respectiv actul de creație. Acest efort, specific doar ființei umane, dacă este creator, inteligent, bazat pe o libertate de alegere sau pe hazard, atunci când se materializează suficient de precis și obiectiv într-un bun, poate deveni obiect necorporal al unui drept de proprietate intelectuală.

Între timp, patrimoniul proprietății intelectuale s-a îmbogățit cu o serie de alte drepturi care fie au reușit să se detașeze de protecțiile existente, (precum drepturile artiștilor și interpreților sau dreptul noilor soiuri de plante), fie încă se regăsesc în centrul unor dezbateri doctrinare (precum programele pentru calculator sau dreptul asupra topografiilor produselor semiconductoare), respectiv fie au urmărit o altă funcție (precum producătorii de fonograme sau de baze de date).

Bineînțeles că vedem și elementul care le diferențiază, și anume funcția care le-a fost acordată. Protecția conferită de către dreptul de autor, a cărei durată este semnificativ mai extinsă, este rezervată obiectelor care sunt susceptibile să fie calificate drept opere, în timp ce dreptul desenelor și modelelor urmărește protecția unor produse care, deși sunt noi și individualizate, prezintă un caracter utilitar și au vocație să fie produse în masă, în timp ce protecția prin dreptul mărcilor urmărește să asigure garanția identității originii unui semn^[2].

Cu alte cuvinte, legiuitorul a creat premisele pentru a realiza autonomia drepturilor de proprietate intelectuală, determinându-le un regim juridic distinct, cu condiții de accedere sensibil diferite. De aceea, se vorbește astăzi de acest principiu^[3] al independenței protecțiilor^[4].

Cu toate acestea, elementul comun care le unește, pe drept cuvânt, a determinat același legiuitor să permită și un posibil cumul de protecții^[5]. Prin concurs de drepturi, de regulă, se are în vedere situația în care mai multe drepturi de proprietate intelectuală au vocația să protejeze în același timp același bun incorporal. Se poate observa din analiza cazuisticii din domeniu că lipsește un sistem de articulare a acestor drepturi, prin articulare înțelegând regula potrivit căreia trebuie să se permită utilizarea bunului cu respectarea celorlalte drepturi.

Criticat uneori pentru lipsa de preciziune, precum definirea unor termeni (precum operă, originalitate, funcția tehnică) sau pentru lipsa unor criterii de apreciere, tocmai această expectativă a legiuitorului permite astăzi instanțelor să ofere noi orientări de soluționare^[6].

Constatăm că domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală este supus unei extinderi pe orizontală, însoțită de o extindere pe verticală, în sensul în care ocrotirea tinde a fi asigurată prin două niveluri de protecție^[7].

Am afirmat într-un material redactat în anul 2012 faptul că natura bunurilor intelectuale și specificul regimurilor de proprietate intelectuală produc un efect original în dreptul privat, și anume posibilitatea de a cumula mai multe titluri, simultan asupra aceluiași bun. Această originalitate ilustrează, pe de o parte, independența bunului față de regimul de apropriere, iar, pe de altă parte, unitatea bunului față de eterogenitatea drepturilor^[8].

Conform stadiului actual al legislației, dar și al jurisprudenței, soluționarea diferitelor conflicte se va putea face numai în concret, de la caz la caz, fiind vorba despre o apreciere în fapt a tuturor indiciilor relevante, fără a exista o listă de criterii de apreciere; doar condițiile existente sunt cele care ne pot ghida în starea actuală și pe care instanțele sunt invitate să le rafineze^[9].

§2. Impactul în materie de cumul de drepturi

Concursul de drepturi sau tehnica cumulului, depinde din ce unghi este privită, poate ridica probleme, în special acolo unde există în concurență drepturi cu funcții diferite^[10]. Soluționarea acestei concurențe se va axa tocmai asupra diferențelor existente între regimurile drepturilor aflate în conflict^[11].

Sistemul european al dreptului de proprietate intelectual permite titularilor de a apela la tehnica cumulului de drepturi asupra unui bun incorporal „identic”^[12]. De precizat că, în practică, cel mai adesea se urmărește ca același bun, după expirarea perioadei de protecție a unui tip de drept de proprietate intelectuală, să acceadă la protecția unui alt tip de drept intelectual, dar care să le mențină aceeași exclusivitate.

De regulă, doar operele, aparența unui produs sau semnele sunt susceptibile de a fi „identice” și de a avea vocația de a deveni obiect al cumulului mai multor drepturi de proprietate intelectuală^[13].

Dreptul de autor și dreptul desenelor și modelelor au vocația de a proteja rezultatul activității de creație, respectiv opera, atunci când vorbim despre dreptul de autor, sau aparența unui produs, atunci când ne referim la o creație utilitară susceptibilă a fi protejabilă prin dreptul desenelor. În timp ce dreptul mărcilor se preocupă de asigurarea protecției asupra unor semne distinctive, distinctivitatea se apreciază în raport de produsele sau serviciile vizate de înregistrarea ca și marcă.

Ceea ce va trebui analizat, în fiecare caz în parte, este ca obiectul să poată fi protejat de fiecare dintre drepturile în concurs, respectiv de a demonstra că sunt îndeplinite condițiile de protecție a fiecărui drept. Cu alte cuvinte, nu este vorba nici de a cumula aceste condiții, nici de căuta alte condiții, ci de a rafina interpretarea condițiilor deja existente.

În aceste cazuri nu putem regăsi un obiect cvasi „identic” care să constituie miza unui conflict de drepturi. Prin termenul de identic avem în vedere faptul că acesta intră în domeniul de protecție al fiecărui drept, precum și că îndeplinește fiecare condiție proprie a acelor regimuri.

Aspectul de noutate îl reprezintă faptul că putem vorbi doar despre un cumul limitat. În contextul Hotărârii Cofemel, Curtea a considerat că protecția cumulativă pe baza celor două drepturi ar putea fi luată în considerare numai în anumite situații, tocmai pentru a evita încălcarea funcțiilor, dar și a eficacității celor două tipuri de protecție.

Această nouă filozofie a fost determinată de riscul că tehnica cumulului poate duce la distorsionarea sistemelor. Este tocmai ceea ce C.J.U.E.^[14] a afirmat, în mai multe cauze, că interdicția de a înregistra forme pur funcționale este de a evita ca dreptul mărcilor, exclusiv și potențial perpetuu, să fie folosit ca o tehnică pentru a perpetua alte drepturi pe care legislatorul a dorit să le supună unor protecții temporare^[15]. S-a susținut și că o protecție excesivă a dreptului de autor pentru opere industriale ar avea drept efect „epuizarea” regimului juridic al desenelor și modelelor, care, în realitate, și-ar pierde semnificația.

Avocatul general sublinia riscul ca sistemul dreptului de autor să înlocuiască sistemul sui generis pentru desene și modele industriale. Acesta a adăugat că o asemenea înlocuire ar avea mai multe efecte negative: devalorizarea dreptului de autor, solicitat pentru protejarea unor creații banale, obstacolul în calea concurenței ca urmare a duratei excesive a protecției sau insecuritatea juridică, în măsura în care concurenții nu pot să prevadă dacă un desen sau model industrial a cărui protecție sui generis a expirat nu este protejat și prin dreptul de autor.

În acest sens, soluțiile C.J.U.E. se îndreaptă spre o interpretare mai strictă a condițiilor existente, proprii fiecărui regim aflat în concurs.

2.1. Non-cumulul în materie de condiții. Nu există o confuzie între condiții

Putem avea trei tipuri de drepturi de proprietate intelectuală susceptibile de a cunoaște o situație de cumul, și anume: dreptul de autor, dreptul desenelor și modelelor și dreptul mărcilor. Pentru ca obiectul, bunul, să poată fi protejat trebuie să poată fi inclus în domeniul de aplicare al fiecărui drept și să îndeplinească condițiile de protecție, respectiv: originalitatea pentru dreptul de autor, noutatea și caracterul individual pentru desene și modele^[16], distinctivitatea pentru dreptul mărcilor (este de evitat a face o confuzie între obiectul dreptului și condițiile de protecție). Va trebui să avem în vedere specificitatea condițiilor de protecție, astfel că, spre exemplu, distinctivitatea este cea care va trebui demonstrată, caracterizată, pentru ca acel semn să poate fi aplicat și să protejeze cu titlu de marcă. Astfel, nu se apreciază semnul ca atare, ci în corelație cu produsele sau serviciile pe care urmează a le diferenția.

Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 129/1992, un desen sau model va beneficia în mod egal de protecția acordată prin legislația dreptului de autor de la data la care desenul sau modelul a fost creat sau fixat sub o anumită formă.

Din principiul cumulului de protecție se desprinde și principiul independenței protecțiilor, conform căruia existența sau absența unui drept asupra desenului sau modelului este fără incidență asupra existenței dreptului de autor. Creatorul poate beneficia simultan sau alternativ de protecția prin dreptul de autor. Nicio formalitate nu se cere a fi îndeplinită pentru a putea beneficia de protecția prin dreptul de autor^[17]. Condițiile de protecție se vor aplica alternativ, astfel încât vom căuta noutatea pe terenul desenelor și modelelor, precum și originalitatea dacă protecția solicitată este cea a dreptului de autor^[18].

În esență, noutatea reprezintă o condiție obiectivă care se va aprecia având în vedere rezultatul obținut, în timp ce originalitatea, definită drept să poarte amprenta personalității autorului, constituie un criteriu subiectiv care se raportează, în special la efortul creatorului^[19].

Condiția a fost de curând rafinată de către C.J.U.E. care a statuat faptul că prin originalitate este necesară identificarea unui act de activitate intelectuală luând în calcul și libertatea de creație de care a beneficiat autorul la momentul la care a creat bunul.

2.2. Protecția formei produsului. Forma funcțională

Un alt aspect care unește aceste drepturi constă în faptul că se urmărește aproprierea formei unui produs, anume expresia rezultatului efortului de creație. Această formă, în principiu, poate forma obiectul aproprierii prin toate cele trei domenii deja evocate. Forma apropriată va fi doar acea formă perceptibilă grație aparenței unui produs.

În domeniul dreptului desenelor și modelelor, jurisprudența franceză, și nu numai, aplică criteriul multiplicității formelor^[20]. Prin acest criteriu se înțelege ideea că, dacă mai multe forme permit obținerea aceluiași rezultat utilitar, atunci forma este disociabilă de aspectul utilitar. Cumulul devine posibil. Din contră, protecția nu va fi aplicabilă dacă forma aleasă apare drept singura care permite atingerea rezultatului utilitar căutat, urmărit. Conform unei alte teorii numită a cauzalității se impune identificarea motivuluipentru care caracteristica în litigiu a fost adoptată de proiectantul produsului. Interpretat astfel, interdicția poate fi aplicabilă în toate situațiile în care necesitatea de a îndeplini o funcție tehnică determinată a fost singura circumstanță care a impus designul în discuție, fără nicio influență a fizionomiei sau a calității sale estetice, iar eventuala existență a unor design-uri alternative, care pot îndeplini aceeași funcție, nu ar fi determinantă.

În cauza Doceram, Curtea de Justiție a Uniunii Europene îndrumă instanțele să protejeze acele caracteristici pe baza teoriei cauzalității, adică să cerceteze motivul pentru ca autorul a ales acel aspect. Faptul că același aspect poate fi obținut și în altă manieră nu va conduce în mod automat la protecție^[21].

De regulă,concepția tehnică dezvăluită în soluția tehnică se poate proteja prin brevet. Însă, produsul, la momentul apropierii de momentul epuizării exclusivității, prin împlinirea termenului de protecție de 20 de ani, este atras spre alte drepturi care ar putea menține exclusivitatea, bineînțeles urmărind justificarea altor calități, în deosebi aparența lui. Pentru a beneficia de protecția prin dreptul de autor, va trebui demonstrat că există o operă, iar acea operă este designul produsului al cărui autor este proiectantul produsului brevetat.

În domeniul dreptului de autor, C.J.U.E., în cauza Brompton, a afirmat că un produs a cărui formă este cel puțin în parte necesară obținerii unui rezultat tehnic poate fi protejat prin dreptul de autor sub condiția ca prin acea formă să poată fi observat faptul că autorul și-a putut exprima capacitatea sa creativă de o manieră originală, originalitatea reprezentând alegerile libere și creatoare care să reflecte personalitatea sa.

În practica europeană se poate observa că instanțele au permis extinderea perimetrului de protecție a dreptului de autor și față de produse protejate inițial prin brevet sau model (instanțe din Groningen, Olanda, 2006, din Bruges, Belgia, 2009 sau din Madrid, Spania 2010) care au recunoscut protecția în temeiul dreptului de autor a unei biciclete Brompton, respingând argumentul că aspectul produsului este determinat exclusiv de funcția lui tehnică^[22].

Concluziile avocatului general, pe care Curtea Europeană nu le-a urmat, indicau ca elemente de apreciere a faptului dacă au existat constrângeri dictate de funcția tehnică, precum alegerea brevetului (în prima fază de protecție, care permite să se prezume că există o legătură strânsă între forma brevetată și rezultatul propus), voința autorului contrafacerii sau eficiența formei pentru obținerea rezultatului urmărit^[23].

Cu privire la dreptul mărcilor, avocatul general în cauza Doceram a propus ca aceeași metodă aplicabilă desenelor și modelelor industriale să fie extinsă în ceea ce privește interdicția de a înregistra ca mărci semnele constituite din forma produsului necesară pentru obținerea unui rezultat tehnic. Soluția tehnică dezvoltată de o întreprindere, în raport cu concurenții, nu poate fi protejată, conferind monopol respectivei întreprinderi, prin înregistrarea ca marcă a semnului tridimensional constituit din forma respectivă.

Curtea a reținut, de asemenea, că prin limitarea motivului de refuz la semnele constituite „exclusiv” din forma produsului „necesară” pentru obținerea unui rezultat tehnic, legiuitorul a apreciat în mod întemeiat că orice formă a unui produs este, într-o anumită măsură, funcțională și că, prin urmare, ar fi inadecvat să se respingă înregistrarea ca marcă a formei unui produs pentru simplul motiv că are caracteristici utilitare^[24]. Prin termenii „exclusiv” și „necesară”, această dispoziție garantează că se respinge numai înregistrarea formelor unui produs care nu fac decât să încorporeze o soluție tehnică și a căror înregistrare ca marcă ar periclita, așadar, în mod real utilizarea acestei soluții tehnice de către alte întreprinderi^[25].

2.3. Excluderea formelor exclusiv funcționale (exclusiv din forma produsului necesară pentru obținerea unui rezultat tehnic)

Forma exclusă de lege se referă la acele caracteristici ale formei inseparabile de funcția tehnică a obiectului, chiar dacă acestea nu pot fi brevetate. În ipoteza în care această aparență este dictată de alte circumstanțe decât imaginația autorului lor, produsul nu va putea face obiectul protecției prin dreptul desenelor.

Dacă nu este posibilă disocierea formei ornamentale a obiectului de rezultatul său tehnic, cumulul nu va fi permis, astfel că se va putea aplica, eventual, dreptul brevetului, obiectul rezultat fiind protejat ca invenție^[26]. Această soluție se va impune atunci când forma obiectului apare ca o pură necesitate funcțională inseparabilă de rezultatul industrial. Din păcate, nu va conta faptul că obiectul nu este brevetabil. Nu vom putea decât să constatăm că obiectul va rămâne fără protecție. Cu alte cuvinte, obiectul este pur utilitar, care, în lipsa caracterul inventiv, nu va fi brevetat.

Această soluție rezultă și din art. 8 alin. (1) din legea nr. 129/1992, conform căruia desenul, respectiv modelul care este determinat exclusiv de o funcție tehnică nu poate fi înregistrat. Spre exemplu, bucla încuietoare pentru cercei, pantoful unui ciclist destinat a asigura o mai bună aderență.

Spre exemplu, în cauza Brompton, societatea Brompton, care comercializa o bicicletă pliabilă ce deținea trei caracteristici, în sensul că putea fi pliată, putea lua poziția normală, dar și o poziție intermediară, a acționat în judecată un concurent care comercializa un model foarte apropiat, invocând dreptul de autor pe care societatea l-ar deține asupra bicicletei. Concurentul a opus faptul că aparența produsului a fost impusă de soluția tehnică căutată și că aparența bicicletei sale nu încalcă pretinsul dreptul de autor pe care reclamanta îl deține asupra produsului său, cu caracteristici similare. Soluția tehnică a celor de la Brompton a făcut obiectul unui brevet care între timp a căzut în domeniul public.

Distincția va fi conturată de interpretarea termenilor determinat exclusiv. Problema constă în a fixaun criteriucare să permită distincția între obiectele, cărora forma ornamentală este inseparabilă de rezultatul determinat de funcția tehnică, de cele pentru care forma ornamentală este disociabilă de rezultatul determinat de funcția tehnică. Va fi sigur atunci când vom putea obține una fără concursul celeilalte, respectiv rezultatul utilitar nu depinde în mod necesar de forma estetică și reciproc.

În cauza Doceram, cererea de decizie preliminară formulată de Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania a privit interpretarea art. 8 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002. Potrivit acestei dispoziții, caracteristicile aspectului unui produs impuse exclusiv de funcția tehnică a acestuia din urmă sunt excluse din sfera de protecție conferită de regulamentul menționat. Doceram GmbH este o societate care produce piese din ceramică tehnică. Ea este titulara mai multor desene sau modele industriale comunitare înregistrate care protejează știfturile de centrare pentru sudare care prezintă trei forme geometrice diferite, fiecare fiind produsă în câte șase tipuri diferite. CeramTec GmbH este, de asemenea, o societate care produce și comercializează știfturi de centrare din ceramică în aceleași variante ca și cele protejate prin desenele sau modelele industriale a căror titulară este Doceram.

Pârâta CeramTec a susținut că este posibil ca mai multe forme preconizate ale unei soluții tehnice, chiar totalitatea acestor forme, să fie monopolizate prin intermediul protecției desenelor sau a modelelor industriale, ceea ce ar afecta inovația tehnologică pe care Regulamentul nr. 6/2002 urmărește să o favorizeze. În această privință, CeramTec a arătat că, în cadrul litigiului principal, prevăzând protejarea a 17 variante de forme ale unui vârf de centrare în trei modele de bază diferite, Doceram nu ar fi lăsat celorlalți operatori de pe piață nicio posibilitate de a utiliza forme alternative ale acestor produse, întrucât nu ar exista alte forme relevante din punct de vedere tehnic în domeniul sudării prin puncte în relief care să poată oferi o altă impresie globală a produsului, conform articolului 6 alineatul (1) din regulamentul menționat.

Propunerea de instituire a unor criterii de apreciere, care să contribuie la calificarea unor tipuri de obiecte, precum percepția unui „observator obiectiv”, „un efect vizual propriu și distinctiv din punct de vedere estetic” sau „eficiența formei pentru obținerea rezultatului respectiv, voința pretinsului autor al contrafacerii de a obține același rezultat, existența unui brevet anterior, în prezent expirat, cu privire la procedeul care permite obținerea rezultatului tehnic urmărit”, nu au găsit ecou în deciziile C.J.U.E., dar a invitat curțile naționale să ia în considerare toate circumstanțele obiective, relevante ale fiecărei spețe.

În cauza Cofemel, reclamanta G-Star a susținut în special că anumite modele de jeanși, de bluze sport și de tricouri comercializate de Cofemel prezintă un design identic sau similar cu cel al modelelor sale Arc și Rowdy. G-Star a mai susținut că acestea din urmă constituie creații intelectuale originale și, prin urmare, opere de design protejate prin drepturi de autor. Societatea de drept neerlandez G-Star comercializează articole de îmbrăcăminte sub mărci care includ printre altele modele de jeanși denumite Arc, precum și modele de bluze sport și de tricouri denumite Rowdy. În timp ce Societatea portugheză Cofemel concepe, produce și comercializează, sub marca Tiffosi, modele de jeanși, de bluze sport și de tricouri. G-Star a sesizat o instanță portugheză de prim grad de jurisdicție cu o acțiune prin care a solicitat în principal să se dispună obligarea Cofemel la încetarea oricărei încălcări a drepturilor sale de autor și a oricărui act de concurență neloială în privința sa, precum și la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a acestui fapt, iar în cazul unei noi încălcări, la plata unor despăgubiri zilnice până la încetarea sa.

Introducerea operelor de artă aplicată în domeniul de protecție al dreptului de autor a permisC.J.U.E. să se pronunțe în sensul că, deși se poate dovedi existența altor forme posibile pentru obținerea același rezultat, acest fapt demonstrează doar că proiectantul a făcut o alegere. În materia dreptului de autor, și nu numai, o simplă alegere nu va fi suficientă pentru a demonstra efortul creativ desfășurat de către proiectant. Pentru ca acesta să se transforme într-un creator va trebui căutată fantezia sau arbitrariul, necesare a caracteriza, a dovedi că este și o operă de spirit, și, deci, că suntem în prezența unui artist.

2.4. Operă. Originalitate. Funcția tehnică

Obiectul dreptului de autor este reprezentat de opera de creație intelectuală. De regulă, prin operă se înțelege acel produs al creației intelectuale ce aparține domeniul dreptului de autor. Un criteriu de determinare al noțiunii îl reprezintă desfășurarea unei activități intelectuale.

Avocatul general în concluziile formulate în cauza Cofemel a arătat că este extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, să se elaboreze o definiție abstractă a noțiunii de operă, capabilă să acopere multitudinea de obiecte foarte diferite protejate prin dreptul de autor și să le excludă în același timp pe cele care nu beneficiază de o asemenea protecție^[27].

Aspectul de noutate trasat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene constă în faptul că vom avea o operă în acea situație în care autorul a desfășurat o activitate creatoare, adică a putut exprima capacitățile creative prin efectuarea unor alegeri libere și creative.

Pentru a identifica originalitatea unei creații se caută amprenta personalității autorului. Expresia amprenta personalității autorului semnifică activitatea creativă a autorului ce dezvăluie personalitatea autorului. Suntem invitați să cercetăm nu doar dacă există o activitate creativă, ci și dacă autorul a avut și o libertate de creație analizată la momentul concepției bunului, independent de factorii ulteriori și exteriori creării produsului (§37)^[28].

În §22 din hotărârea Brompton, Curtea reiterează că noțiunea de „operă” este constituită din două elemente. Pe de o parte, aceasta presupune un „obiect” original care este o creație intelectuală proprie autorului său și, pe de altă parte, impune exprimarea acestei creații^[29]. Marja de apreciere a statelor pentru a determina „nivelul de originalitate necesar” poate fi considerată foarte redusă, sau chiar inexistentă, având în vedere jurisprudența Curții evidențiată cel mai recent în hotărârea Cofemel.

Celălalt element constă în existența unui obiect identificabil în mod suficient de precis și de obiectiv (§32).

Este de urmărit în ce măsură operele intelectuale ce vor fi declarate apropriabile sunt un produs al actului de creație.

Criteriul originalității va fi dificil de căutat atunci când forma pe care o va îmbrăca creația este dictată de constrângeri de ordin tehnic. Greutatea este atunci când forma, adică expresia este dictată de funcția tehnică, iar diferitele moduri de implementare a unei idei sunt atât de limitate încât ideea și expresia se confundă. Tot în aceeași cauză, Curtea a invitat curțile naționale să nu acorde protecție și să nu considere criteriul originalității îndeplinit decât în ipotezele în care se dovedește că poate exista și o altă formă care să îndeplinească aceeași funcție, care converg spre același rezultat, adică a negat teza multiplicității formelor. În hotărârea sa din 2020, C.J.U.E. a soluționat cauza având în vedere principiul potrivit căruia protecția prin dreptul de autor se poate aplica unui produs a cărui formă este doar în parte necesară obținerii unui anumit rezultat tehnic, și doar atunci când legat de această formă, proiectantul^[30] a reușit să imprime personalitatea sa prin alegerile libere și creative.

Originalitatea pune accentul pe libertatea de creație, aspectul estetic pierzându-și din relevanță^[31]. De aceea, doi pictori aflați în fața aceluiași „peisaj” se pot bucura de drepturi de autor distincte, aspectul vizual generat de tablou, adică frumusețea lui, fiind fără ecou prin prisma condițiilor de protecție.

Subliniem și distincția între originalitate și forma de expresie, adică există o formă atunci când se materializează suficient de precis și obiectiv într-un bun (cu referire la acele bunuri care pot fi percepute doar prin miros sau gust). Pentru acele bunuri care se regăsesc la granița între aspectul utilitar și artă, produsul, adică bunul, se individualizează suficient de precis și obiectiv, astfel încât această condiție este îndeplinită în majoritatea situațiilor.

Din analiza hotărârii Brompton se poate observa o legătura între absența originalității și idei, în general, care nu se bucură de protecție. În această privință, s-a subliniat că criteriul originalității nu poate fi îndeplinit de elementele componente ale unui obiect care s-ar caracteriza numai prin funcția lor tehnică. Protejarea acestora din urmă prin dreptul de autor ar însemna să se ofere posibilitatea de monopolizare a ideilor, în special în detrimentul progresului tehnic și al dezvoltării industriale. Or, în cazul în care exprimarea elementelor componente menționate este dictată de funcția lor tehnică, modalitățile diferite de punere în aplicare a unei idei sunt atât de limitate încât ideea și expresia se confundă.

Nu se vor avea în vedere la acordarea protecției exigențele legate de caracterul artistic, ornamental sau estetic al aparenței produsului, precum nici exigențe legate de caracterul utilitar al produsului.

De asemenea, se poate remarca că forma funcțională este analizată în mod corect prin prisma originalității, și nu de forma pe care opera trebuie să o dețină. Dacă autorul nu a avut libertate pentru că expresia idei este limitată de funcția tehnică pe care o îndeplinește produsul, atunci obiectul nu este original și nu se va bucura de protecție^[32].

Concluzii

Se poate constata că suntem invitați să aplicăm mecanismele drepturilor de proprietate intelectuală într-o modalitate cât mai restrictivă. Chiar dacă nu este permisă elaborarea unor noi criterii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene îndrumă instanțele naționale să apeleze la un fascicol de indicii, obiective și specifice pentru fiecare domeniu distinct, atunci când se urmărește determinarea îndeplinirii acestor criterii. Elementele subiective din materia proprietății industriale nu au virusat domeniul dreptului de autor, precum percepția unui public informat.

Domeniul dreptului de autor se îmbogățește cu noțiuni precum libertatea de creație, obiectiv, precis sau exclusiv, în timp ce unele noțiuni consacrate încep să își diminueze din importanța acordată, precum nivelul artistic.

Actul de creație devine, într-adevăr, cheia de boltă în construcția regimului juridic al dreptului de autor.

Note de subsol

^[1] Convenția de la Stockholm pentru instituire Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, 1967, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

^[2] Protecția proprietății intelectuale se realizează cu respectarea condițiilor, finalităților și obiectelor diferite. Astfel, operele protejate cu titlu de drept de autor în temeiul Directivei CE nr. 2001/29 se distinge de aparența produselor protejate prin normelor dreptului desenelor și modelelor în temeiul Directivei CE nr. 98/71, iar acestea din urmă se disting de semnele distinctive protejate prin normele dreptului mărcilor în temeiul Directivei CE nr. 2008/95 (directive așa cum ele au fost modificate de-a lungul anilor).

^[3] Avem în dreptul civil mecanisme (spre exemplu, simulația) care prin rafinarea lor au contribuit în mod decisiv la ridicarea la nivel de principiu a unor reguli, precum opozabilitatea: Fl.A. Baias, Simulația. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Rosetti, București, 2003.

^[4] Normele dreptului Uniunii referitoare la înregistrarea desenelor sau modelelor industriale și cele aplicabile înregistrării mărcilor sunt independente, fără a se putea considera că există o oarecare ierarhie între aceste norme (§54), C.J.U.E., C-237/19, Gömböc Kutató, Szolgáltató és Kereskedelmi Kft./Szellemi Tulajdon Nemzeti Hivatala (Oficiul Național pentru Proprietate Intelectuală, Ungaria), Hotărârea Gömböc, 2020.

^[5] Art. 96 alin. (2) din Regulamentul UE nr. 6/2002, coroborat cu considerentului (32) din același Regulament, considerentul (60) din Directiva CE 2001/29, art. 17 din Directiva CE nr. 98/71, considerentele (42) și (43) din Hotărârea Cofemel (C.J.U.E., C-683/17, Cofemel Sociedade de Vestuaroi/G-Star Raw CV, Hotărârea Cofemel, 2019).

^[6] De lege lata, legislatorul a încercat să soluționeze această problemă a articulării, sens în care acolo unde dreptul brevetului se întâlnește cu dreptul de autor, a consimțit că invențiile nu sunt protejate prin dreptul de autor, sau dreptul mărcilor nu va putea proteja acele semne ce reprezintă o indicație geografică.

^[7] V. Roș, Dreptul proprietății intelectuale. Vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe și drepturile sui-generis, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 240 și urm.

^[8] A. Circa, Reflecții privind articulația drepturilor intelectuale, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Seria Iurisprudentia, nr. 2/2012, p. 68-85.

^[9] Doar spre exemplu: metoda de fabricație a produsului, materialele folosite, identitatea autorului sau designul acestuia.

^[10] R. Dincă, Protecția secretului comercial în dreptul privat, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 168-227.

^[11] În strânsă legătură cu tema analizată, a se vedea și G. Gheorghiu, Teoria unității artei. Perspective, în R.R.D.P.I. nr. 1/2020, p. 22-43; N.R. Dominte, Originalitatea – privire comparativă între dreptul de autor și desene și modele, în R.R.D.P.I. nr. 1/2012, p. 160-165; R. Dincă, Relația dintre secretul comercial și dreptul de autor, în R.R.D.P.I. nr. 3/2009, p. 140-154; M. Olariu, Noțiunea juridică a operei de artă plastică din perspectiva legislației europene și românești și importanța valorii operei, în R.R.D.P.I. nr. 2/2018, p. 71-80.

^[12] În alte cuvinte, este consecința aplicării teoriei unității artei. Spre deosebire, sistemul american de protecție exclude de la protecție prin copyright formele utilitare chiar dacă sunt originale (US Code, § 101), apud P. Sirinelli, Al. Bensamoun, Chronique de Jurisprudence, în Revue International du Droit D’Auteur nr. 7/2020, p. 87.

^[13] În acest sens, într-un litigiu, s-a opus dreptul de autor asupra unei opere de artă grafică ce includea numele de Amaroy, unei mărci înregistrate cu aceeași denumire [C.A. București, dec. civ. nr. 1318 din 15 octombrie 2020, nepublicată, ce poate fi consultată accesând baza de date sintact.ro sau rolii.ro (vizualizată la data de 20.08.2021)].

^[14] C.J.U.E., C-395/16, Doceram GmbH/CeramTec GmbH, Hotărârea Doceram, 2018 (în materia desenelor și modelelor); C.J.U.E., C-683/17, Cofemel Sociedade de Vestuaroi/G-Star Raw CV, Hotărârea Cofemel, 2019 (în materia dreptului de autor); C.J.U.E., C-833/18, Brompton Bicycle Ltd v. Chedech/Get2Get, Hotărârea Brompton, 2020  (în materia dreptului de autor); C.J.U.E., C-237/19, Gömböc Kutató, Szolgáltató és Kereskedelmi Kft./Szellemi Tulajdon Nemzeti Hivatala (Oficiul Național pentru Proprietate Intelectuală, Ungaria), Hotărârea Gömböc,2020 (în materia mărcilor).

^[15] C.J.U.E., C-205/13, Hauck GmbH & Co.KG v. Stokke A/S, Hotărârea Hauck, 2014, §31 (în materia mărcilor).

^[16] Dreptul desenelor asigură o exclusivitate dată tocmai de aspectul vizual, de ansamblu, care se concentrează pe elementele esențiale. Exclusivitate acordată pentru o perioadă de 25 de ani, perioadă considerată îndestulătoare pentru a amortiza cercetarea și investiția. Dreptul de autor va proteja cel mult copia servilă, pentru că aspectul vizual nu este o cerință specifică dreptului de autor. Acele caracteristici trebuie să confere produsului un caracter individual. Această cerință ajută într-un proces de contrafacere. Caracterul individual are în vedere aspectul estetic, dar nu înseamnă că produsul trebuie să fie frumos sau artistic. În acest punct s-ar putea spune că orice produs care este estetic și care este individual nu are cum să nu fie și original.

^[17] Spre exemplu, Curtea olandeză a invalidat cerința ca titularul la expirarea duratei de protecție a desenului să dea o declarație specială cu efectul de a menține dreptul de autor, în baza Convenției de la Berna. Cu ocazia transpunerii Directivei CE nr. 98/71 cerința a fost suprimată (D’Alexandre Cruquenaire, S. Dusollier, Le cumul des droits intellectuels, Larcier, Bruxelles, 2009, p. 70).

^[18] Cu toate acestea, nu a ezitat să apară o altă teorie care plecând de la faptul că se protejează o singură creație și că unitatea artei impune un cumul de protecție care trebuie să se reflecte și în cumulul condițiilor. Teză reflectată și în practica franceză ce căuta atât noutatea, cât și originalitatea, adică modelul să exprime personalitatea autorului și să rezulte dintr-un efort creator. Adică, dacă cele două protecții sunt susceptibile a fi cumulate asupra aceleași creații, atunci și condițiile trebuie să fie identice (F. Greffe, Traité des dessins et des modèles, Litec, Paris, 2000, p. 114, apud M. Vivant, Les grands arrêts de la propriété intellectuelle, Dalloz, Paris, 2004, p. 226).

^[19] Potrivit art. 2 alin. (7) din Convenția de la Berna, pentru operele protejate numai ca desene și modelele în țara de origine nu poate fi cerută în altă țară a Uniunii decât protecția specială acordată în această țară desenelor și modelelor; totuși, dacă o astfel de protecție specială nu se acordă în acea țară, acele opere vor putea fi protejate ca opere artistice.

^[20] V. Roș, Dreptul proprietății intelectuale, curs universitar, Ed. Global Lex, București, 2001, p. 502; T. Bodoașcă, L.I. Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale, ed. a IV-a rev. și adăug., Ed. Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2020, p. 415.

^[21] În practică, se poate observa că întreprinderile depuneau numeroase cereri pentru a obține cât mai multe certificate de înregistrare pentru aspectul produsului în forme cât mai variate, blocând în acest fel competiția. Poate, de aceea, competitorul, în lipsa unor alternative pe domeniul desenelor și modelelor, alege să acționeze pe terenul dreptului de autor. Această stare de fapt, a fost reținută și de C.J.U.E. în cauza Doceram, arătând că aceasta ar permite unui astfel de operator să beneficieze pentru un asemenea produs de o protecție, în practica, exclusivă și echivalentă cu cea oferită de un brevet, însă fără a fi supus condițiilor care sunt aplicabile obținerii acestuia din urma, și ar fi de natură să împiedice concurenții să ofere un produs care încorporează anumite caracteristici funcționale sau ar limita soluțiile tehnice posibile și ar lipsi astfel legea de efectul ei util.

^[22] A se vedea §86 din Concluziile Avocatului general în cauza Brompton. Ceea ce se urmărește este obținerea unor drepturi exclusive asupra unor soluții tehnice. Din acest punct de vedere, dreptul mărcilor, prin protecția asupra formelor tridimensionale, poate acorda o protecție mult mai extinsă chiar decât dreptul de autor.

^[23] A se vedea Concluziile avocatului general în cauza Brompton, §102, și C.J.U.E., Hotărârea Brompton, §35 și 36.

^[24] Într-o speță s-a opus marca, dar și dreptul de autor asupra semnului Masha and The Bear unui desen ce reproducea personajele reclamantei [Trib. București, sent. civ. nr. 875 din 21 iunie 2017, nepublicată, ce poate fi consultată accesând baza de date sintact.ro sau www.rolii.ro (vizualizată la data de 20.08.2021)]. Într-o altă speță, s-a opus un desen apt de a fi perceput doar vizual și o marcă verbală cu element figurativ (I.C.C.J., dec. civ. nr. 7939/2007, în P.R. nr. 7/2008, p. 95).

^[25] C.J.U.E., C-237/19, Hotărârea Gömböc, 2020: Curtea a fost chemată să se pronunțe asupra conceptelor de „formă a produsului necesare obținerii rezultatului tehnic” și „formă care conferă o valoare substanțială produsului” reprezentând motive pentru refuzul sau invaliditatea unei mărci tridimensionale. Prin această decizie, Curtea și-a manifestat viziunea restrictivă cu privire la protecția semnelor tridimensionale.

^[26] Y. Eminescu, Protecția desenelor și modelelor industriale, Ed. Lumina Lex, București, 1993, p. 52.

^[27] A se vedea §23 din Concluziile avocatului general în cauza Cofemel.

^[28] A. Speriusi-Vlad, Despre condițiile generale de protecție a creației intelectuale: utilitatea acesteia și creativitatea proprie autorului, în U.J. nr. 4/2017: autorul afirmă, în mod judicios, că „pentru a putea vorbi de o creație intelectuală, trebuie să avem, prealabil «nașterii» acesteia o activitate de creativitate intelectuală. Creativitatea intelectuală reprezintă ingeniozitatea și talentul autorului care se concretizează în creația intelectuală protejată de lege. «Materia primă» din care este «făurită» creația intelectuală o reprezintă creativitatea autorului, iar din această perspectivă creația intelectuală trebuie să aparțină unui autor. În domeniul dreptului de autor, condiția creativității nu este formulată în mod expres, ci implicit, ea fiind subînțeleasă de originalitatea operei protejate în domeniul dreptului de autor”.

^[29] A se vedea §35 din hotărârea Brompton. Afirmație care a fost criticată datorită formulei „obiect original” (P. Sirinelli, Al. Bensamoun, Chronique de Jurisprudence…, op. cit., p. 88); în fapt, obiectul dreptului se cere să fie o operă originală.

^[30] Spre deosebire, autorul (creatorul) nu urmărește să rentabilizeze costurile sau nu se gândește la campania de marketing pentru vânzarea produsului.

^[31] C.J.U.E., Hotărârea Cofemel, §55.

^[32] Expresia unei idei (plierea cadrului unei biciclete) a condus spre conceperea unui mecanism al cadrului care să îndeplinească această funcție. Întrebarea care se ridică este dacă aplicarea acestui mecanism de pliere pe cadru înseamnă o activitate creatoare. Curtea a invitat instanța să cerceteze libertatea de creație a proiectantului. Dacă soluția tehnică la care a vrut să ajungă s-a putut obține numai de o manieră tehnică, atunci activitatea proiectantului nu poate fi originală.