Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală. Ce sunt activitățile creative?
Rezumat
Activitatea creativă, deși un act profund personal, e azi supusă unui formalism juridic tot mai pronunțat, pe fondul mercantilizării ei. Articolul distinge proprietatea industrială (protejată doar prin înregistrare) de dreptul de autor (protejat automat, de la creație), și arată cum veniturile din ambele categorii, inclusiv cele neînregistrate, precum know-how-ul, intră sub incidența art. 70-73 C. fisc. ca venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
Pentru detalii, a se vedea Ioana-Maria Costea, Radu Bufan (coord.), în Tratat de drept fiscal, Vol. 4. Impozitarea persoanelor fizice, Ed. Hamangiu, București, 2026, p. 217-218.
Activitățile creative pot căpăta o multitudine de nuanțe, se pot materializa în forme dintre cele mai variate și pot fi desfășurate în diverse scenarii. Ipotezele de lucru pot fi împărțite în activități dependente și activități independente. Ipostaza creativă este indubitabil un act personal, din proximitatea genialității legate organic de creator, iar chestiunea protecției juridice poate apărea ca nefiresc de pragmatică. Cu toate acestea, formalismul ridicat al contextului contemporan ne obligă să analizăm în spațiul public raporturile juridice derivând dintr‑un demers creator, fie acesta element artistic ori creație industrială, sub garanția celor mai bune intenții ale protecției inclusiv juridice[1]. Anumite premise aparțin unui dat inconturabil: dimensiunea vocațională, contextul cultural și nevoia de resurse. Imaginea artistului ce își valorifică munca la limita supraviețuirii este contrazisă de emergența unei piețe proprii a produselor artistice, care a făcut din producțiile de la Hollywood, din serialele Netflix, din postarea de conținut pe Youtube ori Patreon, din lucrările lui Adrian Ghenie ori Marlene Dumas surse generoase de venit. Astfel, de la clasic spre contemporan, creativitatea se transformă și se supune unui proces de mercantilizare specific economiilor contemporane, cu preocupare pentru valoarea pecuniară a operei.
În acord cu dispozițiile normative din materia drepturilor de proprietate industrială, recunoașterea acestora, cu precădere pe componentă patrimonială, este condiționată de parcurgerea unei proceduri de înregistrare și obținerea unui titlu de protecție (brevet de invenție, certificat de înregistrare a mărcii, certificat de înregistrare a desenului și modelului etc.). Într‑un registru diferit, operele de creație intelectuală beneficiază de protecție de la momentul creației, fără a fi necesară parcurgerea unei proceduri de înregistrare, comunicarea operei către public sau o altă formalitate.
Reprezintă venituri din drepturi de proprietate intelectuală și vor fi impuse conform dispozițiilor art. 70‑73 C. fisc.:
─ veniturile obținute din exploatarea unor opere de creație intelectuală, pentru care titularului îi vor fi recunoscute prerogative patrimoniale și nepatrimoniale de la momentul creației și fără îndeplinirea vreunei formalități;
─ veniturile realizate din valorificarea mărcilor, indicațiilor geografice, invențiilor, desenelor și modelelor, know‑how‑ului, condiționat de recunoașterea prerogativelor patrimoniale ca efect al dobândirii protecției ulterior parcurgerii procedurii de înregistrare.
Veniturile obținute din valorificarea unui obiect al dreptului de proprietate industrială pentru care titularul nu a parcurs procedura de înregistrare sunt, de asemenea, venituri din drepturi de proprietate intelectuală și vor fi impozitate conform dispozițiilor menționate anterior. O astfel de ipoteză putem întâlni în cazul invențiilor, atunci când inventatorul alege să nu-și breveteze invenția și să transmită printr-un act juridic cu titlu oneros unei alte persoane dreptul de a obține titlul de protecție, respectiv brevetul de invenție. Similar este și cazul know‑how‑ului, acesta fiind prin esență secret și nu se înregistrează.
Totodată, legiuitorul fiscal include în categoria drepturilor de proprietate intelectuală și drepturile care fac obiectul unor contracte de cesiune, închiriere, colaborare, cercetare, licență, franciză și altele asemenea, precum și drepturile de proprietate intelectuală transmise prin succesiune. Titularii drepturilor de proprietate industrială pot utiliza o serie de instrumente juridice pentru a exploata rezultatele activităților creative. În practică, cel mai adesea sunt utilizate contractul de licență și contractul de cesiune, dar pot fi utilizate și alte instrumente juridice, precum contractul de colaborare, de cercetare sau de franciză, cel din urmă fiind un instrument utilizat frecvent pentru exploatarea unor mărci la nivel internațional sau a know‑how‑ului.
În cadrul formal al Legii nr. 8/1996, exploatarea dreptului de autor se poate face printr-un contract de: a) cesiune a drepturilor de autor, conform art. 40 și urm.[2]; b) editare, conform art. 49 și urm.; c) reprezentare teatrală sau execuție muzicală, conform art. 59 și urm.; d) închiriere, conform art. 64; e) reproducere a unei opere de artă plastică sau fotografice, conform art. 84 și urm. Ajungem astfel la rațiunea plasării sub auspicii de maximă libertate a acestei forme de valorificare a unei opere, întrucât niciun formalism nu guvernează aceste contracte, cu excepția formei scrise ad probationem. Condițiile de validitate ale contractului sunt guvernate de dreptul comun, nefiind incidente aspecte privind capacitatea juridică formal confirmată, nici condiții de vârstă sau de calificare profesională.
[1] Pentru detalii privind regimul juridic al drepturilor de proprietate intelectuală, a se vedea N.R. Dominte, Dreptul proprietății intelectuale: Protecția juridică, Ed. Solomon, București, 2021.
[2] Cesiunea poate fi limitată la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu și pentru o anumită durată; poate fi exclusivă sau neexclusivă.