Partajul succesoral în conexiune cu inteligența artificială

Oana-Cristina Munteanu (Manolache), Partajul moștenirii în dreptul comparat, Ed. Hamangiu, 2026, p. 316-320.

Dezvoltarea tehnologiei datorată, în primul rând, ritmului tot mai accelerat de desfășurare a relațiilor sociale a pregătit un cadrul etero­gen și în sfera juridică prin imixtiunea intervenită între normele de drept și de procedură și inteligența artificială^[1]. Unul dintre obiec­­tivele pe termen lung ale acestui domeniu este inteligența generală, sens în care abordă­rile includ inteligența artificială simbolică tradițională, metodele statistice și inteligența computațională. Inteligența artificială utilizează diverse instrumente, inclusiv optimizarea matematică și de căutare, rețele neuronale artificiale și metode create datorită statisticii, cum ar fi economia și probabilitatea^[2]. Ținând cont că „agenții artificiali” reclamă cu pași rapizi rolul de lideri în procesul decizional^[3], prezenta secțiune ne provoacă la a găsi posibile și previzibile modificări proce­durale și în materia partajului succesoral.

În considerarea faptului că procedura partajului succesoral este susceptibilă de rezolvare atât pe cale amiabilă, în cadrul unui partaj notarial, cât și în urma parcurgerii procedurii contencioase proprii unui partaj judiciar, vom încerca să analizăm posibile interferențe ale inteli­genței artificiale pentru fiecare dintre aceste două modalități de parta­jare în parte.

Partajul succesoral judiciar presupune în mod natural participarea unui judecător, care are rolul nu doar de a veghea asupra respectării normelor procedurale, dar și de a lua decizii cu privire la modalitățile de partajare și împărțirea concretă a bunurilor între comoștenitori. Pe această linie de idei, menționăm, ab initio, faptul că deși nu contestăm împrejurarea că inteligența artificială poate juca un rol important în pro­cedura de partaj prin eficientizarea acestuia, îndeosebi, prin utili­zarea IA în scopul evaluării masei partajabile, realizarea unui inventar al tuturor bunurilor de împărțit și clasificarea acestora în funcție de valoare, utilitate sau importanță sentimentală, avem totuși o serie de rezerve cu privire la rolul decizional al IA.

În trecut, apariția sistemelor expert, care sunt capabile să repro­ducă raționamente logice, bazate pe o bază de cunoștințe și un an­gre­naj de inferență, a condus la ideea că acestea ar putea fi folosite pentru a reproduce raționamente juridice. Sistemele expert descompun regu­lile juridice prin rescrierea lor în limbajul informatic, pentru a stabili un arbore de decizie alcătuit din ramificații succesive asociate unei logici condiționale. Cu toate acestea, ele au fost, în general, considerate deza­măgitoare în domeniul juridic, chiar și atunci când au fost utilizate pentru a aborda probleme foarte tehnice, în cazul în care pare să fie necesară doar reproducerea unui raționament silogistic relativ simplu pentru a găsi soluții corecte. Acest eșec relativ poate fi explicat prin raționamentul mai degrabă reductiv al sistemelor expert. Acestea nu sunt în măsură să ia în considerare prezumțiile sau analogiile și nu se pot angaja în acel du‑te‑vino constant între fapte și lege care caracte­rizează raționamentul juridic^[4].

Un judecător computerizat (computer‑judge) ar trebui să fie capabil să aplice corect normele generale, abstracte, la faptele unui caz speci­fic. Cu toate acestea, după cum arată experiența în cercetarea în dome­niul IA juridică, încercările de a formaliza acest proces de subsumare a cazurilor specifice sub norme generale ridică dificultăți semnificative^[5]. În primul rând, neclaritatea inerentă a textelor juridice reprezintă un im­pe­diment major. Pentru a fi suficient de flexibil și capabil să regle­menteze situații neprevăzute de legiuitor în momentul elaborării legii, limbajul juridic este, în mod necesar, într‑o anumită măsură, vag. Acest lucru duce la necesitatea interpretării și, odată cu aceasta, la surprin­derea regulilor de nivel meta care ghidează procesul interpretativ. În al doilea rând, caracterul încărcat de valori al dreptului și al limbajului juridic forțează judecătorii să se refere la valoarea implicită în sistemul juridic pentru a putea oferi o interpretare adecvată. Propriile lor anga­jamente morale, politice și filozofice joacă un rol necesar, deși, în mod esențial, contestat, în acest proces. Cu toate acestea, valorile sociale mai largi sunt, în mod obișnuit, doar implicite și nu sunt purtate de text la suprafață. Prin urmare, pare imposibil ca aceste valori să fie progra­mate într‑un sistem de inteligență artificială și, mai cu seamă, să învețe valorile și preferințele relevante într‑o societate pluralistă. În al treilea rând, nu trebuie neglijată natura contestată a dreptului, în special în cazurile de apel sau recurs, adică în cazurile în care învățăm cel mai mult despre interpr­e­tarea juridică, când ambele părți vor avea argu­mente bune de partea lor pentru că, altfel, cauza nu ar fi fost lăsată să avanseze. În special, în cazurile în care există complet de divergență și se ajunge la o decizie prin vot cu majoritate simplă, este evident că soluția opusă ar fi fost, de asemenea, un răspuns posibil, adică un răs­puns în concor­dan­ță cu precedentele și statutele existente^[6].

În aceste condiții, deși decizia finală considerăm că ar trebuie să fie în continuare rodul procesului uman^[7], procesul de decizie poate fi simplificat prin ajutorul acordat de IA în ceea ce privește, cu titlu de exemplu, estimarea valorii reale a bunurilor. Astfel, algoritmii pot fi utilizați pentru a colecta informații din bazele de date existente referi­toare la: vânzări anterioare, valoare de piață, verificarea înregistrării pro­prietății în registrele publice etc. Tot astfel, sistemele de IA ar putea func­ționa ca mediatori prin analizarea propunerilor de partaj ale părților și sugerarea unor eventuale soluții de compromis bazate pe precedente și principii de echitate și inclusiv realizarea unor simulări de partaj pentru a prezice impactul diferitelor scenarii de partaj asupra părților implicate.

În orice caz, justițiabilii și avocații au, actualmente, posibilitatea de a utiliza instrumente sofisticate de inteligență artificială care pot oferi o evaluare a rezultatului posibil al unei proceduri judiciare. Posibili­ta­tea părților de a avea o evaluare obiectivă și fiabilă a ceea ce pot spera să obțină în instanță ar trebui să le determine să negocieze eficient^[8]. În cadrul unui partaj realizat pe cale notarială, rolul IA este mult mai preg­nant, îndeosebi, în considerarea faptului că per­mite utilizarea blockchain‑ului în mai mult moduri inovatoare. Tehno­logia blockchain oferă soluții rapide, fără erori și probleme cauzate, în primul rând, de factorul uman, având avantajul de a prelua elementele clasice din acor­duri sau contracte și de a le integra într‑un mod inovator în ceea ce este cunoscut sub denumirea de smart contracts. Totodată, ți­nând cont de faptul că blockchain‑ul presupune existența unei modalități de stocare într‑o bază de date descentralizată criptată și distribuită printr‑un sistem de tranzacții în rețea, riscul de modificare a datelor sau de pătrun­dere ori de spargere a sistemului este inexistent^[9].

Cât privește modalitățile de utilizare a blockchain‑ului în cadrul unei proceduri de partaj notarial, putem aminti, în primă fază, posibilitatea de creare a unui registru imuabil al bunurilor cu scopul de a facilita verificarea proprietății și istoricul acestora cu clasificarea bunurilor pe categorii, respectiv: bunuri imobile, bunuri mobile, autoturisme, obiec­te de artă, acțiuni etc. Totodată, tehnologia blockchain poate fi folosită în scopul realizării documentației și a arhivării documentelor, inclusiv acorduri, evaluări și orice alte certificări ce pot fi stocate pe blockchain, asigurându‑le integritatea și ușurând accesul și verificarea lor de către părțile autorizate, reducând riscul de fraudă în considera­rea faptului că toate tranzacțiile și acordurile sunt înregistrate public și nu pot fi modificate retroactiv.

Smart Contracts pot fi utilizat cu succes în vederea încheierii unui partaj succesoral prin automatizarea transferul de proprietate în baza acordurilor prestabilite între părți, aceste contracte inteligente permi­țând executarea automată a diferite tipuri de drepturi și obligații care fac obiectul partajului, prin intermediul unui software special desem­nat, mecanismul de gestionare automată a activelor listate în cadrul platfor­mei dovedindu‑și eficiența în această privință^[10].

Nu în ultimul rând, tehnologia blockchain se poate dovedi extrem de eficientă în procesul de divizare a activelor digitale, cum ar fi cripto­monedele, tokenurile digitale, oferind o metodă simplă fără riscuri de fraudă sau duplicare.

Note de subsol

^[1] După cum afirma Nils Nilsson: „inteligența artificială este acea activitate dedicată transformării mașinilor în mașini inteligente, iar inteligența este acea calitate care permite unei entități să funcționeze în mod adecvat și previzibil în mediul său înconjurător”; în acest sens, a se vedea E. Afsah, Artificial Intelligence, Law, and National Security, în The Cambridge Handbook of Responsible Artificial Intelligence. Interdisciplinary Perspectives, Cambridge University Press, Cambridge, 2022, p. 448.

^[2] N. Wilkins, Artificial Intelligence: The Ultimate Guide to AI, The Internet of Things, Machine Learning, Deep Learning + a Comprehensive Guide to Robotics, Bravex Publications, 2019, p. 154.

^[3] L.M. Stănilă, Inteligența artificială, dreptul penal și sistemul de justiție penală: amintiri despre viitor, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 145.

^[4] F. G’sell, AI Judges în L.A DiMatteo, C. Poncibò, M. Cannarsa (coord.), The Cambridge Handbook of Artificial Intelligence Global Perspectives on Law and Ethics, Cambridge University Press, Cambridge, 2022, p. 347.

^[5] B. Schafer, On Living and Undead Wills: ZombAIs, Technology and the Future of Inheritance Law, în L. Edwards, B. Schafer, E. Harbinja, (coord.), Future Law. Emerging Technology, Regulation and Ethics, Edinburgh University Press, 2021, p. 236.

^[6] B. Schafer, op. cit., în L. Edwards, B. Schafer, E. Harbinja, (coord.), op. cit., p. 236.

^[7] O analiză interesantă care descrie câteva cazuri de utilizare a unui software care funcționează pe bază de algoritmi creat pentru a acorda celor vinovați de săvârșirea unor infracțiuni scoruri de risc și o probabilitate pe o scară de la 1 la 10 dacă vor mai comite o infracțiune, o regăsim disponibilă la adresa web: https://www.propublica.org/article/machine-bias‑risk‑assessments-in‑criminal‑sentencing.

^[8] F. G’sell, op. cit., p. 357.

^[9] În acest sens, a se vedea https://www.euromoney.com/learning/insights/ blockchain/blockchain‑explained/what‑is‑blockchain.

^[10] A.‑F. Țicău‑Suditu, Tehnologia Blockchain și testamentele electronice, în Analele Științifice Ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tomul LXVII Supliment 2, Științe Juridice, 2021, DOI: 10.47743/jss‑2021‑67‑4‑8, p. 116-117, https://pub.law.uaic.ro/files/articole/2021/vol.2_2/8.ticau_suditu.pdf.