Nulitatea actului juridic civil (extras)

Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, 2021, p. 288-296.

2.1. Cauzele de nulitate. Precizări introductive

După cum rezultă din chiar definiția nulității actului juridic civil, această sancțiu­ne de drept civil are drept cauză generică nerespectarea la momentul încheierii actului juridic^[1] a tuturor dispozițiilor legale care reglementează condițiile sale de valabilitate.

Într-o exprimare globală, se poate spune că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil următoarele:
– încălcarea dispozițiilor legale privind capacitatea civilă;
– lipsa ori nevalabilitatea consimțământului;
– nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
– nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil;
– nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem;
– nesocotirea limitelor principiului libertății actelor juridice;
– nerespectarea altor condiții, speciale, cerute pentru încheierea vala­bilă a anumitor acte juridice.

Dintre aceste cauze, unele atrag nulitatea absolută a actului juridic civil, iar altele atrag nulitatea relativă.

Pentru ipoteza în care se invocă mai multe cauze (motive) de nulitate în același proces (prin cererea de chemare în judecată, cererea de intervenție, cererea reconvențională sau întâmpinare), nu există o ordine în care instanța trebuie să analizeze aceste mo­tive, având în vedere că motivele de nulitate sunt concomitente, produ­când aceleaşi efecte în cazul în care sunt întemeiate, iar aceasta indife­rent că nulitatea ar fi absolută sau relativă. Este suficient ca instanța să găsească un motiv de nulitate întemeiat, iar, dacă ar fi vorba de o nulitate totală, față de desființarea în întregime a actului juridic, devine inutil să se cerceteze şi alte motive de nulitate. Evident, cauzele care ar atrage nulitatea totală vor fi analizate înaintea celor care ar atrage nulitatea parțială. Practic, va fi analizată cu prioritate cauza de nulitate totală care este mai ușor de probat. Dacă însă acțiunea în nulitate (sau excepția de nulitate) se respinge ca nefondată, instanța trebuie să analizeze în considerentele hotărârii toate motivele de nulitate invocate, chiar dacă în dispozitivul hotărârii nu se va face referire la acestea. Într-o ase­me­nea situație, considerentele în care sunt analizate motivele de nulitate nu numai că explică soluția din dispozitiv, ci fac corp comun cu acesta, astfel încât vor trece şi ele în autoritatea lucrului jude­cat, într-un nou proces cererea prin care se invocă unul dintre motivele de nulitate respective nemaiputând fi cercetată pe fond.

Trebuie reținut că toate cauzele de nulitate sunt legale^[2]. În acest sens, art. 1246 alin. (4) C.civ. prevede expres că prin acordul părților nu pot fi instituite şi nici suprimate cauze de nulitate, orice convenție sau clauză contrară fiind considerată nescrisă. Cu alte cuvinte, nulitatea amiabilă permite părților doar constatarea existenței unui caz de nulitate prevăzut de lege, nu şi consacrarea, prin voință proprie, a unui nou caz de nulitate sau suprimarea unui astfel de motiv prevăzut de lege.

2.2. Cauzele de nulitate absolută

Potrivit art. 1250 C.civ., „contractul este lovit de nulitate absolută în cazu­rile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîn­doielnic din lege că interesul ocrotit este unul general”.

a) În baza unor dispoziții legale exprese, sunt lovite de nulitate abso­lută:

– actele care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege (art. 66 C.civ.);

– actele juridice încheiate de către persoanele juridice, care au ca obiect drepturi şi obligații civile ce nu pot aparține decât persoanei fizice [art. 206 alin. (1) şi (3) C.civ.];

– actele juridice încheiate de persoanele juridice fără scop lucrativ ce au ca obiect alte drepturi şi obligații civile decât acelea care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut [art. 206 alin. (2) şi (3) C.civ.], cu excepția acelor acte prin care aceste persoane juridice primesc liberalități (art. 208 C.civ.);

– căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 271, art. 273, art. 274, art. 276 şi art. 287 alin. (1) C.civ. [art. 293 alin. (1) C.civ.];

– căsătoria încheiată de către minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani [art. 294 alin. (1) C.civ.];
– căsătoria fictivă [art. 295 alin. (1) C.civ.];

– recunoaşterea unui copil a cărui filiație, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată; cu toate acestea, dacă filiația anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea este valabilă [art. 418 lit. a) C.civ.];

– recunoaşterea unui copil făcută după decesul acestuia, fără a lăsa descendenți fireşti [art. 418 lit. b) C.civ.];

– recunoaşterea unui copil făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege [art. 418 lit. c) C.civ.];

– adopția fictivă, precum şi cea încheiată cu încălcarea condițiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancționează cu nulitatea relativă [art. 480 alin. (1) C.civ.];

– partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor [art. 684 alin. (2) C.civ.];

– partajul de ascendent în care nu s-au cuprins toți descendenții care îndeplinesc condițiile pentru a veni la moştenire, fie în nume propriu, fie prin repre­zen­tare succesorală [art. 1163 alin. (1) C.civ.];

– contractul de fiducie prin care se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului (art. 775 C.civ.);

– dacă prin lege nu se prevede altfel, actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii (art. 956 C.civ.);

– liberalitățile realizate fără determinarea beneficiarului sau prevederea criteriilor pe baza cărora acesta să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice [art. 989 alin. (1) C.civ.];

– donația care contravine principiului irevocabilității, deci care: a) este afectată de o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința dona­torului; b) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar con­tracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donație; c) conferă donatorului dreptul de a denunța unila­teral contractul; d) permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun; dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în privința acestei părți [art. 1015 alin. (2) C.civ.];

– testamentul reciproc (art. 1036 C.civ.);

– opțiunea succesorală divizibilă sau afectată de modalități (art. 1101 C.civ.);

– actul juridic care are un obiect nedeterminat sau ilicit [art. 1225 alin. (2) C.civ.] sau care priveşte o prestație nedeterminabilă ori ilicită [art. 1226 alin. (2) C.civ.];

– actul juridic încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă [art. 1242 alin. (1) C.civ.];

– contractele prin care judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avo­cații, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvență cumpără, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de com­petența instanței judecătoreşti în a cărei circumscripție îşi desfăşoară activitatea [art. 1653 alin. (1) C.civ.]^[3];

– subarendarea totală sau parțială [art. 1847 alin. (2) C.civ.];

– contractul de rentă viageră care stipulează o rentă constituită pe dura­ta vieții unui terț care era decedat în ziua încheierii contractului (art. 2246 C.civ.);

– tranzacția încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, în afară de cazul în care părțile au tranzacționat expres asupra nulității [art. 2274 alin. (1) C.civ.];

– vânzarea bunurilor culturale mobile, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în tezaur, cu nerespectarea dreptului de preempțiune al statului român, prin Ministerul Culturii, şi a dispozițiilor art. 35 alin. (7) din Legea nr. 182/2000 [art. 36 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată^[4], cu modificările şi completările ulterioare];

– vânzarea monumentelor istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat cu nerespectarea dreptului de pre­empțiu­ne al statului român, prin Ministerul Culturii, pentru monumen­tele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, respectiv al unităților administrativ-teritoriale, după caz [art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind pro­tejarea mo­nu­mentelor istorice, republicată^[5], cu modificările şi completările ulterioare];

– vânzarea imobilelor pe care sunt amplasate mormintele şi operele comemorative de război, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, cu excepția celor care au destinația de locuință şi pe ca­re sunt amplasate plăci comemorative, cu nerespectarea dreptului de preempțiune al statului sau, după caz, al unităților administrativ-terito­riale, prin Oficiul Național pentru Cultul Eroilor [art. 9 alin. (2) din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război^[6], cu modificările şi completările ulterioare];

– înstrăinarea bunului supus impozitării (clădiri, terenuri şi mijloace de transport), fără a exista certificat de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea de către proprietarul actual al bunului a tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează^[7], sancțiunea încălcării acestei condiții speciale de fond fiind nulitatea de drept a actului de înstrăinare [art. 159 alin. (5) şi (6) C.proc.fisc.]^[8]; prin excepție, proprietarii bunurilor care înstrăinează mijloace de transport nu trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală în cazul în care pentru înstrăinare utilizează formularul de contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport aprobat prin ordin al ministrului potrivit dispozițiilor legale în vigoare [art. 159 alin. (5¹) C.proc.fisc.].

b) Ținând cont de condițiile de validitate ale actului juridic civil, putem reține, generic, următoarele cauze care atrag nulitatea absolută a acestuia:

– încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea civilă, însă numai dacă este vorba de nerespectarea unei incapacități speciale de folo­sință a persoanei fizice, instituite pentru ocrotirea unui interes general [spre exemplu, încălcarea incapacității speciale de folosință instituite de art. 44 alin. (2) din Constituție, a incapacității instituite de art. 1653 alin. (1) C.civ. etc.], de lipsa capacității de folosință a persoanei juridice sau de neres­pectarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice fără scop lucrativ [art. 206 alin. (2) şi (3) C.civ.];

– lipsa totală a consimțământului^[9] (de exemplu: încheierea unui act juridic într-o limbă pe care partea nu o înțelege^[10]; manifestarea de voință a fost exprimată fără intenția de a produce efecte juridice etc.), cu excep­ția cazului în care legea prevede altfel. De pildă, lipsa totală a consimțământului atrage nulitatea relativă (iar nu nulitatea absolută) în cazul erorii obstacol [art. 1207 C.civ. alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și pct. 2 teza I], al actelor de dispoziție asupra locuinței familiei ori asupra bunurilor ce mobilează sau decorează locuința familiei şi al actelor prin care ar fi afectată folosința acesteia, încheiate de un soț fără consimțământul scris al celuilalt soț, cu precizarea că, în lipsa notării locuinței familiei în cartea funciară, soțul care nu şi-a dat consimțământul nu poate cere anularea actului, ci numai daune-interese de la celălalt soț, cu excepția cazului în care terțul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuință a familiei (art. 322 C.civ.) etc.^[11];

– nevalabilitatea obiectului actului juridic civil [spre exemplu, cazul prevăzut de art. 1847 alin. (2) C.civ. – interdicția subarendării totale sau parțiale] sau a obiectului obligației [art. 1225 alin. (2) şi art. 1226 alin. (2) C.civ.];

– nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil, dar numai atunci când cauza este ilicită (inclusiv în ipoteza fraudei la lege – art.1237 C.civ.^[12]) sau imorală, afară de situația în care prin lege s-ar dispune altfel^[13];

– nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem^[14];

– nerespectarea dreptului de preempțiune în cazurile expres (şi limitativ) prevăzute de lege;

– actele şi operațiunile persoanei juridice săvârşite fără autorizațiile prevăzute de lege [art. 207 alin. (2) C.civ.].

2.3. Cauzele de nulitate relativă

Potrivit art. 1251 C.civ., actul juridic „este anulabil când au fost neso­cotite dispozițiile legale privitoare la capacitatea de exercițiu, când con­sim­țământul uneia dintre părți a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege”.

De asemenea, reamintim că (în special pentru nulitățile virtuale, dar și pentru cazurile în care legea prevede sancțiunea nulității fără însă a indica felul acesteia) art. 1252 C.civ. stabileşte o prezumție de nulitate relativă, în sensul că, dacă nu rezultă neîndoielnic din dispoziția legală care instituie o condiție de validitate că interesul ocrotit este unul general, atunci nerespectarea acesteia atrage nulitatea relativă.

Următoarele cauze atrag nulitatea relativă a actului juridic civil:

– nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă, însă numai atunci când: actul juridic de administrare sau de dispoziție s-a încheiat de persoana lipsită de capacitate de exercițiu, actul juridic de administrare s-a încheiat fără încuviințarea ocrotitorului legal şi este lezionar pentru minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, actul juridic de dispoziție s-a încheiat fără încuviințarea prealabilă a ocrotitorului legal şi autorizarea instanței de tutelă (în toate aceste situații, este vorba despre încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea civilă de exercițiu a persoanei fizice); actul juridic s-a încheiat, pentru persoana juridică, de persoane fizice incapabile, incompatibile sau, după caz, numite în organele de admi­nistrare şi de control ale persoanei juridice cu încălcarea dispozițiilor legale ori statutare şi produce o vătămare persoanei juridice respective (art. 211 C.civ.)^[15]; actul juridic s-a încheiat cu nerespectarea unei incapacități speciale de folosință, instituită pentru protecția unor interese individuale;

– lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil
[art. 1205 alin. (1) C.civ.]^[16];

– viciile de consimțământ;

– lipsa cauzei [cu excepția cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice – art. 1238 alin. (1) C.civ.], inclusiv cauza falsă (în acest caz, nulitatea relativă va interveni numai dacă sunt îndeplinite condițiile de la eroarea ca viciu de consimțământ)^[17];

– nerespectarea clauzei de inalienabilitate [art. 629 alin. (2) C.civ.]^[18];

– nerespectarea dreptului de preempțiune în cazurile expres (şi limi­tativ) prevăzute de lege, anume de art. 15 alin. (2) şi de art. 37 alin. (3) din Legea Arhivelor naționale nr. 16/1996, republicată (dreptul de preempțiune al Arhivelor Naționale sau, după caz, al serviciilor județene ale Arhivelor Naționale, în cazul vânzării oricăror documente care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României), de art. 42 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imo­bile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (dreptul de preempțiune al deținătorilor cu titlu valabil în cazul vânzării imobilelor cu altă destinație decât cea de locuință, respectiv dreptul de preempțiune al chiriașilor în cazul vânzării imobilelor cu destinația de locuință, în ambele ipoteze fiind vorba de imobile care nu s-au restituit persoanelor îndrep­tă­ți­te), precum şi de art. 45 alin. (6) şi (11) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (dreptul de preempțiune în favoarea coproprietarilor şi vecinilor proprietari de fond forestier, persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat, în cazul vânzării de terenuri din fondul forestier aflate în proprietate privată; nulitatea relativă intervine şi în cazul vânzării terenului la un preț mai mic ori în condiții mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare);

– actele juridice de înstrăinare (inter vivos) a unităților de proprietate imobiliară din condominii, autentificate de notarul public cu nerespectarea anumitor cerințe legale privind plata cotelor de contribuții la cheltuielile comune [art. 33 alin. (4) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea şi funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare];

– lipsa certificatului de performanță energetică la încheierea unui contract de vânzare sau de închiriere a unei clădiri ori a unei unități de clădire [art. 22 alin. (4) din Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată^[19] etc.

Note de subsol

^[1] Orice cauză de nulitate trebuie să fie contemporană momentului încheierii actului juridic, ameninţarea exercitată în faza executării contractului nefiind de natură să afecteze valabilitatea acestuia – I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2515/2004, www.scj.ro. Subliniem însă că ameninţarea efectuată pe parcursul executării con­tractului ar putea să privească modificarea contractului sau obţinerea executării obligaţiei în alte condiţii decât cele stabilite la încheierea contractului, ipoteză în care ar fi posibil să se invoce nulitatea relativă a modificării de contract sau a plăţii (plata fiind şi ea o convenţie).

^[2] Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui articol din actul constitutiv nu poate fi respinsă ca inadmisibilă prin raportare la acţiunea în anularea hotărârilor adunării generale a acţionarilor reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1990 (hotărâre AGA prin care s-a decis modificarea actului constitutiv), deoarece actul constitutiv are natura unui act juridic încheiat între acţionari, iar calea dreptului comun nu este interzisă nici expres şi nici implicit de dispoziţiile Legii speciale nr. 31/1990. Nu trebuie să se facă confuzie între o acţiune propriu-zisă în anularea unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor (reglementată expres de art. 132 din Legea nr. 31/1990) şi o acţiune în nulitatea altui act juridic, care este actul constitutiv al societăţii – I.C.C.J., s. a II-a civ., dec. nr. 80 din 25 ianuarie 2017, www.scj.ro.

^[3] Nu sunt supuse acestei sancţiuni [art. 1653 alin. (2) C.civ.]:

a) cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de proprietate de la comoştenitori sau coproprietari, după caz;

b) cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanţe care s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios;

c) cumpărarea care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpâneşte bunul în legătură cu care există dreptul litigios.

Dreptul este litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau întinderea sa [art. 1653 alin. (3) C.civ.].

^[4] Republicată în M. Of. nr. 259 din 9 aprilie 2014.

^[5] Republicată în M. Of. nr. 938 din 20 noiembrie 2006.

^[6] Publicată în M. Of. nr. 700 din 7 octombrie 2003.

^[7] Faptul că, ulterior încheierii contractului de vânzare, s‑a dovedit că certificatul fiscal prezentat notarului public era fals nu este de natură să atragă nulitatea contractului de vânzare în cauză, întrucât din cuprinsul art. 113 C.proc.fisc. 2003 (corespondent art. 159 C.proc.fisc. – n.n.) reiese că această sancţiune este prevăzută doar pentru situaţia în care actul de înstrăinare se încheie în lipsa certificatului de atestare fiscală eliberat pe plătitor – Trib. Brăila, dec. civ. nr. 156 din 16 februarie 2016, definitivă, www.rolii.ro, apud Şt.A. Popa, B.G. Zdrenghea, Nulitatea actului juridic civil. Practică judiciară comentată, p. 390. Însă nulitatea ar putea opera pe un alt temei, de exemplu, cauză ilicită.

^[8] Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cazul înstrăinării bunurilor supuse impozitării prin procedura de executare silită, prin procedura insolvenţei şi prin cea de lichidare [art. 159 alin. (7) C.proc.fisc.].

^[9] Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1998/1989, în Dreptul nr. 7/1990, p. 66; Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 3641/1998, în C.P.J.C. 1998, p. 45. Dacă susţi­nerea părţii în sensul că nu ea a semnat contractul este confirmată de expertiza gra­fologică efectuată, atunci contractul este lovit de nulitate pentru lipsa consimţă­mân­tului – C.A. Bucureşti, s. civ., dec. nr. 1269/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 41.

Întrucât pârâtul nu a semnat nici contractul de prestare a serviciilor de salubritate, nici facturile emise în pretinsa executare a acestui contract, rezultă că pârâtul nu şi‑a dat consimţământul la încheierea acestui contract, astfel că a fost respinsă cererea de obligare a sa la plata facturilor emise în temeiul acestui contract. Eventuala plată a unor facturi emise în baza acestui contract nu este de natură să ratifice respectiva convenţie, în condiţiile în care actele lovite de nulitate absolută nu sunt susceptibile de confirmare – Trib. Gorj, s. a II‑a civ., dec. nr. 150 din 11 aprilie 2016, www.rolii.ro, apud Şt.A. Popa, B.G. Zdrenghea, Nulitatea actului juridic civil. Practică judiciară comentată, p. 25.

^[10] B. Fages, op. cit., p. 81.

^[11] Reclamanta a învestit instanţa cu o cerere privind constatarea nulităţii unei convenţii de rezoluţiune a unui contract de vânzare, susţinând că lipseşte consimţământul său în calitate de soţie, convenţia de rezoluţiune fiind, în opinia acesteia, un act de dispoziţie care impunea această condiţie. Convenţia (de rezoluţiune) a cărei anulare s‑a solicitat nu este un act de dispoziţie care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 346 C.civ., întrucât nu vizează ipoteza acestui text de lege, şi anume aceea ca actul să fie unul de înstrăinare, ci părţile au constatat neexecutarea obligaţiei de plată a preţului şi au convenit desfiinţarea contractului, devenind aplicabile inclusiv dispoziţiile art. 351 C.civ. referitoare la datoriile comune ale soţilor – I.C.C.J., s. a II‑a civ., dec. nr. 525 din 17 februarie 2015, www.scj.ro.

^[12] Se socoteşte fraudă la lege când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte, o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziţii legale de la sensul şi spiritul lor – I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3577 din 28 noiembrie 2008, www.scj.ro.

^[13] A se vedea, spre exemplu, Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1815/1989, în Dreptul nr. 7/1990, p. 66 (nulitatea absolută pentru cauză imorală a contractului de întreţinere încheiat în scopul menţinerii stării de concubinaj); dec. nr. 144/1983, în Repertoriu 1980-1985, p. 79, nr. 70 (nulitatea liberalităţii prin care s-a urmărit înce­perea, continuarea sau reluarea unei relaţii de concubinaj).

^[14] În cazul donaţiei, este necesar ca atât oferta de donaţie, cât şi acceptarea acesteia să îmbrace forma autentică. Tocmai de aceea, s-a decis că împrejurarea că oferta de donaţie a fost întocmită în formă autentică nu echivalează cu perfec­tarea actului, în condiţiile în care nu s-a putut face dovada acceptării de către donatar în formă autentică – I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 937 din 3 fe­brua­rie 2009, www.scj.ro.

Întrucât intitularea de către părţi a actului (ca act adiţional) nu determină natura juridică a acestuia, ci conţinutul actului, constând în aceea că prin actul adiţional a fost efectuată între aceleaşi părţi o cesiune de creanţă, pentru care nu era necesară forma autentică şi fără a modifica nimic din conţinutul iniţial al contractului de vânzare a bunului imobil, conform principiului simetriei actelor, încheierea actului adiţional este valabil făcută în forma înscrisului sub semnătură privată – Trib. Bucureşti, s. a IV‑a civ., dec. nr. 262/R din 27 ianuarie 2015, www.rolii.ro.

Contractul de cesiune cu titlu gratuit, constatat prin înscris sub semnătură privată, este nul absolut – Trib. Iaşi, s. a II‑a civ., sent. nr. 305/2016, www.rolii.ro.

^[15] În schimb, ca regulă, sunt valabile actele juridice încheiate cu depășirea pu­terilor conferite organelor persoanei juridice. Astfel, art. 210 alin. (2) C.civ. sta­bileşte că „actele juridice încheiate de către fondatori sau de către persoanele desem­nate cu depăşirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înfiinţarea persoanei juridice, precum şi actele încheiate de alte per­soane nedesemnate obligă persoana juridică în condiţiile gestiunii de afaceri”, iar art. 218 alin. (2) C.civ. prevede că „în raporturile cu terţii, persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii o cunoşteau la data încheierii actului. Simpla publicare a actului de constituire sau a statutului persoanei juridice nu constituie dovada cunoaşterii acestui fapt”.

Prin urmare, reprezintă cauză de nulitate relativă depăşirea, de către organele persoanei juridice, a puterii de reprezentare conferite prin actul de constituire sau statut, dacă terțul contractant cunoştea, la data încheierii actului, această depăşire [art. 218 alin. (2) C.civ., interpretat per a contrario, şi art. 1251 C.civ.].

^[16] Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1998/1989, citată mai sus; C.A. Braşov, dec. civ. nr. 374/R/1995, în C.P.J.C. 1994-1998, p. 51; C.A. Ploieşti, dec. civ.
nr. 477/1998, în B.J., semestrul I/1998, p. 181; C.A. Bucu­reşti, s. a III-a civ., dec. nr. 2079/1999 şi dec. nr. 3247/1999, în C.P.J.C. 1999, p. 80 şi p. 64. S-a mai decis că lipsa discernământului nu constituie un caz de nulitate absolută, deoa­rece lipsa discernământului în exprimarea voinţei nu relevă inexistenţa consim­ţământului, ci un simplu viciu al acestuia, care nu atrage decât nulitatea relativă a actului – I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 3255/2005, www.scj.ro. Soluţia este corectă sub aspectul că lipsa discernământului la încheierea unui act juridic civil atrage nulitatea relativă a acestuia, iar nu nulitatea absolută, însă este inexactă afirmaţia că lipsa discernământului ar fi un viciu de consimţământ (sunt vicii de consimţământ: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea), chiar dacă existenţa discernă­mântului este o cerinţă a valabilităţii consimţământului.

^[17] Uneori, legea sancţionează cu nulitatea relativă şi cazuri particulare de cauză ilicită sau imorală; spre exemplu, potrivit art. 215 alin. (1) C.civ., „este anu­labil actul juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare, dacă acesta din urmă, soţul, ascendenţii sau descen­denţii lui, rudele în linie colaterală sau afinii săi, până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să se încheie acel act şi dacă partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru”.

^[18] Potrivit dispozițiilor art. 629 C.civ., nerespectarea clauzei de inalienabilitate se sancționează cu nulitatea relativă a actului subsecvent, respectiv actul care a fost încheiat între cel obligat la respectarea clauzei de inalienabilitate și o altă persoană căreia i-a fost transmisă proprietatea. Este adevărat că art. 629 C.civ. evocă în mod explicit ca titular al acțiunii în anulare înstrăinătorul din actul care conține clauza de inalienabilitate sau un terț, dacă această clauză a fost stipulată în favoarea unei terțe persoane. Legitimarea procesuală activă expresă a legiuitorului nu poate fi însă una limitativă, câtă vreme prin dispozițiile alin. (4) al art. 627 C.civ. se reglementează o ipoteză specială în care operează clauza de inalienabilitate, în favoarea promitentului-cumpărător și în sarcina promitentului-vânzător. În consecință, se poate considera că pentru ipoteza unei convenții din care s-a născut obligația de a transmite în viitor proprietatea, sancțiunea nerespectării clauzei de inalienabilitate, în forma nulității relative a actului subsecvent, poate fi cerută de cei în favoarea cărora a fost stipulată inalienabilitatea, respectiv de promitenții-cumpărători – C.A. Cluj, s. I civ., dec. nr. 50/A din 15 martie 2019, în Buletinul Jurisprudenței. Repertoriu anual 2019, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 115-118.

^[19] Republicată în M. Of. nr. 868 din 23 septembrie 2020.