Donația între raport și reducțiune. Imputarea liberalităților, între echitate și irevocabilitate

Studiu publicat în volumul In Honorem Corneliu Bîrsan, tomul I, Ed. Hamangiu, 2023, p. 341-374.

§1. Scurte considerații

„Donațiunile au început odată cu societatea oamenilor care, pe dată ce s-au adunat, au căutat și mijloacele de a-și întreține amiciția lor prin daruri și prezenturi reciproce”^[1]. Prezentă încă din cele mai vechi timpuri, donația este contractul prin care donatorul transmite în mod actual și irevocabil un bun în favoarea donatarului. În conformitate cu art. 984 alin. (2) C. civ., nu „se pot face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament”. Donația interesează, așadar, din punct de vedere contractual, dar și din acela al devoluțiunii succesorale a donatorului. Libertatea de a dispune consacrată cu titlu de principiu în art. 555 C. civ. este limitată când vine vorba de actele de dispoziție cu titlu gratuit; ele sunt permise dar nu sunt agreate de legiuitor. „Nu pare natural și nici oportun de a-l prefera pe altul sieși”^[2]. În prezența unor anumite rude ori a soțului, o persoană își vede îngrădit dreptul de a dispune de bunurile sale prin acte liberale; este numai o îngrădire indirectă, manifestată la decesul său, când dreptul de dispoziție gratuită va fi limitat la o parte din patrimoniu, cealaltă parte revenind acestor rude ori soțului prin voința legii. Reticent actelor de dispoziție cu titlu gratuit, legiuitorul nu a înțeles să le încurajeze, dimpotrivă a impus condiții restrictive pentru încheierea lor. Dacă în timpul vieții donatorului, donația produce efectele unui contract, cu anumite particularități ce țin de caracterul său liberal, odată cu decesul acestuia destinul ei devine incert: în prezența unei anumite categorii de moștenitori pe care legea îi numește moștenitori rezervatari, liberalitatea între vii poate forma obiect al cererii de reducțiune sau/și al cererii de raport, ceea ce poate conduce uneori la desființarea ei.

§2. Decesul donatorului

Când donatorul decedat nu are moștenitori rezervatari, voința acestuia cu privire la bunurile sale manifestată prin încheierea unor donații ori prin întocmirea unui testament și instituirea unuia sau mai multor legate este pe deplin respectată, necunoscând limite. Dacă la decesul său, de cujus are moștenitori rezervatari și în timpul vieții a donat unul sau mai multe bunuri, cererea de valorificare a dreptului la rezerva succesorală impune divizarea moștenirii în două părți: rezerva succesorală, pe care legea o atribuie rezervatarilor acceptanți chiar împotriva voinței defunctului și cotitatea disponibilă, respectiv acea parte din moștenire de care defunctul poate dispune discreționar. Eficacitatea donației depinde prin urmare de mai mulți factori: existența moștenitorilor rezervatari, voința acestora, raportul donație – cotitate disponibilă, întrunirea în persoana donatarului a calității de moștenitor rezervatar ori existența obligației donatarului de a raporta donația primită de la autorul său.

§3. Donația făcută unui terț față de moștenire ori, după caz, unui moștenitor nerezervatar

Dacă defunctul donator nu a avut moștenitori rezervatari, donația realizată de defunct în timpul vieții către un terț străin de moștenire ori către un moștenitor, își păstrează deplina eficacitate, fără să fie afectată de regulile devoluțiunii succesorale. Neavând moștenitori rezervatari, defunctul poate dispune neîngrădit de bunurile sale cu titlu gratuit atât prin donații, cât și prin legate. În ceea ce privește donația, chiar dacă la data facerii sale, donatorul avea rude din categoria descendenților ori părinților ori era căsătorit, această împrejurare este lipsită de relevanță cât timp la decesul său aceste rude nu devin moștenitori, fie pentru că nu mai aveau capacitate succesorală ori vocație concretă, fie pentru că au renunțat la moștenire, fie pentru că sunt nedemne. O căsătorie în ființă la data decesului asigură soțului rămas în viață vocație concretă la moștenire.

În ipoteza în care donatorul lasă la decesul său moștenitori rezervatari, eficacitatea donației este sub semnul întrebării existând riscul desființării totale sau parțiale, în măsura necesară întregirii rezervei succesorale. Când donația făcută este obiect al raportului, rezervatarul va raporta donația, suportând după caz și reducțiunea și raportul. „Liberalitățile se realizează sub condiția rezolutorie de a nu se încălca rezerva succesorală, respectiv partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari sunt îndreptățiți, în virtutea unor dispoziții legale imperative, potrivit cărora moștenitorii rezervatari au dreptul la partea din bunurile moștenirii ce alcătuiesc rezerva succesorală, de la data deschiderii succesiunii”^[3].

§4. Donația făcută unui moștenitor rezervatar

În cazul în care donatarul este și el moștenitor rezervatar, devoluțiunea produce efecte diferite după cum rezervatarul are sau nu obligația de raport. Când donația făcută unui moștenitor rezervatar este scutită de raport, rezervatarul va suporta reducțiunea pentru acea parte a donației ce aduce atingere rezervei celorlalți moștenitori. Dimpotrivă, o donație nescutită de raport va fi adusă la masa succesorală și, după caz, va fi supusă și reducțiunii dacă aduce atingere rezervei celorlalți moștenitori. Aparent, regulile sunt clare și ușor aplicabile; cu toate astea, transmisiunea succesorală și normele în materie de liberalități ridică probleme de interpretare și aplicare când vine vorba de stabilirea cotelor cuvenite moștenitorilor, de operații de reducțiune ori raport. Deși chemate să aplice aceleași reguli, instanțele de judecată oferă soluții diferite, neexistând o practică unitară în domeniu. Doctrina prezintă și ea diverse opinii cu privire la interpretarea prevederilor legale referitoare la imputarea liberalităților, raport ori reducțiune. Cert este că prezența unei liberalități, fie ea donație, fie legat implică cu necesitate determinarea rezervei succesorale, a cotității disponibile și aplicarea normelor cu privire la modul de imputare a liberalităților, iar în final reducțiunea ori de câte ori moștenitorul rezervatar înțelege să își valorifice dreptul său la rezerva succesorală.

§5. Câteva considerații privind rezerva succesorală și cotitatea disponibilă a moștenirii

O definiție a rezervei succesorale este dată de art. 1086 C. civ.: „partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri”. Definiția oferită nu este cea mai inspirată întrucât raportează rezerva la o parte din „bunurile moștenirii”, adică la totalitatea drepturilor patrimoniale transmisibile ce fac parte din patrimoniul defunctului la decesul său, or, din interpretarea normelor legale privind calculul rezervei succesorale, rezultă că rezerva nu se raportează numai la averea lăsată efectiv de defunct la decesul său, ci și la donațiile realizate în timpul vieții, fiind prin urmare o parte din cumulul masei succesorale cu valoarea acestor liberalități, indiferent de timpul trecut de la întocmirea lor. Rezerva succesorală este o instituție controversată care a născut numeroase dezbateri în sistemele de drept, cele continentale precum dreptul francez, dreptul german, dreptul italian, dreptul olandez, spaniol, croat etc. adepte ale teoriei protecției persoanelor apropiate defunctului chiar împotriva voinței acestuia, altele precum dreptul anglo-saxon dimpotrivă adepte ale teoriei protecției deplinei libertăți de a dispune. În mod tradițional, legiuitorul nostru a optat pentru instituția rezervei succesorale, asigurând, credem noi, un raport echitabil între respectarea voinței dispunătorului și garantarea dreptului la moștenire al moștenitorilor rezervatari.

Dreptul la rezerva succesorală a fost calificat de doctrină ca un drept succesoral, propriu, individual al fiecărui moștenitor, instituit prin norme de ordine publică și menit să asigure rezervatarului proprietatea asupra bunurilor ce compun rezerva, acesta nefiind doar un simplu titular al unui drept de creanță^[4]. Față de liberalitățile făcute de defunct, inter vivos ori mortis causa, moștenitorii rezervatari, titulari ai unui drept propriu la rezervă, sunt terți, făcând parte din categoria penitus extranei^[5]. Sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați. Rezerva succesorală cuvenită fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal. Întrucât dreptul la rezerva succesorală este garantat chiar împotriva voinței defunctului, cererea oricărui rezervatar de recunoaștere a dreptului său la rezervă și de reducțiune a liberalităților care încalcă acest drept presupune efectuarea următoarelor operațiuni: determinarea masei de calcul a moștenirii, stabilirea cuantumului rezervei succesorale, al cotității disponibile, reducțiunea liberalităților care depășesc cotitatea disponibilă pentru a asigura întregirea rezervei, de regulă, în natură^[6]. În secțiunea dedicată reducțiunii liberalităților excesive, legiuitorul reglementează în art. 1091 C. civ. modalitatea de stabilire a valorii masei de bunuri în funcție de care se va calcula rezerva succesorală. Este o reconstituire valorică, realizată numai pe hârtie, a întregului patrimoniu pe care l-ar fi avut defunctul dacă nu ar fi făcut donații, prin trei operații matematice, într-o ordine prestabilită:

a) mai întâi, determinarea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii; bunurile existente în patrimoniul succesoral sunt drepturile patrimoniale care au aparținut defunctului și nu au avut un caracter personal. Întrucât dreptul la rezervă se naște odată cu deschiderea succesiunii, evaluarea acestor bunuri are loc ținând cont de starea și valoarea la această dată. Nu sunt incluse în acest activ brut fructele naturale și civile ale bunurilor succesorale produse sau percepute după data deschiderii succesiunii.

b) apoi, determinarea activului net al moștenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut; pasivul succesoral este format din datoriile și sarcinile moștenirii. Datoriile sunt obligațiile patrimoniale care au aparținut defunctului și care nu s-au stins odată cu moartea lui, iar sarcinile reprezintă cheltuielile făcute de moștenitori după deschiderea succesiunii cu administrarea și lichidarea patrimoniului succesoral, plata taxelor și impozitelor bunurilor din moștenire, cât și cheltuielile făcute cu înmormântarea și pomenirea ulterioară tradițională a defunctului. Dacă în urma operațiunilor de evaluare rezultă un pasiv mai mare decât activul brut, activul net la care va fi reunită fictiv valoarea donațiilor trebuie considerat 0, masa de calcul fiind în acest caz egală cu valoarea donațiilor^[7].

c) la final, reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea. Nu vor fi supuse reunirii „darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt excesive, nici sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenților, a părinților sau a soțului și nici cheltuielile de nuntă”^[8]. Darurile obișnuite sunt astfel calificate de la caz la caz în funcție de valoarea lor cât și de starea materială a donatorului; aceste daruri făcute în îndeplinirea unor îndatoriri sociale ori morale nu reprezintă veritabile donații, fiind exceptate de la regimul liberalităților. Donațiile remuneratorii, ce au drept cauză dorința de a recompensa o persoană pentru un anumit serviciu, sunt de asemenea exceptate de la regimul liberalităților atât timp cât valoarea donației corespunde valorii serviciului prestat donatorului, în caz contrar ceea ce depășește această valoare nu mai reprezintă o donație remuneratorie, ci o donație ca oricare alta inclusă în masa de calcul^[9]. Cheltuielile făcute pentru întreținerea ori formarea profesională a descendenților, a soțului sau a părintelui ori cheltuielile de nuntă, în executarea unor obligații cel puțin morale existente în relațiile de familie, nu vor fi reunite la activul net cât timp sunt rezonabile, neavând un caracter excesiv. Spre exemplu, plata de către defunct a studiilor în străinătate numai pentru unul dintre copii, excesive prin raportare la starea materială a părintelui, nu mai reprezintă în înțelesul legii o cheltuială rezonabilă, ci această sumă va fi inclusă la cerere în stabilirea masei de calcul. De asemenea, cheltuielile făcute cu întreținerea uneia dintre aceste persoane trebuie să se încadreze în limite rezonabile prin raportare la patrimoniul defunctului de la acel moment.

Apreciem că reunirea fictivă, doar pe hârtie, pentru stabilirea masei de calcul a rezervei succesorale, privește toate donațiile făcute de defunct în timpul vieții către orice persoană, terț ori moștenitor, exceptând cele enunțate mai sus, fie încheiate prin contracte propriu-zise de donație, fie realizate pe calea simulației, fie indirect și fără a avea relevanță timpul trecut de la gratificare. Donația va fi inclusă în calculul masei succesorale indiferent că face sau nu obiect al cererii de raport ori al cererii de reducțiune. Din acest punct de vedere atrage atenția o soluție din practica judiciară pronunțată într-o cerere de reducțiune a liberalităților excesive în care atât prima instanță, cât și cea de control judiciar au exclus de la stabilirea masei de calcul mai multe donații sub motivarea că nu s-a solicitat reducțiunea acestora^[10]. Apreciem greșită o astfel de interpretare care face confuzie între stabilirea masei succesorale asupra căreia se va calcula rezerva succesorală și soluționarea propriu-zisă a cererii în reducțiunea unei donații excesive. Este adevărat că aplicarea dispozițiilor legale privind calculul rezervei succesorale și al cotității disponibile primește eficiență numai în cazul în care un moștenitor rezervatar invocă reducțiunea, fie prin acțiune, fie pe cale de excepție. În acest caz însă, se impune stabilirea masei succesorale în conformitate cu prevederile art. 1091 C. civ., fără să prezinte relevanță, credem noi, că reducțiunea a fost solicitată numai de către un moștenitor ori că privește numai o anumită liberalitate, deși defunctul a făcut mai multe liberalități. Articolul 1091 alin. (1) C. civ. face referire la „donațiile făcute de cel care lasă moștenirea”, excepțiile de la reunire fiind prevăzute expres în alin. (3) al aceluiași articol, iar printre acestea nu se regăsesc și donațiile a căror reducțiune nu a fost solicitată. Ignorarea unor donații făcute de defunct conduce la un calcul greșit al masei succesorale și automat la stabilirea unui cuantum greșit atât al rezervei, cât și al cotității disponibile, pe care le micșorează corespunzător. Mai mult, reducțiunea va opera numai dacă în urma operațiunilor de determinare a masei de calcul prin includerea tuturor donațiilor, de stabilire a rezervei moștenitorului ce a solicitat reducțiunea, de aplicare a normelor legale privind imputarea liberalităților și ordinea reducțiunii, se constată că acea donație în privința căreia a fost solicitată reducțiunea aduce atingere rezervei succesorale; dacă s-a solicitat reducțiunea mai multor donații, ea va opera în măsura în care aceste donații aduc atingere rezervei. Dacă însă, în urma acestor operațiuni se constată că inclusiv rezervatarul care a invocat reducțiunea altor donații a fost el însuși gratificat de defunct și de fapt această donație este făcută peste limita cotității disponibile, reducțiunea în favoarea sa nu va opera, dar nu va opera nici în favoarea celorlalți moștenitori care nu au solicitat-o. O interpretare contrară a acestor norme legale conduce la soluții inechitabile în ipoteza în care defunctul a gratificat mai mulți rezervatari^[11].

Pentru a evita aplicarea acestor norme imperative privind reconstituirea patrimoniului defunctului, în practică se recurge deseori la simulație, prin deghizarea donației sub aparența unui act cu titlu oneros, scopul urmărit fiind evident: excluderea bunului ori bunurilor astfel donate de la reconstituire și exceptarea de la reducțiune, știut fiind că actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate de defunct nu sunt însumate la activul net al moștenirii^[12]. Întrucât moștenitorul solicită reconstituirea patrimoniului defunctului în vederea valorificării dreptului său la rezervă, ca drept succesoral propriu, el este terț față de o astfel de simulație care îi fraudează dreptul, astfel că va putea face dovada ei cu orice mijloc de probă în virtutea art. 1292 C. civ. Întrucât de cele mai multe ori, față de descendenți, părinți ori soț, transferul unui bun își găsește cauza în alte rațiuni decât cele oneroase, legiuitorul a instituit în art. 1091 alin. (4) C. civ. o prezumție relativă de donație deghizată menită a scuti de sarcina probei simulației pe acel rezervatar interesat să o invoce, ori de câte ori înstrăinarea oneroasă se face către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere. Prezumția operează numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor ai defunctului, dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare. Rezervatarul care invocă această prezumție trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: existența unui act de înstrăinare cu titlu oneros încheiat între defunct și un descendent, părinte ori soțul supraviețuitor; înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere; rezervatarul nu a consimțit la încheierea actului. În cazul în care numai unul ori unii dintre rezervatari au consimțit la înstrăinare, dacă un moștenitor ce nu a consimțit la această înstrăinare invocă prezumția, consimțământul celorlalți rămâne fără efect și înstrăinarea respectivă va fi considerată o liberalitate în lipsa dovezii contrare^[13]. Pentru ca această prezumție legală să primească eficiență este lipsit de relevanță dacă donatarul –părinte ori descendent este sau nu moștenitor al donatorului decedat^[14]. Fiind doar o prezumție relativă de donație deghizată, proba contrară este admisă, cel interesat putând face dovada că actul de înstrăinare oneroasă este real și nu mincinos^[15].

Cât privește modalitatea de determinare a valorii bunurilor donate în vederea reunirii fictive la activul net, art. 1091 alin. (2) C. civ. distinge după cum bunul donat se mai află sau nu în patrimoniul donatarului. În cazul în care bunul se găsește încă în patrimoniul donatarului, valoarea bunului donat se raportează la momentul deschiderii succesiunii și la starea lui din momentul donației. Când donația a fost cu sarcină, din valoarea bunului se va scădea valoarea sarcinii executate de donatar. În cazul în care bunul a fost înstrăinat, ceea ce se reunește fictiv la activul net este valoarea acestuia de la momentul înstrăinării, și nu prețul obținut de donatar prin această înstrăinare. Când bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ține cont de valoarea, la data deschiderii moștenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu prin efectul subrogației și de starea lor la momentul dobândirii. În ipoteza în care bunul donat a fost înlocuit cu bunuri a căror devalorizare era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, precum bunurile mobile supuse degradării morale sau fizice, nu mai este luată în considerare înlocuirea, ci se va ține cont de valoarea bunului donat la momentul înlocuirii (înstrăinării). Dacă bunul donat ori cel care l-a înlocuit prin efectul subrogației a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donația nu va mai fi supusă reunirii fictive. În ceea ce privește sintagma „indiferent de data pieirii”, apreciem că trebuie interpretată în sensul că donația va fi exclusă de la masa de calcul, indiferent că pieirea s-a situat înainte ori după deschiderea succesiunii, și aceasta întrucât, pe de o parte, bunul ar fi pierit oricum, iar pe de altă parte donatarul, debitor al obligației de restituire a bunului în ipoteza în care donația ar fi supusă reducțiunii, este liberat de obligația de restituire, el nefiind nici de rea-credință și nici culpabil pentru nașterea obligației de restituire, conform regulii instituite de art. 1642 C. civ. Când pieirea este imputabilă donatarului, reunirea se va face ca și cum bunul ar exista încă în patrimoniul acestuia, adică la valoarea de la data deschiderii succesiunii^[16]. Sumele de bani donate sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului și data deschiderii moștenirii.

Determinarea masei de calcul permite stabilirea cuantumului rezervei succesorale și al cotității disponibile. În acest sens, potrivit art. 1091 alin. (5) teza finală C. civ., la „stabilirea rezervei nu se ține seama de cei care au renunțat la moștenire (…)” Soluția este firească întrucât moștenitor este numai succesibilul cu vocație concretă care a acceptat moștenirea, renunțătorul fiind considerat că nu a fost niciodată moștenitor, iar pe de altă parte, cuantumul rezervei se calculează prin raportare la numărul moștenitorilor rezervatari, nu al succesibililor rezervatari. Renunțarea la moștenire nu se confundă cu renunțarea la dreptul de a invoca reducțiunea. Renunțarea la moștenire a unui succesibil rezervatar profită celorlalți moștenitori rezervatari, mărind corespunzător cota de rezervă cuvenită fiecăruia^[17]. În schimb, renunțarea la dreptul de a cere reducțiunea profită gratificaților, întrucât partea de rezervă cuvenită rezervatarului ce nu a invocat reducțiunea va mări cotitatea disponibilă. Pe cale de excepție, la stabilirea rezervei se va ține seama și de rezervatarii renunțători atunci când aceștia au fost gratificați de defunct cu o donație raportabilă și în caz de renunțare la moștenire. Întrucât acest text de lege nu poate fi interpretat singular, ci numai prin coroborare cu prevederile art. 1147 alin. (2) C. civ. referitoare la obligația de raport a renunțătorului gratificat, îl vom analiza pe larg în cadrul raportului donațiilor.

În urma operațiunilor de stabilire a rezervei succesorale și a cotității disponibile, se constată dacă există liberalități excesive, respectiv donații ori/și legate care cumulate depășesc cotitatea disponibilă a moștenirii, încălcând rezerva succesorală. Potrivit art. 1092 C. civ., aceste liberalități sunt supuse reducțiunii, la cerere.

§6. Reducțiunea liberalităților excesive

Important de precizat este faptul că reducțiunea operează numai la cerere, și nude drept. Deși reglementată ca instituție de ordine publică, rezerva succesorală va fi asigurată moștenitorului numai la cererea acestuia. Soluția este justă: legea garantează anumitor moștenitori dreptul la o parte din averea defunctului, dar fiecare moștenitor decide dacă înțelege să valorifice acest drept ori să respecte voința autorului său. Valorificarea dreptului la rezervă se realizează individual, de către fiecare moștenitor pe calea cererii reducțiunii liberalităților excesive, invocată prin acțiune ori prin excepție, cerere care odată admisă conduce la ineficacitatea liberalității în măsura necesară întregirii cotei de rezervă a celui care a cerut-o și căruia îi profită exclusiv. Moștenitorul rezervatar ce nu a solicitat reducțiunea unei liberalități excesive a acceptat înlăturarea sa de la moștenire manifestată indirect prin voința defunctului odată cu realizarea liberalităților; dreptul său va fi complet golit de conținut în cazul în care liberalitățile epuizează întreaga masă de calcul^[18]. Reducțiunea este o sancțiune civilă ce lovește acele liberalități care depășesc cotitatea disponibilă a moștenirii, aducând atingere rezervei succesorale. Liberalitățile excesive nu sunt lovite de nulitate, ci devin ineficace în măsura necesară întregirii rezervei^[19].

6.1. Cine poate cere reducțiunea?

Reducțiunea poate fi cerută în primul rând de moștenitorii rezervatari. Cel care solicită reducțiunea trebuie să dovedească calitatea lui de moștenitor rezervatar, adică îndeplinește condițiile pentru a moșteni, a acceptat moștenirea și este, după caz, descendent cu vocație concretă, părinte ori soț supraviețuitor. Dreptul la reducțiune, ca mijloc de valorificare a dreptului la rezerva succesorală, este un drept potestativ, născut în patrimoniul moștenitorului rezervatar la data deschiderii succesiunii și transmisibil inter vivos ori mortis causa succesorilor săi. Când moștenitorul rezervatar a realizat o cesiune a drepturilor sale succesorale, cesionarul, succesor cu titlu particular, a dobândit ca făcând parte din universalitatea transmisă și dreptul patrimonial la reducțiune ce a aparținut cedentului^[20]. În cazul în care moștenitorul rezervatar a decedat anterior exercitării dreptului la reducțiune, acest drept este inclus în patrimoniul său succesoral și poate fi exercitat de moștenitorii săi, fie universali, fie cu titlu universal, fie legali, fie testamentari^[21]. Conform art. 1093 C. civ., reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută și de creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari pe calea acțiunii oblice. În ceea ce îi privește pe creditorii succesorali, aceștia nu pot cere reducțiunea, neavând oricum interes în promovarea unei astfel de cereri întrucât îndestularea creanțelor lor se realizează din activul brut al moștenirii.

6.2. Căile de realizare a reducțiunii

Reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesați^[22]. Dacă reducțiunea nu poate fi realizată pe cale amiabilă, ea poate fi invocată în fața instanței de judecată prin acțiune ori pe cale de excepție, după caz. Moștenitorul rezervatar va promova acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive ori de câte ori nu se află în posesia bunurilor ce fac obiectul liberalităților, cum este cazul donațiilor când bunul este în posesia donatarului și mai rar al legatelor în acele situații în care, sub diverse temeiuri, bunul se află în stăpânirea materială a legatarului. Când bunul ce face obiectul liberalității se află în posesia moștenitorului rezervatar, cum se întâmplă, de regulă, în cazul legatelor, rezervatarul va invoca reducțiunea pe cale de excepție ca mijloc de apărare ori de câte ori este pârât într-o cerere de predare sau executare a legatului. Acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive este o acțiune patrimonială, personală și divizibilă^[23]. Exercitată pe cale de acțiune, cererea în reducțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care curge de la deschiderea succesiunii ori, după caz, de la data la care moștenitorul rezervatar a pierdut posesia bunului ce face obiectul liberalității; pentru liberalitățile care nu au fost cunoscute moștenitorilor la deschiderea succesiunii, termenul curge de la data la care aceștia au cunoscut existența liberalităților și caracterul lor excesiv. Excepția de reducțiune invocată de rezervatarul aflat în posesia bunului căruia i se solicită plata legatului este imprescriptibilă extinctiv.

Având în vedere caracterul aparent autonom al acțiunii în reducțiune ce rezultă din interpretarea textelor în materie inclusiv sub aspectul caracterului prescriptibil, se naște întrebarea dacă cererea în reducțiune poate fi promovată independent de dezbaterea succesiunii. Analiza practicii judiciare surprinde prin diversitatea soluțiilor. Sunt instanțe care soluționează cererea în reducțiune chiar dacă succesiunea nu a fost dezbătută, întemeindu-și soluția pe considerentul că din interpretarea art. 1094 C. civ. rezultă caracterul independent al acțiunii, iar pe de altă parte, în această acțiune „este vorba doar despre o operațiune contabilă, matematică”^[24]. În opinia noastră, o astfel de interpretare nu poate fi primită, acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive fiind inadmisibilă fără a fi dezbătută succesiunea, fie că a fost dezbătută în prealabil, fie că dezbaterea succesiunii are loc odată cu judecata cererii în reducțiune^[25]. Și aceasta întrucât reclamant într-o acțiune în reducțiune nu poate fi decât moștenitorul rezervatar ori succesorul său ori, după caz, creditorul său, însă în toate cazurile este necesară dovedirea calității de moștenitor^[26]. Mai mult, soluționarea unei cereri în reducțiune nu poate avea loc fără stabilirea tuturor moștenitorilor rezervatari, fără determinarea masei de calcul prin evaluarea masei succesorale și identificarea liberalităților, operațiuni strict necesare pentru calculul rezervei succesorale și al cotității disponibile potrivit dispozițiilor art. 1091 C. civ. și în final pentru a se dispune reducțiunea atunci când se constată existența unor liberalități care au încălcat rezerva succesorală. Or, toate aceste operațiuni definesc dezbaterea succesiunii. Și apoi, reducțiunea operând în limita părții de rezervă cuvenită moștenitorului reclamant, această cotă de rezervă se calculează în funcție de numărul tuturor rezervatarilor descendenți care vin la moștenire.

Odată lămurit caracterul dependent al cererii în reducțiune de dezbaterea succesiunii, o altă chestiune necesită lămurire: când reclamantul a învestit instanța de judecată numai cu o cerere în reducțiunea liberalităților excesive, fără ca succesiunea să fi fost dezbătută în prealabil, este obligat judecătorul să procedeze la dezbaterea succesiunii pentru a putea soluționa cererea de reducțiune fără să fi fost învestit cu o cerere expresă în dezbaterea succesiunii? Practica judecătorească nu este unitară nici în această privință. Sunt soluții care admit în virtutea rolului activ al judecătorului consacrat de normele Codului de procedură civilă, că, odată cerută reducțiunea, judecătorul trebuie să procedeze la dezbaterea succesiunii chiar dacă nu a fost învestit expres cu o cerere în acest sens: „Deși, formal, solicitarea de dezbatere a succesiunii nu a fost încorporată în cuprinsul cererii de chemare în judecată în partea dedicată petitelor acesteia, lipsa unei așezări nu are însă aptitudinea să fundamenteze concluzia primei instanței în sensul că aceasta nu ar fi fost învestită cu un astfel de obiect (cum expres se reține în cuprinsul hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță). Din contră, în virtutea rolului său activ, configurat legislativ de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., instanța avea obligația să deceleze adevărata intenție a reclamantei, care, în contextul dat, în care silogismul juridic este construit pe ideea că reducțiunea liberalităților are printre premise dezbaterea succesiunii – și la care reclamanta face referiri ample în conținutul cererii de chemare în judecată –, nu putea fi decât aceea că ea a sesizat tribunalul și cu o atare solicitare”^[27]. Avem rezerve față de o astfel de interpretare care exacerbează rolul activ al judecătorului dincolo de limitele impuse de principiul disponibilității. Dimpotrivă, cealaltă parte a practicii oferă soluția contrară, apreciind, în virtutea principiului disponibilității ce caracterizează procesul civil, că dezbaterea succesiunii nu se poate realiza în cadrul acțiunii în reducțiune dacă reclamantul nu a învestit instanța și cu o cerere expresă în acest sens^[28]. În ce ne privește, credem că în virtutea rolului său activ, judecătorul cauzei poate pune în dezbatere acele împrejurări menite să conducă la completarea cererii introductive cu un capăt de cerere privind dezbaterea succesiunii, numai ca rezultat al voinței exprese a părții în acest sens, precum și dacă este cazul poate dispune o lărgire a cadrului procesual. În caz contrar, când părțile nu înțeleg să învestească expres instanța de judecată și cu o cerere în dezbaterea succesiunii, judecătorul nu poate proceda la dezbaterea succesiunii și, în consecință, nici la soluționarea cererii în reducțiune.

6.3. Ordinea reducțiunii liberalităților. Efectele reducțiunii

Dacă defunctul, pe lângă donații, a instituit și unul sau mai multe legate, legatele se reduc înaintea donațiilor. Mai multe considerente stau drept fundament al acestei reguli imperative ce nu poate fi înlăturată prin voința defunctului. Un prim considerent este garantarea principiului irevocabilității donației, consacrat de art. 1015 C. civ. În cazul în care donațiile s-ar reduce înaintea legatelor, donatorul în mod indirect ar dispune de pârghia revocării donației după bunul plac, instituind unul sau mai multe legate. Aceeași ar fi soluția și în cazul în care s-ar permite donatorului defunct să stabilească o altă ordine, dispunând reducerea cu prioritate a donațiilor. Pe de altă parte, reducțiunea legatelor înaintea donațiilor este o ordine firească deoarece depășirea cotității disponibile are loc ca urmare a ultimelor liberalități făcute de defunct, epuizarea cotității realizându-se succesiv, cu fiecare liberalitate realizată de defunct. Când au fost instituite mai multe legate, toate acestea se reduc deodată, proporțional (cu 10%, 20%, etc) astfel încât suma tuturor liberalităților rămase valabile să nu depășească cotitatea disponibilă. Efectul constă în ineficacitatea parțială a acestor legate. Prin voința lui, defunctul poate stabili o altă regulă a reducțiunii legatelor, dispunând ca unul sau mai multe legate să aibă preferință, caz în care reducțiunea nu va mai opera proporțional asupra tuturor, ci legatele preferate vor fi ultimele reduse numai dacă prin reducerea celorlalte nu a fost întregită rezerva. Când cotitatea disponibilă a moștenirii este epuizată prin donații, legatele vor fi reduse în totalitate, devenind complet ineficace. Astfel, dacă prin reducerea tuturor legatelor, nu a fost întregită rezerva ori în cazul în care defunctul nu a instituit legate, dar a făcut mai multe donații care însumate depășesc cotitatea disponibilă, se procedează la reducțiunea donațiilor, regula fiind că donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă realizării lor, începând cu cea mai nouă. Apreciem că această normă este imperativă, neputând fi înlăturată prin voința defunctului. Dacă două sau mai multe donații au fost făcute la aceeași dată, ele se reduc toate deodată și proporțional precum legatele, exceptând cazul în care donatorul a dispus că anumite donații vor avea preferință și atunci vor fi reduse mai întâi celelalte^[29]. Când donatarul ce suportă efectul reducțiunii este insolvabil, se va proceda la reducțiunea donației următoare. Efectul reducțiunii donației este desființarea acesteia, totală ori după caz parțială. Desființarea donației are un efect retroactiv limitat, operând numai de la data deschiderii succesiunii și nu de la data întocmirii actului, fără a produce efecte față de terții dobânditori de drepturi asupra bunului donat. Când bunul donat se găsește în patrimoniul donatarului la data decesului donatorului, desființarea donației ca efect al reducțiunii obligă donatarul să aducă efectiv bunul la masa succesorală, întregirea rezervei realizându-se în natură. Potrivit art. 1097 alin. (7) C. civ., în acest caz, „gratificatul păstrează fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea”, fiind de bună-credință. Dacă bunul donat nu se mai găsește în patrimoniul donatarului la deschiderea succesiunii întrucât a fost înstrăinat ori a pierit din cauze imputabile acestuia precum și în cazul în care donatarul a constituit asupra lui drepturi reale în favoarea terților, reducțiunea se realizează prin echivalent. Reducțiunea se realizează prin echivalent și atunci când bunul a pierit ulterior deschiderii succesiunii din cauze imputabile donatarului. Când ulterior deschiderii succesiunii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, apreciem că reducțiunea donației produce efecte diferite în conformitate cu art. 1648 C. civ., ținând cont de buna sau reaua-credință a terțului dobânditor^[30]. Pentru bunul mobil, posesia de bună-credință și caracterul oneros al dobândirii asigură terțului un drept ce nu mai poate fi pierdut, în virtutea art. 937 C. civ., caz în care reducțiunea se va realiza prin echivalent. Dacă donația privește un bun imobil, înstrăinarea oneroasă a acestuia de către donatar după deschiderea succesiunii, dar anterior notării în cartea funciară a acțiunii în reducțiune face ca reducțiunea să se realizeze prin echivalent, fără a afecta dreptul terțului dobânditor de bună-credință față de care dreptul la reducțiune nu era opozabil la data la care el a dobândit. Când terțul dobânditor a fost de rea-credință, cunoscând existența cererii în reducțiune, fie prin notare, fie pe altă cale, el suportă efectele desființării donației, fiind obligat la restituire către rezervatari. Dacă gratificatul este un moștenitor rezervatar și donația nu face obiectul raportului, el va putea păstra partea din donație care depășește cotitatea disponibilă în contul rezervei sale, reducțiunea operând numai în cazul în care valoarea donației depășește cumulul cotității/părții din cotitate și al rezervei sale.

§7. Câteva considerații privind raportul donațiilor

Raportul donațiilor este o instituție consacrată în dreptul nostru care a suferit o serie de modificări importante odată cu adoptarea noului Cod civil. Cum s-a menționat constant în doctrină, această instituție are drept temei prezumția legală că ori de câte ori defunctul a făcut donații unui descendent ori soțului său, nu a dorit decât să-i confere acestuia un avans din moștenirea pe care oricum o va culege la moartea sa, fără a urmări să-l avantajeze în detrimentul celorlalți moștenitori^[31]. În ipoteza în care defunctul ar dori să dea mai mult decât ce i se cuvine potrivit legii unuia dintre descendenți ori soțului, trebuie să își exprime voința expresă în acest sens. Instituția raportului donațiilor urmărește menținerea egalității între descendenții defunctului, atunci când aceștia vin singuri la moștenire ori păstrarea echității, a echilibrului între descendenți și soțul supraviețuitor prin menținerea cotelor la care sunt îndreptățiți potrivit devoluțiunii legale, atunci când acești moștenitori vin împreună și efectiv la moștenire.

O definiție a acestei instituții este dată de art. 1146 alin. (1) C. civ.: raportul donațiilor „este obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moștenirea”. Se spune despre donația raportabilă că este o donație nedefinitivă, fără ca acest caracter să înfrângă irevocabilitatea, deoarece raportul donației, deși rezultatul voinței donatorului, nu permite acestuia din urmă să revoce donația în folosul său ori să dispună în vreun fel de bunul donat^[32], bun ce intră de altfel în patrimoniul donatarului odată cu perfectarea contractului și de care acesta poate dispune liber, exclusiv și absolut conform prerogativelor dreptului transmis. Alți autori, dimpotrivă, privesc raportul ca pe o derogare de la principiul irevocabilității^[33], interesul legiuitorului de a menține echilibrul între anumiți moștenitori fiind superior salvgardării principiului irevocabilității donației. Însă de la irevocabilitate legiuitorul nu permite decât această derogare, limitând raportul numai la donațiile făcute descendenților ori soțului când vine în concurs cu descendenții, deși voci din literatură îi reproșează că aceleași rațiuni care impun raportul se regăsesc și în cazul donațiilor făcute altor moștenitori precum ascendenții privilegiați ori colateralii privilegiați^[34]. Dreptul de a cere raportul și obligația corelativă de raport aparțin numai descendenților și soțului supraviețuitor când vine în concurs cu descendenții. Fiecare titular al acestui drept alege dacă îl exercită sau nu.

Când donatorul dorește într-adevăr să avantajeze un descendent sau pe soț, astfel încât acesta să păstreze donația peste cota legală la care este îndreptățit, trebuie să își manifeste voința în acest sens întrucât scutirea de raport nu se prezumă. În acest caz, donația are un caracter definitiv, preciputar. Din interpretarea normelor în materie, rezultă că donația este supusă raportului, indiferent că este o donație pur gratuită ori cu sarcină, ori că privește dreptul de proprietate, un dezmembrământ sau un drept de creanță, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– la moștenire să vină fie numai descendenți, fie unul sau mai mulți descendenți în concurs cu soțul supraviețuitor. Pentru a exista obligația legală de raport, este suficient ca la moștenire să vină numai doi descendenți ori după caz un descendent alături de soț, iar unul dintre aceștia să fi fost gratificat de defunct cu o donație raportabilă. Dacă cel gratificat nu este un descendent, fie că este ori nu rezervatar, fie că vine ori nu în concurs cu soțul supraviețuitor, el nu are obligația de a raporta donația primită de la defunct. Când cel gratificat a fost soțul supraviețuitor, acesta nu are obligația de a raporta donația dacă vine în concurs cu alți moștenitori decât cei din prima clasă;

– donația să fi fost făcută unuia dintre descendenții cu vocație concretă ori soțului supraviețuitor. Dacă donația este făcută unui descendent de grad mai îndepărtat ce nu are vocație concretă la moștenire, acesta nu are obligația de a raporta donația primită;

– donatarul ar fi avut vocație concretă la moștenire chiar și în cazul în care succesiunea s-ar fi deschis la data întocmirii donației. Dacă la data întocmirii donației, donatarul nu era soțul donatorului ori un descendent cu vocație concretă, acesta nu are obligația de raport. Obligația de a raporta donația are un caracter personal, revenind numai moștenitorului gratificat. Când descendentul de grad mai îndepărtat vine la moștenire în nume propriu, nu are obligația de a raporta donația primită de ascendentul său, chiar dacă l-a moștenit pe acesta, după cum nu are obligația de a raporta nici donația primită personal de la defunct dacă la data întocmirii liberalității el nu ar fi avut vocație concretă la moștenire. Când descendentul de grad mai îndepărtat vine la moștenire prin reprezentarea ascendentului său, el are obligația de a raporta donația primită de ascendentul său chiar dacă nu l-a moștenit pe acesta din urmă^[35];

– donația să nu fie scutită de raport. Scutirea de raport este manifestarea de voință a defunctului exprimată chiar în cuprinsul donației ori printr-un act separat, întocmit ulterior, ca donația să aibă un caracter definitiv, avantajând gratificatul cu bunul donat peste partea de moștenire ce i s-ar cuveni potrivit legii. Atunci când scutirea de raport se face prin act separat de contractul de donație, acest act unilateral trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de lege pentru liberalități, donație ori testament, fiind un act solemn sub sancțiunea nulității absolute. Art. 1150 alin. (1) lit. b) C. civ. precizează că donația realizată prin simulație, fie deghizată sub forma unui act cu titlu oneros, fie realizată prin interpunere de persoane, este scutită de raport, „cu excepția cazului în care se dovedește că cel care a lăsat moștenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport”. Din interpretarea gramaticală a acestei dispoziții rezultă că legiuitorul prezumă relativ că simulația unei donații se realizează cu scopul scutirii de raport, considerent pentru care donația simulată este exceptată de la raport. Dacă prezumția este răsturnată, făcându-se dovada că prin simulație s-a urmărit alt scop, donația va fi supusă raportului. Textul de lege este derutant: de ce ar recurge donatorul la simulație pentru a scuti de raport o donație în condițiile în care scutirea de raport este rodul exclusiv al voinței sale, pe care și-o poate manifesta liber oricând în timpul vieții? Ne imaginăm un singur caz în care simulația unei donații ar putea să se facă în scopul scutirii de raport și anume eludarea dispozițiilor imperative ale art. 175 C. civ. prin care legiuitorul interzice scutirea de raport a donațiilor făcute descendenților prin tutore de către persoana aflată sub tutelă specială. Numai că, în acest caz, având în vedere regimul juridic al actelor încheiate de tutore în numele persoanei aflate sub tutela sa, este greu de crezut că se poate recurge la simulație, la deghizarea donației sub aparența unui act oneros^[36]. Simularea donației de regulă va urmări un alt scop decât scutirea de raport, scop pe care donatorul nu îl poate obține altfel. Raționamentul juridic este exact invers: din recurgerea la simulație putem prezuma voința neîndoielnică a donatorului de a scuti de raport donația. Când donația este deghizată sub forma unui act cu titlu oneros, de cele mai multe ori scopul deghizării este evitarea aplicării regimului liberalităților, a reducțiunii donației excesive, nicidecum scutirea de raport a donației respective. Este evident în acest caz că, dacă a recurs la simulație pentru a evita reducțiunea donației, donatorul a intenționat o gratificare definitivă, care să îl avantajeze pe donatar, rezultând implicit voința acestuia de a scuti de raport o astfel de donație. Când simulația donației se realizează prin interpunere de persoane, scopul nu este de a evita raportul, ci de a evita aplicarea unor norme imperative care nu îi permit să gratifice pe adevăratul beneficiar, cum ar fi, spre exemplu, gratificarea soțului peste limitele cotității disponibile speciale, voința de a exclude raportul rezultând neîndoielnic din simulație, fără însă să constituie scopul principal al acesteia. Darurile obișnuite ori donațiile remuneratorii în măsura în care corespund valorii serviciului prestat donatorului nu fac obiect al raportului, nefiind considerate veritabile donații^[37]. În măsura în care nu sunt excesive și în cazul în care donatorul nu a dispus altfel, nici cheltuielile efectuate cu întreținerea și, după caz, formarea profesională a descendenților ori soțului supraviețuitor sau cheltuielile de nuntă nu sunt supuse raportului. Aprecierea caracterului cheltuielilor efectuate pentru întreținerea ori formarea profesională a descendentului ori a soțului nu se realizează generic, în abstract, ci în raport de datele concrete referitoare la starea materială a defunctului și la circumstanțele de fapt ale cauzei^[38]. Conform art. 1150 alin. (1) lit. d) C. civ., nu sunt supuse raportului fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moștenirii și echivalentul bănesc al folosinței exercitate de donatar asupra bunului donat. Dacă bunul donat a pierit fără culpa donatarului, raportul nu mai este datorat. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit cu ajutorul indemnizației încasate ca urmare a pieirii, raportul se va realiza în măsura în care indemnizația a servit la reconstituirea bunului. În cazul în care indemnizația nu a fost folosită pentru reconstituire, aceasta însăși formează obiect al raportului. Când bunul pierit a făcut obiectul unui contract de asigurare, numai eventuala diferență dintre indemnizația încasată și cuantumul sumelor plătite de donatar în cadrul contractului este supusă raportului. În temeiul art. 333 alin. (2) C. civ., clauza de preciput nu este supusă raportului, ci numai reducțiunii^[39];

– succesibilul donatar să fi acceptat moștenirea. Raportul donațiilor este datorat numai dacă donatarul vine efectiv la moștenire. În caz contrar, dacă renunță la moștenire, el nu mai are obligația de a raporta donația primită, însă donația se va comporta ca orice altă liberalitate definitivă, urmând să fie imputată asupra cotității disponibile a moștenirii, iar dacă o depășește, să fie supusă reducțiunii la cerere. În conformitate cu art. 1147 alin. (2) C. civ., donatarul poate fi obligat la raportul donației și în cazul renunțării la moștenire prin stipulație expresă în contractul de donație, caz în care donatarul renunțător „va readuce la moștenire numai valoarea bunului donat care depășește partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moștenitor legal”. În conformitate cu art. 1091 alin. (5) teza finală C. civ., la calculul rezervei se va ține seama și de donatarul renunțător obligat la raport. Cu toate că la prima vedere textele de lege nu par să ridice probleme de interpretare, fiecare voce consacrată a literaturii de specialitate are o opinie proprie când vine vorba de imputarea donației făcute renunțătorului ce rămâne obligat la raport. Sunt autori care afirmă că în acest caz donația se va imputa cu prioritate asupra părții din rezervă ce s-ar fi cuvenit donatarului renunțător, fără a preciza ce se întâmplă cu acea donație dacă depășește partea de rezervă^[40]. Alți autori consideră că donația se impută asupra cotei de moștenire legală (nu rezervei) ce s-ar fi cuvenit renunțătorului dacă ar fi acceptat moștenirea, iar partea din donație ce excede acestei cote va fi adusă la masa succesorală^[41]. În fine o altă opinie este în sensul că donația se va imputa în parte asupra cotității disponibile, raportul datorându-se pentru „diferența dintre valoarea cotității disponibile și ceea ce ar fi primit cu titlu de moștenire legală dacă nu ar fi renunțat”^[42]. În ceea ce ne privește, apreciem că trebuie să distingem după cum defunctul a făcut ori nu și alte liberalități (neraportabile). Dacă donatorul nu a făcut alte liberalități, iar donatarul obligat la raport ar fi venit la moștenire, masa de calcul s-ar fi stabilit prin însumarea activului net cu valoarea donației raportabile. Întrucât moștenirea este numai legală și nu există liberalități neraportabile, donatarul renunțător și-ar culege cota legală dacă ar veni la moștenire, astfel că se va calcula această cotă. Valoarea donației făcute renunțătorului se va raporta la cota legală determinată anterior ce s-ar fi cuvenit gratificatului dacă ar fi acceptat moștenirea; când valoarea donației depășește valoarea cotei legale la care acesta ar fi fost îndreptățit, donatarul va raporta în bani diferența dintre valoarea donației și valoarea cotei sale legale, diferență care va fi împărțită potrivit cotelor legale între ceilalți moștenitori, urmând ca partea din donație ce nu a fost raportată să se impute asupra cotității disponibile a moștenirii, fiind supusă reducțiunii dacă aduce atingere moștenitorilor rezervatari. În cazul în care valoarea donației este mai mică decât valoarea cotei legale la care fi fost îndreptățit ca moștenitor legal, obligația de raport nu mai subzistă, însă donația în întregime se va imputa asupra cotității disponibile ca orice altă liberalitate^[43]. În schimb, când defunctul a făcut și alte liberalități neraportabile, se pune problema modului de imputare a donației primite de către rezervatarul renunțător obligat la raport și a ordinii reducțiunii liberalităților. Întrucât raportul depinde de partea din moștenire pe care ar fi primit-o dacă nu ar fi renunțat, se impune mai întâi determinarea acestei părți. De data aceasta, întrucât există liberalități neraportabile, moștenirea se împarte între rezerva succesorală și cotitatea disponibilă, procedându-se în consecință la stabilirea rezervei și a cotității. Se va stabili partea ce s-ar fi cuvenit renunțătorului, formată după caz numai din rezervă ori din rezervă și cota legală din partea din cotitate neafectată de liberalități. Raportul se va datora în bani pentru diferența dintre valoarea donației și valoare acestei părți. Partea din donație ce nu a fost raportată este o veritabilă liberalitate care trebuie imputată asupra cotității disponibile și supusă reducțiunii în cazul în care aduce atingere rezervei celorlalți moștenitori^[44].

Îndeplinirea cumulativă a acestor condiții are drept efect aducerea valorică a bunului donat la masa succesorală în vederea calculării cotelor legale de moștenire. Donația scutită de raport se va imputa precum orice altă liberalitate asupra cotității disponibile a moștenirii cât și, dacă este cazul, asupra părții din rezervă cuvenită donatarului rezervatar, urmând să fie supusă reducțiunii în măsura în care aduce atingere rezervei celorlalți moștenitori rezervatari. Scutirea de raport nu înlătură reducțiunea dacă donația este excesivă^[45].

§8. Dreptul de a cere raportul

Asemenea reducțiunii, raportul nu operează de drept, ci trebuie cerut. Numai descendenților și soțului supraviețuitor, care vin la moștenirea legală și între care există obligația reciprocă de raport, le este recunoscut acest drept. Pe calea acțiunii oblice, și creditorii personali ai oricăruia dintre acești moștenitori, pot cere raportul pentru îndestularea creanțelor lor, sub rezerva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a acțiunii oblice. Creditorii succesorali și legatarii nu pot pretinde raportul donațiilor.

Dreptul de a cere raportul este un drept patrimonial, transmițându-se moștenitorilor celui îndreptățit la raport în caz de deces al acestuia anterior exercitării dreptului. Acest drept se naște la deschiderea succesiunii și poate face obiectul unei renunțări din partea titularului său. Întrucât spre deosebire de reducțiune, potrivit art. 1152 alin. (2) C. civ. raportul cerut de un moștenitor profită tuturor moștenitorilor îndreptățiți la raport, renunțarea la acest drept trebuie să fie expresă atunci când un alt moștenitor a solicitat raportul. În acest caz, donația va fi raportată numai pentru partea ce se cuvine moștenitorului care a cerut-o cât și, dacă este cazul, pentru părțile celorlalți moștenitori care nu au renunțat expres la raport. Dacă este un singur moștenitor îndreptățit la raport, renunțarea acestuia la raport poate fi și tacită, cât timp el nu solicită raportarea donației. În lipsa altor liberalități, moștenitorul îndreptățit la raport nu poate să solicite în același timp și raportul și reducțiunea aceleiași donații, întrucât odată donația raportată la masa succesorală, valoarea ei este inclusă în masa succesorală din care acest moștenitor își va culege cota-parte de moștenire legală, adică dublul rezervei sale.

Dreptul de a cere raportul donațiilor se exercită în cadrul partajului, realizat fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească. Prin Codul civil actual, legiuitorul a înțeles să confere cererii de raport o strânsă dependență față de cererea de partaj, în afara căreia nu poate fi exercitată, și odată cu această dependență, un implicit caracter imprescriptibil, greu de înțeles în ceea ce ne privește. Cererea de raport este o cerere în realizare, patrimonială, personală, neputând fi exercitată împotriva terților dobânditori, ci numai împotriva donatarului. Dreptul de a cere raportul este un drept potestativ care odată exercitat generează efectiv obligația de raport în patrimoniul donatarului. Nici rațiuni de ordin moral, nici rațiuni de ordin juridic nu justifică caracterul imprescriptibil al unui drept potestativ. Mai mult, raportul se face prin echivalent; ceea ce se raportează nu este bunul în materialitatea lui, ci contravaloarea acestuia, orice dispoziție contrară ce ar impune donatarului raportul în natură fiind nescrisă. Donația rămâne valabilă, nefiind afectată de cererea de raport decât în ipoteza în care donatarul, încă proprietar, dorește să facă raportul în natură, prin aducerea bunului la masa succesorală, caz în care donația se desființează. Raportul în natură nu poate fi făcut dacă bunul a fost înstrăinat, grevat cu o sarcină reală ori face obiectul unui contract de locațiune pe o durată mai mare de 3 ani.

§9. Modul de efectuare a raportului

Raportul se efectuează prin echivalent. Întrucât regula este instituită pentru o mai bună siguranță a circuitului civil, dar și în interesul donatarului, evitându-se astfel starea constantă de incertitudine ce ar plana asupra dreptului dobândit prin donație, acesta din urmă poate decide, conform propriului său interes, dacă dorește să facă raportul în natură, predând moștenirii bunul liber de sarcini, ori dimpotrivă prin echivalent. O dispoziție prin care donatarul ar fi obligat la raportul bunului în natură este nescrisă. Cum menționam anterior, raportul prin echivalent salvează contractul de donație.

Prin echivalent, raportul se face prin preluare, prin imputație ori în bani. Potrivit art. 1151 alin. (4) C. civ., raportul prin preluare se realizează prin luarea din masa succesorală de către moștenitorii îndreptățiți la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeași natură și calitate cu cele care au format obiectul donației, ținând seama de cotele succesorale ale fiecăruia^[46]. Raportul prin imputație presupune că valoarea donației primite se scade din partea legală ce se cuvine moștenitorului gratificat, acesta culegând din moștenire numai diferența dintre valoarea părții sale legale și valoarea donației primite. Raportul prin preluare se justifică atunci când valoarea cotei legale la care este îndreptățit moștenitorul gratificat este mai mare sau cel puțin egală cu valoarea donației primite.Raportul în bani obligă moștenitorul donatar să depună la dispoziția celorlalți moștenitori o sumă de bani egală cu diferența dintre valoarea donației primite și valoarea cotei sale legale. Implicând și un raport prin imputație, donatarul va face raportul în bani atunci când valoarea bunului donat depășește valoarea cotei succesorale la care el este îndreptățit ca descendent ori, după caz, soț supraviețuitor^[47].

Raportul prin echivalent presupune cu necesitate evaluarea bunului donat ori actualizarea cu indicele inflației a sumei de bani donate. Criteriile de evaluare sunt aceleași ca și la reducțiune cu deosebirea că data de referință în raport de care se face evaluarea bunului ori actualizarea sumei de bani este data soluționării cererii de raport. Astfel, se ia în considerare valoarea bunului donat la data soluționării cererii de raport, ținându-se însă cont de starea lui din momentul încheierii donației. Dacă donația a fost cu sarcini, raportul privește diferența dintre valoarea bunului astfel stabilită și valoarea sarcinilor asumate prin contractul de donație, sarcini evaluate tot la momentul judecății^[48]. Când bunul donat a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, donatarul va raporta valoarea bunului la data înstrăinării și nu prețul obținut prin înstrăinare. Norma legală nu mai precizează care este starea bunului avută în vedere la evaluare, fie starea din momentul donației, fie cea din momentul înstrăinării, ceea ce naște dificultăți de interpretare în practică. Am putea susține, alături de alți autori^[49], că pentru identitate de rațiune, evaluarea ar trebui să privească starea bunului din momentul donației. În schimb, dacă bunul donat a fost înlocuit cu un alt bun, se ține cont de valoarea, la data raportului, a bunului intrat în patrimoniu și de starea lui la momentul dobândirii ori acest bun prin efectul subrogației înlocuiește bunul donat în starea și valoarea de la momentul înlocuirii. Înlocuirea nu mai este luată în considerare atunci când devalorizarea era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii bunului, caz în care apreciem că raportul privește valoarea bunului donat din momentul înstrăinării (înlocuirii).

Articolul 1154 alin. (1) C. civ. dispune că donatarul are dreptul să recupereze, proporțional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate, precum și cu lucrările autonome necesare și utile până la data raportului. Totodată, donatarul rămâne răspunzător pentru deteriorările și degradările aduse bunului prin faptă culpabilă. Aceste norme legale primesc eficiență când donatarul alege să facă raportul în natură, aducând bunul la masa succesorală în starea avută la acest moment. Deși textul de lege face referire la nașterea unui drept de creanță ori după caz a unei obligații de despăgubire în patrimoniul donatarului numai în cazul raportului în natură, apreciem că aceste dispoziții legale devin aplicabile și în cazul raportului prin echivalent când raportul privește bunul ce a înlocuit bunul donat, deoarece valoarea bunului intrat în patrimoniu prin efectul subrogației corespunde valorii bunului donat, valoare care depinde de starea avută la data înlocuirii, cu îmbunătățirile efectuate ori după caz cu degradarea și deteriorările deja produse. Când donatarul face raportul prin echivalent și este încă proprietarul bunului donat, îmbunătățirile efectuate nu dau naștere unui drept de creanță în patrimoniul său întrucât îi profită și îi aparțin, în calitatea lui de proprietar, iar pe de altă parte evaluarea se face după starea bunului de la momentul donației, fără ca aceste lucrări să fie incluse în valoarea care se raportează la moștenire, după cum nici deteriorările ori degradarea suferite de bun nu îl obligă la despăgubiri de vreme ce el raportează valoarea bunului în starea din momentul donației, și nu starea degradată ori deteriorată de la data cererii de raport.

§10. Imputarea liberalităților. Corelația dintre reducțiune și raport

Imputarea liberalităților reglementată de dispozițiile art. 1099 C. civ. se realizează diferit, după cum liberalitatea este sau nu făcută unui moștenitor rezervatar ori, fiind făcută unui rezervatar, este sau nu supusă raportului. Din punct de vedere conceptual, imputarea unei liberalități presupune determinarea părții din moștenire, rezervă succesorală ori cotitate disponibilă, din care este executată liberalitatea și pe care aceasta o epuizează corespunzător. Cum s-a menționat în literatură, imputarea liberalităților nu este întotdeauna o operațiune simplă, deoarece implică corelarea regulilor aplicabile de la reducțiunea liberalităților excesive cu cele ce reglementează raportul donațiilor^[50].

Când beneficiarul liberalității, donație ori legat, nu este moștenitor rezervatar, liberalitatea se impută asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește, este supusă reducțiunii la cerere. Intră în această categorie orice terț față de moștenire, fie că este terț prin lipsa vocației concrete, fie prin efectul renunțării la moștenire. Donația făcută unui succesibil rezervatar care a renunțat la moștenire se va imputa în toate cazurile asupra cotității disponibile, fiind lipsit de relevanță că donația era sau nu raportabilă, exceptând cazul donației raportabile chiar și în caz de renunțare.

Dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotității disponibile. Când liberalitatea nu epuizează cotitatea disponibilă, atunci restul din cotitate neafectat de alte liberalități se împarte între moștenitorii rezervatari potrivit cotelor devoluțiunii legale, caz în care rezervatarul gratificat va cumula rezerva succesorală cu donația și cu cota succesorală ce îi revine din restul cotității. Când liberalitatea neraportabilă făcută rezervatarului epuizează cotitatea fără a o depăși, rezervatarul gratificat va cumula cotitatea, păstrând donația în întregime, cu cota de rezervă, pe când ceilalți moștenitori rezervatari vor culege fiecare numai rezerva. Dacă donația neraportabilă făcută moștenitorului rezervatar depășește cotitatea disponibilă a moștenirii, excedentul se va imputa asupra cotei de rezervă cuvenite gratificatului și dacă o depășește este supus reducțiunii pentru a asigura rezerva celorlalți moștenitori rezervatari. În această ipoteză, rezervatarul gratificat va cumula rezerva lui cu cotitatea disponibilă și va suporta reducțiunea donației pentru partea care depășește cumulul mai sus precizat. În cazul în care există mai multe liberalități ce se impută asupra cotității disponibile conform regulilor amintite, aceste liberalități rămân eficiente cât timp nu aduc atingere rezervei, în caz contrar devenind aplicabile normele privind ordinea reducțiunii liberalităților excesive coroborate cu regulile imputării. Se observă că în aceste cazuri, fiind vorba despre donații neraportabile, donația este supusă numai reducțiunii în măsura în care este excesivă, fără a primi aplicare normele din materia raportului donațiilor. În conformitate cu art. 1090 alin. (1) C. civ., atunci când soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, liberalitățile neraportabile făcute acestuia nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin; dacă defunctul nu a dispus prin liberalității de partea din cotitatea disponibilă ordinară ce excede cotității disponibile speciale instituite de art. 1090, atunci aceasta revine descendenților. Cotitatea disponibilă specială comportă o dublă limitare: nu poate fi mai mare decât 1/4 din moștenire și, chiar mai mică de ¼, nu poate depăși partea descendentului care a primit cel mai puțin.

În schimb, când beneficiarul liberalității este un moștenitor rezervatar și liberalitatea este supusă raportului, devin aplicabile normele ce reglementează raportul donațiilor, norme care exclud reducțiunea în acele devoluțiuni în care defunctul nu a făcut și liberalități neraportabile. Dacă însă defunctul a făcut, pe lângă liberalități raportabile, și liberalități neraportabile, donații sau legate, se pune problema modului de imputare a acestor liberalități asupra moștenirii în vederea determinării acelora care încalcă rezerva succesorală. Este necesar, așadar, să se stabilească în prealabil masa de calcul a moștenirii ce va include donațiile raportabile, cât și cele neraportabile, pentru a se determina cotitatea disponibilă și să se identifice toți moștenitorii rezervatari. Potrivit art. 1099 alin. (3) C. civ., liberalitatea făcută unui moștenitor rezervatar și supusă raportului „se impută asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se impută asupra cotității disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotității disponibile. În toate cazurile, dacă se depășește cotitatea disponibilă, liberalitatea este supusă reducțiunii”. Textul de lege reglementează două moduri de imputare a liberalității raportabile. Primul mod de imputare instituie regula voită de legiuitor și întemeiată pe interesul de a proteja moștenitorii rezervatari, aplicabilă ori de câte ori defunctul prin voința sa nu dispune altfel: donația raportabilă se impută mai întâi asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se impută asupra cotității disponibile, urmând să fie supusă reducțiunii pentru partea din excedent care depășește cotitatea disponibilă. Donația devine, așadar, supusă în parte raportului și în parte reducțiunii: partea din donație ce cumulează în valoare rezerva gratificatului cu partea din cotitatea disponibilă este supusă raportului, iar partea din donație ce excede acestui cumul este supusă reducțiunii, scopul fiind asigurarea rezervei succesorale în natură. Se observă că prin acest mod de imputare, liberalitatea supusă raportului care din punctul de vedere al defunctului nici nu este o veritabilă liberalitate, ci doar „un avans” din moștenirea ce s-ar cuveni gratificatului, micșorează cotitatea disponibilă a moștenirii mergând până la epuizarea ei completă^[51]. Al doilea mod de imputare a donației raportabile este rodul voinței defunctului care dispune ca imputarea să se facă mai întâi asupra rezervei globale, lăsând cotitatea disponibilă altor liberalități definitive și, numai în măsura în care donația depășește cuantumul rezervei globale, să se impute asupra cotității disponibile, fiind supusă reducțiunii dacă excede și cotității disponibile. În acest caz, partea din donație ce cumulează în valoare rezerva globală cu cotitatea disponibilă este supusă raportului, reducțiunea intervenind numai în cazul în care valoarea donației depășește cumulul anterior menționat. Evident că depășirea valorică a cumulului rezervei cu cotitatea disponibilă ce ar conduce la reducțiunea donației este posibilă numai atunci când asupra cotității disponibile s-a imputat cu prioritate o altă liberalitate^[52]. Imputarea liberalităților nu se poate face fără aplicarea regulilor ce guvernează ordinea reducțiunii liberalităților. Potrivit art. 1097 alin. (5) C. civ., în cazul donației raportabile, „când partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare mai puțin sau prin echivalent bănesc”.

Scurte concluzii

În timpul vieții donatorului, donația este doar un contract. La decesul său, devine o liberalitate, guvernată de normele legale ce reglementează rezerva succesorală, reducțiunea, raportul, imputarea, ordinea reducțiunii etc. Uneori, donația suportă alternativ raportul sau reducțiunea, alteori suportă concomitent și raportul și reducțiunea. Revine celui chemat să aplice legea sarcina, deseori dificilă, de a identifica cât mai aproape de voința legiuitorului dar și a defunctului, normele de drept aplicabile acestei liberalități, conturându-i astfel destinul juridic. Confuzia între instituții este frecventă, practica oferind numeroase exemple în acest sens, când în loc de reducțiune, se solicită raportul ori invers, dar mai ales atunci când o donație raportabilă suportă și reducțiunea. Opera de interpretare și aplicare a normelor în materia calculului rezervei, a cotității disponibile, a imputării liberalităților nu este deloc ușoară, de aici diversitatea soluțiilor oferite de practica judiciară.

Note de subsol

^[1] G.P. Petrescu, Donațiunile între vii și donațiunile neregulate, vol. I, Tipografia Curții Regale, București, 1891, p. 14.

^[2] D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ed. C.H. Beck, București 2014, p. 87 și doctrina franceză citată de acesta.

^[3] C.C.R., Decizia nr. 18/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1092 și art. 1097 din Codul civil, pct. nr. 16, publicată în M. Of. nr. 339 din 18 aprilie 2018.

^[4] A se vedea și Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 263-268.

^[5] D. Chirică, Terții din perspectiva dreptului succesoral și al liberalităților, în R.R.D.P. nr. 1/2020, nr. 25, accesat online pe www.sintact.ro.

^[6] Jud. Sectorului 3 București, sent. civ. nr. 11736/2021, disponibilă online pe www.lege5.ro.

^[7] D. Chirică, Tratat de.., op. cit., p. 411-412.

^[8] Art. 1091 alin. (3) C. civ.

^[9] D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român. Partea I. Donațiunile între vii, tomul IV, București 1913, p. 138: medicul, farmacistul sau preotul căruia i se face o liberalitate remuneratorie nu poate în principiu să o primească și, în același timp, să solicite și onorariul ce i s-ar cuveni, întrucât caracterul remuneratoriu al dispoziției presupune răsplătirea serviciilor prestate și plata datoriei care rezultă din aceste servicii.

^[10] Trib. Cluj, dec. civ. nr. 1224/2021, disponibilă online pe www.lege5.ro.

^[11] Să luăm următorul exemplu: defunctul are doi copii C1 și C2. Mai întâi l-a gratificat cu scutire de raport pe C1 cu un bun în valoare de 6.000 lei, ulterior l-a gratificat cu scutire de raport pe C2 cu suma de 9000 lei, iar la decesul său activul net al moștenirii are o valoare de 1.000 lei. C2 solicită reducțiunea donației făcute de defunct lui C1, fără ca C1 să solicite și el reducțiunea făcută de defunct fratelui său. În cadrul acestei acțiuni, masa de calcul stabilită potrivit art. 1091 C. civ. cu reunirea fictivă a ambelor donații la activul net este de 16.000 lei. Rezerva fiecărui descendent este de 4000 lei, iar cotitatea disponibilă a moștenirii are un cuantum de 8000 lei. Prin aplicarea normelor legale privind imputarea liberalităților și ordinea reducțiunii, donația făcută lui C1 este socotită a fi făcută din cotitatea disponibilă a moștenirii, fiind cea mai veche, pe când donația făcută lui C2 depășește cotitatea disponibilă cu 7000 lei, aducând atingere rezervei succesorale a lui C1. Întrucât C1 nu a solicitat reducțiunea, donația făcută lui C2 deși excesivă nu este supusă reducțiunii. Însă cererea în reducțiune formulată de C2 urmează să fie respinsă întrucât nu donația făcută lui C1 este excesivă, aducând atingere rezervei sale. În caz contrar, dacă donația făcută lui C2 nu ar fi însumată la stabilirea masei de calcul întrucât C1 nu a solicitat reducțiunea ei, masa de calcul ar avea o valoare de numai 7.000 lei. Rezerva fiecărui descendent este de 1500 lei, iar cotitatea disponibilă are un cuantum de 3.500 lei. Potrivit regulilor de imputare a liberalităților, donația făcută lui C1 se va imputa mai întâi asupra cotității disponibile pe care o va epuiza, apoi asupra cotei sale din rezervă pe care o depășește, aducând atingere rezervei lui C2. C1 va suporta reducțiunea donației sale cu suma de 1000 lei.

^[12] Pentru o tratare pe larg a simulației, a se vedea și Fl. A. Baias, Simulația. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Rosetti, București 2003; .F.A. Boar, Fl.A. Baias, Simulația și buna-credință: o contradicție în termeni?, în R.R.D.P. nr. 4/2020, disponibil online pe www.sintact.ro.

^[13] D. Chirică, Tratat de…, op. cit., p. 419 și doctrina citată de acesta.

^[14] A se vedea și M.L. Istrătoaie, Probleme de drept privind donațiile între soți, în R.D.Fam. nr. 2/2022, p. 23-45; D. Zeca, Recurs. Rolul activ al instanței de judecată versus obligațiile părților de a propune probe. Dovada acceptării succesiunii. Aplicabilitatea prezumției de liberalitate prevăzută de art. 845 C. civ. 1864 versus dovada caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare,în R.R.D.J. nr. 2/2020, disponibil online pe www.sintact.ro.

^[15] Trib. Argeș, s. civ., dec. civ. nr. 3566/2021, disponibilă online pe www.lege5.ro.

^[16] A se vedea și D. Chirică, Tratat de…, op. cit., p. 423.

^[17] Astfel, dacă defunctul are trei copii și a instituit un legat universal în favoarea unui terț, iar la moștenire vin legatarul și numai doi copii care solicită reducțiunea, al treilea fiind renunțător, rezerva succesorală globală este de c din masa de calcul și se va împărți în mod egal între cei doi fii acceptanți, fiecăruia cuvenindu-i-se o cotă de rezervă de 1/4. Dacă moștenirea ar fi fost acceptată de toți copiii și aceștia ar fi cerut reducțiunea legatului, rezerva globală fiind aceeași – 1/2, fiecărui copil i s-ar fi cuvenit o cotă de rezervă de 1/6 din moștenire. În schimb, dacă toți fiii defunctului ar fi acceptat moștenirea, dar numai doi dintre aceștia au solicitat reducțiunea legatului, reducțiunea va opera numai pentru a asigura cotele de rezervă ale celor care au solicitat-o, adică un total de 1/3 din moștenire cu titlu de titlul de rezervă, restul de 2/3 fiind cules de legatar.

^[18] Spre exemplu, defunctul a lăsat bunuri în valoare de 14.000 lei și un pasiv estimat la 4.000 lei și are doi copii C1 și C2. În timpul vieții a făcut o donație în valoare de 20.000 lei lui D, iar prin testament l-a instituit pe L legatar universal. Numai C1 solicită în termen reducțiunea celor două liberalități. Se va stabili masa de calcul a moștenirii: activ brut –activ net + donații =30.000 lei. Rezerva cuvenită celor doi copii este de 1/2, adică 15.000 lei, iar cotitatea disponibilă este 1/2, adică 15.000 lei. Cum numai C1 a solicitat dreptul la rezervă, reducțiunea va opera astfel încât să asigure numai cota de rezervă cuvenită lui C1, adică 7.500 lei, restul mărind corespunzător cotitatea disponibilă la cuantumul de 22.500 lei. Moștenirea se împarte astfel, având în vedere ordinea reducțiunii liberalităților excesive: C1 va primi bunuri în valoare de 7.500 lei corespunzător părții sale din rezervă, donația își păstrează deplina eficacitate, fiind imputată cu prioritate asupra cotității, iar legatul va fi redus la suma de 2.500 lei, partea din cotitate rămasă după imputarea donației. C2, deși moștenitor rezervatar, în lipsa cererii în reducțiune, nu va culege nimic din moștenire. Dacă ambii copii ar fi solicitat reducțiunea, rezerva care trebuia asigurată avea un cuantum de 15.000 lei. Se observă că valoarea donației este mai mare decât valoarea cotității disponibile, astfel că respectând ordinea reducțiunii, legatul se reduce primul în totalitate, devenind ineficace, iar donația se reduce parțial, pentru valoarea de 5.000 lei care va întregi rezerva celor doi descendenți.

^[19] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 340.

^[20] În acest sens, C. Macovei/Dobrilă, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, C. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1125; Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de…, op. cit., p. 335; D.Chirică, Tratat…, op. cit., p. 434.

^[21] A se vedea și D. Chirică, Terții…, op. cit., nr. 26, disponibil online pe www.sintact.ro.

^[22] Art. 115 alin. (3) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată în M. Of. nr. 237 din 19 martie 2018: „Notarul public, având acordul tuturor moștenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităților, până la limitele prevăzute de lege”.

^[23] D. Chirică, Terții din…, op. cit., nr. 32.

^[24] C.A. Constanța, dec. civ. nr. 297/2021, disponibilă online pe www.lege5.ro: „Prin urmare, fiind vorba despre o operațiune contabilă, matematică, instanța nu trebuie să dezbată în mod necesar succesiunea lui de cuius pentru a dispune reducțiunea liberalităților excesive ci doar să procedeze la calculele pe care însăși legea i le indică. Tocmai de aceea prevederile art. 1094 C. civ. stabilesc că reducțiunea se realizează și «pe cale de acțiune»”.

^[25] A se vedea Trib. Buzău, dec. civ. nr. 584/2021; Jud. sect. 2 București, s. civ., sent. civ. nr. 10189/2021 a Judecătoriei; Jud. Craiova, s. civ., sent. civ. nr. 3637/2021; C.A. Bacău, s. I civ., dec. civ. nr. 115/2021, disponibile online pe www.lege5.ro.

^[26] În acest sens, Trib. Mehedinți, s. I civ., dec. civ. nr. 1063/2021, disponibilă online pe www.lege5.ro.

^[27] C.A. Timișoara, dec. civ. nr. 106/2018, accesată online pe www.lege5.ro.: „o primă critică adusă deciziei atacate privește neanalizarea de către prima instanță a solicitării de dezbatere a succesiunii după antecesoarea comună a părților. Sub acest aspect, s-a reținut că dezbaterea succesiunii, tinzând la determinarea calității de moștenitor, a cotelor-părți din moștenire (inclusiv la stabilirea rezervelor și a cotității disponibile) și a masei succesorale, se privește a fi o etapă obligatorie ce se cere a fi parcursă pentru a se obține reducțiunea liberalităților excesive, finalitate ultimă spre care tinde reclamanta din prezentul litigiu. O astfel de constatare nu este infirmată, ci, din contră, confirmată, de dispozițiile art. 1091 C. civ., text potrivit căruia determinarea limitelor valorice ale rezervei și cotității disponibile (în vederea reducțiunii liberalităților excesive) se realizează ulterior cuantificării activului moștenirii, ceea ce pune în evidență, din nou, necesitatea determinării cu prioritate a conținutului masei succesorale și a echivalenței sale valorice față de aceea a reducțiunii liberalităților excesive.

^[28] În acest sens, Trib. Timișoara, s. I civ., sent. civ. nr. 1858/A/2017; Trib. Timișoara, s. I civ., sent. civ. nr. 1194/2020: „se constată că reclamanta nu a înțeles să investească instanța cu o acțiune pentru dezbaterea succesiunii defunctei, niciunde neexistând formulat expres un asemenea capăt de cerere, în absența unei formulări exprese nefiind permis instanței să deducă existența unui capăt de cerere. Argumentul că reducțiunea liberalităților excesive presupune ca operațiune prealabilă stabilirea valorii masei succesorale nu înseamnă că presupune automat și dezbaterea succesiunii. Stabilirea masei succesorale și, dacă este cazul, reducțiunea liberalităților excesive, sunt doar operațiuni juridice în cadrul dezbaterii succesiunii, însă aceasta nu presupune în mod obligatoriu și dezbaterea succesiunii în absența vreunei cereri, în sensul stabilirii calității de moștenitor, a cotelor succesorale sau al atribuirii bunurilor”.

^[29] Art. 1096 alin. (4) C. civ.

^[30] A se vedea și V. Stoica, Au terții un veșmânt logic comun în Codul civil?, în R.R.D.P. nr. 1/2020, nr. 17, disponibil online pe www.sintact.ro.

^[31] D. Alexandresco, Explicațiunea…, op. cit., p. 547; M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966, p. 236.

^[32] D. Chirică, Tratat de…, op. cit., p. 565.

^[33] A se vedea cu referire la irevocabilitatea donației și I. Dogaru (coord.), Drept civil. Teoria generală a actelor cu titlu gratuit, Ed. All Beck, București 2005, p. 195 și urm.; M.L. Istrătoaie, Contracte civile speciale, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 236 și urm.; Fr. Deak, Tratat…, op. cit., p. 357.

^[34] Fr. Deak, R. Popescu, Tratat…, op. cit., p. 363-364; Fr. Deak, Tratat…, op. cit., p. 357; M. Eliescu, Transmisiunea…, op. cit., p. 238.

^[35] Art. 1149 C. civ.

^[36] Potrivit art. 175 C. civ. „din bunurile celui pus sub tutelă specială, descendenții acestuia pot fi gratificați de către tutore, cu avizul consiliului de familie și cu autorizarea instanței de tutelă, fără însă să se poată da scutire de raport”.

^[37] Jud. Sectorului 5, București, s. civ., sent. civilă nr. 4496/04.06.2018, menținută prin dec. civ. nr. 763A/19.03.2019 a Trib. București, s. a III-a civ.: „(…) suma de 10.000 lei, pe de o parte, și 2.000 de dolari, pe de altă parte, ar putea fi apreciate drept daruri obișnuite nesupuse raportului și nesupuse reunirii fictive la masa partajabilă, având în vedere intenția evidentă și firească a defunctului de a-și ajuta financiar fiul cu diverse sume de bani, unele dintre ele cu o valoare mai mare, dar care nu relevă dorința defunctului ca aceste sume să fie considerate un avans al moștenirii, care să trebuiască să fie aduse la masa de împărțit, pentru a nu fi dezavantajat celălalt moștenitor, respectiv soția supraviețuitoare”.

^[38] Trib. București, s. a III-a civ., dec. civ. nr. 3327/2021, disponibilă pe www.lege5.ro: „În primul rând, sumele achitate cu titlu de întreținere presupun o stare de nevoie, chiar dacă este acceptabil ca în materia raportului donațiilor această noțiune să poată fi interpretată mai relaxat, rămâne totuși necesar să se rețină că sumele de bani sunt virate cu scopul acoperirii unor cheltuieli obișnuite, curente, ceea ce presupune mai degrabă existența unor prestații succesive și în cuantumuri mai reduse, achitarea unor sume mari în intervale reduse transmițând o altă intenție decât cea a întreținerii. În ceea ce privește sumele pentru formarea profesională, acestea nu pot fi raportate decât la formarea inițială școlară și universitară, motivele de apel întemeiate pe desfășurarea de către apelant a unui curs MBA neputând fi primite întrucât acesta este un program de perfecționare profesională adresat practicienilor care prin costuri și finalitate nu poate fi asociat cu noțiunea de formare profesională în înțelesul art. 1150 anterior citat, astfel încât să asigure scutirea de raport”.

^[39] A se vedea și D. Chirică, Clauza de preciput – o moștenire contractuală?, în R.R.D.P. nr. 3-4/2021, disponibil online pe www.sintact.ro.

^[40] C. Macovei/Dobrilă, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, C. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu…., op. cit., p. 1191.

^[41] Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de…, op. cit., p. 369-370.

^[42] D. Chirică, Tratat…, op. cit., p. 574.

^[43] Spre exemplu, la decesul defunctului, rămân doi copii C1 și C2 și soțul supraviețuitor și un activ net estimat la 16.000 lei, iar în timpul vieții l-a gratificat pe C1 cu o donație cu valoarea de 8.000 lei, donație raportabilă chiar și în caz de renunțare la moștenire. C1 renunță la moștenire și rămân moștenitori C2 ca descendent și soțul supraviețuitor. Cererea de raport a donației formulată de oricare dintre cei doi moștenitori obligă pe C1 să raporteze donația primită de la defunct, rezultând o masă de calcul în cuantum de 24.000 lei. Întrucât cota lui legală pe care ar fi cules-o dacă nu ar fi renunțat la moștenire este de 9.000 lei (9.000 lei =3/8 din moștenire), iar donația are o valoare de 8.000 lei, C1 nu va mai aduce nimic la moștenire ca efect al raportului, ci va păstra donația în limitele cotității disponibile care este de 12.000 lei. Astfel, soția va cumula rezerva sa de 1/8, adică 3.000 cu cota legală în cuantum de 1/4 din restul de 4000 din cotitate neafectat de liberalități, în total valoarea de 4000. C2 va cumula rezerva de 3/8, adică valoarea de 9.000 lei cu cota legală de 3/4 din restul de 4.000 din cotitate neafectat de liberalități, în total valoarea de 12.000 lei.

^[44] Cu titlu de exemplu avem următoarea speță: la decesul defunctului, rămân doi copii C1 și C2 și soțul supraviețuitor, un activ net estimat la 4.000 lei, iar în timpul vieții defunctul l-a gratificat pe C1 cu o donație cu valoarea de 8000 lei, donație raportabilă chiar și în caz de renunțare la moștenire. Totodată a donat după câțiva ani lui T un bun în valoare de 12.000 lei. La deschiderea succesiunii, C1 renunță la moștenire, astfel că vor fi moștenitori C2, descendent de gradul întâi și soțul supraviețuitor – ca moștenitori rezervatari. Întrucât defunctul a făcut o liberalitate neraportabilă, se impune determinarea masei de calcul prin însumarea activului net cu valoarea donației, adică suma de 24.000 lei. Pentru a vedea în ce măsură C1, ca renunțător, este obligat să raporteze donația primită, este necesar de determinat partea din moștenire pe care ar fi cules-o dacă ar fi acceptat moștenirea. Întrucât există mai multe liberalități, inclusiv neraportabile, moștenirea se împarte între rezervă și cotitate. Rezerva cuvenită soțului este de 3.000, iar rezerva ce s-ar fi cuvenit renunțătorului este 3/16, adică 4.500 lei. Cotitatea disponibilă este de 12.000 lei. Prin aplicarea regulilor privind imputarea liberalităților și ordinea reducțiunea, rezultă că donația raportabilă în cuantum de 8000 se impută mai întâi asupra rezervei lui C1, iar excedentul de 3.500 lei se impută asupra cotității disponibile, ținând cont și de ordinea reducțiunii liberalităților (donația făcută lui C1 fiind mai veche este prezumată a fi făcută din cotitate). Asupra restului din cotitate se va imputa donația făcută lui T. Se observă că, dacă ar fi venit la moștenire, C1 ar fi cumulat rezerva cu cota legală de 3/8 din 4.000 lei – partea din donația raportată și imputată pe cotitate, adică un total de 6.000 lei. Cum donația are o valoare mai mare decât această parte, C1 va raporta în bani pentru moștenitori diferența de 2.000 lei, restul din donație – valoarea de 6000 lei urmând să se comporte ca orice liberalitate ce se impută asupra cotității disponibile. Se va proceda la recalcularea rezervelor soțului și lui C2, fără a se ține seama de renunțător: rezerva soțului rămâne aceeași – 3.000, rezerva lui C2 – 9.000, iar cotitatea disponibilă = 12.000 lei. Asupra cotității disponibile se impută mai întâi suma de 6.000 lei – partea din donația lui C1 nesupusă raportului, iar donația făcută lui T se va imputa asupra restului din cotitate în cuantum de 6000, fiind supusă reducțiunii la cerere pentru partea de 2.000 lei cu care aduce atingere rezervei.

^[45] Jud. Constanța, s. civ., sent. civ. nr. 7232/2021, disponibilă online pe www.lege5.ro.

^[46] Spre exemplu, defunctul are trei copii și unuia dintre ei i-a făcut o donație raportabilă. Fiind o moștenire legală, în care donația este raportabilă, înseamnă că în urma aducerii donației la moștenire, masa succesorală astfel obținută se împarte în mod egal între cei trei copii, conform regulilor devoluțiunii legale. Raportul prin preluare presupune că fiecare dintre ceilalți doi copii care nu au fost gratificați vor lua din moștenire pe cât posibil, fiecare câte un bun de aceeași valoare cu bunul donat, iar restul bunurilor din moștenire se împarte în mod egal la cei trei.

^[47] Spre exemplu, defunctul are ca moștenitori un copil și pe soțul supraviețuitor. În timpul vieții, a donat copilului fără scutire de raport un bun în valoare de 70.000 lei, iar la decesul său activul net are o valoare de 10.000 lei. În urma cererii de raport formulate de soțul supraviețuitor, copilul va raporta donația, rezultând o masă succesorală în cuantum de 80.000 lei. Cota soțului supraviețuitor este de ¼ adică valoarea de 20.000 lei, restul de ¾ cu o valoare de 60.000 lei revenind descendentului. Valoarea donației este mai mare decât valoarea cotei legale la care este îndreptățit gratificatul, astfel că el va face raportul în bani, depunând la dispoziția soțului supraviețuitor suma de 10.000 lei, adică diferența dintre valoarea donației și valoarea cotei sale părți. Soțul supraviețuitor culege activul net al moștenirii și în plus cei 10.000 lei rezultați prin raportare, iar descendentul nu mai culege nimic din bunurile succesorale, donația imputându-se asupra cotei sale legale.

^[48] Art. 1153 alin. (1) C. civ.

^[49] D. Chirică, Tratat de…., op. cit., p. 580.

^[50] R. Popescu, Imputarea liberalităților și cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă, în P.R. nr. 2/2004, secț. I, disponibil online pe www.sintact.ro.

^[51] Spre exemplu, defunctul a făcut o donație fără scutire de raport fiului său C1 în valoare de 8.000 lei. La decesul său, sunt moștenitori cei doi copii C1 și C2, iar prin testament l-a instituit legatar universal pe T. C1 și C2 au solicitat reducțiunea legatului, iar C2 a solicitat și raportul și reducțiunea donației făcute lui C1. Activul net al moștenirii este de 2.000 lei. Masa de calcul are un cuantum de 10.000 lei. Se va proceda la calculul rezervelor și al cotității disponibile. Rezerva fiecărui copil este 1/4 din 10.000 lei, adică 2.500 lei, iar cotitatea este de 5.000 lei. Având în vedere ordinea reducțiunii liberalităților, legatele se reduc înaintea donațiilor. Donația făcută lui C1 se impută asupra rezervei sale pe care o depășește, urmând ca excedentul – 5.500 lei să se impute asupra cotității disponibile. Întrucât depășește cotitatea disponibilă, partea de 5.000 lei din donația făcută lui C1 va fi supusă reducțiunii pentru a asigura rezerva lui C2. Moștenirea va fi culeasă astfel: C1 nu culege bunuri din moștenire, suportă raportul donației sale prin imputație, cât și în bani pentru suma de 2.500 lei (1/2 din donația raportată asupra cotității disponibile) pe care îi depune la dispoziția lui C2 și suportă și reducțiunea donației prin echivalent pentru partea de 500 lei. C2 culege bunurile aflate în moștenire, primește prin efectul raportului de la C1 suma de 2.500 lei și prin efectul reducțiunii suma de 500 lei, în total cuantumul de 500 lei (rezerva lui plus cota de 1/2 din valoarea de 5.000 lei imputată pe cotitatea disponibilă). Legatul suferă o reducțiune totală, devenind complet ineficace.

^[52] În exemplul anterior, de la nota nr. 49, imputarea se va face astfel: Masa de calcul are același cuantum de 10.000 lei. Rezerva fiecărui copil este 1/4 din 10.000 lei, adică 2.500 lei, iar cotitatea este de 5.000 lei. Donația făcută lui C1 se impută asupra rezervei globale pe care o depășește, astfel că excedentul de 3.000 lei se impută asupra cotității disponibile. Rămâne un rest din cotitatea disponibilă – 2.000 lei care va fi atribuit legatarului. Astfel, C1 raportează donația în totalitate, prin imputație și în bani, aducând lui C2 partea acestuia din donație – 4.000 lei. Fiecare descendent culege o cotă în cuantum de 4.000 lei (rezerva plus o parte din cotitatea disponibilă), iar legatarul suportă reducțiunea parțială a legatului, culegând 2000 lei.