Arion C. Constantin

(18 iunie 1855, București – 27 iunie 1923, București)

Licențiat al Facultății de Drept din Paris și doctor în drept al Universității din Paris cu teza De la puissance paternelle à Rome, en France et en Roumanie (1878), este unul dintre diplomații Școlii de Științe Politice din Paris.

Activitate științifică și academică:

• Șef de cabinet al lui Vasile Boerescu, ministru al Afacerilor Străine (1880);
• Director al diviziunii Afaceri politice din cadrul Ministerului Afacerilor Străine (1880 – 1881);
• Avocat în Baroul de Ilfov (1881);
• Deputat și senator, președinte al Adunării Deputaților. Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice (7 iulie 1900 – 13 februarie 1901; 29 decembrie 1910 – 14 octombrie 1912);

• Ministru de Interne (28 martie 1912 – 14 octombrie 1912);
• Ministrul Afacerilor Străine (29 martie – 14 octombrie 1912; 5 martie – 24 octombrie 1918);
• Ministrul Agriculturii și Domeniilor (5 aprilie 1913 – 4 ianuarie 1914);
• Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (4 iunie – 24 octombrie 1918);
• Prodecan al Facultății de Drept din București (decembrie – iunie 1919);
• Profesor suplinitor de Drept comercial la Universitatea din București (1883 – 1886);
• Profesor titular la catedra de Drept comercial a Facultății de Drept din București (1913 – 1923).

În scurta sa carieră didactică, el a fost autorul unor Lecții asupra transporturilor (1913) și a unui Curs de drept comercial (1915) asupra societăților comerciale. Opera sa reprezentativă este lucrarea Elemente de drept comercial (București, 1920), în care a analizat probleme controversate precum existența unui concept unic asupra actului de comerț. Împreună cu Gheorghe Panu și Take Ionescu, a publicat o lucrare referitoare la diferite aspecte ale proprietății intelectuale (Deprețuirea proprietății urbane. Chestiuni interesante cu noțiunile cele mai utile pentru proprietarii de case, 1902).

A publicat mai multe broșuri, al căror text l-a prezentat în cadrul unor conferințe publice susținute la Ateneul Român: Statul antic și statul modern (1884), Despre prejudiții (1886), Bogați și săraci (1890).

Ca avocat a publicat concluziile depuse în procesele importante: Concluzii din partea doctorului C. Ioanid cu Primăria Capitalei relative la imobilul din Calea Victoriei 100 (1901), Concluzii din partea apelanților Obedeanu în proces cu Ministerul de Război (1908), Concluzii din partea lui Froim Fischer în proces cu orașul Dorohoi (1908).

A fost membru de onoare al Academiei Române (21 mai 1912).