Aparența în actele patrimoniale încheiate în perioada concubinajului

Studiu publicat în volumul In Honorem Flavius Antoniu Baias. Aparența în drept, tomul III, Ed. Hamangiu, 2021, p. 515-526.

§1. Concubinajul în sistemul de drept român și în diferite sisteme de drept din Uniunea Europeană

Concubinajul reprezintă o relație interumana în care două persoane adulte trăiesc și se gospodăresc în comun. Relația de concubinaj este denumită prin noțiuni ca uniune consensuala, parteneriat civil, uniune civilă sau parteneriat înregistrat după modelul aplicabil în alte state europene.

Deși au existat de-a lungul timpului mai multe inițiative legislative pentru reglementarea juridică a relațiilor de concubinaj, până în prezent niciun proiect nu a primit votul forului legislativ din țara noastră, fiind în prezența unei realități faptice nereglementate de lege. Necesitatea unei reglementări legislative rezultă din numărul tot mai mare de copii născuți din cupluri necăsătorite, care trebuie să recurgă la instanță pentru a obține recunoașterea tatălui copilului. De asemenea, concubinii dobândesc în timpul relației bunuri în comun, a căror situație juridică nu este reglementată în cazul unei separații, a decesului unuia dintre parteneri sau în caz de răspundere patrimonială.

Au rămas puține state europene care nu au reglementat legislativ parteneriatele înregistrate (Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia)^[1], majoritatea statelor adoptând norme precise privind drepturile si obligațiile concubinilor, regimul juridic fiind similar celui rezultat din căsătorie. În țările în care concubinajul este recunoscut prin lege, în cazul unei separări, cuplurile au anumite drepturi și obligații cu privire la proprietăți, moștenire și plata pensiei de întreținere^[2]. În România, nu sunt recunoscute parteneriatele civile încheiate în străinătate, aspect ce rezultă din prevederile art. 277 alin. (3) C. civ.^[3]

În aceste condiții, concubinajul creează foarte multe probleme atât de natură patrimonială, cât și de natură nepatrimonială, în lipsa unei reglementări, concubinii fiind obligați să solicite recunoașterea drepturilor doar în instanță.

În Franța, spre exemplu, începând cu anul 1999, concubinilor le este permis să încheie un pact civil de solidaritate (PACS) pentru a-și organiza viața comună, care conferă partenerilor un statut personal și patrimonial mai elaborat decât concubinilor. Pactul civil de solidaritate conferă partenerilor dreptul la ajutor material si sprijin reciproc, iar partenerii au posibilitatea de a supune regimului indiviziunii bunurile pe care le achiziționează^[4].

În Austria, parteneriatul înregistrat (EPG) a fost inițial introdus în favoarea cuplurilor de același sex, ulterior însă Curtea Constituțională a abrogat prevederile care interziceau înființarea unui parteneriat înregistrat între cupluri de sexe diferite. Reglementările privind parteneriatul înregistrat sunt similare celor care guvernează căsătoria în ceea ce privește drepturile și obligațiile patrimoniale și nepatrimoniale ale partenerilor^[5].

În Italia, Cehia, Germania, Ungaria, parteneriatele civile sunt permise doar pentru cupluri de același sex, pentru cuplurile heterosexuale concubinajul nefiind reglementat legal.

§2. Bunurile dobândite de către parteneri în perioada concubinajului. Aparența de drept

2.1. Prezentare generală

În lipsa unei reglementări legale, bunurile dobândite de către unul dintre parteneri în perioada concubinajului sunt considerate bunuri proprii, chiar dacă la achiziția acestora a contribuit și celălalt partener. Evident că există posibilitatea achiziționării în comun a bunurilor sub regimul coproprietății, însă de cele mai multe ori între concubini nu se recurge la regimul coproprietății, ci, datorită sentimentelor afective și de încredere reciprocă, titular al dreptului de proprietate este doar unul dintre parteneri. Desigur, pot exista situații în care doar unul dintre concubini figurează ca titular al dreptului de proprietate din cauza imposibilității legale sau obiective al celuilalt concubin de a deține bunuri (spre exemplu, incapacitatea cetățeanului străin de a dobândi terenuri în România, sau a concubinului care este supus urmăririi de către creditori).

Suntem în aceste cazuri în situația unui proprietar aparent (aparența fiind însă doar parțială, cu privire la calitatea de unic proprietar) care exercită singur atributele dreptului de proprietate în relațiile cu terții, însă raportul juridic cu celălalt partener este specific indiviziunii (ambii contribuind în comun la cheltuielile pentru dobândirea și folosirea bunurilor).

Din punct de vedere juridic, această stare de fapt poate fi încadrată în drept în instituția simulației relative subiective^[6], însă specificul simulației în raportul dintre concubini constă în aceea că interpunerea de persoane este doar parțială, în ceea ce privește calitatea concubinului de unic proprietar al bunului.

În persoana concubinului care încheie actul se întrunesc două ipostaze: cea de proprietar real (pentru cota sa de proprietate) și cea de proprietar aparent (pentru cota de proprietate a partenerului).

Această structură complicată a simulației în raporturile patrimoniale dintre concubini generează o serie de întrebări la care vom încerca să oferim un răspuns prin acest studiu:

– suntem într-adevăr în situația unei interpuneri de persoane (simulație relativă) sau în situația deghizării stării de coproprietate (simulație obiectivă)?

– este necesar să existe un acord simulatoriu tripartit (terțul vânzător – cei doi concubini)?

– este necesar ca acordul simulatoriu să fie consemnat într-un contraînscris?

– este posibilă simulația in cazul în care proprietatea se dobândește în baza unui act administrativ?

2.2. Simulație subiectivă sau simulație obiectivă?

Clasificarea corectă a tipului de simulație are o importanță deosebită în ceea ce privește acordul simulatoriu, întrucât în cazul simulației subiective la acordul simulatoriu trebuie să participe și terțul contractant (vânzătorul bunului). După cum s-a arătat în doctrină^[7], în cazul simulației subiective prin interpunere de persoane, este necesara participarea terțului (a vânzătorului bunului) la acordul simulatoriu dintre adevăratul beneficiar al dreptului și beneficiarul aparent. Terțul trebuie să cunoască că cel cu care contractează nu este unicul dobânditor al bunului.

În cazul concubinajului, concubinul care achiziționează bunul nu este un dobânditor aparent, nu este o persoană interpusă, întrucât și el are calitatea de coproprietar. Prin urmare, se pune întrebarea dacă suntem în ipoteza unei interpuneri de persoane, sau a unei deghizări a calității de unic proprietar?

Simulația prin interpunere de persoane are scopul de a ascunde terților de contract adevăratul cumpărător al bunului, care rămâne anonim. Apreciem că și în situația în care se deghizează doar starea de coproprietate, se realizează tot o simulație relativă subiectivă prin interpunere de persoane, întrucât se ascunde calitatea de parte a unuia dintre concubini în actul de vânzare-cumpărare. Este adevărat că avem o simulație relativă subiectivă parțială, concubinul care încheie actul fiind doar parțial o persoană interpusă, însă dacă privim actul ca o vânzare pe cote-părți, există simulație relativă subiectivă în ceea ce privește cota de proprietate a concubinului care rămâne ascuns publicului.

2.3. Acordul simulatoriu și contraînscrisul

Apreciem că în situația concubinilor, pentru realizarea acordului simulatoriu nu este necesar ca terțul vânzător să cunoască faptul că proprietatea se transmite în fapt ambilor concubini, deși doar unul dintre ei este parte în contractul de vânzare-cumpărare. Dacă terțul vânzător nu este parte în acordul simulatoriu suntem în situația unei convenții de prête-nom (mandat fără reprezentare) care, așa cum s-a arătat în doctrină^[8], reprezintă tot o formă de simulație relativă subiectivă.

Și în jurisprudență s-au pronunțat soluții în care s-a recunoscut existența simulației și atunci când terțul contractant nu a avut cunoștință de acordul simulatoriu, respectiv când nu a cunoscut că persoana cu care contractează nu este adevăratul cumpărător al bunului. O astfel de dezlegare s-a bazat pe ideea că mandatul fără reprezentare este tot o specie a simulației relative prin interpunere de persoane, iar în cadrul mandatului fără reprezentare terțul contractant nu cunoaște că cel cu care contractează este un mandatar care încheie actul în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane^[9].

În ceea ce privește necesitatea unui contraînscris (actul secret în care să fie consemnat acordul simulatoriu), necesitatea sa este prevăzută doar ad probationem și nu ad validitatem. Acesta este fie un act tripartit (când vorbim de simulație prin interpunere de persoane), fie un act încheiat doar între concubini (când vorbim de simulație sub forma mandatului fără reprezentare). De cele mai multe ori într-un asemenea act se consemnează starea reală de coproprietate a concubinilor asupra bunului, eventual cotele de contribuție la dobândirea proprietății, înțelegerea secretă vizând raporturile dintre concubini, aspecte de care terțul vânzător este străin.

2.4. Simulația în cazul actelor administrative

Este posibil ca dreptul de proprietate asupra unui imobil să se dobândească prin alte moduri decât cumpărarea. Spre exemplu, concubinii pot construi împreună un imobil, iar intabularea să se efectueze doar pe numele unuia dintre concubini (cel mai frecvent atunci când terenul este proprietatea unuia, construcția se intabulează pe numele său).

Conform art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, dreptul de proprietate asupra construcțiilor noi se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Autorizația de construire se emite celui care deține un titlu asupra terenului. În cazul în care concubinii edifică o construcție pe terenul proprietatea unuia dintre ei, în lipsa unui acord notarial încheiat între concubini, autorizația de construire se eliberează proprietarului terenului și el va fi înscris în cartea funciară ca proprietar al construcției.

Observăm că într-o asemenea situație aparența de drept este creată prin acte de drept public, respectiv acte administrative emise de către o autoritate publică, în care se atestă că realizarea construcției a fost dusă la îndeplinire de către unul dintre concubini, deși în realitate construcția a fost edificată în coproprietate.

Simulația este posibilă și în actele juridice unilaterale (cum sunt actele administrative), dacă sunt îndeplinite condițiile art. 1293 C. civ., respectiv actul să fie destinat unei persoane determinate și să existe un acord simulatoriu între autorul actului și destinatarul său^[10].

În privința actelor administrative nu putem admite existența unei simulații subiective relative decât dacă îmbracă forma simulației ilicite.

Simulația relativă prin interpunerea de persoane sau chiar sub forma convenției de prête-nom presupune ca autoritatea publică emitentă a actului să participe la acordul simulatoriu, respectiv să cunoască, să accepte că destinatarul actului este o persoană interpusă și să își asume emiterea actului administrativ simulat. Cu titlu de exemplu, la emiterea unei autorizații de construire, autoritatea publică știe că beneficiari ai autorizației sunt ambii concubini, sau la semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, autoritatea publică cunoaște că ambii concubini au edificat construcția și cu toate acestea emite certificatul în care constată că a fost edificată doar de titularul autorizației.

Apreciem că nu se poate da eficiență acordului simulatoriu, respectiv nu poate fi valorificat actul secret în care sunt determinați adevărații beneficiari ai actului administrativ fără a atrage nulitatea întregii operațiuni. Spre deosebire de actele juridice de drept privat, actul administrativ se caracterizează prin aceea că este emis de către o autoritate publică, care se definește ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public^[11].

Dacă în cazul actelor juridice de drept privat operează principiul libertății de voință, care face posibil inclusiv un acord simulatoriu, în cazul actelor de drept public libertatea de voință a autorității publice este limitată, actele administrative trebuind să fie emise doar pentru satisfacerea intereselor legitime publice. Or, apreciem că emiterea unui act administrativ simulat nu poate fi încadrat în sfera interesului legitim public, ci ar fi un act emis prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, ceea ce se încadrează în noțiunea de exces de putere.

Față de cele expuse mai sus, apreciem că o eventuală simulație a actului administrativ sub forma interpunerii de persoane atrage întotdeauna sancțiunea nulității, fiind emis cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege în favoarea autorității publice emitente. Simulația care are ca scop încălcarea legii este ilicită, nulitatea afectând operațiunea în ansamblul său.

După cum a reținut și I.C.C.J într-o decizie de speță^[12], atunci când simulația este ilicită, eludându-se anumite dispoziții legale imperative, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate, în sensul că simulația este sancționată cu nulitatea întregii operații, atât a actului aparent, cât și celui secret.

§3. Remedii procesuale pentru stabilirea dreptului de coproprietate al concubinului

Spre deosebire de regimul juridic al comunității legale aplicabil bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în care operează prezumția de coproprietate, bunurile dobândite de către unul dintre concubini în perioada concubinajului sunt considerate bunuri proprii. Pentru a deveni coproprietar, partenerul trebuie să facă dovada unei convenții privind dobândirea în comun a bunurilor și să invalideze actul public care stabilește calitatea de unic proprietar al celuilalt partener. Întrucât nu suntem în ipoteza unei comunități legale de bunuri, dovada coproprietății și a cotei de contribuție trebuie să se facă în raport cu fiecare bun în parte și nu pentru universalitatea de bunuri dobândite în timpul concubinajului^[13].

3.1. Acțiunea în constatarea stării de coproprietate

Acțiunea în constatarea stării de coproprietate este recomandată doar în cazul bunurilor mobile, pentru care nu există un titlu de proprietate în favoarea celuilalt concubin. Dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile se prezumă prin simplu fapt al posesiei, astfel că nu este necesar deținerea unui titlu (contract, factură etc.).

În cazul bunurilor imobile, acțiunea în constatare directă este posibilă doar atunci când nu s-a emis încă titlu de proprietate, cum este, spre exemplu, o construcție nefinalizată sau neînscrisă în cartea funciară.

În asemenea situații, acțiunea în constatare este suficientă pentru ca celălalt concubin să își valorifice dreptul de coproprietate, neexistând un titlu de proprietate care să trebuiască a fi anulat în prealabil.

Acțiunea va fi mult mai ușor de probat dacă bunul imobil a fost stăpânit în comun, întrucât art. 633 C. civ. a introdus prezumția de coproprietate asupra bunurilor stăpânite în comun. Astfel, va reveni pârâtului sarcina de a răsturna prezumția de coproprietate, reclamantul fiind ținut doar să demonstreze stăpânirea în comun a bunului.

3.2. Acțiunea în constatarea stării de coproprietate accesorie acțiunii în simulație

Atunci când doar unui dintre concubini este titularului dreptului de proprietate asupra unui bun dobândit împreună de către concubini, celălalt partener trebuie mai întâi să invalideze titlul de proprietate aparent și să valorifice convenția secretă de coproprietate. Pentru acesta, acțiunea în constatarea stării de coproprietate trebuie precedată de o acțiune în constatarea caracterului simulat al titlului de proprietate aparent și rectificarea înscrierii în cartea funciară.

Condițiile cererii sunt proprii unei acțiuni în simulație, respectiv reclamantul trebuie să facă dovada acordului simulatoriu și caracterul mincinos al actului public. Natura juridică a acțiunii este cea a unei cereri în constatare, prin care reclamantul solicită să se constate caracterul simulat al actului public și să valideze acordul secret, respectiv dreptul de coproprietate al concubinilor.

Așa cum s-a arătat în doctrină^[14], acțiunea în declararea simulației este imprescriptibilă, întrucât aparența de drept poate fi înlăturată oricând, actul juridic fictiv nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului.

Proba simulației are ca obiect dovedirea celor două componente ale simulației, respectiv acordul simulatoriu și actul secret. De cele mai multe ori acordul simulatoriu este cuprins în actul secret, însă existența unui act secret sub forma de instrumentum nu este o condiție ad validitatem a simulație, ci ad probationem.

Fiind vorba de o probă între părțile simulației, ea trebuie să respecte rigorile probei actului juridic, respectiv inadmisibilitatea probei cu martori a prezumției judiciare sau a mărturisirii extrajudiciare atunci când actul juridic are valoare de peste 250 lei.

În relațiile dintre concubini sunt puține cazurile în care acordul simulatoriu este cuprins într-un înscris secret – instrumentum, starea de afecțiune și încrederea reciprocă fiind argumente pentru a invoca imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris, astfel că ar fi incidente situațiile de excepție prevăzute de art. 304 alin. (4) C. proc. civ. care fac admisibilă între concubini dovada cu martori, prezumția judiciară sau mărturisirea extrajudiciară.

În materia simulației, dovada acordului simulatoriu sau a actului secret nu se încadrează în noțiunea de probă împotriva sau peste ceea ce cuprinde înscrisul public pentru a se invoca inadmisibilitatea prevăzută de art. 309 alin. (5) C. proc. civ. Scopul probei este de a dovedi existența unui alt act juridic, care contrazice actul public și nu de a dovedi un fapt contrar mențiunilor din actul public^[15].

Pentru a putea invoca cu succes un drept de coproprietate, nu este suficient să se demonstreze fictivitatea actului public (respectiv că proprietarul aparent nu este cel care a achitat prețul, sau că proprietarul aparent nu este cel care a purtat negocierile cu vânzătorul etc.), ci și acordul dintre concubini de a dobândi în coproprietate bunul și voința de a simula actul public. Astfel, nu este suficient să se demonstreze contribuția celuilalt concubin la dobândirea bunului fiindcă, în lipsa acordului simulatoriu, acesta va avea doar un drept de creanță și nu un drept real. Este necesar să se probeze că partenerii s-au înțeles să disimuleze realitatea și să apară doar unul dintre ei parte în actul de dobândire a proprietății, iar vânzătorul să cunoască și să accepte încheierea actului public în acest mod.

3.3. Acțiunea în constatarea stării de coproprietate accesorie acțiunii în nulitatea actelor administrative simulate

Actul public simulat poate fi anulat atunci când întreaga operațiune de simulație urmărește fraudarea legii sau contravine ordinii publice sau bunelor moravuri^[16]. De asemenea, actul public poate fi anulat pentru motivele de nulitate de drept comun specifice actelor juridice.

În cazul în care actul public care reprezintă titlul de proprietate al unuia dintre concubini este anulat, celălalt concubin poate formula o cerere în constatarea stării de coproprietate.

După cum am arătat mai sus, în cazul actelor administrative acțiunea în simulație va atrage atât nulitatea actului public, cât și nulitatea actului secret, deci a întregii operațiuni. Se ajunge astfel a fi invalidat actul administrativ public care stă la baza dobândirii dreptului de proprietate.

Fiind în situația unei simulații ilicite, va fi admisibil orice mijloc de probă pentru a dovedi fraudarea legii, așa cum prevede art. 1292 C. civ.

Probarea acordului simulatoriu în cazul actelor administrative emise de către autoritățile publice este însă foarte dificilă. Sub un prim aspect, acordul simulatoriu trebuie să provină de la persoanele din cadrul autorității publice care are prerogativa de a dispune emiterea actului. Astfel, autorizația de construire se emite de către primar, chiar dacă este semnată și de către secretar și arhitect-șef. Nu este suficient ca secretarul și arhitectul-șef să fie parte în cadrul acordului simulatoriu dacă primarul este străin de acesta.

Caracterul unilateral al voinței exprimate în actul administrativ nu este determinat de numărul de persoane fizice care își exprimă voința în adoptarea actului, ci de faptul că acele persoane fac parte dintr-o structură organizatorică instituționalizată căreia i se recunoaște, prin lege, competența de a emite acte administrative în exercitarea atribuțiilor care îi revin. Deci, persoanele fizice care compun respectiva autoritate acționează în realizarea competențelor acestei autorități, nu a competențelor membrilor ei^[17].

Sub un alt aspect, este destul de greu de probat acordul persoanei cu autoritate în lipsa unui contraînscris, iar emiterea unui contraînscris de către autoritatea publică este puțin probabilă.

Un alt impediment în cazul unei asemenea acțiuni îl reprezintă procedura specială de anulare a actelor administrative prevăzută în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Actele administrative pot fi anulate doar după parcurgerea procedurii plângerii prealabile și doar în anumite termene limită de prescripție sau de decădere. Se aplică această procedură derogatorie și nulității absolute rezultate dintr-o operațiune de simulație ilicită?

În consens cu practica I.C.C.J^[18], apreciem că în materia contenciosului administrativ nulitățile absolute sau relative ale actelor administrative contestate nu prezintă relevanță din punct de vedere al cauzelor de nulitate privind regimul juridic aplicabil, deoarece sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În concluzie, deși cu șanse mici de reușită, o acțiune în declararea simulației actelor administrative este posibilă, fiind urmată de acțiunea în nulitatea întregii operațiuni juridice, deci și a actului public administrativ.

3.4. Acțiunea în executarea mandatului fără reprezentare

Atunci când terțul contractant (vânzătorul) nu are cunoștință că actul public este simulat, suntem în situația concubinului care a acționat în baza unui mandat fără reprezentare. Astfel, partenerul trebuie să dovedească existența mandatului, respectiv că l-a împuternicit pe celălalt partener să încheie contractul și pentru cota lui de proprietate, fără ca el să figureze parte în act.

Sub imperiul C. civ. 1864, în lipsa unei reglementări a mandatului fără reprezentare, s-a stabilit că și în cazul convenției de prête–nom remediul procesual pentru valorificarea dreptului mandantului era tot acțiunea în simulație^[19].

Suntem de părere că în lumina actualului Cod civil, acțiunea în declararea simulației nu este posibilă dacă nu se dovedește că și terțul este parte la acordul simulatoriu (iar atunci suntem în cazul interpunerii de persoane), astfel că partenerul anonim are deschisă doar acțiunea în executarea mandatului prevăzută de art. 2041 C. civ., respectiv în obligarea concubinului la transmiterea cotei de proprietate pentru care a acționat ca mandatar fără reprezentare.

O asemenea acțiune, spre deosebire de cea în simulație, nu duce la invalidarea actului public, iar terțul nu trebuie să fie parte în proces. Concluzia rezultă din natura juridică diferită a celor două instituții:

– în cazul simulației, bunul nu intră în patrimoniul dobânditorului aparent, acesta fiind doar o persoană interpusă, adevăratul proprietar fiind ascuns;

– în cazul mandatului fără reprezentare, bunul intră în patrimoniul mandatarului, care este ulterior ținut să-l predea mandantului.

Acțiunea bazată pe mandatul fără reprezentare este, așadar, o acțiune în realizarea unei obligații contractuale, de a preda bunul și drepturile asupra acestuia. De aceea, nu poate fi valorificată pe baza unei cereri în constatarea dreptului de coproprietate, ci trebuie promovată o acțiune în realizare împotriva mandatarului.

În lipsa unui înscris care să probeze contractul de mandat, reclamantul ar trebui să formuleze un capăt de cerere în constatarea stării de drept, respectiv a raportului juridic de mandat fără reprezentare, urmat de un capăt de cerere în realizare, respectiv în obligarea mandatarului să transmită dreptul asupra cotei de proprietate pentru care a acționat ca mandatar.

Articolul 2041 alin. (2) C. civ. arată că atunci când bunurile dobândite de mandatar sunt imobile, acesta este obligat să le transmită mandantului, iar, în caz de refuz, mandantul poate solicita instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de transmitere a bunurilor.

Și în acest caz, în materie de probațiune între concubini pot fi incidente situațiile de excepție prevăzute de art. 304 alin. (4) C. proc. civ. care fac admisibilă dovada cu martori, prezumția judiciară sau mărturisirea extrajudiciară.

Acțiunea în executarea mandatului este o acțiune personală, care se prescrie în termenul general de prescripție.

3.5. Acțiunea personală în pretenții

Atunci când nu există sau nu poate fi probat un acord simulatoriu sub forma interpunerii de persoane sau un mandat fără reprezentare, concubinul are deschisă calea unei acțiuni în valorificarea dreptului de creanță reprezentând contravaloarea contribuției pe care a avut-o la dobândirea bunurilor proprietatea celuilalt concubin.

O asemenea acțiune personală se poate întemeia fie pe contractul de societate, fie pe faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză^[20]. În ceea ce privește contractul de societate, s-a arătat^[21] că desfășurarea unor investiții în comun de către concubini poate fi asimilată societății de fapt reglementată de dispozițiile art. 1893 C. civ. Îmbogățirea fără justă cauză poate sta la baza unei acțiuni în pretenții atunci când nu se poate dovedi existența niciunui alt temei juridic pentru recuperarea contribuției concubinului.

Spre deosebire de acțiunea bazată pe simulație care este imprescriptibilă, acțiunea personală în pretenții este prescriptibilă în termenul general de prescripție. Acest termen este însă întrerupt dacă concubinul are posesia bunului aflat în proprietatea celuilalt concubin și față de care pretinde că a avut o contribuție.

În concluzie, de lege ferenda, se impune reglementarea raporturilor juridice dintre concubini, un asemenea demers legislativ având ca efect eliminarea aparenței de drept create prin acte publice care nu corespund situației de fapt reale, încrederea și sentimentele de afecțiune din perioada concubinajului fiind de cele mai multe ori cauze ale unor litigii viitoare.

Note de subsol

^[1] Conform datelor publicate în https://europa.eu/youreurope/citizens/family/couple/registered-partners/index_ro.htm.

^[2] https://europa.eu/youreurope/citizens/family/couple/de-facto-unions/index_ro.htm.

^[3] Art. 277 alin. (3) C. civ.: „Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România”.

^[4] B. Basseville, Cupluri în Europa. Regimuri matrimoniale și parteneriate înregistrate, ed. 2019/2010, Ed. Notarom 2020, p. 254.

^[5] B. Lurger, F. Caks, Cupluri în Europa. Regimuri matrimoniale și parteneriate înregistrate, ed. 2019/2010, Ed. Notarom 2020, p. 36.

^[6] Fl.A. Baias, Simulația. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Rosetti, București 2003, p. 102.

^[7] Idem, p. 115.

^[8] Fl.A. Baias, op. cit., p. 127.

^[9] Curtea constată că mandatul fără reprezentare reprezintă, în fapt, o formă atipică de simulație prin interpunere de persoane, adică o manifestare aparte a simulației subiective. Particularismul acestei operațiuni constă în faptul că acordul simulatoriu este încheiat doar între interponent și interpus față de simulația tipică unde la acest acord participă și terțul (C.A. Bacău, s. I civ., dec. nr. 1131/2018, pe www.rolii.ro).

^[10] Menționăm că în jurisprudență nu s-a admis întotdeauna posibilitatea simulației actelor unilaterale, reținându-se că „simulația presupune existența concomitent, între aceleași părți, a două contracte: unul public, aparent, (denumit contract simulat) prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității și un altul secret (denumit contraînscris), care corespunde voinței reale a părților și prin care aceasta anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat. În consecință, pentru a ne afla în situația simulației prin interpunere de persoane trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiții: să existe două contracte (unul public, unul secret), contractul secret să fie concomitent sau anterior celui public, contractele să fie încheiate între aceleași persoane cu intenția de a desemna ca beneficiar o altă persoană decât cea din contractul public. Din analiza înscrisurilor și a celorlalte probe administrate la instanța de fond, s-a constatat însă că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile simulației. În primul rând, nu ne aflăm în fața a două contracte (…). (C.A. Craiova, s. a II-a civ., dec. nr. 14 din data de 6 martie 2013 rezumată de judecător L. Gherghină, în R.R.D.J. nr. 3/2014, p. 32-36).

^[11] Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. b).

^[12] I.C.C.J, s. I civ., dec. nr. 5782 din 12 decembrie 2013, www.scj.ro. În speță, s-a constatat caracterul simulat prin interpunere de persoane, în sensul că actul real (contract de vânzare-cumpărare teren și casă) a fost încheiat de reclamant, în calitate de cumpărător, iar nu de către pârâtă, Înalta Curte precizând că „justificarea acordului simulator s-a întemeiat pe imposibilitatea unei persoane, cetățean străin, de a dobândi terenuri în România – într-un moment situat înainte de data aderării României la Uniunea Europeană – urmărindu-se deci eludarea unor dispoziții legale imperative, situație în care actul juridic simulat nu mai poate fi ocrotit de lege, neputând produce efecte juridice nici între părțile contractante”.

^[13] Trib. Bistrița Năsăud, s. civ., dec. nr. 441 din 27 noiembrie 1998, citat în M. Avram, Regimuri patrimoniale în cazul cuplurilor din afara căsătoriei, www.universuljuridic.ro.

^[14] Fl.A. Baias, op. cit., p. 217.

^[15] Idem, p. 219.

^[16] Acțiunea în simulație nu se confundă cu acțiunea în nulitatea actului secret. Simulația, prin ea însăși, este în principiu valabilă, sancțiunea ei nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea actului secret față de terți. În consecință, în toate acele ipoteze în care actul secret a fost încheiat în mod valabil, el își va produce efectele între părți, fiind menținut. Însă, atunci când simulația este ilicită, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate, în sensul că simulația este sancționată cu nulitatea întregii operații, atât a actului aparent, cât și a celui secret. Unei asemenea situații se circumscrie și ipoteza în care justificarea acordului simulator s-a întemeiat pe imposibilitatea unei persoane, cetățean străin, de a dobândi terenuri în România – într-un moment situat înainte de data aderării României la Uniunea Europeană – urmărindu-se deci eludarea unor dispoziții legale imperative, situație în care actul juridic simulat nu mai poate fi ocrotit de lege, neputând produce efecte juridice nici între părțile contractante. Fiind dovedite intenția de a simula și acordul simulator realizate în scopul fraudării legii, vor înceta atât efectele pe care simulația le determină în raporturile dintre părți și în raporturile față de terți, respectiv producerea de efecte de către actul secret între părțile contractante și inopozabilitatea actului secret față de terți, cât și orice efect juridic al contractului de vânzare-cumpărare în considerarea faptului că simulația nu este valabilă. În acest context, modificarea evidențelor din cartea funciară prin menționarea foștilor vânzători ca actuali proprietari ai terenurilor, s-a realizat ca urmare a constatării fraudării legii de către părțile contractante, atât cele menționate în actul public, cât și cele menționate în actul secret, care au dorit prin acordul simulator să creeze o aparență de legalitate, contrară actului secret prin care au intenționat înlăturarea interdicției legale prin care cetățenilor străini nu le era permisă dobândirea de terenuri pe teritoriul României (I.C.C.J., s. I civ., dec. nr. 5782/2013, www.scj.ro).

^[17] https://administrare.info/domenii/administra%C8%9Bie-public%C4%83/8890-teoria-actului-administrativ.

^[18] I.C.C.J., s. cont. adm. și fisc., dec. nr. 901 din 15 februarie 2011.

^[19] Fr. Deak, Tratat de drept civil, Contractele speciale, Ed. Actami, București, 1999, p. 364.

^[20] Pentru un studiu amplu al acestor doua remedii a se vedea M. Avram, op. cit., p. 5.

^[21] Ibidem.