Tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor – jurisprudența relevantă pentru art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991
Rezumat
Acest text reprezintă o sinteză a jurisprudenței pronunțate în aplicarea art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 și oferă o imagine suficient de clară a modului în care instanțele din România au interpretat prevederile acestui act normativ.
Jurisprudența explică, în primul rând, ce înseamnă, din punct de vedere juridic, conceptul de „liniște publică”, în sensul art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, definindu-l ca o stare rezonabilă de calm și conviețuire civilizată, iar nu absența absolută a zgomotului. Tulburarea apare atunci când zgomotele depășesc nivelul obișnuit și afectează semnificativ confortul colectiv. În același timp, nu orice tip de zgomot poate fi sancționat drept contravenție, ci numai cel produs „fără drept”, o apreciere care se face în funcție de context, intensitate și impactul asupra comunității.
Mai departe, este analizat raportul dintre tulburarea liniștii publice și libertatea de exprimare: zgomotele produse în cadrul unor adunări publice legale (proteste, manifestații) nu pot fi sancționate, deoarece ele reprezintă exercitarea unui drept constituțional. De asemenea, pentru existența contravenției este esențial ca liniștea „locuitorilor” să fie afectată; astfel, fapte petrecute în instituții (instanțe, spitale) nu se încadrează automat în această categorie. Totodată, trebuie dovedită o tulburare reală, nu doar percepții izolate sau subiective, iar lipsa unor sesizări ori a unor dovezi concrete poate duce la anularea procesului-verbal de contravenție.
Jurisprudența arată, de asemenea, că, pentru a se reține contravenția prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, nu este necesară măsurarea tehnică a zgomotului, ci contează doar efectul acestuia asupra liniștii publice. În practică, fiecare caz este analizat în funcție de circumstanțe punctuale, inclusiv legitimitatea acțiunii, frecvența și intensitatea zgomotelor sau existența unor probe (precum înregistrări video). De asemenea, existența autorizațiilor de funcționare nu justifică deranjarea vecinilor, iar sancțiunile trebuie să fie proporționale (de exemplu, în cazul unor obiceiuri specifice, precum colindatul).
În final, sunt redate și câteva spețe care exemplifică principiul „ne bis in idem”, potrivit căruia aceeași faptă nu poate fi sancționată de două ori, iar unele contravenții pot fi absorbite de altele atunci când vizează aceeași conduită și aceeași valoare socială protejată.
Pentru detalii, a se vedea volumul Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026.
Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
Art. 2. Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: (…) 25) tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.
I. Ce se înțelege, din punct de vedere legal, prin „liniște publică”?
1. Liniștea publică este acel atribut al vieții sociale în care raporturile dintre oameni, comportarea lor și, în general, activitățile lor, atunci când participă la forme de viață în comun, în public, se desfășoară în mod pașnic, după normele de respect reciproc, de securitate personală, de încredere în atitudinea și faptele celorlalți oameni. Liniștea și ordinea publică (…) constituie acel atribut, acea caracteristică a vieții sociale în care comportarea oamenilor în public are loc după reguli scrise și nescrise, potrivit cărora întreaga viață socială se desfășoară pe baza respectului reciproc, a decenței, a bunului-simț, într-un cuvânt, pe baza unei conviețuiri civilizate.
Coexistența pașnică dintre membrii unei societăți este un element esențial pentru evoluția acesteia, iar oamenii, formând societatea, au renunțat la o parte din libertățile lor pentru a putea conviețui.[1]
2. Noțiunea de „liniște” avută în vedere de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 se referă la lipsa oricărei perturbări sonore peste gălăgia cotidiană, precum și la calmul și starea pașnică tipice liniștii, raportat la perioadele zilei, la timpul de activitate și timpul de odihnă, la zonele unde se produce gălăgie și la zonele destinate relaxării. Ea nu se referă la percepția subiectivă a fiecărui beneficiar al liniștii ori la o liniște absolută, ci la o stare rezonabilă de liniște, specifică desfășurării normale a vieții, comună tuturor beneficiarilor, nu nevoilor particulare ale unuia singur. Chiar noțiunea de liniște publică exprimă aprecierea liniștii din perspectiva publicului larg.
3. În acest context, noțiunea de „tulburare a liniștii publice” are în vedere deranjul adus liniștii publice prin zgomote ce depășesc ca intensitate ori frecvență zgomotul obișnuit, aducând vădit atingere liniștii celor din jurul autorului faptei, prin alterarea semnificativă a acesteia și a confortului implicit.[2]
II. Tulburarea liniștii versus libertatea de exprimare
1. Libertatea de exprimare, astfel cum este ea garantată de art. 30 alin. (1) din Constituție, permite cetățenilor să participe la viața publică, socială și culturală, manifestându-și public gândurile, opiniile, credințele și creațiile de orice fel. Dar această libertate nu poate fi absolută și, ca atare, este supusă unor restrângeri care trebuie să fie expres prevăzute prin lege și necesare pentru ocrotirea unor valori politice, economice, sociale și umane. Exercițiul libertății de exprimare poate comporta anumite restrângeri și condiționări, potrivit legii, tocmai pentru ca drepturile și libertățile garantate de Constituție cetățenilor, interesele acestora și, implicit, ordinea, sănătatea și morala publică să nu fie afectate. Persoana care abuzează de dreptul său de liberă exprimare aduce atingere unei alte valori ocrotite constituțional, și anume „ordinii publice”.[3]
2. Dacă însă o persoană participă la o adunare publică organizată în mod legal, pentru a protesta, aceasta nu poate fi sancționată pentru tulburarea liniștii locuitorilor, întrucât una dintre condițiile impuse de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 pentru a ne afla în prezența unei contravenții este ca tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă să se efectueze „fără drept”. Or, zgomotul și larma produse în cadrul unui protest legal organizat, prin scandarea diverselor lozinci, reprezintă o modalitate de exercitare a dreptului la liberă exprimare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, libertatea cetățenilor de a-și exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni și orice alte întruniri și de a participa la acestea este garantată prin lege.
Acțiunea de protest implică prin definiție producerea de zgomote și larmă și, deci, tulburarea liniștii locuitorilor din zonă, sens în care sancționarea în temeiul art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 a persoanelor întrunite în mod legal pentru a protesta aduce o restrângere nepermisă dreptului la liberă exprimare garantat de Constituția României și de Convenția europeană a drepturilor omului.[4]
III. Cerința esențială a legii – tulburarea să fie provocată liniștii unor „locuitori”
1. În cazul unei persoane sancționate contravențional în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 1, 25, și 31 din Legea nr. 61/1991 (reținându-se că, la aceeași dată, în jurul aceleiași ore, în timp ce se afla în incinta Judecătoriei X., a tulburat ordinea și liniștea publică în incinta instituției prin strigăte și larmă, a adresat cuvinte și expresii jignitoare forțelor de ordine și a refuzat să se legitimeze), instanța a apreciat că, în ceea ce privește fapta contravențională prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale contravenției, atât timp cât acest punct sancționează tulburarea liniștii locuitorilor, însă din conținutul procesului-verbal nu rezultă niciun element de natură a demonstra că a fost tulburată liniștea locuitorilor, reținându-se că faptele au fost săvârșite în cadrul Judecătoriei X., precizându-se că petentul a adresat injurii și cuvinte jignitoare forțelor de ordine, tulburând astfel ordinea și liniștea în incinta judecătoriei.
Prin urmare, instanța constată că faptei săvârșite de petent îi lipsește un element esențial de care depinde caracterul contravențional (art. 2 pct. 25 impune ca tulburarea liniștii să fie provocată față de locuitori), context în care sancționarea sa este nejustificată, acțiunea sa neputând fi încadrată în cele enumerate de dispoziția legală indicată în procesul-verbal.
În concret, tipicitatea, aspect care interesează în cauză, reprezintă corespondența care trebuie să existe între fapta concretă comisă de contravenient și modelul abstract descris prin norma de incriminare a contravenției, astfel încât, pentru ca o faptă să fie contravenție, trebuie ca elementele sale să se suprapună exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenției. În condițiile în care faptei comise îi lipsește unul dintre elementele descrise în norma legală, este certă inexistența unei contravenții. Așadar, instanța constată că nu există corespondență între fapta descrisă în procesul-verbal și norma juridică în care fapta a fost încadrată, ceea ce este de natură să determine nelegalitatea procesului-verbal în privința contravenției prevăzute de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991.[5]
2. De asemenea, în cazul unei persoane sancționate contravențional în temeiul art. 2 pct. 24 și 25 din Legea nr. 61/1991 (în sarcina căreia s-a reținut că, la aceeași dată, și la aceeași oră, s-a manifestat recalcitrant și a provocat scandal în incinta unui spitalului tulburând liniștea prin țipete și larmă), instanța a reținut că, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, nu se poate afirma că tulburarea liniștii pacienților din spital este echivalentă cu tulburarea liniștii locuitorilor. Textul de lege incriminator se referă la tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor, or, în speță, unitatea spitalicească în incinta căreia s-a produs fapta nu este una cu caracter locativ în care să fie găzduiți locuitori, ci pacienți, iar agentul constatator nu a reținut varianta agravată a faptei prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61/1991, care are într-adevăr ca element circumstanțial săvârșirea faptei în incinta unei instituții de sănătate. Prin urmare, fapta persoanei de a tulbura liniștea în unitatea spitalicească nu corespunde conținutului constitutiv al contravenției prevăzute art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991.[6]
IV. Necesitatea sesizării din partea locuitorilor afectați de tulburarea liniștii
Atâta timp cât nu se face dovada existenței unei „tulburări” a liniștii publice, nu este întrunită condiția obiectivă a contravenției prevăzute de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991. Conținutul constitutiv al contravenției este prevăzut în norma incriminatoare și poate fi definit ca totalitatea condițiilor stipulate de lege pentru caracterizarea unei fapte de drept contravențional. Latura obiectivă, ca element constitutiv al contravenției, este alcătuită din acele trăsături care caracterizează materialitatea faptei.
O persoană aflată în cadrul unei manifestări publice cu caracter religios, desfășurată în condiții legale, nu poate fi sancționată contravențional pentru tulburarea liniștii prin producerea de zgomote (folosirea unei chitare, a un microfon și a unor boxe), în contextul în care nu s-a demonstrat că liniștea locuitorilor ar fi fost tulburată de activitatea desfășurată de acea persoană și grupul din care făcea parte, agentul constatator nefiind sesizat de niciun locuitor cu privire la zgomotele produse cu chitara, prin strigăte sau larmă.[7]
V. Gradul de tulburare a liniștii publice necesar pentru stabilirea contravenției
În cazul unei persoane sancționate contravențional pentru că a tulburat liniștea unui vecin, prin zgomotele produse de un aparat antiporumbei instalat în curtea proprie, instanța a constatat că legea nu stabilește o limită tehnică a zgomotului produs, astfel încât agentul constatator să fie ținut a aprecia dacă sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției menționate. În aceste condiții, se are în vedere doar gradul de tulburare a liniștii publice, coroborat cu caracterul legitim sau nu al tulburării („fără drept”), aceste elemente analizându-se în raport de toate circumstanțele.
Fiind vorba despre percepția diferită a mai multor persoane (martori și agenți constatatori) care au stat și în curtea persoanei sancționate, și în apropierea casei acesteia, și în stradă, iar textul legal necondiționând existența contravenției de o constatare prin mijloc tehnic, instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute, nefiind vorba despre zgomote produse fără drept, nici despre tulburarea liniștii publice.
Chiar dacă, pentru reținerea contravenției, nu este necesar ca zgomotele produse de aparatul persoanei sancționate să depășească limitele de la care sănătatea persoanelor să fie afectată, totuși, este necesar să fie vorba despre o reală tulburare a liniștii publice. Un sunet care se repetă la un interval de circa 30 de secunde, cu durată de câteva secunde, și care nu este sigur că se aude în afara curții persoanei sancționate, nu poate constitui un act de tulburare a liniștii publice. Cu atât mai mult cu cât, dintre toți vecinii limitrofi, numai unul s-a declarat deranjat de zgomotul respectiv, în timp ce un alt vecin, audiat ca martor, a declarat că acel zgomot nu se aude nici de la poartă, nici din curtea sau casa sa.[8]
VI. Legea nu impune cerința determinării tehnice a intensității zgomotului
În cazurile de tulburare fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu un aparat la intensitate mare nu este necesară măsurarea intensității sunetului cu un aparat specializat (sonometru), întrucât dispozițiile art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 nu condiționează constatarea contravenției de utilizarea unui astfel de aparat. Legiuitorul a considerat că esențial pentru caracterizarea faptei ca fiind contravenție nu este valoarea exactă a intensității zgomotului, ci gradul în care aceasta aduce atingere climatului necesar unei conviețuiri liniștite.[9] Legea nu impune ca această contravenție să fie constatată de către agentul constatator cu ajutorul unor instrumente de măsurare a intensității zgomotului, pentru întrunirea elementelor constitutive ale acesteia fiind suficient ca muzica să fi fost aptă să tulbure fără drept liniștea locuitorilor.[10]
VII. Sancțiune aplicată pe baza unei înregistrări video, care însă probează contrariul
O persoană nu poate fi sancționată contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii locuitorilor (în timp ce participa la un marș neautorizat), atâta timp cât singura probă obiectivă de natură să stabilească fără dubiu situația de fapt, astfel cum s-a petrecut la momentul constatării contravenției, este o înregistrare video, care însă atestă contrariul. Din vizionarea CD-ului ce conține înregistrarea faptei, instanța reține că agentul constatator a identificat printr-un cerc persoana sancționată, însă aceasta circula pașnic, fără să vorbească și fără să facă niciun gest. În aceste condiții, nu se poate reține fapta de tulburare fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă. Cu atât mai mult cu cât, inclusiv în raportul agentului constatator se menționează că sancționarea a fost determinată de urmărirea filmărilor video efectuate, și nu de vreo constatare directă a agentului instrumentator.[11]
VIII. Autorizația de funcționare nu conferă și dreptul de a încălca drepturile vecinilor
Faptul că o societate comercială deține o autorizație de funcționare emisă de primărie nu înseamnă că acea societate nu trebuie să respecte drepturile vecinilor săi, în sensul de a nu îi deranja cu muzica la o intensitate foarte mare. Pentru a se reține contravenția prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, nu are relevanță în ce interval orar este difuzată muzica. Chiar dacă este emisă pe timpul zilei, nu înseamnă că vecinii pot fi obligați să asculte muzica la intensitate mare. Atât timp cât o entitate comercială își desfășoară activitatea într-o zonă cu case, aceasta trebuie să își ia toate măsurile necesare pentru ca vecinii săi să nu fie obligați să asculte în niciun moment al zilei muzica provenind din incinta sa.[12]
IX. Contravenție săvârșită cu ocazia colindatului de sărbători
O persoană a fost sancționată cu amendă pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, în sarcina sa reținându-se că, în noaptea de 23-24 decembrie, împreună cu mai mulți prieteni, participa la un obicei al locului, denumit colindețe, conform căruia se scot balamalele porților locuințelor unde nu se primesc colindători. Instanța a apreciat sancțiunea amenzii ca fiind disproporționată, înlocuind-o cu avertisment, motivând că un obicei precum colindatul presupune, per se, crearea de larmă, motiv pentru care persoana sancționată nu a considerat că manifestă un comportament antisocial.[13]
X. Zgomote produse de lovituri cu picioarele în ușa de acces și prin strigăte
Persoana care, aflată sub influența băuturilor alcoolice, tulbură fără drept liniștea locuitorilor, lovind ușa de acces în scara blocului în care locuiește și prin strigăte și larmă, săvârșește contravenția prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991.
XI. Ne bis in idem
1. Principiul ne bis in idem înseamnă că o persoană nu poate fi sancționată de două ori pentru aceeași faptă. Dacă o persoană a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 2 pct. 25 și 31 din Legea nr. 61/1991 – producerea de zgomote și refuzul de a se legitima (fapte comise în intervalul orar 07:53-8:00 și percepute personal de către agentul constatator), apoi aceeași persoană a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. penal (pentru fapte comise în intervalul orar 04:00-08:00, constând în proferarea de injurii, expresii vulgare, strigăte și ascultarea de muzică la un volum ridicat, fapte nesancționate de agentul de poliție prin procesul-verbal de contravenție) nu suntem în situația aplicării principiului ne bis in idem. În cauză, nu este întrunită condiția identității dintre fapta dedusă judecății și faptele încadrate drept contravenții și sancționate de agentul constatator. Faptele care au dat naștere amenzii contravenționale sunt în mod evident diferite de cele pentru care s-a declanșat procedura penală împotriva inculpatului.[14]
2. De asemenea, dacă în sarcina unei persoane s-a reținut săvârșirea a două fapte contravenționale prevăzute și sancționate de Legea nr. 61/1991 [prima, tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote sau larmă, prevăzută de art. 2 pct. 25, iar cea de a doua în forma agravată prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege], nu se poate considera că în acea cauză s-ar fi încălcat principiul ne bis in idem, pentru că persoana respectivă nu a fost sancționată pentru una și aceeași faptă prin cele două procese-verbale, ci a fost sancționată pentru fapte contravenționale de același gen, săvârșite în aceeași zi, dar la ore diferite și constatate în mod independent una de cealaltă.[15]
3. În cazul unei persoane surprinsă de agenții de poliție în timp ce provoca scandal în scara blocului, adresa cuvinte și expresii jignitoare celeilalte persoane participante la scandal, tulburând liniștea locuitorilor, și căreia i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, atât pentru fapta prevăzută la pct. 24 al art. 2 din Legea nr. 61/1911, cât și pentru fapta prevăzută la pct. 25 al art. 2 din aceeași lege, instanța constată că este sancționată de două ori aceeași conduită a persoanei care a adus atingere unei valori sociale unice, liniștea publică.
Este evident că larma, zgomotul, gălăgia care generează tulburarea ordinii publice sunt inerente producerii unui scandal, prin săvârșirea unei astfel de fapte fiind vătămate relațiile sociale privind liniștea publică, cu atât mai mult cu cât o condiție de existență a primelor două contravenții este ca acestea să se petreacă în locuri publice, în sensul dat de Codul penal acestui termen în art. 184. Ca atare, fapta sancționată în temeiul pct. 25 al art. 2 din Legea nr. 61/1991 nu constituie o nouă contravenție, fiind absorbită de abaterea prevăzută la pct. 24 al art. 2 din aceeași lege, în fapt fiind vorba despre o singură conduită a contravenientei.
Nu se poate reține că prin aceeași faptă au fost întrunite elementele constitutive ale celor două abateri (de la pct. 24 și pct. 25) sub forma unui concurs ideal, întrucât s-a adus atingere aceleiași valori sociale – ordinea și liniștea publică –, în același context spațio-temporal. O interpretare contrară a acestor prevederi ar face ca, ori de câte ori se reține în sarcina unei persoane contravenția prevăzută la pct. 24, să se rețină și contravenția prevăzută la pct. 25 de la art. 2 din Legea nr. 61/1991, lucru inadmisibil sub aspectul principiului de drept ne bis in idem și interzis și de art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.
Așadar, contravenția prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 se poate reține doar în ipoteza în care strigătele sau larma care produc o tulburare fără drept a liniștii locuitorilor nu sunt rezultatul unui scandal provocat în locuri publice sau se produc într-un context spațio-temporal diferit de cel în care s-a produs scandalul, astfel încât valorile sociale protejate de aceste norme sunt vătămate prin două fapte distincte.[16]
Note de subsol
[1] Curtea Constituțională a României, decizia nr. 705 din 5 noiembrie 2019, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 49.
[2] Tribunalul Covasna, secția civilă, decizia nr. 6 din 21 ianuarie 2020, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 401.
[3] Curtea Constituțională a României, decizia nr. 36 din 6 februarie 2001, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 389.
[4] Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4933 din 11 decembrie 2019, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 396.
[5] Judecătoria Giurgiu, secția civilă, sentința nr. 1818 din 30 martie 2023, menținută prin decizia nr. 109 din 27 mai 2024 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, ambele citate în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 408.
[6] Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 72 din 4 februarie 2021, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 409.
[7] Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1907 din 30 octombrie 2018, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 397.
[8] Tribunalul Covasna, secția civilă, decizia nr. 6 din 21 ianuarie 2020, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 401.
[9] Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1592 din 22 septembrie 2017, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 389.
[10] Judecătoria Râmnicu Vâlcea, sentința civilă nr. 550 din 11 februarie 2022, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 389.
[11] Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 360 din 3 martie 2017, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 398.
[12] Judecătoria Râmnicu Vâlcea, sentința civilă nr. 550 din 11 februarie 2022, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 390.
[13] Judecătoria Giurgiu, secția civilă, sentința nr. 1680 din 3 iulie 2020, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 392.
[14] C.A. Galați, secția penală și de minori, decizia nr. 581 din 7 mai 2019, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 395.
[15] Judecătoria Câmpulung, sentința civilă nr. 2511 din 5 octombrie 2021, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 391.
[16] Judecătoria Piatra Neamț, secția civilă, sentința nr. 2533 din 18 septembrie 2020, în Tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nr. 61/1991. Compendiu de jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2026, p. 392.