Alexandrescu Dimitrie – seria Personalități Juridice

Studii la Institutul Pilat din Lemberg (1860-1861) și la Liceul Napoleon din Paris (1861-1870). Bacalaureat în litere la Sorbona (1870). Studii juridice la Universitățile din Nancy (1870-1871) și Paris (1871-1875).

Procuror la Tribunalul Iași (1875). Judecător de ședința la Tribunalul Iași (1878). Judecător de instrucție (1878). Prim-procuror la Tribunalul Iași (1878). Avocat în Baroul Iași (1880-1899). Procuror general al Curții de Apel din Iași (mai-octombrie 1899). Procuror general (octombrie 1899 – iunie 1900) și consilier (iunie-decembrie 1900) la Înalta Curte de Casație. Secretar general al Ministerului de Justiție (6 martie 1891 – 21 octombrie 1892). Deputat (1888) și senator (1904-1907) în Parlamentul României. Expert pentru Guvernul Bulgariei în comisia de codificare a dreptului civil (1905). Profesor de Drept civil la Universitatea din Iași (1894-1925). Decan al Facultății de Drept din Iași.

Considerat „întemeietorului studiului comparat de drept în România” (M. Hacman), Dimitrie Alexandrescu a fost cel mai prolific autor din literatura juridică românească a acestei perioade. Cele mai semnificative lucrări ale sale sunt ample exerciții comparative ale legislației civile românești cu dreptul român, vechiul drept românesc și cu legislația modernă din mai multe țări europene.

Autorul monumentalei lucrări, în 11 volume, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi și cu principalele legislațiuni străine (1886-1915). Dintre acestea, cinci volume au fost republicate într-o ediție amplu adăugită. Metoda comparativă a fost abordată și în lucrarea Droit ancien et moderne de la Roumanie. Etude de législation comparée (1897), în care expune principiile și instituțiile dreptului civil (mai puțin materia obligațiilor), procedura civilă și face o incursiune în istoria dreptului românesc de la Pravila lui Vasile Lupu (1646) și până la apariția Codului civil (1864).

A publicat numeroase note de jurisprudență, articole și recenzii în toate revistele de specialitate din România și în cele mai importante reviste franceze. Dintre alte studii menționăm:

• Obligațiile vânzătorului (1893);
• Divorțul în dreptul român și roman (1897);
• Organizarea politică introdusă de S. Tallius la Roma (1897);
• Despre contravențiuni (1906);
• Părere în chestiunea tramvaielor din București (1911);
• Interpretarea art. 82 și 84 din legea învățământului superior cu privire la transferarea unor profesori de la Facultatea de Drept din Iași la cea din București (1915).

Preocupat de problema unificării legislative, a încercat elaborarea unui anteproiect de Cod civil și a unui manual de drept civil comparat. Fragmente din Anteproiectul de revizuire a codului civil, elaborat conform însărcinării Comisiunii de unificare a legislației și din Manualul de drept civil român în comparație cu dreptul austriac, maghiar și rusesc, precum și cu alte legiuiri străine au fost publicate în revistele „Tribuna juridică” (1921) și, respectiv, „Curierul judiciar” (1924).

Prin grija romanistului Matei Nicolau au fost publicate postum patru volume din Principiile dreptului civil român – opera inedită tiparită după manuscrisele autorului – cuprinzând doctrină și jurisprudență până la zi, precum și maximele, aforismele, proverburile și regulile de drept cele mai cunoscute, române, franceze, germane etc., absolut toate comentate de autor, așezate în ordinea codului civil, cu aplicarea lor la diferitele materii ale dreptului (1926-1927).

Autor al unei comedii într-un act intitulată Rămășagul sgârcitului (1879). Director al revistelor „Curierul judiciar” (1900-1907, 1910-1916), „Tribuna juridică” (1919-1923) și „Justiția”.