NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCESUL CIVIL

Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ediția a 6-a, Ed. Hamangiu, 2023, p. 3-5.

§1. Noțiunea de proces civil

Protecția juridică a drepturilor subiective civile și a altor situații juridice ocrotite de lege se obține prin intermediul procesului civil.

Procesul civil poate fi definit ca activitatea pe care o desfășoară instanța de judecată, părțile, alte persoane sau organe care participă la judecată, în scopul realizării sau recunoașterii drepturilor subiective și a altor situații juridice deduse judecății, precum și al executării silite a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, conform procedurii stabilite de lege.

§2. Fazele și etapele procesului civil

Procesul civil parcurge două mari faze: faza judecății și faza executării silite.

Faza judecății cuprinde judecata în primă instanță și judecata în căile de atac.

Judecata în primă instanță parcurge, de regulă, patru etape: etapa scrisă, etapa cercetării procesului, etapa dezbaterilor și etapa deliberării și pronunțării hotărârii.

Etapa scrisă începe cu cererea de chemare în judecată, care este actul de procedură prin care partea interesată (care poartă denumirea de reclamant) supune judecății o pretenție pe care o formulează împotriva unei alte părți (care se numește pârât).

După sesizarea instanței cu cererea de chemare în judecată, completul de judecată căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza va verifica dacă cererea reclamantului este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește condițiile formale prevăzute de lege. În situația în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. În cazul în care cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile formale prevăzute de lege, completul de judecată competent va dispune regularizarea cererii de chemare în judecată, punând în vedere reclamantului să complinească lipsurile cererii, sub sancțiunea anulării acesteia. Dacă reclamantul va complini lipsurile în termenul prevăzut de lege, cererea de chemare în judecată va fi comunicată pârâtului, pentru ca acesta să răspundă printr-o întâmpinare, care reprezintă un alt act de procedură scris, prin intermediul căruia pârâtul se apără împotriva pretenției reclamantului. Întâmpinarea formulată de către pârât va fi comunicată reclamantului, care are posibilitatea de a depune răspuns la întâmpinare.

Uneori, pârâtul părăsește atitudinea pur defensivă și formulează pretenții proprii față de reclamant, prin intermediul unei cereri reconvenționale.

De asemenea, părților inițiale li se pot adăuga și alte persoane, care, intrând în proces din proprie inițiativă sau din inițiativa reclamantului ori a pârâtului sau chiar a instanței, dobândesc calitatea de părți. Actele de procedură prin care terții sunt atrași în proces îmbracă și ele forma scrisă, acestea fiind: cererea de intervenție principală sau accesorie, cererea de chemare în judecată a altor persoane ce ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, cererea de chemare în garanție, cererea de arătare a titularului dreptului real, precum și introducerea forțată, din oficiu, a terților în procesul civil.

Etapa scrisă are ca scop stabilirea cadrului procesual, din punctul de vedere al obiectului și al părților, precum și informarea reciprocă a părților despre pretențiile și mijloacele lor de apărare, care, în același timp, sunt aduse și la cunoștința instanței.

Judecătorul nu poate soluționa litigiul numai pe baza afirmațiilor făcute de fiecare parte, astfel încât, în desfășurarea procesului civil, are loc o a doua etapă, cea a cercetării procesului, care are ca scop formarea convingerii judecătorului cu privire la raportul juridic substanțial dintre părți, în temeiul probelor ce se administrează și al concluziilor părților referitoare la eventualele excepții procesuale invocate.

După terminarea cercetării procesului, se intră în cea de-a treia etapă, cea a dezbaterilor în fond, în cadrul căreia părțile au posibilitatea de a a-și susține în mod real pretențiile, în urma probatoriului administrat în cauză, prin intermediul concluziilor în fond.

După închiderea dezbaterilor, urmează etapa deliberării și pronunțării hotărârii. Deliberarea are loc în secret, în camera de consiliu, însă hotărârea se pronunță fie în ședință publică, fie prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței (art. 402 C.proc.civ.)^[1].

După parcurgerea acestor etape, se finalizează judecata în primă instanță.

Partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe poate să o atace cu apel. Apelul este o cale de atac ordinară (simpla nemulțumire a părții sau părților este suficientă, legea neprevăzând expres motivele pentru care poate fi exercitat apelul), ca regulă, suspensivă de executare (termenul de apel, iar apoi introducerea cererii de apel suspendă de drept executarea silită, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege) și devolutivă (în fața instanței de apel are loc sau poate avea loc o nouă judecată în fond).

Totodată, în condițiile legii, partea interesată poate exercita recursul, cale de atac de reformare, extraordinară, nedevolutivă și, în regulă generală, nesuspensivă de executare.

Legea permite și exercitarea unor căi extraordinare de atac de retractare, anume contestația în anulare și revizuirea. Acestea sunt căi extraordinare de atac (pot fi exercitate doar pentru motivele anume stabilite de lege), nesuspensive de executare, care se judecă, cu excepțiile prevăzute de lege, de instanța care a pronunțat hotărârea ce se atacă.

Uneori, faza judecății nu parcurge decât judecata în primă instanță, alteori parcurge și judecata în căile de atac, dar nu în toate; de altfel, contestația în anulare și revizuirea sunt destul de rar admise în practică.

Faza executării silite intervine în cazul hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului, precum și în cazul altor titluri executorii, dacă debitorul nu își execută de bunăvoie obligația.

Nu este obligatoriu ca procesul civil să parcurgă ambele faze. Astfel, va lipsi faza executării silite atunci când debitorul își execută de bunăvoie obligația sau când hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de executare silită (de exemplu, hotărârile pronunțate în cererile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cele prin care se respinge cererea de chemare în judecată, prin care se dispune anularea sau rezoluțiunea, rezilierea unui contract, fără a se dispune și restituirea prestațiilor etc.).

De asemenea, este posibil să se pună în executare un alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească (de exemplu, un act autentic notarial care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, o cambie, un bilet la ordin^[2] etc.), așa încât procesul civil nu va mai parcurge faza judecății, ci numai pe cea a executării silite.

Note de subsol

^[1] În același sens, în cazul amânării pronunțării hotărârii, art. 396 alin. (2) C.proc.civ. prevede că președintele, odată cu anunțarea termenului la care a fost amânată pronunțarea, poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

^[2] Pe larg, cu privire la titlurile executorii altele decât hotărârile judecătorești, a se vedea vol. 2, p. 550 și urm.