Întreruperea prescripţiei extinctive. Noţiune. Justificare

Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Ioana Nicolae, Fișe de drept civil. Ediția a 9-a, Ed. Hamangiu, 2025, p. 349-350.

Noțiune

– modificarea cursului prescripției extinctive constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze de întrerupere și începerea unei alte prescripții.

Precizări

– cauzele de întrerupere sunt legale, limitativ prevăzute de lege și produc efecte de drept (ope legis);

• de pildă, s-a decis (cu caracter obligatoriu) că actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control nu poate constitui un act de întrerupere a cursului prescripției dreptului de recuperare a pagubei (I.C.C.J., Complet RIL, De-cizia nr. 19/2019, M. Of. nr. 860 din 24 octombrie 2019);

– părțile care au capacitatea deplină de exercițiu pot însă, prin acord expres, sămodifice conținutul cauzelor legale de întrerupere a prescripției (fără însă a le putea suprima), cu excepția drepturilor la acțiune de care părțile nu pot să dispunăși a acțiunilor derivate din contractele de adeziune, din contractele de asigurare și din contractele supuse legislației privind protecția consumatorului;

– cauzele de întrerupere trebuie să intervină după ce prescripția extinctivă a început să curgăși mai înainte de împlinirea termenului de prescripție extinctivă;

– totuși, recunoașterea dreptului prin act scris sau constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă după împlinirea termenului de prescripție produce, în baza art. 2506 alin. (4) și art. 2510 alin. (1) C.civ., același efect ca și întreruperea, adică de la data recunoașterii sau constituirii unei garanții începe să curgă o nouă prescripție extinctivă de același fel;

• a fortiori, este posibilă încheierea unei convenții prin care creditorul și debitorul să noveze obligația prescrisă (ca obligație imperfectă) într-o obligație perfectă, deci o novație obiectivă.

Justificare

– trebuie pornit de la premisele fundamentului prescripției extinctive, anume:

a) lipsa de convingere a titularului dreptului în privința temeiniciei pretenției sale, lipsă dedusă din starea sa de pasivitate;

b) prezumarea situației de fapt a celui în folosul căruia curge prescripția extinctivă ca fiind conformă cu starea de drept, bazată pe împotrivirea acestuia;

– ori de câte ori aceste două premise nu se mai confirmă, nu se mai justificăproducerea efectului prescripției extinctive.