Determinarea și colectarea creanței fiscale din impozitul pe veni­turi din pensii. Plata

Pentru detalii, a se vedea Ioana-Maria Costea, Radu Bufan (coord.), în Tratat de drept fiscal, Vol. 4. Impozitarea persoanelor fizice, Ed. Hamangiu, București, 2026, p. 524-526.

Impozitul pe veniturile din pensii este datorat exclusiv în regim de reținere la sursă. Reținerea la sursă presupune, în raport de dispozițiile art. 101 C. fisc., faptul că plătitorul pensiei are obligația de a calcula lunar impozitul, la data efectuării plății, de a‑l reține și de a‑l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care face plata pensiei:

Art. 101 C. fisc.[1] Calculul impozitului pe venitul din pensii și termenul de plată

(1) Orice plătitor de venituri din pensii are obligația de a calcula lunar impozitul, potrivit prevederilor prezentului articol, la data efectuării plății pensiei, de a‑l reține și de a‑l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei. Impozitul reținut este impozit final. 

(2) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii determinat potrivit art. 100. 

(3) În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reținut se stabilește prin împărțirea pensiei plătite la fiecare dintre lunile cărora le este aferentă pensia. 

(4) Drepturile de pensie restante ca urmare a acordării/revizuirii/recalculării/actualizării pensiei se defalcă pe lunile la care se referă, în vederea calculării/recalculării, după caz, a impozitului datorat, reținerii și plății acestuia, în conformitate cu reglementările legale în vigoare în luna pentru care se acordă drepturile. Impozitul se reține la data efectuării plății și se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s‑au plătit veni­turile. Diferențele de venituri din pensii, primite de la același plătitor și stabilite pentru perioadele anterioare, se impozitează separat față de drepturile de pensie ale lunii curente. 

(5) Veniturile din pensiile de urmaș se individualizează în funcție de numărul acestora, iar impozitarea se face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaș. 

(6) În cazul veniturilor din pensii și/sau al diferențelor de venituri din pensii, dobânzilor acor­date în legătură cu acestea, precum și al sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație, stabilite în baza hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevoca­bile/hotărârilor judecătorești definitive și executorii, impozitul se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea prevederilor alin. (2), impozitul reținut fiind impozit final. Impozitul se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plății veniturilor respective. Impozitul astfel reținut se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s‑au plătit veniturile.

Așa cum am arătat anterior, impozitul se determină prin aplicarea cotei unice de 10% asupra venitului impozabil lunar obținut de contribuabil; impozitul reținut de plătitor este impozit final^[2]. Subliniem din nou că nu sunt relevante chestiunile privind sursa plății – recurentă ori excepțională, ca principal ori diferență ori chiar accesorii. Eventuale accesorii, stabilite convențional sau judiciar, apreciem că urmează regimul juridic al principalului. 

În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul se stabilește prin raportarea (împărțirea) pensiei plătite la fiecare dintre lunile cărora le este aferentă pensia^[3]. În mod asemănător se procedează și în cazul drepturilor de pensie restante ca urmare a acordării, revizuirii, recalculării sau actualizării pensiei; acestea se defalcă pe lunile la care se referă, în vederea calculării ori recalculării impozitului datorat, reți­nerii și plății acestuia, în conformitate cu reglementările legale în vigoare în luna pentru care se acordă drepturile. Impozitul se reține și se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s‑au plătit veniturile. 

Dispozițiile art. 101 alin. (5) C. fisc. clarifică faptul că pensia de urmaș trebuie partajată între beneficiarii individuali, fiecare dintre aceștia fiind titular distinct al propriului venit. Astfel, veniturile din pensia de urmaș nu se impozitează global, ci se individualizează în funcție de numărul urmașilor, urmând să fie impozitate ca atare; partea din pensie cuvenită fiecărui urmaș beneficiază separat de plafonul neimpozabil de 3.000 lei lunar, iar impozitul se calculează exclusiv asupra sumei care depășește acest plafon. 

Nu în ultimul rând, art. 101 alin. (6) C. fisc. stabilește mecanismul de reținere și plată a impozitului pe veniturile speciale din pensii, provenind din diferențe de pensii acordate retroactiv, dobânzi calculate pentru aceste diferențe, sumele derivând din actualizarea cu indicele de inflație, toate stabilite prin hotărâri judecătorești definitive. Diferențele de venituri din pensii stabilite pentru perioade anterioare și drepturile de pensie ale lunii curente provenind de la același plătitor se impozitează separat, prin aplicarea regulilor anterior detaliate pentru fiecare venit în parte. Această reglemen­tare are la bază necesitatea de a evita supraimpozitarea prin depășirea artificială a pla­fonului neimpozabil stabilit de lege, cu consecința reținerii în sarcina contribuabilului a unui impozit excesiv în raport cu cel care ar fi fost datorat dacă sumele datorate cu titlu de pensie pentru perioadele anterioare ar fi fost plătite la timp. Regula este deter­minarea distinctă față de plățile din luna curentă (dacă mai este cazul – putem vedea și ipoteza determinării acestor diferențe dincolo de executarea unei pensii contrac­tuale, limitată în timp), cu elaborarea de documente justificative separate, impozitul reținut fiind impozit final.

Ipoteza de modificare a raportului juridic reprezentând fapt generator nu privește doar determinarea unor drepturi suplimentare, dar poate deriva și din conflic­tualizarea în sens negativ a raportului juridic, prin ipoteze cum ar fi revocarea dreptului la pensie, cu anularea actelor administrative ori convenționale în baza cărora au fost stabilite și plătite aceste drepturi, derivând o problematică secundară sub principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis. Cum modalitatea de colectare este reținerea la sursă, raporturile juridice ulterioare, inclusiv în restituire se determină tot în mecanism tripartit. Astfel, plătitorul are un drept de restituire, care poate fi stabilit prin declarație rectificativă, limitat în timp prin efectul prescrierii dreptului de a stabili creanțe fiscale, iar beneficiarul pensiei, devenit debitor al unei restituiri va fi ținut să facă plata drepturilor necuvenite, eventual cu accesorii în limita:

─ pentru pensiile private a titlului convențional, dacă restituirea se determină prin act adițional la contract ori a titlului judiciar, dacă restituire se dispune prin hotărâre judecătorească;

─ pentru pensiile publice a titlului administrativ, unde se emite decizie de resti­tuire.

---

^[1] Art. 101 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 11/2025, în vigoare de la 13 martie 2025. Menționăm că, prin Decizia nr. 724/2024 (M. Of. nr. 91 din 31 ianuarie 2025), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile art. 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt neconstituționale.

^[2] Impozitul reținut la sursă stinge integral obligația fiscală a contribuabilului derivată din venitul obținut, fără a mai necesita declarare sau regularizare suplimentară.

^[3] De exemplu, în cazul unei pensii care se calculează și plătește retroactiv pe mai multe luni, impozitul nu se calculează raportat la întreaga sumă primită, ci se împarte suma pe lunile la care se referă și se aplică regulile prevăzute la art. 100 pentru fiecare dintre tranșe.