Dividendele: între definiția fiscală și realitatea economică

Pentru detalii, a se vedea Radu Bufan, Natalia Șvidchi (coord.), Mirela Violeta Buliga, Alexandru Octavian Crâșneac, Nicoleta Farcane, Anca Mihaela Georoceanu, Daniel Iovescu, Mirela Păunescu, Traian Mihail Ștefănescu, Tratat de drept fiscal, Vol. 3. Impozitarea companiilor, Ed. Hamangiu, 2026, p. 426-441.

1. Definiția pozitivă a dividendelor

Definiția dividendului din Codul fiscal este prevăzută la art. 7 alin. (1) pct. 11 și include o definiție pozitivă, una negativă, dar și două categorii de venituri asi­milate dividendelor.

Astfel, art. 7 alin. (1) pct. 11 C. fisc. dispune că dividendul este „o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică”.

Reținem din această definiție de bază că dividendul se poate prezenta atât sub formă bănească, cât și „în natură”, ca bunuri corporale și necorporale, precum și servicii, lucrări etc.Deci, spre deosebire de definiția dividen­delor din Legea nr.31/1990 care cuprinde sumele de bani (cota parte din profit), deoarece profitul se stabilește într‑un cuantum bănesc^[1], definiția fiscală extinde sfera de cuprindere nu numai la sume de bani, ci și la alte avantaje indiferent de forma pe care o îmbracă acestea.

Spre deosebire de abordarea din Codul fiscal anterior (Legea nr. 571/2003), art. 7 pct. 11 din actualul Cod fiscal a schimbat filozofia prin excluderea din definiția dividendelor a anumitor operațiuni între asociați și societate, acestea schimbându‑și natura, în ceea ce privește persoanele fizice, din venituri din dividende în venituri din alte surse, conform art. 114 alin. (2) lit. h) și i):

h) bunurile și/sau serviciile primite de un participant la persoana juridică, acordate/furnizate de către persoana juridică în folosul personal al acestuia;

i) suma plătită unui participant la o persoană juridică, în folosul personal al acestuia, pentru bunurile sau serviciile achiziționate de la acesta, peste prețul pieței pentru astfel de bunuri ori servicii.

Cu titlu de exemplu, privind regimul conform art.7 pct.12 din Legea nr.571/2003, I.C.C.J., prin Decizia nr. 5943 din 11 decembrie 2024^[2], a apreciat, cu privire la cheltuielile cu leasingul operațional (chirii) ale unui imobil, folosit ca locuință a asociatului, că acestea se încadrează în noțiunea de dividend: „Or, în condițiile în care recurenta‑reclamantă nu a probat alte împrejurări care să ateste utilizarea imobilului și este necontestat că aceasta a amenajat respectivul imobil ca locuință pentru domnul E., care o și folosea efectiv cu acest titlu la data inspecției fiscale, rezultă că investițiile au fost disimulate în chirii. Pe cale de consecință, în mod nelegal, prima instanță nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) punctul 12 din Codul fiscal potrivit căruia, se consideră dividend din punct de vedere fiscal și se supune ace­luiași regim fiscal ca veniturile din dividende (…) suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia”.

În ciuda schimbării filozofiei, menționată mai sus, practica instanțelor este neunitară.Astfel, într‑o speță recentă^[3], organele fiscale de control au constatat că, potrivit fișei analitice a contului 461 – Debitori diverși, în perioada 2022‑2025 au fost înregistrate periodic ridicări de disponibilități bănești din contul bancar al societății, la data de 30.06.2025 sumele ridicate și nerestituite fiind de 1.525.752 lei. Sumele au fost ridicate de acționarul firmei și au rămas nejustificate până la data inspecției fiscale.Pentru aceste sume, organul fiscal a aplicat metoda valorii brute deter­minând o valoare brută a dividendelor distribuite de 1.695.280 lei și a recalculat în consecință impozitul pe dividende.În ciuda argumentelor prezentate de societate, precum că organul fiscal nu are competența legală de a impune distribuirea dividen­delor și, cu atât mai puțin, de a substitui voința asociaților cu privire la aprobarea și cuantumul acestora, conform dispozițiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, doar adunarea generală a asociaților având atribuția exclusivă de a decide asupra repartizării profitului sub formă de dividende, instanța a considerat că organele fiscale pot reîncadra forma unei tranzacții, astfel încât să corespundă operațiunii reale care a avut loc. Decizia a fost menținută de instanța de recurs care a considerat că „instanța fondului a stabilit că prin reîncadrarea operațiunii efectuate de asociat de ridicare în mod repetat a sumelor de bani fără întocmirea unor acte justificative, organele fiscale au pus în acord voința reală care a rezultat din comportamentul asociatului, dar nemenționată prin înscrisuri, cu situația fiscală a firmei”. Particu­laritatea acestei spețe este că societatea în cauză nu avea suficient profit pentru a putea distribui sumele reîncadrate de organele fiscale, aspect ce nu a fost considerat relevant de instanțe. În plus, administratorul avea și rolul de asociat, dar nu este clar dacă mai existau alți asociați sau dacă acesta cumula și calitatea de salariat al firmei.

Într‑o altă speță^[4], la o societate cu un asociat unic, care cumula și rolul de admi­nistrator fără remunerație, dar și de salariat al societății, organele fiscale au conside­rat că sumele de bani retrase au mai degrabă natura unui venit asimilat salariilor și nu al dividendelor sau al veniturilor din alte surse, miza fiind în cauză contribuțiile sociale.În această speță, organele fiscale au considerat că suma retrasă fără a fi jus­tificată din conturile societății care depășea profitul disponibil a fi distribuit repre­zintă un venit asimilat salariilor, iar sumele până la concurența profitului existent le‑a considerat dividende și le‑a impozitat corespunzător.Instanța a considerat că sume de bani retrase fără justificare în mod legal au fost incluse de către pârâta în categoria veniturilor asimilate din salarii conform art. 76 alin. (2) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reținând ca fiind prioritară calitatea ce conduce la impozitarea conform regulilor aplicabile impozitării veniturilor salariale.

Într‑o altă speță^[5], organele fiscale au considerat că distribuirea dividendelor interimare fără regularizarea lor în urma hotărârii AGA de aprobare a situațiilor financiare când s‑a constatat că profitul realizat este mai mic decât cel distribuit sub formă de dividende poate fi considerată ca plată a unor venituri din alte surse.În speță, societatea a însoțit situațiile financiare de o hotărâre AGA prin care profitul anului se reporta, dar a argumentat făcând referire la o eroare de înregistrare în conta­bilitate a unor contracte de compensare a creanțelor reciproce (în sensul omisiunii înregistrării acestei compensări). Interpretarea a fost confirmată de instanța de recurs care a considerat că, atât cât timp recurenta nu a procedat la restituirea ori compensarea dividendelor intermediare, este legală reținerea primei instanțe referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 114 alin. (1) și art. 115 C. fisc.

În actuala reglementare, pentru a se ajunge la efectul fiscal al dividendelor, astfel de sume reprezintă și cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit, conform art. 25 alin. (4) lit. d) C. fisc., „cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii”; astfel, rezultatul fiscal este același precum cel al impozitării dividendelor: cheltuiala nedeductibilă atrage un impozit pe profit de 16%, iar impozitul cu reținere la sursă pentru ipotezele de la art. 114 alin. (2) lit. h) și (i) este tot de 16%. Cu alte cuvinte, deși astfel de operațiuni nu mai intră în definiția dividendului, ele conduc la un regim fiscal identic. Dacă ne referim la persoanele juridice, Codul fiscal nu dispune de același mecanism de echivalare a rezultatului fiscal: cheltuiala efectuată în favoarea asociatului este nedeductibilă potrivit art. 25 alin. (4) lit. d) C. fisc., dar legiuitorul nu a mai avut în vedere un pas suplimentar pentru impozitarea la nivelului persoanei juridice beneficiare a avantajului fiscal obținut (similar impozitării persoanei fizice cu impozit pe veniturile din altă sursă).

2. Definiția negativă a dividendelor

Potrivit art. 7 pct. 11 C. fisc., nu constituie dividend:

a) o distribuire de titluri de participare noi sau majorarea valorii nominale a titlurilor de participare existente, ca urmare a unei operațiuni de majorare a capitalului social, potrivit legii;

b) o distribuire efectuată în legătură cu dobândirea/răscumpărarea titlurilor de participare proprii de către persoana juridică;

c) o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;

d) o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social, potrivit legii;

e) o distribuire de prime de emisiune, proporțional cu partea ce îi revine fiecărui participant;

f) o distribuire de titluri de participare în legătură cu operațiuni de reorganizare, prevăzute la art. 32 și 33 C. fisc.

Din perspectiva consecințelor operațiunii de identificare (definire) a dividende­lor, aceste excepții sunt foarte importante deoarece, dacă anumite distribuiri nu pot fi calificate drept dividende, în consecință sumele distribuite nu vor fi supuse impo­zitului pe dividende. În cele ce urmează, vom proceda la analiza ipotezelor enume­rate mai sus.

2.1. Distribuirea de titluri de participare suplimentare în urma majorării capitalului social

Codul fiscal 2015 dispune că nu va fi asimilată cu dividendul, din punct de vedere fiscal, o distribuire de titluri de participare noi sau majorarea valorii nomi­nale a titlurilor de participare existente, ca urmare a unei operațiuni de majorare a capitalului social, potrivit legii.

Rațiunea soluției de a nu considera distribuirea acestor titluri drept dividende o constituie în fapt doar amânarea impozitării lor și neimpozitarea în prezent a unor câștiguri doar potențiale care trebuie confirmate de către piața titlurilor de valoare în viitor: titlurile vor reprezenta câștiguri doar la data vânzării lor, când vor fi impo­zi­tate la persoana fizică sau juridică „participantă” drept venituri din astfel de vânzări.

Modul de formulare a dispoziției legale este mult mai „acoperitor” comparativ cu cel din Codul fiscal 2003, care a prilejuit mai multe comentarii, redate în cele ce urmează.

Potrivit Codului fiscal 2003, prin art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. a), nu reprezintă divi­dend distribuirea de titluri de participare suplimentare (acțiuni, părți sociale etc.) care nu modifică procentul de deținere a titlurilor între participanți.

Conform acestor dispoziții, nu constituie dividend atribuirea („distribuirea”) către asociații/acționarii societății a unor titluri de participare suplimentare, în ipoteza în care structura capitalului (acționariatului) rămâne nemodificată.

La analiza Codului fiscal 2003 am considerat că nu intră în discuție distribuirea de titluri de participare care este urmarea unei creșteri de capital efectuată prin aportul participanților: în acest caz, noile acțiuni nu reprezintă câștiguri, deoarece distribuirea constituie echivalentul sumelor sau bunurilor aduse ca aport la capital.

Ipoteza avută în vedere de legiuitor în 2003 era cea a creșterii capitalului din surse interne, ale societății. Spre exemplu, în urma unor evaluări, din care rezultă „rezerve din reevaluare” convertite apoi în capital; de asemenea, în toate cazurile în care este permisă capitalizarea rezervelor. Chiar dacă posibilitatea capitalizării rezervelor este o soluție când admisă, când refuzată de legea română, Codul fiscal trebuia să prevadă de principiu această soluție.

La data de referință a prezentei lucrări, posibilitățile de majorare a capitalului social din resurse „interne” sunt substanțial reduse; astfel, în doctrina recentă^[6] se arată că acestea sunt anumite rezerve, beneficiile, primele de emisiune și creanțele asupra societății, doar primele 3 reprezentând elemente de capitaluri proprii.

Argumentul neimpozitării, nici a acestor creșteri de capital care nu provin din aport, a fost avansat încă de către profesorul Paul Demetrescu^[7], și anume faptul că beneficiarul nu realizează un venit imediat, însă, dacă va vinde din acele acțiuni, va realiza un venit impozabil (câștigul de capital).

O altă ipoteză ce se subsumează acestei spețe este cea a primelor de emisiune care se evidențiază în pasiv sau a primelor de fuziune [ipoteza de la lit. f)], ambele categorii de prime profitând tuturor acționarilor; în cazul în care rezervele reprezentate de aceste prime pot fi și sunt capitalizate, nu se modifică structura acționariatului.

Observăm că textul de la litera a) din Legea nr. 571/2003 se referea strict la ipoteza distribuirii de titluri de participare suplimentare în urma creșterii de capital. Nu era însă clarificată situația în care are loc o creștere de capital prin creșterea valorii nominale a titlurilor existente și nu prin distribuirea de titluri de participare suplimentare. Dacă interpretăm dispoziția de la litera a) în sens strict, per a contrario, creșterea de capital incorporată în vechile titluri a căror valoare nominală este modificată ar fi reprezentat dividend și, ca urmare, ar fi fost impozitată. În urma observațiilor doctrinei, textul actual al lit. a) „acoperă” și ipoteza majorării valorii titlurilor de participare existente.

Examen al jurisprudenței ocazionate de Codul fiscal 2003.

În speță^[8], societatea comercială a majorat capitalul social prin încorporarea unor sume reprezentând profituri nete (deci impozitate cu impozit pe profit) nedistribuite; din eroare, în cererea de mențiuni depusă la Oficiul Registrului Comer­țului a apărut, în urma majorării, o modificare a cotelor de participare deținute de către cei doi asociați de la 76,66% și 23,34% la 51% și 49%, eroare ce a fost îndrep­tată ulterior controlului. Deci, este întrunită ipoteza normei de la art. 7 alin. (1) pct. 12 care exclude din noțiunea de dividend acea distribuire de titluri de parti­cipare care nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant [lit. a)].

Decizia Curții care constată că nu ne aflăm în prezența unui dividend este justificată; așa cum afirmă doctrina franceză, din moment ce nicio sumă de bani nu a fost retrasă din societate (dezinvestită) și niciun asociat nu s‑a „îmbogățit” din operațiune, nu există materie impozabilă, creată în patrimonial asociaților.

Speța este importantă pentru că atrage atenția asupra unei omisiuni a legiuito­rului nostru fiscal din 2003: prin interpretarea per a contrario a dispoziției precitate [pct. 12 lit. a)] ar fi rezultat că, într‑o situație identică de majorare a capitalului social fără modificarea raporturilor dintre asociați, ne putem găsi în prezența unui divi­dend dacă majorarea se face nu prin emisiune suplimentară de titluri, ci prin creșterea valorii unitare a titlurilor de participare emise inițial, fără o nouă emisiune.

Or, se putea ajunge astfel la o diferențiere care nu are nicio bază rezonabilă între două modalități legale de majorare a capitalului social admise de Legea nr. 31/1990.

Într‑o speță înrudită, Curtea^[9] a constatat nașterea unor dividende în urma unei operațiuni de majorare a capitalului în cursul căreia unii dintre acționari au renunțat la dreptul de preemțiune în favoarea altui acționar.În consecință, în urma majorării capitalului, structura acționariatului a suferit modificări.

Societatea a susținut că, indiferent de rezultatul final al înregistrărilor din re­gistrul acționarilor, în fapt au avut loc două operațiuni distincte, respectiv: (i) majo­rarea capitalului social prin emiterea de acțiuni de către societate și posibilitatea acționarilor de a subscrie acțiuni proporțional cu cota deținută în capitalul social, și (ii) o cesiune de acțiuni de la doi acționari către un al treilea, ceea ce a determinat diminuarea cotei de participare la capitalul social a celor doi acționari în favoarea celui de al treilea.

Conform reclamantei, această din urmă operațiune este independentă de cea dintâi. Prima operațiune reprezintă manifestarea de voință a societății reclamante, iar cea de‑a doua operațiune este rezultatul manifestării de voință a acționarilor care au cedat dreptul de preempțiune.

Considerăm că motivarea societății nu este corectă, dar nici soluția instanței nu este ferită de critică. Instanța s‑a mărginit a interpreta (din Legea nr. 571/2003) art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. a), per a contrario, constatând existența unui dividend, deoarece s‑au modificat raporturile dintre participanți.

Din perspectivă teoretică, aplicând interpretarea rațională, pe Codul fiscal 2003, trebuie să deosebim două situații, astfel:

– modificarea structurii acționariatului se produce în beneficiul unei persoane fizice care se vede, la finalul operațiunii de majorare a capitalului din surse proprii, mai „bogată” cu un număr de acțiuni. Deci, deține o valoare potențială (latentă) mai mare decât anterior operațiunii, respectiv o „felie” mai mare din averea societății (activul net). În acest caz, nu există niciun motiv pentru a impozita „în avans” per­soana fizică pentru o îmbogățire potențială; regula, în materia impozitării persoa­nelor fizice, este că acestea plătesc impozit doar asupra sumelor încasate și, ca urmare, ar trebui impozitate doar în viitor, la momentul vânzării (cesiunii) respecti­velor acțiuni „suplimentare”. Există și o teză contrară, care ar susține că ne aflăm în fața unui „cadou” primit de către respectivul acționar (în natură) care trebuia impo­zitat în baza textului de generală aplicare al art. 78 alin. (2) C. fisc. 2003;

– modificarea structurii acționariatului se produce în patrimoniul unei persoane juridice. În acest caz devine aplicabil textul art. 19 C. fisc. care consideră că sunt impozabile „veniturile din orice sursă”, însă cu impozit pe profit și nu pe dividende, deoarece în activul societății acționar intră o valoare pentru care nu s‑a plătit nimic.Nu ne aflăm în cazul unui dividend impozabil dacă societatea română beneficiară în­de­plinește condițiile puse de art. 36 alin. (4) C.fisc. aprobat prin Legea nr. 571/2003. Dacă nu le îndeplinește (ceea ce nu rezultă cu claritate din speță), va plăti impozit pe dividende, în urma interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. a) C. fisc. 2003.

2.2. Distribuirile ca urmare a răscumpărării de către societate a propriilor acțiuni sau ca urmare a reducerii capitalului social

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) pct. 11 lit. b) [pct. 12 în Codul fiscal 2003], nu reprezintă dividend distribuirile în bani sau în natură efectuate în legătură cu redobândirea/răscumpărarea titlurilor de participare; suplimentar, Codul fiscal 2003 impunea și condiția ca aceste distribuiri să nu conducă la modificarea structurii acționariatului. Asemănător, nici distribuirile (în bani sau în natură) ocazionate de reducerea capitalului social nu reprezintă dividende.

Explicația acestor excepții constă în aceea că, fiind răscumpărări/restituiri, sume­le plătite acționarilor ale căror dețineri se reduc proporțional reprezintă de fapt rambursarea sumelor investite cu titlu de capital social în trecut de către acești participanți (asociați, acționari). Cu privire la textul de la lit. b) din Codul fiscal 2003, se remarcă faptul că acesta, spre deosebire de cel de la lit. d), nu distingea dacă aceste răscumpărări au ca obiect capital social constituit efectiv de către participanți sau provenit din sursele interne ale societății.

În opinia autorilor, nu trebuie deosebit după sursa capitalului, deoarece prin această operațiune scade și activul societății ca urmare a plății acțiunilor răscumpă­rate din activul social; deci, contravaloarea acțiunilor rămase scade, deoarece scade activul patrimonial care reprezintă, în ultimă instanță, garanția (gajul) creditorilor chirografari și, deci, al acționarilor (asociaților).

Pe de altă parte, se observă că nici Codul fiscal actual nu se depărtează pe fond de concepția Codului fiscal 2003. Astfel, când acționarul este o entitate plătitoare de impozit pe profit, art. 23 precizează că sunt venituri neimpozabile sumele primite ca urmare a restituirii cotei‑părți din aporturile acționarilor/asociaților, cu ocazia reducerii capitalului social, dar Normele metodologice disting, la pct. 12 alin. (6) între anumite situații după sursa capitalului, precizând că se vor avea în vedere următoarele:

a) sumele în bani sau în natură primite de către acționarii/asociații inițiali, ca urmare a reducerii capitalului social la persoana juridică la care se dețin acțiu­nile/părțile sociale, sunt venituri neimpozabile dacă reprezintă capital aportat de acționari/asociați din patrimoniul personal;

b) în cazul restituirilor în bani sau în natură, efectuate cu ocazia reducerii capi­talului social către acționarii/asociații care au achiziționat ulterior acțiunile/părțile sociale, sunt venituri neimpozabile sumele primite până la nivelul costului de achiziție a acțiunilor/părților sociale respective.

Altfel spus, chiar dacă nu intră în sfera de aplicare a impozitului pe dividende, distribuirile în bani sau în natură (efectuate în legătură cu răscumpărarea titlurilor de participare și care nu conduc la modificarea structurii acționariatului), care de­pășesc „investiția” inițială a acționarului persoană juridică în acele acțiuni/părți sociale sunt impozabile cu impozit pe profit.

În sens larg, considerăm că legea are în vedere (raportat la configurația actuală a Legii nr. 31/1990) „răscumpărările” concretizate în „transferul” unor titluri, răs­cum­părarea de către societate a titlurilor anumitor acționari (dobândirea propriilor acțiuni), în toate cazurile urmată de reducerea capitalului social prin anularea titlurilor răscumpărate (tocmai pentru a nu modifica procentele de deținere).

Aceste variante permise de Legea nr. 31/1990^[10] se concretizează în „distribuiri” (plăți) de sume către acționarii retrași, care, de regulă, așa cum arată doctrina de specialitate, modifică „structura totală” a acționariatului, dar nu și raporturile dintre acționarii neafectați de aceste tranzacții.

Interpretat însă, stricto sensu, textul pare să aibă în vedere o operațiune de răscumpărare de către societate a unor titluri în mod proporțional cu totalul titlurilor deținute de fiecare participant, operațiune rarisimă în dreptul român societar actual.

Potrivit art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. d) C. fisc. 2003, nu intră în categoria divi­dendelor distribuirea în bani sau în natură efectuată cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanți; definiția actuală din art. 7 pct. 11 nu mai face nicio referire la condiția ca respectivele sume să provină din capitalul „constituit efectiv” de către participanți, dar se referă la reducerea capitalului social „potrivit legii”.

În baza acestei dispoziții, nu constituie dividende sumele restituite participan­ților la persoana juridică rezultate din aporturile aduse în trecut de către aceștia la capital.

Logica textului pare clară, în sensul de a excepta de la impozitare doar acele sume (bunuri) care se reîntorc în patrimoniul acționarilor (asociaților), adică în locul din care au venit; aceste sume au fost illo tempore impozitate astfel încât nu se justifică o altă (dublă) impozitare.

Din textul citat, rezultă cu claritate că, în concepția Codului fiscal 2003, „doar acea parte din capitalul social care a fost constituită efectiv de către participanți (acțio­nari, asociați) și se restituie acestora cu ocazia reducerii capitalului, nu constituie dividend”.

Deoarece Codul fiscal 2003 nu explicita sintagma „constituit efectiv”, textele legale ce pot contribui la interpretarea acesteia sunt art. 16 alin. (2) și art. 74 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a societăților. Din aceste texte, care au valoare generală, rezultă că legiuitorul se referă la capitalul provenit efectiv din patrimoniul acționarilor (participanților), deci la o creștere de capital ca urmare a aporturilor, a unui transfer din patrimoniul personal al acționarilor în patrimoniul societății și nu la o creștere de capital provenită din resursele interne ale societății, cum ar fi rezerve, fonduri provenite din reevaluare etc.

În cazurile prevăzute la litera d), distribuirea sumelor rezultate din reducerea de capital nu constituie nimic altceva decât o restituire a unor sume sau bunuri care nu mai sunt necesare societății, iar fundamentul neimpozitării acestor sume (bunuri) poate fi explicat pe baza următoarelor argumente: (i) la vărsarea lor în societate (aportare), aceste sume (bunuri) provin din patrimoniul personal al acționarilor și se prezumă că au fost deja impozitate la acești acționari cu ocazia obținerii lor ca venituri; (ii) la reducerea de capital, sumele (bunurile) se întorc, la aceeași valoare, tot în patrimoniul acționarilor, similar cu situația rambursării unui împrumut pe termen lung acordat societății.

Textul actual al Codului fiscal exclude din categoria dividendelor toate sumele sau bunurile distribuite participanților în urma unei reduceri a capitalului social, fără ca aceste sume (sau bunurile al căror echivalent sunt) să trebuiască să fi constituit aport la capital.

În opinia autorilor, această nouă formulare, care exclude din categoria dividen­delor orice sume de bani sau bunuri ca urmare a reducerii capitalului social, chiar dacă provin din capitalizarea unor surse interne, are la bază restrângerea semnifica­tivă a modalităților de majorare a capitalului social prevăzute de legea specială (Legea nr. 31/1990), ceea ce are drept consecință prezumția că sursele de prove­nien­ță ale acestor distribuiri sunt din capitalul subscris și vărsat de către participanții respectivi (acționari, asociați etc.).

2.3. Distribuirea în bani sau în natură efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice^[11]

Legiuitorul fiscal exclude, în mod explicit, din categoria fiscală a dividen­delor la art. 7 pct. 11 lit. c): „o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice”, noțiune cunoscută sub denumirea de „surplus din lichidare” sau „boni de liquidation”.

Nu regăsim la art. 7 C. fisc. o definiție a venitului din lichidare, deși acesta este dedicat definițiilor termenilor comuni, utilizați pe întreg parcursul Codului fiscal^[12], reglementarea acestuia fiind fragmentată în Codul fiscal, după cum urmează:

– art. 12 lit. s)^[13] potrivit căruia sunt considerate ca fiind obținute din România „veniturile realizate din lichidarea unui rezident”;

– art. 91, care atunci când definește veniturile din investiții, la alin. (1) lit. e) C. fisc., se referă laveniturile din lichidarea unei persoane juridice;

– mai departe, art. 94 alin. (11) definește venitul din lichidare ca reprezentând „excedentul distribuțiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare. Se consideră venituri din lichidarea unei persoane juridice, din punct de vedere fiscal, și veniturile obținute în cazul reducerii capitalului social, potrivit legii, altele decât cele primite ca urmare a restituirii cotei‑părți din aporturi. Venitul impozabil reprezintă diferența între distribuțiile în bani sau în natură efectuate peste valoarea fiscală a titlurilor de valoare” (s.n.);

– în materie de impozitare a nerezidenților, art. 223 alin. (1) lit. o)C. fisc. include în categoria veniturilor impozabile obținute din România veniturile realizate de nerezidenți din lichidarea unui rezident. În continuare, același text definește veni­tul brut realizat din lichidarea unui rezident ca reprezentând „suma excedentului distribuțiilor în bani sau în natură care depășește aportul la capitalul social al persoanei fizice/juridice beneficiare. Se consideră venituri din lichidarea unui rezident, din punct de vedere fiscal, și veniturile obținute în cazul reducerii capitalului social, potrivit legii, altele decât cele primite ca urmare a restituirii cotei‑părți din aporturi. Venitul impozabil reprezintă diferența dintre distribuțiile în bani sau în natură efectuate peste valoarea fiscală a titlurilor de valoare” (s.n.).

Cele două definiții ale venitului din lichidare [cea de la art. 94 alin. (11) C. fisc. și cea de la art. 223 alin. (1) lit. o) C. fisc.] sunt similare în ceea ce reprezintă sfera de aplicare materială, însă cea din materie de impozitare a nerezidenților este mai largă, întrucât se referă la „lichidarea unui rezident”, așadar, atât a unei persoane fizice (mai precis a formei sale de organizare), cât și a unei persoane juridice. 

Definiția din Codul fiscal a venitului din lichidare este o transpunere a celei din Codul civil care se referă la profitul net din lichidare, după detalierea operațiunilor care trebuie parcurse pentru determinarea acestuia; astfel, art. 1946 alin. (1) C. civ. dis­pune că: „După plata datoriilor sociale, activul rămas este destinat rambursării aporturilor subscrise și vărsate de asociați, iar eventualul excedent constituie profit net, care va fi repartizat între asociați proporțional cu partea fiecăruia la beneficii, dacă nu s‑a prevăzut altfel prin contractul de societate sau prin hotărâre a asociaților, și cu aplicarea, dacă este cazul, a prevederilor art. 1.912 alin. (1)”.

Apoi, mai avem referiri la venitul din lichidare în categoria veniturilor neimpo­zabile la calculul impozitului pe profit la art. 23 alin. (1) lit. j) C. fisc., într‑o manieră similară venitului din dividende în aplicarea Directivei filialelor, deși conceptual surplusul din lichidare nu face obiectul scutirii de impozitul reținut la sursă în aplicarea acestei directive, fiind exclus și din categoria veniturilor neimpozabile la nivelul societății-mamă primitoare a venitului conform art. 24 alin. (3) C. fisc.^[14] Astfel, art. 23 alin. (1) lit. j) C. fisc. dispune că intră în categoria veniturilor neimpozabile la calculul rezultatului fiscal (al unei persoane juridice): „veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane juridice străine situate într‑un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, dacă la data începerii operațiunii de lichidare, potrivit legii, contribuabilul deține pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice supuse operațiunii de lichidare”.

În ce privește regimul fiscal, în cazul asociaților/acționarilor persoane fizice, ambele categorii de venituri se încadrează în categoria veniturilor din investiții^[15], conform art. 91 C. fisc., însă cota de impozitare este diferită. Dacă dividendele sunt impozitate în prezent cu o cotă de 16%, pentru venitul din lichidarea unei persoane juridice se aplică o cotă de 10%.

În cazul asociaților/acționarilor persoane juridice supuse impozitului pe profit, în plan intern, atât veniturile din dividende [conform art. 23 lit. a) C. fisc.], cât și veni­turile din lichidarea unei persoane juridice române (cu îndeplinirea condiției de deți­nere de 10% pentru o perioadă neîntreruptă de 1 an), conform art. 23 lit. j) C. fisc., sunt venituri neimpozabile la calculul rezultatului fiscal.

Regimul fiscal al surplusului din lichidare mai prezintă relevanță și în ceea ce privește aplicarea convențiilor de evitare a dublei impuneri^[16]. În doctrina de auto­ritate^[17], se precizează că unele state pot încadra venitul din lichidare în categoria câș­ti­gurilor de capital, caz în care intră în sfera de aplicare a art. 13 parag. 5 din Conven­ția Model OECD, cu competență exclusivă de impozitare în statul de rezidență al beneficiarului venitului, iar alte state îl pot încadra în categoria dividendelor, caz în care intră în sfera de aplicare a art. 10 din Convenția Model OECD; conflictele de calificare pot fi rezolvate prin clarificări în convențiile de evitare a dublei impuneri.

Așadar, încadrarea venitului din lichidare în categoria dividendelor depinde de calificarea pe care acesta o primește în statul sursă (definiția dividendelor din con­venții este semi‑autonomă, deoarece trimite parțial la definiția din dreptul intern). Definiția dividendelor prevăzută la art. 10 parag. 3 din Convenția Model OECD[18] (care servește drept bază de pornire la negocierea convențiilor de evitare a dublei impuneri) și care este întâlnită (cu abateri, în unele cazuri) și în convențiile încheiate de România, cuprinde trei părți – primele două fiind autonome, iar a treia realizează interpretarea acestei noțiuni prin trimiterea la dreptul intern al statului sursă.

Calificarea este importantă deoarece poate conduce la atribuirea competenței de impozitarea în favoarea exclusivă a statului de rezidență al societății primitoare a venitului^[19], iar nu și în favoarea statului de rezidență al societății distribuitoare a venitului^[20].

Venitul din lichidare nu se încadrează nici în partea autonomă a definiției dividendelor din Modelul de Convenție OECD, nici (din perspectiva României, ca stat sursă) în partea semi‑autonomă ce trimite la dreptul nostru intern, acest venit fiind exclus în mod expres din definiția dividendelor de la art. 7 pct. 11 C. fisc. Dacă ana­lizăm convențiile noastre de evitare a dublei impuneri, marea majoritate urmează Modelul Convenției Model OECD, astfel încât surplusul din lichidare este exclus din sfera de aplicare materială a art. 10. Anumite convenții, cum sunt cele încheiate cu Olanda^[21] sau cu Bulgaria^[22], includ venitul din lichidare în partea autonomă^[23] a definiției dividendelor, ceea ce conduce la schimbarea naturii juridice a venitului din dreptul intern; în aceste cazuri, dacă se aplică convenția de evitare a dublei impuneri, venitul din lichidare va deveni venit din dividende și va urma regula de alocare a compe­tenței de impozitare (reținerea la sursă a impozitului în cuantumul prevăzut în convenție).

2.4. Distribuirea de prime de emisiune proporțională cu partea ce revine fiecărui participant la persoana juridică respectivă

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) pct. 11 lit. e), nu reprezintă dividende distribuirea de prime de emisiune proporțională cu partea ce revine fiecărui par­ticipant la persoana juridică respectivă.

Primele de emisiune nu revin în patrimoniul acționarilor/asociaților, ci sunt utilizate de către societate prin aceea că sumele încasate peste valoarea nominală a noilor acțiuni rămân la dispoziția societății (în activul bilanțului), astfel că nu se justifică luarea lor în considerare ca dividende. Deoarece sumele respective rămân în fapt în conturile societății, noțiunea de „distribuire” nu este cea mai corespunză­toare, ele fiind „alocate” teoretic fiecărui participant.

Considerăm că, în situația unei distribuiri efective (plăți) a primelor de emisiune participanților, dacă aceste sume reprezintă un excedent peste capitalul social adus ca aport, sumele distribuite reprezintă venituri impozabile de natura dividendelor sau „altor venituri” (potrivit art. 114 C. fisc.), neexistând rațiuni pentru scutirea lor de la impozitare.

2.5. Distribuirile de titluri de participare în legătură cu operațiuni de reorganizare, prevăzute la art. 32 și 33 C. fisc.

În principiu, la o fuziune, cei ce beneficiază de noi titluri de participare sunt asociații/acționarii societății absorbite, care primesc, în schimbul titlurilor deținute la societatea absorbită (care dispare ca efect al fuziunii), titluri de participare ale societății absorbante.

Valoarea totală nominală a acestor titluri este determinată pe baza unei evaluări a raportului („raport de schimb”) dintre activul net sau a unei evaluări de randament a celor două societăți implicate în fuziune, astfel că, în principiu, valorile primite sunt egale cu valorile „cedate” și nu se realizează niciun câștig imediat din acest „schimb” de acțiuni, astfel că nu există un câștig sau o „materie impozabilă” urmare fuziunii.

Situația este similară și la fuziunea prin contopire, când societățile existente se contopesc, dar dispar prin efectul fuziunii, iar asociații/acționarii societăților absor­bite primesc, cu toții, titluri de participare de valoare egală cu titlurile deținute la societățile dispărute în urma fuziunii.

În cazul divizării, atât la divizarea parțială, cât și la divizarea totală, asocia­ții/acționarii societăților nou create în urma divizării primesc titluri de participare de valoare egală cu cele deținute anterior în societatea supusă divizării, astfel că nu se obține niciun câștig și niciun dividend.

În toate aceste cazuri, așa cum dispune directiva fuziunilor, impozitarea se va realiza doar ulterior momentului fuziunii (divizării), când noii deținători de titluri de participare le vor întrăina, deoarece doar atunci va fi cunoscut câștigul efectiv realizat de aceștia.

3. Categorii de distribuiri asimilate dividendelor

După enumerarea limitativă a excluderilor, Codul fiscal 2015 stabilește că „se consideră dividende și se supun aceluiași regim fiscal”:

i) câștigurile obținute de persoanele fizice din deținerea de titluri de participare, definite de legislația în materie, la organisme de plasament colectiv;

Confruntat cu diversitatea și mobilitatea legislației speciale, Codul fiscal se limi­tează să facă trimitere la „legislația în materie” privind titlurile de participare, dar, implicit, și organismele de plasament colectiv.

Prin urmare, câștigurile obținute de persoanele fizice din deținerea de titluri de participare la organismele („legale”) de plasament colectiv sunt considerate divi­dende din punct de vedere fiscal.

La data de referință a prezentei lucrări, organismele de plasament colectiv sunt reglementate de legea română prin O.U.G. nr. 32/2012^[24], care le defi­nește ca fiind fondurile deschise de investiții și societățile de investiții care îndepli­nesc condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1).

Cum legea nu prevede nicio limitare la câștigurile obținute din România, privire la câștigurile similare (din deținere de titluri de participare) obținute de către rezi­denții români de la organisme de plasament colectiv care nu sunt organizate în România, devin incidente dispozițiile din convențiile de evitare a dublei impuneri la care România este parte și care, ca principiu, alocă competența de impozitare, partajată, dar limitată la sursă într‑un anumit procent, în cadrul articolului dedicat impozitării dividendelor. Dacă însă discutăm despre impozitarea câștigurilor din vânzarea (iar nu din deținerea) titlurilor de participare, devine incident articolul din convențiile de evitare a dublei impuneri privind impozitarea câștigurilor de capital, al cărei principiu este impozitarea exclusivă în statul de rezidență al beneficiarului venitului.

A doua categorie de venituri asimilate dividendelor este reprezentată de „veniturile în bani și în natură distribuite de societățile agricole, cu personalitate juridică, constituite potrivit legislației în materie, unui participant la societatea respectivă drept consecință a deținerii părților sociale”.

Codul fiscal are în vedere, în principal, societățile organizate în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

Aceste societăți sunt considerate societăți „civile” într‑o viziune de drept comer­cial, spre deosebire de clasicele SRL și SA; prin urmare, chiar diferența dintre veni­turile și cheltuielile acestor societăți nu poate fi considerată profit, în absența unei dispoziții legale exprese, iar fără profit nu există nici dividende.

Deși, în anii ’90, fiscul a încercat să califice aceste sume drept profituri ale socie­tăților agricole și să pretindă impozit pe dividende membrilor asociați, aceste încer­cări nu au avut bază legală până la apariția Codului fiscal 2015 care, la art. 13 alin. (1) lit. a), dispune că sunt plătitori toate persoanele juridice române [cu excepțiile de la alin. (2)], iar Normele metodologice prevăd, în mod expres la pct. 1 alin. (1), că și societățile agricole fac parte dintre contribuabili.

Dar, sumele de bani sau bunurile distribuite trebuie să fie primite „drept conse­cință a deținerii părților sociale”, or, în România, procesul de constituire a respec­tivelor societăți, desfășurat în anii ‘90, a fost destul de haotic, distribuirile de recoltă sau de bani fiind făcute pe alte criterii decât deținerea de părți sociale. Aceasta, în special, deoarece mulți „țărani” nu au adus ca aport în capital terenurile, ci doar dreptul de folosință asupra acestora, și au primit dreptul (asociat cu un risc) de a decide ce fel de culturi să fie produse pe terenul respectiv, astfel că au primit cantități de recoltă sau de bani raportate la rentabilitatea terenului și culturilor respective, rezultate care nu se „califică” drept dividende.

Astfel, în Decizia nr. 4633 din 12 octombrie 2021, pronunțată de I.C.C.J., s. de cont. adm. și fisc., instanța supremă a precizat că, în speță, cantitățile de cereale acordate participanților nu pot fi considerate dividende, deoarece modalitatea de determinare a valorii acestora nu este legată de proporția de deținere de titluri de participare de către aceștia, ci de cu totul alte criterii^[25]:

„Așadar, cu trimitere la perioada de referință, unui membru asociat la o societate agricolă care aduce în folosință o suprafață de teren și care nu intră în capitalul sau patrimoniul societății în schimbul unor acțiuni sau părți sociale, nu se poate susține (în lipsa unui temei legal) că produsele oferite la sfârșitul unui an agricol au natura juridică a unor dividende. Aportul membrului asociat este numai folosința terenului, nu și proprietatea acestuia, iar produsele primite sunt în raport de suprafața de teren cedată în folosință și nu în raport de părți sociale sau acțiuni. Cum venitul realizat de membri asociației în perioada 2012‑2014, impus de pârâți, nu intră în noțiunea de dividend, nefiind o cotă din profitul reclamantei, proporțională cu cotă de participare a asociaților la capitalul social, nu subzistă obligația reclamantei de a plăti impozit pe dividende”.

---

^[1] A se vedea și L. Săuleanu, op. cit., Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 183‑184, care distinge următoarele modalități de plată a dividendelor: în bani (regula instituită de art. 67 din Legea nr. 31/1990 a societăților), prin alocarea de noi acțiuni, respectiv prin majorarea capitalului social cu valoarea totală a noilor acțiuni și în natură [în special în cazul societăților agricole, dar ca o aplicare a art. 7 alin. (1) pct. 12 C. fisc.]; în același sens, a se vedea și C. Duțescu, Drepturile acționarilor, Ed. C.H. Beck, București, 2010, disponibilă pe www.legalis.ro și Gh.D. Bistriceanu, M. Boajă, Sistemul fiscal al României, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 132.

^[2] Disponibilă la https://www.scj.ro/1093/Detalii‑jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=
id&customQuery%5B0%5D.Value=230590#highlight=##%20dividende,%20art~%20Cod%20fiscal.

^[3] Disponibilă la https://www.rejust.ro.

^[4] Disponibilă la https://www.rejust.ro.

^[5] Disponibilă la https://www.rejust.ro.

^[6] S. Bodu, Tratat de drept societar, Ed. Rosetti, București, 2025, p. 1105.

^[7] Modificările bazei patrimoniale ale unei societăți anonime, RDCSE, 1942, p. 6, apud S. Bodu, op. cit., p. 1107.

^[8] Decizia nr. 1662 din 5 noiembrie 2009 a C.A. Ploiești, disponibilă la www.jurindex.org.

^[9] Sentința civilă nr. 58 din 3 februarie 2010 a C.A. Timișoara, s. de cont. adm. și fisc., disponibilă la www.jurindex.org.

^[11] Cu privire la o analiză pe larg a regimului fiscal al surplusului din lichidare, a se vedea M.V. Buliga, Există un drept sau o obligație de a distribui dividende anterior lichidării voluntare a unei societăți?, înTax Magazine nr. 5/2023 (septembrie‑octombrie), p. 281‑290, și M.V. Buliga, Regimul fiscal al veniturilor obținute de un nerezident din lichidarea unei societăți comerciale române, în Analele Universității de Vest – Seria Drept nr. 2/2012, p. 64‑73.

^[12] Cu excepția materiei TVA și a accizelor.

^[13] Art. 12 C. fisc. listează exemplificativ veniturile obținute din România de nerezidenți.

^[14] Conform art. 24 alin. (3) C. fisc.: „Prevederile alin. (1) nu se aplică profiturilor repartizate persoanelor juridice române, respectiv sediilor permanente din România ale unor persoane juridice străine dintr‑un stat membru, în legătură cu lichidarea unei filiale dintr‑un stat membru”.

^[15] În acest sens, a se vedea și I. Lazăr, B. Florea, Dreptul finanțelor publice. Volumul II. Drept fiscal și procedură fiscală, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 269, 273.

^[16] Acest regim este preluat din M.V. Buliga, Există un drept sau o obligație de a distribui divi­dende anterior lichidării voluntare a unei societăți?, în Tax Magazine nr. 5/2023 (septem­brie‑oc­tom­brie), p. 281‑290.

^[17] Klaus Volgel on Double Taxation Conventions, Fourth Edition, edited by Ekkehart Reimer and Alexander Rust, Ed. Wolters Kluwer, Law and Business, 2015, p. 1079.

^[18] Conform art. 10 parag. 3 din Convenția Model OECD: „termenul dividende utilizat în acest articol desemnează venituri din acțiuni, acțiuni participative sau drepturi participative, acțiuni în exploatări miniere, acțiuni ale fondatorilor sau alte drepturi în afară de creanțe, participări la profituri, precum și alte venituri din alte drepturi corporatiste supuse aceluiași tratament fiscal ca și veniturile din acțiuni, conform legislației statului în care este rezidentă compania care distribuie dividendele”.

^[19] În situația în care statul sursă al venitului califică venitul din lichidare drept câștiguri de capital, iar nu ca dividende. În acest caz, regimul fiscal este prevăzut de art. 13 parag. 5 – Câștiguri din capital din Convenția Model OECD – cu consecința atribuirii exclusive a dreptului de impozitare în favoarea statului de rezidență al societății primitoare a venitului.

^[20] În situația în care statul sursă califică venitul din lichidare drept dividende, caz în care regimul fiscal este stabilit de art. 10 din Convenția Model OECD cu consecința atribuirii dreptului de impozitare și în favoarea statului sursă (al societății distribuitoare/plătitoare a venitului), în materia dividendelor competența de impozitare fiind partajată între state.

^[21] Legea nr. 85 din 25 mai 1999 privind ratificarea Convenției dintre România și Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a protocolului anexat, semnată la Haga la 5 martie 1998.

^[22] Legea nr. 29 din 17 martie 2016privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Bulgaria pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscalecu privire la impozitele pe venit, semnată la Craiova la 24 aprilie 2015.

^[23] Conform art. 10 parag. 3 din Convenția cu Bulgaria: „Termenul «dividende» folosit în prezentul articol înseamnă venituri provenind din acțiuni sau din alte drepturi, care nu sunt titluri de creanță, din participarea la profituri, veniturile realizate din lichidarea totală sau parțială a unei societăți, precum și veniturile din alte drepturi care sunt supuse aceluiași regim de impunere ca veniturile din acțiuni de către legislația statului în care este rezidentă societatea care le distribuie”.

Conform Protocolului la Convenția cu Olanda, cu referire la art. 10 și 13: „Se înțelege că venitul obținut în legătură cu lichidarea (parțială) a unei întreprinderi sau cu achiziționarea propriilor acțiuni de către o societate este tratat ca un venit din acțiuni și nu ca un câștig de capital”.

^[24] O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

^[25] R. Bufan, T.M. Ștefănescu, Impozitul pe dividende datorat de către „participanții” (membrii) societăților agricole civile, în Revista Consultantul Fiscal nr. 75/2022, editată de Camera Con­sultanților Fiscali, p. 31‑34.