Despre consemnarea cu afectaţiune specială. Reglementarea legală vs. arcanele practicii

Studiu publicat în volumul In Honorem Flavius Antoniu Baias. Aparența în drept, tomul I, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 287-298.

Preambul

Când mi s-a solicitat să indic ce temă voi trata în cadrul volumului omagial dedicat domnului Decan Flavius Antoniu Baias, trebuie să recunosc că nu am stat prea mult pe gânduri, în primul rând pentru că ştiu că Domnia Sa este prin excelenţă nu doar un doctrinar desăvârşit, ci şi un excelent practician, căruia întotdeauna îi place să caute şi să găsească soluţii practice şi de durată tuturor chestiunilor teoretice cu care se confruntă, iar în al doilea rând pentru că în ultima perioadă am fost pus în activitatea profesională în faţa a nu mai puţin de trei executări silite care au presupus utilizarea procedurii depunerii cu afectaţiune specială.

Sincer să fiu am fost surprins, interesându-mă la anumiţi colegi executori judecătoreşti şi avocaţi dacă în dosare de acest tip se uzitează această procedură şi nu mică mi-a fost uimirea să constat că dintr-o procedură de nişă până în urmă cu câţiva ani, a devenit una des utilizată în prezent. 

Practic, se face apel la o astfel de procedură cu scopul manifest de a ajunge la o soluţionare mai degrabă benevolă şi rapidă a contencioaselor execuţionale.

De aceea, prezentul studiu are două părţi: o primă parte în care este analizată reglementarea legală, utilitatea unei astfel de proceduri, cine sunt titularii dreptului de sezină, modalitatea în care se poate face depunerea cu afectaţiune specială, analiza factorului timp, fără de care procedura civilă in generis, ar fi lipsită de substanţa, competentă de soluţionare a unei astfel de cereri şi o a doua parte în care sunt analizate anumite chestiuni apărute în practică cu soluţiile ce s-ar putea aplica în astfel de situaţii.

§1. Consideraţii introductive

Din punct de vedere noţional, depunerea cu afectaţiune specială constituie acel mijloc procedural utilizat în a doua fază a procesului civil, cea a executării silite, la îndemâna debitorului sau terţului garant al datoriei debitorului prin care sunt reglementate condiţiile generale şi restrictive referitoare la depunerea sau consemnarea de către cei menţionaţi anterior a creanţei pentru care s-a declanşat urmărirea silită cu scopul stopării sau desfiinţării măsurilor asiguratorii ori de executare^[1].

Practic, scopul pentru care a fost edictată de legiuitor a fost pe de o parte încetarea procedurii execuţionale, iar pe de altă parte evitarea tergiversării fazei executării silite prin utilizarea unor mijloace care pot prelungii nejustificat procedura execuţională, punând în pericol drepturile creditorului recunoscute prin titlu executoriu. În egală măsură, dorinţa legiuitorului a fost de încurajare a debitorului în adoptarea unei conduite procesuale care să conveargă la încetarea procedurii execuţionale, ca efect al satisfacerii creanţei creditorului^[2].

De reţinut că nu se va putea face apel la procedura depunerii cu afectaţiune specială decât atunci când urmărirea se fundamentează pe un titlu executoriu în care este stabilit un drept de creanţă, procedura în sine presupunând consemnarea integrală, la dispoziţia executorului judecătoresc, a creanţei în integralitatea sa, a accesoriilor şi a cheltuielilor de judecată.

§2. Sedes materiae

Depunerea cu afectaţiune specială este reglementată de dispoziţiile art. 721 – Condiţii şi art. 722 – Efecte – C. proc. civ.

Fără îndoială că aceste norme cu caracter general îşi găsesc aplicabilitate prin coroborarea cu norme speciale în materie corespunzătoare variatelor forme de executare:

–     în materia urmăririi silite a bunurilor mobile: art. 751 C. proc. civ. – oprirea urmăririi;

–     în materia popririi: art. 784 C. proc. civ. – efectul înfiinţării popririi;

–     în materia urmăririi silite a veniturilor bunurilor imobile: art. 812 C. proc. civ. – încetarea urmăririi;

–     în materia urmăririi silite a bunurilor imobile: art. 863 C. proc. civ. – desfiinţarea măsurilor asiguratorii sau de executare; art. 892 C. proc. civ. – obligarea debitorului la despăgubiri^[3]. 

§3. Titularii dreptului de sezină

Persoanele care pot justifica un interes într-o astfel de procedură sunt debitorul şi terţul garant [art. 721 alin. (1) C. proc. civ.]. 

Reamintim pe scurt faptul că terţul garant este cel ale cărui bunuri pot fi urmărite de către creditor în limita creanţei (principal şi accesorii), concomitent sau, după caz, separat, atunci când a garantat plata datoriilor debitorului – art. 648 alin. (1) C. proc. civ. De reţinut că terţul garant, în cursul urmăririi silite, va beneficia de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi debitorul-garantat, în afara situaţiilor în care prin lege se prevede altfel.

În fine, precizăm faptul că în ipoteza urmăririi exclusive a terţului fideiusor ori a garantului ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate deopotrivă şi debitorului principal, acesta din urmă fiind introdus din oficiu în procedura execuţională.

Dispoziţiile consacrate de art. 720 alin. (1) C. proc. civ. nu trebuie interpretate într-o manieră restrictivă, în sensul că singurii care pot face uz de procedura depunerii cu afectaţiune specială sunt debitorul şi terţul garant.

De aceea, considerăm că pe lângă principalele persoane interesate (i.e. debitorul şi terţul garant) îşi vor putea manifesta interesul în utilizarea acestei proceduri şi alţi terţi pentru simplul motiv că prin această consemnare de sume, în fapt, se produce o plată sub condiţie suspensivă, ceea ca va face să fie incidente dispoziţiile art. 1472 C. civ., în sensul că plata se poate efectua de orice persoană, în pofida faptului că este terţ desăvârşit în raport de obligaţia care face obiectul procedurii execuţionale. Astfel că, orice persoană poate face consemnarea creanţei în favoarea fie a debitorului, fie a terţului garant, fără ca prin aceasta să existe în sarcina beneficiarilor menţionaţi obligaţia de a face dovada existenţei unui raport juridic dintre aceştia şi terţul-deponent.

§4. Modalitatea în care se poate face depunerea cu afectaţiune specială şi competenţa de soluţionare

În pofida faptului că normele specifice – art. 721 şi art. 722 C. proc. civ., nu fac nicio precizare cu privire la modalitatea în care se poate face depunerea cu afectaţiune specială vor fi incidente în cauză normele generale în materie privind depunerea sau consemnarea oricărei sume de bani în cadrul executării silite, respectiv dispoziţiile art. 671 C. proc. civ. cu scopul de a participa la procedura execuţională ori al obţinerii suspendării executării silite.

Cu toate acestea, art. 671 C. proc. civ. nu se poate suprapune total şi perfect cu procedura depunerii cu afectaţiune specială, pentru că trimiterea la dispoziţiile art. 1057 C. proc. civ. pe care o face art. 671 alin. (4) C. proc. civ. ne duce la concluzia că depunerea sau consemnarea unei sume de bani sa se poată face doar în măsura în care aceasta normă (i.e. art. 1057 C. proc. civ.) se aplică în mod corespunzător.

În ceea ce priveşte dovada consemnării sumei, art. 671 alin. (2) C. proc. civ. precizează expres că se poate face cu recipisa de consemnare sau cu orice alt înscris căruia legea îi recunoaşte această calitate^[4], debitorul având obligaţia de a-l depune la executorul judecătoresc.

Un aspect extrem de important ce trebuie reţinut în această fază constă în faptul că suma ce face obiectul consemnării cu afectaţiune specială trebuie cu necesitate să acopere creanţa în integralitatea sa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare – art. 721 alin. (1) C. proc. civ., prin aceasta creditorul fiind garantat cu privire la îndeplinirea integrală a obligaţiilor stabilite prin titlu executoriu, în caz contrar, cererea debitorului va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu toate acestea, în practică poate să apară un blocaj în ipoteza în care debitorul sau terţul garant efectuează depunerea înainte ca executorul judecătoresc să întocmească actele de executare din debutul procedurii, i.e. încheierea de stabilire a debitului (principal şi accesorii), încheierea de stabilire a cheltuielilor de judecată, respectiv somaţia.

Într-o atare ipoteză, perfect posibilă şi admisibilă^[5], mai poate fi respectată condiţia impusă de norma legală anterior menţionată potrivit căreia consemnarea trebuie să cuprindă întreaga „valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare”? Apreciem că în ipoteza evocată consemnarea se va face doar cu privire la suma prevăzută în titlul executoriu, urmând ca după ce executorul va stabilii prin încheiere toate sumele datorate, adică pe lângă debitul principal va calcula şi accesoriile şi cheltuielile de executare, debitorul sau terţul garant să facă o a doua consemnare a acestor din urmă sume.

De asemenea, un alt aspect care poate să apară în practică rezultă din faptul că în ipoteza în care în titlul executoriu suma nu este determinată, ci determinabilă, iar debitorul sau garantul său, de bună-credinţă fiind, vor să facă depunerea cu afectaţiune specială, însă anterior emiterii de către executor a încheierilor de stabilire a debitului, a accesoriilor şi a cheltuielilor de executare, ce sumă se va consemna având în vedere că aceasta este determinabilă potrivit titlului executoriu şi nu determinată cu preciziune?

Considerăm că într-o astfel de situaţie, persoana interesată să facă consemnarea are latitudinea să facă propria apreciere cu privire la suma ce trebuie consemnată, fără ca prin aceasta să se poată prevala de beneficiul depunerii cu afectaţiune specială în situaţia consemnării unei sume derizorii^[6].

Din punct de vedere procedural,asupra acestei cereri formulate de debitor sau de terţul garant se pronunţă chiar executorul judecătoresc, deci nu instanţa de executare cum era prevăzut în vechea reglementare^[7], de urgenţă^[8], prin încheiere, dată cu citarea părţilor, derogând astfel de la dispoziţiile art. 657 alin. (3) C. proc. civ. care constituie norma generală în materie şi care prevede în regula generală că astfel de încheieri se dau fără citare, încheiere care se comunică părţilor.

În ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil unei astfel de încheieri, partea interesată are la îndemână contestaţia la executare, care poate fi formulată în termen de 15 zile de la comunicare – art. 715 alin. (2) C. proc. civ., iar hotărârea prin care se va soluţiona contestaţia poate fi atacată doar cu apel – art. 718 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la soluţiile pe care le poate pronunţa executorul judecătoresc atunci când creanţa şi accesoriile au fost consemnate la dispoziţia sa, acestea pot fi următoarele:

a. În ipoteza în care cererea este respinsă ca neîntemeiată sau tardivă, procedura execuţională va continua.

O chestiune ivită în practică şi pe care dorim să o analizăm se referă la respingerea cererii ca tardivă. Mai exact, trebuie ştiut cu preciziune până când se poate face depunere cu afectaţiune specială şi în mod corelativ solicitat desfiinţarea măsurilor asiguratorii ori de executare.

Art. 721 alin. (1) C. proc. civ. prevede că depunerea cu afectaţiune specială se poate face până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, moment până la care debitorul sau terţul garant poate beneficia de desfiinţarea măsurilor asiguratorii ori de executare. După acest moment, îndestularea creanţei creditorului se va putea realiza doar din preţul obţinut în urma vânzării.

Prin sintagma utilizată de norma legală sus citată – „până la adjudecare” trebuie înţeles momentul la care s-a întocmit procesul-verbal de adjudecare şi nu momentul emiterii actului de adjudecare.

Potrivit art. 847 C. proc. civ., procesul-verbal de licitaţie se semnează, printre alţii, şi de către adjudecatar, ceea ce înseamnă că în acea procedură în lanţul trofic creditor-debitor-executor mai apare un factor – adjudecatarul care nu va putea fi ignorat din acel moment, având în vedere că este, cel puţin teoretic, noul proprietar al imobilului scos la vânzare silită.

Să ne imaginăm o situaţie posibilă în practică: debitorul procedează la depunerea cu afectaţiune specială după întocmirea procesului-verbal de adjudecare şi anterior eliberării actului de adjudecare către adjudecatar, solicitând executorului judecătoresc desfiinţarea tuturor măsurilor de executare. Întrebarea care emană este următoarea: mai poate executorul să blocheze întreaga procedură de vânzare la licitaţie, după ce aceasta s-a încheiat? Apreciem că într-o astfel de situaţie, cererea formulată de debitor va fi respinsă ca tardivă, pentru că potrivit art. 847 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 849 alin. (1) C. proc. civ. momentul adjudecării este acela la care s-a întocmit procesul-verbal de licitaţie, şi nu momentul ulterior al eliberării actului de adjudecare.

În mod judicios s-a apreciat^[9] că executorul judecătoresc nu va putea refuza eliberarea actului de adjudecare, dacă, după întocmirea procesului-verbal de adjudecare, debitorul a făcut depunerea cu afectaţiune specială, pentru simplul fapt că potrivit art. 854 C. proc. civ. anterior emiterii actului de adjudecare executorul judecătoresc are obligaţia de a verifica doar definitivarea procesului-verbal de licitaţie, în sensul expirării termenului de 1 lună de atacare a acestuia sau după caz soluţia definitivă a instanţei în contestaţia la executare împotriva modului de desfăşurare a licitaţiei şi plata preţului, nu şi alte împrejurări apărute în procedura de executare silită. 

b. În ipoteza în care cererea este admisă şi debitorul sau terţul garant nu se opune la eliberare, executorul va dispune desfiinţarea măsurilor asiguratorii sau executorii şi va elibera suma către creditor.

În această situaţie, procedura execuţională se va finaliza prin încheierea de constatare a îndeplinirii obligaţiei de către debitor, încheiere ce se va comunica părţilor din procedură – art. 657 alin. (3) C. proc. civ.

c. În ipoteza în care cererea este admisă şi debitorul sau terţul garant va dovedi că a făcut contestaţie în termen şi se va opune la eliberare, executarea este suspendată de drept, iar executorul judecătoresc se va pronunţa cu privire la eliberarea sumei doar după ce instanţa de executare se va fi pronunţat definitiv asupra contestaţiei la executare^[10]. 

Sigur că legiuitorul a reglementat acest mecanism cu scopul manifest de a-l proteja pe creditor, pe de o parte, de eventualele manopere dilatorii ale debitorului, iar pe de altă parte ca să-l protejeze de eventualul concurs al unor creditori ulteriori. 

În fapt, consemnarea cu afectaţiune specială nu reprezintă altceva decât o procedură accelerată şi simplificată de soluţionare a unor incidente procesuale în materia executării silite, ca o aplicaţie a principiului consacrat de art. 6 C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil.

Astfel că suma consemnată va servi exclusiv la plata creditorului pe seama căruia s-a făcut consemnarea, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor de executare.

Bineînţeles că, în ipoteza în care la data consemnării sunt mai mulţi creditori urmăritori sau intervenienţi, se va proceda la distribuire potrivit regulilor instituite de art. 864 şi urm. C. proc. civ.

§5. Dificultăţi ce pot să apară în practică, altele decât cele tratate anterior

Evocăm în titlul acestui studiu eventuala „luptă” dintre reglementarea legală şi arcanele ce pot să apară în practică cu tendinţa de „sugrumare” a demersurilor, voluntare de altfel, efectuate de către debitor sau terţul garant în a stopa procedura execuţională.

a. În cazul special al popririi, din coroborarea dispoziţiilor art. 721 alin. (4) cu art. 784 alin. (6) se ridică întrebarea de a şti ce se suspendă în momentul în care debitorul sau terţul garant consemnează creanţa în integralitatea ei şi depune recipisa de consemnare la executor. 

Mai precis, se va suspenda eliberarea sumei consemnate către creditor sau se suspendă executarea silită în integralitatea sa până la momentul definitivării hotărârii pronunţate în contestaţia la executare formulată de debitor sau de terţul garant?

În opinia noastră, într-o astfel de ipoteză dispoziţiile care reglementează acest mecanism trebuie interpretate în sensul că după ce executorul constată opoziţia debitorului sau a terţului garant la eliberarea sumei şi a formulării contestaţiei la executare, ar trebui să intervină o suspendare legală de drept, şi nu doar o suspendare a eliberării sumei consemnate.

Argumentul de care ne-am lovit în practică a fost acela că, după ce o creanţă a fost consemnată la dispoziţia executorului, iar acesta a dispus ridicarea tuturor popririlor instituite la bănci, creditorul s-a prezentat a doua zi la acelaşi executor cu solicitarea expresă de a continua executarea prin scoaterea la licitaţie a unui bun imobil aparţinând debitorului pe care l-a indicat detaliat (str., nr., CF. etc.), iar executorul a început această executare imobiliară cu argumentul că art. 721 alin. (4) C. proc. civ. impune doar suspendarea eliberării sumei consemnate şi atât. Nu şi suspendarea executării silite….

După cum s-a susţinut^[11] în mod judicios, în pofida faptului că norma legală nu reglementează in terminis ca efect al depunerii cu afectaţiune specială dorinţa debitorului de încetare a executării silite, aceasta ar trebui să opereze de drept, astfel încât demersul debitorului sau terţului garant să nu fie golit de conţinut, având în vedere lipsa interesului practic al creditorului în continuarea urmăririi silite.

De altfel, şi Curtea Constituţională a reţinut în mod corect faptul că „în cadrul procedurii de executare guvernată de cerinţa celerităţii nu trebuie protejate numai interesele creditorului, ci şi cele ale debitorului care nu are posibilitatea valorificării bunurilor proprii în vederea acoperirii creanţei, acestea fiind indisponibilizate în procedura executării silite. (…) Aşa cum s-a arătat (…), prin depunerea întregii creanţe împreună cu accesoriile şi cheltuielile de executare se urmăreşte oprirea executării silite”^[12].

Soluţia încetării de drept a executării silite şi nu doar a eliberării sumei consemnate către creditor rezultă fără putinţă de tăgadă şi din dispoziţiile exprese ale art. 721 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora executorul se va pronunţa asupra eliberării sumei doar după ce instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă asupra contestaţiei la executare. Aşadar, fără a avea relevanţă din această perspectivă, adică indiferent de soluţia din contestaţia la executare, executarea silită va înceta oricum, iar ceea ce va diferi va fi cauza care a stat la baza încetării^[13].

b. O altă problemă practică se referă la contul în care se face depunerea cu afectaţiune specială. 

Acesta trebuie să fie exclusiv contul de consemnări al executorului deschis la o anumită bancă sau debitorul ori terţul garant poate să depună suma la orice bancă, astfel cum prevede expres art. 671 alin. (1) C. proc. civ.?

Tot din practică a rezultat un fapt straniu prin care într-o astfel de procedură executorul a solicitat expres depunerea sumei în contul său de consemnări deschis la o anumită bancă.

În opinia noastră, este evident că o astfel de solicitare este profund abuzivă cu dezavantaje evidente pentru debitor (cum ar fi accesul direct al executorului la suma de bani consemnată în contul său, fără o cenzură suplimentară din partea instituţiei la care s-a făcut consemnarea, obligarea şi implicit limitarea debitorului la operaţiuni cu o anumită bancă etc.).

Aşa cum am arătat şi anterior^[14], din dispoziţiile cu caracter general instituite de art. 671 C. proc. civ. rezultă că depunerea oricărei sume de bani în cadrul urmăririi silite se face la CEC Bank SA, Trezoreria Statului sau la orice altă instituţie de credit care are în obiectul de activitate operaţiuni de consemnare la dispoziţia executorului judecătoresc. 

Aşadar, debitorul sau terţul garant au libertatea să aleagă ce instituţie de credit doresc pentru a face consemnarea cu afectaţiune specială, dovada consemnării făcându-se cu recipisa de consemnare care trebuie depusă la executorul judecătoresc. 

c. O a treia problemă ar fi referitoare la posibilitatea popririi unei sume care face obiectul unei depuneri cu afectaţiune specială.

Mai precis, se poate popri o sumă care a fost consemnată cu afectaţiune specială?

Prima facie, dacă ne raportăm la dispoziţiile art. 781 alin. (5) lit. a) C. proc. civ.: „nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie”.

Cu toate acestea, apreciem că interpretarea ce trebuie avută în vedere atunci când ne raportăm la norma legală sus-citată este că, într-adevăr, aceste sume nu pot face obiectul unor măsuri executorii, însă pot face obiectul măsuri asiguratorii. 

Adică, poprirea asiguratorie este pe deplin aplicabilă şi asupra unor astfel de sume cu afectaţiune specială, nu şi poprirea executorie. 

Aceasta înseamnă că un creditor terţ de executarea silită în care s-a făcut depunerea cu afectaţiune specială şi care doreşte să identifice orice sume ce ar aparţine debitorului său, sunt puse temporar la adăpost, putând fi executate ulterior, în eventualitatea în care în primul dosar de executare, ca urmare a contestaţiei la executare formulată de debitor, aceasta a fost soluţionată definitiv în favoarea acestuia, iar creanţa consemnată la dispoziţia executorului judecătoresc a fost eliberată, poprirea asiguratorie solicitată de terţul-creditor fiind astfel transformată în poprire executorie.

d. În fine, o ultimă chestiune practică, în corelare cu analiza făcută la punctul anterior, este de a şti cine este terţul poprit atunci când poprirea asiguratorie se instituie asupra unei creanţe cu afectaţiune specială. 

Într-o astfel de situaţie, terţ poprit va fi instituţia de credit la care s-a făcut depunerea cu afectaţiune specială, astfel cum aceasta este definită de art. 671 alin. (1) C. proc. civ., sau chiar executorul judecătoresc?

În opinia noastră, terţ poprit ar trebui să fie executorul judecătoresc, deoarece creanţa cu afectaţiune specială este consemnată la dispoziţia acestuia şi doar executorul va putea dispune fie eliberarea către creditorul iniţial, în favoarea căruia s-a făcut consemnarea, fie dacă ulterior definitivării hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia la executare în favoarea debitorului, suma nu mai este afectată unei afectaţiuni speciale, executorul, în calitatea sa de terţ poprit va dispune eliberarea sumei în favoarea terţului creditor care a instituit poprirea asiguratorie.

Trebuie înţeles un aspect important, şi anume faptul că într-o astfel de ipoteză nu ne aflăm în cazul unei popriri clasice în care, spre pildă, se indisponibilizează sume aflate în contul curent sau de economii al debitorului deschis la o bancă, caz în care, potrivit art. 787 alin. (1) C. proc. civ., aceasta din urmă, în calitate de terţ poprit, are obligaţia ca în termen de 5 zile de la comunicarea popririi să consemneze suma de bani în contul de consemnaţiuni al executorului judecătoresc, fără a mai avea nevoie de nicio altă aprobare sau încuviinţare.

În cazul ce face obiectul prezentei analize, respectiv poprirea unui sume cu afectaţiune specială, care prin ipoteză se află într-adevăr depusă la o bancă, însă la dispoziţia executorului judecătoresc, eliberarea acesteia de către bancă se va putea face doar după ce aceasta va primi încuviinţarea de la executor în acest sens cu precizarea că acesta, în calitate de terţ poprit, va trebui să dispună eliberarea direct către terţul creditor care a instituit poprirea asiguratorie asupra sumei cu afectaţiune specială, cu condiţia evidentă ca acesta să fie deja în posesia unui titlu executoriu.

Concluzii

Fără a avea pretenţia de a fi desluşit toate arcanele ce pot să apară în practică atunci când se face apel la procedura depunerii cu afectaţiune specială, apreciem cu temei că această procedură, astfel cum a fost structurată în noul Cod de procedură civilă, nu face decât să transpună în practică principul consacrat de art. 6 C. proc. civ., anume acela al soluţionării procedurii execuţionale într-un termen optim şi previzibil. 

De altfel, apreciem că astfel de probleme practice vor mai face obiectul altor analize doctrinare, în pofida faptului că o lungă perioadă de timp această procedură a fost considerată una de nişă în practică, considerându-se că are un caracter marginal în executarea silită, fiind mai rar utilizată. 

Note de subsol

^[1] A se vedea G. Boroi, Incidente care împiedică, sting ori amână executarea silită în procesul civil, în C.J. nr. 4/2003, p. 111 (în cele ce urmează, G. Boroi, Incidente…); adde E. Oprina, I. Gârbuleţ, Tratat teoretic şi practic de executare silită, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 526 (în cele ce urmează E. Oprina, I. Gârbuleţ, Tratat); D.M. Gavriş, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, vol. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 513; M. Dinu, R. Stanciu, Executarea silită în Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 356 (în cele ce urmează M. Dinu, R. Stanciu, Executarea silită în CPC). 

^[2] A se vedea E. Oprina, Depunerea cu afectaţiune specială, în E. Oprina, V. Bozeşan, Executarea silită. Dificultăţi şi soluţii practice, vol. 3, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2021, p. 117 (în cele ce urmează E. Oprina, Depunerea cu afectaţiune specială).

^[3] Este corectă opinia exprimată în doctrină [R. Stanciu, Depunerea cu afectaţiune specială – câteva probleme practice, în R.R.E.S. nr. 3/2019, p. 79 în cele ce urmează R. Stanciu, Depunerea cu afectaţiune specială)], potrivit căreia depunerea cu afectaţiune specială – având în vedere că în realitate este asimilată unei plăţi, respectiv unei obligaţii de a da, aceasta are o incidenţă limitată în materia executării silite directe, i.e. cu privire la obligaţiile de a preda un bun, respectiv obligaţiile de a face sau de a nu face. O excepţie o constituie însă obligarea debitorului la plata despăgubirilor în cazul în care titlul executoriu nu s-a prevăzut expres ce sumă trebuie achitată ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării fizice a acestuia.

^[4] În practică, există şi situaţii, care din nefericire nu au un caracter de excepţie, care au presupus administrarea de probe suplimentare de către instanţa de executare în vederea clarificării modului de consemnarea a sumei – Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 1718A/2019, apud R. Stanciu, Depunerea cu afectaţiune specială, pp. 80-81. 

^[5] Pentru soluţia jurisprudenţială vădit eronată, în opinia noastră, potrivit căreia depunerea cu afectaţiune specială ar fi inadmisibilă în ipoteza în care se face anterior emiterii primelor acte de executare, a se vedea Jud. Sectorului 1 Bucureşti, s a II-a civ., sent civ. nr. 7820/2017 şi comentariul critic în R. Stanciu, Depunerea cu afectaţiune specială, pp. 83-84.

^[6] În acelaşi sens, a se vedea R. Stanciu, Depunerea cu afectaţiune specială, p. 83. 

^[7] Anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, instanţa de executare soluţiona astfel de incidente ivite în executarea silită care se pronunţă prin încheiere, iar normele incidente de trimitere erau cele de la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale.

^[8] Datorită urgenţei care guvernează această procedură, citarea părţilor se va face cu scurtarea termenului prevăzut la art. 159 teza a II-a C. proc. civ., care este incident în astfel de situaţii, de unde rezultă că termenul de citare este foarte posibil să fie mai scurt decât termenul general de 5 zile. 

^[9] A se vedea, R. Stanciu, Depunerea cu afectaţiune specială, p. 82. În sensul că termenul limită până la care se poate face depunerea cu afectaţiune specială este momentul întocmirii actului de adjudecare, a se vedea E. Oprina în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. II, p. 699. 

^[10] Într-o speţă având ca obiect depunerea cu afectaţiune specială, s-a reţinut în mod eronat de către prima instanţă că depunerea efectuată de debitoare a fost o plată benevolă şi nu una de consemnare specială, iar executorul a procedat corect eliberând suma către creditoare, astfel că instanţa de apel, admiţând apelul a dispus întoarcerea executării: „În ceea ce priveşte capătul de cerere privind întoarcerea executării silite prin obligarea creditoarei să restituie toate sumele poprite şi reţinute din contul debitoarei, instanţa l-a respins ca neîntemeiat, în condiţiile în care creanţa şi cheltuielile de executare din dosarul de executare nr. 109/2019 aflat pe rolul SCPEJ R. au fost recuperate prin plata voluntară efectuată de către debitoare, iar nu ca urmare a înfiinţării popririlor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta contestatoare A. S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul de a admite capătul de cerere privind întoarcerea executării silite prin obligarea creditorului de restituire în patrimoniul apelantei a tuturor sumelor poprite şi reţinute din conturile bancare, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui capăt al cererii de chemare în judecată. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă la data de 16.12.2019 sub nr. 16171/300/2019. 

Motivând apelul, a arătat, în esenţă, că instanţa de fond, prin sentinţa pe care a înţeles să o apeleze, cu privire la capătul cererii de chemare în judecată privind întoarcerea executării silite, a reţinut, în mod eronat, că societatea benevol a efectuat plata către SCPEJ în dosarul 109/2019.

Astfel, în temeiul art. 721 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. şi art. 784 alin. (6) C. proc. civ., a formulat cerere prin care a solicitat S.C.P.E.J. R. să ia act de consemnarea sumei cu afectaţiune specială, să dispună desfiinţarea măsurilor asigurătorii şi de executare, precum şi să ia act că ne opunem în mod expres la eliberarea sumelor consemnate.

Mai mult, la data de 10.07.2019, a formulat cerere către B.E.J. C.C., solicitând emiterea unei somaţii în cadrul procedurii ofertei reale de plată, pentru sumele datorate creditoarei D.L.. (…)

Prin întâmpinarea din data de 29.01.2020, intimata a solicitat respingerea apelului formulat ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii legalităţii şi temeiniciei sentinţei instanţei de fond.

În motivare, a arătat în esenţă, faptul că prin intermediul contestaţiei la executare formulate, societatea A. S.A. a solicitat instanţei de judecată să dispună anularea tuturor formelor de executare silită realizate faţă de aceasta în cadrul dosarului execuţional nr. 109/2019 al S.C.P.E.J. R., precum şi întoarcerea executării silite, prin obligarea creditoarei la restituirea tuturor sumelor poprite. (…)

În plus, aşa cum se poate observa din cuprinsul dosarului execuţional, a solicitat să se constate că sumele de bani datorate de societatea debitoare au fost consemnate în contul executorului judecătoresc la data de 10.07.2019, iar cererea de consemnare a sumei cu afectaţiune specială a fost emisă abia la data de 11.07.2019, adică ulterior plăţii voluntare efectuate la data de 10.07.2019.

Analizând actele dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele: (…)

Cu privire la soluţia dată cererii de întoarcere a executării, apelul este fondat. Conform art. 784 alin. (6) C. proc. civ., indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile poprite nu va înceta decât dacă debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înfiinţată poprirea, la dispoziţia executorului judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 721. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înştiinţa de îndată pe terţul poprit.

Art. 721 C. proc. civ., la care se face trimitere, prevede că «(1) Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc. (2) Asupra cererii debitorului sau a terţului garant, executorul judecătoresc se va pronunţa de urgenţă, prin încheiere, dată cu citarea părţilor, ce va fi comunicată de îndată părţilor. (3) Dacă cererea este admisă şi debitorul sau terţul garant nu se opune, executorul judecătoresc, odată cu desfiinţarea măsurilor, va dispune şi eliberarea sumei în mâinile creditorului. (4) Dacă însă debitorul sau terţul garant va dovedi că a făcut contestaţie în termen şi se va opune la eliberare, aceasta este suspendată de drept, iar executorul judecătoresc se va pronunţa asupra eliberării sumei numai după ce instanţa a dat o hotărâre definitivă asupra contestaţiei respective». 

La fila 69 verso dosar JS este fotocopia dovezii de consemnare a sumei, pe care apelanta a specificat că este vorba despre „DS 109/2019 depunere cu afectaţiune specială DS S.C.P.E.J. R.”. Din această menţiune, făcută la data plăţii (10.07.2019) rezultă că apelanta debitoare a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile legale citate mai sus. Prin urmare, nu este vorba în niciun caz despre o plată benevolă.

La data de 10.07.2019, ignorând menţiunea făcută de apelantă, executorul a procedat la eliberarea sumei, deşi era obligat să verifice potrivit extrasului de cont şi menţiunea titlului cu care a fost făcută depunerea.

Aşa fiind, Tribunalul a reţinut că, mai cu seamă dacă nulitatea executării este dispusă pentru necompetenţa executorului, instanţa trebuie să verifice actele făcute de acesta şi să se asigure că nu subzistă nicio vătămare pentru debitor. În acest caz, se impunea admiterea cererii de întoarcere a executării, având în vedere că nu a fost vorba despre o plată benevolă şi că scopul depunerii nu a putut fi atins din culpa executorului, care oricum nu era competent să dispună vreo măsură în dosarul de executare în cauză.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 480 alin. (2) C. proc. civ., apelul a fost admis, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei şi a admiterii cererii de întoarcere a executării silite, precum şi a cererii privind cheltuielile de judecată aferente” – Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. civ. nr. 1748/A/07.08.2020, în R.R.E.S. nr. 2/2020, pp. 159-162 (speţa trimisă în rezumat de jud. R. Stanciu).

^[11] A se vedea E. Oprina, Depunerea cu afectaţiune specială, p. 120.

^[12] C.C.R., Dec. nr. 129 din 7 martie 2019 (M. Of. nr. 407 din 24 mai 2019), pct. 23.

^[13] În acelaşi sens, a se vedea E. Oprina, Depunerea cu afectaţiune specială, p. 120.

^[14] A se vedea supra, §4.