Decizia RIL nr. 3/2026. Un scenariu (im)posibil

1. Decizia RIL nr. 3/2026^[1] (în continuare „Decizia”) se aplică materiei răspunderii civile delictuale, astfel cum rezultă din mai multe paragrafe ale Deciziei (paragrafele 64, 66, 68, 69, 70 etc.), inclusiv în ipoteza răspunderii civile delictuale a asigurătorilor RCA, potrivit mențiunii exprese din cuprinsul paragrafului 88 al Deciziei. Potrivit Deciziei, dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate în materia răspunderii civile delictuale curge de la data producerii prejudiciului. Perspectiva de mai jos, de practician litigator, nu este menită a critica, ci doar a expune opinii, în sens constructiv, fie ele și cu privire la cele mai înalte decizii generatoare de drept.

2. Prezentul articol cuprinde scurte reflecții personale privind acordarea de despăgubiri la despăgubiri, căci dobândă legală la despăgubiri înseamnă daune moratorii la despăgubiri, adică despăgubiri la despăgubiri. Conține de asemenea opinia succintă asupra aplicării Deciziei și în materia răspunderii civile contractuale.

3. Așa cum rezultă cu claritate din cuprinsul Deciziei, scopul sesizării și, ulterior, al dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiției vizează data curgerii dobânzii legale în materia răspunderii civile delictuale. Până la paragraful 80 al Deciziei, aceasta cuprinde texte de lege și instituții juridice aferente răspunderii civile delictuale. Începând cu paragraful 80, Decizia se întemeiază, în majoritate, dar și prin coroborare cu instituțiile răspunderii civile delictuale, pe textele de lege din materia răspunderii civile contractuale.

4. Astfel, în cuprinsul paragrafului 80, se face trecerea de la art. 1385 C.civ. – Întinderea reparației (situat în Secțiunea a 6-a – Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, Capitolul IV – Răspunderea civilă, Titlul II – Izvoarele obligațiilor) la unul dintre textele de lege importante din materia răspunderii civile contractuale, art. 1531 C.civ. – Repararea integrală (a prejudiciului) (situat în Secțiunea a 4-a – Executarea prin echivalent, Capitolul II – Executarea silită a obligațiilor, Titlul V – Executarea obligațiilor). A urmat apoi aplicarea temeiului acordării daunelor moratorii în domeniul răspunderii contractuale, anume art. 1535 C.civ. (paragraful 82 din cuprinsul Deciziei) coroborat cu sediul întârzierii de drept în executarea obligațiilor, art. 1523 C.civ. Cazul privind întârzierea de drept când obligația se naște din săvârșirea unui fapte ilicite extracontractuale [art. 1523 alin. (2) lit. e) C.civ.] pare un intrus prin voința legiuitorului, toate celelalte cazuri de întârziere de drept, anume alin. (1) și alin. (2) lit. a), b), c), d) ale art. 1523 C.civ. referindu-se la situații aflate pe tărâmul răspunderii contractuale.

Coroborând așadar art. 1523 alin. (2) lit. e) C.civ. – întârzierea de drept în cazul obligațiilor aflate pe tărâm delictual – cu art. 1535 alin. (1) C.civ. – neplata la scadență a obligațiilor bănești atrage plata daunelor moratorii –, Decizia reține în paragraful 84 că obligația de reparație pe tărâmul răspunderii civile delictuale este scadentă la data cauzării prejudiciului.

5. Decizia nu motivează temeiul în baza căruia fundamentarea tezei privind curgerea dobânzii în materie delictuală se face pe temeiuri aparținând răspunderii contractuale. Dacă se consideră că este o chestiune absolut evidentă care nu trebuia menționată, pentru claritate personală și nu numai, indicăm prevederile art. 1381 alin. (2) C.civ. – Obiectul reparației (situat în Secțiunea a 6-a – Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale), potrivit cărora „Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor”.

6. Ori de câte ori legiuitorul de drept substanțial sau de drept procesual face trimitere la aplicarea unor norme de drept unei anume secțiuni, adaugă faptul că norma de trimitere se aplică doar în măsura compatibilității. De data aceasta, lipsește o astfel de adăugire. Executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor se regăsesc în Titlurile V, VI, VII și VIII ale Cărții a V-a – Despre obligații. În încercarea de a înțelege în mod corect voința legiuitorului, observăm că acesta nu se referă, în cuprinsul normei de trimitere din art. 1381 alin. (2) C.civ., și la Titlul III – Modalitățile obligațiilor. Cu toate acestea, dispozițiile art. 1535 C.civ., aplicate în cuprinsul Deciziei, operează cu noțiunea esențială de „scadență”, scadență care însă nu este altceva decât termenul suspensiv reglementat în art. 1412 C.civ. – articol situat, desigur, în cadrul capitolului Modalitățile obligațiilor, Titlul III – la care art. 1381 alin. (2) nu face trimitere.

7. Doar scurt trecând în revistă izvoarele obligațiilor, acestea se împart în două mari categorii, așa cum profesorii Constantin Stătescu și Corneliu Bîrsan au predat în vechea Teorie generală a obligațiilor din anul 2000, anume actul juridic și faptul juridic. Actul juridic include contractul și actul juridic unilateral, iar faptul juridic generator de obligații include, alături de altele, fapta juridică cauzatoare de prejudicii, anume delictul civil. Dintre acestea, doar actul juridic poate fi purtător de modalități, iar nu și faptul juridic, cum este delictul civil, despre acesta din urmă fiind vorba în cuprinsul Deciziei. Așa fiind, faptul juridic constând în delictul civil nu poate avea atașată modalitatea termenului suspensiv sau scadența, în terminologia art. 1535 C.civ.

8. Revenind la conținutul paragrafului 82 din cuprinsul Deciziei, acesta coroborează întârzierea de drept în materie delictuală cu daunele-interese moratorii de la scadență și concluzionează că dreptul la reparație este exigibil de la data producerii prejudiciului. Or, scopul punerii în întârziere este să creeze o punte între neplata creanței principale (contractuale) și dreptul la daune moratorii. (Vechea) Doctrina teoriei generale a obligațiilor a profesorilor amintiți mai sus, rămasă de căpătâi și sub imperiul Noului Cod civil, a reținut că „De la data punerii în întârziere debitorul datorează daune-interese moratorii”. Comentariul este susținut în cadrul capitolului „Executarea indirectă a obligațiilor (executarea prin echivalent)”, anume în contextul condițiilor răspunderii civile contractuale. Altfel spus, ar fi fost suficient de spus că daunele-interese moratorii (dobânda legală) curg de la data întârzierii, în cazul de față, de drept de la data producerii prejudiciului, fără a lega curgerea dobânzii de noțiunea de scadență, exigibilitate, care sunt specifice actului juridic, nu și faptului juridic. Altfel spus, raționamentul putea fi reținut exclusiv pe teritoriul textelor din materia răspunderii civile delictuale, cu singura inserție a art. 1523 alin. (2) lit. e) C.civ. – întârzierea de drept în materie extracontractuală, care, așa cum am arătat, pare izolat printre celelalte cazuri de întârziere de drept – toate în materie contractuală.

9. Odată stabilit că dobânda legală curge de drept, de la data producerii prejudiciului, fără a fi necesară menționarea vreunei scadențe, inexistente în cazul unui delict civil, intervin câteva întrebări: cum se aplică principiul reparației integrale a prejudiciului, prevăzut în mod suficient pentru răspunderea delictuală în cuprinsul art. 1385 alin. (3) C.civ. [fără a mai fi necesară trimiterea la art. 1531 alin. (2) C.civ. din materia răspunderii contractuale – paragraful 80 din Decizie], la ce se aplică dobânda legală și, în fine, dobânda legală face parte din noțiunea de despăgubiri sau se aplică la despăgubirile stabilite într-un pas anterior?

10. Nevoia întrebărilor a reieșit din cuprinsul paragrafului 79 al Deciziei, potrivit căruia „Odată stabilită data exigibilității dreptului la reparație prin echivalent, este necesar a se analiza dacă persoana prejudiciată prin comiterea faptei ilicite este sau nu este îndreptățită la încasarea unor daune-interese moratorii, cuvenite pentru repararea prejudiciului produs prin întârzierea executării obligației de plată a despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale” (s.n.). Înțelegerea personală a paragrafului este aceea că întâi se stabilesc despăgubirile și, ulterior, pentru întârzierea în plata acestora, curg daunele moratorii pentru acoperirea prejudiciului suferit prin întârzierea la plata despăgubirilor. Aceasta, subsumată obiectivului prioritar al legiuitorului de acoperire integrală a prejudiciului. Teoria susține stabilirea inițială a despăgubirilor și, ulterior, pentru întârzierea în plata acestora, acordarea dobânzii legale. Altfel spus, reparația integrală intervine după ce aplicăm dobânda legală la despăgubirile stabilite anterior, acestea din urmă fiind expresia răspunderii civile delictuale. Aceasta înseamnă că dobânda legală se aplică la despăgubiri, cu alte cuvinte, se aplică despăgubiri (daune-interese moratorii/dobânda legală) la despăgubiri.

11. Or, principiul reparației integrale a prejudiciului ar trebui să însemne că noțiunea finală de despăgubiri include paguba efectivă și beneficiul nerealizat. Beneficiul nerealizat al unei sume de bani (anume paguba efectivă, de exemplu: costul reparațiilor la acoperișul avariat prin faptul ilicit sau costul închirierii unei mașini pe perioada reparației autovehiculului avariat prin faptul ilicit) este dobânda legală. Altfel spus, dobânda legală este inclusă în noțiunea de despăgubiri, face parte din algoritmul de calcul al acestora, iar nu se aplică ulterior procesului de stabilire a despăgubirilor. Tot teoria generală a obligațiilor mai sus-menționată susținea în trecut că „pentru o deplină reparare a prejudiciului prin echivalent, victima poate solicita obligarea autorului faptei ilicite nu numai la plata echivalentului pagubei, ci și la plata dobânzilor legale aferente acestei sume până la momentul achitării ei complete”. Înțelegem din acest paragraf că dobânda legală este inclusă în suma finală a despăgubirilor, anume componenta beneficiului nerealizat, iar nu că se aplică noțiunii de despăgubiri anterior stabilite (formate doar din paguba efectivă?). Dacă suma cuantificabilă poate fi aceeași, calificarea juridică pare esențial diferită, ajungând la ceea ce am identificat ca fiind despăgubiri la despăgubiri. Întrucât paragraful 80 al Deciziei nu explică conținutul despăgubirilor, la care ulterior se aplică dobânda legală pentru întârziere, ar putea oare cineva considera că despăgubirile includ cele două componente, paguba efectivă și dobânda legală la contravaloarea pagubei de la data producerii prejudiciului, la care se adaugă dobânda legală pentru întârzierea în plata despăgubirilor anterior stabilite, dar de la data hotărârii judecătorești? Cred că ar fi totuși un scenariu imposibil. Cu toate acestea, teoria generală a obligațiilor, mai sus-menționată, considera că „În atare situații, dobânda se calculează de când hotărârea judecătorească de condamnare a rămas definitivă, deoarece abia de la acea dată creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă”. Confuzant, dacă înțelegem că autorii se referiseră la faptul că dobânda legală este beneficiul nerealizat al contravalorii pagubei efective și ar fi trebuit să curgă de la data producerii prejudiciului – paguba efectivă.

12. În ce privește aplicarea Deciziei la materia răspunderii contractuale cu putere obligatorie, cred că rezultă clar că scopul Deciziei a fost de tranșare a aspectului doar pe tărâm delictual. Pentru data curgerii dobânzii legale în materia răspunderii contractuale, vom împrumuta tot raționamentul cuprins în Decizie, motivat în majoritate pe texte de lege aparținând răspunderii contractuale, dar fără să putem invoca puterea obligatorie.

13. Toate cele de mai sus par să fie cu voia legiuitorului, directă sau implicită, prin reglementare sau omisiune, fără a mai exista însă contextul de a mai pune sub semnul întrebării momentul datorării dobânzii legale în materia răspunderii delictuale. Pentru practicieni exclusiv, poate este mai puțin interesant dacă dobânda curge de la o scadență sau de la întârzierea considerată de drept, dar de dragul dezbaterii, pare o complicație înțelegerea unei instituții de acordare de despăgubiri la despăgubiri.

14. În fapt, potrivit Deciziei în discuție, dar și Deciziei I.C.C.J. nr. 2061 din 13 octombrie 2015^[2], pentru evaluarea prejudiciului se va stabili paguba efectivă, se va actualiza cu rata inflației și suma astfel actualizată va fi purtătoare de dobândă legală de la data suportării costurilor privind paguba efectivă. Nuanțele privind instituțiile juridice vor trece în plan secund, până la ignorare.

Note de subsol

^[1] Decizia nr. 3 din 23 februarie 2026, publicată în M. Of. nr. 223 din 23 martie 2026, prin care instanța supremă, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) C.proc.pen., coroborate cu cele ale art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1523 alin. (2) lit. e) și art. 1535 alin. (1) C.civ. și ale art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, a stabilit că în cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracțiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.

^[2] I.C.C.J., s. a II-a civ., dec. nr. 2061 din 13 octombrie 2015, https://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5b0%5d.Key=id&customQuery%5b0%5d.Value=128116.