Desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru
Constituția României – Articolul 103. Învestitura
(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.
Text extras din Constituția României adnotată. Decizii CCR, hotărâri CEDO, hotărâri CJUE, legislație conexă, ed. a 5-a, îngrijită și adnotată de T. Toader și M. Safta (Ed. Hamangiu, 2023, pp. 512-515).
1. Consultarea partidelor politice
a) Consultarea partidelor politice de către Președintele României, în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, nu este un act formal, ci trebuie să fie realizată în mod sincer și responsabil, astfel încât față de persoana desemnată de Președinte în urma consultării să se formeze convingerea că va reuși să obțină susținerea majorității parlamentarilor, așadar, votul de încredere pentru noul Guvern. Această regulă este deopotrivă valabilă în realizarea învestiturii Guvernului după alegerile parlamentare, cât și ulterior, în cursul exercitării mandatului parlamentar, dacă se ivesc situații ce determină numirea unui nou Guvern, cum este cazul în speță, când Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură. Ca urmare, nu se poate reține punctul de vedere exprimat în cauză de Președintele României, potrivit căruia declarațiile partidelor politice în cadrul consultărilor sunt simple „opinii politice”, exprimate în cadrul unei etape „eminamente politice”. Chiar dacă, potrivit aceluiași punct de vedere, aceste declarații nu se transformă imediat într-un vot, prezumția de la care trebuie să pornească orice consultare impusă de Constituție este aceea de dialog real, asumat de ambele părți. O altă viziune determină ca procedura consultărilor să devină derizorie, reducând-o doar la simpla parcurgere a unei etape obligatorii, lipsită însă de conținut și, prin urmare, de rolul atribuit de legiuitorul constituant. În concluzie, consultarea la care se referă normele constituționale nu este un act de curtoazie, nu este un simplu schimb de opinii, ci un dialog real și responsabil, care produce efecte importante în economia procedurii prevăzute de art. 103 alin. (1) din Constituție, în sensul că fundamentează în mod obiectiv evaluarea și decizia Președintelui de desemnare a prim-ministrului (Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020, M. Of. nr. 195 din 11 martie 2020).
b) Scopul comun al autorităților publice implicate în procedura învestiturii/numirii Guvernului este, în mod logic, numirea unui nou Guvern, ceea ce presupune desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru care să intre în această logică a normelor constituționale. Întreaga procedură a numirii Guvernului a fost configurată de legiuitorul constituant în vederea constituirii rapide a noului Guvern, pentru a nu fi prelungită o criză politică determinată de funcționarea unui Guvern demis, cu o capacitate juridică restrânsă, respectiv pentru a fi evitată o criză politică de o și mai mare amploare, care să conducă la posibila dizolvare a Parlamentului. Aceasta este rațiunea consultărilor care preced desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru și numai în realizarea acestui deziderat, adică al numirii Guvernului, iar nu al blocării numirii acestuia, este construită întreaga procedură constituțională dezvoltată în dispozițiile art. 85, art. 103 și art. 104 din Constituție, pe care Președintele României trebuie să le aibă deopotrivă în vedere. Acceptarea unei interpretări strict literale și fragmentate a Constituției ar putea conduce la concluzia că orice nu este interzis expres de textul constituțional este permis de acesta, chiar dacă ar contraveni în mod evident logicii și spiritului Constituției, iar o asemenea concluzie este inacceptabilă, întrucât este incompatibilă cu principiile statului de drept (Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020, M. Of. nr. 195 din 11 martie 2020).
2. Desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru
Desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă la bază convingerea Președintelui României că persoana desemnată va putea să coaguleze o majoritate parlamentară în vedere învestiturii Guvernului, fundamentată pe elemente cu caracter obiectiv ce decurg, pe de o parte, din consultările cu partidele politice parlamentare, iar, pe de altă parte, din compoziția politică și actele Parlamentului. Ca urmare, în procedura de învestitură/numire a Guvernului, competența Președintelui este determinată, pe de o parte, de rolul său de mediator, stabilit de art. 80 alin. (2) din Constituție (…), iar, pe de altă parte, este limitată de exigențele ce decurg din principiul separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat de art. 1 alin. (4) din Constituție, care impun respectarea funcțiilor Parlamentului, în speță a celei de control asupra Guvernului, precum și exercitarea tuturor atribuțiilor autorităților publice cu loialitate constituțională. În mod corespunzător, toate actele pe care Președintele României le adoptă în cadrul acestei proceduri trebuie să respecte, pe de o parte, poziția sa de mediator și arbitru între forțele politice, iar, pe de altă parte, rolul preeminent al Parlamentului, determinat de raporturile specifice ale acestei autorități cu Guvernul (Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020, M. Of. nr. 195 din 11 martie 2020).
3. Modificarea structurii și compoziției politice
Parlamentul [este] singurul în măsură să aprecieze asupra Programului de guvernare asumat de Guvern, respectiv să constate dacă acesta a fost modificat. Astfel cum Curtea Constituțională a mai statuat, Hotărârea Parlamentului privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului nu poate fi un act pur formal, ci este un act de dispoziție care încheie o procedură parlamentară complexă (Decizia nr. 128 din 8 martie 2014, M. Of. nr. 292 din 22 aprilie 2014).
4. Învestitura Guvernului și aprobarea programului de guvernare
Cu privire la procedura învestiturii Guvernului și a aprobării programului de guvernare, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, M. Of. nr. 322 din 14 mai 2007, că, „În situația învestirii Guvernului și aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică, prin comisiile permanente, pe candidații pentru funcția de ministru și apoi dezbate și aprobă prin hotărâre, în ședința comună a Camerelor Parlamentului, cu votul majorității deputaților și senatorilor, Programul de guvernare și lista completă a Guvernului. Hotărârea Parlamentului, semnată de președinții Camerelor, se înaintează de către aceștia de îndată Președintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului. (…) Numirea Guvernului de către Președintele României nu se face la sesizarea primului-ministru, ci la sesizarea președinților celor două Camere ale Parlamentului și în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare și a listei complete a membrilor Guvernului. Obligația constituțională a Președintelui României se fundamentează pe hotărârea Parlamentului și, în executarea acesteia, Președintele emite decretele de numire în funcție a membrilor Guvernului, urmată de depunerea jurământului de credință cerut de lege. Candidații la funcția de ministru înscriși pe lista Guvernului, propusă de candidatul pentru funcția de prim-ministru, sunt audiați de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului competente potrivit obiectului de activitate al funcției candidatului de ministru și, pe baza constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere. (…) Hotărârile Parlamentului au la bază constatările făcute de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcție a candidaților propuși și, în temeiul acestor garanții, urmează învestirea în funcție de către Președintele României, depunerea jurământului și intrarea în exercițiul funcțiunii. Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situațiile prevăzute de art. 85 alin. (1) și (3) și art. 103 din Constituție, dispoziții dezvoltate în prevederile Regulamentului ședințelor comune ale Camerelor Parlamentului”. (…) Considerentele mai sus citate sunt de natură a evidenția semnificația și importanța hotărârii Parlamentului de numire a Guvernului, respectiv de aprobare a propunerii primului-ministrului de modificare a structurii și compoziției politice a Guvernului. Aceasta implică responsabilitatea Parlamentului, în calitate de autoritate reprezentativă aleasă de către corpul electoral, precum și o răspundere politico-juridică pe care o presupun, de altfel, toate actele pe care acesta le emite (Decizia nr. 128 din 8 martie 2014, M. Of. nr. 292 din 22 aprilie 2014).