Procedura etatică şi procedura arbitrală –polenizare încrucişată. Câteva propuneri de lege ferenda

Studiu publicat în volumul In Honorem Flavius Antoniu Baias. Aparența în drept, tomul I, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 369-398.

Preambul

În art. 6, noul Cod de procedură civilă consacră în premieră principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, oferind câteva instrumente pentru soluţionarea mai rapidă a cauzelor^[1], utile, însă insuficiente pentru realizarea acestui deziderat. Arbitrajul, în toate variantele sale, pornind de la cel ad-hoc, reglementat de dispoziţiile Codului de procedură civilă, şi continuând cu cel instituţionalizat, guvernat de regulile curţilor de arbitraj, este un exemplu de eficienţă în administrarea justiţiei din multe perspective, noi abordând aici cele ce vizează termenele de soluţionare şi cu certitudine nici pe acestea în mod exhaustiv. Pentru că trăim în secolul digitalizării, este inevitabil să facem paşi şi pe tărâmul procedurii civile în vederea trecerii la dosarul electronic şi la utilizarea pe scară mai largă a video conferinţei, care presupun economie de timp şi costuri substanţial reduse. Exemplele alese din arbitraj vor viza şi aceste aspecte. Procesele costă nu doar timp, ci şi bani, nu puţini, mai ales cele cu un obiect complex, cu impact social, economic, financiar considerabil, motiv pentru care suportarea costurilor acestora de către părţi, în special de către cea care declanşează procesul, nu este întotdeauna o sarcină uşoară, uneori devenind chiar imposibilă, aceasta apelând la un terţ finanţator, ceea ce, în arbitraj, este reglementat deja. 

În cele ce urmează, aşadar, vom contura într-o manieră succintă, sintetică anumite soluţii regăsite în diferite reguli de procedură arbitrale^[2] pe care le-am apreciat a fi de interes şi din perspectiva eficientizării procedurii etatice. 

Ideea centrală pe care vrem să o supunem dezbaterii este că există numeroase puncte de corespondenţă între procedurile judiciare etatice şi cele arbitrale şi, de ce nu, chiar şi o anumită concurenţă între acestea. Această latură concurenţială este mai vizibilă dinspre arbitraj, care, fiind o jurisdicţie eminamente privată şi voluntară, bazată pe acordul (convenţia) părţilor, trebuie să ofere suficiente argumente pentru ca părţile să renunţe la procedura etatică, optând pentru cea arbitrală (desigur, celeritatea, confidenţialitatea, flexibilitatea procedurilor şi competenţa/calificarea arbitrilor sunt chestiuni care ne pot veni numaidecât în minte, ca aspecte pozitive asociate îndeobşte cu arbitrajul). Procedura judiciară etatică, la rândul ei, nu poate rămâne nepăsătoare faţă de evoluţiile regulilor şi practicilor jurisdicţionale din arbitrajul instituţionalizat modern, ci trebuie să evolueze într-o manieră care să-i menţină competitivitatea. Unul din mijloacele ce pot fi folosite în acest scop este acela de a examina ce reguli de procedură ar putea fi preluate, după o atentă cântărire, şi în cadrul procedurilor etatice, desigur integrându-le în concepţia de ansamblu şi exigenţele specifice acestora din urmă, acela al unui serviciu public de justiţie garantat constituţional.

Nu în ultimul rând, menţionăm că influenţa este una reciprocă, procedurile arbitrale împrumutând ele însele anumite soluţii specifice celor statale – e.g., procedurile simplificate precum cele aplicabile cererilor cu valoare redusă, arbitrul de urgenţă pentru luarea măsurilor asigurătorii prin instituţia arbitrală înainte de constituirea tribunalului arbitral.

§1. Reguli privind citarea şi comunicarea actelor de procedură

1.1. Obligativitatea indicării adresei de e-mail

O primă chestiune pe care dorim să o abordăm este reprezentată de folosirea adresei de e-mail (poştă electronică) pentru comunicarea actelor de procedură între tribunalul arbitral şi părţi, respectiv între acestea din urmă. Spre deosebire de procedura civilă română, care lasă la îndemâna părţii să indice sau nu o adresă de e-mail şi reglementează această cale de comunicare mai degrabă ca pe o modalitate accesorie de înştiinţare decât ca pe o modalitate principală de comunicare, regulile de procedură arbitrală prevăd, în general, obligativitatea indicării adresei de e-mail în cuprinsul cererii de arbitrare, respectiv al răspunsului^[3]. 

Astfel, art. 5 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, versiunea 1 ianuarie 2018 („Regulile CICA”) prevăd comunicarea prin poştă electronică drept mijloc echivalent comunicării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar art. 5 alin. (3) din Regulile CICA instituie o prezumţie utilă, potrivit căreia orice notificare sau altă comunicare transmisă în conformitate cu prevederile alin. (2) este considerată cunoscută de către destinatarul acesteia la data la care aceasta ar fi fost primită în mod obişnuit având în vedere mijlocul de comunicare utilizat. Este, prin urmare, o aplicare a cunoscutei teorii a recepţiunii, destinatarul e-mailului având obligaţia de a lua la cunoştinţă de conţinutul corespondenţei într-un termen rezonabil, întocmai ca posesorul cutiei poştale clasice.

Soluţii similare se regăsesc în art. 7 alin. (2) pct. 1 din Regulile de arbitraj ale Curţii de Arbitraj Internaţional Viena în vigoare din iulie 2021 („Regulile VIAC”), art. 1.1. pct. i) din Regulile de arbitraj ale Curţii de Arbitraj Internaţional Londra în vigoare din ianuarie 2014 („Regulile LCIA”), art. 3 din Regulile de arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ în vigoare din 1 ianuarie 2021 („Regulile ICC”).

În cele din urmă, şi legiuitorul român a ales această variantă, modificând textul art. 154 alin. (6) C. proc. civ. şi introducând un alineat nou (6¹), în sensul de a nu mai solicita o confirmare de primire de către parte printr-un formular completat (re)trimis instanţei (soluţie total nefezabilă şi care făcea inutilă procedura, lăsând la latitudinea părţii să recunoască sau nu primirea citaţiei), ci de a prezuma comunicarea în momentul în care în căsuţa de e-mail a instanţei apărea mesajul „sent”^[4]. 

Ca urmare, propunem ca legiuitorul să abandoneze prudenţa manifestată iniţial faţă de comunicarea prin e-mail, prudenţă care poate fi înţeleasă prin raportare la stadiul tehnologic existent în perioada 2007-2010, durata aproximativă în care a fost elaborat proiectul noului Cod de procedură civilă. În prezent, comunicarea prin e-mail a devenit uzuală în comunicarea formală (fiind deja în mare măsură desuetă în comunicarea personală, care a trecut pe social media şi aplicaţii precum WhatsApp şi Signal), fiind necesar a se institui obligativitatea indicării adresei de poştă electronică. 

Pentru a fi asigurat dreptul de acces la justiţie, în situaţii de excepţie, partea care nu foloseşte adresă de e-mail va indica expres aceasta şi va solicita să i se comunice actele de procedură în varianta clasică, indicând şi probând motivul invocat (e.g., persoane vârstnice ori nefamiliarizate cu tehnologia), urmând, desigur, ca şi instanţa să poată decide din oficiu o comunicare alternativă ori suplimentară (e.g., în cazul celor internaţi, deţinuţi sau aflaţi în alte situaţii speciale). În cazul în care instanţa apreciază că motivul nu este fondat ori nu a fost probat, neindicarea adresei de email de către reclamant ar trebui să constituie motiv de nulitate a cererii de chemare în judecată, verificat în procedura regularizării, iar, în cazul pârâtului, de aplicare a unei amenzi judiciare [art. 187 pct. 2 lit. i) C. proc. civ. putând fi utilizat în acest sens].

1.2. Obligativitatea depunerii actelor de procedură (şi) în format electronic

O altă reglementare utilă şi în cazul procedurii etatice o constituie regula comunicării cererii de chemare în judecată, precum şi a întâmpinării şi a înscrisurilor anexate deopotrivă în format electronic şi în numărul legal de exemplare necesar comunicării fizice [e.g., art. 10 alin. (2) din Regulile CICA^[5]]. Această regulă este utilă din perspectiva trecerii către un veritabil dosar administrat electronic, căci face de prisos o scanare cronofagă şi, în măsura în care forma electronică îndeplineşte şi condiţiile cerute la nivelul instituţiilor arbitrale internaţionale, de a avea şi format editabil/searchable (aşa cum se regăseşte această cerinţă în marea majoritate a ordinelor procedurale date de tribunalele arbitrale ICC, LCIA, VIAC la debutul procedurii arbitrale pentru stabilirea cadrului procedural şi a „regulilor jocului” – prin Ordinul Procedural nr. 1), evident facilitează în mod fundamental redactarea hotărârii judecătoreşti/arbitrale după caz. Ar urma să fie instituite aceleaşi excepţii de la îndatorirea menţionată ca în cazul indicării adresei de poştă electronică.

1.3. Prezumarea alegerii domiciliului (sediului) procesual la avocat

În prezent, potrivit dispoziţiilor art. 546 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile arbitrajului ad-hoc cu sediul în România, în cazul în care partea este reprezentată de avocat, împuternicirea dată acestuia valorează alegerea domiciliului sau, după caz, a sediului procesual la avocat, dacă în cuprinsul acesteia nu se prevede altfel. 

În procedura etatică, chiar şi în cazul administrării probelor de către avocaţi, art. 368 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, pentru a fi aplicată această procedură, părţile sunt obligate să îşi aleagă domiciliul la avocatul care le reprezintă, ceea ce presupune o manifestare separată şi expresă de voinţă în acest sens, deşi acestea deja, conformându-se dispoziţiilor cuprinse în alin. (1) şi (2) art. 368 C. proc. civ., au consimţit expres la administrarea probelor de către avocaţi. În această procedură, categoric, este împovărătoare şi inutilă cerinţa dublei manifestări de voinţă, una în sensul utilizării procedurii pentru administrarea probelor şi alta în sensul alegerii domiciliului procesual la avocat, condiţie fără de care procedura nu poate fi utilizată. Se impune, aşadar, prezumarea absolută a alegerii domiciliului procesual la avocat prin acceptarea utilizării procedurii administrării probelor prin avocaţi.

Ştiut fiind că, în cazul instanţelor de judecată naţionale, procedura corectă şi completă de citare a părţilor în cauză este una costisitoare sub aspectul timpului, opinăm, în plus, că o preluare a textului art. 546 alin. (2) C. proc. civ. este posibilă şi utilă în toate situaţiile în care o parte este reprezentată de avocat în faţa instanţelor civile. Aceasta deoarece, pe de o parte, ar ajuta şi avocaţii şi părţile, economisind timpul consumat pentru comunicarea între aceştia a actelor de procedură comunicate de instanţă la domiciliul părţii, iar, pe de altă parte, părţile nu sunt cu nimic prejudiciate, ele putând formula o opţiune în sens contrar.În alte situaţii decât cele privind administrarea probelor prin avocaţi, această prezumţie ar fi una relativă, precum în cazul arbitrajului ad-hoc, putând fi răsturnată prin inserarea unei menţiuni în acest sens în cuprinsul împuternicirii avocaţiale sau actelor de procedură corespunzătoare.

§2. Managementul dosarelor complexe – conferinţa de administrare a cauzei

Unul dintre cele mai importante puncte pe care dorim să le tratăm se referă la aşa-numitele case management techniques, care permit tribunalului arbitral să organizeze o case management conference ori, astfel cum se prevede în Regulile CICA, o conferinţă de administrare a cauzei. Elaborarea calendarului procedural al cauzei şi stabilirea precoce a etapelor procesuale de către instanţă împreună cu părţile este de altfel demult recunoscută şi aplicată de către instanţele judiciare civile din Regatul Unit conform Regulilor de Procedură Civilă^[6] şi din SUA potrivit Regulilor Federale de Procedură Civilă^[7].

2.1. Calendarul procedurii şi măsurile ce urmează a fi luate

Potrivit Regulilor ICC, unele dintre cele mai dezvoltate în această privinţă, după epuizarea fazei scrise iniţiale (cererea de arbitrare/răspuns), se redactează, cu caracter obligatoriu, excepţia fiind cauzele de mică valoare care sunt supuse cu acordul părţilor procedurii simplificate^[8], un document care sintetizează datele esenţiale ale litigiului, precum identificarea părţilor, obiectul şi valoarea capetelor de cerere, motivele şi apărările formulate, punctele litigioase de determinat, identitatea arbitrilor şi locul arbitrajului (art. 23 din Regulile ICC), existând şi un model oferit de Curtea ICC^[9]. Instituirea Terms of Reference TOR (termenilor de referinţă) pentru procedurile arbitrale desfăşurate după Regulile ICC s-a regăsit din cele mai vechi versiuni ale regulilor ICC, iar scopul principal al acestui document procedural (asumat de către părţi de comun acord cu tribunalul sau semnat numai de către tribunalul arbitral şi aprobat ulterior de Curtea ICC în cazul unor neînţelegeri între părţi)^[10] este structurarea pretenţiilor şi apărărilor principale a părţilor, înscrierea limitelor procedurale, inclusiv cu privire la eventualele excepţii de necompetenţă sau inadmisibilitate şi, mai ales, creionarea petitului cererii de arbitrare şi, după caz, a cererii reconvenţionale, cu instituirea obligaţiei pentru părţi de a nu mai ridica nicio nouă pretenţie după data semnării termenilor de referinţă, orice altă cerere fiind considerată o cerere „nouă” şi putând fi acceptată în acelaşi cadru procesual arbitral numai cu caracter excepţional şi cu autorizarea tribunalului arbitral^[11].

După redactarea acestui document, care trebuie însuşit de părţi (terms of reference), tribunalul arbitral organizează o conferinţă de administrare a cauzei în care stabileşte un calendar al procedurii şi măsurile care urmează a fi luate. Conferinţa se organizează cu citarea şi, ca regulă, cu participarea tuturor părţilor, uneori chiar cu participarea reprezentanţilor legali ai părţilor (CEO/Director), nu numai a celor convenţionali, organizându-se prin videoconferinţă, telefon sau alte mijloace similare de comunicare (art. 24 din Regulile ICC)^[12]. Anexa nr. IV la Regulile ICC (Tehnici de administrare a cauzei) detaliază posibilităţile procedurale largi recunoscute tribunalului arbitral subsumate ideii de eficienţă – costurile procedurale şi durata procesului, care trebuie să fie într-o relaţie rezonabilă cu valoarea şi complexitatea cauzei. În cadrul acestei conferinţe pentru administrarea cauzei, se îndeplineşte raţiunea reuniunii iniţiale între actorii procedurii arbitrale şi şansa agreării de către părţi a multor puncte cheie procedurale, a stabilirii informate şi consimţite a calendarului procedural^[13], de la schimburile de înscrisuri, inclusiv în replică, etapa probatoriului, (experţi/martori/solicitare de înscrisuri de la partea adversă sau terţi), termene rezervate pentru audieri şi până la data estimată a redactării hotărârii arbitrale.

Totodată, există obligativitatea pentru tribunalul arbitral ca, în cadrul acestei reuniuni sau imediat ulterior (după ce a circulat în prealabil în proiect liniile de bază către părţi), să adopte regulile procedurale detaliate ale respectivei cauze, de la numărul de schimburi scrise şi mijloacele de comunicare până la toate detaliile privind administrarea fiecărui mijloc de probă, confidenţialitatea procedurii, la cerere, regulile privind protecţia datelor personale, precum şi a regulilor privind etapa orală – dacă există – şi modul de lucru între membrii tribunalului. În privinţa normelor procedurale arbitrale, discreţia tribunalului arbitral este limitată doar de normele cu caracter de ordine publică internaţională de la locul arbitrajului şi de normele cu caracter obligatoriu din legea arbitrală naţională de la locul arbitrajului.

2.2. Structurarea materiei litigioase

În afara stabilirii unui calendar pentru depunerea tuturor înscrisurilor doveditoare şi administrarea celorlalte probe – audierea de martori/depunerea de depoziţii scrise, audierea experţilor, posibilitatea şi procedura solicitării înscrisurilor de la partea adversă sau de la terţi (production of documents) – cea mai relevantă tehnică în contextul discuţiei de faţă ni se pare posibilitatea recunoscută tribunalului arbitral de a structura materia litigioasă, de exemplu, prin rezervarea dreptului la pronunţarea de hotărâri parţiale. În acest mod, se pot separa chestiunile de procedură de cele de fond, dar – şi aceasta ni se pare mai relevant – se pot structura şi problemele de fond într-o succesiune logică. Este vorba, aşadar, nu numai despre separarea excepţiilor de fond de fondul cauzei, dar şi despre etapizarea logică a soluţionării în parte, dar definitiv a fondului în aşa fel încât să se optimizeze cheltuielile de timp şi cost din partea părţilor (aşa numita bifurcation – bifurcare a procedurii). Bifurcation în practică face parte din tehnicile de administrare optimă a cauzei, dar pentru care se recomandă prudenţă în sensul în care aplicarea trebuie evaluată de la caz la caz, uneori o aplicare automată a bifurcării procedurii putând avea efectul advers al dublării costurilor în susţinerea cauzei. Câteva exemple clasice, pe lângă bifurcarea excepţiei de necompetenţă, a inadmisibilităţii sau cea privind prescripţia extinctivă sau alte elemente cheie (numai în situaţiile în care susţinerea acestora în prealabil ar conduce cu adevărat la reducerea timpului şi costurilor pentru soluţionarea definitivă a cauzei), în cazul răspunderii civile, se poate stabili întâi existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei (deci problema principială a răspunderii) şi abia apoi, dacă mai este cazul, existenţa şi întinderea prejudiciului. În disputele de construcţii model contractual FIDIC, se bifurcă, la cererea părţii, cererea de executare a hotărârii CAD (DAB), dacă există, de soluţionarea pe fond a cauzei^[14].

De asemenea, tribunalul arbitral va facilita, respectiv încuraja soluţionarea amiabilă a litigiului, în tot sau în parte, asupra anumitor chestiuni litigioase despre care apreciază că părţile sunt în măsură să le rezolve amiabil.

Desfăşurarea echitabilă şi expeditivă a procedurilor, ca şi proporţionalitatea acestora cu valoarea şi împrejurările litigiului se reflectă şi în cuprinsul art. 14 din Regulile LCIA, care permit tribunalului arbitral, între altele, să realizeze o conferinţă preliminară prin videoconferinţă pentru stabilirea calendarului procedural; să stabilească ordinea în care se vor rezolva chestiunile litigioase [art. 14 raportat la art. 22 alin. (1) lit. (iii), (vii) şi (viii) din Regulile LCIA], şi, în fine, să stabilească dacă este necesară o şedinţă cu prezenţa părţilor^[15].

Ideea conferinţei de administrare a cauzei este preluată şi de Regulile CICA (art. 31 şi urm.), în cadrul acestei conferinţe urmând a fi invocate excepţii şi alte chestiuni procedurale, formulate cereri incidentale, se contestă constituirea şi/sau competenţa tribunalului arbitral etc. La finalul conferinţei, tribunalul arbitral stabileşte un calendar procedural, depăşirea termenelor stabilite pentru depunerea memoriilor dezvoltatoare şi administrarea probelor fiind posibilă doar pentru motive temeinice.

Regulile CICA permit depunerea cererii de arbitrare, respectiv a răspunsului iniţial într-o formă mai sintetică, urmând ca la conferinţa de administrare a cauzei să se fixeze, dacă este necesar^[16], un nou termen în care părţile să depună memorii dezvoltatoare^[17]. Totodată, Regulile CICA conţin şi o Anexă IV dedicată Metodelor de eficientizare a procedurii arbitrale^[18], ce includ opţiuni la îndemâna tribunalului arbitral pentru adecvarea procedurii concret din punctul de vedere al duratei şi cu scopul limitării costurilor în funcţie de specificul cauzei şi miza acesteia, inclusiv bifurcarea procedurii cu posibilitatea pronunţării unei hotărâri parţiale pe fondul cauzei. Potrivit Ghidului de utilizare a Regulilor CICA^[19], pe lângă elementele descrise mai sus, se recomandă analizarea, în etapa conferinţei pentru administrarea cauzei, a oricăror chestiuni de interes pentru organizarea procedurii arbitrale, inclusiv ordinea, modalităţi concrete de administrare a probatoriului şi evident limba arbitrajului^[20].

2.3. Ce se poate prelua în procedura etatică

Structurarea procedurii arbitrale în faza cererilor şi apărărilor iniţiale, respectiv a memoriilor dezvoltatoare este dezirabilă în cazul proceselor arbitrale mai complexe. Nu credem că această soluţie este în sine potrivită ca regulă pentru procedura etatică, în cadrul căreia marea majoritate a litigiilor au o complexitate mică, cel mult medie, în condiţiile în care Codul de procedură civilă obligă, în principiu, la expunerea completă a pretenţiilor, apărărilor şi probelor propuse încă din etapa scrisă, prin cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinare [cf., de exemplu, art. 14 alin. (2), art. 254 alin. (1) C. proc. civ.]. Un rezultat funcţional similar poate fi atins şi în procedura etatică, prin abordarea mai flexibilă a etapei privind modificarea sau completarea cererii introductive, urmată de depunerea întâmpinării în replică (art. 204 C. proc. civ.).

Optăm, însă, pentru instituirea posibilităţii ca, în cauzele apreciate ca fiind complexe ori în general pentru buna administrare a oricărei cauze, judecătorul pricinii să poată opta pentru preluarea unor proceduri din cele utilizate deja pe scară largă în arbitraj, analizate în cele ce urmează.

2.3.1. Organizarea unui termen preliminar

În ce ne priveşte, considerăm că prevederile art. 237-238 C. proc. civ. sunt insuficiente din punct de vedere practic pentru structurarea convenabilă a litigiilor complexe. 

Desigur, rămâne o chestiune de văzut care sunt criteriile pe baza cărora un litigiu poate fi apreciat ca fiind complex. O posibilitate ar fi punctajul acordat pe dosar în vederea repartizării aleatorii a cauzei. O alta ar fi lăsarea acestei chestiuni la aprecierea judecătorului, după punerea ei în prealabil în discuţia părţilor. Optăm pentru această din urmă variantă, punctajul administrativ acordat în abstract prin programe informatice precum ECRIS nefiind de natură a reflecta în toate cazurile complexitatea foarte diferită, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze. 

Ca atare, propunem ca instanţa civilă naţională să poată decidă asupra oportunităţii organizării unui termen de judecată preliminar, în cadrul căruia să rezolve chestiuni procedurale precum excepţii procesuale şi alte incidente procedurale şi, luând în considerare poziţia părţilor, să se stabilească ordinea soluţionării celorlalte chestiuni litigioase (procedurale ori de fond), să fixeze un calendar strict pentru administrarea probelor încuviinţate, depăşirea termenelor astfel fixate urmând a fi sancţionată cu decăderea. Desigur, prin aplicarea regulilor de drept comun, repunerea în termen sau, mai nuanţat, extinderea termenelor ar putea fi decisă ulterior pentru motive temeinice^[21].

Structurarea mai detaliată şi totodată mai fermă a litigiului ar urma să aibă un efect mobilizator mai mare asupra părţilor (şi mai ales asupra reprezentanţilor lor convenţionali), de exemplu, prin fixarea unor termene limită pentru depunerea tuturor înscrisurilor, inclusiv în condiţiile art. 254 alin. (2) C. proc. civ., iar, ulterior, pentru audierea martorilor, administrarea expertizelor etc. Sancţiunea depăşirii acestor termene fixate judecătoreşte în urma ascultării părţilor ar trebui să fie decăderea.

2.3.2. Determinarea chestiunilor litigioase

În comentariul art. 2 par. 1 despre Case management conference din International Arbitration Practice Guideline – Managing Arbitrations and Procedural Orders, emis de reputatul Chartered Institute of Arbitrators Londra^[22], comentariu referitor la chestiunile ce trebuie stabilite şi circulate în avans pentru stabilirea calendarului procesual (matters to address), la pct. (10) se prevede delimitarea chestiunilor litigioase de cele asupra cărora părţile se înţeleg. 

În prezent, există o dispoziţie generală cuprinsă în art. 237 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. privind scopul şi conţinutul cercetării procesului, în care se prevede că instanţa va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate. În realitate, nu există o obligaţie în acest sens pentru instanţă, fiind lăsată la latitudinea ei să întrebe părţile sau nu. E adevărat că pârâtul este obligat să depună întâmpinare, iar în cuprinsul acestuia el va indica ce recunoaşte şi ce contestă raportat la pretenţiile reclamantului. Cu toate acestea, o discuţie a judecătorului cu părţile, inclusiv în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 21 şi art. 227 alin. (1) C. proc. civ., aceea de împăcare a părţilor, poate chiar luarea unui interogatoriu din oficiu, poate duce la o mai bună elucidare a pretenţiilor recunoscute şi a celor contestate cât mai din timp. Probabil acesta a şi fost motivul pentru care legiuitorul a simţit nevoia să reglementeze expres în cadrul procedurii speciale a partajului judiciar, considerată o procedură mai complexă, în art. 982 C. proc. civ., obligaţia judecătorului de a lua părţilor prezente la primul termen o declaraţie, urmând să ia act, dacă este cazul, de recunoaşterile şi acordul lor cu privire la anumite aspecte specifice partajului.

În cazurile complexe, în conferinţa de administrare a cauzei, judecătorul ar trebui să aibă posibilitate procedurală a unei etape separate care să îngăduie o discuţie cu părţile încercând să conducă măcar parţial la soluţionarea amiabilă şi, dacă mai sunt chestiuni litigioase, chiar să le ia un interogatoriu părţilor pentru a stabili de comun acord chestiunile rămase în litigiu, aceasta putând duce deseori la simplificarea cauzei.

2.3.3. Soluţionarea etapizată a chestiunilor litigioase

Codul de procedură civilă permite în prezent pentru procedura etatică pronunţarea unei hotărâri parţiale doar la solicitarea reclamantului, în baza principiului disponibilităţii şi doar atunci când pretenţia este recunoscută de pârât [art. 436 alin. (1) C. proc. civ.] şi specific, doar în procedura partajului judiciar prevede posibilitatea soluţionării etapizate a litigiului prin pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu (art. 985 C. proc. civ.). 

În cadrul reglementării privind arbitrajul, Codul de procedură civilă îngăduie expres pronunţarea unei hotărâri arbitrale parţiale (în măsura în care nu este interzisă expres prin convenţia arbitrală) numai în cadrul art. 1121 alin. (4) C. proc. civ. referitor la arbitrajul internaţional^[23] – dispoziţie foarte utilă şi necesară mai ales din perspectiva Convenţiei de la New York privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine din 1958 (din România în alt stat), cu toate că în practică au existat şi în cadrul arbitrajului instituţionalizat domestic/naţional din România hotărâri arbitrale parţiale care soluţionează în mod definitiv (în parte) fondul.

Apreciem că şiîn litigiile complexe instanţei civile ar trebui să i se permită expres să pronunţe încheieri interlocutorii prin care să dezlege chestiuni de fond pregătind dezbaterea finală a cauzei, pentru a asigura celeritatea procedurii şi a evita costuri inutile, cum ar fi, în exemplul deja amintit anterior, al răspunderii civile, în care se poate stabili mai întâi existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei şi abia apoi, dacă mai este cazul, existenţa şi întinderea prejudiciului. Generalizând, ori de câte ori stabilirea faptelor ce trebuie lămurite depinde de rezolvarea prealabilă a unor chestiuni de drept, precum ilicitul faptei, existenţa îndreptăţirii principiale de a primi remuneraţii pentru anumite categorii de utilizări ale operelor de proprietate intelectuală etc., instanţa ar putea opta, la libera sa apreciere, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile care să fixeze coordonatele juridice ale litigiului, făcând astfel de prisos multitudinea de variante cerute uneori experţilor pentru a răspunde diferitelor variante litigioase, neclarificate prealabil probei cu expertiză (pentru a evita „antepronunţarea”). 

§3. O regândire parţială a principiului disponibilităţii

3.1. Flexibilizarea principiului oralităţii

Puterile deosebit de largi conferite tribunalului arbitral de regulile arbitrale la care ne-am referit succint includ şi puterea de a stabili, după ascultarea părţilor, dacă este necesară o şedinţă orală (oral hearing), cu citarea părţilor, ori dacă procedura poate fi exclusiv scrisă (document only). Se remarcă, în raport de noile condiţii tehnologice, şi folosirea mai frecventă a opţiunii intermediare, respectiv a desfăşurării şedinţei prin videoconferinţă, fără prezenţa în persoană.

Potrivit art. 35 din Regulile CICA, audierile (hearings) vor fi organizate în cazul în care una dintre părţi le solicită sau în cazul în care tribunalul arbitral consideră că acest lucru este potrivit. Cu alte cuvinte, dacă una dintre părţi solicită, şedinţa orală este obligatorie, dar tribunalul arbitral poate dispune această măsură şi din oficiu, dacă apreciază că este necesară, chiar dacă niciuna dintre părţi nu a solicitat-o. Pentru procedura arbitrală simplificată, Anexa V (art. 3) din Regulile CICA prevede discreţia tribunalului arbitral asupra organizării dezbaterii orale [art. 3 alin. (3)] şi facilitarea audierilor prin posibilitatea ca acestea să fie ţinute prin videoconferinţă, telefon sau alt mijloc similar de comunicare [art. 3 alin. (4)]^[24].

Într-o manieră asemănătoare, art. 19 din Regulile LCIA prevede dreptul părţilor de a fi ascultate (citate în cadrul unei şedinţe) înainte ca tribunalul arbitral să statueze asupra propriei competenţe, respectiv asupra fondului, tribunalul însuşi fiind liber să dispună efectuarea unei şedinţe în orice stare a procesului, dacă părţile nu au solicitat expres ca procedura să se desfăşoare exclusiv în scris^[25]. O soluţie similară se regăseşte şi în art. 16 din Regulile VIAC, care prevede suplimentar că tribunalul arbitral va stabili dacă şedinţa se desfăşoară prin prezenţă fizică sau prin utilizarea videoconferinţei ori a altor mijloace similare de comunicare. În ultima lor formă intrată în vigoare în ianuarie 2021, Regulile ICC au modificat şi ele dreptul părţilor la prezentarea cauzei oral în persoană prin art. 26 (1)^[26], care îngăduie tribunalului arbitral să decidă asupra audierilor la distanţă^[27].

În cazul procedurii etatice româneşti, există o reticenţă tradiţională de a admite proceduri exclusiv scrise, cu toate că acestea sunt apte de a asigura respectarea principiului contradictorialităţii. Un exemplu deja oferit de dreptul pozitiv este procedura aplicabilă cererilor cu valoare redusă (Titlul X CPC), care este, în principiu, doar scrisă, citarea părţilor la şedinţă fiind dispusă de instanţă doar dacă apreciază că este necesară; cererile părţilor în această privinţă nu au efecte constrângătoare, instanţa fiind liberă să aprecieze (art. 1.014 C. proc. civ.). 

Flexibilizarea principiului oralităţii şi instituirea unei reglementări care să valorifice soluţia de principiu cuprinsă în art. 15 C. proc. civ., potrivit căreia părţile pot solicita ca procesul să se desfăşoare doar pe baza actelor depuse la dosar, ar putea constitui modalităţi importante de degrevare a rolului instanţei şi de accelerare a soluţionării unor cauze, cu precădere a celor care presupun un probatoriu limitat (înscrisuri) şi care prezintă probleme de fapt şi de drept cu caracter repetitiv. 

În acest sens, propunem o regulă potrivit căreia şedinţa orală este obligatorie numai dacă cel puţin o parte o solicită, iar, în caz contrar, va fi dispusă de la caz la caz şi doar dacă instanţa o apreciază necesară. Aşadar,regula să fie că oralitate există doar la cererea unei părţi sau atunci când instanţa apreciază necesar. 

3.2. Videoconferinţa

Aproape toate marile instituţii arbitrale la nivel internaţional, inclusiv Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, s-au adaptat foarte repede la starea de urgenţă COVID-19, respectiv la măsurile de distanţare şi restricţiile privind întâlnirile în persoană. Toate instituţiile arbitrale au luat măsuri pentru protejarea angajaţilor şi a celor care intră în legătură cu Secretariatele curţilor de arbitraj şi, mai ales, au venit în sprijinul părţilor şi arbitrilor cu recomandări şi ghiduri transmise în format electronic, prin care se sugerau paşii de urmat în vederea continuării procedurilor arbitrale cu întreruperi minimale, continuând furnizarea aceluiaşi nivel ridicat de servicii^[28]. Această adaptare a continuat pe întreaga durată a pandemiei COVID-19, în prezent fiind organizate continuu audieri la distanţă prin mijloace video şi, în zonele în care este posibil din punct de vedere al măsurilor sanitare, se organizează în paralel audieri în persoană sau mai ales hybrid/mixt, care vor continua cu siguranţă în contextul pandemiei. Această adaptare a arbitrajului instituţionalizat la nevoile utilizatorilor, arbitrilor, angajaţilor instituţiilor arbitrale va rămâne dovada istorică a marelui avantaj pe care îl are procedura arbitrală faţă de procedura instanţelor naţionale, prin adaptabilitatea extraordinară şi posibilitatea de a lua măsuri administrative cu o mare rapiditate.

Cu timpul, pe măsura înmulţirii numărului de şedinţe arbitrale prin videoconferinţă/remote şi adaptării la cerinţele dreptului la un proces echitabil, au fost emise Ghiduri detaliate privind audierile la distanţă (dezbaterile în fond), astfel încât să se asigure dreptul la apărare, egalitatea părţilor, administrarea adecvată a probatoriului prin expertiză sau cu martori, confidenţialitatea, protecţia datelor personale şi buna desfăşurare a şedinţelor din punct de vedere tehnic, dar şi al normelor de conduită „remote”. O sinteză a tuturor acestor măsuri adoptate la nivel internaţional pentru arbitrajul instituţionalizat, inclusiv protocoale de cooperare şi Ghiduri din partea marilor asociaţii profesionale în domeniu se poate consulta în centralizarea elaborată de DELOS Arbitration din 2021^[29], în prezent existând şi un website dedicat ultimelor informaţii în acest domeniu^[30].

Prin contrast, în procedura judiciară română, nu s-a petrecut aproape nimic în acest sens, fiind vizibilă lipsa de viziune şi de voinţă a actorilor implicaţi (legislativ, dar şi CSM şi puterea judecătorească) pentru a fructifica acest impas în sensul modernizării felului adesea vetust în care se desfăşoară procesele civile la noi. Menţionăm că, în alte jurisdicţii, precum Germania, dispoziţii preexistente ale Codului de procedură civilă care autorizau videoconferinţa (e.g., art. 128 al C. proc. civ. german) au fost puse în operă pe scară largă, modificând semnificativ fizionomia procesului civil; în acest moment, într-un număr semnificativ din procesele desfăşurate în Germania se foloseşte în tot sau în parte tehnica videoconferinţei.

Totodată, în mod evident s-a pus în discuţie în ce măsură dreptul la audieri/dezbateri în fond în persoană (fizic) are un caracter de ordine publică şi dacă acesta este un drept inerent dreptului fundamental de acces la justiţie în sensul art. 6 CEDO. Între timp, au fost finalizate două studii de mare impact la nivel internaţional prin faptul că au acoperite zeci de jurisdicţii şi au luat în considerare aproape o sută de legislaţii naţionale.

International Council for Commercial Arbitration (ICCA), cea mai mare organizaţie la nivel internaţional în domeniul arbitrajului comercial internaţional, a lansat un proiect de cercetare intitulat „Does a Right to a Physical Hearing Exist in International Arbitration?”, în scopul colectării datelor aferente rapoartelor naţionale pe jurisdicţii în a doua parte a anului 2021, între timp reuşind să încarce pe site-ul oficial şi să facă disponibile public peste 80 de rapoarte naţionale^[31], concluzionându-se, deocamdată, că, deşi există un set de principii comune, dar şi divergente sub acest aspect la nivel mondial, niciuna dintre jurisdicţiile analizate nu consacră expres un drept la audierile pe fond în persoană, iar dreptul la un proces echitabil nu este afectat în majoritatea jurisdicţiilor care urmează UNCITRAL Model Law prin legea arbitrală naţională [UNCITRAL Model Law on International Commercial Arbitration 1985 (revizuită în 2006)], care îngăduie prin art. 24 alin. (1) dreptul tribunalului arbitral de a decide în ce măsură este necesară o audiere pe fond cu dezbateri orale sau sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei înscrisurile depuse la dosar^[32].

DELOS Arbitration a implicat printre coordonatorii unui studiu^[33] similar pe prof. Gary B. Born şi prof. Maxi Scherer, studiu ce priveşte experienţele utilizatorilor arbitrajului cu audierile prin platforme video (remote hearings) din peste 46 de jurisdicţii naţionale de pe 6 continente şi a publicat rezultatele în iulie 2021^[34], experienţele cu aceste mijloace de comunicare fiind declarate de către utilizatori ca fiind în mare majoritate pozitive şi de dorit/utilizat şi după încheierea pandemiei COVID-19.

Un impact semnificativ pentru viitorul imediat în ce priveşte dreptul la audieri prin videoconferinţă a fost dat de publicarea în noiembrie 2020 de către Curtea Supremă de Justiţie din Austria (Der Oberste Gerichtshof)^[35] a unei hotărâri din 2020, prin care a fost statuat dreptul unui tribunal arbitral de a organiza audieri pe fond prin videoconferinţă în contextul pandemiei de COVID-19, chiar dacă una dintre părţi se opune, fără ca această măsură a tribunalului arbitral să poată fi considerată o încălcare a dreptului la un proces echitabil^[36]. Achiesăm la această viziune realistă şi care ţine cont de avantajele tehnicilor disponibile. 

În prezent, în procedura civilă naţională, nu există o reglementare generală privind posibilitatea desfăşurării şedinţelor de judecată prin videoconferinţă. Texte speciale sunt cuprinse în decretele privind declararea şi prelungirea stării de urgenţă^[37].

Este necesară o reglementare generală, în sensul că, pentru motive întemeiate, instanţa va putea stabili că şedinţa se desfăşoară prin videoconferinţă, principiul publicităţii fiind respectat, căci instanţa îşi desfăşoară activitatea în sala de şedinţă publică.

De asemenea, este nevoie de reglementarea posibilităţii oricăreia dintre părţi de a solicita să i se permită, ei sau/şi avocatului ei, să participe la şedinţa de judecată prin videoconferinţă. În cazul în care cealaltă parte doreşte să fie prezentă fizic în sala de judecată, şedinţa va avea un format mixt/hibrid, cu respectarea principiului publicităţii, prin prezenţa în sala de judecată cel puţin a completului de judecată şi a publicului. O astfel de reglementare ar asigura celeritatea procesului (pentru că nu s-ar mai amâna judecata pentru imposibilitatea avocatului de a fi prezent în mai multe localităţi) şi ar reduce costurile, pentru că nu ar mai exista cheltuieli de transport şi cazare şi altele rezultând din deplasarea fizică la instanţă. 

În privinţa martorilor şi în caz de luare a interogatoriului părţii, pentru asigurarea respectării condiţiilor prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., precum şi de art. 352 alin. (3) C. proc. civ., este nevoie de o generalizare a soluţiei de comisie rogatorie sui-generis din art. 63 alin. (4) şi (5) din Decretul nr. 240/2020^[38], în sensul ca aceştia să se poată deplasa la instanţa din localitatea în care se află la momentul audierii ori la o instanţă apropiată (dacă în acea localitate nu există instanţă), care, la solicitarea instanţei investite cu soluţionarea cauzei, să le pună la dispoziţie mijloacele tehnice necesare. Se impune totuşi ca în locul judecătorului desemnat de preşedintele instanţei, identificarea acestor participanţi să fie făcută de un grefier desemnat de preşedintele instanţei.

3.3. Lipsa fără justificare a părţilor la termenul de judecată să nu constituie prezumţie de desistare de la soluţionarea cauzei

Spre deosebire de procedura civilă etatică, care prevede într-o manieră destul de rigidă imposibilitatea judecării cauzei dacă părţile, legal citate, lipsesc şi nu au solicitat judecata în lipsă, prezumându-se desistarea [art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.], o seamă de reguli de procedură arbitrală prevăd, dimpotrivă, că neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică continuarea procesului.

Astfel, art. 26 alin. (7) din Regulile CICA prevede că: „neprezentarea părţii legal citate nu împiedică dezbaterea litigiului arbitral, chiar dacă niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea în lipsă”, dând prioritate celerităţii şi evitării pe cât posibil a tacticilor dilatorii^[39].

O soluţie mai flexibilă şi pe care o considerăm preferabilă este cea după modelul privind posibilitatea recunoscută tribunalului arbitral de a dispune suspendarea procedurii (traducem astfel „to order the discontinuance of the arbitration”, deşi aceasta ar putea avea chiar valenţa – direct a – perimării), dacă din circumstanţe rezultă că părţile au abandonat arbitrajul, dar nu înainte de a le da posibilitatea de a exprima un punct de vedere [art. 22 a lit. xi) Regulile LCIA] – posibilitate care este de natură să prevină suspendări pur formale, datorate simplei omisiuni de a cere judecarea în lipsă^[40]. În acelaşi sens se procedează şi potrivit Regulilor VIAC [art. 29 alin. (2) din Regulile VIAC]^[41] şi a Regulilor ICC [art. 26 alin. (2) Regulile ICC]^[42].

Propunem, aşadar, abrogarea sau modificarea textului art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în sensul ca simpla lipsă a părţilor, indiferent dacă este justificată sau nu, să nu determine suspendarea cauzei, suspendarea putând fi, eventual, lăsată la aprecierea instanţei, în funcţie de circumstanţele cauzei, pe baza cărora instanţa ar putea determina voinţa părţilor de a nu se judeca.

3.4. Crearea procedurii simplificate ca opţiune. Creşterea valorii pragului pentru cereri de valoare redusă

O altă schimbare de paradigmă semnificativă care s-a observat în ultimul deceniu în procesul de revizuire a regulilor de arbitraj instituţionalizat la nivel internaţional este aceea a ridicării pragului valoric pentru cauzele arbitrale considerate de o valoare „redusă” şi crearea unui corp de reguli distinct, Expedited Procedure Rules^[43], prin care aceste tipuri de cauze sau cauzele cu o complexitate redusă să poată fi soluţionate mult mai rapid (ideal în 6 luni, cu excluderea în principal a etapei dezbaterilor orale şi de către un singur arbitru). Cheia asigurării accesului la justiţie şi a neafectării voinţei părţilor manifestată prin convenţia arbitrală este aceea a sistemului „opt in” pentru convenţiile arbitrale anterioare noilor reguli arbitrale şi a sistemului de aplicare a acestei proceduri exclusiv condiţionat de acordul părţilor pentru convenţiile arbitrale care prevăd procedura arbitrală standard potrivit unor anumite reguli de arbitraj instituţionalizat^[44]. Totodată, ce este important este construirea cadrului însuşi pentru o procedură arbitrală simplificată pentru care părţile au libertatea de a opta indiferent de valoarea cauzei, asigurând o evidentă şi reală economie de timp şi costuri (astfel, nu întotdeauna valoarea litigiului atrage în mod necesar şi o complexitate sporită, precum în cazul relativ banal al neplăţii bunurilor livrate ori a serviciilor prestate, fără a fi pusă în discuţie conformitatea prestaţiei reclamantului).

Cunoaştem şi în Codul de procedură civilă procedura specială din Titlul X, Procedura specială pentru cererile cu valoare redusă, însă pragul valoric este de numai 10.000 lei^[45], câtă vreme în Regulile CICA acesta este de 50.000 lei, iar în Regulile ICC începând cu 2021 este de 3 milioane USD^[46], însă această procedură, deşi calificată expres drept o procedură specială şi alternativă,nu are caracterul complet al unei proceduri „simplificate”, prin faptul că nu îngăduie în prezent extinderea ei prin voinţa părţilor şi la cauze cu valoare mai mare sau neevaluabile în bani cu complexitate redusă. Nu este o adevăratăalternativă „simplificată”/„fast track” pentru justiţiabilul român, deşi popularitatea acestor tipuri de proceduri judiciare este în creştere. 

Recomandăm, aşadar, un studiu de impact care să analize numărul real de cazuri de mică complexitate şi procentul cauzelor cu valoare redusă pentru adaptarea Titlului X la cadrul mai larg al unei „proceduri judiciare simplificate” complete, cel puţin prin reanalizarea valorii plafonului (e.g., măcar 100.000 lei), în scopul evident al degrevării instanţelor şi al administrării eficiente a resurselor (timp şi cost) pentru speţe cu valori semnificativ diferite (durată limitată în timp, lipsă dezbateri orale, posibilitate de a trece oricând la procedura standard etc).

§4. Câteva chestiuni legate de administrarea probelor

Am vorbit deja despre conferinţa de administrare a cauzei, care presupune stabilirea calendarul administrării probelor şi sancţiuni pentru nerespectarea acestuia. În cuprinsul acestei secţiuni, ne-am propus să tratăm separat chestiunea referitoare la audierea martorilor şi a experţilor, propunând preluarea unor reguli care ar salva timp şi costuri, precum şi posibilitatea prelungirii termenului de 6 luni prevăzut de art. 371 alin. (1) C. proc. civ. în procedura administrării probelor de către avocaţi sau consilieri juridici.

În arbitrajul internaţional, cel mai cunoscut şi aplicat instrument de soft-law care oferă reperele procedurale şi gradul de uniformitate şi compatibilitate cerut între cele două sisteme de drept, cel civil/continental şi cel common law, este IBA Rules on the Taking of Evidence in International Arbitration (2010, cu ultima formă revizuită din 17 decembrie 2020)^[47]. În arbitrajul internaţional, cu ocazia elaborării regulilor procedurale concrete ale respectivei cauze arbitrale prin Ordinul Procedural nr. 1, părţile şi/sau tribunalul arbitral deseori preiau şi includ dispoziţii IBA Rules on the Taking of Evidence in International Arbitration sau îl referă cu caracter ne-obligatoriu^[48]. IBA Rules on the Taking of Evidence in International Arbitration acoperă toată etapele de propunere, admisibilitate, administrare şi apreciere a mijloacelor de probă utilizate în arbitraj. Recent, a fost adoptată şi o alternativă mai apropiată ca filosofie de dispoziţiile procedurale naţionale din sistemul de drept civil/continental şi cu un mai mare grad de intervenţie din partea tribunalului arbitral (procedură inchizitorială) inclusiv în materia probatorie: Rules on the Efficient Conduct of Proceedings in International Arbitration 2018 (Prague Rules), care au fost şi ele utilizate ca referinţă în arbitraje internaţionale mai ales în zona Europei Centrale şi de Est^[49].

IBA Rules on the Taking of Evidence in International Arbitration,prin art. 4 alin. (1)-(10), prezumă probă directă declaraţia scrisă a martorului (cu elemente obligatorii de conţinut) şi posibilitatea audierii martorului la cererea oricăreia dintre părţi (fără a se prezuma că necitarea la audieri a martorului de către partea adversă ar echivala cu recunoaşterea) şi oricând la cererea tribunalului arbitral, cu îngăduirea – specifică arbitrajului internaţional – a audierii inclusiv a reprezentanţilor legali, a conducerii sau a angajaţilor părţilor. În ceea ce priveşte proba cu expertiza, prin art. 5 alin. (1)-(6), se tratează inclusiv cerinţa fundamentală de independenţă a expertului pro-parte, iar prin art. 6 alin. (1)-(8), sunt prevăzute elementele specifice expertului numit de tribunalul arbitral^[50].

Rules on the Efficient Conduct of Proceedings in International Arbitration 2018 (Prague Rules) abordează proba cu martori în art. 5, specifică fiind o foarte largă putere (discreţionară) a tribunalului arbitral de a solicita (sau nu) o declaraţie scrisă de la martorii propuşi şi, mai ales, de a se opune audierii martorului chemat de una din părţi, dacă este considerată nerelevantă şi inutilă mărturia respectivă, precum şi proba cu experţi, prin art. 6, cu un mult mai mare accent pe expertul numit de tribunal, asemănător justiţiei statale.

4.1. Proba cu martori

Regulile de procedură arbitrală la care ne-am raportat permit administrarea depoziţiei martorului prin intermediul unor declaraţii scrise sau prin audierea nemijlocită a martorului, tribunalul arbitral având o largă discreţie în această privinţă [e.g. art. 25 alin. (2) din Regulile ICC, art. 20 şi art. 21 din Regulile LCIA, care conferă largi prerogative tribunalului^[51]; art. 29 alin. (1) din Regulile VIAC, art. 36 din Regulile CICA^[52] par a institui regula audierii martorului sau expertului, subsecvent depoziţiei scrise, dar se permite tribunalului arbitral să renunţe la audiere). 

După cum s-a arătat cu altă ocazie^[53], introducerea posibilităţii de a depune depoziţii testimoniale scrise este dezirabilă şi în procedura etatică, urmând ca, în urma analizării declaraţiilor raportat la fondul cauzei, instanţa să-şi formeze prima facie o opinie şi să decidă în cazul căror martori se impune audierea nemijlocită, indiferent dacă audierea a fost solicitată de partea care i-a propus, depunându-le declaraţia, sau de către partea adversă.

4.2. Expertiza

Aceeaşi flexibilitate priveşte şi proba cu expertiza, întocmirea unui raport scris de către expertul care a dat în prealabil o declaraţie care atestă deplina sa independenţă şi imparţialitate putând fi urmată de chemarea acestuia la audieri pentru a fi întrebat deopotrivă de părţi şi de tribunalul arbitral (art. 21 din Regulile LCIA). În acelaşi spirit, şi Regulile ICC – art. 25 alin. (2) şi (3) şi Regulile VIAC, art. 29, precum şi art. 43, prevăd un sistem de avans costuri reglementat pentru procedura de expertiză. După cum am arătat deja, art. 36 din Regulile CICA permit chemarea expertului parte pentru a fi audiat, subsecvent declaraţiei sale scrise, ca şi expertului numit de tribunalul arbitral (art. 37 din Regulile CICA).

În ce priveşte procedura etatică, expertiza extrajudiciară achitată de una dintre părţi (de regulă, de către reclamant, fiind anexată cererii de chemare în judecată) nu este admisă ca mijloc de probă decât în măsura în care nu este contestată de partea căreia i se opune ori legea specială prevede expres acest mijloc de probă^[54]. Ar fi utilă acceptarea expertizei extrajudiciare cu condiţia ca expertul să dea o declaraţie de independenţă şi imparţialitate înainte de a efectua expertiza şi de a fi apoi (doar) audiat în faţa instanţei, pentru a-i fi puse întrebări de părţi (mai ales adversarul celei care a comandat şi achitat expertiza) şi de instanţă.

Posibilitatea audierii expertului există şi în prezent în procedura etatică, dar este puţin utilizată în practică. Este de dorit să se insiste asupra obligaţiei expertului de a se prezenta la audieri în cazul în care este chemat. Ceea ce este mai relevant în cazul expertizei judiciare la noi în ţară este mai degrabă lărgirea posibilităţii de a desemna specialişti într-un domeniu tehnic, chiar dacă aceştia nu figurează pe listele oficiale ale experţilor judiciari, calificările sale urmând a fi demonstrate pe altă cale (e.g., prin prezentarea de diplome relevante ori de lucrări de specialitate sau alte expertize în domeniu). În acest sens, dispoziţiile art. 36 alin. (7) din Regulile CICA (aplicabile atât pentru arbitrajele naţionale şi internaţionale) prevăd că ori de câte ori tribunalul arbitral apreciază faptul că domeniul în care ar urma să se efectueze expertiza este unul specializat, iar complexitatea acesteia o impune, după consultarea părţilor, acesta va putea apela la alţi specialişti având o reputaţie profesională neştirbită, din afara listelor de experţi. 

Utilă ni se pare şi posibilitatea tribunalului arbitral de a-i cere expertului desemnat un calendar provizoriu al activităţilor pe care urmează să le desfăşoare şi care ar putea fi preluată şi în procedura etatică, mai cu seamă în cazul expertizelor care reclamă un grad mai mare de complexitate [ce poate fi apreciat de instanţă, în urma audierii expertului în condiţiile art. 331 alin. (2) C. proc. civ.].

4.3. Prelungirea termenului de 6 luni în cazul administrării probelor de către avocaţi sau consilieri juridici

Potrivit dispoziţiilor art. 567 alin. (3) C. proc. civ., în materia arbitrajului ad-hoc, părţile pot consimţi în scris, în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de alin. (1) al aceluiaşi articol, prelungirea termenului arbitrajului. Conform alin. (4) al art. 567 C. proc. civ., tribunalul arbitral poate să dispună prelungirea termenului o singură dată, pentru motive temeinice, cu cel mult 3 luni. 

Procedura administrării probelor de către avocaţi sau consilieri juridici trebuie desfăşurată tot în interiorul unui termen de 6 luni, conform art. 371 alin. (1) C. proc. civ., termen în care nu se includ perioadele prevăzute în alin. (2) al art. 371 C. proc. civ.

Apreciem că ar fi utilă preluarea dispoziţiilor corespunzătoare din arbitrajul ad-hoc, în sensul posibilităţii prelungirii termenului procedurii administrării probelor de către avocaţi sau consilieri juridici înainte de a se reveni la procedura obişnuită (dacă nu a fost respectat termenul). Faţă de prevederea din art. 6 C. proc. civ. privind termenul optim şi previzibil de soluţionare a cauzei, nu doar în cazul în care instanţa apreciază că există motive temeinice pentru prelungirea termenului de utilizare a procedurii administrării probelor de către avocaţi sau consilieri juridici, ci şi în cazul în care părţile consimt expres la prelungirea termenului de utilizare a procedurii, se impune ca această prelungire să nu poată depăşi 3 luni.

§5. Câteva chestiuni legate de hotărârea judecătorească

5.1. Renunţarea la minută, motivarea hotărârii anterior pronunţării

Urmând bunul exemplu al arbitrajului instituţionalizat din art. 45 din Regulile CICA^[55], care exclude redactarea unei minute, soluţia urmând a fi cuprinsă în sentinţa arbitrală redactată, considerăm că este util să se renunţe şi în procedura etatică la cerinţa întocmirii prealabile a minutei, hotărârea urmând a fi pronunţată şi redactată în întregul său, adică cuprinzând şi motivele pe care se întemeiază soluţiile date cererilor deduse judecăţii. În materia arbitrajului, amânarea pronunţării şi redactării hotărârii arbitrale este limitată de termenul de 6 luni din art. 43 Regulile CICA (Termenul arbitrajului. Caducitate) şi de sancţiunea corespunzătoare a caducităţii arbitrajului^[56]. De altfel, în arbitrajul internaţional multe dintre instituţiile arbitrale aplică sancţiuni asupra onorariului arbitrilor vinovaţi de întârzierea redactării hotărârii arbitrale (parag. 155 din Nota Regulilor ICC^[57] sau art. 44 alin. (8) din Regulile VIAC)^[58].

Motivarea anticipată a hotărârii, devenită obligatorie în procedura penală în situaţiile rezultând din considerentele Deciziei nr. 223 din 7 aprilie 2021^[59], îşi dovedeşte utilitatea şi în procesul civil, pentru a preîntâmpina situaţii de pensionare sau deces al judecătorului unic, care nu mai vrea sau nu mai poate să motiveze hotărârea, precum şi din raţiuni de management al dosarului şi calitate a soluţiei – în sensul că este de preferat întocmirea unei fişe a dosarului şi motivarea anticipată a hotărârii (de altminteri, posibile şi aplicate de unii judecători şi în prezent), în locul pronunţării minutei în lipsa unei fişe detaliate (în cauzele complexe) şi motivării ulterioare a hotărârii, după ce poate interveni uitarea parţială (iar reluarea dosarului consumă timp) şi, eventual, se poate constata că soluţia era alta dacă motivarea ar fi fost anticipată (detaliile dosarului pot fi mai bine observate în timpul motivării hotărârii decât al „simplului” studiu al dosarului).

5.2. Deliberarea prin mijloace de comunicare de la distanţă

Totodată, este utilă şi pentru instanţele naţionale prevederea din art. 45 din Regulile CICA potrivit căreia deliberarea poate fi realizată şi prin mijloace de comunicare la distanţă de natură să asigure secretul deliberării (posibilitate care există, desigur, şi de lege lata, dar o consacrare expresă ni se pare binevenită).

5.3. Semnătura electronică

Tot în logica flexibilizării şi eficientizării unei activităţi care se desfăşoară în prezent din locuri diferite şi prin folosirea unor mijloace tehnice precum videoconferinţa şi semnătura electronică, propunem să se prevadă expres posibilitatea semnării hotărârii în format electronic de către judecătorul care nu se află la sediul instanţei, în acest fel devenind de prisos prevederile care reglementează semnarea hotărârilor de către alte persoane.

5.4. Nemotivarea hotărârii la solicitarea părţilor

Motivarea hotărârii arbitrale face parte din dreptul esenţial la un proces echitabil, iar conţinutul şi elementele fundamentele ale hotărârii arbitrale sunt reglementate cu stricteţe de toate regulile de arbitraj instituţionalizat internaţionale, cu adaosul verificării formale (procedura scrutiny la ICC Court – Art. 34 Regulile ICC)^[60] sau informale (revizuirea proiectului de hotărâre arbitrală de către Secretariatul instituţiilor arbitrale înainte ca aceasta să fie redactată în forma finală şi comunicată părţilor). Aceste garanţii suplimentare din procedurile arbitrale instituţionale naţionale sau internaţionale oferă unul dintre marile avantaje ale arbitrajului faţă de justiţia etatică, dar constituie şi o necesitate dată de reputaţia instituţiilor arbitrale respective şi de asigurarea garanţiilor suplimentare faţă de părţile din arbitraj care nu beneficiază de căi de atac ordinare împotriva hotărârii arbitrale (posibilitatea reexaminării cauzei pe fond). Există unanimitate în doctrina arbitrajului internaţional asupra proporţiei dintre calitatea hotărârii arbitrale şi coerenta, corecta şi completa motivare pe fond a dispozitivului hotărârii arbitrale şi calitatea arbitrului în cauză, cu atât mai mult cu cât se spune că o bună motivare va arăta întotdeauna în detaliu şi în mod complet părţii care a pierdut, motivele pentru care acesteia nu i-au fost admise pretenţiile şi apărările^[61].

Cu toate acestea, deşi lipsa motivării este unul dintre motivele bine-cunoscute pentru acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale potrivit art. 608 lit. (g) C. proc. civ.^[62] (sau refuz de recunoaştere- în temeiul Convenţiei de la New York 1958 pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine – Articolul V – ordinea publică), spre deosebire de procedura judiciară a instanţelor naţionale, cu caracter excepţional şi numai cu manifestarea consimţământului expres al tuturor părţilor la procedura arbitrală, tribunalul arbitral poate pronunţa şi redacta o hotărâre arbitrală din care să lipsească motivarea, acest lucru fiind permis în cadrul Statelor parte la Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Internaţional (Convenţia de la Geneva 1961 adoptată de România în 1963) care permite prin art. VIII nemotivarea hotărârii arbitrale la solicitarea expresă a părţilor^[63].

Posibilitatea părţilor din procedura arbitrală de a renunţa la dreptul la motivarea hotărârii (legitim şi cu caracter de ordine publică în majoritatea legislaţiilor naţionale) – există spre exemplu în legea arbitrală naţională engleză [1979 Arbitration Act şi ulterior 1996 Arbitration Act – art. 52 alin. (4)], în legea arbitrală elveţiană [art. 189(2) din Statutul federal de drept internaţional privat-PILA]^[64], UNCITRAL Model Law [art. 31 alin. (2)]^[65].

În Codul de procedură civilă, un text similar există doar în procedura divorţului. Este vorba despre art. 927 C. proc. civ., având chiar denumirea marginală Nemotivarea hotărârii, care prevede că instanţa poate să nu motiveze hotărârea la solicitarea părţilor. O astfel de posibilitate poate fi recunoscută părţilor la modul general, cu anumite ajustări, având în vedere că, în procedura etatică, există posibilitatea exercitării căilor de atac. O posibilă ajustare ar fi ca părţile să solicite doar pronunţarea minutei, urmând ca ulterior, doar dacă exercită calea de atac, instanţa să fie obligată să-şi motiveze hotărârea. 

§6. Alte zone de reglementare utile. Litigation Funding

În ultimul deceniu, lumea arbitrajului internaţional, sub influenţa jurisdicţiilor common law şi a specializării şi sofisticării sistemului financiar occidental, a cunoscut o dezvoltare exponenţială a numărului de cauze arbitrale pornite cu sprijinul financiar concret de la terţe părţi finanţatoare (Third Party Funders) – străină de părţile disputei arbitrale – care finanţează în întregime sau parţial costurile arbitrale (incluzând onorariile avocaţiale aferente şi a celorlalte costuri ale părţii) în schimbul unui procent din valoarea litigiului, o industrie reglementată la nivel legislativ în unele ţări şi care şi-a făcut simţită prezenţa îndeosebi în cauzele cu valori semnificative, de arbitraj de investiţii sau arbitraj comercial cu miză mare, unde reclamantul a avut nevoie de finanţarea costurilor arbitrale^[66], totul în sprijinul asigurării în mod efectiv al accesului la justiţie, însă cu balansarea potenţialelor conflicte de interese care ar afecta procedura arbitrală şi cu îngăduirea echilibrului procesual şi a egalităţii părţilor. 

Cea mai recentă evoluţie în zona third party funding (TPF) a fost dată de lucrările UNCITRAL Working Group III, în sesiunile de lucru 37 şi 38, în cadrul mai larg al studiilor asupra reformei ISDS (disputele investitor-Stat), prin care a fost abordată crearea unui cadru legal/normativ pentru finanţările de la terţi, în special pentru procedurile ISDS, lansând un document proiect „Draft provisions on third-party funding”, supus dezbaterii publice până la 30 iulie 2021^[67].

Pentru zona procedurilor civile naţionale, în spaţiul Uniunii Europene, au fost folosite de-a lungul timpului instrumente mai mult sau mai puţin similare de finanţare a procesului civil sau a asigurărilor de drepturi litigioase, care au condus la nevoia unei cunoaşteri mai îndeaproape a fenomenului litigation funding din partea autorităţilor de reglementare şi a autorităţii judecătoreşti. Cel mai mare pas la nivelul UE a fost făcut odată cu elaborarea în februarie 2021 şi lansarea în martie 2021 a unui document de lucru dedicat Finanţării private responsabile a litigiilor^[68] cu semnalarea creşterii nevoii reglementării TPFL (third party funding litigation), în special în contextul dezvoltării numărului de cazuri care apelează la acest sistem, estimându-se o creştere semnificativă a marilor litigii naţionale sau internaţionale legate de schimbările climatice şi dreptul mediului, ca şi de creşterea numărului justiţiabililor în nevoie de finanţare ca urmare a pandemiei COVID-19^[69].

Devine limpede că, în acest context internaţional şi specific european, nici legiuitorul român nu poate rămâne multă vreme indiferent la nevoie şi fenomen (în practică, sistemul TPF nu este interzis, dar nici reglementat în mod specific şi s-a aplicat în câteva arbitraje internaţionale care au implicat România sau părţi din România). 

Dacă vă vin în minte întrebări legate de posibilitatea finanţării cheltuielilor unui proces de către un terţ în procedura etatică, în condiţiile în care, în această procedură, părţile lipsite de mijloacele materiale necesare derulării procesului pot apela la instituţia ajutorului public judiciar, vă răspundem că acesta nu acoperă toate situaţiile/nevoile ivite în practică. Astfel, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 90 alin. (4) C. proc. civ., ca şi din cele ale art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru^[70], în cazul persoanelor juridice,ajutorul public judiciar poate fi acordat doar în forma reducerii, eşalonării sau amânării plăţii taxelor judiciare de timbru ori acestea combinate/cumulate, şi doar dacă sunt îndeplinite condiţiile, altminteri restrictive, prevăzute de art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013^[71] sau, în mod excepţional, la aprecierea instanţei, în condiţiile alin. (3) al aceluiaşi articol^[72]. Persoana juridică nu poate beneficia de scutirea de plata taxei judiciare de timbru şi nici de celelalte forme ale ajutorului public judiciar recunoscute persoanei fizice prin dispoziţiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 6 lit. a)-c) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă^[73], respectiv plata onorariului avocaţial, plata expertului, traducătorului sau interpretului ori plata onorariului executorului judecătoresc. În ceea ce priveşte persoana fizică, ajutorul public judiciar poate fi acordat în condiţiile relativ restrictive prevăzute de art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 51/2018^[74]; dacă instanţa apreciază că procesul ar impune costuri care sunt de natură să limiteze accesul efectiv la justiţie [alin. (3) al aceluiaşi articol]^[75] ori având în vedere una dintre condiţiile speciale în care se află solicitantul dintre cele enumerate în art. 8¹ (cum ar fi minoritatea, handicapul, un anumit statut şi alte asemenea). Chiar dacă aparent sunt acoperite toate situaţiile posibile în care persoana fizică ar putea avea nevoie de asistenţă judiciară, art. 7 limitează sumele pe care statul le poate scoate din buzunar în cazul onorariilor plătite avocaţilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau executorului judecă­toresc la 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea. De lege ferenda, aceste prea modeste plafoane trebuie revizuite pentru a asigura un ajutor public efectiv.

Dispoziţiile Codului de procedură civilă vor trebui să includă, aşadar, şi câteva articole referitoare nu atât la posibilitatea litigation funding, ci mai ales cu privire la limitele acesteia, la conflictul de interese, la tipul de dispute care vor putea fi finanţate şi, mai ales, la riscul afectării imparţialităţii judecătorului sau arbitrului care, ştiind că una dintre părţi beneficiază de TPF (există obligaţia de informare/disclosure la nivel internaţional), are garanţia că temeinicia cauzei şi rata de succes a acelei părţi au fost dinainte evaluate profesionist de finanţator, aşadar cântărind mai mult poate decât argumentele în fapt şi în drept, cu o puternică componentă etică.

Concluzii

Soluţiile propuse în prezentul studiu sunt mai mult decât un simplu exerciţiu de imaginaţie al autorilor. Ele constituie oportunităţi de eficientizare a cauzelor civile în procedura etatică relativ simplu de implementat, tema meri­tând din partea iniţiatorului legislativ o aplecare mai profundă. Simplificarea regulilor privind citarea şi comu­nicarea actelor de procedură, a celor privind administrarea unor probe, managementul cauzelor complexe, flexibili­zarea principiului disponibilităţii, motivarea anticipată a hotărârilor judecătoreşti, posibilitatea finanţării procesului de către un terţ sunt doar câteva exemple oferite de regulile specifice arbitrajului care ar ajuta procedura etatică să facă paşi spre secolul în care ne aflăm. Invităm cititorii la reflecţie şi aşteptăm propuneri care să ajute la continuarea efor­turilor în direcţia unui proces civil mai rapid, mai ieftin, mai accesibil şi care să se bucure (şi) mai mult de încrederea utilizatorilor actului de justiţie. Less is more… prin câteva dispoziţii simple incluse în Codul de procedură civilă se poate ajunge la reducerea semnificativă a duratei şi costurilor procedurilor judiciare civile naţionale cu un impact suplimentar al resurselor direcţionate spre creşterea calităţii actului de justiţie, inclusiv a hotărârilor judecătoreşti.

Note de subsol

^[1] Pentru o analiză judicioasă a acestora, a se vedea M. Tăbârcă, Principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, în lumina Noului Cod de procedură civilă, în Dreptul nr. 12/2010, pp. 42-56.

^[2] Am avut în vedere cu precădere Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în ultima versiune în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2018, („Regulile CICA”), disponibile online la adresa http://arbitration.ccir.ro/wp-content/uploads/2018/01/Reguli-de-procedura-arbitrala-ale-Curtii-de-Arbitraj.pdf; Regulile de arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ în vigoare 1 ianuarie 2021 („Regulile ICC”), disponibile în versiunea oficială în limba română https://iccwbo.org/content/uploads/sites/3/2019/08/icc-2017-arbitration-and-2014-mediation-rules-romanian-version.pdf; Regulile de arbitraj ale Curţii de Arbitraj Internaţional Londra în vigoare ianuarie 2014 („Regulile LCIA”), disponibile la https://www.lcia.org/Dispute_Resolution_Services/lcia-arbitration-rules-2014.aspx, precum şi Regulile de arbitraj ale Curţii de Arbitraj Internaţional Viena în vigoare iulie 2021 („Regulile VIAC”), disponibile online la adresa https://www.viac.eu/en/arbitration/rules-for-arbitration-and-mediation. 

^[3] În acest sens, a se vedea art. 10 şi art. 14 din Regulile CICA, art. 3 şi art. 5 din Regulile ICC, art. 1 şi art. 2 din Regulile LCIA, art. 7 şi art. 8 din Regulile VIAC.

^[4] Pentru o analiză a acestei modificări intervenite prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 1074 din 18 decembrie 2018, a se vedea, de exemplu, T.C. Briciu, M. Stancu, C. Dinu, Gh.-L. Zidaru, P. Pop, Comentarii asupra modificării noului Cod de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018. Între dorinţa de funcţionalitate şi tendinţa de restauraţie, disponibil online la adresa https://www.juridice.ro/essentials/2901/comentarii-asupra-modificarii-noului-cod-de-procedura-civila-prin-legea-nr-310-2018-intre-dorinta-de-functionalitate-si-tendinta-de-restauratie. 

^[5] În cazul Regulilor ICC, documentul explicativ cu caracter ne-obligatoriu emis de Curtea ICC, care detaliază părţilor şi arbitrilor viziunea oficială a multor texte din Regulile ICC, şi anume ICC Note to Parties and Arbitral Tribunals on the Conduct of the Arbitration, 1 ianuarie 2021 („Nota Regulile ICC”), disponibilă online la adresa https://iccwbo.org/publication/note-parties-arbitral-tribunals-conduct-arbitration/, în secţiunea dedicată comunicării (paragrafele 9-11), prevede ca versiune standard comunicarea prin e-mail între părţi, tribunal şi Secretariatul ICC. Totodată, art. 4.1 din Regulile LCIA instituie obligativitatea depunerii electronice a cererii de arbitrare; o altă modalitate de depunere trebuie aprobată în prealabil de registratura LCIA, iar partea reclamantă este chiar îndemnată prin art. 1.3. Regulile LCIA să utilizeze formatul electronic standard oferit de LCIA. Cea mai nouă versiunea a Regulilor VIAC, în art. 7.1 prevede alternativ depunerea în formă electronică, respectiv în format fizic (hardcopy). 

^[6] Despre Regulile engleze de procedură civilă Civil Procedure Rules (1998) intrate în vigoare în aprilie 1999, Reforma Lordului Woolf şi modificările ulterioare, inclusiv asupra protocoalelor prealabile, managementului cauzelor judecătoreşti, programarea cauzei, case management conferences, celeritatea, estimarea provizorie a costurilor şi măsurile punitive ce se pot lua de către judecătorul englez în procedura civilă naţională, a se vedea C.E. Alexe, Judecătorul în procesul civil, între rol activ şi arbitrar, Vol. I, Vol. II, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, Vol. II, pp. 141-164.

^[7] Despre Regulile Federale de Procedură Civilă din Statele Unite ale Americii şi prerogativele judecătorului civil american în ce priveşte case management conferences şi celeritatea, collaborative justice şi virtual litigation, a se vedea C.E. Alexe, op. cit., 2008, Vol. II, pp. 183-207. 

^[8] Potrivit art. 30 şi Anexei VI (art. 3) din Regulile ICC dedicate Regulilor de procedură simplificate/Expedited Procedure Rules.

^[9] A se vedea https://iccwbo.org/publication/model-icc-terms-reference/. 

^[10] A se vedea art. 23 alin. (2), alin. (3), din Regulile ICC şi parag. 2-17, 2-18, 2-19 şi 2-21 din J. Fry, S. Greenberg, F. Mazza, Secretariat’s Guide to ICC Arbitration Practical Commentary on the 2012 ICC Rules of Arbitration from the Secretariat of the ICC International Court of Arbitration, ICC Publication No. 729, 2012 Edition, precum şi ICC Commission Report Terms of Reference under the 1988 ICC Arbitration Rules: A Practical Guide, 1992, disponibil online la adresa https://library.iccwbo.org/content/dr/COMMISSION_REPORTS/CR_0005.htm?l1=Commission+Reports. 

^[11] A se vedea J. Fry, S. Greenberg, F. Mazza, op. cit., art. 23 alin. (4) şi parag. 2-19.

^[12] A se vedea pentru raţiune şi aplicarea practică şi parag. 2-20, 2-21 şi 2-22 din J. Fry, S. Greenberg, F. Mazza, op. cit., unde se regăseşte descrierea acestei etape ca una dintre cele câteva probabile pe parcursul procedurii arbitrale în care părţile au şansa să ajungă la o soluţionare amiabilă a disputei, în tot sau în parte. Pentru primele măsuri adoptate de un tribunal arbitral constituit potrivit Regulilor ICC, a se vedea şi J. Grierson, A. van Hooft, Arbitrating under the 2012 ICC Rules, Kluwer Law International. 2012, pp. 143-155.

^[13] Pentru un model de calendar procedural propus de Curtea ICC, a se vedea https://iccwbo.org/publication/model-of-icc-procedural-timetable/. 

^[14] Pentru amănunte, a se vedea, de exemplu, B. Oglindă, A fi sau a nu fi… CAD (DAB)? (3), disponibil online la adresa https://www.juridice.ro/440409/a-fi-sau-a-nu-fi-cad-dab-3.html. 

^[15] Pentru cel mai recent şi substanţial comentariu asupra aplicării concrete a Regulilor LCIA şi a practicii relevante, a se vedea M. Scherer, L. Richman, et al., Arbitrating under the 2014 LCIA Rules: A User’s Guide, Kluwer Law International, 2015, cu pp. 201-218 pentru chestiunile legate de managementul cauzei şi calendarul procedural.

^[16] Potrivit art. 31 alin. (5) din Regulile CICA, cu acordul părţilor, tribunalul arbitral va putea să elimine etapa depunerii memoriilor dezvoltatoare, ori de câte ori părţile au depus cereri şi răspunsuri care cuprind elementele acestora dezvoltate suficient raportat la specificul speţei.

^[17] Potrivit art. 32 din Regulile CICA: „(1) În termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va depune, în măsura în care este necesar, un memoriu care va include, cu excepţia cazului în care aceste elemente au fost dezvoltate anterior: a) valoarea exactă a pretenţiilor şi descrierea exactă a măsurilor reparatorii solicitate; b) dezvoltarea temeiurilor de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază cererea de arbitrare; şi c) orice dovezi pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile, conform art. 34; (2) Tot în termenul stabilit de tribunalul arbitral, pârâtul va depune un memoriu care va include, cu excepţia cazului în care acestea au fost dezvoltate anterior: a) dezvoltarea obiecţiunilor în legătură cu existenţa, validitatea sau eficacitatea convenţiei arbitrale, cu excepţia situaţiei în care aceste chestiuni au fost soluţionate anterior; b) o declaraţie în care se arată dacă pârâtul recunoaşte ori respinge, în tot sau în parte, pretenţiile reclamantului; c) dezvoltarea temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apărările sale şi d) orice dovezi pe care îşi întemeiază apărările. (3) Tribunalul arbitral poate dispune ca părţile să depună alte memorii suplimentare. (4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, memoriilor prezentate de intervenient, chematul în garanţie sau pârâtul reconvenţional”.

^[18] Pentru detalii asupra Anexei IV Metode de eficientizare a procedurii arbitrale din Regulile CICA, a se vedea şi B. Oglindă, S. Olaru, C. Popa (coord.), Ş. Deaconu, C. Dinu, M. Nicolae, F. Niţu, I. Schiau, C.I. Stoica, C. Vasile, Ghidul de utilizare a Regulilor de Procedură Arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, Ed. Wolters Kluwer Romania, 2020, pp. 326-339.

^[19] A se vedea, în acest sens, B. Oglindă, S. Olaru, C. Popa (coord.), Ş. Deaconu, C. Dinu, M. Nicolae, F. Niţu, I. Schiau, C.I. Stoica, C. Vasile, op. cit., pp. 195-204.

^[20] Pentru o prezentare detaliată a noutăţilor de reglementare din Regulile CICA, a se vedea şi C.I. Stoica, Noua arhitectură a regulilor de arbitraj ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în Revista Română de Arbitraj nr. 1/2019, pp. 15-23.

^[21] În procedura arbitrajului ad-hoc, conform art. 587 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul arbitral, după consultarea părţilor, poate fixa termene-limită pentru administrarea probelor, iar, după expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacă este esenţială pentru soluţionarea corectă a litigiului (s.n.).

^[22] CIArb International Arbitration Practice Guideline – Managing Arbitrations and Procedural Orders Guidelines, disponibil online la adresa https://www.ciarb.org/media/4198/guideline-6-managing-arbitrations-and-procedural-orders-2015.pdf. 

^[23] Art. 1121 C. proc. civ.: „(1) Hotărârea arbitrală este dată cu procedura convenită de părţi. În lipsa unor asemenea prevederi în convenţia arbitrală, hotărârea se pronunţă cu votul majorităţii arbitrilor, iar în caz de paritate a voturilor prevalează soluţia care se raliază votului supraarbitrului. (2) Hotărârea arbitrală este scrisă, motivată, datată şi semnată de toţi arbitrii. (3) Hotărârea arbitrală este executorie şi obligatorie de la comunicarea sa părţilor şi poate fi atacată numai cu acţiune în anulare pentru motivele şi în regimul stabilite în cartea a IV-a, care se aplică în mod corespunzător. (4)Tribunalul arbitral poate pronunţa hotărâri parţiale, în lipsă de stipulaţie contrară în convenţia arbitrală” (s.n.).

^[24] Anexa V (art. 3) din Regulile CICA: „Art. 3 Procedura arbitrală. (1) După constituirea tribunalului arbitral, niciuna dintre părţi nu va putea modifica sau formula noi pretenţii decât cu aprobarea prealabilă a tribunalului arbitral, care va putea fi dată după luarea în considerare a naturii noilor pretenţii, stadiul procedurii arbitrale, prejudiciile aduse celeilalte părţi prin întârzierea procedurilor, precum şi alte circumstanţe relevante. (2) Conferinţa privind administrarea cauzei prevăzută de art. 31 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj va avea loc în termen de cel mult 15 zile de la data constituirii tribunalului arbitral. Preşedintele Curţii poate prelungi acest termen la cererea motivată a tribunalului arbitral sau din oficiu, în măsura în care consideră că este necesar. (3) Tribunalul arbitral poate adopta procedura pe care o consideră adecvată. Nu vor fi încuviinţate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de arbitrare sau a cererii reconvenţionale. După consultarea părţilor, tribunalul arbitral poate decide ca soluţionarea litigiului arbitral să se efectueze numai pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. (4) Audierile se pot ţine prin videoconferinţă, telefon sau orice mijloc similar de comunicare.(5) Comunicarea înscrisurilor de către părţi şi tribunalul arbitral se efectuează numai prin poştă electronică, cu excepţia situaţiei în care tribunalul arbitral stabileşte altfel. […] (s.n.)”.

^[25] Pentru detalii asupra audierilor potrivit Regulilor LCIA, a se vedea a se vedea M. Scherer, L. Richman, et al., op. cit., pp. 219-238.

^[26] Art. 26 (1) Regulile ICC: „Article 26: Hearings (1) A hearing shall be held if any of the parties so requests or, failing such a request, if the arbitral tribunal on its own motion decides to hear the parties. When a hearing is to be held, the arbitral tribunal, giving reasonable notice, shall summon the parties to appear before it on the day and at the place fixed by it. The arbitral tribunal may decide, after consulting the parties, and on the basis of the relevant facts and circumstances of the case, that any hearing will be conducted by physical attendance or remotely by videoconference, telephone or other appropriate means of communication. […] (s.n.)”.

^[27] A se vedea pentru acest aspect precum şi asupra celorlalte adaptări ale Regulilor ICC 2021 şi R. Petrescu, A. Stan, The 2021 ICC Arbitration Rules – New Commitments to Achieving Better Arbitration, în Revista Română de Arbitraj nr. 1/2021, pp. 32-35 şi pp. 15-41.

^[28] A se vedea, spre exemplu, pentru debutul pandemiei COVID-19: ICC, https://iccwbo.org/media-wall/news-speeches/covid-19-urgent-communication-to-drs-users-arbitrators-and-other-neutrals/; LCIA, https://www.lcia.org/lcia-services-update-covid-19.aspx; Stockholm Chamber of Commerce (SCC), https://sccinstitute.com/about-the-scc/event-calendar/covid-19-information-about-the-current-scc-work-and-event-policy/; VIAC, https://www.viac.eu/en/news/availability-and-general-measures-undertaken-by-viac-in-times-of-covid-19; American Arbitration Association – International Centre for Dispute Resolution (AAA ICDR), https://go.adr.org/covid19.html; Hong Kong International Arbitration Centre (HKIAC), https://hkiac.eventbank.com/event/hkiac-measures-and-service-continuity-during-covid-19-21349/summary.html; ICSID, https://icsid.worldbank.org/en/Pages/News.aspx?CID=358; CICA CCIR, http://arbitration.ccir.ro/en/.

^[29] DELOS Arbitration, disponibil online la adresa https://delosdr.org/resources-on-virtual-hearings/. 

^[30] A se vedea https://virtualarbitration.info/.

^[31] A se vedea https://www.arbitration-icca.org/right-to-a-physical-hearing-international-arbitration.

^[32] UNCITRAL Model Law (2006) „Article 24 alin. (1) Hearings and written proceedings (1) Subject to any contrary agreement by the parties, the arbitral tribunal shall decide whether to hold oral hearings for the presentation of evidence or for oral argument, or whether the proceedings shall be conducted on the basis of documents and other materials. However, unless the parties have agreed that no hearings shall be held, the arbitral tribunal shall hold such hearings at an appropriate stage of the proceedings, if so requested by a party (s.n.)”.

^[33] Remote Hearings Survey, disponibil online la adresa https://delosdr.org/remote-hearings-survey/. 

^[34] A se vedea pentru aceste rezultate şi http://arbitrationblog.kluwerarbitration.com/2021/07/08/videoconferencing-technology-in-arbitration-new-challenges-for-connectedness-2020-survey/. 

^[35] A se vedea https://www.ogh.gv.at/en/the-supreme-court-of-justice/.

^[36] A se vedea originalul deciziei în limba germană la https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/Justiz/JJT_20200723_OGH0002_ 018ONC00003_20S0000_000/JJT_20200723_OGH0002_018ONC00003_20S0000_000.pdf.

^[37] Este vorba despre art. 42 din Decretul nr. 195/2020 privind declararea stării de urgenţă şi art. 63 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă, acesta din urmă modificat prin O.U.G. nr. 179/2020. 

^[38] Textul este următorul: Art. 63 „(4) La solicitarea instanţei învestite cu soluţionarea unei cauze dintre cele prevăzute la alin. (1), instanţa în a cărei circumscripţie este situată localitatea în care se află părţile, reprezentanţii părţilor sau alţi participanţi la proces asigură, dacă este posibil, echipamentele audiovideo necesare participării acestora la şedinţele de judecată prin videoconferinţă şi procedează la identificarea persoanelor menţionate, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, printr-un judecător desemnat de preşedintele instanţei. (5) În aplicarea dispoziţiilor referitoare la dispunerea măsurilor necesare pentru desfăşurarea şedinţei de judecată prin videoconferinţă şi la identificarea persoanelor care participă la acestea nu se întocmesc încheierile de şedinţă specifice procedurii comisiei rogatorii”.

^[39] A se vedea în acest sens, B. Oglindă, S. Olaru, C. Popa (coord.), Ş. Deaconu, C. Dinu, M. Nicolae, F. Niţu, I. Schiau, C.I. Stoica, C. Vasile, op. cit., pp. 168-169.

^[40] Pentru prerogativele tribunalului arbitral (Special Powers Of the Tribunal), a se vedea M. Scherer, L. Richman, et al., op. cit., pp. 239-256.

^[41] Art. 29 alin. (2) din Regulile VIAC: „The arbitration shall proceed notwithstanding the failure of any party to participate”.

^[42] Art. 26 alin. (2) din Regulile ICC: „If any of the parties, although duly summoned, fails to appear without valid excuse, the arbitral tribunal shall have the power to proceed with the hearing”.

^[43] Pentru prezentarea comparată a acestei proceduri la nivel internaţional şi naţional, inclusiv cu detalii asupra Regulilor CICA, Regulilor ICC şi a Regulilor VIAC, a se vedea studiul amplu: C. Tăbârţă, Procedura arbitrală simplificată – un echilibru mai puţin imperfect pentru pretenţiile de „valoare” redusă (I), în Revista Română de Arbitraj nr. 2/2020, pp. 46-83; C. Tăbârţă, Procedura arbitrală simplificată – un echilibru mai puţin imperfect pentru pretenţiile de „valoare” redusă (II), în Revista Română de Arbitraj nr. 3/2020, pp. 74-131, precum şi C. Tăbârţă, Procedura arbitrală simplificată – un echilibru mai puţin imperfect pentru pretenţiile de „valoare” redusă (III), în Revista Română de Arbitraj nr. 4/2020, pp. 87-102.

^[44] A se vedea pentru Regulile ICC, art. 30 şi Appendix VI Expedited Procedure Rules; pentru Regulile VIAC, art. 45, iar pentru Regulile CICA, Anexa V Reguli speciale pentru procedura arbitrală simplificată. Pentru detalii asupra Anexei V Reguli speciale pentru procedura arbitrală simplificată din Regulile CICA, a se vedea şi B. Oglindă, S. Olaru, C. Popa (coord.), Ş. Deaconu, C. Dinu, M. Nicolae, F. Niţu, I. Schiau, C.I. Stoica, C. Vasile, op. cit., pp. 340-346.

^[45] Printr-o lege cu caracter tranzitoriu (Legea nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de Covid-19), aplicabilă – din păcate – doar pe durata stării de alertă, pragul valoric a fost ridicat temporar la 50.000 lei; apreciem că era mai indicată o modificare directă a Codului în sensul acestei valori ori chiar a uneia mai ridicate, cunoaşterea legii amintite de către practicieni nefiind una deosebit de răspândită. De altfel, din cauza dispoziţiilor sale vagi, presărate cu expresii precum dacă este posibil etc., legea nu a avut un impact deosebit în practica judiciară.

^[46] Pentru indicarea lipsei unui consens la nivel internaţional asupra pragului valoric şi al definiţiei cererilor cu complexitate redusă precum şi la metodele de determinare aplicate de instituţiile arbitrale internaţionale şi de UE, a se vedea C. Tăbârţă, Procedura arbitrală simplificată – un echilibru mai puţin imperfect pentru pretenţiile de „valoare” redusă (I), în Revista Română de Arbitraj nr. 2/2020, pp. 60-61.

^[47] A se vedea, pentru versiunea 2010, https://www.ibanet.org/MediaHandler?id=68336C49-4106-46BF-A1C6-A8F0880444DC, ce include şi comentariul oficial al regulilor şi, pentru versiunea 2021, IBA Arbitration Committee, https://www.ibanet.org/LPD/Dispute_Resolution_Section/Arbitration/Default.aspx. 

^[48] De altfel, această posibilitate este oferită şi de Regulile CICA pentru arbitrajul internaţional, aşa cum prevede art. 34 alin. (7) din Regulile CICA: „(7) Tribunalul arbitral, cu acordul părţilor, poate aplica Regulile privind administrarea probelor în arbitrajul internaţional (Rules on the Taking of Evidence în International Arbitration) adoptate de International Bar Association”.

^[49] A se vedea, pentru textul Rules on the Efficient Conduct of Proceedings in International Arbitration – Prague Rules, https://praguerule s.com/upload/medialibrary/9dc/9dc31ba7799e26473d92961d926948c9.pdf şi, pentru publicaţiile dedicate Prague Rules https://praguerules.com/publications/, precum şi Revista Română de Arbitraj nr. 2/2019, integral dedicată Prague Rules.

^[50] Pentru detalii şi doctrina relevantă pentru IBA Rules on the Taking of Evidence in International Arbitration, inclusiv cu comentarii de practică, a se vedea R. Mikhailovich Khodykin, C. Mulcahy, et al., A Guide to the IBA Rules on the Taking of Evidence in International Arbitration, Oxford University Press, 2019.

^[51] Potrivit părţilor relevante din art. 20 din Regulile LCIA: „20.2 Before any hearing, the Arbitral Tribunal may order any party to give written notice of the identity of each witness that party wishes to call (including rebuttal witnesses), as well as the subject matter of that witness’s testimony, its content and its relevance to the issues in the arbitration. 20.3 Subject to any order otherwise by the Arbitral Tribunal, the testimony of a witness may be presented by a party in written form, either as a signed statement or like document. 20.4 The Arbitral Tribunal may decide the time, manner and form in which these written materials shall be exchanged between the parties and presented to the Arbitral Tribunal; and it may allow, refuse or limit the written and oral testimony of witnesses. 20.5 The Arbitral Tribunal and any party may request that a witness, on whose written testimony another party relies, should attend for oral questioning at a hearing before the Arbitral Tribunal. If the Arbitral Tribunal orders that other party to secure the attendance of that witness and the witness refuses or fails to attend the hearing without good cause, the Arbitral Tribunal may place such weight on the written testimony or exclude all or any part thereof altogether as it considers appropriate in the circumstances”.

^[52] Art. 36 din Regulile CICA prevede: „Art. 36. – Martori şi experţi. (1) Depoziţiile martorilor pot fi depuse sub formă de declaraţii autentice sau sub legalizare de semnătură ori de atestare a identităţii de către avocat. (2) Martorii sau experţii propuşi de părţi se vor prezenta pentru a fi audiaţi de tribunalul arbitral sau de părţi, cu excepţia situaţiei în care tribunalul arbitral, după consultarea părţilor, decide altfel”.

^[53] A se vedea Gh.-L. Zidaru, P. Pop, Drept procesual civil. Procedura în faţa primei instanţe şi în căile de atac, Ed. Solomon, Bucureşti, 2020, p. 199.

^[54] A se vedea, în acest sens, de exemplu, art. 4 alin. (5) din Titlul XIII Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare, potrivit căruia: „(5) Expertizele extrajudiciare prezentate de către părţi în cadrul proceselor funciare au aceeaşi valoare probantă ca şi expertizele ordonate de către instanţa de judecată, cu condiţia ca acestea să fie efectuate de către experţi autorizaţi de către Ministerul Justiţiei” (s.n.).

^[55] Conform art. 45 din Regulile CICA: „Art. 45. – Pronunţarea sentinţei (1) Deliberarea are loc în şedinţă secretă cu participarea tuturor arbitrilor. Dacă unul dintre arbitri refuză fără temei participarea la deliberare, aceasta se poate efectua cu participarea majorităţii arbitrilor. Deliberarea poate fi realizată şi prin mijloace de comunicare la distanţă de natură să asigure secretul deliberării. (2) Sentinţa arbitrală va fi pronunţată şi redactată în termen de cel mult o lună de la data închiderii dezbaterilor sau, după caz, de la împlinirea termenului pentru depunerea notelor scrise ori, după caz, în termenul convenit cu părţile. (3) Preşedintele Curţii va putea prelungi termenul pentru pronunţarea şi redactarea sentinţei, în baza unei cereri justificate din partea tribunalului arbitral. (4) În cazul în care tribunalul arbitral este format din trei arbitri, orice sentinţă va fi adoptată cu votul majoritar al arbitrilor. Dacă din deliberare rezultă mai mult de două opinii, arbitrii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură opinie. Atunci când nu se formează o majoritate, hotărârea va fi adoptată numai de către supraarbitru. (5) Arbitrul care a avut o altă părere îşi va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină. Regula se aplică şi în cazul unei opinii concurente. (6) Opinia separată sau opinia concurentă se redactează în termenul prevăzut la alin. (2) şi se ataşează sentinţei”.

^[56] A se vedea şi comentariul oficial din B. Oglindă, S. Olaru, C. Popa (coord.), Ş. Deaconu, C. Dinu, M. Nicolae, F. Niţu, I. Schiau, C.I. Stoica, C. Vasile, op. cit., p. 268.

^[57] Nota Regulilor ICC parag. 155: „155. Where the draft award is submitted after the time referred to in paragraph 153, the Court may lower the fees as set out below, unless it is satisfied that the delay is attributable to factors beyond the arbitrators’ control or to exceptional circumstances, and without prejudice to any other measures that it may take, such as replacing one or more of the arbitrators: If the draft award is submitted for scrutiny up to 7 months after the last substantive hearing or written submissions (excluding cost submissions), whichever is later, the fees that the Court would otherwise consider fixing are reduced by 5% to 10%. If the draft award is submitted for scrutiny up to 10 months after the last substantive hearing or written submissions (excluding cost submissions), whichever is later, the fees that the Court would otherwise consider fixing are reduced by 10% to 20%. If the draft award is submitted for scrutiny more than 10 months after the last substantive hearing or written submissions (excluding cost submissions), whichever is later, the fees that the Court would otherwise consider fixing are reduced by 20% or more (s.n.)”.

^[58] Art. 44 alin. (8) din Regulile VIAC: „(8) The arbitrators’ fees listed in Annex 3 apply to sole arbitrators. The total fee for a panel of arbitrators is two-and-a-half times the rate of a sole The Secretary General may increase the arbitrators’ fees according to his own discretion by a maximum total of 40 percent vis-à-vis the schedule of fees (Annex 3), in particular for especially complex cases or for especially efficient conduct of proceedings; conversely, the Secretary General may decrease the arbitrators’ fees by a maximum total of 40 percent, in particular for inefficient conduct of proceedings. (s.n.)”.

^[59] Decizia a fost publicată în M. Of. nr. 508 din 17 mai 2021. 

^[60] Art. 34 din Regulile ICC: „Article 34: Scrutiny of the Award by the Court. Before signing any award, the arbitral tribunal shall submit it in draft form to the Court. The Court may lay down modifications as to the form of the award and, without affecting the arbitral tribunal’s liberty of decision, may also draw its attention to points of substance. No award shall be rendered by the arbitral tribunal until it has been approved by the Court as to its form”.

^[61] Un exemplu de brainstorming pe tema motivării hotărârii arbitrale este dat şi de lucrările reunite în ICC Institute Dossier XVIII, Explaining Why You Lost, Reasoning in Arbitration, 2019, prezentat în parte şi în cadrul 39th ICC Institute Annual Conference, Paris, 17 decembrie 2019.

^[62] Desfiinţarea hotărârii arbitrale. Art. 608: Acţiunea în anulare „(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: [….] g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri; […]”.

^[63] Articolul VIII din Convenţia de la Geneva adoptată de România în 1963, B. Of. nr. 12 din 25 iunie 1963, prevede că: „Articolul VIII Motivarea sentinţei Se considera că părţile s-au înţeles ca sentinţa arbitrală să fie motivată, afară de cazul când: a) părţile au declarat în mod expres că sentinţa nu trebuie să fie motivată; sau b) ele s-au supus unei proceduri arbitrale în cadrul căreia nu este obiceiul de a se motiva sentinţa şi în măsura în care, în acest caz, părţile sau una din ele nu cer în mod expres înainte de încheierea dezbaterilor sau, dacă nu au fost dezbateri, înainte de redactarea sentinţei, ca sentinţa să fie motivată”.

^[64] A se vedea detalii şi în C. Jarrosson, Reasoning in Arbitration, Chapter I, ICC Institute Dossier XVIII, Explaining Why You Lost, Reasoning in Arbitration, 2019, pp. 16-18.

^[65] UNCITRAL Model Law, art. 31 alin. (2) prevede: „Article 31. Form and contents of award. (1) The award shall be made in writing and shall be signed by the arbitrator or arbitrators. In arbitral proceedings with more than one arbitrator, the signatures of the majority of all members of the arbitral tribunal shall suffice, provided that the reason for any omitted signature is stated. (2) The award shall state the reasons upon which it is based, unless the parties have agreed that no reasons are to be given or the award is an award on agreed terms under article 30. (s.n.)”.

^[66] Pentru publicaţii disponibile în România, a se vedea şi B.M. Cremades, Third Party Funding in International Arbitration, în Revista Română de Arbitraj nr. 2/2013.

^[67] Documentul oficial disponibil online la adresa https://uncitral.un.org/en/working_groups/3/investor-state.

^[68] J. Saulnier, I. Koronthalyova, K. Müller, European Added Value Unit, Directorate-General for European Parliamentary Research Services (EPRS), Responsible private funding of litigation – European added value assessment,februarie 2021, disponibil online la adresa https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2021/662612/EPRS_STU(2021)662612_EN.pdf. 

^[69] Aşa cum se arată în debutul acestui studiu: „Third-party litigation funding (TPLF) refers to an arrangement whereby a third party, who has no other connection to the litigation, finances some or all of a party’s legal costs in return for a share of any proceeds of the litigation. It could be used for individual cases and for consumer collective redress and it has developed recently at a fast pace in a number of jurisdictions around the globe. The recourse to TPLF has remained limited so far in the EU, but it is expected to play a growing role in the provision of litigation services in the coming years, as climate and environmental litigation cases could increase and as the aftermath of the ongoing Covid-19 pandemic could lead to a substantial number of claims”.

^[70] O.U.G. nr. 80/2013 a fost publicată în M. Of. nr. 392 din 29 iunie 2013, fiind modificată ulterior în mai multe rânduri, ultima oară prin Legea nr. 32/2021.

^[71] Textul art. 42 alin. (2) al O.U.G. nr. 80/2013 este următorul: „(2) Instanţa acordă persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în următoarele situaţii: a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate; b) plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condiţiile legii, indisponibilizate”.

^[72] Alin. (3) al art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 are următorul conţinut: „În mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice” (s.n.). 

^[73] O.U.G. nr. 51/2008 a fost publicată în M. Of. nr. 327 din 25 aprilie 2008, fiind aprobată prin Legea nr. 193/2008, fiind modificată în mai multe rânduri, ultima oară prin Legea nr. 310/2018.

^[74] Art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 51/2008 are următorul cuprins: „(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni ante­rioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%”.

^[75] Alin. (3) al art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008 are următorul conţinut: „Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România” (s.n.).