NCPC – Art. 197. Timbrarea cererii

Delia Narcisa Theohari în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă – comentariu pe articole, vol. I. Art. 1-455, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2016, p. 538-555.

1. Definiţia, clasificarea taxelor judiciare de timbru şi domeniul de aplicare al legislaţiei speciale în materie

Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil, fără posibilitatea îngrădirii nelimitate a accesului liber la justiţie.^[1]

Acest acces la justiţie poate fi limitat prin impunerea de către stat a unei restricţii financiare, dictate de exigenţele unei bune administrări şi funcţionări a justiţiei, ca serviciu public.

În cauza Weissman şi alţii c. României^[2], C.E.D.O. a apreciat că o limitare a accesului la justiţie este conformă dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului numai dacă tinde către un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. De asemenea, Curtea a stabilit că „dreptul de acces la o instanţă” garantat de art. 6 din Convenţie „se pretează unor limitări, deoarece, prin însăşi natura sa, el impune o reglementare din partea statului, care poate să aleagă mijloacele pe care să le utilizeze în acest scop”. În această privinţă, Curtea reaminteşte în cauza Larco şi alţii c. României^[3] că ea nu a exclus niciodată ipoteza conform căreia interesele unei bune administrări a justiţiei pot să justifice impunerea unei restricţii de natură financiară în accesul unei persoane la o instanţă.

Dreptul privind accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, nu presupune însă gratuitatea acestuia, aspect stabilit de Curtea Constituţională^[4], care a reţinut că instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a principiului consacrat de art. 56 din Constituţie, potrivit căruia „cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”.

Prin urmare, stabilirea de către stat în sarcina justiţiabililor a obligaţiei de plată a unei taxe judiciare de timbru nu reprezintă o ingerinţă în dreptul de acces liber la justiţie, în măsura în care scopul instituirii acesteia îl reprezintă buna funcţionare a justiţiei, iar cuantumul său nu este excesiv, neimpunând justiţiabilului o sarcină exorbitantă de natură a leza dreptul acestuia în substanţa sa. Curtea europeană a statuat cu titlu de principiu în cauza Weissman şi alţii c. României că „suma costurilor, apreciată în lumina circumstanţelor unui caz dat, înţelegând aici şi solvabilitatea solicitantului şi faza procedurii prin care restricţia în chestiune îi este impusă, este un factor de care trebuie ţinut cont pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiţie sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiţie a fost restrâns în aşa măsură încât este afectat în însăşi substanţa sa”.

Taxele judiciare de timbru reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013^[5] privind taxele judiciare de timbru.

După criteriul modului de stabilire, taxele judiciare de timbru se clasifică în taxe fixe (exprimate în sume absolute – de exemplu, cererea pentru strămutare în materie civilă, contestaţia în anulare şi revizuirea, cererea de divorţ) şi în taxe proporţionale şi pe tranşe (exprimate în procente – de pildă, cererea privind obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, promovată pe calea dreptului comun).

Taxele în sumă fixă se aplică acţiunilor şi cererilor neevaluabile în bani (de exemplu, cererea de divorţ, cererea de stabilire a locuinţei minorilor, plângerea împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial etc.), precum şi celor evaluabile în bani, pentru care prin lege s-a stabilit o sumă fixă (de pildă, cererea pentru emiterea ordonanţei de plată).

Taxele proporţionale şi pe tranşe se aplică acţiunilor şi cererilor evaluabile în bani şi se calculează la valoarea supusă taxării.

Ca domeniu de aplicare, O.U.G. nr. 80/2013 reglementează cuantumul taxelor judiciare de timbru aferente acţiunilor şi cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi sfera acţiunilor şi cererilor adresate aceloraşi instituţii ce sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru (scutiri obiective şi subiective), modalitatea de contestare a taxelor stabilite şi procedura de acordare a facilităţilor la plata taxelor judiciare de timbru la cererea persoanelor interesate.

Se impune menţionarea faptului că prin abrogarea O.G. nr. 32/1995 prin art. 58 din O.U.G. nr. 80/2013, justiţiabilii nu mai datorează timbru judiciar, ci numai taxă judiciară de timbru, în condiţiile legii.

2. Aplicarea în timp a O.U.G. nr. 80/2013 prin corelaţie cu Legea nr. 146/1997, O.U.G. nr. 51/2008 şi noul Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.

Articolul menţionat face distincţie între „cereri” şi „acţiuni”, noţiunile cu care operează legislaţia taxelor judiciare de timbru nesuprapunându-se întocmai cu cele utilizate de Codul de procedură civilă, motiv pentru care interpretarea diferită a textului legal a generat jurisprudenţă neunitară.

În soluţionarea acestei probleme de drept^[6], apreciem că, prin noţiunea de „acţiune introdusă până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013”^[7], legiuitorul a urmărit a se înţelege procesul început până la acest moment, avându-se ca atare în vedere toate cererile, privite ca ansamblu, formulate în cadrul său, de la data înregistrării cererii introductive la instanţă, în condiţiile legii, prin raportare la art. 192 alin. (2) NCPC (cereri adiţionale, cereri incidentale, căi de atac ordinare şi extraordinare, incidente procedurale – recuzare, strămutare etc.).

De asemenea, considerăm că în noţiunea de „cerere”, în accepţiunea art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, se includ toate petiţiile formulate în legătură cu un proces civil (spre exemplu, cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar etc.), petiţii care nu intră în noţiunea de „acţiune civilă”.

Prin urmare, în măsura în care cererea principală este introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti sub reglementarea Legii nr. 146/1997^[8], atât aceasta, cât şi toate cererile adiţionale şi incidentale, precum şi căile de atac ce vor fi formulate în cursul procesului respectiv se vor supune taxei judiciare de timbru stabilite de Legea nr. 146/1997, chiar dacă înregistrarea acestora din urmă în dosar are loc după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013, concluzia fiind valabilă şi în privinţa incidentelor procedurale ivite în cursul judecăţii procesului respectiv.

O interpretare contrară, în sensul că O.U.G. nr. 80/2013 se aplică oricărei cereri formulate în cadrul unui proces după data intrării sale în vigoare, este de natură să conducă la imposibilitatea aplicării unor texte din cuprinsul său, dată fiind necorelarea cu prevederile Codului de procedură civilă.

Spre exemplu, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 NCPC. Incompatibilitatea celor două reglementări există în cazul recursului prin care s-ar critica soluţia pronunţată asupra unei cereri reconvenţionale, formulate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013, însă în cadrul unui proces început sub imperiul Legii nr. 146/1997 şi al Codului de procedură civilă din 1865.

Astfel, în exemplul dat, în accepţiunea interpretării contrare celei oferite, cererea reconvenţională ar fi supusă timbrării potrivit O.U.G. nr. 80/20013, fiind formulată ulterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe, în timp ce recursul, reglementat de dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, dată fiind situarea momentului începerii procesului anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, nu ar putea fi timbrat prin raportare la art. 24 al O.U.G. nr. 80/2013, ce face referire la motivele de recurs prevăzute de art. 488 NCPC, ci în funcţie de reglementarea Legii nr. 146/1997, ceea ce conduce la concluzia inacceptabilă ca cererea şi recursul declarat împotriva soluţiei pronunţate asupra acesteia să fie timbrate potrivit unor acte normative diferite.

De asemenea, în corpul O.U.G. nr. 80/2013 nu este prevăzută sancţiunea aplicabilă cererii pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiei de timbrare în cuantumul legal, aceasta regăsindu-se în cadrul art. 197 NCPC.

Astfel, dacă cererea principală este introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă şi a O.U.G. nr. 80/2013, iar cererea incidentală netimbrată este formulată ulterior acestor momente, anularea sa nu s-ar putea dispune în temeiul art. 197 NCPC, întrucât acesta nu este incident în cauză (dată fiind începerea procesului sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865) şi, de asemenea, nici în temeiul O.U.G. nr. 80/2013, din moment ce o atare sancţiune nu este prevăzută în cadrul său, fiind exclus a se împrumuta doar sancţiunea anulării din Legea nr. 146/1997, cuantumul taxei de timbru rămânând a fi stabilit de O.U.G. nr. 80/2013.

O altă chestiune invocată în practica judiciară priveşte aplicabilitatea termenului de 5 zile pentru formularea cererii de ajutor public judiciar, instituit de art. 33 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, în ipoteza în care o atare cerere este formulată în cadrul unui proces început sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, al Legii nr. 146/1997 şi al O.U.G. nr. 51/2008 (acest ultim act normativ nelimitând în timp formularea cererii de ajutor public judiciar).

Astfel, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I NCPC [în ultima formă republicată, art. 200 alin. (3) teza I NCPC – n.n.], obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei; prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

Din întreaga reglementare a textului legal rezultă cu prisosinţă faptul că aplicabilitatea lui este corelată cu procedura verificării şi regularizării cererii, motiv pentru care numai în ipoteza unui proces început sub imperiul noului Cod de procedură civilă şi numai în legătură cu timbrarea unei cereri introductive de instanţă, dat fiind faptul că numai aceasta este supusă procedurii prevăzute de art. 200 NCPC, va fi aplicabil termenul de 5 zile de formulare a cererii de ajutor public judiciar.

3. Persoanele cărora le incumbă obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru în procesul civil. Plata şi modul de contestare a taxei judiciare de timbru

Justiţiabilii, părţi în proces, indiferent că sunt persoane fizice sau persoane juridice, sunt, de principiu, plătitori ai taxelor judiciare de timbru.

În cazul cererii de chemare în judecată formulate pe cale principală, taxa judiciară de timbru va fi avansată de către reclamant, în cazul cererii reconvenţionale taxa judiciară de timbru va fi avansată de către pârâtul-reclamant, în cazul cererii de intervenţie voluntară principală taxa judiciară de timbru va fi avansată de către intervenient, iar în cazul cererii de chemare în garanţie taxa judiciară de timbru va fi avansată de către partea care a formulat-o.

Urmând regulile generale în materie de executare a obligaţiilor statuate în dispoziţiile art. 1472 NCC, potrivit cărora plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terţ în raport cu acea obligaţie, plata taxelor judiciare de timbru poate fi făcută de orice persoană interesată şi chiar de o persoană neinteresată, nefiind o obligaţie cu caracter strict personal.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul cererilor sau al acţiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună sau dacă drepturile ori obligaţiile lor au aceeaşi cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar.

Dispoziţiile legale menţionate anterior privesc ipoteza coparticipării procesuale active, când calitatea de reclamant este deţinută de două sau mai multe persoane, în sarcina acestora existând obligaţia de a achita în solidar o singură taxă judiciară de timbru aferentă cererii formulate.

În situaţia în care coparticiparea procesuală este pasivă, unicului reclamant îi incumbă obligaţia de a achita o singură taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, chiar dacă aceasta este formulată în contradictoriu cu mai mulţi pârâţi.

În caz de coparticipare procesuală activă, dacă unul dintre reclamanţi achită în întregime taxa judiciară de timbru, are posibilitatea de a se îndrepta împotriva celorlalţi, chiar înainte de soluţionarea procesului, pentru a solicita partea lor din suma reprezentând taxa judiciară de timbru, în temeiul subrogaţiei legale în drepturile creditorului plătit ori al mandatului sau al gestiunii de afaceri (de exemplu, în cazul unei cereri în dezbaterea unei succesiuni, dacă unul dintre moştenitori a achitat integral taxa de timbru aferentă acestei acţiuni, are dreptul să solicite celorlalţi moştenitori restituirea sumei achitate în plus, proporţional cu cota succesorală ce se cuvine fiecăruia din moştenirea dezbătută), însă, în caz de recuperare a acestor sume de la coparticipanţi, instanţa, la momentul soluţionării cauzei, va ţine seama de acest fapt la stabilirea cheltuielilor de judecată ce se cuvin fiecărei părţi, urmând, în măsura în care sunt întrunite condiţiile acordării acestora, să stabilească cuantumul cheltuielilor ocazionate efectiv fiecăruia.

Potrivit art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct al bugetului local „Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru” al unităţii administrativ-teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social; costurile operaţiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei.

Dacă persoana care datorează taxa judiciară de timbru nu are nici domiciliul, nici reşedinţa ori, după caz, sediul în România, taxa judiciară de timbru se plăteşte în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care se află sediul instanţei la care se introduce acţiunea sau cererea [art. 40 alin. (2) din Legea nr. O.U.G. nr. 80/2013].

Dovada plăţii taxei de timbru se depune în original la dosar, iar nu în copie certificată de parte conform cu originalul, pentru a putea fi anulată de instanţă spre a nu fi folosită într-un alt dosar (o atare posibilitate nu există însă în ipoteza plăţii taxei de timbru în sistem on-line). Dacă partea nu depune la dosar originalul dovezii plăţii taxei de timbru (atunci când plata a fost efectuată în numerar sau prin virament), ci o copie a acesteia, instanţa îi va pune în vedere obligaţia depunerii originalului, sub sancţiunea suspendării cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) NCPC, iar nu a anulării cererii ca netimbrate, această ultimă sancţiune intervenind numai pentru neplata taxelor judiciare de timbru datorate.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii va proceda la anularea taxei de timbru achitate, făcând menţiune în acest sens pe originalul dovezii plăţii (anulat, data şi semnătura judecătorului). Anularea are semnificaţia faptului că taxa de timbru achitată a fost folosită spre soluţionarea dosarului respectiv.

4. Cererea de reexaminare

Potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate; cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru^[9].

Ca orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti, cererea de reexaminare trebuie să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă indicarea instanţei, numele de familie, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, denumirea şi sediul său şi, dacă este cazul, ale reprezentantului său, obiectul cererii, motivele sale (motivele de contestare a taxei judiciare stabilite) şi semnătura, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (1) NCPC.

În ipoteza în care cererea de reexaminare este depusă în şedinţă publică, instanţa va dispune înaintarea acesteia completului în drept să o soluţioneze, fixând, totodată, termenul de judecată pentru soluţionarea în fond a cauzei.

Astfel, completul căruia i s-a înaintat, primind cererea de reexaminare, va fixa termen de soluţionare în şedinţa camerei de consiliu, fără citarea părţilor, potrivit art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013. Dacă la termenul fixat, se prezintă numai una dintre părţile litigante, instanţa nu îi va acorda cuvântul pentru formularea de concluzii, pentru a asigura principiului egalităţii părţilor şi a evita încălcarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului de apărare, însă va putea primi înscrisurile pe care aceasta le depune la dosar în susţinerea/combaterea cererii de reexaminare.

Termenul de 3 zile în care se poate depune cererea de reexaminare este un termen de decădere, a cărui nerespectare determină pierderea de către partea interesată a dreptului de a mai contesta modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Fiind un termen procedural, este supus dispoziţiilor legale de drept comun, aplicabile în lipsa unor prevederi exprese contrare. Astfel, termenul de 3 zile se va calcula pe zile libere, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 NCPC, ceea ce înseamnă că ziua de început şi cea în care se va împlini nu se vor lua în calcul. Termenul care se sfârşeşte într-o zi nelucrătoare se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Pentru ipoteza în care cererea de reexaminare a fost înaintată instanţei prin intermediul oficiului poştal sau serviciilor specializate de curierat, sunt incidente dispoziţiile art. 183 NCPC, aceasta fiind formulată în termen dacă a fost predată recomandat la oficiul poştal sau depusă la serviciul specializat înainte de împlinirea acestuia.

Achiesăm la opinia exprimată în literatura de specialitate^[10] în sensul că obligaţia timbrării dispusă de instanţă se impune a fi motivată în fapt şi în drept în cuprinsul încheierii de şedinţă/rezoluţiei de primire a cererii introductive prin expunerea elementelor care o fundamentează: cuantumul taxei datorate potrivit legii, raportat la fiecare pretenţie taxabilă în parte, valoarea ce constituie baza de calcul a taxei de timbru (când se impune menţionarea acesteia, spre exemplu, în cazul exprimării de către parte a pretenţiei în valută), temeiul de drept al obligaţiei de plată. Apreciem însă că nu este necesară menţionarea expresă în cadrul acestor acte a dreptului părţii de a formula cerere de reexaminare, neexistând un text legal care să impună o atare formalitate. Un argument suplimentar este acela că legea a instituit o obligaţie în acest sens numai în privinţa cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

După soluţionarea cererii de reexaminare, soluţia va fi trecută şi în condica camerei de consiliu, dosarul fiind apoi restituit completului iniţial.

Dispoziţiile art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora în cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, instanţa va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate, se referă la situaţia în care taxa judiciară de timbru a fost achitată în cuantumul legal, iar apoi partea formulează cerere de reexaminare, urmărind restituirea integrală sau parţială a sumei achitate. Există însă posibilitatea formulării cererii de reexaminare şi în situaţia în care partea nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, urmând ca, în cazul admiterii cererii, aceasta să nu mai fie obligată să achite taxa în cuantumul stabilit iniţial.

Împărtăşim opinia exprimată în literatura de specialitate^[11], potrivit căreia fostele dispoziţii ale art. 18 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, inserate în actualul art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, nu au semnificaţia obligaţiei părţii de a achita taxa judiciară de timbru stabilită de instanţa de fond mai înainte de soluţionarea cererii de reexaminare, ci vizează situaţia în care taxa judiciară de timbru a fost deja achitată anticipat în momentul introducerii cererii.

Este de menţionat faptul că, spre deosebire de sistemul Legii nr. 146/1997, care nu făcea nicio distincţie, O.U.G. nr. 80/2013 a acordat legitimare procesuală activă numai reclamantului în promovarea cererii de reexaminare. Apreciem că o atare dispoziţie este criticabilă, căci lipsa calităţii de subiect taxabil nu conduce de plano la concluzia lipsei interesului în exercitarea cererii de reexaminare, câtă vreme efectele juridice ale dispoziţiei instanţei asupra taxelor de timbru judiciare se vor răsfrânge, este adevărat, în mod indirect, şi asupra părţii care nu are obligaţia avansării unor sume de bani cu acest titlu, dar care poate fi obligată la plata sumelor vizate cu titlu de cheltuieli de judecată. Într-un asemenea cadru procesual, apreciem că celorlalte părţi, cu excepţia reclamantului^[12] (subiectului taxabil), ar trebui să li se recunoască posibilitatea criticării cheltuielilor de judecată sub aspectul cuantumului taxei judiciare de timbru în calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate asupra fondului.

Cu ocazia soluţionării cererii de reexaminare, completul învestit va analiza dispoziţia completului care a stabilit taxa judiciară de timbru, prin raportare la motivele invocate în cuprinsul cererii de reexaminare. Ne alăturăm opiniei doctrinare^[13], potrivit căreia nu poate fi abordată, în această procedură, calificarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată, chiar dacă acest aspect s-ar fi invocat prin cererea de reexaminare şi chiar dacă ar influenţa cuantumul taxei judiciare de timbru, soluţia contrară fiind echivalentă cu tranşarea unor elemente ce ţin de însuşi fondul cauzei.

Apreciem că, în cadrul cererii de reexaminare, instanţa nu va putea dispune obligarea părţii la un cuantum mai ridicat al taxei judiciare de timbru, în cazul în care constată că taxa a fost stabilită iniţial într-un cuantum mai redus decât cel legal, având în vedere, astfel cum s-a menţionat mai sus, natura juridică de cale de atac a cererii de reexaminare şi principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac (non reformatio in peius). În măsura în care însă completul învestit cu soluţionarea cererii de chemare în judecată constată, lecturând încheierea prin care a fost soluţionată cererea de reexaminare, că se impune plata unei taxe suplimentare celei iniţial stabilite şi care a făcut obiectul reexaminării, acesta va fi în drept să impună în sarcina părţii obligaţia de plată a unei astfel de taxe.

În literatura juridică s-a exprimat şi opinia contrară^[14], potrivit căreia principiul non reformatio in peius nu operează în ipoteza cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, de vreme ce aceasta are ca obiect modul de determinare, în concret, a unei obligaţii legale, prestabilite generic prin normele în materie, astfel încât instanţa n-ar putea, sub motivul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac, să ignore ori să altereze dispoziţiile legale cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru, apreciindu-se legal învestită cu soluţionarea litigiului.

Încheierea prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare nu mai poate face obiectul apelului sau al recursului odată cu fondul cauzei, întrucât are caracter definitiv, potrivit art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013. Prin urmare, nici părţile şi nici instanţa, din oficiu, nu vor mai putea repune în discuţie aspectele asupra cărora s-a statuat prin această încheiere^[15].

Dacă însă, ulterior soluţionării cererii de reexaminare, instanţa învestită cu judecata cauzei pe fond va dispune, în materia timbrării, suplimentar faţă de aspectele ce au făcut obiectul cererii de reexaminare, atunci partea are deschisă calea unei noi cereri de reexaminare pentru taxa judiciară de timbru suplimentară^[16].

Consecinţa nepromovării unei cereri de reexaminare o reprezintă definitivarea cuantumului taxei judiciare de timbru şi imposibilitatea supunerii oricăror aspecte legate de modul de stabilire a acesteia în altă cale de atac, nici măcar în cea a fondului pricinii^[17].

Soluţia este firească, având în vedere natura juridică a termenului de formulare a cererii de reexaminare, aceea de termen de decădere. Nerespectarea termenului de 3 zile prevăzut pentru formularea cererii de reexaminare atrage decăderea părţii din dreptul de a invoca aspecte de natura acestei cereri. Rezultă, aşadar, că reclamantul nu are un drept de opţiune între a formula cerere de reexaminare sau a invoca în căile de atac apărările sale privind timbrarea^[18]. De asemenea, instanţele de control judiciar nu vor putea evoca aceste aspecte, întrucât, soluţionate deja prin încheiere definitivă, ele sunt excluse controlului exercitat prin orice cale de atac^[19].

Pornind de la aceste premise, se pune problema raportului între caracterul definitiv al încheierii pronunţate cu privire la cererea de reexaminare şi dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, care stabilesc atributul instanţelor de control judiciar de a dispune obligarea părţii la plata diferenţei taxelor judiciare de timbru aferente, în situaţia în care se constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal.

Ne raliem opiniei exprimate în literatura de specialitate^[20], potrivit căreia dispoziţiile art. 38 din ordonanţă vor primi aplicare numai în măsura în care nu există o încheiere pronunţată în reexaminarea taxelor judiciare de timbru pentru aceeaşi cerere, soluţie ce satisface principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune că soluţia instanţei asupra cererii de reexaminare cuprinsă într-o încheiere definitivă nu trebuie repusă în discuţie.

5. Valoarea la care se calculează taxa de timbru în cazul cererilor evaluabile în bani

Sunt considerate acţiuni şi cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial care poate fi estimat pecuniar.

În cadrul acţiunilor evaluabile în bani se includ, cu titlu exemplificativ, cererile în pretenţii fundamentate pe răspundere civilă delictuală, răspundere civilă contractuală sau fapt juridic licit (gestiunea intereselor altei persoane, plata nedatorată, îmbogăţirea fără just temei), cererile având ca obiect o obligaţie de a face cu caracter patrimonial (spre exemplu, obligaţia de a efectua o lucrare ce poate fi evaluată pecuniar, de a preda un bun mobil evaluabil), acţiunea în revendicare, cererile de ordonanţă preşedinţială al căror obiect este evaluabil în bani (spre exemplu, cererea de ordonanţă preşedinţială având ca obiect repararea unui şanţ colector al apelor pluviale) etc.

În conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul taxelor calculate în funcţie de valoarea obiectului cererii, valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acţiune sau în cerere; dacă valoarea este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, evaluarea se face în condiţiile art. 98 alin. (3) NCPC (după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi; este de menţionat în acest context faptul că evaluarea obiectului cererii nu se mai face prin administrarea probei cu expertiză, în condiţiile abrogării Legii nr. 146/1997 şi a Normelor metodologice a aplicare a acesteia). Valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se stabileşte de către reclamant în cuprinsul său, potrivit dispoziţiilor art. 194 lit. c) NCPC.

Potrivit art. 31 alin. (3) din ordonanţă, în cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil; daca valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare.

Când prin cerere se solicită acordarea unor prestaţii succesive, dacă durata existenţei dreptului este nedeterminată, taxa de timbru se calculează la valoare, corespunzător valorii prestaţiei anuale [art. 31 alin. (4) din ordonanţă].

În legătură cu posibilitatea contestării valorii obiectului litigiului, în literatura de specialitate^[21] s-a susţinut că, în măsura în care evaluarea acestuia nu ar fi în legătură directă cu soluţionarea fondului pretenţiei, s-ar putea contesta evaluarea făcută de reclamant. Astfel, dacă cererea de chemare în judecată are ca obiect revendicarea unui imobil, stabilirea valorii acestuia nu influenţează soluţia pe fondul cauzei, care va depinde exclusiv de dovedirea sau nu a dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu de evaluarea sa. În schimb, dacă reclamantul solicită prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, indiferent cu ce titlu, atunci nu s-ar mai putea contesta evaluarea reclamantului, întrucât valoarea obiectului litigiului nu poate fi disociată de fondul pretenţiei.

În cazul cererii al cărei obiect este exprimat exclusiv în valută, judecătorul, la primirea acesteia, îi pune în vedere reclamantului să indice cuantumul pretenţiei în lei. Solicitarea instanţei privind exprimarea obiectului cererii şi în lei nu are semnificaţia modificării sale şi, pe cale de consecinţă, a încălcării principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, întrucât dispozitivul hotărârii judecătoreşti va respecta obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulat de reclamant.

Prin urmare, în situaţia în care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100 de euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii efective, în caz de admitere a cererii, dispozitivul hotărârii judecătoreşti va fi exprimat tot în modul solicitat de reclamant, chiar dacă acestuia i s-a pus în vedere să menţioneze şi valoarea în lei a celor 100 de euro, la data introducerii cererii, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru.

6. Calculul taxei judiciare de timbru

În cazul vizat de art. 3 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 (între 501 lei şi 5.000 lei – 40 lei + 7% pentru ce depăşeşte 500 lei), taxa judiciară de timbru se calculează în felul următor: se scade 500 din valoarea obiectului pretenţiei; rezultatul scăderii se înmulţeşte cu 7%; rezultatul înmulţirii se adună cu 40.

Astfel, în ipoteza în care valoarea obiectului pretenţiei deduse judecăţii este de 600 lei, taxa judiciară de timbru se va calcula în următorul mod: (600 – 500) x 7% + 40 = 47 lei.

În mod identic se calculează taxa judiciară de timbru şi pentru dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c)-f) din ordonanţă, prin raportare la valorile stabilite legal.

Menţionăm că mecanismul de stabilire a taxelor judiciare de timbru reglementat prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din ordonanţă se aplică la o bază de calcul ce reprezintă valoarea fiecărui capăt de cerere evaluabil în bani, iar nu valoarea globală a cererii determinată ca urmare a însumării valorii tuturor capetelor de cerere formulate printr-un act unic de sesizare a instanţei.

Astfel, în practica judiciară s-a ridicat problema modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cazul în care prin aceeaşi cerere de chemare în judecată se solicită atât plata unui debit principal, cât şi a penalităţilor de întârziere^[22].

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

În primul rând, referirea legiuitorului la „finalitatea diferită” vizează fiecare capăt de cerere, iar nu cererea de chemare în judecată în ansamblul său, dispoziţiile arătate fiind aplicabile, chiar dacă un capăt de cerere este anume formulat pentru a asigura succesul în promovarea unui alt capăt de cerere (principalul faţă de accesoriu). Astfel, raportul de accesorialitate are semnificaţia faptului că soluţia capătului accesoriu depinde de cea a capătului principal, iar nu că ambele capete de cerere au aceeaşi finalitate.

În al doilea rând, împrejurarea că obligaţia de plată a debitului principal şi acea de plată a debitului accesoriu izvorăsc din acelaşi raport contractual nu determină în mod necesar identitatea de finalitate.

Ca atare, în mecanismul de determinare a finalităţii fiecărui capăt de cerere, judecătorul va realiza operaţiunea de prefigurare a efectelor ce se produc în patrimoniul autorului cererii ca urmare a admiterii ipotetice a fiecărui capăt de cerere.

Aspectul semnalat prezintă o reală importanţă practică, determinată de preferinţa legiuitorului pentru un algoritm de calcul al taxelor judiciare de timbru proporţional pe tranşe, alcătuit din îmbinarea unor cote fixe şi procentuale aflate în creştere progresivă pe măsura majorării valorii obiectului cererii, calcul ce conduce la obţinerea unor rezultate diferite. Chestiunea menţionată ar fi fost lipsită de importanţă dacă algoritmul ar fi fost pur proporţional, întrucât rezultatul obţinut ar fi fost acelaşi.

Aşadar, atunci când reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând debit principal şi la plata unei alte sume de bani reprezentând debit accesoriu, constând în penalităţi de întârziere sau, după caz, dobândă legală, instanţa va determina taxa judiciară de timbru aplicând sistemul proporţional pe tranşe în raport de fiecare dintre cele două capete de cerere, iar nu raportat la valoarea lor însumată.

Finalitatea celor două capete de cerere este distinctă, o atare diferenţă decurgând din însăşi diferenţa de cauză juridică a cererilor. Astfel, capătul principal de cerere priveşte executarea în natură a obligaţiei de plată a sumei de bani, finalitatea sa constând în repararea prejudiciului efectiv suferit de reclamant prin neexecutarea corespunzătoare a obligaţiei existente în sarcina pârâtului. Capătul accesoriu de cerere se fundamentează pe răspunderea civilă (delictuală sau contractuală) şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat.

Expresia „după natura lui” folosită în cadrul art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 semnifică faptul că fiecare capăt de cerere, având individualitatea sa proprie, trebuie timbrat potrivit regulilor stabilite pentru acesta de actul normativ, formula neavând în vedere natura juridică a pretenţiei (în cazul analizat, exprimarea în bani a ambelor prestaţii solicitate).

De asemenea, dacă taxa judiciară de timbru nu ar fi stabilită distinct pentru fiecare capăt de cerere în parte, nu s-ar mai putea aplica dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora, „dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru”, pentru că nu s-ar mai putea stabili în concret care dintre capetele de cerere nu a fost timbrat integral.

Totodată, nu se vor avea în vedere la stabilirea valorii obiectului cererii, în vederea timbrării, dispoziţiile art. 98 alin. (2) NCPC, incidente doar în materia competenţei.

7. Consideraţii privind timbrarea căilor de atac a apelului şi a recursului

Taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a apelului exercitate împotriva unei hotărâri pronunţate într-ocerere sau acţiune neevaluabilă în bani reprezintă jumătate din cuantumul taxei datorate pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă, dar nu mai puţin de 20 lei [art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013].

Taxa judiciară de timbru aferentă apelului se va stabili prin raportare la taxa judiciară de timbru datorată, potrivit legii, pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă, iar nu la taxa judiciară de timbru achitată în mod efectiv de parte în primă instanţă, întrucât există posibilitatea ca aceasta să nu fi plătit o taxă judiciară în cuantum legal, iar prima instanţă să fi trecut la soluţionarea cauzei, neglijând acest aspect. De altfel, dispoziţiile art. 38 din ordonanţă prevăd că, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că, în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a apelului exercitate împotriva unei hotărâri pronunţate într-o cerere sau acţiune evaluabilă în bani reprezintă jumătate din cuantumul taxei datorate la suma contestată, dar nu mai puţin de 20 lei [art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013].

Este de remarcat, în contextul abrogării Legii nr. 146/1997 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia şi al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013, că acesta ultim act normativ nu mai prevede faptul că cererile privind cheltuielile de judecată, precum şi cererile pentru exercitarea căilor de atac împotriva soluţiei privitoare la aceste cereri nu se timbrează^[23]. Apreciem că cererile privind cheltuielile de judecată formulate în cadrul procesului primar, nu pe cale separată, nu se vor timbra, întrucât se încadrează în noţiunea de „cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces”, pentru care art. 9 din ordonanţă nu prevede o taxă de timbru (regula în materie de astfel de cereri este netimbrarea, excepţiile fiind cele prevăzute de art. 9). Prin urmare, apelul declarat împotriva unei hotărâri prin care se contestă exclusiv cheltuielile de judecată nu este supus unei taxe judiciare de timbru, neexistând o taxă datorată în primă instanţă.

Dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 menţionează că se timbrează cu taxă fixă cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunurilor în acţiunea de partaj, încheierea de suspendare a judecării cauzei, hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant, hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat, hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la dreptul pretins, hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la judecată, hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor.

Aceste dispoziţii vizează şi situaţia în care cererea a fost respinsă, spre exemplu, ca inadmisibilă de prima instanţă, iar apelul a fost respins ca nefondat de către instanţa de apel, motiv pentru care recursul declarat de reclamant împotriva deciziei de apel va fi timbrat tot cu taxă fixă.

În ceea ce priveşte noţiunea de taxă datorată potrivit legii, independent de caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al cererii, pentru determinarea taxei de timbru aferente cererii de apel/recurs se va avea în vedere legea în vigoare la momentul introducerii acţiunii, iar nu cea în vigoare la data declarării căii de atac.

Dacă cererea sau acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, atunci şi apelul şi recursul vor fi scutitede plata acestei taxe, potrivit art. 29 din ordonanţă.

Apreciem că, în ipoteza în care persoana care a promovat cererea de chemare în judecată este scutită de obligaţia plăţii taxelor judiciare de timbru în temeiul unei dispoziţii legale, instituite în considerarea persoanei sale (scutire subiectivă), în condiţiile existenţei art. 28 în noua reglementare (potrivit căruia, dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru), calea de atac declarată de partea adversă nu ar trebui supusă timbrării, întrucât acest articol nu face vreo diferenţiere în funcţie de persoana care o promovează.

Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din ordonanţă, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 NCPC; în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 lei; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.

În situaţia trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea judecătorească ce a format obiectul căii de atac, partea nu mai datorează taxe judiciare de timbru, din moment ce rejudecarea cauzei nu se face în temeiul unei noi cereri formulate de parte, ci al cererii iniţiale, pentru care au fost achitate taxele judiciare corespunzătoare.

Însă, în ceea ce priveşte calea de atac exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionatăcauzadupă rejudecarea sa, aceasta este supusă timbrării, potrivit dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din ordonanţă. Argumentele aduse în sprijinul acestei soluţii sunt expuse în continuare:

– în primul rând, dispoziţiile art. 23 şi art. 24 din ordonanţă nu instituie distincţii în privinţa numărului căilor de atac exercitate, motiv pentru care se impune aplicarea regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, astfel încât generalitatea formulării textului legal va conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce diferenţieri pe care textul nu le conţine;

– un alt argument ce pledează pentru soluţia menţionată anterior vizează faptul că raţiunile pentru care nu se timbrează cererea în faza rejudecării cauzei nu subzistă şi în ipoteza exercitării căii de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în rejudecare.

Astfel, în rejudecarea cauzei nu se achită taxe judiciare de timbru, în primul rând, pentru că acestea au fost deja achitate în primul ciclu procesual, iar, în al doilea rând, pentru că rejudecarea cauzei implică soluţionarea aceleiaşi cereri, iar nu a unei cereri distincte, care ar fi presupus o nouă timbrare (partea nu formulează o altă cerere în etapa rejudecării cauzei).

În schimb, prin exerciţiul căii de atac, partea nemulţumită de hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de rejudecare supune analizei instanţei de control judiciar o cerere distinctă de apel/recurs faţă de cea promovată iniţial împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în primul ciclu procesual.

Ca atare, acţionând în mod diferit faţă de etapa rejudecării cauzei, în exercitarea căii de atac partea formulează o cerere nouă, şi anume cea a apelului/recursului. Această nouă cerere este distinctă faţă de prima cale de atac exercitată, în primul rând sub aspectul obiectului său (hotărârea atacată fiind una diferită), iar, în al doilea rând, sub aspectul motivelor căii de atac, care, de principiu, vizează alte motive de nelegalitate şi temeinicie decât cele invocate în motivarea căii de atac exercitate în primul ciclu procesual. Caracterul diferenţiat al cererii de apel/recurs formulate după rejudecarea cauzei faţă de cererea exercitată în primul ciclu procesual implică o judecată distinctă a căii de atac, circumscrisă limitelor învestirii şi obiectului său, pentru care legea impune plata taxelor judiciare de timbru aferente.

8. Sancţiunea ce intervine în cazul neîndeplinirii obligaţiei de timbrare a cererii de chemare în judecată. Excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări

8.1. Neîndeplinirea obligaţiei de timbrare a cererii introductive în etapa verificării şi regularizării sale^[24]. În conformitate cu art. 200 alin. (1) NCPC, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197. Potrivit art. 197 teza a II-a NCPC, netimbrarea sau timbrarea insuficientă a cererii de chemare în judecată, în ipoteza în care aceasta este supusă timbrării, atrage anularea sa, în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată (cererea introductivă – n.n.) este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I NCPC [în ultima formă republicată a Codului, art. 200 alin. (3) teza I NCPC – n.n.], obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Prin urmare, în primul rând, instanţa este obligată să stabilească cuantumul taxei judiciare de timbru şi să-l înştiinţeze pe reclamant printr-o adresă cu privire la obligaţia de a-i transmite dovada achitării taxei de timbru astfel stabilite.

În ipoteza în care reclamantul nu a indicat în cadrul cererii de chemare în judecată valoarea obiectului său, instanţa îi poate pune în vedere prin adresă ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să specifice o atare valoare şi să timbreze, potrivit legii, la valoarea indicată. Dacă reclamantul îşi îndeplineşte numai prima obligaţie, instanţa este obligată să procedeze la emiterea unei noi adrese către reclamant în care să-i aducă la cunoştinţă cuantumul taxei judiciare de timbru, iar nu să dispună anularea cererii, prin raportare la art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată.

În al doilea rând, dacă reclamantul nu-şi îndeplineşte în termenul legal obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, cererea sa va fi anulată, în condiţiile art. 200 NCPC.

8.2. Neîndeplinirea obligaţiei de timbrare a cererilor adiţionale şi a celor incidentale supuse taxării. Similar cazului cererii introductive, şi în ipoteza cererilor adiţionale şi a celor incidentale supuse taxării instanţa judecătorească este obligată să stabilească cuantumul taxei judiciare de timbru şi să-i pună în vedere părţii obligaţia achitării acesteia, înainte de a pronunţa soluţia de anulare a cererii ca netimbrată, prin raportare la art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, în situaţia în care, de pildă, reclamantul nu evaluează obiectul cererii adiţionale în vederea timbrării acesteia, instanţa va pronunţa o soluţie de suspendare a judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) NCPC, iar nu o soluţie de anulare a acesteia ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz, pentru că valoarea în completare a taxei de timbru nu a fost stabilită de instanţă.

Potrivit art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanţă.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, acţiunea sau cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Astfel, în cazul în care partea îşi modifică cererea prin schimbarea obiectului sau prin completarea acesteia cu un alt obiect suplimentar ori prin precizarea cererii în sensul măririi câtimii obiectului acesteia, astfel încât taxa de timbru aferentă cererii modificate sau precizate este într-un cuantum mai mare, instanţa îi va pune în vedere să achite diferenţa de taxă de timbru până la termenul de judecată următor, sub sancţiunea anulării pretenţiilor adăugate prin cererea modificatoare sau precizatoare, ca netimbrate.

În cazul în care partea îşi micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară (art. 37 din ordonanţă).

Totuşi, dacă între data stabilirii obligaţiei de plată a taxei de timbru şi data la care partea trebuia să facă dovada plăţii acesteia, partea îşi precizează cuantumul pretenţiilor ca urmare a îndreptării unei erori vădite de calcul săvârşite la momentul evaluării, instanţa va stabili taxa de timbru la valoarea rezultată ulterior, nefiind vorba de o restrângere propriu-zisă a pretenţiilor.

Excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii este o excepţie de procedură, peremptorie, dar care începe cu un efect dilatoriu, şi absolută.

Astfel, această excepţie este o excepţie de procedură, întrucât prin intermediul său se invocă neregularitatea de ordin procedural vizând timbrarea.

Excepţia are caracter peremptoriu, în sensul că admiterea acesteia conduce la anularea cererii şi, ca atare, la împiedicarea judecăţii fondului cauzei. Totuşi, această excepţie are iniţial caracter dilatoriu, în sensul că instanţa acordă un termen pentru executarea obligaţiei de plată a taxelor judiciare de timbru (prin urmare, la început, excepţia tinde numai la întârzierea judecăţii fondului cauzei) şi numai în măsura în care partea nu-şi îndeplineşte această obligaţie la termenul acordat, instanţa dispune admiterea excepţiei şi anularea cererii ca netimbrate sau insuficient timbrate.

Totodată, excepţia de netimbrare sau de insuficientă timbrare are caracter de ordine publică, fiind o excepţie absolută. Prin urmare, aceasta poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă, din oficiu.

Totuşi, excepţia de netimbrare sau de insuficientă timbrare a cererii de chemare în judecată nu poate avea ca efect anularea acesteia în calea de atac a apelului sau a recursului. Astfel, în ceea ce priveşte constatarea de către instanţele învestite cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare a neplăţii taxelor de timbru în fazele procesuale anterioare, acestea nu pot anula cererea de chemare în judecată, ca insuficient timbrată, ci pot dispune obligarea părţii la plata taxei de timbru restante, prin hotărâre care constituie titlu executoriu [art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013]. Explicaţia rezidă în faptul că taxele de timbru reprezintă contravaloarea serviciului prestat, iar, din moment ce prima instanţă a procedat la judecată şi a pronunţat o hotărâre, acţiunea parcurgând o etapă procesuală, cu influenţă directă asupra patrimoniilor părţilor^[25], este just ca acest serviciu să fie taxat.

Consecinţa admiterii excepţiei de netimbrare sau de insuficientă timbrare a cererii o constituie anularea acesteia ca netimbrată, respectiv ca insuficient timbrată. Nulitatea acestui act de procedură este o nulitate absolută, necondiţionată de existenţa unei vătămări, ce nu intervine de drept şi ca atare trebuie pronunţată de către instanţă.

În ceea ce priveşte ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale, având în vedere că excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii vizează legala sesizare a instanţei şi constituie plata serviciului ce urmează a fi prestat de aceasta, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra sa.

Astfel, excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii va avea prioritate de soluţionare faţă de excepţia inadmisibilităţii decurgând din lipsa procedurii prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale active sau pasive, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia lipsei de interes etc.

Dacă partea solicită instanţei să ia act de renunţarea la judecata cererii sau la dreptul dedus judecăţii, în condiţiile în care cererea sa nu este legal timbrată, instanţa va pune în discuţie şi se va pronunţa cu prioritate asupra netimbrării sau insuficientei timbrări a cererii^[26]. Tot astfel, instanţa nu va lua act de tranzacţia părţilor şi ca atare nu va pronunţa o hotărâre de expedient, în măsura în care taxele judiciare de timbru nu au fost achitate.

În cazul în care părţile au fost legal citate pentru primul termen de judecată şi nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către niciuna dintre ele, instanţa va dispune suspendarea judecăţii pentru lipsa acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 NCPC, chiar dacă, de pildă, cererea adiţională nu era legal timbrată, întrucât suspendarea în acest caz are caracter imperativ. Pentru aceleaşi motive, soluţia este identică pentru toate cazurile de suspendare de drept^[27]. Întrucât noul Cod de procedură civilă prevede anularea cererii de chemare în judecată pentru neplata taxelor judiciare de timbru în procedura reglementată de art. 200 NCPC, în proces nefiind stabilit încă primul termen de judecată cu citarea părţilor, suspendarea pentru lipsa acestora nu poate fi imaginată în cadrul procedurii menţionate.

9. Diverse probleme de practică neunitară în materia taxelor judiciare de timbru

9.1. Modalitatea de timbrare a căilor de atac în materia partajului judiciar, atunci când, prin motivele de apel, se critică doar valoarea bunului supus partajării^[28]. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, (…) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia, se timbrează cu 3% din valoarea masei partajabile.

Este de remarcat faptul că noul act normativ în materie de taxe de timbru nu mai prevede norma existentă în Legea nr. 146/1997, potrivit căreia, în cazul partajului judiciar, dacă părţile contestau valoarea bunurilor de împărţit, taxa de timbru se datora de titularul cererii la valoarea contestată în condiţiile art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege.

În acest context, apreciem că, în caz de contestare a valorii bunurilor supuse partajării, indicate de reclamant prin cererea principală, pârâtul, ce critică o atare valoare, nu va mai timbra, cu atât mai mult cu cât, sub aspectul timbrării, acesta nu are deschisă calea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru la care a fost obligat reclamantul, prin raportare la art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâtul, dar şi reclamantul au posibilitatea declarării căii de atac a apelului împotriva hotărârii de partaj, în măsura în care materialul probatoriu administrat în faţa primei instanţe nu a fost de natură să le confirme valoarea indicată.

Prin contestarea valorii bunului partajabil, partea tinde la obţinerea unui drept, şi anume acela de a primi de la cealaltă parte o sultă de o valoare mai mare sau de a achita o sultă de o valoare mai mică.

În aceste condiţii, apreciem că cererea de apel declarată împotriva unei hotărâri judecătoreşti în materia partajului judiciar, atunci când, prin motivele de apel, se critică doar valoarea bunului supus partajării, se va timbra cu 50% din taxa judiciară de timbru la valoarea contestată, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru la valoarea contestată urmând a fi stabilită potrivit art. 3 alin. (1) din ordonanţă.

Spre exemplu, în ipoteza în care pârâtul apreciază că valoarea imobilului indicată de reclamant şi reţinută de prima instanţă ca fiind de 30.000 lei este în mod corect de numai 20.000 lei, acesta va timbra apelul său declarat împotriva hotărârii de partaj cu 50% din taxa judiciară de timbru stabilită pentru suma de 10.000 lei, dedusă din aplicarea art. 3 alin. (1) din ordonanţă.

9.2. Modalitatea de timbrare a cererilor având ca obiect modificarea suprafeţelor imobilelor înscrise iniţial în cartea funciară^[29]. Cererea prin care se tinde la modificarea cărții funciare sub aspectul redimensionării întinderii imobilului este patrimonială şi nu reprezintă, din punctul de vedere al calificării juridice, o acţiune în rectificare de carte funciară, fiind supusă taxei judiciare de timbru prevăzute de dispoziţiile art. 20 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora acţiunile şi cererile în materie de carte funciară, când nu pun în discuţie fondul dreptului, se taxează cu 50 lei.

9.3. Timbrarea cererilor de îndreptare/lămurire/completare a hotărârii judecătoreşti^[30]. Dacă în cazul cererilor principale, adiţionale, accesorii, incidentale, regula este timbrarea, scutirea fiind excepția, în cazul cererilor care sunt formulate în cursul procesului sau al celor care au legătură cu procesul, regula este netimbrarea, în cadrul art. 9 din O.U.G. nr. 80/2013 fiind prevăzute expres cererile care se timbrează. Or, cererile de îndreptare/lămurire/completare a hotărârilor, putând fi calificate ca fiind „cereri în legătură cu procesul”, nu se regăsesc în enumerarea de la lit. a)-l) ale art. 9 din ordonanță.

9.4. Timbrarea contestaţiilor la executare formulate împotriva executării silite demarate în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă – art. 266 C. muncii^[31]. Apreciem că dispoziţiile art. 270 C. muncii, care acordă scutire de taxă de timbru exclusiv soluționării în justiție a speciilor de conflicte de muncă enumerate la art. 266 C. muncii (soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de Cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit acestui cod), nu ar putea fi extinse, prin analogie, la procedurile de executare silită inițiate pentru punerea în aplicare a hotărârilor pronunțate în materie.

Este de observat că O.U.G. nr. 80/2013 nu conține o soluție de principiu în sensul scutirii de taxă judiciară de timbru a oricărei proceduri privind punerea în executare a unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri care, potrivit acestui act normativ ori unei dispoziții legale speciale (în cazul de față, Codul muncii), este scutită de taxă de timbru, iar acest beneficiu legal, constituind o excepţie de la regula timbrării, este de strictă aplicare la cazurile enumerate în corpul ordonanţei.

Un argument suplimentar în sprijinul acestei soluţii constă în faptul că art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 80/2013, prevedea în mod expres faptul că acţiunile şi cererile referitoare la executarea hotărârilor pronunţate în litigii de muncă sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, în timp ce ordonanţa în vigoare nu mai reţine aceste litigii în cadrul categoriilor de acţiuni şi cerere scutite de timbrare.

9.5. Stabilirea taxei judiciare de timbru în acţiunile având ca obiect principal radierea unui autoturism^[32]. Potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, orice alte acţiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepţia celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 de lei.

Pentru determinarea caracterului evaluabil sau nu al cererii, trebuie să ne raportăm la scopul urmărit de reclamant prin introducerea cererii, mai precis la dreptul pe care tinde să şi-l valorifice prin demersul judiciar întreprins.

Obiectul cererii de radiere a dreptului de proprietate al reclamantului asupra unui autoturism din evidenţele serviciilor publice comunitare corespunzătoare nu este unul evaluabil în bani, întrucât nu vizează constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al reclamantului, ci numai operaţiunea tehnică de ştergere a acestui drept din evidenţele menţionate.

Dreptul de proprietate al reclamantului a fost transmis în patrimoniul cumpărătorului de la data încheierii contractului de vânzare a autoturismului, transferul dreptului neoperând din momentul radierii acestuia din evidenţele administrative.

Note de subsol

^[1] Pentru o abordare mai extinsă a materiei timbrării în sistemul Legii nr. 146/1997, unele comentarii menţinându-şi valabilitatea şi în privinţa noii reglementări, a se vedea D.N. Theohari, C.M. Ilie, M.A. Bîrlog, B. Cristea, Acţiunile civile şi taxele judiciare de timbru. Legea nr. 146/1997 comentată, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.

^[2] M. Of. nr. 588 din 27 august 2007; a se vedea, în acelaşi sens, şi cauza Beian c. României (M. Of. nr. 616 din 21 august 2008).

^[3] M. Of. nr. 546 din 6 august 2009.

^[4] A se vedea C.C., Dec. nr. 82/1999 (M. Of. nr. 307 din 30 iunie 1999), nr. 97/1999 (M. Of. nr. 505 din 19 octombrie 1999), nr. 47/2003 (M. Of. nr. 131 din 28 februarie 2003).

^[5] M. Of. nr. 392 din 29 iunie 2013.

^[6] A se vedea şi minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, Iaşi, 7-8 mai 2015, http:/www.inm-lex.ro; problema de practică neunitară a fost invocată de Curtea de Apel Bacău. De asemenea, a se vedea G. Boroi, D.N. Theohari, Scurte consideraţii pe marginea unor dispoziţii de drept procesual civil interpretate neunitar în practica judiciară, studiu publicat în Noul Cod de procedură civilă, actualizat la data de 10 septembrie 2015, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015.

^[7] M. Of. nr. 327 din 25 aprilie 2008.

^[8] M. Of. nr. 173 din 29 iulie 1997.

^[9] Pentru dezvoltări, a se vedea C.M. Ilie, D.N. Theohari, Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, în Revista Forumul Judecătorilor nr. 3/2012.

^[10] A se vedea D. Tătăruşanu, Reexaminarea taxei judiciare de timbru, în Dreptul nr. 11/2005, p. 150.

^[11] A se vedea G.A. Năsui, Timbrarea cererii de partaj, în Dreptul nr. 2/2005, p. 102; D. Tătăruşanu, Reexaminarea taxei judiciare de timbru, în Dreptul nr. 11/2005, p. 153.

^[12] A se vedea I.C.C.J., Dec. nr. 7 din 8 decembrie 2014 (M. Of. nr. 137 din 24 februarie 2015), pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație şi Justiție a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 (corespondent art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 – n.n.), partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

^[13] A se vedea D. Tătăruşanu, Reexaminarea taxei judiciare de timbru, în Dreptul nr. 11/2005, p. 153.

^[14] A se vedea I. Deleanu, Tratat, vol. I, 2005, p. 37.

^[15] A se vedea D. Tătăruşanu, Reexaminarea taxei judiciare de timbru, în Dreptul nr. 11/2005, p. 154.

^[16] Idem, p. 151.

^[17] A se vedea D.L. Băldean, G.C. Frenţiu, Noul Cod, 2013, p. 154.

^[18] A se vedea D. Tătăruşanu, Reexaminarea taxei judiciare de timbru, în Dreptul nr. 11/2005, p. 154.

^[19] A se vedea G.A. Năsui, Timbrarea cererii de partaj, în Dreptul nr. 2/2005, p. 102.

^[20] A se vedea D. Tătăruşanu, Reexaminarea taxei judiciare de timbru, în Dreptul nr. 11/2005, p. 155.

[21] G. Boroi, Codul 2001, p. 35.

^[22] A se vedea şi minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, Timişoara, 19-20 noiembrie 2015, http:/www.inm-lex.ro; problema de practică neunitară a fost invocată de Curtea de Apel Bucureşti.

^[23] A se vedea I.C.C.J., Dec. în interesul legii nr. 19/2013 (M. Of. nr. 45 din 20 ianuarie 2014), prin care Înalta Curte de Casație şi Justiție a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

^[24] Pentru dezvoltări, a se vedea şi comentariul aferent art. 200.

^[25] D. Lupaşcu, Legislaţia taxelor de timbru şi a timbrului judiciar aplicabilă la instanţele judecătoreşti şi la birourile notarilor publici, Ed. All, Bucureşti, 1996, p. 62.

^[26] Trib. Teleorman, dec. nr. 158/R/2010, portal.just.ro.

^[27] Trib. jud. Maramureş, dec. civ. nr. 137/1992, în D. Lupaşcu, op. cit., p. 59.

^[28] A se vedea şi minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, Iaşi, 7-8 mai 2015, http:/www.inm-lex.ro; problema de practică neunitară a fost invocată de Curtea de Apel Constanţa.

^[29] A se vedea şi minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, Iaşi, 7-8 mai 2015, http:/www.inm-lex.ro; problema de practică neunitară a fost invocată de Curtea de Apel Timişoara.

^[30] A se vedea şi minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, Iaşi, 7-8 mai 2015, http:/www.inm-lex.ro; problema de practică neunitară a fost invocată de Curtea de Apel Târgu-Mureş şi de Curtea de Apel Bucureşti.

^[31] A se vedea şi minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, Iaşi, 7-8 mai 2015, http:/www.inm-lex.ro; problema de practică neunitară a fost invocată de Curtea de Apel Târgu-Mureş şi de Curtea de Apel Bucureşti.

^[32] A se vedea şi minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, Timişoara, 19-20 noiembrie 2015, http:/www.inm-lex.ro; problema de practică neunitară a fost invocată de Curtea de Apel Craiova.