Obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului

Studiu publicat în volumul 30 de ani de INM. 30 de ani de Drept, Ed. Hamangiu, 2022, p. 705-730.

Obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului reprezintă o instituție care a stârnit ample controverse. Pe de o parte, ea are o importanță majoră în realizarea probatoriului într‑o mare diver­sitate de cauze penale în contextul lumii actuale în care autorii de infracțiuni, de infracțiuni cu un grad ridicat de pericol în primul rând, au acces la și utilizează cele mai noi mijloace tehnice. 

Pe de altă parte, instituția pare a fi, atât în plan intern, cât și în plan european, în centrul unor dezbateri nesfârșite privind păstrarea echilibrului dintre protejarea vieții private a persoanelor și interesul public de a preveni, descoperi și proba infrac­țiuni grave. Poate în mod surprinzător, instituția se află mai mult în centrul acestor dezbateri, inclusiv în spațiul public, decât alte instituții, la prima vedere mai intruzive în sfera vieții private a persoanei, cum ar fi interceptarea și înregistrarea convor­birilor sau comunicațiilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare.

Prima secțiune din acest articol va trece în revistă evoluția actelor normative din România privind această instituție, a deciziilor Curții Constituționale a României, cu trimitere la acte europene. A doua secțiune va prezenta spețe privind infracțiuni grave în care probatoriul s‑a bazat în mare măsură pe analiza de listing telefonic^[1], spețe în care, în absența acestui tip de mijloc de probă, dovedirea faptelor și identifi­carea autorilor ar fi fost mult mai greu de făcut.

§1. Acte normative, decizii ale Curții Constituționale a României, acte europene

A. Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice^[2]

A fost concepută inițial ca o particularizare în zona comunicațiilor electronice a Legii nr. 677/2001 (pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date^[3]), cu ale cărei prevederi se și completează, conform prevederilor art. 1 alin. (3).

Stocarea unor date era reglementată în scopuri administrative, contractuale, de facturare sau comerciale. De exemplu, art. 5 alin. (1) prevede că „datele de trafic referitoare la abonați și la utilizatori, prelucrate și stocate de către furnizorul unei rețele publice de comunicații electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului, trebuie să fie șterse ori transformate în date anonime, atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării^[4], cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (2), (3) și (5)”^[5].

Ulterior, prin Legea nr. 235/2015 au fost introduse prevederi exprese privind utilizarea datelor stocate în cauzele penale:
Art. 12¹ („Accesul la date al autorităților”) alin. (1): „La solicitarea instanțelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice pun la dispoziția acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului și datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecția datelor cu caracter personal”.

B. Legea nr. 298/2008 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de fur­nizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații, precum și pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electro­nice^[6] (în prezent abrogată – din 7 ianuarie 2010)

Conform art. 1: „(1) Prezenta lege stabilește obligația furnizorilor de servicii și rețele publice de comunicații electronice de a reține anumite date generate sau prelu­crate în cadrul activității lor de furnizare a serviciilor de comunicații electroni­ce, pentru punerea acestora la dispoziția autorităților competente în scopul utilizării în cadrul activităților de cercetare, de descoperire și de urmărire a infracțiunilor grave.
(2) Prezenta lege se aplică datelor de trafic și de localizare a persoanelor fizice și juridice, precum și datelor conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat.
(3) Prezenta lege nu se aplică în ceea ce privește conținutul comunicării sau informațiile consultate în timpul utilizării unei rețele de comunicații electronice”.

De notat că nu este vizat accesul la conținutul comunicărilor. De altfel, art. 11 alin. (1) interzice expres acest lucru: „În aplicarea prevederilor prezentei legi sunt interzise interceptarea și reținerea conținutului comunicării sau a informațiilor consultate în timpul utilizării unei rețele de comunicații electronice”.

Legea reglementează categoriile de date care se stochează, bazele de date pe care operatorii/furnizorii le vor realiza, precum și termenul de păstrare – 6 luni:

Art. 3: „(1) Furnizorii de rețele publice de comunicații și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a asigura, pe cheltuială proprie, crearea și administrarea unei baze de date în format electronic, în vederea reținerii următoarelor categorii de date, în măsura în care sunt generate sau prelucrate de aceștia:
a) date necesare pentru urmărirea și identificarea sursei unei comunicări;
b) date necesare pentru identificarea destinației unei comunicări;
c) date necesare pentru a determina data, ora și durata comunicării;
d) date necesare pentru identificarea tipului de comunicare;
e) date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicație al utili­zatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament;
f) date necesare pentru identificarea locației echipamentului de comunicații mobile.
(2) Datele se rețin timp de 6 luni de la momentul efectuării comunicării”.

Legea reglementează și procedura obținerii acestor date de către autoritățile judiciare pentru utilizarea lor în cauzele penale:

Art. 16: „(1) Solicitarea transmiterii de date reținute potrivit prezentei legi se realizează numai după ce a fost începută urmărirea penală, cu autorizarea motivată a președintelui instanței căreia i‑ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supra­veghează urmărirea penală ori a judecătorului desemnat de acesta, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, potrivit legii, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni grave”. 

Alin. (2) al art. 16 prevede, în cazuri de urgență, posibilitatea procurorului de a autoriza provizoriu solicitarea transmiterii acestor date.

C. Prin Decizia nr. 1258 din 8 octombrie 2009^[7], Curtea Constituțională a României a constatat că Legea nr. 298/2008 este neconstituțională în ansamblul ei.

Excepția a fost ridicată de Comisariatul pentru Societatea Civilă în dosarul nr. 2.971/3/2009 al Tribunalului București, Secția comercială, motivând că dispozi­țiile Legii nr. 298/2008 în integralitatea sa și, în special, cele ale art. 1 și art. 15 din lege încalcă, în principal, dreptul la viață privată și secretul corespondenței, garan­tate de Constituție, pe fondul lipsei unei definiții legale a sintagmei „date conexe”, lipsă ce are rolul de a înlătura prezumția de nevinovăție, denigrând demnitatea per­soanei, și de a genera abuzuri sub aspectul folosirii informațiilor de către organele abilitate.

Raportându‑se și la acte europene, Curtea a reținut, printre altele:

„Legea nr. 298/2008, astfel cum este redactată, este de natură să afecteze, chiar și pe cale indirectă, exercițiul drepturilor sau al libertăților fundamentale, în speță al dreptului la viață intimă, privată și de familie, dreptul la secretul corespondenței și libertatea de exprimare, într‑o manieră ce nu corespunde cerințelor stabilite de art. 53 din Constituția României. (…)

Limitarea exercițiului dreptului la viață intimă și la secretul corespondenței și a libertății de exprimare trebuie să aibă loc într‑o manieră clară, previzibilă și lipsită de echivoc, astfel încât să fie îndepărtată, pe cât posibil, eventualitatea arbitrarului sau a abuzului autorităților în acest domeniu. Destinatarii normei juridice repre­zin­tă, în acest caz, totalitatea persoanelor fizice și juridice în calitatea lor de utili­za­tori ai serviciilor de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații, deci o sferă largă, cuprinzătoare de subiecte de drept, membri ai societății civile”. 

Curtea Constituțională a constatat că „Legea nr. 298/2008, în ansamblul ei, insti­tuie o regulă în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, și anume aceea a reținerii acestora în mod continuu, pe o perioadă de 6 luni de la momentul interceptării lor. Obligația furnizorilor de servicii de comunicații electro­nice desti­nate publicului sau de rețele publice de comunicații are un caracter continuu. Or, în materia drepturilor personale, cum sunt dreptul la viață intimă și libertatea de expri­mare, precum și a prelucrării datelor cu caracter personal, regula unanim recu­nos­cută este aceea a garantării și respectării acestora, respectiv a confiden­țialității, sta­tul având, în acest sens, obligații majoritar negative, de abținere, prin care să fie evi­tată, pe cât posibil, ingerința sa în exercițiul dreptului sau al libertății. În acest scop au fost adoptate Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (…). (…)

Obligația de reținere a datelor reglementată de Legea nr. 298/2008 cu titlu de excepție sau derogare de la principiul protejării datelor cu caracter personal și al confidențialității lor, prin natura, întinderea și domeniul ei de aplicare, golește însă de conținut acest principiu, astfel cum era garantat prin Legea nr. 677/2001 și Legea nr. 506/2004. (…) Obligația legală care impune reținerea în mod continuu a datelor cu caracter personal transformă însă excepția de la principiul protejării efective a dreptului la viață intimă și liberă exprimare în regulă absolută. Dreptul apare ca fiind reglementat într‑o manieră negativă, latura sa pozitivă pierzând caracterul predo­minant”.

Curtea Constituțională a arătat că „Legea nr. 298/2008 instituie ca regulă ceea ce Codul de procedură penală reglementează cu titlu de excepție strictă și obligă la reținerea datelor în mod permanent, pentru o perioadă de 6 luni de la momentul interceptării lor, acestea putând fi utilizate, cu autorizarea motivată a judecătorului, pentru o perioadă de timp din trecut, și nu din viitor, care va urma. Așadar, regle­men­tarea unei obligații pozitive care privește limitarea în mod necontenit a exercițiului dreptului la viață intimă și la secretul corespondenței face să dispară însăși esența dreptului, prin îndepărtarea garanțiilor privind exercitarea acestuia. Persoanele fizice și juridice, utilizatori în masă ai serviciilor de comunicații electro­nice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații, sunt supuse în per­manență acestei ingerințe în exercițiul drepturilor lor intime la corespondență și liberă exprimare, fără a exista posibilitatea unor manifestări libere, necenzurate, decât sub forma comunicării directe, fiind excluse mijloacele de comunicare prin­cipale folosite în prezent”.

Sub aspectul principiului proporționalității, Curtea a reținut că „ingerința asupra exercitării libere a dreptului are loc neîncetat și independent de producerea unui anumit fapt justificator, a unei cauze determinante și numai în scopul prevenției penale ori al descoperii – ulterior săvârșirii lor – a unor infracțiuni grave”. 

Referitor la obligația legală cu caracter continuu, general aplicabilă, de stocare a datelor, Curtea a arătat că „această operațiune privește în egală măsură pe toți destinatarii legii, indiferent dacă au săvârșit sau nu fapte penale sau dacă sunt sau nu subiectul unor anchete penale, ceea ce este de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție și să transforme a priori toți utilizatorii serviciilor de comunicații elec­tronice sau de rețele publice de comunicații în persoane susceptibile de săvâr­șirea unor infracțiuni de terorism sau a unor infracțiuni grave. Or, Legea nr. 298/2008, deși utilizează noțiuni și proceduri specifice dreptului penal, are o largă aplica­bili­tate – practic, asupra tuturor persoanelor fizice și juridice utilizatoare ale serviciilor de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații (…)”. 

Deși Legea nr. 298/2008 se referă la date cu un caracter predominant tehnic, Curtea a precizat că „acestea sunt reținute cu scopul furnizării informațiilor cu privire la persoană și viața sa privată. Chiar dacă, potrivit art. 1 alin. (3) din lege, aceasta nu se aplică și conținutului comunicării sau informațiilor consultate în timpul utilizării unei rețele de comunicații electronice, celelalte date reținute, având ca scop identificarea apelantului și a apelatului, respectiv a utilizatorului și a desti­natarului unei informații comunicate pe cale electronică, a sursei, destinației, datei, orei și duratei unei comunicări, a tipului de comunicare, a echipamentului de comu­nicație sau a dispozitivelor folosite de utilizator, a locației echipamentului de comu­nicații mobile, precum și a altor «date conexe» – nedefinite în lege –, sunt de natură să prejudicieze, să stingherească manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare”.

Chiar dacă nu se aplică și conținutului comunicării, „garanțiile legale privind utilizarea în concret a datelor reținute (…) nu sunt suficiente și adecvate (…) astfel încât să fie menținut un just echilibru între interesele și drepturile individuale, pe de o parte, și cele ale societății, pe de altă parte”.

D. Legea nr. 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice^[8] (în prezent abrogată – din 19 octombrie 2014)

Art. 1: „(1) Prezenta lege stabilește obligația furnizorilor de rețele publice de comu­nicații electronice și a furnizorilor de servicii de comunicații electronice desti­nate publicului de a reține anumite date generate sau prelucrate în cadrul activității lor pentru punerea acestora la dispoziția organelor de urmărire penală, instanțelor de judecată și organelor de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale în sco­pul utilizării lor în cadrul activităților de prevenire, de cercetare, de descoperire și de urmărire penală a infracțiunilor grave sau pentru rezolvarea cauzelor cu persoa­ne dispărute ori pentru punerea în executare a unui mandat de arestare sau de executare a pedepsei.

(2) Prezenta lege se aplică datelor de trafic și de localizare a persoanelor fizice și a persoanelor juridice, precum și datelor necesare pentru identificarea unui abonat sau unui utilizator înregistrat.

(3) Prezenta lege se aplică doar datelor generate sau prelucrate ca urmare a unei comunicații ori a unui serviciu de comunicații și nu se aplică în ceea ce privește con­ținutul comunicării sau informațiilor consultate în timpul utilizării unei rețele de comunicații electronice, în aceste cazuri fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală, precum și cele ale legilor speciale în materie”.

De notat că legea avea în vedere și cauzele cu persoane dispărute. În momentul de față, în absența unui act normativ care să vizeze persoanele dispărute, astfel de date nu pot fi valorificate în cauze de acest gen, aspect de natură să îngreuneze mult căutările. Din nou, nu este vizat accesul la conținutul comunicărilor. 

Legea reglementează categoriile de date care se stochează, bazele de date pe care operatorii/furnizorii le vor realiza precum și termenul de păstrare – 6 luni:

Art. 3:„(1) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a asigura, pe cheltuială proprie, crearea și administrarea unor baze de date în format electronic, în vederea reținerii următoarelor categorii de date, în măsura în care sunt generate sau prelucrate de aceștia:
a) date necesare pentru urmărirea și identificarea sursei unei comunicări;
b) date necesare pentru identificarea destinației unei comunicări;
c) date necesare pentru a determina data, ora și durata comunicării;
d) date necesare pentru identificarea tipului de comunicare;
e) date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicație al utiliza­torului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament;
f) date necesare pentru identificarea locației echipamentului de comunicații mobile.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se rețin și se păstrează timp de 6 luni de la data efectuării comunicării”.

Legea reglementează obligația de a pune datele la dispoziția autorităților judi­ciare pentru utilizarea lor în cauzele penale:

Art. 16:„(1) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului au obligația ca, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanțelor de judecată și a organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, formulată în aplicarea dispozițiilor Codu­lui de procedură penală, precum și a celor din legile speciale în materie, să transmită acestora, în cel mult 48 de ore de la data solicitării, datele reținute potrivit prezentei legi”.

E. Codul de procedură penală

– Art. 138: „(1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele: (…)

j) obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului”^[9].

– Art. 152^[10] („Obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului”):„(1) Organele de urmărire penală, cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, pot solicita date de trafic și localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) sau a unei infracțiuni de concurență neloială, de evadare, de fals în înscrisuri, infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive și al precursorilor de explo­zivi restricționați, a unei infracțiuni privind nerespectarea dispozițiilor privind intro­ducerea în țară de deșeuri și reziduuri, a unei infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc ori a unei infracțiuni privind regimul juridic al pre­cursorilor de droguri, și infracțiuni referitoare la operațiuni cu produse suscep­tibile de a avea efecte psihoactive asemănătoare celor determinate de substanțele și produsele stupefiante sau psihotrope;
b) există temeiuri justificate pentru a se crede că datele solicitate constituie probe;
c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare;
d) măsura este proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților funda­men­tale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii.

(2) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță în termen de 48 de ore cu privire la solicitarea organelor de urmărire penală de transmitere a datelor, prin încheiere motivată, în camera de consiliu.

(3) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului care colaborează cu organele de urmărire penală au obligația de a păstra secretul operațiunii efectuate”.

F. Prin Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014^[11], Curtea Constituțională a României a constatat că Legea nr. 82/2012 este neconstituțională, constatând, totodată, că preve­derile art. 152 C.proc.pen. sunt constituționale

Excepția a fost ridicată de Judecătoria Constanța, Secția penală, din oficiu, în dosarul nr. 11.972/212/2014, și de Judecătoria Târgoviște, din oficiu, în dosarul nr. 4.753/315/2014, cu motivarea că Legea nr. 82/2012 reprezintă transpunerea în legislația națională a Directivei 2006/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice și de modificare a Directivei 2002/58/CE, directivă declarată nevalidă prin Hotărârea din 8 aprilie 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene^[12].

Curtea Constituțională a reținut, printre altele:

„Analizând dispozițiile Legii nr. 82/2012, precum și considerentele de principiu cuprinse în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 8 aprilie 2014, prin care Directiva 2006/24/CE^[13] a fost declarată nevalidă, și în Decizia Curții Constitu­ționale nr. 1.258 din 8 octombrie 2009, Curtea reține că acestea sunt aplicabile, în principiu, și Legii nr. 82/2012”.

Curtea a arătat că Legea nr. 82/2012 reprezintă transpunerea în legislația națională a Directivei 206/24/CE, directivă declarată nevalidă prin Hotărârea din 8 aprilie 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Legea nr. 82/2012 a fost adoptată de Parlament ca urmare a pronunțării de către instanța constituțională a Deciziei nr. 1258 din 8 octombrie 2009, prezentată mai sus, prin care s‑a constatat că dispozițiile Legii nr. 298/2008 sunt neconstituționale, Legea nr. 298/2008 reprezentând prima transpunere în legislația națională a Directivei 2006/24/CE.

Comparând dispozițiile Legii nr. 82/2012 cu cele ale Legii nr. 298/2008 Curtea a constatat o serie de aspecte cum ar fi faptul că Legea nr. 82/2012 extinde sem­nificativ sfera infracțiunilor care se circumscriu acestei noțiuni, că permite accesul la datele reținute și pentru rezolvarea cauzelor cu persoane dispărute ori pentru punerea în executare a unui mandat de arestare sau de executare a pedepsei, precum și că au fost menținute o serie de anumite elemente care au constituit deja motive de neconstituționalitate. Astfel, Curtea a reluat o parte din argumentația deciziei anterioare.

În plus, Curtea a considerat necesar, pentru înțelegerea exactă a mecanismului reținerii datelor, operarea unei distincții între două etape diferite:

„Reținerea și stocarea datelor, care în mod firesc este prima operațiune din punct de vedere cronologic, revine, ca obligație, furnizorilor de rețele publice și de servicii de comunicații electronice destinate publicului. (…) scopul reținerii și stocării este unul general, urmărindu‑se garantarea siguranței naționale, a apărării, precum și prevenirea, cercetarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor grave, reținerea și stocarea nefiind legate și determinate de un caz concret, apare ca evident caracterul continuu al obligației furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și a furnizărilor de servicii electronice de a reține aceste date pe întreaga perioadă prevăzută expres de cadrul normativ în vigoare, respectiv pe o perioadă de 6 luni. (…) Prin ea însăși doar această operațiune nu contravine dreptului la viață intimă, familială și privată, ori secretului corespondenței.

(…) abia raportat la cea de‑a doua etapă, aceea a accesului și a utilizării acestor date, se ridică problema conformității reglementărilor legale cu dispozițiile consti­tuționale. (…) Legea nu oferă garanțiile necesare protecției dreptului la viață intimă, familială și privată, a secretului corespondenței și a libertății de exprimare ale persoanelor ale căror date stocate sunt accesate”.

Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că, „potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 82/2012, doar organele de urmărire penală sunt obligate să respecte dispozițiile art. 152 din Codul de procedură penală, această obligație nefiind pre­văzută și pentru organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale. (…) organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale nu sunt supuse auto­rizării sau aprobării instanței judecătorești (…) pot accesa și folosi datele stocate fără a fi nevoie de autorizarea instanței de judecată.

Deși Legea nr. 82/2012 stabilește contravențiile care pot fi comise de către furnizorii de rețele publice și de servicii de comunicații electronice în legătură cu pro­cesul de reținere, stocare și accesare a datelor (…) nu prevede un mecanism autentic de control (…). (…) dispozițiile legale pun accent în principal pe diligența necesară în domeniul comunicațiilor, dar relativizează garanțiile de siguranță a reținerii și păstrării datelor”.

Referitor la critica de neconstituționalitate formulată cu privire la prevederile art. 152 C.proc.pen., Curtea a reținut că „textul criticat nu reglementează procedura de reținere și stocare a datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului de a reține datele generate sau prelucrate, ci doar stabilește procedura de autorizare prealabilă, de către judecătorul de drepturi și libertăți, a solicitării adresate acestor furnizori de către organele de urmărire penală, în vederea accesării și utilizării datelor reținute. Acest text care reglementează una din metodele speciale de supraveghere sau cercetare prevăzute de titlul IV capitolul IV din Codul de procedură penală este cel care asigură controlul judecătoresc asupra activităților reglementate de lege, constituind tocmai garanția procedurală a dreptului la viața intimă, familială și privată, prevăzut la art. 26 din Constituție, invocat în susținerea excepției de neconstituționalitate”.

G. Prin Decizia nr. 762 din 28 noiembrie 2019^[14], Curtea Constituțională a României, reluând argumentele privind art. 152 C.proc.pen. din Decizia nr. 440/2014, a constatat din nou că prevederile acestui articol sunt constituționale

H. Prin Decizia nr. 504 din 30 iunie 2020^[15], Curtea Constituțională a României a reținut că metoda de cercetare prevăzută la art. 152 alin. (1) C.proc.pen. se realizează cu asigurarea garanțiilor necesare protecției dreptului la viața intimă, familială și privată și a secretului corespondenței, reglementate la art. 26 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Constituție

Excepția a fost ridicată de I.I. (trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și cumpărare de influență) în dosarul nr. 1.884/3/2018/a1 al Tribunalului București, Secția I penală, cu motivarea că prevederile art. 152 alin. (1) C.proc.pen. sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că organele judiciare pot obține date de trafic și localizare prelucrate de operatorii de rețele publice de comunicare ale altor persoane decât cele față de care există suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit una dintre infracțiunile la care se referă art. 152 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.

Curtea a observat că metoda de cercetare prevăzută la art. 152 C.proc.pen. poate fi dispusă și față de alte persoane decât cele care au calitatea de suspect sau de inculpat în dosarul penal. „Posibilitatea dispunerii măsurii analizate față de orice persoană și nu doar față de suspect sau de inculpat (…) este firească prin raportare la nevoia soluționării cauzelor penale pe baza principiului legalității și a principiului aflării adevărului”.

Curtea a reținut că „solicitarea și obținerea de către organele judiciare a datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comu­nicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului reprezintă operațiuni procedurale intruzive în drepturile fundamentale ale persoanelor vizate, limitând exercitarea dreptului la viața intimă, familială și privată și a dreptului la secretul corespondenței”, însă în cadrul procedurii regle­mentate la art. 152 alin. (1) C.proc.pen. legiuitorul a prevăzut o serie de garanții: îndeplinirea cumulativă a unor condiții (introduse în cuprinsul art. 152 C.proc.pen. ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 440/2014), măsura de cercetare analizată poate fi dispusă doar cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, obligația de confidențialitate a furnizorilor, iar în cazul în care persoana în privința căreia au fost obținute date dobândește calitatea de suspect sau de inculpat, beneficiază de garanțiile specifice acestor calități procesuale, în vederea apărării drepturilor și intereselor sale procesuale legitime.

„De asemenea, a fost adoptată Legea nr. 235/2015 pentru modificarea și comple­tarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, care a avut ca unic scop recorelarea instituțiilor din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice și care obligă la respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor ale căror date fac obiectul operațiunilor de stocare și furnizare. Astfel, dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 506/2004 prevăd «condițiile specifice de garantare a dreptului la protecția vieții private în privința prelucrării datelor cu caracter personal în sectorul comunicațiilor electronice», precum și aplicabilitatea Legii nr. 506/2004 «prelucrării de date cu caracter personal legate de furnizarea de servicii de comunicații electro­nice destinate publicului prin intermediul rețelelor publice de comunicații electro­nice, inclusiv al rețelelor publice de comunicații electronice care presupun dispozi­tive de colectare a datelor și de identificare». În aplicarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 506/2004, art. 12¹ din aceeași lege prevede o procedură de acces la date al autorităților, în condiții de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate”.

Curtea a reținut că „toate dispozițiile legale mai sus invocate reprezintă garanții ale drepturilor fundamentale ale persoanelor ale căror date fac obiectul operațiu­nilor de stocare și furnizare prevăzute de Legea nr. 506/2004, care completează garanțiile reglementate prin art. 152 din Codul de procedură penală”.

I. Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul co­municațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice)^[16]

Art. 15: „(1) Statele membre pot adopta măsuri legislative pentru a restrânge sfera de aplicare a drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolul 5^[17], articolul 6^[18], articolul 8^[19] alineatele (1), (2), (3) și (4) și articolul 9^[20] ale prezentei directive, în cazul în care restrângerea lor constituie o măsură necesară, corespunzătoare și propor­țională în cadrul unei societăți democratice pentru a proteja securitatea națională (de exemplu siguranța statului), apărarea, siguranța publică sau pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a unor fapte penale sau a folosirii neautorizate a sistemelor de comunicații electronice, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) al Directivei 95/46/CE. În acest scop, statele membre pot adopta, inter alia, măsuri legislative care să permită reținerea de date, pe perioadă limitată, pen­tru motivele arătate anterior în acest alineat. Toate măsurile mențio­nate în acest alineat trebuie să fie conforme cu principiile generale ale legislației comunitare, inclusiv cu cele menționate la articolul 6 alineatele (1) și (2) al Tratatului privind Uniunea Europeană”.

J. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauzele conexate C‑511/18, C‑512/18 și C‑520/18, Hotărârea din 6 octombrie 2020^[21]

Cererile de decizie preliminară^[22] au vizat interpretarea, pe de o parte, a art. 15 alin. (1) din Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamen­tului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009^[23], și, pe de altă parte, a art. 12‑15 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic)^[24], citite în lumina art. 4, art. 6‑8 și art. 11, precum și a art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a art. 4 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

„Articolul 15 alineatul (1), interpretat în lumina articolelor 7, 8 și 11, precum și articolului 52 alineatul (1) din cartă, nu se opune unor măsuri legislative:

– care permit, în scopul protejării securității naționale, impunerea unei obligații furnizorilor de servicii de comunicații electronice de a efectua o stocare generalizată și nediferențiată a datelor de transfer și a datelor de localizare, în situații în care statul membru în cauză se confruntă cu o amenințare gravă la adresa securității naționale, care se dovedește reală și actuală sau previzibilă, în condițiile în care decizia care prevede această obligație poate face obiectul unui control efectiv fie de către o instanță, fie de către o entitate administrativă independentă, a cărei decizie are efect obligatoriu, prin care se urmărește să se verifice existența uneia dintre aceste situații, precum și respectarea condițiilor și a garanțiilor care trebuie să fie prevăzute, iar obligația menționată nu poate fi impusă decât pentru o perioadă limitată în timp la strictul necesar, dar care poate fi reînnoită în cazul menținerii acestei amenințări;

– care prevăd, în scopul protejării securității naționale, al combaterii infracțio­nalității grave și al prevenirii amenințărilor grave la adresa siguranței publice, o stocare direcționată a datelor de transfer și a datelor de localizare care să fie deli­mitată, pe baza unor elemente obiective și nediscriminatorii, în funcție de cate­goriile de persoane vizate sau prin intermediul unui criteriu geografic, pentru o perioadă limitată în timp la strictul necesar, dar care poate fi reînnoită;

– care prevăd, în scopul protejării securității naționale, al combaterii infracțio­nalității grave și al prevenirii amenințărilor grave la adresa siguranței publice, o stocare generalizată și nediferențiată a adreselor IP atribuite sursei unei conexiuni, pentru o perioadă limitată în timp la strictul necesar;

– care prevăd, în scopul protejării securității naționale, al combaterii infracțio­nalității și al protejării siguranței publice, o stocare generalizată și nediferențiată a datelor referitoare la identitatea civilă a utilizatorilor de mijloace de comunicații electronice și

– care permit, în scopul combaterii infracționalității grave și, a fortiori, al prote­jării securității naționale, impunerea unei obligații furnizorilor de servicii de comu­nicații electronice, prin intermediul unei decizii a autorității competente, supuse unui control jurisdicțional efectiv, de a realiza, pentru o perioadă determinată, con­servarea rapidă a datelor de transfer și a datelor de localizare de care dispun acești furnizori de servicii,

din moment ce aceste măsuri garantează, prin norme clare și precise, că stocarea datelor în discuție este condiționată de respectarea condițiilor materiale și proce­durale aferente acestora și că persoanele în cauză dispun de garanții efective împo­triva riscurilor de abuz”^[25].

§2. Utilizarea în practică a analizei de listing telefonic pentru realizarea probatoriului în cauzele penale. Spețe^[26]

Deși în mod tradițional, pentru public și mass media, probatoriul tehnic este asociat în general cu cauzele având ca obiect infracțiuni de corupție, așa cum se va vedea în continuare, el este utilizat în cauze complexe privind o mare varietate de infracțiuni grave, de la infracțiuni contra vieții sau infracțiuni contra libertății și inte­grității sexuale, la infracțiuni contra patrimoniului sau infracțiuni economico‑fi­nan­ciare, de la infracțiuni izolate la infracțiuni comise în mod repetat, cu mod de ope­rare specific, de către un autor sau o grupare infracțională.

Elementele utile într‑o analiză de listing telefonic sunt, pe scurt, următoarele:

Terminalul (aparatul) telefonic mobil are un cod IMEI. Reprezentând un „cod numeric personal al telefonului”, acesta este unic pentru fiecare aparat^[27]. Este compus din 15 cifre, dar identificarea se face doar în raport cu primele 14 cifre, ultima cifră (variabilă) neavând valoare în identificare.

Cartela SIM cu numărul de apel/telefon (post telefonic) are un cod IMSI^[28] care este important pentru că poate conduce la identificarea unității care a vândut cartela^[29].

Rețeaua mobilă este rețeaua de relee (antene) care transmit comunicările între aparatele telefonice mobile.

Celula telefonică este spațiul geografic acoperit de un releu (antenă) în care poate fi localizat postul telefonic vizat în cauză.

***

La sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, analiza de listing telefonic începe să fie prezentă și să aibă un rol important în realizarea probatoriului în cauze penale privind infracțiuni grave. Chiar dacă analiza de listing – făcută practic cu creionul pe hârtie (datele stocate fiind primite pe suport de hârtie) – era limitată din punctul de vedere al cantității de date posibil de procesat, ea a început să își dovedească, pas cu pas, utilitatea într‑o lume în permanent și rapid progres tehnic.

Caz de omor pe fond de gelozie comis în noaptea de 26/27 iunie 1998 în locuința victimei, cadavrul fiind descoperit în seara de 29 iunie 1998. Infracțiunea a fost comisă în contextul degradării relației dintre inculpat și victimă, care a evoluat de la nivelul de profesor‑studentă, la o relație intimă, pentru ca spre final aceasta să fie percepută diferit de cei doi, în sensul că autorul își dorea să se căsătorească cu victima, în timp ce aceasta își dorea de fapt o relație de amiciție în cadrul căreia să profite de influența de care dispunea inculpatul în calitate de profesor universitar. 

Încercarea autorului de a‑și crea un alibi și comportamentul său neobișnuit, artificial în acest context au fost deduse într‑o anumită măsură din analiza de listing telefonic. Astfel, autorul a apelat de pe telefonul său mobil telefonul mobil al victimei de 32 de ori (conform listingului telefonic) în intervalul 27 iunie 1998 (imediat după comiterea faptei) – 29 iunie 1998 (data descoperirii cadavrului). A susținut că era foarte îngrijorat. Comportamentul său în situații similare (când victima nu îi răspundea la telefon) în perioada recentă era însă foarte diferit. În cursul lunii iunie 1998, de exemplu, deși existaseră mai multe situații în care victima nu îi răspunsese la telefon, autorul nu declanșase un astfel de șir de apeluri neîn­trerupt. O sunase pe victimă, în medie, de 1‑2 ori pe zi, și nu în fiecare zi. Dacă victima nu răspundea, autorul nu obișnuia să o sune insistent, ci se ducea să o caute, să o aștepte acasă sau la locul ei de muncă. Mai mult, în perioada critică, autorul nu a contactat alte persoane, apropiate ale victimei, pe care, logic, le‑ar fi putut întreba dacă știu ceva despre aceasta. Nu a telefonat la unități de spital sau la poliție.

Autorul a susținut că a aflat despre moartea victimei la data de 29 iunie 1998, în jurul orei 23:00, când a sunat‑o din nou pe aceasta pe telefonul fix din apartamentul ei și i‑a răspuns un polițist care i‑a spus că prietena sa a fost găsită decedată. Aceste afirmații au fost contrazise de datele puse la dispoziție de către operatorul telefonic, care au relevat că pe postul telefonic fix instalat la locuința victimei nu a fost primit niciun apel în seara descoperirii cadavrului.

Caz de omor comis asupra unei prostituate în București în anul 2001. Victima a fost ucisă cu cca 40 de lovituri de cuțit în apartamentul în care locuia. Autorul a sustras telefonul mobil al victimei. Listingul obținut pentru numărul de telefon al cartelei victimei nu a evidențiat apelurile primite de aceasta, date care în acel moment nu se transmiteau. 

Din listingul obținut pentru seria IMEI a telefonului victimei a rezultat că, la puțin timp după comiterea faptei, în aparat a fost introdusă o cartelă SIM cu numărul de apel 09x.xxx.xxx. Din listingul cartelei SIM cu numărul de apel 09x.xxx.xxx a rezultat că acesta a sunat‑o pe victimă cu puțin timp înainte de comiterea faptei. A mai re­zultat că această cartelă fusese introdusă anterior într‑un alt aparat telefonic mobil cu seria IMEI aaaaaaaaaaaaa. Aparatul telefonic mobil cu seria IMEI aaaaaaaaaaaaa era folosit în mod curent cu cartela SIM cu numărul de apel 09y.yyy.yyy. Pe baza convorbirilor purtate de pe acest număr a fost identificat posesorul său, care era autorul omorului. Cartela cu nr. 09x.xxx.xxx fusese cumpărată special pentru a o folosi pentru comunicarea cu victima în contextul faptei. Cartela cu nr. 09y.yyy.yyy reprezenta numărul său de telefon „oficial”, folosit în mod curent.

Prelucrarea datelor se făcea cu dificultate. Așa cum am precizat, erau primite pe suport de hârtie și nu existau softuri specializate de analiză. Primirea unor date sub formă de documente clasificate era și ea de natură să îngreuneze utilizarea lor ca mijloace de probă în cauzele penale.

La început datele care puteau fi obținute de la operatorii de telefonie mobilă din România erau restrânse. De exemplu, listingul conținea doar comunicările inițiate de la postul telefonic vizat, nu și pe cele primite. Celulele telefonice de unde se purtau convorbirile nu figurau în listing.

Triplu omor comis în București în data de 5 decembrie 2005. Autorul, cetățean elvețian de naționalitate italiană, a avut, în Elveția, o relație amoroasă cu una dintre victime, aflată acolo la muncă. La un moment dat, victima a rupt relația cu autorul și s‑a întors în România la soțul ei și la copilul lor în vârstă de 4 ani. Autorul a venit în România având asupra sa pistolul de la serviciu (lucra ca agent de pază) și s‑a dus la locuința victimelor. Acolo a împușcat‑o pe fosta lui parteneră, pe soțul ei și pe mama ei. Apoi a fugit, a reușit să părăsească teritoriul României, fiind prins în Serbia și, în cele din urmă, extrădat.

Prin comisie rogatorie a fost obținut de la un operator de telefonie mobilă din Elveția listingul telefonului folosit de autor, listing în care figurau și apelurile primite și celulele din care s‑au purtat convorbirile.

Analiza de listing a câștigat în complexitate. Datele au început să fie primite în format electronic. Au fost achiziționate/dezvoltate softuri speciale pentru prelu­crare care permit, practic, analiza unei cantități uriașe de date. Au apărut structuri specializate în prelucrarea datelor (de exemplu, unitățile de analiză a informațiilor din cadrul Poliției Române sau structurile Direcției Operațiuni Speciale tot din cadrul Poliției Române). Consecința directă a fost contribuția acestui tip de mijloc de probă la rezolvarea unor cauze complexe privind diverse infracțiuni grave.

Tentativă de omor asupra a două persoane comisă de zece autori (București, 2011). Victimele, în timp ce se aflau într‑un autoturism parcat în București, au fost atacate de zece persoane care au aruncat în interior sticle incendiare, iar apoi au lovit victimele cu bâte și răngi. Instrumentarea cauzei a fost dificilă, având în vedere numărul neobișnuit de mare de autori care au acționat în condiții de noapte, fără a putea să fie identificați de martori.

S‑a stabilit că victimele fac parte din clanul „G” din județul Dâmbovița, clan aflat într‑o rivalitate cunoscută cu clanul „T”. Inițial victimele au refuzat să coopereze cu anchetatorii.

S‑au obținut listingurile pentru posturile telefonice utilizate de victime. S‑au obținut listingurile pentru posturile telefonice utilizate de membrii clanului „T”. Din analiza lor comparativă au rezultat următoarele: în ziua comiterii faptei, victimele s‑au deplasat din județul Dâmbovița, prin județul Ilfov, în București pe un anumit traseu. Autorii au urmat exact același traseu (posturile lor telefonice au parcurs aceleași celule), la foarte puțin timp în urma victimelor; acest aspect sugerează o urmărire. În București, victimele au parcat la locul de destinație și au rămas în autoturism circa 2 ore. În același interval de timp, posturile telefonice ale autorilor au fost localizate deplasându‑se de jur împrejurul locului unde se aflau victimele (aspect de natură să conducă la concluzia că au verificat zona pentru a căuta cele mai bune posibilități de atac și de fugă de la locul faptei). Pentru că se aflau în mai multe autoturisme, au comunicat permanent între ei prin telefon. După momentul comiterii faptei, autorii au plecat de la fața locului, parcurgând traseul invers spre județul Dâmbovița. 

Caz de evaziune fiscală. În perioada 2015‑2016, SC A. SRL a înregistrat în docu­mentele contabile și în declarațiile fiscale achiziții care nu aveau la bază operațiuni reale de la SC B. SRL în cuantum total de x lei (în baza a 118 facturi fiscale fictive), în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate, cu consecința preju­dicierii bugetului de stat cu suma de y lei.

Inculpatul S.H. (administrator al SC A. SRL) a declarat că nu îl cunoaște pe T.M. (administrator al SC B. SRL) și că nu a vorbit cu el. S.H. a susținut că celălalt administrator al SC A. SRL, S.M.N. (în realitate persoană fără adăpost folosită drept paravan pentru operațiunile frauduloase și doar formal administrator), a fost cel care a „negociat” cu T.M. (administrator al SC B. SRL) condițiile de emitere a factu­rilor fiscale fictive de către SC B. SRL în favoarea SC A. SRL, precum și plata comi­sionului achitat pentru ajutorul dat la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Din analiza listingului telefonic a rezultat că, în perioada 31 decembrie 2015 – 8 iunie 2016, între postul telefonic mobil utilizat de S.H. și cel utilizat de T.M. au avut loc 89 de convorbiri/comunicări, în timp ce între S.M.N. și T.M. nu a avut loc nicio con­vorbire/comunicare. 

S.H. a mai susținut că el nu s‑a ocupat efectiv de administrarea SC A. SRL, preci­zând că S.M.N. (al doilea administrator al SC A. SRL) a fost cel care a condus activitatea societății. Din analiza listingului telefonic a rezultat că, în perioada 24 decembrie 2015 – 24 iunie 2016, între S.H. și contabilul societății au existat 154 de convorbiri/comunicări telefonice; în aceeași perioadă, între S.M.N. și contabilul societății au avut loc doar 35 de convorbiri^[30]. 

Tâlhărie comisă asupra unor persoane care au retras o sumă mare de bani de la bancă și s‑au deplasat cu ea spre casă cu autoturismul. 

Complicii au urmărit victimele în drum spre bancă, au așteptat să iasă din sediu și le‑au urmărit pe drumul de întoarcere. Autorii așteptau într‑un autoturism într‑un loc aflat pe traseul victimelor, loc care să le permită comiterea faptei rapid, cu riscuri minime și cu posibilități maxime de a fugi. În tot acest timp, complicii și autorii au comunicat telefonic, cei dintâi oferind permanent date despre poziția autoturis­mului victimelor (inculpații făceau parte dintr‑o grupare specializată în acest tip de fapte).

În cazul infracțiunilor comise în mod repetat, cu mod de operare specific, de către același/aceiași autor/autori, telefonul/telefoanele autorului/autorilor poate/pot fi localizate în mai multe locuri ale comiterii faptelor în intervalele de timp critice. Acest aspect vizează o mare varietate de fapte penale: omoruri, violuri și agresiuni sexuale, tâlhării, furturi, înșelăciuni, infracțiuni economice sau de corupție etc., comise de un autor sau de o grupare infracțională.

Cazul unui pedofil care a comis numeroase violuri și agresiuni sexuale în Bucu­rești. Postul său telefonic a fost localizat în cazul mai multor infracțiuni în aceeași celulă telefonică în care era situat și locul faptei, în același interval de timp cu acela al comiterii faptei sau foarte aproape în timp de acest interval. Concluzia rezultată din analiza de listing a fost dublată, pentru unele fapte, de prezența ADN‑ului autorului la locul faptei și, în alte cazuri, de imaginile înregistrate de camerele video care l‑au surprins pe autor la locul faptei. 

Cazul unei grupări a cărei țintă o reprezentau persoane cu vârste înaintate. După ce sunau la ușa victimei, unul dintre membri discuta cu aceasta, de regulă îi prezenta o situație fictivă care ar fi urmat să ducă la câștigarea unei sume de bani. Între timp, ceilalți membri prezenți intrau în apartament și sustrăgeau bani sau bunuri de valoare. Din cauza vârstei și a stării de sănătate, victimele nu au putut oferi o descrie­re credibilă a autorilor și nu i‑au putut recunoaște din planșa fotografică.

Analiza de listinguri telefonice a stabilit: traseele de deplasare urmate de autori de la locuințele lor către locurile faptelor, prezența autorilor la locurile faptelor în momentele comiterii faptelor, în locuri diferite și de un număr de ori suficient de mare pentru a se exclude orice coincidență. 

Un mecanism similar celui de mai sus a fost utilizat în mod eficient în cazul unei grupări specializate în tâlhării din locuințe, membrii grupării având fețele acoperite cu cagule în momentul comiterii faptelor. 

Caz vizând comiterea unor infracțiuni de corupție, înșelăciune și fals – fraudarea bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. În baza unui mecanism perfec­țio­nat în timp, anumiți medici, în schimbul unor sume de bani, emiteau rețete (compensate) false pentru medicamente scumpe care erau introduse fraudulos în gestiunea unor farmacii. Fără eliberarea efectivă a medicamentelor, rețetele erau trimise spre decontare Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pe lângă alte mijloace de probă, legătura dintre medici, farmaciști și intermediari a fost dovedită și prin exploatarea listingurilor telefonice. 

Metoda „accidentul”, utilizată de multe ori de persoane încarcerate în peniten­ciar cu pedepse mari. Deținând fraudulos aparate telefonice mobile, aceștia apelau la întâmplare diferite persoane; folosind un ton apt să creeze panica, le comunicau acestora că o persoană apropiată lor (persoanelor apelate) a fost victima unui accident grav, motiv pentru care are nevoie urgentă de o sumă mare de bani. Apoi indicau contul în care suma putea fi plătită sau indicau o persoană (aflată în libertate) care putea primi banii. O parte dintre persoanele astfel apelate se lăsau induse în eroare și plăteau sumele de bani. Analiza de listing telefonic a permis identificarea și localizarea autorilor și a complicilor, precum și conturarea modului de operare. 

***

Relevant pentru construirea probatoriului pornind de la analizele de listing telefonic este următorul studiu de caz privind comiterea infracțiunilor de tentativă de omor calificat și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor:

În data de 26 noiembrie 2012, în jurul orei 18:10, în București pe str. I.M., sector 3, au fost trase mai multe focuri de armă asupra lui I.M.N.R., în vârstă de 26 de ani, în timp ce își parca autoturismul Mercedes clasa E cu nr. B‑811‑MIR, lângă blocul unde locuia. În ciuda numeroaselor plăgi împușcate, victima nu a decedat. 

Investigațiile inițiale au stabilit că autorul a tras primele focuri dintr‑un auto­turism, apoi a coborât, s‑a apropiat de autoturismul victimei și a tras din nou. După aceea s‑a urcat în mașina sa și a fugit de la fața locului. Conform primelor date, autorul a folosit un autoturism marca Audi model A6, sedan, posibil an de fabricație 2002‑2003, culoare închisă, număr de înmatriculare care începe cu „CC”. 

La mică distanță de locul comiterii faptei, sub un autoturism parcat au fost des­coperite două arme de foc. După un timp a fost descoperit abandonat în București autoturismul Audi A6 cu nr. CC 2756 PB (Bulgaria). În interior s‑au găsit două tuburi de cartuș.

Au fost identificate camerele de supraveghere din zona comiterii faptei (locul comiterii faptei și împrejurimi), atât cele amplasate în spațiul public de autorități, cât și cele aparținând persoanelor particulare. Au fost ridicate înregistrările video pentru mai multe zile în urmă, în total aproximativ 15 TB de informație. În urma vizionării imaginilor, au fost stabilite 147 de apariții în zonă ale autoturismului Audi A6 în decurs de 11 zile (16 noiembrie – 26 noiembrie 2012).

Prin investigații a fost identificat un martor care, în ziua de 25 noiembrie 2012 (cu o zi înainte de comiterea faptei), l‑a întâlnit pe autor în apropiere de blocul victi­mei. Acesta avea probleme tehnice cu autoturismul Audi A6. Martorul a precizat că autorul vorbea limba română cu un puternic accent rusesc.

În cauză a fost obținut traficul pe celulele/releele care acopereau zona faptei, în perioada de interes (momentul comiterii faptei și mai multe zile în urmă), repre­zentând aproximativ 5 milioane de convorbiri (locul faptei este situat într‑o zonă cu o mare densitate a populației). Scopul prelucrării acestor date a fost obținerea numă­rului de telefon utilizat de autor. În acest sens, volumul uriaș de date a fost prelucrat cu softurile specializate. S‑a efectuat o analiză pentru identificarea carte­lelor care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii (pentru filtrarea informațiilor):
– convorbirile cartelelor să se coroboreze cu cele 147 de intervale în care auto­turismul Audi A6 (folosit de autor) a fost surprins de camerele de supraveghere din zona comiterii faptei;
– cartelele să fi fost activate cu puțin timp înainte de începerea activității de supraveghere a zonei de către autorul faptei;
– să fi avut convorbiri în Republica Moldova, Ucraina sau Rusia;
– să fi avut convorbiri cu locații de tip închirieri în regim hotelier.

Un singur post telefonic a îndeplinit cerințele analizei: 0755.396.583.

În cauză s‑au obținut listingul convorbirilor/comunicărilor purtate de postul telefonic 0755.396.583 (cartelă prepay), data/locul activării (14 noiembrie 2012 în Iași), localizarea convorbirilor și, pe baza lor, traseul urmat de posesorul telefonului (traseul Iași – București a fost unul atipic, făcând un ocol cu oprire în localitatea Roznov, județul Neamț – urma să fie lămurit motivul deocamdată necunoscut), activitățile în București (supravegherea zonei în care locuia victima în perioada 16 noiembrie – 26 noiembrie 2012), cazarea (12 zile într‑un imobil cu apartamente de închiriat în regim hotelier – astfel au fost identificați și 4 martori care au intrat în contact cu posesorul postului telefonic (îi confirmă numărul și îl pot recunoaște), traseul de întoarcere (București – Iași – Sculeni, punct de frontieră cu Republica Moldova), data și locul ultimei convorbiri/comunicări (2 decembrie 2012 în Sculeni). 

De la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a fost obținut traficul cet­ă­țenilor străini care au traversat frontiera de stat a României în perioada de interes pentru cauză, însumând aproximativ 1,46 milioane intrări‑ieșiri. Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor București a efectuat o analiză pe aceste date pentru iden­tificarea cetățenilor moldoveni sau ucraineni care au intrat în România în intervalul 12‑14 noiembrie 2012 (perioada anterioară activării cartelei 0755.396.583) și au părăsit România în perioada 02‑04 decembrie 2012 (perioada imediat următoare încetării convorbirilor cartelei 0755.396.583). Au fost excluse persoanele care au traversat în această perioadă frontiera de stat a României, eliminându‑se micul trafic de frontieră. Rezultatul analizei: pentru Ucraina, nicio persoană, pentru Moldova, V.P.

V.P. a fost recunoscut de martori. ADN‑ul său a fost identificat pe armele de foc, pe tuburile de cartuș găsite la fața locului și în autoturismul folosit la comiterea faptei. 

S‑a stabilit că V.P. este asasin plătit. Dat fiind acest fapt și avându‑se în vedere datele despre victimă, s‑a ajuns la concluzia că autorul a confundat victima. O informație indica faptul că persoana vizată în realitate ar fi fost M.I.D., iar cei care au comandat omorul ar fi fost frații M.B.A. și M.R.N. din Piatra Neamț.

Era de notorietate rivalitatea dintre frații M. și M.I.D., rivalitate materializată de‑a lungul timpului în tentative de omor, omoruri, ultimul incident fiind un atentat cu bombă. Frații M. dețineau un local în localitatea Roznov, localitate în care V.P. s‑a oprit în drumul său de la Iași la București (a se vedea mai sus), făcând un ocol față de drumul drept. Acestea erau inițial informații, nu probe.

S‑a presupus că frații M., în calitate de „angajatori”, au ținut legătura (probabil indirect, prin intermediul unui mijlocitor) cu V.P. 

Din listingul convorbirilor/comunicărilor telefonice purtate de postul folosit de V.P. (0755.396.583) a mai rezultat că, în perioada de interes pentru cauză (14 noiembrie 2012 – 2 decembrie 2012), V.P. a purtat 40 de convorbiri/comunicări cu numărul de telefon 37378216728, număr înregistrat în Republica Moldova (ulterior s‑a dovedit că postul a fost utilizat de D.I., intermediar între frații M. – angajatori – și V.P. – executant). 

Prin comisie rogatorie a fost obținut din Republica Moldova listingul convorbi­rilor/comunicărilor purtate de numărul de telefon 37378216728 (cartelă prepay). A rezultat că, în perioada vizată, acesta a avut în România convorbiri/comunicări doar cu patru posturi telefonice (toate cartele prepay): 0755.396.583 (post utilizat de V.P.), 0752.683.513 (data activării – 17 noiembrie 2012), 0755.919.822 (data activării – 30 noiembrie 2012), 0755.802.207 (data activării – 28 noiembrie 2012).

S‑au obținut listingurile (cu localizare) pentru aceste trei posturi telefonice sus­pecte: 0752.683.513, 0755.919.822, 0755.802.207.

Au fost obținute numerele de telefon „oficiale” (abonamente) ale fraților M.: 0745.611.747 M.R.N. și 0744.616.870 M.B.A. Pentru acestea s‑au obținut listing‑urile (cu localizare) pentru perioada de interes.

Din analiza comparativă a listingurilor (cu localizare) celor trei posturi suspecte și a listingurilor (cu localizare) posturilor „oficiale” ale fraților M. au rezultat urmă­toarele: de câte ori vreunul dintre posturile suspecte avea o comunicare cu postul 37378216728 (Republica Moldova – D.I.), din aceeași celulă (releu) era folosit și postul „oficial” al lui M.R.N. Imediat înainte sau imediat după ce vreunul dintre posturile suspecte avea o comunicare cu postul 37378216728 (Republica Moldova), din aceeași celulă (releu), postul „oficial” al lui M.R.N. realiza o comunicare cu postul „oficial” al lui M.B.A. Singurele situații în care nu se realiza o astfel de comunicare între frații M. erau acelea în care posturile lor „oficiale” erau localizate în aceeași celulă (releu). Situația menționată s‑a repetat de un număr de ori suficient de mare încât să fie exclusă o coincidență. Mai mult, de la unul dintre posturile suspecte au fost trimise la un moment dat niște SMS‑uri către soția lui M.R.N. 

A fost identificat martorul B.C., care a declarat că în septembrie 2012 M.B.A. i‑a cerut să îi procure un autoturism cu numere de înmatriculare de Bulgaria. În data de 15 noiembrie 2012 M.B.A. i‑a telefonat și i‑a cerut să aducă autoturismul de îndată la Roznov, județul Neamț. În data de 15 noiembrie 2012 i‑a predat autoturismul Audi A6 cu nr. CC 2756 PB lui M.R.N. în localitatea Roznov, județul Neamț.

Analiza de listing a confirmat episodul: în data de 15 noiembrie 2012, posturile telefonice utilizate de M.B.A., M.R.N., V.P., D.I. și martorul B.C. s‑au deplasat spre localitatea Roznov, unde au fost localizate în același interval de timp.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare la frații M. a fost descoperită o cartelă telefonică folosită de un membru al familiei: analiza de listing a stabilit că anterior aceasta a fost introdusă în aparatul telefonic mobil cu seria IMEI 351488204810261, aparat folosit cu una dintre cartelele telefonice suspecte pentru comunicarea dintre M.R.N. și D.I. în legătură cu fapta. 

Prin mecanisme similare de analiză de listinguri telefonice (confirmate ulterior prin alte mijloace de probă) a fost stabilită și activitatea lui D.I. (intermediar între „angajatori” și executant) în cauză: legătura dintre D.I. și frații M., perioada nego­cierilor pentru angajarea unui asasin plătit, întâlnirea dintre D.I. și V.P., deplasarea lor de la Iași la București (cu oprirea la Roznov pentru întâlnirea cu frații M.), cazarea lui V.P. în București, întoarcerea lui D.I. în Republica Moldova și asigurarea per­manentă a comunicării dintre frații M. și V.P. 

Pe teritoriul României D.I. a utilizat postul telefonic cu nr. 0756.089.009, în Repu­blica Moldova a folosit postul telefonic cu nr. 37378216728. Din analiza coroborată a listingurilor acestor două posturi cu evidența intrărilor/ieșirilor lui D.I. în/din Româ­nia și Republica Moldova au rezultat următoarele: când D.I. pleca din Repu­blica Moldova în România, postul cu nr. 37378216728 nu mai era activ, dar devenea imediat activ postul cu nr. 0756.089.009. Când pleca din România în republica Moldova, postul cu nr. 0756.089.009 devenea inactiv, dar imediat se activa postul cu nr. 37378216728. Situația s‑a repetat de un număr de ori suficient de mare pen­tru a fi exclusă orice coincidență. Postul telefonic cu nr. 37378216728 a fost utilizat cu terminalul mobil cu seria IMEI 000000000000000 – terminal mobil replică/piratat folosit pentru a îngreuna identificarea utilizatorului.

§3. Echilibrul dintre protejarea vieții private a persoanelor și interesul public de a preveni, descoperi și proba infracțiuni grave

Dezbaterile asupra actelor normative și criticile aduse acestora, atât la nivel național, cât și la nivel european, vizează, așa cum s‑a văzut (secțiunea §1), echilibrul fragil dintre protejarea vieții private a persoanelor și interesul public de a preveni, descoperi și proba infracțiuni grave.

În deciziile Curții Constituționale a României (privind Legile nr. 298/2008 și nr. 82/2012) se reține, în esență, că instituția vizează totalitatea persoanelor fizice și juridice în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații, că obligația furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații are un caracter continuu. Ingerința asupra exercitării libere a dreptului are loc deci neîncetat și independent de producerea unui anumit fapt justificator, a unei cauze determinante și numai în scopul prevenției penale ori al descoperii – ulterior săvârșirii lor – a unor infracțiuni grave. Operațiunea îi privește în egală măsură pe toți destinatarii legii, indiferent dacă au săvârșit sau nu fapte penale sau dacă sunt sau nu subiectul unor anchete penale. Garanțiile legale privind utilizarea în concret a datelor reținute nu sunt suficiente și adecvate astfel încât să fie men­ținut un just echilibru între interesele și drepturile individuale, pe de o parte, și cele ale societății, pe de altă parte, și nu asigură o protecție eficientă împotriva abuzu­rilor. Datele care fac obiectul reglementării, deși au un caracter predominant tehnic, sunt reținute în scopul furnizării informațiilor cu privire la persoana și viața sa privată.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 8 aprilie 2014, prin care Directiva 2006/24/CE a fost declarată nevalidă) a reținut că Directiva 2006/24/CE privea ansamblul persoanelor care utilizează servicii de comunicații electronice, fără însă ca persoanele ale căror date sunt stocate să se regăsească, fie și în mod indirect, într‑o situație susceptibilă să declanșeze începerea urmăririi penale, că nu prevedea niciun criteriu obiectiv care să permită delimitarea accesului autorităților naționale competente la date și utilizarea lor ulterioară, nu prevedea în mod expres că accesul autorităților naționale competente la datele stocate și utilizarea ulterioară a acestora trebuie să se facă în mod strict în scopul prevenirii și al descoperirii unor infracțiuni precis delimitate, nu prevedea criterii obiective care să limiteze la strictul necesar numărul de persoane care au acces și pot utiliza ulterior datele păstrate, nici criterii obiective de limitare a păstrării datelor la strictul necesar (fără a distinge între categoriile de date), nu prevedea durata păstrării datelor^[31].

***

Spețele prezentate mai sus (secțiunea §2) pun în lumină, fără dubiu, importanța pe care analiza datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului o poate avea în probatoriul diverselor cauze penal cu infracțiuni grave. 

Mai mult, analiza de acest tip este utilă în alte situații grave care nu implică neapă­rat o faptă penală. În cazul dispariției unui minor, de exemplu, sunt utile datele privind comunicările minorului, relațiile sale și localizarea sa din perioada anterioară sesizării dispariției. Cu atât mai mult cu cât o dispariție poate ascunde în realitate o infracțiune gravă, de pildă, o infracțiune contra vieții.

Într‑o lume cu relații complexe, din ce în ce mai dinamică, autorii de infracțiuni grave au acces la și utilizează în activitatea infracțională cele mai noi mijloace tehnice. A lipsi structurile de urmărire penală de posibilitatea de a avea acces la datele privind aceste mijloace și a le utiliza în construirea probatoriului înseamnă a crea o disproporție nejustificată între posibilitățile infractorilor și cele ale auto­rităților. Orice obiect poate să constituie probă cât timp este gestionat în limitele prevăzute de lege.

De regulă, într‑un dosar penal, trebuie să dovedim fapte petrecute, cel puțin parțial, în trecut. De aceea, avem nevoie de acces la date existente înainte de sau concomitent cu momentul comiterii faptei. În absența lor este dificil, uneori chiar imposibil, de dovedit fapta comisă. Chiar atunci când o infracțiune este monitorizată de autorități în timp real în cadrul unui dosar penal, sunt necesare date anterioare privind legăturile și comunicarea dintre persoanele implicate, activitățile acestora, deplasările lor etc. 

Pentru realizarea probatoriului într‑un dosar penal se pot utiliza numeroase categorii de date deja stocate, a căror păstrare nu a fost făcută în raport cu vreo faptă penală determinată. Se pot utiliza, de exemplu, imagini înregistrate și stocate de camere video de supraveghere (cele mai multe, fiind plasate în spațiul public, sur­prind aleatoriu și persoane care nu vor avea niciodată legătură cu fapta penală), acte din arhive de documente, informații din baze de date (care conțin date ale tuturor persoanelor sau ale unor largi categorii de persoane fără a avea drept crite­riu legătura cu o faptă penală), chiar declarații de martori care într‑o anchetă penală pot dezvălui date intime despre persoane care nu sunt vizate în dosarul penal.

Afirmațiile de mai sus sunt valabile și pentru datele de trafic și de localizare prelu­crate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului. După descoperirea faptei și declanșarea urmăririi penale, vor deveni de interes date privind convorbiri, comu­nicări, localizări etc. anterioare comiterii faptei. Datele de interes pentru cercetări sunt situate în timp în trecut. Având în vedere că nu avem cum să știm (decât în anumite cazuri) care sunt persoanele de interes în raport cu o faptă penală viitoare, singura soluție realistă legată de stocarea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de ser­vicii de comunicații electronice destinate publicului este stocarea lor pentru toți utili­­zatorii (de altfel, chiar Curtea Constituțională a României, în Decizia nr. 440/2014, arată că, prin ea însăși, operațiunea de reținere și stocare a datelor nu contravine dreptului la viață intimă, familială și privată ori secretului corespon­denței, problema conformității reglementărilor legale cu dispozițiile constituționale ridicându‑se abia în etapa accesului și a utilizării acestor date).

Accesul autorităților competente la aceste date se va face însă numai după comi­terea faptei penale și numai în legătură cu aspecte care privesc fapta. Accesul se va face numai cu privire la datele necesare privind anumite persoane determinante în raport cu fapta penală. Accesul se va face numai după anumite criterii și în anumite condiții strict limitativ prevăzute de lege și numai cu autorizarea unui judecător^[32].

Soluția practică nu este limitarea numărului de utilizatori pentru care aceste date sunt stocate. Criteriul anumitor categorii de persoane sau criteriul geografic, de exemplu, sunt criterii mai mult teoretice. Oricum, pe de o parte, ele pot da naștere la rândul lor unor discuții legate de discriminare și de respectarea drepturilor omului și, pe de altă parte, se pot dovedi ineficiente în practică inclusiv în cauze cu infrac­țiuni extrem de grave, cum ar fi terorismul.

Soluția practică ar trebui să vină mai degrabă din alte limitări. O limită de timp rezonabilă pentru păstrarea datelor este necesară. De asemenea, o limită a sferei infracțiunilor pentru care se poate emite legal autorizație și o listă limitată de autorități care au acces la date. Este necesar să fie prevăzute obligații clare pentru operatori în sensul luării măsurilor de securitate conform unor standarde pentru păstrarea datelor, aspect care trebuie dublat de un mecanism real și riguros de verificare și de sancțiuni corespunzătoare cu gravitatea eventualelor atingeri aduse vieții private. Nu în ultimul rând, este necesară reglementarea clară și strictă a accesului autorităților la aceste date, a gestionării lor, dublată de reglementarea tuturor garanțiilor necesare.  Dacă ne raportăm la ultimele decizii ale Curții Constituționale a României care vizează direct obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, reglementarea actuală din România (art. 152 C.proc.pen. și Legea nr. 506/2004) pare să îndeplinească, după un traseu dificil și sinuos, toate aceste condiții.

Note de subsol

^[1] Instituția obținerii datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului acoperă o sferă mai largă decât datele de listing telefonic, însă acestea reprezintă o componentă foarte importantă utilizată cu succes în numeroase cauze penale.

^[2] M. Of. nr. 1101 din 25 noiembrie 2004.

^[3] Publicată în M. Of. nr. 790 din 12 decembrie 2001, în prezent abrogată.

^[4] Termenul de 3 ani a fost introdus prin Legea nr. 235/2015 (M. Of. nr. 767 din 14 octombrie 2015), el neexistând în forma inițială a legii.

^[5] De notat că aceste date pot fi păstrate maximum 3 ani, însă furnizorii de servicii de comuni­cații electronice nu au o obligație de a le păstra timp de 3 ani. Consecința practică a acestui aspect pentru un dosar penal este următoarea: în practică, uneori, deși există o autorizație emisă de jude­cător pentru obținerea datelor din ultimii 3 ani, unii operatori de telefonie mobilă pun la dispoziție datele pentru o perioadă mult mai scurtă, cu precizarea că doar aceasta este perioada pentru care ele au fost stocate.

^[6] M. Of. nr. 780 din 21 noiembrie 2008.

^[7] M. Of. nr. 798 din 23 noiembrie 2009.

^[8] Republicată în M. Of. nr. 211 din 25 martie 2014.

^[9] Lit. j) a fost modificată prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 82/2014 (M. Of. nr. 911 din 15 decem­brie 2014), articol modificat prin Legea nr. 75/2016 (M. Of. nr. 334 din 29 aprilie 2016).

^[10] Art. 152 a fost modificat prin art. 102 pct. 97 din Legea nr. 255/2013 (M. Of. nr. 515 din 14 august 2013). Denumirea marginală și alin. (1) au fost modificate prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 82/2014, articol modificat prin Legea nr. 75/2016.

^[11] M. Of. nr. 653 din 4 septembrie 2014.

^[12] C.J.U.E., cauzele conexate C‑293/12 și C‑594/12, Digital Rights Ireland și Seitlinger și alții, EU:C:2014:238, curia.europa.eu.

^[13] Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice și de modificare a Directivei 2002/58/CE (J.O. L 105 din 13 aprilie 2006).

^[14] M. Of. nr. 237 din 24 martie 2020.

^[15] M. Of. nr. 1077 din 13 noiembrie 2020.

^[16] J.O. L 201 din 31 iulie 2002.

^[17] Confidențialitatea comunicațiilor.

^[18] Datele de transfer.

^[19] Prezentarea și restricționarea identificării apelurilor și a liniilor de conectare.

^[20] Datele de localizare altele decât datele de transfer.

^[21] EU:C:2020:791, curia.europa.eu.

^[22] Cererea în cauza C‑511/18 a fost formulată în cadrul unor litigii între La Quadrature du Net, French Data Network, Fédération des fournisseurs d’accès à Internet associatifs și Igwan.net, pe de o parte, și Premier ministre (prim‑ministrul, Franța), Garde des Sceaux, ministre de la Justice (păstrătorul sigiliilor, ministrul justiției, Franța), ministre de l’Intérieur (ministrul afacerilor interne, Franța) și ministre des Armées (ministrul forțelor armate, Franța), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea Decretului nr. 2015‑1185 din 28 septembrie 2015 privind desemnarea serviciilor spe­cializate de informații, a Decretului nr. 2015‑1211 din 1 octombrie 2015 privind contenciosul referitor la punerea în aplicare a tehnicilor de informare supuse autorizării și la fișierele legate de securitatea statului, a Decretului nr. 2015‑1639 din 11 decembrie 2015 privind desemnarea altor servicii decât serviciile specializate de informații, autorizate să recurgă la tehnicile menționate în titlul V din cartea VIII din Codul privind securitatea internă, precum și a Decretului nr. 2016‑67 din 29 ianuarie 2016 privind tehnicile de colectare a informațiilor.

Cererea în cauza C‑512/18 a fost formulată în cadrul unor litigii între French Data Network, La Quadrature du Net și Fédération des fournisseurs d’accès à Internet associatifs, pe de o parte, și Premier ministre (prim‑ministrul, Franța) și Garde des Sceaux, ministre de la Justice (păstrătorul sigiliilor, ministrul justiției, Franța), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea art. R. 10‑13 din Codul serviciilor poștale și al comunicațiilor electronice și a Decretului nr. 2011‑219 din 25 februarie 2011 privind stocarea și comunicarea datelor care permit identificarea oricărei persoane care a contribuit la crearea unui conținut oferit online.

Cererea în cauza C‑520/18 a fost formulată în cadrul unor litigii între Ordre des barreaux francophones et germanophone, Académie Fiscale ASBL, UA, Liga voor Mensenrechten ASBL, Ligue des Droits de l’Homme ASBL, VZ, WY și XX, pe de o parte, și Conseil des ministres (Consiliul de Miniștri, Belgia), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea Legii din 29 mai 2016 privind colectarea și stocarea datelor în sectorul comunicațiilor electronice.

^[23] J.O. L 337 din 18 decembrie 2009.

^[24] J.O. L 178 din 17 iulie 2000.

^[25] C.J.U.E., cauzele conexate C‑793/19 și C‑794/19, Hotărârea din 20 septembrie 2022, EU:C:2022:702, curia.europa.eu, conține elemente similare.

^[26] Spețele prezentate în continuare au fost selectate din practica Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

^[27] Aparatul dual SIM are 2 coduri IMEI distincte.

^[28] Codul IMSI nu este legat de numărul de telefon. În cazul în care, de exemplu, o cartelă se deteriorează, o nouă cartelă, cu un IMSI diferit, poate avea același număr de telefon.

^[29] Acum există și eSIM, situație în care nu mai este necesară o cartelă fizică.

^[30] Mecanisme similare de analiză au fost utilizate și în cauze cu infracțiuni economice de mare amploare, în care erau implicate numeroase societăți comerciale și persoane fizice.

^[31] Se observă că o mare parte dintre aceste deficiențe erau acoperite în România chiar de prevederile legilor declarate neconstituționale.

^[32] Mai mult, datele, așa cum sunt stocate în prezent, au un pronunțat caracter tehnic și necesită o prelucrare specializată pentru a fi accesate.