Obligația de plată a taxei judiciare de timbru. Măsurile ce se impun a fi luate de către judecător atunci când taxa judiciară de timbru aferentă cererii deduse spre soluționare instanței judecătoreștinu a fost achitată sau a fost achitată în cuantum inferior celui legal. Sancțiunea procedurală aplicabilă în cazul neconformării titularului acesteia

Studiu publicat în volumul 30 de ani de INM. 30 de ani de Drept, Ed. Hamangiu, 2022, p. 516-539.

§1. Scurt istoric al reglementării incidente

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru^[1], taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată (…).

Alin. (3) al textului legal indicat anterior prevedea că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Potrivit art. 58 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru^[2], la data intrării acesteia în vigoare, a fost abrogată Legea nr. 146/1997.

Art. 33 alin. (1) din ordonanță prevede, de asemenea, că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I^[3] C.proc.civ., obligația de a timbra cererea în cuan­tumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instan­ței; prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judi­ciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării; dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I C.proc.civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată; instanța însă nu va proceda la comu­nicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) C.proc.civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

Deosebirea dintre cele două texte legale menționate mai sus are ca sursă reglementarea în cuprinsul noului Cod de procedură civilă a instituției juridice a regularizării cererii de chemare în judecată introductive de instanță; dacă reclaman­tul nu ar fi făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente unei cereri de chemare în judecată, înregistrate pe rolul instanței judecătorești anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, acestuia i s‑ar fi pus în vedere, prin citație, până la primul termen de judecată, potrivit dispoziției judecătorului, să complinească carența sesizată; în actuala reglementare, cele specificate anterior se aplică numai în ipoteza în care cererea de chemare în judecată nu este supusă, potrivit legii, regularizării sau judecătorul a omis, din eroare, să procedeze la regularizare. 

§2. Obligația debitorului taxei judiciare de timbru de a o plăti cu anticipație

Prin intermediul taxelor judiciare de timbru se acoperă o parte dintre cheltuielile efectuate pentru prestarea serviciului judiciar de către instanța judecătorească.

Acest serviciu judiciar privește activitatea de soluționare a cererii cu care instan­ța judecătorească a fost învestită, activitate ce implică o serie de costuri privitoare la ma­t­eriale consumabile, servicii de transport, salarii ale personalului instru­mentator etc. 

Așadar, prestarea serviciului judiciar nu este limitată numai la pronunțarea hotă­rârii judecătorești în privința cererii deduse judecății, ci implică toate măsurile nece­sare soluționării acesteia, de la momentul înregistrării până la momentul dezîn­vestirii. 

Plata cu anticipație a taxei judiciare de timbru înseamnă plata acesteia anterior prestării serviciului judiciar de către instanța judecătorească. Din moment ce presta­rea serviciului judiciar începe odată cu înregistrarea cererii la instanța judecăto­rească, considerăm că o plată cu anticipație a taxei judiciare de timbru înseamnă o plată efectuată anterior acestei înregistrări. Subliniem faptul că momentul înregis­tră­rii cererii la instanța judecătorească este distinct pentru fiecare cerere în parte (ce­rere introductivă, cerere reconvențională, cerere de apel, cerere de revizuire etc.). 

În sprijinul acestei soluții, sunt de menționat și următoarele texte legale:

– în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii – art. 197 teza I C.proc.civ.;

– la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor judiciare de timbru – art. 470 alin. (2) C.proc.civ.;

– la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii – art. 486 alin. (2) C.proc.civ. 

– în cazul contestației în anulare și al revizuirii sunt aplicabile dispozițiile procedurale prevăzute pentru judecata finalizată cu hotărârea atacată – art. 508 alin. (1) și art. 513 alin. (1) C.proc.civ. 

De asemenea, soluția învederată rezultă din aplicarea metodei de interpretare istorică. Potrivit art. 35 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999^[4], taxele judi­ciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înre­gis­tra­rea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor.

Împrejurarea că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța judecătorească, potrivit art. 31 alin. (1) din ordonanță, pe de o parte, și faptul că debitorul taxei judiciare de timbru are obligația plății acesteia anticipat înregistrării sale la instanța judecătorească, potrivit art. 33 alin. (1) din același act normativ, pe de altă parte, nu se exclud reciproc.

Astfel, debitorul taxei judiciare de timbru are obligația de a o plăti cu anticipație, raportându‑se la dispozițiile legale care o reglementează, de a căror necunoaștere nu se poate prevala, iar instanței îi revine obligația de a determina, potrivit legii, cuantumul taxei judiciare de timbru și de a verifica dacă debitorul acesteia și‑a îndeplinit, în mod legal, obligația ce îi incumba.

În măsura în care taxa judiciară de timbru nu este achitată cu anticipație, judecătorul are obligația să‑i aducă la cunoștință debitorului acesteia obligația de a face dovada achitării sale în cuantumul determinat potrivit legii. În ipoteza în care taxa judiciară de timbru nu este achitată în termenul stabilit de lege sau, după caz, de către judecător, cererea se anulează potrivi art. 197 sau, după caz, art. 200 alin. (4) C.proc.civ. 

Este de amintit însă art. 38 din ordonanță, potrivit căruia în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Cu alte cuvinte, dacă serviciul judiciar a fost prestat fără achitarea taxei judiciare de timbru corespunzătoare, hotărârea judecătorească pronunțată asupra cererii netimbrate nu este susceptibilă de desființare în căile de atac pentru un atare motiv de nelegalitate, ci se va apela la instituția dării în debit, recuperându‑se taxa judi­ciară de timbru neachitată. 

§3. Măsurile ce se impun a fi luate de către judecător atunci când taxa judiciară de timbru aferentă cererii introductive nu a fost achitată sau a fost achitată în cuantum inferior celui legal

Dacă taxa judiciară de timbru aferentă cererii introductive nu a fost achitată sau a fost achitată în cuantum inferior celui legal, măsurile ce se impun a fi luate de către judecător diferă ca procedură după cum cererea este sau nu susceptibilă, potrivit legii, de regularizare. 

3.1. Cerere introductivă supusă regularizării pentru care taxa judiciară de timbru nu a fost achitată sau a fost achitată în cuantum inferior celui legal

În conformitate cu art. 33 alin. (2) din ordonanță, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (3) teza I C.proc.civ., obligația de a timbra cererea în cuan­tumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit art. 200 alin. (3) teza I C.proc.civ., când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194‑197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. 

Art. 197 la care face referire art. 200 alin. (3) teza I C.proc.civ., are următorul conținut: în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii; netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Se impune menționarea de la început că domeniul de aplicare al art. 33 alin. (2) din ordonanță este limitat la cererea de chemare în judecată principală, introductivă de instanță, astfel cum aceasta este definită de art. 30 alin. (3) C.proc.civ., și care, potrivit legii, este susceptibilă de regularizare, argumentul fiind acela că textul legal în discuție face trimitere la art. 200 alin. (3) teza I C.proc.civ., articol aplicabil exclusiv acestei cereri. 

Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, prin intermediul unei adrese întocmite de către grefier, în baza rezoluției judecătorului de primire a cererii, ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii, în condițiile art. 200 alin. (4) C.proc.civ., să atașeze la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către judecător.

Obligația timbrării dispusă de instanță se impune a fi motivată în fapt și în drept prin expunerea elementelor care o fundamentează, motivarea fiind de natură a conferi debitorului taxei posibilitatea reală a contestării acesteia, precum și a efec­tuării unui control în cadrul cererii de reexaminare prevăzute de art. 39 din ordonan­ță. Astfel, la momentul stabilirii taxei judiciare de timbru, ar fi util a se preciza de către judecător, în afară de cuantumul taxei datorate potrivit legii, raportat la fie­ca­re capăt de cerere taxabil în parte, și temeiul de drept în baza căruia a determinat‑o, precum și, eventual, valoarea ce constituie baza de calcul a taxei de timbru, atunci când se impune menționarea acesteia (spre exemplu, în cazul exprimării în valută de către parte a pretenției deduse judecății).

Obligațiile pe care reclamantul trebuie să le îndeplinească sunt acelea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii în cuantumul stabilit de către instanță și de a atașa la dosar dovada achitării acesteia, nefiind suficientă numai executarea primei obligații, respectiv aceea de plăti taxa, fără să și probeze un atare fapt. Este de reamintit astfel dispoziția art. 33 alin. (2) teza I din ordonanță, potrivit căreia, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (3) teza I C.proc.civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței^[5]. 

Dacă reclamantului i s‑a comunicat, prin adresă, obligația evaluării obiectului cererii [art. 200 alin. (3) cu referire la art. 194 lit. c) C.proc.civ.], precum și aceea a timbrării acesteia la valoarea ce urmează a fi indicată de către reclamant, iar, în cadrul termenului de 10 zile, reclamantul nu‑și îndeplinește decât prima obligație, apreciem că judecătorul va trebui să acorde un al doilea termen de 10 zile pentru satisfacerea obligației de timbrare a cererii, întrucât cuantumul concret al taxei de timbru nu i‑a fost comunicat reclamantului, iar actul normativ special impune o atare obligație în sarcina judecătorului [art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013].

În conformitate cu art. 33 alin. (2) teza a II‑a din ordonanță, prin aceeași comu­nicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. 

O primă problemă ridicată în practica judiciară a vizat sfera de incidență a terme­nului de 5 zile, prevăzut de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru formularea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, și raportul acestui text legal cu art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit căruia care ajutorul public judiciar se acordă oricând în cursul judecății, de la data formulării cererii de către persoana interesată, și se menține pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat^[6].

Apreciem că din întreaga reglementare a art. 33 alin. (2) din ordonanță rezultă cu prisosință faptul că aplicarea lui este corelată cu procedura verificării și regularizării cererii, motiv pentru care numai în ipoteza unui proces început sub imperiul noului Cod de procedură civilă și numai în legătură cu timbrarea unei cereri introductive de instanță, dat fiind faptul că doar aceasta este supusă procedurii prevăzute de art. 200 C.proc.civ., va fi aplicabil termenul de 5 zile de formulare a cererii de ajutor public judiciar, pentru restul cazurilor fiind incident art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008. Termenul de 5 zile a fost instituit de O.U.G. nr. 80/2013 în contextul în care se impunea ca acesta să aibă o durată redusă în raport de cel de 10 zile prevăzut pentru regularizarea cererii introductive.

În ipoteza în discuție, dacă cererea de ajutor public judiciar a fost formulată cu nerespectarea termenului procedural de 5 zile, aceasta se va anula ca tardiv for­mulată, prin raportare la art. 185 alin. (1) teza a II‑a C.proc.civ., excepția tardivi­tății putând fi invocată din oficiu, ținându‑se cont și de faptul că procedura de soluțio­nare a ajutorului public judiciar este necontencioasă.

A doua problemă privitoare la acest text legal a vizat faptul dacă termenul de 5 zile este aplicabil numai cererii entităților juridice de acordare a facilităților de la plata taxei judiciare de timbru sau și cererii persoanei fizice de acordare a ajutorului public judiciar. Problema a pornit de la împrejurarea că sintagma „cerere pentru acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru” este folosită de art. 42, 43 și 44 din ordonanță în legătură cu cererea formulată de o entitate juridică; cererea similară formulată de persoanele fizice poartă denumirea de cerere de ajutor public judiciar, aceasta din urmă bucurându‑se de o reglementare distinctă, respectiv de O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Considerăm că în cadrul noțiunii de „cerere pentru acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru”, prevăzută de art. 33 alin. (2) teza a II‑a din ordonanță, sunt incluse, deopotrivă, atât cererea entității juridice de acordare a facilității sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, cât și cererea persoanei fizice de acordare a ajutorului public judiciar, pentru urmă­toarele argumente punctuale:

– nu există nicio justificare logică pentru care entitatea juridică să fie limitată de un termen de 5 zile pentru formularea cererii respective, în timp ce persoana fizică să o poată formulă oricând, acest „oricând” fiind însă mărginit de momentul anulării cererii în subetapa regularizării cererii, prin urmare, persoana fizică să o poată formula în termen de 10 zile;

– rațiunea care a stat la baza instituirii termenului de 5 zile, după cum am arătat mai sus, este aceea că se impunea ca termenul pentru formularea cererii de acorda­re a facilităților la plata taxei judiciare de timbru să aibă o durată mai redusă față de termenul de 10 zile prevăzut pentru regularizarea cererii introductive;

– atunci când cererea de acordare a ajutorului public judiciar vizează taxa judi­ciară de timbru, aceasta constituie, deopotrivă, o cerere de acordare a unei facilități la plata taxei respective; de altfel, noțiunea de „cerere pentru acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru” este folosită și în legătură cu cererea de ajutor public judiciar în cuprinsul O.U.G. nr. 51/2008 [art. 33, precum și titlul secțiunii a 5‑a a Capitolului III din această ordonanță]. 

În continuare, a constituit obiect de practică judiciară neunitară și împrejurarea dacă în cuprinsul adresei comunicate reclamantului în subetapa regularizării cererii introductive, în ipoteza netimbrării sau insuficientei timbrări a acesteia, este obliga­toriu pentru judecător să‑i pună în vedere acestuia și posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judi­ciare de timbru, în termen de 3 zile de la primirea comunicării.

Apreciem că în sarcina judecătorului nu există obligația specificată anterior, inserarea în adresă a mențiunii referitoare la posibilitatea formulării cererii de reexaminare prevăzute de art. 39 din ordonanță fiind numai o facultate, lăsată la aprecierea sa, pentru următoarele considerente:

– art. 33 alin. (2) teza a II‑a din ordonanță prevede o atare obligație în sarcina judecătorului numai cu privire la cererea de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, nefăcând nicio referire cu privire la cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, motiv pentru care nu se poate considera că menționarea acestei din urmă căi procedurale constituie o obligație;

– subiectele de drept au obligația cunoașterii legii, neputându‑se prevala, de regulă, de faptul că judecătorul nu le‑a pus în vedere o cale procedurală prevăzută de lege;

– stabilirea taxei judiciare de timbru constituie o măsură administrativă, necon­tencioasă, care se dispune prin rezoluția judecătorului, iar nu prin încheiere de ședință pentru a fi incident art. 233 alin. (1) lit. k) C.proc.civ.; faptul că uneori taxa judiciară de timbru se stabilește în cursul procesului, fiind menționată în încheierea de ședință, nu înseamnă că acest din urmă act de procedură este obligatoriu a fi întocmit cu privire la stabilirea taxei. 

În măsura în care în adresa comunicată reclamantului în subetapa regularizării cererii introductive, în ipoteza netimbrării sau insuficientei timbrări a acesteia, a fost omisă inserarea mențiunii referitoare la posibilitatea acestuia de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, sau a fost menționat un termen diferit de formulare a acesteia, considerăm că este incidentă sancțiunea nulității parțiale a adresei în privința acestei mențiuni. Având în vedere că cerința nerespectată este intrinsecă actului de procedură reprezentat de adresă, sancțiunea indicată consti­tuie o nulitate condiționată de existența unei vătămări procesuale, ce trebuie să fie dovedită de reclamant, raportat la art. 175 C.proc.civ.

O altă problemă ce se poate ridica în privința aplicării art. 33 alin. (2) din ordo­nanță decurge din ipoteza în care reclamantul formulează, în același timp, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru și cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Considerăm că cererea de reexa­mi­nare reglementată de art. 39 din ordonanță se impune a fi soluționată cu prioritate, întrucât cererea de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru trebuie să privească o taxă stabilită în mod definitiv, în raport de cuantumul căreia și de celelalte elemente luate în calcul, potrivit legii, pentru acordarea facilității (veni­turile medii lunare nete pe membru de familie, sumele datorate în mod periodic etc.) să se aprecieze posibilitatea efectivă a reclamantului de a o achita.

De asemenea, o problemă conexă se pune în legătură cu momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, atunci când, în cadrul termenului de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (3) C.proc.civ., reclamantul formulează cerere de reexaminare împo­triva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Opinăm că termenul începe să curgă de la primirea comunicării, astfel cum prescrie art. 33 alin. (2) teza a III‑a din ordonanță, însă operează o întrerupere a acestuia prin formularea cererii de reexaminare, întrucât, după cum am arătat mai sus, reclamantul este în măsură să aprecieze dacă are posibilitatea efectivă de a achita taxa judiciară de timbru și, pe cale de consecință, dacă este cazul sau nu să formuleze o cerere de acordare a facilităților la plata acesteia, numai în momentul când va lua cunoștință de cuan­tumul acesteia stabilit în mod definitiv. Acest moment este marcat de data comu­nicării către reclamant a încheierii de soluționare a cererii de reexaminare, dată de la care începe să curgă un nou termen de 5 zile pentru formularea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru. 

În contextul problemei analizate, este, totodată, de remarcat faptul că termenul de 3 zile prevăzut pentru formularea cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este inferior ca durată celui de 5 zile stabilit pentru formularea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, momentul de debut al curgerii lor fiind însă același. Astfel, nu negăm posibilitatea ca una dintre rațiunile avute în vedere de legiuitor în procesul de reglementare a duratei celor două termene procedurale să fi fost aceea ca termenul stabilit pentru formularea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru să nu se poată împlini anterior celui fixat pentru formularea cererii de reexaminare.

În conformitate cu art. 33 alin. (2) teza a III‑a din ordonanță, dispozițiile art. 200 alin. (3) teza I C.proc.civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. 

În contextul acestei dispoziții legale, o problemă ivită în practica judiciară a privit ipoteza în care reclamantul nu a respectat solicitarea instanței referitoare la compli­nirea mai multor lipsuri ale cererii de chemare în judecată, printre care și pe aceea de a timbra cererea potrivit legii, însă cu privire la această din urmă obligație recla­mantul a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru; astfel, s‑a ridicat problema dacă s‑ar mai impune sau nu soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în condițiile în care cere­rea de chemare în judecată ar trebui oricum anulată pentru neremedierea celorlalte lipsuri. 

În acest caz, apreciem că s‑ar impune stabilirea termenului de soluționare a cererii de ajutor public judiciar numai după expirarea termenului de 10 zile în care reclamantul urma să‑și complinească restul obligațiilor puse în sarcina sa, judecă­torul observând, în acel moment, dacă reclamantul s‑a conformat sau nu dispo­zițiilor cuprinse în rezoluția de primire a cererii. 

Astfel, dacă reclamantul și‑a îndeplinit restul obligațiilor stabilite prin rezoluția de primire a cererii, judecătorul va fixa termenul pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar, urmând a o judeca potrivit legii. Cererea de ajutor public judiciar produce efect întreruptiv al termenului de 10 zile în privința complinirii obligației de a atașa la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru. Ca atare, după momentul soluționării definitive a cererii de ajutor public judiciar, în măsura în care în sarcina reclamantului subzistă obligația de achitare a unei taxe judiciare de timbru, va începe să curgă un nou termen de 10 zile pentru complinirea carenței constând în neatașarea la dosar a dovezii achitării taxei judiciare de timbru. 

Dacă reclamantul nu și‑a îndeplinit restul obligațiilor stabilite prin rezoluția de primire a cererii, judecătorul va proceda, cu prioritate, la anularea cererii de che­mare în judecată în condițiile art. 200 alin. (4) C.proc.civ. Prioritatea în dispunerea acestei măsuri în raport de soluționarea cererii de ajutor public judiciar rezultă din faptul că reclamantul nu s‑ar mai putea prevala de niciun folos practic decurgând din eventuala admitere a cererii sale de ajutor public judiciar privind plata unor taxe judiciare de timbru aferente unei cereri anulate, nefiind nici de natură, singură, să salvgardeze cererea introductivă de aplicarea sancțiunii anulării. 

În măsura în care s‑a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, soluționarea cererii de ajutor public judiciar se impune a fi amânată, judecata acesteia depinzând de soluția pronunțată asupra cererii de reexaminare^[7]. După momentul soluționării cererii de reexami­nare, se impu­ne a fi judecată și cererea de ajutor public judiciar; dacă măsura anulării cererii de chemare în judecată a fost menținută, cererea de ajutor public judiciar se impune a fi respinsă ca rămasă fără interes; dimpotrivă, dacă măsura anulării cererii nu a fost menținută, considerându‑se că reclamantul și‑a îndeplinit în termenul legal restul obligațiilor sau că măsura a fost dispusă eronat, neexistând în sarcina sa aceste obligații, cererea de ajutor public judiciar se va soluționa, în fond, potrivit legii. 

Potrivit art. 33 alin. (2) teza a IV‑a din ordonanță, instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) C.proc.civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

Astfel, în ipoteza în care reclamantului i s‑a pus în vedere, prin adresă, să achite o taxă judiciară de timbru, iar acesta formulează cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei sau cerere de ajutor public judiciar ori, după caz, de acordare a facilităților la plata taxei, apreciem că un nou termen de 10 zile pentru complinirea neregularității privind timbrarea cererii va curge din momentul comunicării în­cheierii prin care acestea au fost soluționate definitiv (în măsura în care în sarcina reclamantului subzistă obligația de achitare a unei taxe judiciare de timbru). În acest cadru normativ, considerăm că formularea unor atare cereri în termenul de 10 zile, cu respectarea propriului lor termen de formulare, constituie un caz de întrerupere a termenului de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată.

O altă chestiune dezbătută în practica judiciară a vizat posibilitatea judecătorului de a dispune anularea parțială a cererii de chemare în judecată în aplicarea art. 200 C.proc.civ. Această ipoteză vizează cazul în care cererea introductivă are mai multe capete de cerere, dintre care, de exemplu, unele sunt timbrate, iar altele nu, iar recla­mantul nu‑și îndeplinește, în termenul acordat, obligația de timbrare comu­nicată. 

Considerăm că cererea ar putea fi anulată în parte, ținând cont de art. 34 alin. (2) din ordonanță, potrivit căruia, dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acțiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru. 

În acest caz, comunicarea cererii către pârât, în aplicarea art. 201 alin. (1) C.proc.civ., ar trebui amânată până la data expirării termenului de formulare a cererii de reexaminare împotriva încheierii de anulare parțială a cererii, pronunțate în condițiile art. 200 alin. (4) C.proc.civ., sau, după caz, până la data soluționării defi­nitive a cererii de reexaminare specificate. Dacă nu s‑a formulat cerere de reexa­minare sau în ipoteza respingerii acesteia, pârâtului urmează să i se comunice, în aplicarea art. 201 alin. (1) C.proc.civ., cererea de chemare în judecată, dar și încheie­rea de anulare în parte a acesteia pentru ca acesta să nu facă apărări împotriva unor petite anulate. 

În ipoteza puțin probabilă în care dosarul nu ar fi adus judecătorului la expirarea termenului de 10 zile sau acesta nu ar verifica la împlinirea termenului îndeplinirea obligației de timbrare puse în sarcina reclamantului, apreciem că instanța nu va mai putea proceda la anularea cererii în cazul în care reclamantul ar face dovada achitării taxei judiciare de timbru după depășirea termenului de 10 zile, dar până la verifi­carea făcută de judecător. Deși, astfel cum s‑a menționat în mod judicios și proce­dural corect în literatura de specialitate^[8], o atare soluție nu este una la adăpost de critică, o preferăm, din două considerente:

– scopul instituirii normelor legale ce reglementează regularizarea, și anume ordo­narea procesului civil încă de la debutul său, astfel încât să fie asigurate prem­i­sele soluționării cauzei cu celeritate, într‑un cadru procesual clar determinat, a fost atins prin complinirea lipsurilor, chiar dacă complinirea a operat peste termen;

– adoptarea soluției contrare ar fi de natură doar să implice cheltuieli supli­mentare și prelungirea inutilă a duratei procedurii judiciare (soluționarea cererii de reexaminare, formarea unui nou dosar ulterior care va fi repartizat, de altfel, aceluiași judecător etc.). Dând un exemplu din cursul judecării cauzei, după acor­darea primului termen de judecată, dacă, de pildă, la un termen i s‑a pus în vedere pârâtului să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție formulate, iar, la următorul termen, acesta nu‑și îndeplinește obligația, însă cauza se amână ca urmare a lipsei procedurii de citare cu reclamantul (excepția netim­brării cererii de chemare în garanție neputând fi soluționată în condițiile nelegalei citări a părților), la cel de‑al treilea termen, dacă pârâtul va face dovada achitării acestei taxe, instanța nu va mai proceda la anularea cererii de chemare în garanție ca netimbrată, prin raportare la art. 177 alin. (3) C.proc.civ.;

– soluția contrară este excesivă și inechitabilă față de reclamantul care totuși și‑a îndeplinit obligațiile înainte de anularea cererii și care, în cazul dispunerii sancțiunii, va fi privat de jumătate de taxa judiciară de timbru achitată, prin raportare la art. 45 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. 

Cele menționate anterior nu sunt valabile însă pentru ipoteza în care reclamantul ar face dovada achitării taxei judiciare de timbru abia la momentul soluționării cererii de reexaminare prevăzute de art. 200 alin. (5) C.proc.civ. În acest context, apreciem însă că, dacă judecătorul a anulat cererea de chemare în judecată, deși, la momentul pronunțării acestei soluții, reclamantul complinise lipsurile sesizate, dispărând, ca atare, cauza de nulitate, în condițiile art. 177 alin. (3) C.proc.civ., cere­rea de reexaminare promovată se impune a fi admisă, considerându‑se că măsura anulării a fost dispusă eronat, cu nesocotirea dispoziției legale menționate. 

Potrivit art. 200 alin. (4) C.proc.civ., anterior modificării sale prin Legea nr. 310/2018^[9], dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

În prezent, textul legal menționat, urmare a modificării lui prin Legea nr. 310/2018, are următorul conținut: „Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a)‑c), d) numai în cazul motivării în fapt și f), precum și art. 195‑197 nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere se dispune anularea cererii”. 

În contextul eliminării referirii din cadrul alineatului analizat la dispunerea anulării cererii de chemare în judecată în camera de consiliu, soluția legală ce s‑ar impune ar fi reprezentată de dispunerea acestei sancțiuni în ședință publică sau, după caz, în cameră de consiliu, în funcție de procedura concretă de soluționare a cererii respective. 

De pildă, o cerere promovată pe calea procedurii speciale a evacuării din imobi­lele folosite sau ocupate fără drept se va anula, potrivit art. 200 alin. (4) C.proc.civ., în ședința camerei de consiliu, întrucât procedura de evacuare respectivă, în întregul său, se soluționează în cameră de consiliu, potrivit art. 1042 alin. (2) C.proc.civ. 

Nu se poate susține, în mod argumentat, teza caracterului necontencios al etapei regularizării cererii de chemare în judecată, din moment ce caracterul contencios sau necontencios al procedurii se stabilește pentru întregul proces în funcție de finalitatea urmărită prin introducerea cererii formulate. 

În cadrul Întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu pre­ședinții secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, desfășurate la Curtea de Apel Pitești, în perioada 14‑15 noiembrie 2019, s‑a menționat, cu referire la o temă similară^[10], că finalitatea demersului judiciar poate consta în stabilirea unui drept potrivnic față de altă persoană, caz în care procedura va avea caracter contencios, iar ședința va fi publică. 

Pe de altă parte, în măsura în care cererea nu urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de altă persoană, ci o altă finalitate, cum este cazul cererilor men­ționate exemplificativ la art. 527 C.proc.civ., ședința se va desfășura în camera de consiliu, potrivit dispozițiilor art. 532 alin. (1) C.proc.civ. 

Prin urmare, caracterul necontencios al procedurii nu se poate deduce din scopul urmărit printr‑o etapă a procedurii, cum este cazul verificării și regularizării cererii, ci din natura cererii, care poate fi, după caz, contencioasă sau necontencioasă. 

Soluția se întemeiază pe art. 527 C.proc.civ. care, determinând domeniul de aplicare a procedurii, se raportează la finalitatea cererii, cât și pe art. 536 alin. (1) teza finală din același act normativ care fac referire la caracterul necontencios al cererii. Ca atare, scopul urmărit prin procedura de verificare și regularizare a cererii nu este de natură să imprime cererii un alt caracter decât acela care rezultă din natura sa.

Totuși, întrucât eliminarea referirii din cadrul alineatului analizat la dispunerea anulării cererii de chemare în judecată în camera de consiliu constituie, cel mai probabil, rezultatul unei erori de redactare a noului text, considerăm că s‑ar putea eventual interpreta că tipul ședinței în care se anulează cererea de chemare în judecată este reprezentat de camera de consiliu, utilizând considerente de simetrie, din moment ce reexaminarea încheierii de anulare a acestei cereri se soluționează, potrivit legii, în camera de consiliu.

În ceea ce privește citarea părților în ședința în care se va dispune anularea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 200 alin. (4) C.proc.civ.^[11], ca urmare a faptului că reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul determinat de judecător, indicăm următoarele:

– pârâtul nu se citează, având în vedere că acestuia nu i‑a fost comunicată până în acest moment procesual nici măcar cererea de chemare în judecată, neexistând niciun motiv pentru a se dispune citarea sa;

– nici reclamantul nu se citează, din moment ce anularea cererii de chemare în judecată trebuie dispusă la expirarea termenului de 10 zile prescris de art. 200 alin. (3) C.proc.civ., iar citarea sa ar determina concluzia ca anularea să nu fie dispu­să niciodată la expirarea termenului, permițându‑i‑se acestuia eventual să bene­ficieze de prevederile art. 177 alin. (3) C.proc.civ.; un alt argument ar fi acela că, atunci când s‑a intenționat citarea reclamantului în cadrul etapei procesuale în discuție, s‑a specificat în mod expres aceasta [potrivit art. 200 alin. (7) C.proc.civ, cererea de reexaminare se soluționează cu citarea reclamantului]. 

Este de menționat, în acest context, art. 45 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza I din ordonanță, potrivit căruia se restituie jumătate din taxa judiciară de timbru plătită, la cererea petiționarului, când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (4) C.proc.civ.^[12]

Împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 200 alin. (4) C.proc.civ., atunci când reclamantul nu și‑a îndeplinit, în termenul de 10 zile de primirea comunicării, obligația de a atașa la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de judecător, acesta va putea face numai cerere de reexaminare, care are natura juridică a unei veritabile căi de atac, aparți­nând categoriei generice a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Ca orice altă cerere adresată instanțelor judecătorești, cererea de reexaminare trebuie să respecte regulile generale în materie stipulate de art. 148 C.proc.civ., fiind prevăzută în mod expres obligația motivării sale.

Termenul de declarare a acestei căi de atac este de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, fiind incidente în privința sa dispozițiile art. 180‑186 C.proc.civ.

Titularul unei asemenea cereri nu poate fi decât reclamantul, iar nu și părțile adverse, întrucât art. 200 alin. (5) C.proc.civ. îi conferă în mod expres acestuia legitimare procesuală, cu atât mai mult cu cât celelalte părți nici nu aveau, în principiu, posibilitatea să ia cunoștință de existența procesului, până la momentul anulării cererii nefiind efectuate comunicările prevăzute de art. 201 C.proc.civ.

De asemenea, reclamantul are la dispoziție doar această cale de atac împotriva încheierii de anulare, iar nu și pe cea a apelului sau a recursului.

Cererea se soluționează prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea recla­mantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie [art. 97 alin. (5) și art. 54 alin. (4) din Regulament], formându‑se un dosar asociat [art. 97 alin. (2) pct. 2 din Regulament].

Completul învestit cu soluționarea cererii de reexaminare va putea reveni asupra măsurii anulării numai în două ipoteze:

a) dacă măsura anulării cererii a fost dispusă eronat. În această ipoteză se inclu­de, de pildă, situația în care, deși nu era incidentă sancțiunea anulării cererii în con­dițiile art. 200 C.proc.civ. (cazul contestației la executare nesupuse regularizării, cazul neindicării probatoriului în cererea de chemare în judecată înregistrată ulte­rior datei de 21 decembrie 2018 etc.), judecătorul a procedat totuși la anularea acesteia.

Pentru contestarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul are numai dreptul de a formula cererea de reexaminare prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, iar nu cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii introductive în subetapa regularizării acesteia reglementată de art. 200 alin. (5) C.proc.civ., din moment ce legea a instituit o cale de atac specială pentru soluționarea chestiunii taxei judiciare de timbru, de care reclamantul nu a înțeles să se folosească;

b) dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3) al art. 200 C.proc.civ. Apreciem că se încadrează în această ipoteză cazul în care, deși reclamantul și‑a îndeplinit în cadrul termenului de 10 zile obligațiile puse în sarcina sa, judecătorul a anulat cererea. Spre exemplu, dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost expediată instanței prin poștă cu respectarea termenului de 10 zile de la primirea comunicării adresei, fiind incident art. 183 alin. (1) C.proc.civ., însă a fost înregistrată la instanță ulterior expirării acestui termen. 

În acest context, se impune sublinierea faptului că efectuarea dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cadrul cererii de reexaminare nu este de natură să conducă la admiterea acestei căi de atac.

Potrivit art. 9 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, formulată potrivit art. 200 alin. (4) C.proc.civ. [art. 200 alin. (5), în ultima formă republicată a codului – n.n.], se timbrează cu 20 de lei. Apreciem că o atare taxă judiciară de timbru se datorează independent dacă cererea de chemare în judecată implică o scutire (obiectivă sau mixtă, nu subiectivă) de la plata taxei judiciare de timbru, întrucât rațiunea avută în vedere de legiuitor la momentul acordării scutirii obiective nu se menține și în ipoteza dispozițiilor art. 200 C.proc.civ.

În caz de admitere a cererii de reexaminare, cauza se retrimite completului inițial învestit.

Încheierea prin care s‑a soluționat cererea de reexaminare nu mai poate face obiectul apelului sau al recursului, întrucât are caracter definitiv. În măsura în care aceasta a fost respinsă, reclamantul are posibilitatea formulării unei noi cereri de chemare în judecată, cu respectarea dispozițiilor legale, neopunându‑se autoritatea de lucru judecat, întrucât instanțele nu au procedat, în condițiile art. 200 C.proc.civ., la analiza pretenției sale.

Procedura de citare, redactarea încheierilor sau a altor acte efectuate în proce­dura prevăzută de art. 200 alin. (7) și (8) C.proc.civ. se realizează de grefierul de ședință stabilit pentru completul căruia i‑a fost repartizată aleatoriu cererea de reexaminare [art. 54 alin. (4) din Regulament]. 

3.2. Cerere introductivă nesupusă, potrivit legii, regularizării pentru care taxa judiciară de timbru nu a fost achitată sau a fost achitată în cuantum inferior celui legal, atunci când procesul se judecă cu citare

3.2.1. Rezoluția de fixare a primului termen de judecată

Dacă cererea introductivă este exclusă, potrivit legii, de la regularizare [cazul contestației la executare, de exemplu – art. 717 alin. (1) C.proc.civ.], iar reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru sau a achitat‑o într‑un cuantum inferior celui legal, judecătorul, în cuprinsul rezoluției de fixare a primului termen de judecată, în conformitate cu art. 201 C.proc.civ., va dispune citarea reclamantului, cu mențiu­nea, inserată în citație, de a atașa la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul determinat, potrivit legii, de către judecător (integral sau diferență între cuantumul legal și cel achitat de către reclamant), până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată sau, după caz, ca insuficient timbrată.

Referirea la sancțiunea anulării cererii ca netimbrată sau, după caz, ca insuficient timbrată nu este obligatoriu a fi menționată, din moment ce nu este prevăzută de lege obligația specificării sancțiunii anulării cererii în caz de nelegală timbrare, cum a procedat legiuitorul în alte cazuri [cazul prevăzut de art. 157 alin. (2) teza a II‑a C.proc.civ.^[13], de pildă], însă apreciem că o atare referire prezintă utilitate pentru desfă­șurarea previzibilă a procesului, reclamantul fiind atenționat asupra consecin­ței juridice ce se produce în caz de nerespectare a obligației de timbrare.

În măsura în care în cuprinsul citației a fost însă omisă mențiunea referitoare la obligația de timbrare în cuantumul determinat de judecător, sancțiunea care inter­vine este nulitatea parțială a acesteia, strict limitată la mențiunea neinserată. Având în vedere că această mențiune constituie o cerință intrinsecă actului de procedură reprezentat de citație, raportat la art. 157 alin. (1) lit. j) C.proc.civ., nulitatea ce intervine pentru nesocotirea sa este condiționată de existența unei vătămări, ce trebuie dovedită, raportat la art. 175 alin. (1) C.proc.civ. În ipoteza incidenței sanc­țiunii respective, instanța, la solicitarea reclamantului, dacă acesta este prezent în sala de judecată, sau, în lipsa acestuia, din oficiu, va acorda un termen suplimentar de judecată pentru a‑i da posibilitatea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru. 

3.2.2. Excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii introductive. Caractere juridice

Dacă la primul termen stabilit pentru îndeplinirea obligației de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul determinat, potrivit legii, de către judecător, reclamantul nu își execută obligația, instanța, procurorul (în măsura în care participă la judecarea cauzei) și partea interesată sunt în drept să invoce excepția netimbrării (dacă nu s‑a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, nefiind plătită nicio parte din aceasta) sau, după caz, a insuficientei timbrări a cererii (dacă nu s‑a făcut dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru, fiind plătită numai o parte din aceasta).

Netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererii se invocă pe cale de apărare procedurală (art. 31 C.proc.civ.), și anume de excepție procesuală, întrucât repre­zintă o neregularitate privitoare la procedura de judecată ce determină anularea cererii (art. 197 teza a II‑a C.proc.civ.), fără a presupune analiza fondului dreptului (art. 245 C.proc.civ.).

Excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii este o excepție de procedură, absolută și peremptorie, dar care presupune inițial un efect dilatoriu. 

Astfel, această excepție este o excepție de procedură, întrucât prin intermediul său se invocă o neregularitate privitoare la actul de procedură reprezentat de cere­re, și anume nerespectarea cerinței extrinseci acesteia reprezentate de timbrare. 

Totodată, excepția de netimbrare sau de insuficientă timbrare este o excepție absolută, prin intermediul căreia se invocă încălcarea normelor juridice referitoare la timbrare [art. 246 alin. (1) C.proc.civ.], norme care au caracter de ordine publică, întrucât timbrarea privește costurile prestării serviciului judiciar. 

Grație acestei din urmă calificări, excepția în discuție poate fi invocată de parte sau de instanță, raportat la art. 247 alin. (1) teza I C.proc.civ. Chiar dacă textul legal face referire numai la instanță, și procurorul, atunci când participă la judecată, are dreptul să invoce excepția de netimbrare sau de insuficientă timbrare, în vederea apărării ordinii de drept [art. 92 alin. (2) C.proc.civ.]. Prin parte, textul legal citat are în vedere partea interesată, întrucât în persoana celui ce exercită acțiunea civilă în forma sa de manifestare a excepției procesuale trebuie întrunite condițiile prevă­zute de art. 32 C.proc.civ. 

Reluând art. 247 alin. (1) teza I C.proc.civ., excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. În ceea ce privește excepția de netimbrare sau de insuficientă timbrare, invocarea acesteia „în orice stare a procesului” implică anumite particularități, după cum urmează:

– în primă instanță, excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii introductive poate fi invocată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului;

– dacă excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii introductive nu a fost invocată în primă instanță, deși aceasta avea caracter întemeiat, neregu­laritatea nu mai poate fi ridicată în apel cu scopul admiterii apelului și, pe cale de consecință, a anulării hotărârii primei instanțe prin care s‑a soluționat cauza și, în rejudecare, a anulării cererii introductive ca netimbrată sau ca insuficient timbrată, întrucât legiuitorul a prevăzut o altă soluție pentru ipoteza în discuție;

Astfel, potrivit art. 38 din ordonanță, în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispo­zi­tivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Justificarea instituirii acestui text legal rezidă în faptul că taxele judiciare de timbru reprezintă contravaloarea serviciului de justiție, iar, din moment ce prima instanță a procedat la judecată și a soluționat cererea prin hotărâre judecătorească, este just să fie recuperate costurile serviciului deja prestat.

Ca atare, în ipoteza analizată, instanța de apel va dispune obligarea reclaman­tului la plata taxelor judiciare de timbru aferente cererii introductive, prin încheiere de ședință/decizie ce constituie titlu executoriu în privința acestei dispoziții. Aceasta nu va admite excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii introductive, nu va invoca această neregularitate ca motiv de ordine publică sau ca apărare de fond de ordine publică, nu va admite apelul, nu va anula hotărârea primei instanțe, ci va recurge la aplicarea instituției prevăzute de art. 38 din ordonanță. 

Desigur însă că, în măsura în care cererea de apel, iar nu cererea introductivă, nu este timbrată în cuantumul legal, cele menționate cu privire la judecata în primă instanță sunt aplicabile întocmai. Astfel, instanța de apel, procurorul (în măsura în care participă la judecată) și partea interesată sunt în drept să invoce excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii de apel până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului apelului, cu consecința, în caz de admitere, a anulării cererii de apel ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Cele menționate în prezenta parte se aplică și în ipoteza în care hotărârea primei instanțe este susceptibilă de recurs, iar nu de apel.

– dacă excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii introductive nu a fost invocată în primă instanță, deși aceasta avea caracter întemeiat, iar instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 38 din ordonanță, procedând la judecarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe prin care s‑a soluționat cauza, cu igno­rarea acestui aspect, neregularitatea nu mai poate fi ridicată în recurs (în măsura în care legea prevede posibilitatea atacării cu recurs a deciziei pronunțate în apel) cu scopul admiterii recursului și, pe cale de consecință, a casării hotărârii instanței de apel și, în rejudecarea apelului, a admiterii apelului și a anulării hotărârii primei instanțe prin care s‑a soluționat cauza și, în rejudecarea cauzei în primă instanță, a anulării cererii introductive ca netimbrată sau ca insuficient timbrată, întrucât legiuitorul a prevăzut incidența art. 38 din ordonanță și pentru ipoteza în discuție.

Similar celor menționate anterior, în măsura în care cererea de recurs, iar nu cererea introductivă, nu este timbrată în cuantumul legal, cele menționate cu privire la judecata în primă instanță sunt aplicabile întocmai. Astfel, instanța de recurs, procurorul (în măsura în care participă la judecată) și partea interesată sunt în drept să invoce excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii de recurs până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului recursului, cu consecința, în caz de admitere, a anulării cererii de recurs ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Excepția de netimbrare sau de insuficientă timbrare are caracter peremptoriu, în sensul că admiterea acesteia conduce la anularea cererii și, ca atare, la împiedi­carea judecății fondului cauzei. Totuși, înainte de soluționarea excepției, instanța acordă un termen pentru executarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru (prin urmare, inițial, neregularitatea este de natură numai să determine întârzierea judecății fondului cauzei) și numai în măsura în care partea nu‑și îndeplinește această obligație până la termenul acordat, instanța dispune admiterea excepției și anularea cererii ca netimbrate sau insuficient timbrate. 

3.2.3. Soluționarea excepției netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii introductive

Potrivit art. 197 C.proc.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii; netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii. 

Prin urmare, consecința admiterii excepției de netimbrare sau de insuficientă timbrare a cererii o constituie anularea acesteia ca netimbrată, respectiv ca insu­ficient timbrată.

Din perspectiva clasificării nulităților actelor de procedură, nulitatea cererii ce intervine în ipoteza încălcării dispozițiilor legale referitoare la timbrare este:

– o nulitate necondiționată de existența unei vătămări procesuale, întrucât privește încălcarea dispozițiilor legale referitoare la o cerință extrinsecă actului de procedură, potrivit art. 176 pct. 6 C.proc.civ.;

– o nulitate expresă, din moment ce sancțiunea este prevăzută de lege;

– o nulitate absolută, având în vedere că cerința netimbrării este instituită printr‑o normă care ocrotește un interes general, raportat la art. 174 alin. (2) C.proc.civ., respectiv interesul achitării costurilor serviciului judiciar ce urmează a fi prestat; fiind o nulitate absolută, excepția netimbrării sau insuficientei timbrări a cererii poate fi invocată de orice parte interesată, de judecător sau de procuror, potrivit art. 178 alin. (1) și art. 247 alin. (1) teza I C.proc.civ.;

– o nulitate judiciară, din moment ce nu intervine de drept și, ca atare, trebuie pronunțată de către instanță. 

Este de remarcat faptul că sancțiunea procedurală ce intervine pentru netim­brare sau insuficientă timbrare nu se regăsește în conținutul legislativ al ordonanței, ci în cel al Codului de procedură civilă, respectiv în art. 197 C.proc.civ. (temei special) și în art. 176 pct. 6 C.proc.civ. (temei general ce fundamentează sancțiunea nulității în ipoteza încălcării dispozițiilor legale referitoare la cerințe legale extrinseci actului de procedură, între care se numără și cerința timbrării).

În ipoteza în care la termenul de judecată acordat pentru îndeplinirea obligației de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, potrivit legii, de judecător, reclamantul nu‑și execută obligația, instanța, procurorul sau partea interesată va invoca excepția netimbrării sau insuficientei timbrări a cererii.

Această excepție procesuală se va pune în discuția contradictorie a părților, în măsura în care procedura de citare a fost legal îndeplinită și cel puțin una dintre acestea este prezentă, personal sau prin reprezentant cu drept de a pune concluzii, în sala de judecată. Este însă lipsită de justificare practica unor judecători de a rosti, în mod strict formal, în sala de judecată formula „instanța pune în discuția părților excepția procesuală”, atunci când nicio parte nu este prezentă, întrucât, evident, o atare dezbatere nu poate avea loc, respectarea principiului contradictorialității fiind asigurată, în acest caz, prin legala îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, dacă în sala de judecată se află numai procurorul sau și procurorul, atunci când participă la judecată, instanța îi va acorda cuvântul pentru a pune concluzii. 

Dacă admiterea excepției netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii intro­ductive determină dezînvestirea integrală a instanței de soluționarea cauzei, ceea ce presupune că în proces nu au fost formulate și alte cereri a căror soluționare nu este dependentă de judecarea cererii introductive (de exemplu, o cerere reconven­țională sau o cerere de intervenție voluntară principală etc.), instanța, după luarea concluziilor părților și ale procurorului, dacă este cazul, va declara, în sala de jude­cată, că rămâne în pronunțare asupra excepției procesuale sau că reține cauza în pronunțare asupra excepției respective. Instanța, în acest caz, nu se poate pronunța în ședința de judecată asupra excepției în discuție, fiind necesar ca rezultatul deli­berării să fie cuprins într‑o minută, potrivit art. 401 alin. (1) C.proc.civ., anterior pronunțării soluției în ședință publică, pronunțare ce implică citirea minutei, raportat la art. 402 C.proc.civ. 

Denumirea hotărârii prin care instanța a soluționat excepția de netimbrare sau de insuficientă timbrare a cererii este încheiere sau sentință, fiind aceeași cu denumirea hotărârii care s‑ar fi pronunțat asupra fondului cauzei. Dacă instanța de apel sau cea de recurs admite excepția în discuție, anulând cererea de apel sau, după caz, de recurs ca netimbrată sau ca insuficient timbrată, denumirea hotărârii pro­nunțate este decizie.

Este de menționat și cazul în care cererea este alcătuită, de exemplu, din două capete, iar excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări vizează numai primul petit, cel de‑al doilea fiind legal timbrat sau scutit, potrivit legii, de la plata taxei judiciare de timbru. În acest caz, dacă reclamantul nu își îndeplinește obligația de a timbra primul petit, instanța poate admite excepția în ședința de judecată, soluția și motivarea acesteia fiind cuprinse în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, din moment ce nu operează o dezînvestire integrală de soluționarea cauzei, sau poate reține cauza în pronunțare asupra excepției dacă judecătorul are nevoie de timp mai mult pentru a delibera. 

În ambele cazuri, soluția asupra excepției și motivarea acesteia vor fi cuprinse în încheierea de ședință, urmând ca soluția anulării primului capăt de cerere, ce decurge din admiterea excepției, să fie inserată în minuta vizând hotărârea finală (de exemplu, instanța poate admite în ședință, la un termen de judecată, motivând corespunzător, excepția netimbrării primului capăt al cererii, iar, în final, după închi­derea dezbaterilor asupra fondului, în urma deliberării, va insera în minută și conse­cința admiterii excepției respective, respectiv aceea de anulare a primului capăt de cerere ca netimbrat; în acest caz, soluția asupra excepției procesuale nu va fi reluată în minuta vizând hotărârea finală, nemaiavând loc o pronunțare asupra acesteia).

În ipoteza în care la termenul de judecată acordat pentru îndeplinirea obligației de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, potrivit legii, de judecător, reclamantul își execută obligația, nu se va mai invoca excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii.

Dacă excepția respectivă a fost invocată la un termen de judecată anterior, pro­nunțarea sa fiind prorogată până la termenul de judecată următor, iar reclamantul își execută obligația, atașând, la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, potrivit legii, de judecător, pot fi imaginate următoarele ipoteze:

– atunci când excepția a fost invocată de către partea interesată sau de către procuror, iar aceștia sunt prezenți în sala de judecată, instanța îi poate întreba dacă renunță la susținerea excepției, iar în caz afirmativ, va lua act de acest act procesual de dispoziție;

– atunci când excepția a fost invocată de către partea interesată, iar aceasta nu este prezentă în sala de judecată, instanța, după punerea excepției în discuția celor prezenți, dacă este cazul, o va respinge ca rămasă fără obiect, neregularitatea cererii fiind îndreptată, iar nulitatea acoperită, dispărând cauza nulității până la momentul pronunțării asupra sa, potrivit art. 177 alin. (3) C.proc.civ.;

– atunci când excepția a fost invocată de către partea interesată sau de către pro­curor, iar aceștia sunt prezenți în sala de judecată și insistă în susținerea excep­ției, considerând, fără temei, că reclamantul nu și‑a îndeplinit obligația, instanța, după punerea excepției în discuția celor prezenți, o va respinge ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul și‑a îndeplinit, în mod legal, obligația de timbrare a cererii în cuantumul stabilit de judecător.

În toate cele trei ipoteze prezentate mai sus, instanța se poate pronunța în ședința de judecată sau poate reține cauza în pronunțare asupra excepției proce­suale în discuție, dacă are nevoie de timp suplimentar pentru a delibera.

Dacă instanța se pronunță în ședința de judecată în sensul respingerii excepției analizate, nu va întocmi o minută^[14], soluția și motivarea acesteia fiind cuprinse în încheierea de ședință de la acel termen.

În schimb, atunci când instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției analizate la un termen de judecată (închide dezbaterile asupra acesteia), indiferent dacă o admite sau o respinge, prin urmare, chiar dacă nu se va dezînvesti de soluțio­narea cauzei, va întocmi o minută, întrucât este necesar a se stabili, cu exactitate, data pronunțării soluției respective; este necesară fixarea acestei date a pronunțării, căci încheierea se redactează, potrivit art. 232 alin. (2) C.proc.civ., în cel mult 3 zile de la data ședinței de judecată (termenul fiind de recomandare); cu alte cuvinte, dacă nu s‑ar întocmi această minută, nu s‑ar cunoaște cu certitudine data pronun­țării soluției (aceasta putând fi în oricare zi dintre momentul rămânerii în pronunțare și data redactării încheierii de ședință). Data pronunțării soluției prezintă impor­tanță din perspectiva posibilității verificării legalității acesteia. În acest caz, de fapt, se poate aplica în mod corespunzător, potrivit art. 234 alin. (1) C.proc.civ. și art. 401 din același act normativ referitor la întocmirea minutei. 

3.3. Cerere introductivă nesupusă, potrivit legii, regularizării pentru care taxa judiciară de timbru nu a fost achitată sau a fost achitată în cuantum inferior celui legal, atunci când procesul se judecă fără citare

Dacă procesul se soluționează fără citarea părților, de principiu, instanța este în drept să aplice direct, la primul termen de judecată acordat, sancțiunile incidente în ipoteza nerespectării unor cerințe legale (de pildă, dacă reclamantul nu a indicat, prin cererea introductivă, probele pe care se sprijină aceasta, la termenul de jude­cată acordat, fără citarea părților, instanța este în drept să dispună sancțiunea decă­derii reclamantului din dreptul de a propune probe). 

Prin excepție, în anumite cazuri, printre care se numără și ipoteza netimbrării sau a insuficientei timbrări, dat fiind art. 31 alin. (1) din ordonanță, ce îi impune judecă­torului să determine cuantumul taxei judiciare de timbru, instanța are obligația înștiințării părții în legătură cu executarea obligației într‑un anumit termen înainte de a se aplica sancțiunea prevăzută de lege. Astfel, dacă cererea nu este legal tim­brată, deși procesul se soluționează, potrivit legii, fără citarea părților, instanța este obligată să citeze, dacă este cazul în regim procedural de urgență, reclamantul cu mențiunea timbrării, iar ulterior, în caz de neconformare, să aplice la termen sancțiunea anulării cererii în temeiul art. 197 C.proc.civ. 

§4. Măsurile ce se impun a fi luate de către judecător atunci când taxa judi­ciară de timbru aferentă cererii formulate în cursul procesului nu a fost achi­tată sau a fost achitată în cuantum inferior celui legal

În cadrul acestei teme sunt incluse cererile adiționale [art. 30 alin. (5) C.proc.civ.], cererile incidentale [art. 30 alin. (6) C.proc.civ. – cererea reconvențio­nală, cererile de intervenție etc.], precum și alte cereri formulate în cursul procesului timbrabile potrivit art. 9 din ordonanță (cererea de recuzare, cererea de repunere pe rol ș.a.m.d.).

Cererile enumerate nu sunt supuse regularizării^[15], astfel încât li se aplică obser­vațiile generale menționate în secțiunile anterioare (§3).

Note de subsol

^[1] M. Of. nr. 173 din 29 iulie 1997. 

Această lege a intrat în vigoare în data de 27 octombrie 1997, prin raportare la art. 30 alin. (1) din cuprinsul său, potrivit căruia momentul intrării în vigoare a avut loc în termen de 90 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României. 

Pentru o analiză dezvoltată a reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 146/1997, respectiv a Legii timbrului și a impozitului pe acte și fapte juridice din anul 1927, a Decretului nr. 199/1955 asupra taxelor de timbru și a Instrucțiunilor Ministerului Finanțelor nr. 1.711/1960, a se vedea L.Al. Viorel, în L.Al. Viorel, G. Viorel, A.Al. Oană, R. Rusu‑Oană, I.V. Varga, C. Mareș, A. Bran, Legislația privind taxele judiciare de timbru, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 3‑4.

^[2] Publicată în M. Of. nr. 392 din 29 iunie 2013, data publicării ordonanței de urgență în Moni­torul Oficial al României fiind data intrării acesteia în vigoare. Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010, ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

^[3] În urma republicării Codului de procedură civilă în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015, alin. (2) al art. 200 C.proc.civ. a devenit alin. (3) al aceluiași articol. 

^[4] M. Of. nr. 380 din 10 august 1999. Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999 nu a fost abrogat expres, însă efectele juridice ale acestui act normativ de reglementare secundară au încetat drept consecință a abrogării exprese a actului normativ de reglementare primară în executarea căruia a fost emis. Pentru un studiu detaliat al încetării efectelor juridice ale unui act normativ, a se vedea R.D. Popescu, A. Gheorghe, Producerea efectelor juridice ale actelor norma­tive, în Revista Transilvană de Științe Administrative nr. 2(31)/2012, p. 114‑139. Autorii au arătat următoarele: „În cazul în care se abrogă actul normativ primar care a constituit temei pentru emiterea unui act normativ de reglementare secundară, de la data intrării în vigoare a actului de abrogare încetează a mai exista temeiul legal al emiterii actului de reglementare secundară. În consecință, de la momentul intrării în vigoare a actului normativ de abrogare încetează, ca urmare a ieșirii din vigoare a actului de reglementare primară abrogat, nu numai efectele acestui act, dar și efectele actului normativ de reglementare secundară, întrucât a încetat temeiul juridic primar (actul de reglementare primară abrogat) al acestuia”.

^[5] Șt.I. Lucaciuc, Contestația la executare în reglementarea noului Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 229. Autorul a arătat, în mod întemeiat, că simpla achitare a taxei judiciare de timbru, neurmată de depunerea la dosar a dovezii, reprezintă o conduită procesuală culpabilă a reclamantului care nu va putea critica în aceste condiții legalitatea hotărârii de anulare a cererii ca netimbrată ori ca insuficient timbrată.

^[6] Problema a făcut obiect de dezbatere în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel – Curtea de Apel București, 11‑12 mai 2017; minuta întâlnirii se găsește pe site‑ul www.inm‑lex.ro. Punctul de vedere al I.N.M. este expus mai sus. În majoritate, participanții la întâlnire și‑au însușit soluția expusă în punctul de vedere al I.N.M. A fost exprimată însă și opinia minoritară, conform căreia termenul de 5 zile prevăzut de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 se referă exclusiv la cererea de acordare a facilităților la plata taxelor judiciare de timbru privind ca atare exclusiv persoana juridică, persoana fizică putând formula cererea de ajutor public judiciar până la împlinirea termenului de 10 zile pentru regularizarea cererii introductive.

^[7] Nu excludem de plano posibilitatea lăsării nesoluționate a cererii de ajutor public judiciar, grație ordinii de soluționare a cererilor, determinată de efectele produse prin judecata acestora. Considerăm totuși că ar fi preferabilă soluționarea acesteia cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 97 alin. (3) raportat la alin. (1) pct. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor jude­căto­rești, există opțiunea pentru instanțe de a crea un dosar asociat pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar (dosar care nu se contabilizează din punct de vedere statistic), caz în care acesta ar figura drept nesoluționat dacă s‑ar adopta prima variantă. În ambele cazuri, considerăm totuși că soluția ar trebui să fie aceeași, ea neputând fi influențată de formarea sau nu a unui dosar asociat. 

^[8] T.C. Briciu, V.M. Ciobanu, Câteva reflecții cu privire la soluțiile din doctrină și jurisprudență privind unele probleme ivite în aplicarea NCPC, articol publicat pe site‑ul www.juridice.ro. Autorii au arătat că dispozițiile art. 177 alin. (3) C.proc.civ. nu pot conduce la concluzia că o modificare sau completare tardivă a cererii de chemare în judecată ar împiedica aplicarea sancțiunii nulității prevăzute de art. 200 alin. (4) C.proc.civ. Acestea trebuie interpretate corelat cu cele ale alin. (2) al art. 177, conform cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea. Dispozițiile art. 177 alin. (3) C.proc.civ. trebuie înțelese în sensul că actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării instanței a dispărut cauza acesteia, când actul prin care s‑a realizat înlăturarea cauzei de nulitate este unul valabil. În cazul în care actul modificator sau completator, menit să înlăture cauza nulității, este el însuși lovit de nulitate pentru depășirea termenului în care trebuia făcut, așa cum prevede art. 185 alin. (1) teza a II‑a C.proc.civ., este evident că înlăturarea cauzei de nulitate este numai aparentă și neproducătoare de efecte juridice, sancțiunea neputând fi evitată. O soluție contrară este greu de admis și ar fi chiar periculoasă, deoarece ar lăsa loc abu­zu­lui și subiectivismului în privința duratei de timp „lăsate să treacă” între expirarea termenului de 10 zile și cel al pronunțării asupra îndeplinirii obligațiilor impuse în procedura regularizării.

^[9] M. Of. nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

^[10] În cazul respectiv, opinia I.N.M., adoptată cu majoritatea voturilor participanților, a fost aceea că încheierea prin care completul căruia i‑a fost repartizată cererea dispune trimiterea dosarului completului specializat sau, după caz, secției specializate competente, în condițiile art. 200 alin. (2) C.proc.civ., va fi dată în ședință publică sau în cameră de consiliu, după caz, în funcție de procedura concretă de soluționare a cererii formulate, având caracter contencios sau, după caz, necontencios. 

^[11] Problema a făcut obiect de dezbatere în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel – Curtea de Apel Timișoara, 5‑6 martie 2020; minuta întâlnirii se găsește pe site‑ul www.inm‑lex.ro. Punctul de vedere al I.N.M. a fost redactat de D.N. Theohari și este expus mai sus.

^[12] În urma republicării Codului de procedură civilă în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015, alin. (3) al art. 200 C.proc.civ., menționat în art. 45 alin. (1) lit. d) din ordonanță, a devenit alin. (4) al aceluiași articol. 

^[13] Potrivit art. 157 alin. (2) teza a II‑a C.proc.civ., în cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie, în citație se va menționa obligația pârâtului de a‑și pregăti apărarea pentru primul ter­men de judecată, propunând probele de care înțelege să se folosească, sub sancțiunea prevă­zută de lege, care va fi indicată expres. 

^[14] Potrivit art. 234 alin. (1) C.proc.civ., dispozițiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum și orice alte dispoziții referitoare la hotărârile prin care instanța se dezînvestește de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și încheierilor.

A se aplica „în mod corespunzător” nu înseamnă a se aplica întocmai, ci în măsura și în moda­litatea în care dispozițiile respective sunt compatibile instituției în privința căreia se prevede că se aplică în mod corespunzător. 

Nu se poate întocmi câte o minută pentru fiecare soluție pronunțată într‑o ședință de judecată (la fiecare termen de judecată acordat), aplicarea art. 401 C.proc.civ., în acest caz, fragmentând într‑o asemenea manieră ședința încât aceasta practic nu s‑ar mai putea desfășura (soluțiile în ședință fiind pronunțate asupra unor chestiuni litigioase multiple – verificare competență, esti­mare durată cercetare proces, probatoriu, cereri de amânare judecată, excepții procesuale, admisibilități în principiu etc.).

Ca atare, dintre dispozițiile referitoare la hotărârile prin care instanța se dezînvestește de jude­carea fondului cererii nu se vor aplica cele vizând întocmirea unei minute, căci nu este compatibilă o aplicare în mod corespunzător a acestei instituții în domeniul pronunțărilor făcute în ședință publică la fiecare termen de judecată în parte, ce nu implică, la acel moment, o dezînvestire integrală de soluționarea cauzei.

^[15] Apreciem că procedura regularizării cererii de chemare în judecată se aplică numai cererilor introductive de instanță (indiferent dacă cuprind un singur capăt de cerere principal sau mai multe capete de cerere principale și accesorii), iar nu și cererilor incidentale sau adiționale. 

În argumentarea acestei soluții, avem în vedere următoarele considerente:

– atât cererea reconvențională, cât și cererea de intervenție voluntară principală și cea de chemare în garanție pot fi formulate, în anumite ipoteze, după acordarea primului termen de judecată, moment la care nu ar mai putea fi efectuată o astfel de procedură. Astfel, potrivit art. 62 alin. (2) C.proc.civ., cererea de intervenție principală poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond, iar, în conformitate cu alineatul următor al aceluiași articol, cu acordul expres al părților, aceasta poate fi făcută și în instanța de apel. Cererea de chemare în garanție formulată de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe, potrivit art. 73 alin. (2) C.proc.civ. Cererea reconvențională, precum și cererea de chemare în garanție formulate de pârât se vor depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, prin raportare la art. 209 alin. (4) și art. 73 alin. (3) C.proc.civ. Având în vedere că pentru unele dintre aceste cereri nu s‑ar putea efectua procedura regularizării reglementată de art. 200 C.proc.civ., dat fiind momentul formulării lor, ulterior acordării primului termen de judecată, apreciem că urmarea procedurii în discuție doar pentru cererile incidentale depuse la dosar anterior primului termen de judecată ar însemna stabilirea unui regim juridic distinct pentru aceeași cerere, care nu și‑ar putea găsi justificarea doar în argumentul formulării lor în etape distincte ale procesului. Astfel, o soluție contrară ar conduce la concluzia inechitabilă ca, pentru o cerere de intervenție voluntară principală, anulată în cadrul procedurii prevăzute de art. 200 C.proc.civ., părțile să aibă la în­demână doar calea cererii de reexaminare pentru desființarea acestei soluții, cerere ce intră în competența aceleiași instanțe, în timp ce pentru o altă cerere de intervenție voluntară principală, afectată de aceleași lipsuri ca și prima, dar depusă ulterior acordării primului termen de judecată, în cadrul aceluiași proces, părțile să aibă dreptul de a declara apel împotriva soluției de respingere a acesteia, apel ce intră în competența instanței superioare;

– regularizarea cererilor incidentale în cadrul procedurii prevăzute de art. 200 C.proc.civ. ar conduce la amânarea acordării primului termen de judecată și, ca atare, la întârzierea soluționării cererii principale, în condițiile în care, la acest moment procesual, reclamantul nu ar putea să solicite disjungerea acestora, în condițiile art. 66 alin. (2), art. 74 alin. (4) și art. 210 alin. (2) C.proc.civ., ce implică contradictorialitate;

– art. 209 alin. (5) teza a II‑a C.proc.civ. face trimitere exclusiv la art. 201, iar nu și la art. 200 C.proc.civ., art. 201 reglementând procedura de comunicare a actelor procedurale și de fixare a primului termen de judecată. Sintagma „constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată”, menționată în partea de început a alin. (1) al art. 201 C.proc.civ., privește cererea de chemare în judecată introductivă, scopul trimiterii art. 209 alin. (5) teza a II‑a C.proc.civ. la art. 201 constituindu‑l comunicarea cererii reconvenționale, aspect care reiese și din faptul că prima teză a alin. (5) al art. 209 vizează o atare comunicare.