Distrugerea (din culpă) care a avut ca urmare un dezastru: dificultăți privind încadrarea juridică

Studiu publicat în volumul In Honorem Corneliu Bîrsan, tomul II, Ed. Hamangiu, 2023, p. 751-771.

Introducere

Practica judiciară a ultimilor ani cunoaște o serie de cauze mediatizate (având în vedere consecințele extrem de grave produse cu privire la viața și integritatea corporală a unui număr mare de persoane) în care s-a pus problema încadrării juridice atunci când s-au produs atât consecințe privind persoanele fizice, cât și distrugeri ale unor bunuri, de regulă imobile. Cazul nou-născuților de la Maternitatea Giulești, Colectiv, incendiile din spitale din timpul pandemiei de Covid-19, explozia unei stații GPL sunt doar câteva dintre dosarele în care organele judiciare au oscilat între reținerea unei infracțiuni de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru – art. 255 alin. (1), (2) C. pen.^[1] – și reținerea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, în concurs sau nu cu distrugerea din culpă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. Întrucât, în general, dosarele în care se ridică această chestiune au în vedere activități desfășurate de persoane juridice, pentru care există obligativitatea respectării normelor privind securitatea și sănătatea în muncă, acestei prime dificultăți i se adaugă și aceea privind incidența infracțiunilor prevăzute de art. 349 sau 350 C. pen.

Pentru a încerca să oferim un răspuns acestor probleme practice, vom vedea, într-o primă etapă care este sensul noțiunii de „dezastru” (§1), urmând să analizăm, într-o a doua etapă, natura infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (§2),pentru a putea stabili criteriile de delimitare între infracțiunile amintite (§3).

§1. Noțiunea de „dezastru”

Din perspectiva istoricului noțiunii de dezastru^[2], menționăm că definiția prevăzută de Codul penal din 1969 la art. 218 alin. (2) și aplicabilă și în cazul infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art. 219 alin. (3) era diferită: „Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalații saulucrăriși care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrității corporale ori sănătății mai multor persoane” (s.n.). De aceea, dacă moartea sau vătămarea gravă a integrității corporale ori sănătății era urmarea unei distrugeri a unui imobil, nu se putea reține infracțiunea prevăzută de art. 219 alin. (3) C. pen. 1969 cu referire la dezastru, întrucât imobilul nu se afla printre referirile exprese ale legiuitorului (cel puțin în ipoteza în care acesta nu era legat de instalații sau lucrări).

Această lacună a fost observată și în practică, propunându-se ca soluție reținerea distrugerii care a avut consecințe deosebit de grave, cu o pedeapsă mult mai mică, de la 1 la 6 ani, față de 3 la 12 ani: „În speță, distrugerea a vizat un imobil cu destinația bloc de locuințe nu mijloace de transport, instalații sau lucrări și prin urmare, dispozițiile art. 219 alin. (3) C. pen din 1969 în ceea ce privește urmarea imediată, dezastrul, nu sunt aplicabile în cauză. Sunt aplicabile însă aceleași dispoziții care au în vedere distrugerea, degradarea, sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun în cazul în care a avut consecințe deosebit de grave”^[3]. Este de observat faptul că, dacă nu erau îndeplinite condițiile reținerii consecințelor deosebit de grave, respectiv „o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice”, astfel cum o prevedea art. 146 C. pen. 1969, nu se putea reține nici această variantă a infracțiunii în cazul în care era distrus un imobil cu consecința morții sau vătămării grave a integrității corporale ori sănătății^[4].

Așa cum am menționat anterior, infracțiunea de distrugere din culpă în varianta agravată prevăzută de art. 255 alin. (1), (2) C. pen. se referă la distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun din culpă, dacă faptele au avut ca urmare un dezastru. În domeniul dreptului penal, noțiunile utilizate în cuprinsul textelor ce sancționează infracțiuni sunt adesea autonome, astfel că este necesar să existe o definiție a acestora, pe care o putem regăsi, de regulă, fie în Titlul X – Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală, fie în cuprinsul articolului care o menționează. Definiția „dezastrului” pe care o căutăm în acest context o identificăm însă în cuprinsul articolului imediat anterior, care incriminează distrugerea care a avut ca urmare un dezastru, denumită „Distrugerea calificată”. Având în vedere identitatea obiectului juridic, cât și poziționarea celor două infracțiuni în Codul penal, putem concluziona că dezastrul are aceeași definiție și atunci când forma de vinovăție este cea a culpei.

Pe cale de consecință, dezastrul produs din culpă constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane. A fost, așadar, rezolvată și problema semnalată în doctrină sub imperiul Codului penal din 1969, art. 254 alin. (2) C. pen. care definește dezastrul făcând în prezent vorbire expresă și despre imobile. Întrucât celelalte categorii de bunuri care conturează dezastrul nu cuprind dificultăți particulare de interpretare, nu vom insista asupra lor.

Cu privire la cea de-a doua condiție, menționăm că, în ipoteza în care distrugerea din culpă a vreunuia din bunurile prevăzute la art. 254 alin. (2) C. pen. are ca urmare moartea ori vătămarea corporală a unei singure persoane, nu se va putea reține dezastrul. Într-o astfel de situație, infracțiunea se va reține în concurs cu o infracțiune contra persoanei^[5]. Față de formularea textului de lege, care vorbește despre moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multe persoane, considerăm că se va reține dezastrul și dacă o singură persoană a decedat, iar o alta a suferit o vătămare corporală. În fine, deși poate părea evident, menționăm și faptul că vătămarea corporală are în vedere una dintre urmările prevăzute la art. 194 alin. (1) C. pen.

§2. Distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru – infracțiune complexă?

Nu există niciun dubiu în a reține faptul că distrugerea calificată (deci, intenționată) este o infracțiune complexă, care absoarbe în conținutul său constitutiv infracțiunile la care se referă, anume lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte și vătămarea corporală. În plus, distrugerea calificată se săvârșește cu forma de vinovăție a intenției depășite, aspect ce reiese din însăși formularea legală, care vorbește despre distrugerea sau degradarea unor bunuri (…) care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane, exprimare pe care legiuitorul o utilizează deseori când se referă la intenția depășită^[6].

În schimb, se observă că forma de vinovăție a culpei caracterizează întreaga infracțiune de distrugere din culpă. Mai precis, exprimarea utilizată de legiuitor în alin. (2) al art. 255, referindu-se la faptele de la alin. (1) care au avut ca urmare un dezastru, nu ar putea conduce la ideea unei intenții depășite în acest context, de vreme ce forma de vinovăție ce caracterizează acțiunea/inacțiunea făptuitorului este culpa. Astfel, deși folosește o exprimare atipică, legiuitorul păstrează forma culpei atât pentru elementul material – distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare^[7] –, cât și pentru urmarea imediată – distrugerea sau degradarea – și decesul, respectiv vătămarea corporală a mai multor persoane. Dacă elementul material al infracțiunii este intenționat (de exemplu, se incendiază un imobil), cu consecința decesului (produs din culpă) al mai multor persoane, atunci se va reține infracțiunea prevăzută art. 254 C. pen.; aceeași infracțiune se va reține și dacă se incendiază intenționat un bun care nu face parte dintre cele prevăzute în cadrul definiției dezastrului (de exemplu, o mașină), cu consecința (din culpă) a extinderii focului la un imobil și a decesului mai multor persoane (în acest sens pledează dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen., potrivit căruia este necesar ca „faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru” (s.n.),caz în care distrugerea mașinii are ca urmare distrugerea imobilului care la rândul ei are ca urmare decesul^[8]). Altfel spus, este posibil ca distrugerea bunurilor circumscrise noțiunii de dezastru să se comită cu intenție sau din culpă și să se rețină totuși distrugerea calificată; ceea ce este esențial este ca elementul material (distrugerea inițială) să se comită cu intenție. Dimpotrivă, în cazul art. 255 C. pen., atât elementul material, cât și urmarea imediată se produc din culpă, fără a exista la bază nicio acțiune intenționată.

Având în vedere cele menționate, putem conchide, cu titlu preliminar, că preluarea definiției dezastrului din cadrul unei infracțiuni ce se săvârșește cu intenție depășită nu are nicio incidență asupra formei de vinovăție a infracțiunii pe care o analizăm, ce va fi în continuare caracterizată în întregul ei de culpă. Este însă acesta un argument pentru stabilirea sau negarea caracterului de infracțiune complexă al infracțiunii în cauză? Deși legea penală cunoaște și alte exemple de infracțiuni din culpă cu astfel de urmări^[9] [de exemplu, art. 340 alin. (3) C. pen.], este adevărat că ele nu fac parte dintre infracțiunile „tradiționale”, analizate de doctrină. Din această perspectivă, distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru reprezintă o reglementare rar întâlnită, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care au apărut dificultățile practice de încadrare.

Astfel delimitate formele de vinovăție care caracterizează infracțiunea, urmează să analizăm dacă distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru este și aceasta o infracțiune complexă și în ce măsură se poate discuta despre absorbția în conținutul său constitutiv a infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă (2.1.) sau chiar a infracțiunilor de neluare/nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă (2.2.), având în vedere, așa cum spuneam, că toate aceste probleme s-au pus deja în practică, iar soluțiile au fost dintre cele mai diferite.

2.1. Problema absorbției infracțiunilor de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă

Deși am văzut că nu există dubii cu privire la caracterul de infracțiune complexă al distrugerii calificate prevăzute de art. 254 C. pen., întrebarea care se pune este care ar fi motivul pentru care lucrurile nu sunt la fel de clare și în cazul infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru pe care o analizăm. Atât în doctrină, cât și în practica judiciară, opiniile sunt împărțite. Pornind de la o decizie a Curții de Apel Galați din anul 2008^[10], pronunțată având în vedere vechea reglementare care se referea și ea la dezastru, o parte a doctrinei a arătat constant faptul că, în cazul distrugerii din culpă, aceasta va intra în concurs cu infracțiunile de ucidere din culpă, respectiv vătămarea corporală din culpă^[11], reținându-se atât distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru, cât și cea simplă. De altfel, după cum vom vedea, sunt numeroase astfel de decizii în practica judiciară și la momentul actual. Există însă și autori care menționează aici tot un caz de absorbție al infracțiunilor de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă în cadrul distrugerii din culpă care a avut ca urmare un dezastru, întocmai ca în situația distrugerii calificate, citând, de asemenea, decizii care le susțin opinia^[12]. În fine, există și o a treia abordare, aceea de a se avea în vedere doar infracțiunile contra persoanei.

1. În sensul primei opinii, în mai multe cauze, s-au reținut în concurs infracțiunile prevăzute de art. 255 alin. (1), (2) C. pen., art. 192 și art. 196 (sau infracțiunile corespunzătoare din Codul penal anterior). De exemplu, s-a arătat că întrunește elementele constitutive ale acestor infracțiuni (deci, reținând atât dezastrul, cât și uciderea și vătămarea corporală din culpă) fapta comisă de un inculpat „prin acțiunea sa de execuție a unei instalații artizanale care nu a respectat normativele tehnice privind siguranța în exploatare, acțiune care prin încălcarea normelor legale mai sus menționate reprezintă o acțiune ilicită, a condus la uciderea din culpă a numiților Ț.N. și D.G. și vătămarea corporală a minorei R.M.A., cu consecințe și în ceea ce privește distrugerile provocate de explozie apartamentelor situate în același (imobil)”^[13]. Similar, într-o situație în care a avut loc o explozie soldată cu decesul și vătămarea corporală a mai multor persoane și pagube materiale însemnate, s-au reținut infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă – 219 alin. (1) și (3) C. pen 1969^[14].

2. Așa cum am arătat, într-o a doua orientare, se reține doar infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Astfel, s-a reținut, de exemplu, că „fapta comisă de inculpate care la data de 25.01.2015, după ce au aprins mai multe lemne în soba din cameră, au părăsit locuința și i-au lăsat timp de 6 ore, nesupravegheați și încuiați în casă, pe minorii A. (2 ani) și B. (3 ani), cu toate că cei doi copii aveau posibilitatea reală de a se juca cu focul sau jăratecul din sobă, cauzând prin acțiunile lor culpabile incendierea imobilului și moartea celor doi minori care s-a produs ca urmare a intoxicației acute cu monoxid de carbon și fum, urmată de carbonizare extinsă, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, prevăzută de art. 255 alin. (1) și (2) C. pen.”^[15].

Totodată, dar potrivit Codului penal din 1969, s-a reținut art. 219 alin. (2) C. pen. într-o cauză în care fapta unei persoane juridice a constat în nesocotirea obligațiilor impuse de Normele tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale – NTPEE – 2008^[16] și obiectul de activitate al societății stabilit prin actul constitutiv. înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (…) cu consecința producerii unei explozii ce a avut ca urmare moartea a două persoane^[17].

O problemă interesantă în această orientare este dacă se mai poate reține dezastrul în ipoteza în care există o victimă care decedează ori suferă o vătămare corporală, iar cealaltă, care suferă la rândul ei o vătămare corporală nu formulează plângere prealabilă (ori s-a împăcat cu făptuitorul, când legea aplicabilă era Codul penal din 1969). S-a decis, de exemplu, că se impune condamnarea doar pentru infracțiunea de distrugere din culpă prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen 1969 (deci fără a se reține dezastru) și ucidere din culpă, dispunându-se totodată încetarea procesului penal pentru vătămare corporală din culpă față de împăcarea părților^[18]. În opinia noastră, dacă se produc consecințele de la dezastru nu este necesară plângerea prealabilă (după cum nu putea interveni împăcarea), întrucât o urmare ce intră în structura unei infracțiuni complexe [cum credem că este art. 255 alin. (1), (2) C. pen.], chiar specifică altei infracțiuni pentru care este necesară plângerea prealabilă, nu atrage necesitatea plângerii prealabile, care este decisă de legiuitor pentru fiecare infracțiune în parte. De exemplu, deși este necesară plângerea prealabilă pentru infracțiunea de violare de domiciliu (art. 224 C. pen.), acțiunea penală pentru furt calificat [art. 228-229 alin. (2) lit. b) C. pen.] ori tâlhărie calificată prin violare de domiciliu [art. 233-234 alin. (1) lit. f) C. pen.] nu se pune în mișcare la plângere prealabilă (cu unele excepții la furt calificat, datorate altor împrejurări). De altfel, nu este nevoie de plângere prealabilă nici pentru viol care a avut ca urmare vătămarea corporală [art. 218 alin. (3) lit. e) C. pen.] ori alte infracțiuni similare cu această urmare.

3. În fine, în cea de-a treia serie de cauze, au fost reținute doar infracțiuni contra persoanei (ucidere sau/și vătămare corporală din culpă). De pildă, într-o cauză în care au avut loc deflagrații soldate cu 13 victime decedate și 15 persoane cu leziuni, s-a dispus condamnarea pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, precum și pentru nerespectarea măsurilor privind securitatea și sănătatea în muncă, fără a se reține infracțiunea de distrugere^[19].

De asemenea, chiar în cazul Colectiv, condamnarea inculpaților a fost dispusă pentru ucidere din culpă ori vătămare corporală din culpă, întrucât actul de sesizare nu cuprindea nicio referire la distrugere^[20]. În aceeași decizie (dar pentru a vedea dacă este incidentă infracțiunea de abuz în serviciu), instanța citează doctrina^[21] privind criteriile care permit delimitarea dintre infracțiunea complexă și concursul de infracțiuni: criteriul necesității absorbției: potrivit acestuia o infracțiune este complexă și o absoarbe pe alta atunci când infracțiunea absorbantă nu se poate comite niciodată fără a comite automat și infracțiunea absorbită; criteriul caracterului determinat sau determinabil al infracțiunii absorbite: presupune că textul legal al infracțiunii complexe trebuie să precizeze, fie explicit, fie implicit, infracțiunea care este absorbită; criteriul potrivit căruia infracțiunea absorbantă trebuie să aibă un pericol social mai mare decât infracțiunea absorbită (să aibă o pedeapsă mai mare).Cu privire la acest din urmă criteriu, se arată că „o infracțiune care are o pedeapsă prevăzută de lege mai mare sau egală nu poate fi absorbită de o infracțiuni cu aceeași pedeapsă sau mai mică. Dacă pedeapsa pentru infracțiunea absorbită este mai mare se reține întotdeauna concurs de infracțiuni”.

Aplicând aceste criterii la infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și pornind de la definiția conținută în art. 35 alin. (2) C. pen.^[22], se observă că ele sunt îndeplinite. Astfel, fără ucidere din culpă ori vătămare corporală din culpă (comisă asupra a cel puțin două persoane), nu putem vorbi de dezastru și deci de art. 255 alin. (2) C. pen., criteriul necesității fiind îndeplinit.

Referitor la al doilea criteriu,chiar în decizia citată anterior se menționează că „în cazul infracțiunilor complexe care au ca urmare imediată praeterintenționată moartea unei persoane (și care absorb infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte), legiuitorul prevede expres: «dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei». În acest sens, amintim cu titlu exemplificativ infracțiunile de lipsire de libertate [art. 205 alin. (4) C. pen.], violul [art. 218 alin. (4) C. pen.], agresiunea sexuală [art. 219 alin. (3) C. pen.], tâlhăria sau pirateria urmată de moartea persoanei (art. 236 C. pen.), tortură [art. 282 alin. (3) C. pen.] etc. Totodată, atunci când legiuitorul a introdus ca variantă agravată producerea unor consecințe subsecvente care includeau și moartea unei persoane, a menționat acest lucru în mod expres. Astfel, potrivit art. 254 alin. (2) C. pen. dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane”^[23].

Cu privire la cel de-al treilea criteriu, acesta este, de asemenea, îndeplinit. Pedeapsa prevăzută de art. 255 alin. (1), (2) C. pen. (închisoarea de la 5 la 12 ani) este mai mare decât cea pentru vătămare corporală din culpă care a avut ca urmare decesul mai multor persoane [maxim 4 ani, potrivit art. 196 alin. (4) C. pen.] ori pentru ucidere din culpă în varianta prevăzută de art. 192 alin. (3) C. pen. (maxim 10 ani și jumătate). Pedeapsa este mai mare și atunci când s-a cauzat atât decesul, cât și vătămarea corporală a mai multor persoane față de ipoteza concursului între aceste două infracțiuni (maxim 11 ani și 10 luni). Desigur, dacă am adăuga un concurs cu infracțiunea de distrugere, chiar comisă din culpă, pedeapsa ar fi mai mare în cazul concursului, dar acesta nu este un criteriu pentru reținerea infracțiunii complexe, potrivit criteriilor enunțate anterior.

Pe cale de consecință, atunci când se pune problema încadrării juridice pentru fapte de natura celor indicate mai sus, ar trebui să se rețină doar infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru – art. 255 alin. (1), (2) C. pen., infracțiune complexă care va absorbi uciderea din culpă sau/și vătămarea corporală din culpă.

2.2. Problema absorbției infracțiunilor de neluare/nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă

Conform art. 349 alin. (1) C. pen., „Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”, iar alin. (2) pedepsește fapta și atunci când este săvârșită din culpă. De asemenea, Codul penal pedepsește prin art. 350 și nerespectarea acestor măsuri: „Nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. La fel ca în cazul infracțiunii anterioare, fapta se pedepsește și atunci când este săvârșită din culpă.

Plecând de la clasificarea infracțiunilor în funcție de urmarea imediată^[24], aceste două infracțiuni sunt ambele de pericol concret, având în vedere formularea legiuitorului care impune crearea unui pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională și nu doar posibilitatea producerii sale în abstract. Totuși, deși, prin definiție, este nevoie doar de crearea unui simplu pericol pentru consumarea infracțiunilor, nu am identificat în practica judiciară niciun caz în care să se fi reținut doar aceste două fapte.

Practic, o infracțiune de pericol concret se „transformă” în una de rezultat, ce se materializează chiar în producerea accidentului de muncă sau de îmbolnăvire profesională^[25]. Tocmai din cauza acestui aspect, se poate pune problema încadrării juridice a faptelor atunci când neluarea sau nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă a avut drept consecință distrugerea sau degradarea unor bunuri lato sensu, urmată de decesul sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane. Problemele care au apărut anterior în legătură cu reținerea doar a unei infracțiuni de distrugere din culpă în varianta producerii unui dezastru sau a unui concurs de infracțiuni între aceasta și uciderea/vătămarea corporală din culpă apar și în acest context. Se va reține doar distrugerea din culpă în varianta producerii unui dezastru sau această infracțiune în concurs cu neluarea/nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă (sau eventual în concurs și cu ucidere/vătămare corporală din culpă, așa cum am văzut că este posibil^[26])?

În opinia noastră, distrugerea din culpă prevăzută de art. 255 alin. (1), (2) C. pen. nu absoarbe infracțiunea de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen., nefiind vorba despre o infracțiune complexă sub acest aspect. După cum am văzut, în doctrină s-a arătat că, pentru a vedea dacă suntem în prezența unei infracțiuni complexe, trebuie să ne raportăm la caracterul necesar al absorbției, caracterul determinat sau determinabil al infracțiunii absorbite, precum și diferența de pericol social între cele două fapte^[27].

Din perspectiva caracterului necesar al absorbției, ar însemna că distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru nu s-ar putea săvârși decât atunci când nu au fost luate măsuri de sănătate și securitate în muncă. Or, în mod cert nu aceasta este situația în realitate, având în vedere că dezastrul se poate produce independent de contextul necesității luării unor măsuri legale de securitate și sănătate în muncă, după cum rezultă și din exemplele anterioare.

Referitor la caracterul determinat sau determinabil al infracțiunii absorbite, în mod cert nu poate fi vorba despre un caracter determinat, de vreme ce elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1), (2) C. pen. este „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare”, neregăsindu-se nici măcar vreo referire la neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Analizând același element material, se poate observa că infracțiunea prevăzută de art. 349 C. pen. nu are nici un caracter determinabil^[28].

Diferența de pericol social între cele două fapte există, într-adevăr, având în vedere limitele de pedeapsă ale celor două infracțiuni, însă îndeplinirea acestei condiții nu este suficientă față de caracterul cumulativ al acestora.

În plus, mai avem în vedere și faptul că valorile sociale ocrotite sunt diferite, prin infracțiunea de distrugere din culpă protejându-se atât patrimoniul persoanei, cât și integritatea corporală sau chiar viața persoanei, iar prin infracțiunea de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă ocrotindu-se siguranța publică.

De aceea, în mod corect în practică a fost respinsă apărarea conform căreia infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1), (2) C. pen. ar absorbi infracțiunea prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen. și s-a stabilit că „fapta inculpatei X. care nu a luat măsurile legale de securitate și sănătate în muncă prevăzute de art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006, art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006, art. 9 din H.G. nr. 1058/2006, art. 7 lit. b) din H.G. nr. 1058/2006, art. 6 din H.G. nr. 1058/2006 și art. 10 din H.G. nr. 1058/2006 și prin aceasta a determinat culpabil apariția cauzelor care au permis producerea exploziei din data de 05.11.2015 ce a avut drept consecințe decesul a trei persoane, degradarea punctului de lucru aparținând Y., distrugerea echipamentelor și instalațiilor aflate în dotarea morii nr. 2 întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzute de art. 349 alin. (2) Cod penal și distrugere din culpă prevăzută de art. 255 alin. (1), (2) Cod penal”^[29].

Practic, pericolul iminent este dovedit în aceste cazuri prin chiar producerea dezastrului, astfel că se justifică reținerea în descrierea în drept a faptei a „inacțiunii” în legătură cu obligațiile de luare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă care este în realitate cea care conduce la producerea urmării imediate a dezastrului. Astfel, aceeași modalitate de descriere a faptei a mai fost utilizată în practica judiciară: „Fapta inculpatului J.D. care, fiind ajutat de K.G. și S.C. M. SRL, și-a încălcat atribuțiile de serviciu ale funcției de lăcătuș mecanic la S.C. C. S.A, cu sarcini de control la instalațiile de gaze, în data de 12.12.2013, la efectuarea reviziei periodice a instalației de gaze de la imobilele adosate din mun. Constanța, (…) nu a luat măsurile pe care legea le impunea, punând în funcție, menținând și asigurând utilizarea nelegală de către abonatul S.C. M. S.R.L. a instalației de utilizare a gazelor, cu consecința inițierii incendiului din 05.04.2014 și provocarea dezastrului prezentat anterior, realizează elementul material al infracțiunii [de distrugere din culpă prevăzută de art. 255 alin. (2) C. pen.]”^[30].

De altfel, aceasta este situația și a infracțiunii de distrugere din culpă în varianta sa tip prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu s-a produs un dezastru, însă discutăm despre o neluare a măsurilor legale de securitate privind prevenirea incendiilor care a avut ca urmare distrugerea prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, soluția firească este aceea a reținerii concursului de infracțiunii între infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzută de art. 349 C. pen.

Cu toate acestea, practica judiciară este oscilantă sub acest aspect, existând trimiteri în judecată și doar pentru infracțiunea de distrugere din culpă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., deși din însăși descrierea faptei rezultă întrunirea elementelor constitutive a celor două infracțiuni menționate în cele de mai sus. Astfel, s-a reținut că „fapta inculpatei V.A.V. care, în calitate de administrator al A. SRL, nu a luat măsurile legale pentru prevenirea incendiilor, în sensul obținerii autorizațiilor și a avizelor privind securitatea împotriva incendiilor, obligație care îi incumba potrivit dispozițiilor legale aflate în vigoare la data de 26.05.2014, respectiv Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și a H.G. nr. 1739 din 6.12.2006, omisiune al cărei rezultat a fost incendiul produs la data de 26.05.2014 la brutăria A. SRL, prin care au fost distruse, degradate și aduse în stare de nefuncționare bunuri din patrimoniul societății în cauză, cât și la o casă nelocuită din vecinătate aparținând persoanei vătămate B.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) din Codul penal.”, având în vedere și că „probatoriul administrat a evidențiat ignorarea gravă de către administratorul societății a activității de întreținere și asigurare a unei funcționări corecte și în siguranță a coșului de fum, cu consecința gravă a incendiului din data de 26.05.2014 (consecințe ce puteau fi încă și mai grave)”^[31].

***

În lumina celor analizate mai sus, reținem că:

– distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru este o infracțiune complexă, care absoarbe prin voința legiuitorului (absorbție legală) uciderea din culpă ori vătămarea corporală din culpă, dacă există cel puțin două victime;

– față de caracterul de infracțiune complexă în aceste situații, nu putem reține doar infracțiunile contra persoanei, după cum nu se pot reține aceste infracțiuni în concurs cu o infracțiune de distrugere din culpă în varianta tip, întrucât s-ar desface unitatea legală, aspect nepermis;

– distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru nu absoarbe însă infracțiunile de neluarea măsurilor de securitate în muncă ori de nerespectare a măsurilor de securitate în muncă, chiar comise din culpă.

§3. În loc de concluzie. Criterii privind stabilirea încadrării juridice în cazurile în care se pune problema reținerii distrugerii din culpă care a avut ca urmare un dezastru

Deși până la acest punct ne-am ocupat de stabilirea naturii juridice a infracțiunii și a dificultăților de încadrare, plecând deci de la premisa că ar putea fi incidentă distrugerea din culpă, trebuie menționat că art. 255 alin. (2) C. pen. este incident doar dacă avem, în primă fază, o distrugere din culpă. Mai exact, nu ori de câte ori are loc distrugerea unui imobil și decesul/vătămarea corporală a mai multor persoane, fapta va putea fi încadrată ca distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Etapele care ar trebui să orienteze organul judiciar în vederea stabilirii acestei încadrări sunt, în opinia noastră, următoarele:

1. Distinct față de urmările produse, se va stabili dacă există o distrugere din culpă a unui bun care să poate fi reținută în sarcina autorului, în condițiile art. 255 alin. (1) C. pen. De regulă, această împrejurare se analizează în raport de obligațiile care îi revin autorului cu privire la respectivul bun și în condițiile art. 17 C. pen. privind infracțiunea comisivă prin omisiune (inacțiune). De pildă, în exemplul în care mama nu și-a supravegheat copiii care au incendiat clădirea, distinct față de obligația de a avea grijă de copii (care prin ea însăși putea atrage și obligația de a nu distruge bunuri^[32]), avea și obligații cu privire la imobil, inclusiv aceea de conservare a acestuia (art. 655 C. civ.). În astfel de situații când fapta se comite prin inacțiune, în cazul în care nu există o obligație cu privire la împrejurarea care a determinat distrugerea bunului, nu va exista distrugere din culpă și nu putem vorbi nici de dezastru. De exemplu, în cazul incendiului de la Maternitatea Giulești, fapta asistentei a cărei culpă, reținută de instanță, a constat în lipsa supravegherii permanente și efective a nou-născuților^[33], nu ar fi permis încadrarea ca distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, întrucât nu există, în sarcina sa, o acțiune de distrugere (ce nu ar fi putut fi comisă decât prin inacțiune). În schimb, în sarcina spitalului (condamnat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă), ar fi fost posibilă reținerea distrugerii din culpă care a avut ca urmare un dezastru, întrucât în sarcina lui s-a reținut și că „nu a luat măsurile pentru organizarea activității de verificare/revizie a instalației electrice și pentru instruirea personalului unității cu privire la normele de prevenire și stingere a incendiilor, nu a asigurat verificarea corespunzătoare a instalației electrice”^[34]. Practic, întrebarea care se va pune este dacă, în absența urmărilor specifice dezastrului, am fi putut reține o infracțiune de distrugere din culpă pentru fapta astfel comisă.

2. Dacă există o distrugere din culpă a unui bun, se va vedea fie dacă acesta face parte dintre cele prevăzute la art. 254 alin. (2) C. pen. – imobile, lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora – fie dacă distrugerea respectivului bun a condus la distrugerea unor astfel de bunuri (așa cum arătam, este posibil ca incendierea din culpă a unei mașini să se extindă la un imobil^[35]). În această din urmă situație, se va vedea dacă există o culpă care se poate reține cu privire la distrugerea imobilului [pentru a folosi un exemplu de școală, dacă din culpă se incendiază o mașină aflată pe stradă, iar niște copii aprind făclii și cu ele incendiază o casă, autorului distrugerii din culpă a mașinii nu i se va reține și (consecința privind) distrugerea imobilului].

3. Dacă această culpă cu privire la distrugerea bunului prevăzut la art. 254 alin. (2) C. pen. a fost stabilită, se va vedea dacă există vreuna din urmările contra persoanei specifice dezastrului – moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane, cu precizările anterior făcute.

4. În urma stabilirii existenței acestor urmări, se va stabili dacă ele au fost comise ca urmare a distrugerii din culpă. Altfel spus, trebuie arătat că decesul s-a produs în urma incendierii imobilului ori a celorlalte bunuri prevăzute la art. 254 alin. (2) C. pen., întrucât distrugerea acestora are ca urmare moartea/vătămarea corporală. Pentru a face o paralelă, în cazul infracțiunii de lipsire de libertate care a avut ca urmare moartea victimei, este necesar ca decesul să se producă din cauza lipsirii de libertate înseși (a condițiilor în care victima a fost ținută, de pildă). Dacă decesul survine ca urmare a loviturilor făptuitorului, aplicate cu intenția de a-i suprima viața, decesul are loc cu intenție și din cauza acestor lovituri, nu a lipsirii de libertate. De aceea, dacă, de exemplu, în cazul în care este incendiat din culpă un imobil, o persoană care urmărește incendiul face infarct și decedează, moartea nu este o urmare a distrugerii din culpă^[36].

5. Dacă moartea/vătămarea corporală a mai multor persoane s-a produs, se va stabili dacă există o culpă a făptuitorului cu privire la asemenea urmări. Cum, în cazul infracțiunilor comise din culpă care produc la rândul lor urmări din culpă, răspunderea este, de fapt, una obiectivă, acest pas va fi aproape automat. De exemplu, ipotetic vorbind, dacă are loc o distrugere din culpă a unui spital, cu consecința faptului că mai multe femei din salonul de ginecologie, internate pentru probleme privind sarcinile pe care le aveau, suferă, inhalează fum și pierd sarcinile, se va reține distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru chiar dacă, în mod evident, autorul distrugerii din culpă nu cunoștea starea lor de graviditate, după cum practica judiciară reține vătămare corporală din culpă în cazul unui accident de circulație soldat cu pierderea sarcinii de către o femeie ce se afla într-un autoturism cu care făptuitorul a intrat în coliziune.

Dacă toți acești pași sunt parcurși „cu succes”, fapta poate fi încadrată ca distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. În caz contrar, oricare dintre variantele de încadrare descrise mai sus este posibilă. Așa cum arătam, distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru nu exclude reținerea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 349 sau 350 C. pen.

În fine, deși analiza acestei probleme nu a făcut obiectul prezentului material, menționăm și că, în absența reținerii unei infracțiuni de distrugere (în oricare variantă), nu va fi admisibilă constituirea de parte civilă pentru repararea prejudiciului material cauzat prin distrugerea bunului. Și din acest motiv, dar și pentru respectarea voinței legiuitorului de creare a unei infracțiuni complexe, trebuie făcută corect încadrarea juridică, cu luarea în considerare a celor anterior arătate.

Note de subsol

^[1] Art. 255. Distrugerea din culpă: „(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârșită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani”.

Art. 254. Distrugerea calificată: „(…) (2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane”.

^[2] Codul penal din 1936 nu prevedea infracțiunea de distrugere într-un capitol distinct dedicat acestor categorii de fapte, ci conținea dispoziții privind distrugerea de edificii, clădiri ori alte construcții (care reprezenta crima de provocare a pericolului public dacă s-a produs moartea ori vătămarea corporală a unei persoane) – art. 352, incendiul (mai grav dacă avea drept consecință decesul unei persoane) – art. 353-358, distrugerea de instalații telegrafice, telefonice sau de radio – art. 365-366, distrugeri de instalații electrice, miniere sau petroliere, de diguri sau zăgazuri – art. 369-370, infracțiuni circumscrise celor care produc pericol public. Unele infracțiuni se pedepseau și când erau comise din culpă. Fără a folosi, așadar, termenul de „dezastru”, Codul penal Carol al II-lea o antama. A se vedea, pentru aceste aspecte, V. Dongoroz ș.a., Explicațiile teoretice și practice ale Codului penal român, Vol. III. Partea specială, Ed. Academiei, București, 1971, p. 559.

^[3] Jud. Pucioasa, sent. pen. nr. 54/2016, rămasă definitivă prin neapelare (www.rejust.ro). În același sens, a se vedea C.A. Galați, s. pen. și min., dec. nr. 336/14.04.2014 (www.rejust.ro).

^[4] De exemplu, s-a reținut ca încadrare ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și art. 219 alin. (1) C. pen. 1969 întrucât „în data de 30.01.2006, în jurul orelor 06.00, pe (…) din municipiul B. s-a produs o explozie în urma căreia imobilul situat la această adresă a fost distrus în proporție de peste 60%, iar proprietara acestui imobil, T.M. a decedat. Cu ocazia aceluiași eveniment, partea vătămata T.D. a suferit arsuri de gradul II și III în zona feței, gâtului și pe mâini, leziuni ce au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”. A se vedea C.A. Brașov, s. pen. și min., dec. nr. 484/10.10.2014 (www.rejust.ro). În același sens, a se vedea C.A. Craiova, s. pen. și min., dec. nr. 860/26.05.2016.

^[5] A se vedea, de exemplu, Jud. Sighișoara, dec. nr. 275/25.10.2018 (www.rejust.ro), în care s-a reținut ucidere din culpă în concurs cu distrugerea din culpă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. În același sens, a se vedea Jud. Constanța, s. pen., dec. nr. 1406/07.12.2020 (www.rejust.ro).

^[6] A se vedea și S. Bogdan, D.A. Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului, contra autorității, de corupție, de serviciu, de fals și contra ordinii și liniștii publice, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 197.

^[7] Împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a bunului și înlăturarea măsurilor astfel luate, elemente materiale prevăzute la art. 253 C. pen., nu caracterizează și infracțiunea comisă din culpă.

^[8] Doctrina arată, în acest sens, că nu trebuie confundată consecința unei fapte cu urmarea imediată a acesteia; consecințele sunt și ele urmări, dar consecutive urmării imediate, un fel de urmări ale urmării imediate. A se vedea V. Dongoroz ș.a., op. cit., p. 555.

^[9] Și vătămarea corporală din culpă poate fi considerată astfel, numai că ea nu absoarbe o altă faptă ce constituie infracțiune, ci se raportează la urmări specifice altei infracțiuni, care însă se produc tot din culpă.

^[10] C.A. Galați, s. pen., dec. nr. 130/03.03.2008 (www.sintact.ro).

^[11] A se vedea, în acest sens, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială I, ed. a 6-a, Ed. C.H. Beck, București, 2021, p. 429; M. Udroiu, Sinteze de drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 469; C. Ghigheci, Drept penal. Partea specială. Vol. I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ed. Solomon, București, 2020, p. 511, care citează primul autor.

^[12] A se vedea, în acest sens, V. Dobrinoiu, I. Pascu, M.A. Hotca, I. Chiș, Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 277, care citează o decizie a Trib. București, s. a II-a pen., dec. nr. 1200/A/2004.

^[13] A se vedea Jud. Pucioasa, dec. nr. 54/16.09.2016, cit. supra.

^[14] C.A. Cluj, s. pen. și min., dec. nr. 572/13.06.2014 (www.rejust.ro). În același sens, a se vedea C.A. Timișoara, s. pen., dec. nr. 1247/05.12.2019 (www.rejust.ro).

^[15] A se vedea C.A. Târgu Mureș, s. pen., dec. nr. 352/02.06.2016 (www.rolii.ro).

^[16] Publicate în M. Of. nr. 255 bis din 16 aprilie 2009.

^[17] C.A. București, s. a II-a pen., dec. nr. 894/11.06.2015 (www.rejust.ro).

^[18] C.A. Ploiești, s. pen. min. și fam., dec. nr. 517/20.05.2015.

^[19] Trib. Gorj, s. pen., dec. nr. 5/13.12.2012 (www.rejust.ro).

^[20] C.A. București, s. I pen., dec. nr. 566/A din 12.05.2022, (www.rejust.ro).

^[21] F. Streteanu, D. Nițu, Drept Penal. Partea Generală, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 63-66.

^[22] „Infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală”.

^[23] C.A. București, s. I pen., dec. nr. 566/A din 12.05.2022, cit. supra.

^[24] Pentru o explicație detaliată asupra clasificării infracțiunilor de pericol în infracțiuni de pericol concret și infracțiuni de pericol abstract, a se vedea F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, Vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 295.

^[25] A se vedea, în acest sens, Jud. Brașov, sent. pen. nr. 1098 din 30 iunie 2021 (www.sintact.ro), unde s-a reținut că „Starea de pericol este dovedită prin aceea că a avut loc un accident de muncă în seara zilei de 05.11.2015”; Jud. Constanța, s. pen., sent. pen. nr. 1150 din 6 septembrie 2017 (www.rejust.ro): „Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol la adresa relațiilor sociale care se formează și se dezvoltă în domeniul sănătății și securității în muncă și anume prevăzute de legiuitor – producerea unui accident de muncă sau o îmbolnăvire profesională. Starea de pericol este dovedită prin aceea că a avut loc un accident de muncă în seara zilei de 05.04.2014”.

^[26] Pentru o astfel de ipoteză, a se vedea comunicatul disponibil la această adresă https://www.mpublic.ro/content/c_28-10-2021-20-10, în care se reține că s-a dispus „continuarea urmăririi penale față de 6 persoane fizice care au îndeplinit succesiv, pentru diferite perioade de timp, funcția de manager interimar, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal, de distrugere din culpă în formă calificată, prevăzută de art. 255 alin. (1) și (2) din Codul penal și de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în exercitarea atribuțiilor de manageri interimari ai Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, în perioada 31.03.2020-17.11.2020, în contextul epidemiei COVID 19 și declarării unității sanitare ca unitate suport COVID, ar fi organizat impropriu activitatea specifică la nivelul spitalului prin aceea că nu ar fi realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea și sănătatea în muncă, urmare a schimbării condițiilor de muncă, produsă la nominalizarea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în categoria spitalelor suport COVID 19. Această schimbare a inclus adoptarea unei terapii care presupune creșterea cantității de oxigenadministratăpacienților COVID 19, implicit creșterea concentrației de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt tratați acești bolnavi. Suspecții nu ar fi stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea și sănătatea la Secția ATI în noile condiții, cu consecința incendierii salonului 240 ATI care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale”.

^[27] F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, Vol. II, cit. supra, p. 63.

^[28] Un exemplu al caracterului determinabil este dat în doctrină pentru infracțiunea de viol și se referă la sintagma „prin constrângere”, apreciindu-se în mod tradițional că se are în vedere atât constrângerea fizică, cât și morală.

^[29] A se vedea Jud. Brașov, sent. pen. nr. 1098 din 30 iunie 2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 280 din 20 aprilie 2022 a C.A. Brașov, s. pen. (www.sintact.ro).

^[30] Jud. Constanța, sent. pen. nr. 1150/06.09.2017(www.rejust.ro).

^[31] C.A. Suceava, s. pen. și min., dec. nr. 188/17.02.2020 (www.rejust.ro).

^[32] Situația ar fi fost deci similară și dacă copiii dădeau foc casei vecinului, cu consecința decesului rudelor acestuia.

^[33] A se vedea C.A. București, s. a II-a pen., dec. nr. 537/A din 2.04.2015, (www.rolii.ro).

^[34] Ibidem.

^[35] Exemplul este mai simplu de înțeles dacă ne raportăm la infracțiunea comisă cu intenție depășită: dacă făptuitorul incendiază cu intenție o mașină, iar focul se extinde și la imobilele din jur, cu consecința decesului mai multor persoane, încadrarea juridică va fi cea de distrugere calificată – art. 254 alin. (1) C. pen.

^[36] Am evitat să intrăm, în prezentele concluzii, în discuții privind motivul pentru care vreuna dintre condiții nu ar fi îndeplinită, condiții ce pot ține de absența elementului material, a legăturii de cauzalitate, a formei de vinovăție etc. Credem totuși că, în acest exemplu, motivul inexistenței distrugerii din culpă care a avut ca urmare un dezastru este inexistența legăturii care trebuie să existe între distrugere și deces, iar nu absența elementului subiectiv.