Bitcoin: mitul monetar devenit realitate juridică

Studiu publicat în volumul In Honorem Corneliu Bîrsan, tomul II, Ed. Hamangiu, 2023, p. 531-567.

Introducere

Chiar atunci când stăpânirea dreptului părea de neclintit, chiar atunci când părea că relațiile interumane nu mai puteau vădi fațete care să ia prin surprindere dreptul pozitiv sau in extremis capacitatea de reglementare, realitatea fizică a început să se întrepătrundă cu cea virtuală, imprimând o dinamică aparte raporturilor dintre oameni și scăpând, în multe situații, puterii de cuprindere a dreptului.

Acest fenomen a luat o amploare deosebită odată cu lansarea tehnologiei registrelor descentralizate (în mod particular, a tehnologiei blockchain) care a condus la o nouă categorie de active digitale – criptomonedele^[1]. Privite inițial ca magic internet money (bani fermecați ai internetului), în ideea că nu beneficiau de vreun fundament sau de corespondent în realitatea obiectivă, acestea au atins, în 2021, o capitalizare totală de piață de aproape 3 trilioane de dolari americani^[2], risipind dubiile referitoare la caracterul permanent al fenomenului și stârnind numeroase dezbateri asupra modului în care ar trebui să fie clasificate din punct de vedere juridic.

Așa cum era de așteptat, soluțiile identificate în doctrină și practică nu sunt uniforme, context în care lucrarea de față caută să aducă mai multă claritate unui segment guvernat de o istorie și de o dinamică proprie, dar și de concepte abstracte, foarte diferite de cele intrate în deprinderea intelectuală a juristului.

Scopul lucrării nu este acela de a contura un regim juridic general aplicabil tuturor criptomonedelor, în condițiile în care, așa cum s-a mai spus, ele „nu sunt omogene, iar valorile lor depind de factori precum detaliile codului informatic care le-a generat, scopurile în care pot fi folosite, lichiditatea lor și așa mai departe”^[3].

Lucrarea se referă, deci, strict la Bitcoin.

Mai mult decât atât, ea nu examinează nici ipotezele în care așa-zisul titular al unei unități BTC^[4] conferă unui terț custodia asupra acesteia, adică o posedă corpore alieno, fiindcă astfel de ipoteze contravin de plano rațiunii pentru care Bitcoin a fost creat, reintroducând, practic, în ecuație, terța parte de încredere pe care creatorul Bitcoin a urmărit s-o elimine.

Dar este totuși unitatea BTC susceptibilă de posesie? Poate face ea obiectul unui drept patrimonial sau chiar al dreptului de proprietate? Pentru a răspunde acestor întrebări, am examinat resorturile care au condus la crearea Bitcoin, precum și rațiunea existenței sale, problema pe care o rezolvă. Apoi, am făcut referire la modul în care dreptul englez încearcă să se adapteze noului obiect de reglementare, care exercită o presiune deosebită asupra categoriilor juridice preexistente. În final, raportându-mă la preceptele din dreptul român, am propus calificarea Bitcoin potrivit naturii sale, în detrimentul unei calificări conforme așteptărilor pe care oamenii, juriști sau profani deopotrivă, le-ar putea avea când interacționează cu sistemul sau când îl cercetează în cheie juridică.

§1. Ratio sau nașterea unui mit monetar

Deși termenului „cripto” îi sunt adesea asociate conotații negative, mai ales în ecoul cazurilor de utilizare a criptomonedelor în scopuri ilicite, criptografia este o componentă esențială a modului în care comunicăm astăzi. În lipsa criptării informației, mesajele electronice pe care le expediem sau le recepționăm, fie prin e-mail, fie prin aplicații mobile de mesagerie, ar fi cărți deschise aflate la îndemâna actorilor de rea-credință, chiar și servicii precum cele furnizate prin aplicațiile bancare mobile ori cele de plată prin card-uri bancare pierzându-și viabilitatea^[5]. Beneficiul criptografiei nu a fost însă lesne acordat publicului larg, ci dobândirea sa este rezultatul riscurilor personale asumate la începutul anilor 1990 de programatori precum Phil Zimmermann și al eforturilor unei întregi comunități de susținători ai confidențialității în mediul online.

În anii de debut ai internetului, guvernul american, asemeni altor guverne occidentale, precum cel francez sau cel britanic, insista în practica împământenită în perioada Războiului Rece, de a clasifica criptografia drept muniție de război, supunând programe precum cele de criptare a conversațiilor purtate prin e-mail unui regim strict de autorizare, sub controlul Departamentului de Stat^[6]. Schimbarea de optică asupra acestui aspect prin liberalizarea criptografiei nu era dorită de către autorități, întrucât ar fi permis accesul ușor al utilizatorilor de internet la tehnologia de criptare a informației și le-ar fi răpit agențiilor de aplicare a legii posibilitatea de a cerceta imediat conținutul informațional al corespondenței electronice. În acest context reglementar rigid, Phil Zimmermann a distribuit în mod gratuit la nivel mondial programul de criptare pe care îl crease. Denumit PGP (Pretty Good Privacy), acest program servea (și o face și astăzi) la criptarea mesajelor e-mail, într-o manieră ce nu permitea descifrarea nici de către autorități. Pe cale de consecință, în anul 1993, Phil Zimmermann a fost pus sub acuzare pentru încălcarea legii privind controlul exportului de arme (Arms Export Control Act), fapt care, în ciuda clasării ulterioare a cauzei penale, a popularizat problematica^[7], întărind comunitatea de susținători ai intimității în mediul online care începuse să se formeze. Cunoscută sub denumirea de Cypherpunks, ea includea programatori precum Phil Zimmermann, Eric Hughes, Timothy May, John Gilmore, Jude Milhon sau Julian Assange^[8].

În lipsa aplicațiilor de mesagerie de astăzi, membrii acestei comunități foloseau listele de e-mail ca mijloc de comunicare și forum electronic de dezbatere, cel mai cunoscut astfel de forum constituindu-l așa-numita listă de e-mail cypherpunk. Creată în 1992 de un grup de programatori și susținători ai confidențialității în mediul online care obișnuiau să se întâlnească în San Francisco, ea ajunsese să cuprindă peste 2000 de abonați în 1997^[9], membrii săi dezvoltând soluții tehnice folosite și în prezent, cum sunt standardul de criptare PGP sau browser-ul Tor pentru navigare anonimă pe internet.

Manifestând o profundă neîncredere față de guvern și temându-se că actorii statali ar fi putut folosi internetul ca instrument de supraveghere și control al populației^[10], cypherpunks militau pentru liberalizarea criptografiei ca mijloc de garantare a libertății individuale. Astfel cum expune Eric Hughes, unul dintre fondatorii mișcării, în lucrarea-manifest intitulată „A Cypherpunk’s Manifesto”, „Confidențialitatea este puterea de a te expune selectiv lumii. (…) Nu ne putem aștepta ca guvernele, corporațiile sau alte organizații mari, fără chip, să ne acorde beneficiul confidențialității din bunăvoința lor. (…) Trebuie să ne apărăm propria intimitate (…) să ne unim și să creăm sisteme care să permită efectuarea de tranzacții anonime. De secole, oamenii își apără propria intimitate prin șoapte, întuneric, plicuri, uși închise, strângeri de mână secrete și curieri. Tehnologiile din trecut nu permiteau o confidențialitate puternică, dar tehnologiile electronice o permit. Noi, Cypherpunks, suntem dedicați construirii de sisteme anonime. Ne apărăm intimitatea cu ajutorul criptografiei, cu sisteme de expediere anonimă a corespondenței, cu semnături digitale și cu bani electronici. Cypherpunks scriu cod. Știm că cineva trebuie să creeze software în apărarea intimității (…) și noi o vom face”^[11].

Ca programatori și modelatori primari ai internetului, cypherpunks au realizat că acesta putea transforma întregul sistem financiar prin digitalizare^[12], dar și că, realizată într-o manieră centralizată, digitalizarea ar fi putut permite unui actor statal opresiv să controleze foarte ușor întregul sistem, confiscând fonduri, impunând restricții privitoare la folosirea acestora sau chiar interzicând accesul persoanelor la circuitul economic, fapt care ar fi periclitat în mod grav libertățile individuale. În viziunea cypherpunks, un astfel de scenariu putea fi evitat prin conceperea unei monede digitale „descentralizate, globale și anonime care să funcționeze asemenea numerarului sau aurului”^[13].

Dezideratul creării unei monede digitale care să funcționeze precum numerarul se explică prin aceea că „Numerarul – banul fizic – este minunat. Poți transfera (sau cheltui ori dărui) cât dorești din ceea ce ai, fără ca o terță parte să aprobe sau să cenzureze tranzacția sau să perceapă vreun comision. Numerarul nu divulgă informații personale prețioase care să poată fi furate sau folosite abuziv. (…) În mod normal, atunci când dispui de numerar, îți aparține, este sub controlul tău și îl poți transfera din nou imediat altcuiva”^[14].

La data de 31 octombrie 2008, unul dintre abonații listei de corespondență electronică cypherpunk, care apărea sub numele de Satoshi Nakamoto, a transmis următorul mesaj: „Am lucrat la un sistem nou de numerar electronic care este în totalitate peer-to-peer, fără intermediar de încredere”. Mesajul făcea trimitere la adresa www.bitcoin.org/bitcoin.pdf, unde poate fi accesată și astăzi fișa de prezentare^[15] a Bitcoin.

În introducerea acesteia, se arată că „Comerțul pe internet a ajuns să se bazeze aproape în întregime pe instituții financiare pe post de intermediari de încredere pentru a procesa plățile electronice. În timp ce sistemul funcționează bine pentru majoritatea tranzacțiilor, el suferă din cauza slăbiciunii inerente a modelului bazat pe încredere. Tranzacțiile complet ireversibile nu sunt tocmai posibile, întrucât instituțiile financiare nu pot evita să medieze disputele. Costul medierii crește costurile de tranzacționare (…) Din cauza posibilității de reversibilitate crește și nevoia de încredere. Comercianții trebuie să fie precauți cu clienții, stresându-i pentru mai multe informații decât ar avea nevoie. (…) Aceste costuri și incertitudini legate de plăți pot fi evitate personal prin folosirea banilor fizici, însă nu există niciun mecanism care să efectuezeplăți printr-un canal de comunicații fără a apela la un intermediar de încredere. Avem nevoie de un sistem de plată electronic bazat pe dovezi criptografice în detrimentul încrederii, care să permită oricăror două părți să tranzacționeze între ele în mod direct, fără a fi necesară o terță parte în care să aibă încredere”^[16].

§2. Bitcoin, ca modalitate tehnică de implementare a unui mit monetar^[17]

Bitcoin este, înainte de toate, o soluție tehnică. Problema pe care o rezolvă se manifestă în contextul tranziției monetare, dinspre elementul fizic (numerarul) către elementul electronic (card-urile de credit și de debit, plățile electronice, registrele bancare digitalizate). Această tranziție a presupus transformarea banului dintr-un lucru corporal pe care detentorul său îl poate purta, verifica și transfera direct, în octeți digitali care trebuie stocați și verificați de un terț, însărcinat să efectueze operațiunile de transfer^[18]. Spre exemplu, băncile^[19] îndeplinesc acest rol prin raportare la operațiunile financiare derulate de către clienții proprii sau ai altor bănci. Ele mențin registre privitoare la fondurile deținute de fiecare client și la creditările și debitările conturilor bancare în cauză. Achiziția oricărui produs sau serviciu în mod electronic se realizează prin ordinul dat de consumator băncii sale, de a achita datoria pe care și-a asumat-o în raport cu comerciantul. Banca astfel instructată nu-i plătește direct comerciantului, ci, în registrele sale interne, reduce cuantumul datoriei proprii față de ordonator și sporește cuantumul datoriei sale față de banca comerciantului^[20]. Chiar și acordarea de împrumuturi negarantate constă în operațiuni de registru. Băncile nu folosesc fondurile depozitate de alți clienți pentru a le pune la dispoziția împrumutatului, ci creează practic monedă nouă, majorând, în registrele lor, soldul contului împrumutatului, adică sporindu-și pasivul, și adăugând aceeași sumă activelor băncii, sub forma creanței născute împotriva împrumutatului^[21]. Băncile reprezintă ceea ce cypherpunks denumeau terțe părți de încredere, deoarece sunt terți față de raportul juridic în temeiul căruia este realizată plata electronică, dar beneficiază de încrederea părților pentru a le păstra fondurile și a executa plățile ordonate, de vreme ce sunt entități reglementate de lege, aflate sub supravegherea autorităților statului și expuse unor consecințe juridice severe în ipoteza în care ar nesocoti încrederea acordată. Cu alte cuvinte, încrederea părților în astfel de intermediari se bazează pe capacitatea statului de a pune în operă un sistem de reguli și sancțiuni menit să asigure derularea corectă a operațiunilor de plată.

Cypherpunks aveau însă în vedere scenariul – recurent în istoria umanității – în care statul eșuează în acest demers ori abuzează de sistemul creat, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în Cipru, în 2013, când au fost aplicate ceea ce, în esență, constituie măsuri confiscatorii substanțiale asupra depozitelor bancare mai mari de 100.000 euro, în scopul recapitalizării sistemului bancar cipriot și al salvgardării stabilității financiare a republicii^[22] sau așa cum se întâmplă în Republica Populară China, unde sistemul de credite sociale pus în operă de către stat folosește platformele de plăți digitale pentru a împiedica accesul anumitor persoane la bunuri și servicii, în funcție de scorul social înregistrat^[23].

În reprezentarea cypherpunks,crearea unui sistem electronic de plăți imun la abuzul de putere presupunea implementarea unui model descentralizat care să poată fi accesat în mod liber. Modelul descentralizat trebuie înțeles în antiteză cu soluțiile centralizate, care sunt și astăzi predominante în materie de plăți electronice^[24] și în cazul cărora un organ sau o autoritate centrală înregistrează, procesează și autorizează fiecare tranzacție, după ce, în prealabil, a prelevat datele personale ale titularului de cont în vederea autorizării accesului acestuia la sistemul de plăți (procedurile de cunoaștere a clientelei).

Deși vulnerabile, soluțiile de tip centralizat au o lungă tradiție, iar existența organului central este justificată, așa cum am văzut, de rolul acestuia în derularea tranzacțiilor – ținerea evidenței conturilor și a plăților. De aceea, implementarea unui sistem descentralizat de plăți electronice, care să elimine organul central din angrenajul plăților, presupunea, în primul rând, înlocuirea registrului central, cum este cel ținut de bancă în exemplul de mai sus, cu registre multiple, astfel încât fiecare participant la sistemul de plăți să poată ține propria evidență a tranzacțiilor realizate la nivelul întregului sistem. Pentru scopurile lucrării de față, vom denumi acești participanți registratori. De maniera expusă, se trece de la modelul registrului centralizat, la modelul registrelor distribuite.

Deși computerele și internetul permiteau implementarea unui sistem de registre distribuite, prin care să se elimine așa-numitul punct unic de control caracteristic sistemelor centralizate și, odată cu acesta, posibilitatea ca un actor de rea-credință, corupând terța parte de încredere, să preia cu ușurință controlul asupra registrului, manipulând evidențele sau interzicând ori condiționând accesul persoanelor la fondurile deținute, totuși existența registrelor distribuite și a mai multor registratori (recte, computerele participante la rețeaua/sistemul de plăți) punea problema asigurării identității de conținut a tuturor acelor registre cu privire la tranzacțiile efectuate la nivelul întregului sistem. Această problemă nu există în modelul centralizat, unde terța parte de încredere înregistrează, procesează și autorizează tranzacțiile ea însăși, așa încât nimeni să nu poată folosi fonduri mai mari decât cele de care dispune, iar o aceeași monedă digitală să nu poată fi cheltuită de două ori. Reluând exemplul de mai sus, dacă unul dintre clienții unei bănci sau ai unei platforme de plăți digitale precum PayPal ar încerca să cheltuiască de două ori ultimii 10 lei din contul său bancar, ordonând două plăți succesive de câte 10 lei fiecare, în beneficiul a două persoane diferite, cea de-a doua plată ar fi respinsă, întrucât sistemele (computerizate) puse în operă de către bancă ar fi detectat și cenzurat tentativa de dublă cheltuire.

Problema dublei cheltuiri – care, așa cum am văzut, nu există în modelul centralizat și nici în cazul plăților în numerar, datorită naturii corporale a numerarului și a incriminării contrafacerii de monedă – se manifestă altminteri pregnant în mediul electronic, știut fiind că datele informatice, inclusiv cele ce reprezintă monedele electronice/digitale, pot fi copiate ad infinitum fără să-și piardă proprietățile și fără să existe garanția că o aceeași monedă electronică, odată transmisă, nu va continua să existe și în portofoliul plătitorului, permițându-i astfel acestuia să o mai cheltuiască încă o dată.

Într-un sistem de registre distribuite, nu ne putem însă baza pe punctul unic de control care să cenzureze dubla cheltuire. Rezolvarea acestei probleme nu se poate face nici prin acordarea de încredere sau puteri sporite unui sau unora dintre registratori, fiindcă o astfel de soluție, bazată pe încredere, aparține modelului centralizat. Este deci necesar ca oricine să poată participa la sistemul de plăți, devenind registrator, și ca între registratori să nu existe nicio ierarhie, ci ca ei să relaționeze de la egal la egal (peer-to-peer), astfel încât niciunul dintre aceștia sau niciun grup de registratori să nu le poată impune celorlalți o anumită ordine a tranzacțiilor sau o anumită versiune a tranzacțiilor efectuate, iar, dacă ar fi încercat să o facă, ceilalți registratori să fie în măsură să ignore înregistrările neconforme realității.

Bitcoin rezolvă problema dublei cheltuiri aplicând două soluții criptografice și o regulă democratică.

Prima soluție criptografică este denumită hash. Hash-ul, cunoscut și sub denumirea de amprentă digitală, reprezintă lato sensu o încifrare a unui anumit set de date, după exemplul următor în care am folosit funcția hash SHA 256, utilizată de programul Bitcoin^[25]:

Setul de date supus încifrării:

Nicolaie Adam

Rezultatul (cifrul/amprenta digitală)^[26]:

72afe13fea4fe9ba1d795c126a679bc5db48abd943bacbf973d4d6e0bccb71b3

Un anumit set de date va genera întotdeauna același rezultat hash, însă orice alterare, chiar nesemnificativă, a setului de date inițial schimbă complet rezultatul obținut, așa cum se poate observa mai jos, unde am adăugat o virgulă în plus setului de date inițial:

Setul de date supus încifrării:

Nicolaie Adam,

Rezultatul:

bcd9ed23781ed425ea703b384560d1e9a6a79ec468eafc2132b7db2b4497c84d

Orice set de date, indiferent de dimensiunea sa (deci inclusiv o listă cuprinzând tranzacții), va genera un rezultat hash de mărime egală cu cele de mai sus. Deși setul de date supus funcției hash nu poate fi reconstruit pe baza rezultatului obținut, scopul aplicării funcției hash nu constă în ocultarea setului de date în cauză, ci în asigurarea integrității registrului, așa cum vom vedea în continuare.

În cazul Bitcoin, setul de date supus încifrării este unul complex.

În aplicarea programului software pe baza căruia rulează Bitcoin, orice registrator scanează rețeaua în căutarea tranzacțiilor anunțate public de către ceilalți și construiește o filă de registru, denumită block.

Nu toți participanții sunt obligați să alcătuiască file de registru, însă, pentru scopurile lucrării de față, îi vom denumi pe cei care o fac notari, întrucât ei sunt cei care culeg tranzacțiile și le notează în cuprinsul filei. Fila pe care aceștia o creează este compusă din două părți: antetul și cuprinsul.

În antetul filei regăsim mai multe rubrici, după cum urmează: (1) un cod numeric reprezentând versiunea programului Bitcoin în baza căreia a fost elaborată fila; (2) rezultatul hash al filei anterioare; (3) rezultatul hash al tuturor tranzacțiilor din cuprinsul filei, denumit arborele Merkle; (4) marcajul temporal al creării filei, asemănător unei date certe pe care fiecare notar o trece conform informațiilor de care dispune propriul său sistem; (5) așa-numitul număr folosit o singură dată sau nonce (number used only once) și (6) așa-numita valoare țintă, la care mă voi referi mai jos. Valoarea țintă, exprimată în hexazecimal, îi este impusă notarului de către programul informatic, iar numărul folosit o singură dată sau nonce este ales de către notar, în cadrul procedeului detaliat mai jos.

În cuprinsul filei, se regăsesc tranzacțiile culese de către notar, cele pe baza cărora se calculează hash-ul Merkle, regăsit în antet. Prima tranzacție din orice filă este așa-numita tranzacție coinbase, prin care notarul, ca recompensă pentru activitatea sa, își repartizează o anumită cantitate de Bitcoin (în prezent, 6,25 BTC) pe care este autorizat să o primească în virtutea regulilor programului informatic. Tranzacțiile din cuprinsul unei file sunt considerate executate numai după includerea în registru a filei în care sunt menționate, așa cum vom vedea în continuare.

Valoarea țintă este, după cum spuneam, un număr generat automat de programul Bitcoin.

Pentru ca notarul care a alcătuit o filă potrivit celor de mai sus să o poată propaga către rețea în vederea adăugării sale în registrul distribuit, este necesar ca acesta, aplicând funcția hash SHA 256 asupra antetului filei sale, să obțină o valoare numerică inferioară valorii țintă. Cum un același set de date supus funcției hash va genera întotdeauna același rezultat, valoarea obținută prin intermediul acelei funcții fiind deci invariabilă, și cum notarul trebuie să fie în măsură să schimbe încontinuu setul de date în căutarea unui rezultat care să exprime o valoare numerică inferioară valorii țintă, fără însă a altera conținutul tranzacțiilor și al celorlalte elemente esențiale ale filei, a fost implementat așa-numitul număr-folosit-o-singură-dată (nonce), care face parte din antet și care, așa cum trădează însăși denumirea sa, constituie o valoare variabilă aflată la discreția notarului, valoare ce permite reaplicarea funcției hash asupra antetului filei până la identificarea unui rezultat hash inferior valorii țintă. Cu cât este mai mică valoarea țintă, cu atât este mai dificilă obținerea, prin funcția hash, a unei valori numerice inferioare. Aplicarea funcției hash presupune efort computațional, deci consum energetic și consum de timp de procesare.

Acest procedeu, prin care notarul, după ce a alcătuit fila de registru în care a notat toate tranzacțiile propuse de diferiți participanți, aplică funcția hash antetului filei, modificând, la fiecare încercare, numărul-folosit-o-singură-dată (nonce) până când obține o valoare numerică inferioară valorii țintă impuse de către programul informatic, se numește operațiune de minare, întrucât, prin intermediul tranzacției coinbase din conținutul filei, sunt create noi unități BTC (cei care fac obiectul recompensei oferite notarului).

Rezultatul hash inferior valorii țintă obținut în urma aplicării funcției hash potrivit celor de mai sus se numește dovadă de lucru sau proof-of-work. Dovada de lucru naște dreptul notarului de a scrie în registru, prin adăugarea filei sale registrului distribuit. Deși operațiunea de minare se desfășoară simultan de către mulți notari, dreptul de a scrie în registru îi aparține celui care obține primul un rezultat hash inferior valorii țintă, sens în care putem afirma că notarii se află mereu în concurență. Astfel, după ce a obținut un rezultat hash inferior valorii țintă, notarul propagă fila în rețea, unde este supusă aprobării individuale de către fiecare registrator care deține o copie completă a registrului.

Acești registratori sunt cunoscuți sub denumirea de noduri complete,însă, pentru scopurile lucrării de față, îi vom redenumi cenzori-arhivari, întrucât ei păstrează registrul în formă completă și pun în operă operațiuni de verificare și validare a filei primite de la notari.

Cenzorii-arhivari verifică dacă antetul filei furnizate de către notar, atunci când este supus funcției hash împreună cu numărul-folosit-o-singură-dată indicat, generează rezultatul hash furnizat de notar. Prin urmare, cenzorii-arhivari nu reiau întreaga operațiune de minare, ci folosesc valoarea nonce indicată de notar pentru a se asigura că rezultatul hash (amprenta digitală a filei) este autentic.

Apoi, verificarea pe care o realizează este efectuată prin intermediul unei baze de date existente la nivelul fiecărui cenzor-arhivar, bază de date actualizată odată cu includerea în registru a fiecărei file și care ține evidența așa-numitelor fonduri necheltuite (UTXO – unspent transaction outputs)^[27]. Spre deosebire de evidențele ținute de bănci în sistemul bancar tradițional, unde fiecărui client îi este asociat un cont și fiecărui cont îi este asociat un sold agregat (o sumă totală de bani exprimată într-o anumită valută), în cazul bazei de date UTXO se ține o evidență a așa-numitelor rezultate (sau resturi) necheltuite de tranzacție. Simplificând exempli gratia, dacă unui notar i-a fost repartizată o recompensă de 6,25 BTC, tranzacția coinbase respectivă va figura în baza de date a fondurilor necheltuite (UTXO) indicând o intrare de 6,25 BTC, iar dacă notarul decide ulterior să transfere, din acea sumă, 1 BTC către un alt participant, tranzacția creată în consecință va include un transfer (o ieșire) de 1 BTC către adresa beneficiarului și un alt transfer (o altă ieșire), al restului de 5,25 BTC, către sine (către notar), baza de date actualizându-se în mod corespunzător cu noua tranzacție, prin eliminarea intrării de 6,25 BTC și adăugarea a două intrări noi: un rest necheltuit de 5,25 BTC asociat adresei notarului, precum și fonduri necheltuite în valoare de 1 BTC asociate adresei beneficiarului. Baza de date UTXO nu realizează deci o agregare a fondurilor controlate de un anumit participant, circumscriindu-le adresei acestuia, deci nu este un registru care să țină evidența pe criteriul titularilor de fonduri, ci ea urmărește valorile care rezultă din fiecare tranzacție, astfel încât crearea de către un participant a unei tranzacții noi (adică inițierea unei noi plăți) presupune indicarea, în datele acelei tranzacții, a indexului tranzacției din care provin fondurile ce urmează a fi cheltuite, dar și a numerelor individuale de identificare a resturilor necheltuite de tranzacție care vor fi utilizate (denumite și ieșiri sau transaction outputs). Aceasta, deoarece, astfel cum am văzut și în exemplul de mai sus, o simplă plată, cum este cea de 1 BTC evocată anterior, se reflectă în registru ca tranzacție cu două rezultate (sau ieșiri), fiecare dintre acestea regăsindu-se în baza de date UTXO cu numere de identificare diferite. Când desfășoară operațiunile de verificare a filei primite de la notar, cenzorul-arhivar verifică fiecare tranzacție notată în acea filă, confruntând valorile BTC acolo menționate cu evidențele UTXO și asigurându-se că tranzacțiile respective nu presupun cheltuirea niciunei valori care să nu-și găsească un corespondent în acele evidențe. În exemplul nostru, dacă notarul ar încerca apoi să creeze o nouă tranzacție prin care să transfere 6,25 BTC către un alt participant, cenzorul-arhivar ar respinge fila în care aceasta s-ar regăsi pe motivul lipsei de corespondență cu evidențele din baza de date UTXO, unde, presupunând că nu mai există alte intrări legate de adrese ale notarului, resturile necheltuite de tranzacție ar însuma doar 5,25 BTC.

Cenzorul-arhivar respinge fila prin refuzul de a o adăuga registrului său.

Dacă cenzorul-arhivar constată că toate tranzacțiile culese de notar își găsesc suport valoric în baza de date UTXO – în sensul că adreselor plătitorilor le sunt asociate, în acea bază de date, fonduri inferioare sau egale cu cele ce fac obiectul tranzacției/tranzacțiilor culese – și dacă nu identifică alte neconformități la nivelul filei, atunci cenzorul-arhivar adaugă fila în cauză registrului pe care îl stochează și începe verificarea următoarei file.

Procedeul descris mai sus este derulat aproape simultan de către toți cenzorii-arhivari din sistem, fiecare lucrând individual, dar comunicându-și rezultatele unii altora.

Spre deosebire de registrele obișnuite în cazul cărora filele sunt numerotate, astfel încât cronologia notărilor să fie clară, filele din registrul Bitcoin nu sunt numerotate, însă fiecare filă conține, în antetul ei, dovada de lucru a filei anterioare, adică rezultatul hash al filei anterioare, acesta făcând parte, așa cum am văzut mai sus, din setul de date supus funcției hash în cadrul operațiunii de minare a filei noi. De aici provine și denumirea de blockchain sau lanț de file, întrucât fiecare filă sau block este legată, înlănțuită, de fila sau block-ul anterior prin indicarea rezultatului hash, adică a amprentei digitale a acelei file anterioare, iar amprenta digitală a filei noi se determină inclusiv prin luarea în considerare a amprentei digitale a filei anterioare. Dacă, în cazul unui registru obișnuit, ar exista posibilitatea tehnică să fie înlocuită una dintre filele anterioare, prin scoaterea acesteia și introducerea uneia noi care să îi poarte numărul, în scopul denaturării conținutului registrului, acest lucru nu este posibil în cazul registrului Bitcoin, tocmai datorită mecanismului încifrării criptografice a fiecărei file și a naturii înlănțuite a acestora. Presupunând exempli gratia că registrul Bitcoin are 3 file, iar un actor de rea-credință dorește să schimbe cuprinsul celei de-a doua file, atunci el ar trebui să creeze fila de înlocuire a celei originale, să includă în setul de date al filei contrafăcute hash-ul / amprenta digitală a filei nr. 1 și să reia operațiunile de minare cu privire la fila nr. 2, modificând numărul-folosit-o-singură-dată (nonce) și/sau alți parametri până la obținerea unui rezultat hash inferior valorii țintă aplicabile, care să îi permită să supună fila contrafăcută aprobării cenzorilor-arhivari. Un astfel de demers este intensiv temporal, dar mai ales financiar, de vreme ce operațiunile de minare presupun dezvoltarea unei puteri computaționale ridicate și costuri importante cu alimentarea electrică a dispozitivelor informatice în cauză. Dar pentru că fila nr. 3 din registrul distribuit conține, în antetul său, rezultatul hash al filei 2 originale, iar nu pe cel al filei contrafăcute, actorul de rea-credință nu ar putea impune versiunea contrafăcută a filei nr. 2 în succesiunea filelor decât reluând operațiunile de minare, nu doar cu privire la fila nr. 2, ci și cu privire la fila nr. 3 și la toate celelalte file adăugate între timp registrului de către alți notari. În cuvintele lui Satoshi Nakamoto, „Și cum blocurile ulterioare sunt înlănțuite, munca de a modifica blocul ar presupune reefectuarea tuturor blocurilor ulterioare”, iar probabilitatea impunerii unei contrafaceri „scade exponențial pe măsură ce crește numărul de blocuri pe care atacatorul trebuie să le ajungă din urmă”^[28]. Astfel, actorul de rea-credință s-ar afla mereu cu un pas în urmă, acesta fiind, de altfel, scopul folosirii soluției criptografice anterior evocate și al impunerii unei valori țintă suficient de scăzute, așa încât operațiunea de minare să fie intensivă din punct de vedere energetic. În aceste circumstanțe, versiunea contrafăcută a registrului, chiar dacă ar putea fi preluată pentru scurt timp de unii cenzori-arhivari, ar fi în cele din urmă oricum abandonată de către aceștia, în aplicarea regulii celui mai lung lanț.

Aceasta este regula democratică la care am făcut referire mai sus și ea stipulează că, în toate situațiile în care apar două sau mai multe versiuni concurente ale registrului – situații cunoscute sub denumirea de forks sau bifurcări – va prevala versiunea cea mai lungă, întrucât aceasta cumulează cele mai multe dovezi de lucru. Cea de-a doua soluție criptografică evocată vizează modalitatea în care se realizează accesul la sistemul de plăți, chestiunile privind identitatea registratorilor, ordonarea tranzacțiilor și verificarea validității lor din perspectiva dreptului de a le efectua.

Înlocuirea registrului central cu registrele distribuite și eliminarea, pe cale de consecință, a organului central din angrenajele sistemului de plăți electronice presupunea și identificarea unei soluții alternative pentru gestiunea eficientă și sigură a datelor personale ale participanților, funcție care nu mai putea fi îndeplinită de defuncta terță parte de încredere. Problema gestiunii eficiente și sigure a acestui tip de date este la fel de actuală și astăzi, în contextul în care fenomenul furtului de identitate se manifestă din ce în ce mai puternic. În anul 2022, în S.U.A. au fost înregistrate 1.107.209 de astfel de cazuri și 558.429 de cazuri au fost raportate în primele două trimestre ale anului 2023^[29]. Situația este și mai gravă în U.E., unde furtul de identitate pare să fi afectat 1% din populație în 2019^[30], fiind a doua cea mai întâlnită formă de înșelăciune^[31].

Folosind o analogie imperfectă, putem spune că Bitcoin înlocuiește contul bancar cu așa-numita cheie publică și parola destinată accesării aplicațiilor bancare și ordonării plăților, cu așa-numita cheie privată^[32]. Cheia privată este un număr aleatoriu hexazecimal, pe baza căruia, folosindu-se un procedeu matematic specific criptografiei, se obține un alt număr, tot hexazecimal – cheia publică. Deși aceasta din urmă este derivată din cheia privată, ea nu poate servi la reconstituirea cheii private (este unidirecțională).

În scop strict ilustrativ, redau mai jos reprezentarea unei chei private, pe baza căreia a fost calculată cheia publică^[33], cele două numere fiind deci legate matematic:

Exemplu de cheie privată:

E9873D79C6D87DC0FB6A5778633389F4453213303DA61F20BD67FC233AA33262

Exemplu de cheie publică derivată din cheia privată de mai sus:

F028892BAD7ED57D2FB57BF33081D5CFCF6F9ED3D3D7F159C2E2FFF579DC3410

07CF33DA18BD734C600B96A72BBC4749D5141C90EC8AC328AE52DDFE2E505BDB

Cheia publică servește la crearea unei așa-numite adrese^[34] Bitcoin, care se comunică de către beneficiarul unei tranzacții persoanei ce urmează să realizeze o plată în beneficiul celui dintâi. Într-un sens larg, cheia publică poate fi asemuită contului bancar din sistemul centralizat, iar adresa Bitcoin, unei versiuni prescurtate, variabile, a acestuia. Însă, plătitorul nu poate efectua tranzacția decât dacă se află în posesia propriei chei private, pe care o folosește pentru a semna digital tranzacția creată în sistem. De aceea, cheia privată este asemănată parolei din sistemele centralizate.

Semnarea digitală a unei tranzacții presupune, în esență, aplicarea unei funcții matematice asupra datelor tranzacției^[35], după cum urmează: mai întâi, datele tranzacției sunt supuse funcției hash SHA 256, iar rezultatul produs este criptat (încifrat) folosindu-se cheia privată și un algoritm specific de semnătură digitală, numit ECDSA (algoritm de semnătură digitală pe curbe eliptice), rezultând un număr hexazecimal la care ne referim ca reprezentând semnătura digitală.

După semnarea tranzacției, aceasta este distribuită în rețea, de unde este culeasă de notari care, pentru a o include în fila construită, verifică, în prealabil, atât semnătura tranzacției, cât și corespondența cu evidența UTXO, folosită și de cenzorii-arhivari în procesul de verificare și aprobare a filelor de registru.

Pentru a stabili dacă tranzacția a fost într-adevăr ordonată de către titular, notarul – care deține deja tranzacția în formă completă (de vreme ce a cules-o dintre cele distribuite în rețea de către participanți) –, procedează în felul următor: (1) supune el însuși datele tranzacției – cele asupra cărora a fost aplicată semnătura digitală – funcției hash SHA 256; (2) folosește rezultatul hash obținut, semnătura digitală și cheia publică – adică trei numere hexazecimale – pentru ca, în aplicarea algoritmului ECDSA, să determine dacă tranzacția a fost semnată folosindu-se cheia privată corespunzătoare cheii publice. În caz afirmativ, include tranzacția în fila pe care o lucrează.

Scopul verificării este, practic, acela de a se determina dacă ordinul de transfer al ieșirilor UTXO folosite în acea tranzacție (adică resturile BTC necheltuite), ieșiri asociate, în baza de date UTXO, cheii publice în cauză, a fost dat folosindu-se cheia privată din care a fost derivată cheia publică evocată.

Deși nici notarii și nici cenzorii-arhivari nu dispun de cheia privată, ei sunt în măsură să verifice că tranzacția a fost semnată folosindu-se cheia privată de care aparține cheia publică, fiindcă se află în posesia acesteia din urmă, iar aplicarea algoritmilor de semnătură digitală pe curbe eliptice permite o astfel de verificare.

Modul în care Bitcoin gestionează datele personale ale participanților este superior celui aplicat în modelul centralizat tocmai pentru că accesul la sistemul de plăți nu implică furnizarea de date personale, ci simpla generare a unor numere hexazecimale, așa încât este eliminată de plano ipoteza atât de temută din sistemul centralizat, în care un atacator cibernetic, dobândind acces ilegal la sistemul informatic al terței părți de încredere, sustrage la scară largă datele personale de identificare ale clienților, însoțite eventual de date bancare și parole de acces, pe care apoi le valorifică în scopuri ilicite, producând prejudicii însemnate.

Așa cum am anticipat, accesul la registrul Bitcoin, respectiv dreptul de a obține și folosi cheia privată și cheia publică, este liber erga omnes, oricine fiind în măsură să genereze acele chei și să participe în rețea, fie ca notar, fie ca cenzor-arhivar, fie ca simplu participant, astfel: (1) noduri ușoare sau clienți, care, spre deosebire de cenzorii-arhivari (sau nodurile complete), nu stochează o copie integrală a registrului, ci se adresează cenzorilor-arhivari pentru a obține și verifica informații, asemenea unei persoane care solicită și obține un extras din registrul comerțului; (2) portofele, care păstrează cheile private și permit folosirea lor de către titular; (3) noduri-releu, care facilitează propagarea informațiilor în rețea.

Ținând cont de cele de mai sus, există o serie de caracteristici importante ale Bitcoin, demne de a fi luate în considerare în cadrul demersului nostru, după cum urmează.

Primo, unitățile BTC nu există independent de tranzacțiile în care sunt notate^[36], sens în care ele pot fi văzute ca simple marcaje, limitate numeric și care nu pot fi strămutate sau extrase din registrul în care au fost efectuate. De altfel, referirea la așa-zisele unități sau monede Bitcoin ca înscrieri într-un registru este mai precisă decât formulările consacrate antereferite.

Secundo, deși suntem deprinși să spunem că o anumită unitate BTC a fost transferată de la un titular la altul, astfel de formulări sunt inexacte, fiindcă induc ideea că unitățile BTC s-ar afla în circulație, strămutându-se de la un titular la altul, asemenea bancnotelor. De aici și concluzia inexactă conform căreia, tot precum bancnotele, ele pot fi și stăpânite. Iar de aici până la afirmarea necircumstanțiată a dreptului de proprietate privată asupra unităților BTC nu mai este decât un singur pas. În realitate, procedeul este cu totul altul și se impune a fi luat în considerare ca atare în cadrul operațiunii de calificare juridică. Atunci când se face o plată în BTC, tranzacția respectivă redefinește evidența UTXO cu privire la unitățile BTC respective, așa încât, în viitor, ele să răspundă unei chei private diferite, strict determinate. Ele nu fac deci obiectul unei tradițiuni informatizate din contul unei persoane, către contul altei persoane, și nici de la o cheie privată la alta, ci evidența UTXO cu privire la acestea se schimbă, așa încât o nouă modificare a noii evidențe să nu poată fi făcută, în viitor, decât folosindu-se o anumită cheie privată (o anumită parolă).

Tertio, portofelele la care am făcut referire mai sus nu stochează unități (sau marcaje) BTC. Atunci când utilizatorul portofelului primește o plată denominată în BTC, folosind adresa Bitcoin generată pe baza cheii publice, el nu dobândește efectiv unități, ci, în baza de date UTXO, acestea sunt asociate unei alte chei. Portofelul doar stochează aceste chei și permite utilizarea lor lesnicioasă, facilitând crearea și transmiterea tranzacțiilor în rețea.

Inutil să mai precizăm că registratorii, notarii, cenzorii-arhivari, nodurile ușoare, portofelele și nodurile releu sunt dispozitive informatice, ce pot fi puse în funcțiune de către oricine.

În încheierea acestei secțiuni, mai notăm că programul informatic care guvernează sistemul de plăți Bitcoin limitează numărul unităților BTC la 21 de milioane^[37]. Așa cum am văzut, în lipsa unui organ central care să gestioneze crearea de unități BTC, aceasta este reglementată de programul informatic și se produce, așa cum am văzut, cu ocazia adăugării fiecărei file în registru, când notarului care a realizat operațiunile de minare i se acordă o recompensă, actualmente în cuantum de 6,25 BTC.

Problema tehnică pe care o rezolvă Bitcoin este aceea de a permite ca banii digitali să funcționeze într-o modalitate asemănătoare numerarului. În acest sens, putem spune că Bitcoin este programul informatic care pune la dispoziția oricui și a tuturor posibilitatea de a realiza plăți electronice în mod direct, liber și suveran, independent de factori extrinseci tranzacției dintre părți, precum contextul politic și juridic în care acționează plătitorul sau cel ce primește plata.

Descrierea ce precedă suportă pe alocuri completări, precizări și nuanțări, nu zugrăvește o imagine completă, dar este suficientă pentru a servi demersului intelectual de față, prin aceea că permite minții juristului să cuprindă mai ușor concepte abstracte care nu sunt native formării juridice. Deși dreptul operează în mod obișnuit cu abstractizări^[38], în cazul de față avem de a face cu tipuri de concepte abstracte străine categoriilor juridice consacrate. Cred că aceasta constituie una dintre premisele fundamentale de la care trebuie să pornim atunci când ne propunem să studiem natura juridică a Bitcoin sau, pentru a folosi termeni mai puțin pretențioși, reflectarea Bitcoin în drept.

§3. O analogie simplificată, imperfectă și improprie

De vreme ce, timp de milenii, dreptul a operat cu concepte ancorate în realitatea obiectivă^[39], poate fi util ca, înainte de a supune Bitcoin microscopului juridic, să imaginăm o reprezentare fizică (simplificată și aproximativă) a sa, pornind de la cele expuse în secțiunea anterioară.

Să ne imaginăm deci un registru clasic, pe suport hârtie, cu un cotor foarte gros și 21 de milioane de file. Pe fiecare filă este desenată o steluță albastră și toate steluțele arată identic. Niciuna dintre ele nu are corespondent în afara registrului. În dreptul fiecărei steluțe există o rubrică în care nu poate fi trecut decât numele unei singure persoane. Fiind un registru fermecat, lângă fiecare rubrică există și un zăvor și fiecare zăvor este unic, acceptând doar o anumită cheie, diferită de toate celelalte. Cine deține cheia poate schimba numele trecut în rubrica respectivă, caz în care o nouă schimbare nu va putea fi efectuată decât cu cheia noii persoane ce figurează în rubrică. Tot pentru că este fermecat, registrul nu poate fi atins sau palpat. Deși steluțele nu au valoare economică intrinsecă, ele fiind simple reprezentări grafice, caracterul lor finit, precum și interesul crescut al oamenilor pentru ele, îi fac pe aceștia să plătească sume mari de bani pentru a fi menționați în rubrica asociată unei steluțe, în ciuda faptului că nu pot nici să extragă din registru fila pe care steluța este reprezentată, nici măcar să copieze sau să pozeze steluța ori să-i ofere o utilizare în afara registrului.

În exemplul nostru, steluțele albastre corespund unităților (monedelor) BTC, registrul cu cotor gros corespunde sistemului de plăți Bitcoin, filele corespund suportului dur pe care sunt stocate datele informatice, iar zăvorul și cheia fac referire la modalitate în care pot fi operate modificări în baza de date UTXO. Analogia este simplificată pentru că, în realitate, fiecare unitate BTC este divizibilă în câte 100.000.000 de subunități, denumite Satoshis sau sats, fiecare astfel de subunitate putând teoretic să aparțină unei alte adrese, fapt care, transpus în exemplul din analogia noastră, ar putea presupune multiplicarea filelor din registru cu acest număr (adică 21 de milioane ori 100 de milioane). Analogia este imperfectă pentru că nu există suprapunere conceptuală deplină între filele din registrul Bitcoin și filele registrului steluțelor albastre. În primul caz, fila sau blocul are un conținut precis, pe care l-am detaliat în secțiunea anterioară, cuprinzând mai multe tranzacții. În cel de-al doilea caz, fila nu este decât un suport al unei reprezentări grafice (steluța albastră), iar datele care se găsesc în rubrica în cauză se regăsesc, în cazul Bitcoin, în baza de date UTXO și în corpul tranzacțiilor. Analogia este și improprie pentru că încearcă să asemuiască un sistem virtual unuia din realitatea obiectivă, ceea ce comportă deosebiri de neconciliat. De exemplu, un registru pe suport hârtie poate face obiectul aproprierii, poate fi luat și strămutat, fapt care nu se aplică registrului steluțelor albastre care, deși este un registru pe suport hârtie, este fermecat și nu permite nimănui să interacționeze tactil cu el în alte scopuri decât utilizarea zăvoarelor.

Deși simplificată, imperfectă și improprie, analogia noastră reflectă fidel modul în care persoanele interacționează cu registrul Bitcoin și oferă un cadru intelectual mai confortabil demersului nostru.

§4. Realitatea juridică

4.1. Primul act

Prima filă din registrul Bitcoin, cunoscută sub denumirea de genesys block sau fila-geneză, a fost creată la 3 ianuarie 2009 de către Satoshi Nakamoto, ea conținând doar o tranzacție coinbase prin care i-a fost acordată acestuia recompensa, atunci în valoare de 50 BTC. Deși nu conținea alte tranzacții, prima filă cuprindea un mesaj, care prelua titlul unui articol de presă publicat în aceeași zi în cotidianul The Times: „The Times 03/Jan/2009 Chancellor on brink of second bailout for banks” (în traducere, „The Times 03/Ian/2009, Ministrul de finanțe, pe cale să scape băncile pentru a doua oară”)^[40]. Includerea acestui mesaj în prima filă a registrului îndeplinea două scopuri: demonstra că data creării sale nu ar fi putut avea loc anterior datei de 3 ianuarie 2009 și, pe de altă parte, sublinia lipsa de viabilitate și inferioritatea în raport cu Bitcoin a sistemului financiar tradițional, care se preta planului guvernelor de a obliga cetățenii să suporte (indirect în cazul Angliei, prin bailout, dar direct în cazul ulterior al Ciprului, prin bailin) pierderile înregistrate de bănci.

În primii ani după lansarea Bitcoin, nu existau cotații de piață pentru Bitcoin cum sunt cele de astăzi, iar sistemul nu era decât un proiect pentru pasionații care îi dedicau o parte din timpul lor, testându-l prin plăți de probă^[41], fără conținut juridic.

Primul act juridic ale cărui efecte au avut reflectare în registrul Bitcoin a fost făcut la 22 mai 2010, când un programator, pe nume Laszlo Hanyecz, s-a oferit să transfere 10.000 BTC (echivalentul actual al sumei de 260.700.000 USD) oricui îi va livra două pizza. Oferta sa a fost acceptată de un alt programator, Jeremy Sturdivant, care a comandat cele două pizza și a cerut să-i fie livrate autorului ofertei, după care a primit contraprestația promisă.

Acea zi, cunoscută sub denumirea de Ziua Pizza, marchează nu atât cea mai scumpă pizza cumpărată vreodată, cât prima interacțiune dintre sistemul virtual de plăți, guvernat de programul Bitcoin, și realitatea juridică a raporturilor dintre persoane, guvernată de lege. Ulterior, interacțiunile s-au intensificat, Bitcoin, dar și alte active digitale făcând astăzi parte din circuitul economic^[42]. Dovadă în acest sens stă și măsura în care Bitcoin se reflectă atât în disputele judiciare aflate pe rolurile instanțelor de judecată din toată lumea^[43], cât și în cercetarea juridică.

4.2. Sforțarea din common law: Bitcoin în Regatul Unit

Încercarea de a plasa Bitcoin într-una dintre categoriile juridice preexistente în common-law a condus finalmente la întrebarea „what exactly is property?” (ce anume reprezintă mai exact drepturile patrimoniale?)^[44], fapt care relevă că tehnologiile noi, precum Bitcoin, „ne pot ajuta să identificăm limitele categoriilor noastre clasice”^[45] și să evaluăm oportunitatea creării unora noi, adaptate noului obiect de reglementare. În Regatul Unit, Comisia pentru Lege (The Law Commission) – un organism independent înființat în 1965, cu rolul de a promova reforma legislativă – a recomandat recent^[46] inter alia ca imposibilitatea de încadrare a unui anumit activ digital într-una dintre cele două categorii clasice de lucruri susceptibile să formeze obiectul dreptului de proprietate – lucruri în posesiune (things in possession) sau lucruri în acțiune (things in action) – să nu împiedice tratarea activului digital în cauză ca obiect al dreptului de proprietate privată, fapt care ar conduce la crearea unei a treia categorii – „data objects”, inexistentă anterior în dreptul pozitiv englez^[47]. Dihotomia aproape ancestrală things in possession/things in action provine, în dreptul englez, dintr-o hotărâre judecătorească pronunțată în anul 1885 de Lord Justice Fry în cauza Colonial Bank c. Whinney, în care s-a reținut că „Toate lucrurile personale sunt fie în posesiune, fie în acțiune. Legea nu cunoaște un tertium quid între cele două”^[48]. În termeni grosieri, această dihotomie poate fi asemănată distincției pe care o realizează dreptul nostru între jus in re și jus ad rem, în contextul în care, în dreptul englez, termenul de property desemnează ansamblul drepturilor patrimoniale^[49]. Lucrurile în posesiune sunt cele asupra cărora poate fi exercitată stăpânirea în fapt, lucruri tangibile, care pot fi mutate și care sunt vizibile, ele caracterizându-se și prin aceea că există independent de recunoașterea lor în dreptul pozitiv. Pe de altă parte, existența lucrurilor în acțiune depinde de o atare recunoaștere, aici fiind incluse, în sens larg, toate drepturile care pot fi valorificate pe cale de acțiune. Propunând o a treia categorie, așa cum am arătat anterior, Comisia pentru Lege a argumentat că activele digitale nu pot fi încadrate pe deplin în niciuna dintre cele două categorii, orice analogie fiind imperfectă. Exempli gratia, Comisia arată că anumite cripto-active, al căror protocol elimină terța parte de încredere și facilitează transferul valoric în sistem peer-to-peer (cazul Bitcoin), se aseamănă într-o oarecare măsură cu lucrurile în posesiune, prin aceea că există independent de dreptul pozitiv și se pretează custodiei personale (în lipsa terței părți de încredere). Totuși, ele nu sunt tangibile, și, ca atare, nu îndeplinesc condiția esențială pentru a fi considerate lucruri în posesiune, dar, existând independent de dreptul pozitiv, ele nu pot constitui nici lucruri în acțiune. În raportul său preliminar, comisia recomandase reglementarea unei a treia categorii, definindu-i precis limitele, în sensul în care un lucru putea face parte din noua categorie, intitulată „data objects”, doar dacă îndeplinea în mod cumulativ trei condiții: (1) să fie constituit din date reprezentate într-un mediu electronic, inclusiv sub formă de cod ori semnale electronice, digitale sau analoge; (2) să existe independent de persoane și de sistemul juridic; (3) să nu poată fi folosit sau consumat în același timp decât de către o singură persoană^[50]. Cu toate acestea, raportul final nu a mai păstrat recomandarea în această formă. Căutând un tipar reglementar cât mai suplu, care să poată acomoda și alte active intangibile pe care procesul de digitalizare le-ar putea genera în viitor și ai căror parametri nu pot fi anticipați, Comisia a recomandat ca „legea să recunoască în mod expres că un lucru nu va fi lipsit de statut juridic ca obiect al dreptului de proprietate privată doar pentru faptul că nu este un lucru în acțiune și nici un lucru în posesiune”^[51]. Procedând de această manieră, Comisia a dat credit considerației doctrinare potrivit căreia „Este posibil să fi atins punctul [în care] obiectele digitale «native» să ceară recunoaștere de sine stătătoare, oricât de mult ar perturba acest lucru structura dogmatică a categoriilor juridice moștenite”^[52].

Înainte de a face obiectul lucrărilor Comisiei pentru Lege, problematica evocată anterior s-a manifestat la nivelul contenciosului judiciar. Cea mai reprezentativă cauză este AA c. Persoane necunoscute, soluționată în 2019 de către High Court of Justice. Reclamantul, o companie de asigurări, solicitase emiterea unei așa-numite proprietary injunction, o ordonanță președințială, prin care să-i fie interzis accesul pârâtului la o cantitate de 96 BTC, pe care acesta din urmă îi obținuse șantajând una dintre companiile asigurate de către reclamant și care fuseseră identificați de către o entitate specializată în investigații cibernetice ca ținând de o adresă legată de casa de schimb Bitfinex. Conform dreptului englez, admiterea acestei proprietary injunction presupunea să se facă dovada că unitățile BTC respective făceau obiectul unui drept patrimonial, chestiune problematică tocmai în virtutea faptului că Bitcoin nu putea fi încadrat perfect în niciuna dintre cele două categorii clasice antereferite. Cererea a fost însă admisă, judecătorul Bryan arătând că ar fi greșit să se pornească de la ideea că dreptul englez nu cunoaște alte forme de proprietate dincolo de things in possession și things in action^[53] și că un cripto-activ putea face obiect al dreptului de proprietate, chiar dacă nu constituia un lucru în acțiune, în sens restrâns^[54]. Exemplul englez ilustrează magistral cum dreptul este forțat să își părăsească zona de confort ancestrală pentru a se adapta unui nou tipic de relații sociale, proces care îl transformă și îl revigorează.

4.3. Dreptul român

Și în România există preocupare pentru identificarea unei formule juridice adecvate cripto-activelor și nici în România lucrurile nu sunt încă tranșate sub acest aspect, cu toate că, asemenea Noului Val din cinematografia română, noua generație de juriști a produs materiale științifice valoroase, care încurajează dezbaterea de idei, clarificând totodată multe din chestiunile asociate acestei dezbateri^[55].

Spre exemplu, într-un articol savuros intitulat „Umbra criptoactivelor. În Codul civil”, domnul profesor Rizoiu, creionând o teorie generală a cripto-activelor, demonstrează că acestea sunt lucruri, în sensul art. 535 C. civ. și afirmă că „drepturile pe care titularul le deține asupra unui criptoactiv sunt veritabile drepturi reale asupra unui bun incorporal”^[56]. Pentru a ajunge la această concluzie, autorul arată, în esență, că, deși art. 556 alin. (1) C. civ. pare să limiteze sfera obiectelor proprietății la acele bunuri care au limite corporale, totuși prevederile art. 561 din același cod – care oferă protecția specifică proprietății oricărei persoane ce-și poate „marca” un spațiu virtual ca fiindu-i exclusiv – și-ar găsi aplicarea în cazul cripto-activelor, de vreme ce acestea „constituie reprezentări unice și identificabile prin parametri unici”, dispunând și de un suport fizic: „informația stocată pe un mediu fizic”. În plus, domnul Rizoiu mai arată că alternativa, respectiv calificarea cripto-activelor ca drepturi de creanță, „ridică mult mai multe probleme practice”, în contextul în care, neexistând un debitor împotriva căruia să poată fi exercitat un atare drept (cripto-activul este generat de rularea unui program informatic, în lipsa unui emitent), nu poate fi identificat nici obiectul obligației corelative^[57].

În mod similar, într-un articol intitulat „Validitatea actelor privind criptomoneda – despre criptomonedă ca obiect al prestației”, se arată că, „În concluzie, criptomoneda (recte, o unitate cantitativă de criptomonedă, iar nu platforma software în care aceasta este creată și utilizată) poate fi calificată ca un bun incorporal constând într-o colecție de date digitale care reprezintă o valoare economică și care, mulțumită trăsăturilor sale tehnice, poate fi apropriată printr-un drept de proprietate asupra bunului incorporal”^[58].

Așa cum am mai arătat, materialul de față nu își propune să contureze un regim juridic general aplicabil tuturor criptomonedelor, ci se referă strict la cazul Bitcoin, ignorând chiar și ipotezele în care așa-zisul titular al unei unități BTC conferă unui terț custodia asupra acesteia, fiindcă astfel de ipoteze contravin de plano rațiunii pentru care Bitcoin a fost creat, reintroducând, practic, în ecuație, terța parte de încredere pe care creatorul Bitcoin a urmărit s-o elimine.

Poate deci steluța albastră, recte unitatea BTC, să facă obiectul dreptului de proprietate?

Domnul academician Bîrsan definește dreptul de proprietate ca fiind „acel drept subiectiv care dă expresia aproprierii unui bun, drept care permite titularului să posede, să folosească și să dispună de acel lucru, în putere proprie și în interes propriu, în cadrul și cu respectarea legislației existente”^[59].

Dreptul de proprietate apare deci ca o construcție juridică edificată în jurul unei relații de apropriere. Relațiile de apropriere, exprimate în realitatea obiectivă prin luarea în stăpânire de către o persoană a unui anumit lucru, preexistă dreptului, nefiind, în mod evident, creația acestuia, în sensul că oamenii nu au avut dintotdeauna nevoie de autorizarea legii pentru a se înstăpâni asupra lucrurilor. Aflarea unui lucru în stăpânirea unei persoane presupune că lucrul respectiv se supune întrutotul voinței celui care exercită stăpânirea asupra sa, în limitele fizice ale realității obiective. Aceasta înseamnă că lucrul poate fi folosit, transmis, abandonat, distrus de către cel sub puterea căruia se află. Dreptul definește însă un ansamblu de condiționalități care, odată întrunite, oferă persoanei în cauză concursul forței de constrângere a statului în scopul protejării relației respective. Acest remediu juridic este necesar pentru a-i împiedica pe alții să aducă atingere relației de apropriere care a luat naștere în condițiile prevăzute de lege. Practic, odată ce un lucru a fost luat în stăpânire cu respectarea acestora, statul este cel care autorizează persoana în cauză să posede acel lucru, să-l folosească și să dispună de el, oferindu-i și garanția că va interveni, prin organele sale, pentru a înlătura orice atingere adusă relației de apropriere respective. Dacă relațiile de apropriere n-ar fi supuse riscului de a fi tulburate de către alții, traducerea lor în spectru juridic nu și-ar mai fi avut rostul. Rostul edificiului juridic este legat de imperativul înlăturării de la aplicare a dreptului celui mai puternic, care ar fi rezolvat altminteri disputele iscate cu privire la relațiile de apropriere pe care dreptul le protejează.

În lumina acestor considerente, răspunsul la întrebarea de mai sus ar trebui să treacă printr-o altă întrebare: interacțiunea cu unitățile BTC (sau cu steluțele albastre) necesită implementare, recunoaștere sau protecție din partea legii? Nici exercițiul puterii de fapt asupra unui lucru (corporal) nu a necesitat vreodată o astfel de implementare sau recunoaștere (dar a necesitat protecție, așa cum am arătat mai sus). Dacă tot edificiul social s-ar prăbuși complet și dreptul pozitiv odată cu el, oamenii tot s-ar putea înstăpâni în fapt asupra lucrurilor, însă obligația generală negativă de a nu face nimic de natură a stânjeni exercitarea prerogativelor dreptului real de către titularul său, care izvorăște din lege, și-ar pierde fundamentul și ar rămâne fără remediu. În cazul Bitcoin, reglementarea prin lege a unei astfel de obligații generale negative este superfluă, întrucât niciun participant nu poate aduce atingere drepturilor celorlalți. Spre deosebire de situația lucrurilor corporale din realitatea obiectivă, în cazul Bitcoin dreptul nu poate oferi protecție juridică împotriva eventualelor tulburări, din două motive.

Primo, așa cum am anticipat, uzurpările sunt imposibile din punct de vedere tehnic, întrucât registrul Bitcoin ține evidența permanentă a drepturilor asupra tuturor unităților și subunităților BTC, astfel încât nu pot apărea dispute care să pună în discuție aceste drepturi, fiecare astfel de unitate neputând fi „controlată” decât prin intermediul cheii private înscrise în programarea sa. Pe cale de consecință, o unitate BTC nu ar putea face obiectul uzucapiunii sau al ocupațiunii, iar așa-numita dublă cheltuire, care ar fi putut genera drepturi concurente asupra aceleiași unități BTC, a fost prevenită prin concepție.

Secundo, chiar dacă nașterea unei dispute ar fi posibilă, forța de constrângere a statului ar fi neputincioasă în a aduce evidențele registrului în acord cu dispozițiile unui act de autoritate ce restabilește legalitatea. Nici măcar hotărârea judecătorească nu ar putea produce efecte asupra bazei de date UTXO, fără concursul titularului cheii private. Spre exemplu, dispozitivul unei hotărâri judecătorești prin care pârâtul ar fi obligat să restituie o unitate BTC nu ar putea fi pus în executare silită decât cu concursul celui care dispune de cheia privată (pârâtul). Ipoteza se distinge net de cea a debitorului care, obligat să restituie un bun mobil corporal, refuză predarea sa ascunzându-l și creează, în acest fel, un obstacol la executare. Spre deosebire de cazul bunului mobil corporal ascuns, în cazul Bitcoin, unitatea BTC poate fi identificată oricând în registru, dar, fără concursul titularului cheii private, nu-i poate fi modificată programarea pentru a fi pusă în acord evidența UTXO cu dispozitivul hotărârii judecătorești ipotetice evocate. Obstacolul la executare nu decurge aici din reaua-credință a debitorului, ci este o consecință a caracterului insesizabil al unităților BTC. Acest caracter nu ființează în temeiul unei dispoziții a legii, ci a fost implementat prin programul informatic care guvernează Bitcoin. Deși s-a spus că unitățile BTC ar fi sesizabile, citându-se cazuri în care acestea ar fi fost supuse unor măsuri asigurătorii^[60], argumentul nu este valid sau, cel mult, este valid condiționat^[61], tocmai pentru că, în orice situație imaginabilă, forța de constrângere a statului nu este suficientă pentru realizarea de modificări în registrul Bitcoin, ci, în acest sens, va fi mereu necesar acordul titularului cheii private.

Or, dacă protecția legii nu este nici necesară și nici eficace, așa cum am văzut, ci unitățile BTC răspund unui regim care nu este dictat de lege, ci de programul informatic care, operând paralel legii, le guvernează în mod absolut, fără posibilitatea de a fi cenzurat, înseamnă că rostul edificării prin lege a unei construcții juridice în jurul eventualei relații de apropriere având ca obiect o unitate BTC – cum ar fi dreptul de proprietate – piere, motiv pentru care s-ar putea spune că reglementarea Bitcoin sau încercarea de plasare a sa într-o categorie juridică preexistentă, așa cum este dreptul de proprietate, constituie demersuri lipsite de interes practic.

Dreptul de proprietate dă expresia aproprierii unui bun, codificând din punct de vedere juridic ceea ce putea face, și în lipsa legii, persoana care se înstăpânea asupra unui lucru: să îl dețină, să îl folosească și să dispună de el. Atributele dreptului de proprietate nu constituie inovații juridice, ci doar reflectări în cheie juridică ale coordonatelor preexistente din realitatea obiectivă^[62].

În acest context, pentru a răspunde întrebării legate de dreptul de proprietate – definit, în mod substanțial, prin referire la conținutul său – se impune să ne mai întrebăm dacă un marcaj sau o înscriere dintr-un registru (cum este BTC sau steluța albastră) poate face obiectul luării în posesie sau dacă exprimă o relație de apropriere.

Profesorul Bîrsan definește posesia ca fiind stăpânirea de fapt a unui lucru, care, din punctul de vedere al comportării posesorului, apare ca fiind manifestarea exterioară a unui drept real. Ea presupune un element material, corpus, adică„un contact direct cu lucrul, concretizat în orice fel de acte materiale(…)”^[63]. În aceeași logică, profesorul Stoica definește posesia ca fiind „puterea de fapt pe care o persoană o exercită asupra unui bun corporal individual determinat”^[64], arătând totodată că și „atunci când bunurile incorporale (drepturi patrimoniale, universalități de fapt, mase patrimoniale sau creații intelectuale) devin apropriabile și formează obiectul unor drepturi patrimoniale atipice, asupra lor nu există o posesie ca stare de fapt stricto sensu chiar dacă includ în conținutul lor juridic jus possidendi. Acest element de drept are un înțeles specific, diferit de acela al posesiei ca stare de fapt. El nu exprimă decât ideea de stăpânire intelectuală, iar nu și ideea de stăpânire materială (corpus)”.

Într-un material foarte interesant, intitulat „Sunt bunurile incorporale susceptibile de posesie?”, domnul Ioan Popa arată că admiterea posesiunii corpore alieno a constituit un pas în direcția abstractizării corpus-ului, întrucât, într-o astfel de ipoteză, nu există contact fizic între posesor și lucru, stăpânirea de fapt aflându-se în mâinile unui terț. Corpus dematerializat ar mai exista și în cazul posesiei exercitate de persoanele juridice, care sunt ficțiuni, neexistând contact direct între persoana juridică și lucrul posedat. Aceeași ar fi situația și în cazul actelor simbolice de aprehensiune prin care s-ar putea obiectiva posesia, cum este preluarea cheilor unui imobil, de vreme ce cheile îi permit posesorului să își exercite puterile asupra imobilului. Autorul continuă prin a arăta că, „Dacă admitem detașarea posesorului de lucrul posedat, admitem implicit ca exercitarea puterii de fapt asupra lucrului să se facă nu numai prin acte de aprehensiune fizică, ci și prin acte de natură intelectuală: actul juridic ce trebuie privit ca echivalent al actului fizic de aprehensiune în exercitarea corpus-ului posesoriu. Așadar, teoria clasică a corpus-ului trebuie să se adapteze la natura incorporală a bunurilor, intelectualizându-se și luând forma actului juridic. De cele mai multe ori, actul juridic îmbracă forma înscrierii în cont, într-un registru special, sau într-o formă electronică de evidență (…). Raportându-ne, spre exemplu, la părțile sociale (acțiunile) în formă dematerializată, putem conchide arătând că și aceste forme de proprietate incorporală sunt susceptibile de posesie, corpus-ul lor dematerializat constând în posibilitatea de a acționa a titularului lor, și nu în acțiunea însăși, „materializarea” lor pentru a le permite circulația, făcându-se prin scripturalizare și prin eliberarea de «documente simbolice» cum ar fi, spre exemplu, certificatul de acționar”^[65].

Fără îndoială că astfel de construcții intelectuale sunt pe deplin posibile.

Ideea de stăpânire intelectuală și ideea exercițiului simbolic sau scriptural al posesiei asupra unor bunuri incorporale nu sunt însă decât încercări elegante de adaptare a unui set de reguli fixe la realități care nu au fost luate în calcul la proiectarea lor. Elementul corpus nu este o creație juridică abstractă care să fi remodelat dinamica naturală a relațiilor sociale preexistente, ci este expresia codificării acelor relații sociale potrivit cu natura lor.

Or, posibilitatea de a fi posedate nu stă în natura lucrurilor incorporale.

O înscriere sau un marcaj dintr-un registru, fie el electronic sau pe suport hârtie, nu sunt susceptibile de posesie, cu atât mai mult cu cât ele nu „simbolizează” lucruri corporale din realitatea obiectivă. Dar nici în acest din urmă caz, în care unei unități BTC i-ar fi asociat un bun corporal, așa încât ea să funcționeze ca titlu de proprietate asupra acelui bun, posesia nu s-ar exercita decât tot prin contact direct cu bunul în cauză, iar nu deținând cheia privată corespunzătoare unității BTC. Evidența UTXO ar putea funcționa, în acest caz, cel mult ca dovadă a dreptului de proprietate asupra bunului, fără însă a proba posesia asupra lucrului asociat.

În toate exemplele evocate mai sus în susținerea ideii abstractizării corpus-ului, există contact fizic între o persoană și lucrul stăpânit. Faptul că persoanele juridice sunt ficțiuni nu permite extrapolarea caracterului fictiv și la corpus-ul posesiei, mai ales în contextul în care, și în cazul acestora, posesia se exercită tot prin acte fizice efectuate de către reprezentanții lor. Chiar și în cazul predării cheilor unui imobil, cel care intră în posesie realizează un act material de aprehensiune a bunului mobil corporal (cheia), care „simbolizează” un alt bun corporal – imobilul – și prin care se realizează accesul fizic la acesta. Tot astfel, în cazul bunurilor incorporale care se obiectivează într-un bun corporal, cum este un înscris (certificatul de acționar), posesia poate fi exercitată asupra înscrisului, pentru că acesta este susceptibil de posesie. Dacă înlocuim, în acest exemplu, înscrisul cu o înscriere efectuată într-un registru, atunci bunul incorporal în cauză nu se mai obiectivează într-o formă care să fie susceptibilă de posesie, indiferent dacă registrul este ținut în formă dură sau electronică.

Cu referire la un astfel de caz, s-a spus că „anumite bunuri incorporale (titlurile de valoare, moneda, banii, părțile sociale etc.) cunosc o materializare foarte particulară, care nu este corporală, dar care rezultă din înscrierea într-un cont. Este vorba despre o scripturalizare care se realizează prin materializarea bunului, sub forma unei înscrieri informatice (…) într-un registru ținut/condus de către un terț”^[66]. Această teză a fost contestată, în principal, pe motiv că interpunerea terțului ar împiedica stăpânirea de fapt manifestată direct de către posesor. S-a răspuns acestei critici invocându-se posesia corpore alieno. Acest din urmă argument este netemeinic, nu pentru că posesia nu s-ar putea exercita prin intermediul terțului care ține registrul, ci pentru că, în realitate, nici măcar terțul nu exercită efectiv o posesie, ci corpus-ul este complet dematerializat. Revenind la analogia cu sistemul bancar, înscrierile din registrele bancare privitoare la sumele de bani asociate contului unei anumite persoane nu „simbolizează” că titularul contului bancar exercită posesia asupra monedelor și a bancnotelor care formează acea sumă de bani prin intermediul băncii, ci probează doar un drept de creanță împotriva acesteia. Banca nu stăpânește în fapt bani în numele titularului de cont, ci, așa cum am văzut în secțiunile anterioare, ea creează monedă (fără corespondent în aria lucrurilor corporale) și realizează operațiuni de registru. Spre deosebire însă de cazul evidențelor bancare care, deși sunt exprimate în octeți digitali, au un corespondent fidel în plan monetar, cu aplicații nemijlocite în circuitul economic clădit pe infrastructura financiară și juridică pusă în operă de lege, în cazul evidențelor UTXO, înscrierea nu exprimă nimic cu privire la realitatea exterioară registrului. În mod similar, părțile sociale și acțiunile nu sunt decât drepturi de creanță împotriva unor societăți, obiectivate uneori în certificate (care sunt susceptibile de posesie), dar, în general, în înscrieri în diverse registre (registrul acționarilor, registrul comerțului etc.). Acele înscrieri nu sunt susceptibile de posesie și pentru că terțul care ține registrul nu exercită nici el o posesie asupra acțiunilor sau a părților sociale pe care le consemnează, ele neexistând în realitatea obiectivă, ci fiind doar realități inter-subiective. Faptul că o persoană figurează ca titular al unei înscrieri nu „simbolizează” că aceasta exercită stăpânirea de fapt sau intelectuală asupra unui bun incorporal, ci doar că în patrimoniul său se regăsește un drept de a acționa împotriva debitorului său.

O dematerializare completă a corpus-ului, de așa manieră încât contactul direct să fie complet eliminat, are semnificația neîntrunirii elementului material al posesiei și ne plasează în fața unui fenomen nou care necesită codificare potrivit cu natura sa. Aceasta este, de altfel, și cheia în care profesorul Bîrsan arată că drepturile de creație intelectuală fac parte dintr-o categorie intermediară, asemănându-se atât cu drepturile reale, cât și cu drepturile de creanță, dar neputând fi asimilate integral niciuneia dintre cele două categorii^[67].

Prin urmare, în lumina celor ce precedă, considerăm că unitățile BTC nu sunt susceptibile de posesie, întrucât acestea nu constituie decât simple înscrieri într-un registru electronic, fără corespondent în realitatea exterioară registrului.

Dacă am stabilit că unitățile BTC nu pot face obiectul aproprierii prin posesie, iar registrul BTC există independent de lege, neputând fi cenzurat prin acte de autoritate și făcând astfel inutilă reglementarea, înseamnă că dreptul de proprietate, care este expresia aproprierii unui bun, nu constituie categoria juridică potrivită pentru a fi aplicată ca atare Bitcoin.

Dacă dreptul de proprietate nu se potrivește, iar celălalt pretendent, dreptul de creanță, este și mai puțin agreabil, așa cum a arătat domnul profesor Rizoiu^[68], atunci ce ne rămâne? Pentru a propune o soluție, trebuie să stabilim ce facultate îi conferă cheia privată titularului său în mediul virtual al registrului. Totodată, mai trebuie stabilit temeiul acelei facultăți.

Așa cum am văzut, o cheie privată asociată unei unități BTC îi permite titularului său să creeze una sau mai multe așa-zise tranzacții, prin care să schimbe evidențele registrului în ceea ce privește cheia privată care va putea realiza în viitor același tip de schimbări asupra unității sau a unităților BTC rezultante. Cheia privată conferă o astfel de facultate în temeiul protocolului implementat de programul informatic Bitcoin. Protocolul (care este un set de reguli stabilite prin programare informatică) se raportează aici la facultatea antereferită, în același fel în care legea se raportează la un drept pe care îl consacră.

A priori, la nivel conceptual,facultatea evocată are prea puține în comun cu dreptul de proprietate, ceea ce ne poate face să ne întrebăm de ce o parte atât de importantă a literaturii de specialitate din lume caută să vadă Bitcoin ca obiect al dreptului de proprietate sau ca fiind susceptibil de posesie^[69]. Pe de o parte, pentru că o astfel de calificare corespunde cel mai bine așteptărilor celor care interacționează cu cripto-activele^[70]. Dar, deși titularul unui cont bancar se așteaptă ca fondurile alimentate contului să rămână proprietatea sa, dreptul califică totuși operațiunea respectivă potrivit cu natura ei (depozit neregulat), sens în care ar trebui să procedeze și aici. Pe de altă parte, pentru că, din punct de vedere intelectual, este simplu și tentant să facem abstracție de natura Bitcoin și să ni-l imaginăm în cheia dreptului de proprietate, iar modul său de funcționare permite a priori o atare analogie. Problema acestui tip de abordare apare însă pe planul remediilor pe care legea le pune în operă pentru apărarea dreptului de proprietate și care, din pricina particularităților tehnice ale Bitcoin, ar rămâne fără efect, lipsind demersul nostru imaginativ de interes practic.

În raportul final al Comisiei pentru Lege din Regatul Unit, aceasta a arătat că abilitatea de a permite sau restricționa accesul la un cripto-activ și de a exploata cripto-activul în acord cu natura sa s-ar subsuma unui „drept de control”. Deși s-a spus că această noțiune ar trebui să aibă efecte juridice similare celor asociate posesiei asupra lucrurilor corporale, s-a arătat și că „există temei în tratarea controlului ca noțiune distinctă de posesie, întrucât permite dezvoltarea de deosebiri subtile, dar importante, fără a dilua sau a distorsiona conceptul de posesie ca edificiu fizic sau fără a importa în mod automat tot bagajul asociat conceptului de posesie”^[71]. Aceasta, mai ales în contextul în care dreptul de control „se manifestă și este mediat de software și funcționează în mod diferit de controlul aplicat lucrurilor în posesiune sau lucrurilor în acțiune”^[72]. Nu în ultimul rând, Comisia recunoaște în mod expres că „este dificil să discutăm dreptul de control în abstract, fără referire la o anumită tehnologie sau la fapte”, iar „dacă legea (…) are să se adapteze noilor tehnologii într-un mod care să-i conserve competitivitatea internațională, trebuie să facă acest lucru în continuu”^[73], în afara unor tipare juridice rigide.

La o primă vedere, „dreptul de control”, așa cum a fost descris în raportul final, nu apare perfect conform cu natura Bitcoin. În primul rând, facultatea de a „permite sau restricționa accesul” la Bitcoin este o ficțiune, în contextul în care unitățile BTC nu au o existență independentă de tranzacțiile în care sunt înscrise, ele fiind simple înscrieri într-un registru, nesusceptibile de „acces”. Dacă ne referim la „acces informatic”, în cazul Bitcoin acesta se manifestă prin facultatea la care am făcut referire mai sus^[74], însă restricționarea accesului altora nu este efectul sau prerogativa dreptului de control exercitat de titularul cheii private, ci reprezintă o legitate a sistemului, care a fost astfel conceput încât să excludă de plano uzurpările. Titularul unei chei private nu poate oferi acces altei persoane cu privire la o anumită unitate BTC, pentru ca mai apoi să-l revoce, fiindcă, permițând accesul, el renunță în mod irevocabil la facultatea pe care o are în legătură cu acea unitate BTC. Restabilirea accesului nu se mai poate realiza decât cu acordul celui căruia i-a fost acordat de către titularul anterior. Pe de altă parte, ideea de exploatare a Bitcoin în acord cu natura sa evocă același mecanism, exprimat prin facultatea la care am făcut referire anterior. Unitățile BTC nu pot fi folosite altfel decât prin modificarea evidențelor cu privire la acestea.

Concluzionând, Bitcoin este un registru electronic descentralizat, operat de un program informatic distribuit ce pune în operă un set de reguli fixe, în baza cărora titularul unei chei private asociate unei/unor înscrieri din registru, denumite unități BTC, are o facultate extra-legală de a schimba evidențele registrului în ceea ce privește cheia privată prin care vor putea fi realizate, în viitor, același tip de schimbări asupra unităților BTC rezultante.

Cum exercițiul acestei facultăți nu se realizează în vid, într-un mediu exclusiv virtual, ci Bitcoin este o creație a oamenilor care există într-un context mai larg al realității economice, sociale și politice, ea se impune a fi clasificată din punct de vedere juridic, mai ales că, în prezent, îi corespunde și o anumită valoare economică, oamenii fiind dispuși să plătească sume de bani pentru a-și asocia cheia privată unei unități BTC.

În încercarea de a califica din punct de vedere juridic facultatea de care dispune titularul cheii private, am putea spune că acesta se bucură de un drept sui generis, personal, patrimonial, ce poate fi exercitat fără concursul altor persoane.

În loc de concluzie

Confruntarea sistemului juridic cu realități virtuale de genul celor generate de noile tehnologii presupune, prin ipoteză, fricțiuni, încercări repetate de a înțelege, de a clasifica, de a defini, dar și erori și eșecuri.

În știință, formularea de ipoteze și testarea lor asigură progresul.

Materialul de față este o astfel de încercare, de a înțelege un fenomen nou, de a-l privi în cheie juridică, prin formularea de ipoteze. Rolul său este, mai degrabă, acela de a întări dezbaterea în scopul identificării de soluții viabile, decât acela de a susține cu rigiditate concepte sau rezolvări rigide.

Note de subsol

^[1] R. Sarel, Property Rights in Cryptocurrencies: A Law and Economics Perspective, în North Carolina Journal of Law & Technology 22, nr. 3/2021, p. 390.

^[2] A se vedea, în acest sens, https://coinmarketcap.com/charts/, accesat la 14 august 2023. În același sens, Y. Lau, Cryptocurrencies hit market cap of $3 trillion for the first time as Bitcoin and Ether reach record highs, noiembrie 2021, publicat pe https://fortune.com/2021/11/09/cryptocurrency-market-cap-3-trillion-bitcion-ether-shiba-inu/.

^[3] R. Sarel, Property rights in cryptocurrencies…, op. cit., p. 396.

^[4] Voi folosi această abreviere convențională (care derogă totuși de la principiile standardului ISO 4217 publicat de Organizația Internațională pentru Standardizare – www.iso.org) pentru a face referire la unitățile Bitcoin. A se vedea, pentru detalii privitoare la standardul ISO 4217, A. Lewis, The basics of Bitcoins and blockchains, Mango Publishing Group, 2018, p. 212.

^[5] B. Armstrong, Catching up to crypto: Your guide to Bitcoin and the New Digital Economy, Ed. Wiley, 2023, p. 13.

^[6] A. Klimburg, The Darkening Web: The war for Cyberspace, Ed. Penguin, New York, 2018, p. 46.

^[7] G. Halfacree, Cryptography whizz Phil Zimmermann looks back at 30 years of Pretty Good Privacy, 8 iunie 2021, publicat pe https://www.theregister.com/2021/06/08/pgp_at_30/, accesat la 15 august 2023.

^[8] B. Armstrong, Catching up to crypto…, op. cit., p. 17.

^[9] Ibidem, p. 15; A. Klimburg, The Darkening Web…, op. cit., p. 44.

^[10] A. Klimburg, The Darkening Web…, op. cit., p. 44; B. Armstrong, Catching up to crypto…, op. cit., p. 15.

^[11] E. Hughes, A Cypherpunk’s Manifesto, publicat pe https://www.activism.net/cypherpunk/manifesto.html, accesat la 15 august 2023; A. Klimburg, The Darkening Web…, op. cit., p. 44.

^[12] B. Armstrong, Catching up to crypto…, op. cit., p. 9.

^[13] Ibidem, p. 15.

^[14] A. Lewis, op. cit., p. 146.

^[15] Unele materiale publicate anterior cu privire la acest subiect traduc termenul de „Bitcoin whitepaper”prin sintagma „cartea albă a Bitcoin” (v., în acest sens, O. Dragomir, Criptomonedele și tehnologiile aferente acestora, în R.R.D.A. nr. 3/2021, accesat prin baza de date Sintact). Am preferat noțiunea de „fișă de prezentare”, căutând ca, într-un domeniu presărat oricum cu tot soiul de denumiri neconvenționale, uneori contraintuitive, să facilităm înțelegerea rapidă a conceptelor din spatele acestora.

^[16] Versiunea în limba română a lucrării poate fi accesată la adresa https://bitcoin.org/files/bitcoin-paper/bitcoin_ro.pdf.

^[17] Am vorbit despre Bitcoin ca mit monetar pentru că el nu a constituit nici pe departe prima încercare de implementare a unui sistem de „numerar electronic”, ci a apărut în siajul mai multor proiecte – ca Digicash, b–money, Hashcash, e-gold sau Liberty Reserve –, al căror eșec transformase ideea de criptomonedă într-un deziderat de neatins al criptografiei, întrucât ar fi permis nu doar transferul de informație, ci și transferul valorii prin intermediul internetului, într-o manieră sigură și anonimă. Pentru mai multe detalii, a se vedea, B. Armstrong, Catching up to crypto…, op. cit., p. 14 sau A. Lewis, op. cit., p. 195.

^[18] Y. Pritzker, Inventing Bitcoin, 2019, p. 1, disponibilă la https://www.inventingbitcoin.com/.

^[19] Ibidem, p. 13.

^[20] A. Lewis, op. cit., p. 23.

^[21] M. Mcleay, A. RADIA, R. THOMAS, Money creation in the modern economy, p. 1, 2014, publicat pe https://www.bankofengland.co.uk/-/media/boe/files/quarterly-bulletin/2014/money-creation-in-the-modern-economy, accesat la 18 august 2023.

^[22] A se vedea CJUE, cauzele conexate C-105/15 P-C-109/15 P, Konstantinos Mallis și alții împotriva Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene (BCE),Hotărârea Marii Camere din 20 septembrie 2016, pct. 13-22, disponibilă pe www.curia.eu.

^[23] D.M. Sithigh, M. Siems, The Chinese social credit system: a model for other countries?, European University Institute, Department of Law, EUY Working Paper Law 2019/01, p. 15;Y. Pritzker, op. cit., p. 1.

^[24] A. lewis, op. cit., p. 79.

^[25] Pentru ilustrarea funcției hash SHA 256, am utilizat aplicația pusă la dispoziție pe
www.andersbrownworth.com și am studiat materialele informative oferite acolo.

^[26] Rezultatul se prezintă în format hexazecimal (bază 16). Sistemul hexazecimal este adesea folosit în informatică și criptografie pentru că permite reprezentarea concisă a numerelor mari și a octeților binari. În acest sistem, dacă cifrele 0 – 9 echivalează valorilor lor decimale, litera A reprezintă valoarea decimală 10, litera B reprezintă valoarea decimală 11 etc., așa încât, spre exemplu, numărul hexazecimal 5A3D se traduce în sistemul zecimal prin 25.661.

^[27] Y. Pritzker, op. cit., p. 70.

^[28] S. Nakamoto, Fișa de prezentare a Bitcoin, publicată pe www.bitcoin.org, p. 3 și 7.

^[29] A se vedea, comunicatul de presă din 23 februarie 2023 al Comisiei Federale pentru Comerț (FTC), intitulat „New FTC data show consumers reported losing nearly $8.8 billion to scams in 2022”, publicat pe https://www.ftc.gov/news-events/news/press-releases/2023/02/new-ftc-data-show-consumers-reported-losing-nearly-88-billion-scams-2022, precum și aplicația FTC Consumer Sentinel Network, ce poate fi accesată la adresa https://public.tableau.com/app/profile/federal.trade.commission/viz/TheBigViewAllSentinelReports/TopReports.

^[30] A se vedea comunicatul de presă din 16 ianuarie 2020 al Eurostat, intitulat „1 in 4 Eu citizens avoided providing personal information to social or professional networking services due to security concerns”, publicat pe https://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/10335072/9-16012020-BP-EN.pdf/30431c3f-cbce-6d2d-e9d1-4cf6b084b6af.

^[31] A se vedea articolul intitulat „One in five Europeans have experienced identity theft fraud”, publicat la 18 martie 2020, pe https://focusonbusiness.eu/en/news/one-in-five-europeans-have-experienced-identity-theft-fraud/3439.

^[32] J. Marinotti, Tangibility as technology, Georgia State Law Review 37, nr. 3/2021, p. 721-722.

^[33] Ilustrație realizată cu sprijinul Chat GPT IV.

^[34] O aceeași cheie publică poate avea asociată câte o adresă pentru fiecare tranzacție.

^[35] A. Lewis, op. cit., p. 137.

^[36] J. Marinotti, Tangibility as technology, op. cit., p. 722.

^[37] D.M. Ilucă, Reglementarea Bitcoin. Aspecte juridice privind utilizarea de Bitcoin, în Analele Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, LXIII, Științe juridice, 2017, nr. II, p. 314, publicat și pe https://pub.law.uaic.ro/ro/volume-publicate/2017/anale-uaic-tomul-lxiii-tiine-juridice-2017-nr.-ii/despina-martha-iluc-reglementarea-bitcoin.-aspecte-juridice-privind-utilizarea-de-bitcoin, accesat ultima oară la 30 august 2023.

^[38] I. Popa, Sunt bunurile incorporale susceptibile de posesie?, în R.R.D.P. nr. 5/2010, p. 88.

^[39] R. Rizoiu, Umbra criptoactivelor. În Codul civil, în R.R.D.P. nr. 1/2022, p. 98.

^[40] B. Armstrong, Catching up to crypto…, op. cit., p. 21.

^[41] B. Armstrong, Catching up to crypto…, op. cit.,p. 24.

^[42] M.D. Rayburn, Bitcoin when the bank breaks: uncertainty in the treatment of bitcoin & other cryptocurrencies in the face of bankruptcy, în New York University Journal of Law and Business, 16(1), 2019, p. 258.

^[43] J.G. Allen, H. Wells, M. Maurer, Cryptoassets in the Courts: Emerging Trends and Open Questions in Private Law from the First 10 Years, SMU Centre for AI & Data Governance Research Paper No. 06/2022, p. 24, disponibil la https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=4206250.

^[44] K.J.M. Ho, Towards an idea of digital asset ownership, Cambridge Law Review 8, nr. 1/2023, p. 69.

^[45] S. Bayern, Dynamic Common Law and Technological Change: The Classification of Bitcoin, Washington and Lee Law Review Online 71, nr. 2/2014, p. 24.

^[46] A se vedea Raportul final cu privire la activele digitale, elaborat de către Comisia pentru Lege, publicat la 27 iunie 2023, p. 70, disponibil la https://www.lawcom.gov.uk/project/digital-assets/.

^[47] K.J.M. Ho, op. cit., p. 42.

^[48] A se vedea Raportul final cu privire la activele digitale, elaborat de către Comisia pentru Lege, publicat la 27 iunie 2023, pct. 3.2, p. 33, disponibil la https://www.lawcom.gov.uk/project/digital-assets/.

^[49] C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 41.

^[50] A se vedea Raportul final cu privire la activele digitale, elaborat de către Comisia pentru Lege, publicat la 27 iunie 2023, pct. 3.59, p. 51, disponibil la https://www.lawcom.gov.uk/project/digital-assets/.

^[51] A se vedea Raportul final cu privire la activele digitale, elaborat de către Comisia pentru Lege, publicat la 27 iunie 2023, pct. 3.66 și 3.68, p. 53, disponibil la https://www.lawcom.gov.uk/project/digital-assets/.

^[52] J.G. Allen, H. Wells, M. Maurer, op. cit., p. 24.

^[53] K.J.M. HO, op. cit., p. 57; J.G. Allen, H. Wells, M. Maurer, op. cit., p. 15.

^[54] A se vedea Raportul final cu privire la activele digitale, elaborat de către Comisia pentru Lege, publicat la 27 iunie 2023, pct. 3.41, p. 45, disponibil pe https://www.lawcom.gov.uk/project/digital-assets/.

^[55] A se vedea, spre exemplu, R. Rizoiu, Umbra criptoactivelor. În Codul civil, op. cit., p. 75 și urm.; C. Paziuc, Validitatea actelor privind criptomoneda – despre criptomonedă ca obiect al prestației, în R.R.D.P. nr. 1/2022; L. Bercea, Prețul constă într-o sumă de bani. De la moneda de cont la moneda virtuală (și înapoi), în R.R.D.P. nr. 3/2017; D.M. Ilucă, op. cit., p. 311 și urm.; O. Dragomir, Criptomonedele și tehnologiile aferente acestora, în R.R.D.A. nr. 3/2021.

^[56] R. Rizoiu, Umbra criptoactivelor. În Codul civil, op. cit., p. 101 și urm.

^[57] Potrivit art. 535 C. civ., „Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”.

^[58] C. Paziuc, Validitatea actelor privind criptomoneda – despre criptomonedă ca obiect al prestației, în R.R.D.P. nr. 1/2022.

^[59] C. Bîrsan, op. cit., p. 37.

^[60] R. Rizoiu, Umbra criptoactivelor. În Codul civil, op. cit., p. 102.

^[61] Speța din cauza AA c. Persoane necunoscute, soluționată de High Court of Justice o ilustrează elocvent. După ce obținuse 109.25 BTC șantajând compania asigurată de către reclamanta AA, făptuitorul transferase 96 BTC către o adresă asociată casei de schimb Bitfinex, ceea ce înseamnă că el nu mai era titularul cheii private corespunzătoare celor 96 BTC, ci aceștia răspundeau cheii private a Bitfinex. Aceasta nu controla însă, în nume propriu, acele unități BTC, ci o făcea pe contul unui client, și el pârât în cauză. Cererea de ordonanță președințială a fost formulată în contradictoriu cu patru pârâți (P): P1 era persoana care săvârșise infracțiunea de șantaj; P3 și P4 operau casa de schimb Bitfinex, iar P2 era titularul contului Bitfinex despre care se credea că exercită controlul asupra unităților BTC. În acest caz, punerea în executare a ordonanței președințiale nu mai depindea de concursul pârâtului P1 și nici măcar de concursul pârâtului P2 (titular al contului Bitfinex), ci doar de acordul pârâților P3 și P4 a căror cheie privată le oferea facultatea de a face modificări în baza de date UTXO, prin crearea de tranzacții privitoare la cei 96 BTC. Fiind un simplu terț care presta servicii de custodie, Bitfinex nu avea niciun interes să nu-și ofere concursul justiției, spre deosebire de P1, care, dacă ar fi păstrat custodia, ar fi avut, cel puțin teoretic, această posibilitate, cei 96 BTC fiind supuși în integralitate voinței sale.

^[62] Pentru o teză contrară în ce privește posesia, a se vedea J. Marinotti, Possessing Intangibles, în Northwestern University Law Review 116, nr. 5/2022, p. 1227 și urm.

^[63] C. Bîrsan, op. cit., p. 339.

^[64] V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, Ed. Humanitas, București, 2004, nr. 64, p. 159.

^[65] I. Popa, op. cit., p. 96-98.

^[66] Ibidem, p. 97, care face trimitere la A. Raynouard, La dématérialisation des titres. Etude sur la forme scripturale, thèse, Paris II, 1998, nr. 223, p. 143.

^[67] C. Bîrsan, op. cit., p. 29.

^[68] R. Rizoiu, Umbra criptoactivelor. În Codul civil, op. cit., p. 100.

^[69] C. Paziuc, op. cit., p. 121; J. Marinotti, Possessing Intangibles, op. cit., p. 1227 și urm., unde autorul arată că posesia nu constituie „un fapt obiectiv distilat în regimul juridic”, ci „mai degrabă esența ea privește diseminarea informației”; K.J.M. Ho, op. cit., p. 41 și urm.

^[70] A se vedea Raportul final cu privire la activele digitale, elaborat de către Comisia pentru Lege, publicat la 27 iunie 2023, pct. 3.10, p. 35 și urm., disponibil la https://www.lawcom.gov.uk/project/digital-assets/.

^[71] A se vedea Raportul final cu privire la activele digitale, elaborat de către Comisia pentru Lege, publicat la 27 iunie 2023, pct. 5.39 și urm., p. 96 și urm., disponibil la https://www.lawcom.gov.uk/project/digital-assets/.

^[72] Ibidem, pct. 5.85, p. 107.

^[73] Ibidem, pct. 5.100, p. 111.

^[74] De a schimba evidențele registrului în ceea ce privește cheia privată care va putea realiza în viitor același tip de schimbări asupra unității sau a unităților BTC rezultante.