Donațiile simulate și donațiile indirecte

Vasile Nemeș, Gabriela Fierbințeanu, Dreptul contractelor civile și comerciale. Teorie, jurisprudență, modele, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, 2022, p. 1062-1066.

Donațiile simulate, donațiile indirecte și darurile manuale

60. În practică, pe lângă forma clasică, solemnă, donația prezintă mai multe varietăți, precum dona­țiile simulate, donațiile indirecte și darurile manuale, excep­ții de la principiul solemnității donațiilor.

§1. Donațiile simulate

61. Ca forme ale simulației în contracte, în cazul donației vom analiza donația deghizată și donația prin interpunere de persoane. Prin mecanismul simulației, astfel cum se arată și în doctrină^[1], printr‑un act juridic public, aparent, denumit și simulat, se creează o altă situație juridică decât cea stabilită printr‑un act juridic ascuns, secret, dar adevărat (actul ascuns trebuie să se încheie con­comitent sau înainte de încheierea actului public).

62. Donația deghizată este o formă de donație simulată care, sub aparența unui contract cu titlu oneros, ascunde natura gratuită a contractului secret.

Sub acest aspect, într‑o speță, s‑a reținut: ceea ce este evident în cauză este faptul că vânzătorul a urmărit transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtei N.M., iar faptul că prețul a fost stabilit mult sub valoarea reală a imobilului este justificat tocmai de înțelegerea părților, de gradul de rudenie dintre ei, cât și de faptul că cumpărătorul și‑a asumat și respectat, chiar anterior perfectării actului autentic, obligația de a se muta alături de părinții săi și de întreținere a acestora, în măsura în care aceștia au avut nevoie, fapt confirmat de dovezile administrate. Așadar, cauza actului juridic analizat a existat, iar scopul încheierii lui, respectiv intenția reală care a stat la baza perfectării contractului nu a fost ilicit sau imoral, drept care, nulitatea absolută susținută de reclamant nu poate fi reținută de instanță. Atât timp cât s‑a dovedit că prețul a fost plătit, chiar dacă înțelegerea părților așa cum a fost susținută și dovedită de pârâți conduce la concluzia logică că actul încheiat a fost simulat sub aspectul naturii sale, respectiv că în realitate s‑a încheiat un contract de vânzare‑cumpărare cu clauză de întreținere, cert este că nu a fost vorba de o donație deghizată așa cum deopotrivă a mai pretins reclamantul. Mai mult, chiar și în ipoteza în care s‑ar fi ajuns la concluzia că actul de vânzare‑cumpărare reprezintă o donație deghizată și prin încheierea ei s‑ar ajunge la încălcarea rezervei succesorale a reclamantului, sancțiunea prevăzută expres de lege într‑o atare situație este reducțiunea liberalității excesive, în măsura necesară întregirii rezervei, iar nu nulitatea absolută (Judecătoria Cluj Napoca, s. civ., sent. nr. 5386 din 25 iulie 2018, www.rolii.ro).

63. Donațiile deghizate sunt valabile, simulația nefiind, în principiu, sancționată cu nulitatea.

Contractul însă poate fi lovit de nulitate, spre exemplu, dacă donația a fost deghizată „în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți” [art. 1033 alin. (1) C. civ.].

În ceea ce privește respectarea condițiilor de fond, trebuie îndeplinite condițiile de validitate pentru actul public, iar donația deghizată trebuie sa îndeplinească condițiile de fond cerute de lege pentru contractul de donație.

Forma contractului care deghizează o donație este forma cerută de lege pentru validitatea actului aparent, nu forma autentică impusă de art. 1011 alin. (1) C. civ. pentru donații. Între părți își va produce efectele actul juridic secret, repre­zentând în fapt donația, exceptată potrivit art. 1011 C. civ. de la obligativitatea încheierii în forma autentică.

Potrivit art. 1292 C. civ., dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.

Se impune remarca potrivit căreia, în anumite circumstanțe, donațiile deghizate pot îmbrăca forma delictului penal, putând fi dovedite astfel cu orice mijloc de probă.

Relevantă sub acest aspect este o Decizie a Înaltei Curți în care s‑a reținut caracterul deghizat al donațiilor, care a reieșit din declarațiile martorilor denunțători, rezultând, totodată, că inculpatul (cadru medical – n.n.) a procedat la o tergiversare a acordării îngrijirilor medicale necesare copiilor martorilor, pentru ca după discuțiile avute cu părinții și după acceptarea de către aceștia a plății unor sume de bani cu titlu de donație pentru spital sau pentru publicarea unor cărți, materiale științifice, la solicitarea și la sugestia inculpatului, problemele anterioare vizând consultațiile și intervențiile chirurgicale amânate să se rezolve într‑un termen foarte scurt. Astfel că nu se poate susține că respectivele plăți au fost benevole sau că au reprezentat adevărate donații pe care legea le permite potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, în interpretarea din Decizia nr. 19/04.06.2015 a I.C.C.J. (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 432/RC din 14 octombrie 2021, www.scj.ro).

64. Donația prin interpunere de persoane este, de asemenea, o formă a donației simulate, însă, în acest caz, simulația privește persoana donatarului sau a donatorului, astfel că în actul public se va menționa o altă persoană, diferită de adevăratul donatar sau donator, regăsit în actul secret.

În practică, această formă de simulație este întâlnită atunci când se dorește, spre exemplu, menținerea unui anonimat cu privire la persoana donatarului sau a donatorului, caz în care contractul nu are neapărat un scop ilicit (spre exemplu, donatorul nu vrea ca donatarul să afle cine l‑a gratificat cu adevărat). În alte ipoteze, se poate urmări însă și eludarea dispozițiilor legale cu privire la incapacitatea de a primi sau a dispune prin donații. Pentru asemenea cazuri, legea a instituit o prezumție relativă de interpunere de persoane, în sensul că, în con­formitate cu art. 992 alin. (2) C. civ., sunt persoane prezumate interpuse ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane.

Având în vedere că obiectul simulației este persoana donatarului, și nu operațiunea juridică efectuată de părți, problema formei sau condițiilor de fond nu mai este importantă, deoarece contractul încheiat cu persoana interpusă, fiind o donație, nu va fi exceptat de la obligativitatea încheierii în formă autentică, con­dițiile de validitate fiind cele specifice contractului de donație.

§2. Donațiile indirecte

2.1. Noțiune

65. Donațiile indirecte sunt acte juridice fundamentate pe intenția de a gratifica materializată însă printr‑un act juridic care nu este un contract de donație, deși produce efectele specifice ale unui astfel de contract.

Pentru acest considerent, donațiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de lege pentru validitatea donației, fiind o excepție de la principiul solem­nității donației. În schimb, donațiile indirecte sunt supuse regulilor de fond apli­cabile donației, dar și regulilor de fond și de formă aplicabile actului juridic care se încheie.

În legătură cu aceasta, în practica judiciară s‑a evidențiat, într‑un caz concret, că nu s‑a reținut existența vreunei contraprestații, nici măcar a vreunei sarcini care ar fi putut fi stipulată fără să afecteze caracterul gratuit al donației, cu atât mai mult cu cât actul a fost încheiat între soți. Calificarea acestuia urmează a fi raportată la ansamblul relațiilor de familie, intenția de a gratifica fiind justificată în principal prin prisma calității de soți a părților semnatare.

Chiar prima instanța a reținut în acest sens că actul a fost făcut în speranța că pârâtul își va modifica atitudinea față de familia sa. Totodată, Curtea a reținut că actul a fost încheiat și cu respectarea dispozițiilor art. 1011 alin. (2) C. civ., întrucât donațiile indirecte, ca acte juridice întemeiate pe intenția de a gratifica, sunt exceptate de la condiția de formă prevăzută pentru valabilitatea donației, respectiv a încheierii prin act autentic (C.A. Brașov, s. civ., dec. nr. 597 din 23 noiembrie 2020, www.rolii.ro).

Actele juridice prin care se realizează donații indirecte, utilizate în practică în mod frecvent, sunt renunțarea la un drept, remiterea de datorie și stipulația pentru altul.

Spre deosebire de contractul de donație deghizată, în cazul donației indirecte actul perfectat (prin care se realizează o liberalitate) este cel voit de părți. Strict juridic, donațiile indirecte sunt liberalități efectuate pe calea altor acte juridice (neasimilate sensului comun dat contractului de donație). Pentru acest considerent, donațiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de lege pentru validitatea donației, fiind o excepție de la principiul solemnității dona­ției. În toate cazurile însă, pentru valabilitatea donațiilor indirecte este necesar să se realizeze acordul de voință între donator și cel gratificat. În consecință, pentru ca actul juridic să producă o îmbogățire gratuită este necesar ca cel gratificat să‑l accepte și să declare că înțelege să se folosească de clauza prin care depunătorul îl gratifică printr‑o stipulație în favoarea sa ori să își dea acordul cu privire la producerea efec­telor juridice.

Pronunțându‑se într‑o cauză privind transferul gratuit (fără contrapresta­ție) a unor sume de bani dintr‑un cont bancar în contul altei persoane, instanța a calificat o astfel de operațiune drept donație. În concret, date­le speței sunt următoarele. Donația făcută de defuncta mătușă G.I. este un act juridic perfect valabil încheiat în timpul vieții, care poartă semnătura acesteia și a reprezen­tan­tului băncii, donația poartă asupra sumelor în euro și nu a fost desființată. Având în vedere caracterul formal al înscrisurilor bancare, donația perfectată prin mențiunea „transfer toată suma în euro în cont curent (…) titular M.M. respectă rigorile dispo­zițiilor art. 269 alin. (2) C. proc. civ., fiind un act întocmit de un funcționar public în exercitarea funcției sale. Acest ordin adresat băncii în cadrul cererii tip denumită „Solicitare pentru efectuarea de operațiuni bancare la ghișeu nr. x” are dispoziții clare în ceea ce privește intenția de a dona și, din punct de vedere juridic, are valoarea unei donații indirecte. Efectele juridice ale acestei operațiuni la ghișeu sunt foarte clare, și anume, defuncta sa mătușă a donat intimatei‑pârâte suma în euro, în timpul vieții sale, în deplină cunoștință de cauză. Considerăm astfel că legis­lația bancară aplicabilă conferă înscrisului valoare de înscris autentic, aspect ce probează o dată în plus operațiunea donației valabil perfectate – în mai multe forme decât era necesar (C.A. București, s. a III‑a civ., min. și fam., dec. civ. nr. 528A din 29 mai 2018, idrept.ro).

N.A.: Ca argument principal au fost aduse dispozițiile art. 269 C. proc. civ., potrivit cărora înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.

2.2. Renunțarea la un drept

66. Renunțarea la un drept constituie o donație indirectă ori de câte ori se fun­damentează pe animus donandi. Pentru a produce efectele unei donații indirecte, renunțarea trebuie să fie însă pur abdicativă, și nu in favorem. Astfel, în cazul în care un moștenitor renunță la drepturile sale succesorale, pur și simplu, pentru a profita celorlalți moștenitori, atunci renunțarea este abdicativă, însă dacă acel moște­nitor indică și o persoană în favoarea căreia renunță la drepturile sale, atunci renunțarea ar fi in favorem și ar trebui să se supună condițiilor de fond și formă prevăzute pentru donație.

2.3. Remiterea de datorie

67. Constituie un mijloc voluntar de stingere a unei obligații și are loc atunci când creditorul îl libe­rează pe debitor de obligația sa [art. 1629 alin. (1) C. civ.]. În conformitate cu art. 1630 alin. (2) C. civ., remiterea de datorie poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, potrivit naturii actului prin care aceasta se realizează.

Remiterea de datorie este un contract prin care are loc stingerea raportului obligațional și stingerea, în consecință, a datoriei debitorului, patrimoniul acestuia din urmă sporind cu valoarea creanței de care este iertat. Trebuie reținut deci că renunțarea creditorului la valorificarea creanței pe care o are împotriva debito­rului său se face cu acordul debitorului, care ar putea dori totuși să efectueze plata.

Când remiterea de datorie se realizează prin acte între vii, ea poate fi făcută în orice formă și anume scrisă, verbală sau chiar tacită (atunci când rezultă din anumite fapte ale creditorului), deci nu este supusă formei autentice.

Și în practica judiciară s‑a statuat că, dacă se face prin acte între vii, remiterea de datorie constituie o donație indirectă căreia însă nu i se vor aplica regulile de formă ale acesteia. În concluzie, remiterea de datorie nu trebuie să îmbrace forma autentică, formă cerută pentru contractul de donație (Trib. București, s. a IV‑a civ., înch. din 21 ianuarie 2015, idrept.ro).

Remiterea de datorie poate fi făcută și pentru cauză de moarte, printr‑un legat, pe care debitorul poate sau nu să îl accepte.

În ceea ce privește proba remiterii de datorie, aceasta se face potrivit condi­țiilor prevăzute de lege pentru proba plății (art. 1499 C. civ.).

2.4. Stipulația pentru altul

68. Stipulația pentru altul este un contract prin care o persoană, numită promitent, se obligă față de altă persoană, numită stipulant, să execute o anumită prestație în folosul unei terțe persoane, numită beneficiar, care nu participă la încheierea contractului. Subliniem că în materia stipulației pentru altul, terțul bene­ficiar trebuie să accepte stipulația, neacceptarea având rol de condiție rezo­lutorie. În acest sens, art. 1286 alin. (1) C. civ. dispune că în situația în care terțul beneficiar nu acceptă stipulația, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată.

Stipulația pentru altul poate fi făcută cu intenția de a‑l gratifica pe beneficiar, când promitentul va procura un avantaj în patrimoniul beneficiarului, iar în acest caz suntem în prezența unei donații indirecte, scutită de forma solemnă impusă pentru donații.

O aplicație practică, spre exemplu, regăsim în cazul contractului de rentă viageră, ipoteză în care, potrivit art. 2243 alin. (2) C. civ., atunci când renta viageră este stipulată în favoarea unui terț, chiar dacă acesta o primește cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donație.

De precizat că donația în favoarea unui terț se poate stipula și în cadrul unei donații directe (donație dublă făcută printr‑un singur act juridic), însă de această dată contractul va fi guvernat de regulile aplicabile donațiilor, inclusiv forma auten­tică. Numai în privința sarcinii stipulate, care este o donație indirectă grefată pe o donație directă, se vor aplica regulile specifice stipulației pentru altul (în principal, lipsa formei solemne).

§3. Darul manual

69. Darul manual reprezintă o formă simplă de donație, impunând pe lângă acordul de voință doar tradițiunea bunului mobil corporal donat.

Darul manual este un contract real, deoarece la încheierea sa acordul de voință trebuie „însoțit de tradițiunea bunului” [art. 1011 alin. (4) C. civ.]. În conse­cință, remiterea bunului donat de la donator la donatar este de esența acestei varietăți de donație.

De precizat, așa cum se arată și în literatura de specialitate, că „tradițiunea” nu presupune „neapărat o deplasare fizică a bunului”, ci poate fi realizată și printr‑o „tradițiune implicită”.

De exemplu, în cazul donației unui autoturism, tradițiunea se poate realiza și prin predarea cheilor, dar, fiind translativ de proprietate, darul manual presupune și efectuarea formalităților de înmatri­culare. Ca excepție, darul manual operează prin simplul acord de voință al părților contractante, atunci când, pentru un motiv sau altul, obiectul acestuia se află deja în mâinile donatarului (la momentul perfectării contractului).

Așadar, darul manual reprezintă forma cea mai simplă a contractului de donație, impunând doar două condiții: tradițiunea bunului mobil donat și acordul de voințe al părților, indispensabil încheierii contractului.

În ceea ce privește aceste condiții, jurisprudența a constatat într‑un caz concret că nu este îndeplinită decât cea privind tradițiunea bunului prin predarea cheilor și actelor, însă nu se poate reține că a existat un acord de voințe în cauză, în condițiile în care din probele administrate rezultă că reclaman­tului i‑a lipsit animus donandi, intenția de a gratifica (Judecătoria Sectorului 2 București, s. civ., sent. civ. nr. 6243 din 22 mai 2014, idrept.ro).

70. Obiectul darului manual îl pot constitui numai bunuri mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 de lei. Sunt asimilate acestora titlurile la purtător și biletele de bancă, întrucât încorporează valoarea creanței și pot fi transmise prin tradițiune.

Nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare, deoarece, neexistând, nu pot fi predate^[2].

Predarea bunului obiect al darului manual, fiind un fapt material, poate fi probată cu orice mijloc de probă, indiferent de valoarea acestuia^[3]. Menționăm că, fiind translativ de proprietate, pentru a conferi donatarului totalitatea prerogativelor aferente, în funcție de natura bunului/bunurilor, vor trebui parcurse și formalitățile privind dovada dreptului de proprietate pe numele beneficiarului donației (înmatricularea, înregistrarea, înscrierea etc.), care să‑i asigure folosința și dispoziția nestingherită.

O problemă practică ivită în legătură cu darul manual a fost aceea privind delimitarea de contractul de împrumut, mai cu seamă de împrumutul de consumație.

Bunăoară, s‑a reținut într‑o cauză: din ordinele de plată depuse la dosarul cauzei, instanța nu poate constata, așadar, că părțile au înțeles să încheie un contract real de împrumut de consumație, potrivit art. 2158 alin. (1) C. civ., deoarece nu se regăsește obligația de restituire care ar fi fost asumată de către pârâtă, iar o astfel de obligație nu poate fi prezumată. În acest context, contractul cu care se aseamănă cel mai mult raporturile contractuale derulate între părți pe durata anilor 2018‑2019 este cel prevăzut la art. 1011 alin. (4) C. civ. (regulile speciale), coroborat cu art. 1174 alin. (4) C. civ. (regulile generale), respectiv acela de dar manual, mai exact instanța constatând că sumele de bani au fost acordate de către reclamant în perioada 2018‑2019 în favoarea pârâtei, pentru a o susține pe aceasta financiar, fără intenția de a le obține cu titlu de restituire (Judecătoria Alba Iulia, sent. nr. 2251 din 22 octombrie 2021, www.rolii.ro).

Așadar, ca și în cazul celorlalte contracte, pentru calificarea corectă a donației, din punct de vedere subiectiv, elementul esențial îl constituie scopul urmărit de părțile contractante, respective intenția de a dona.

Note de subsol

^[1] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, 2021, p. 255.

^[2] A se vedea și L. Stănciulescu, op. cit., p. 233.

^[3] A se vedea și D. Zeca, în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină, jurisprudență. Vol. II. Art. 953‑1649, cit. supra, p. 110.