Protecția alternativă a copilului

Ioana Pădurariu, Elemente de dreptul familiei și acte de stare civilă, Editura Hamangiu, 2026, p. 224-240.

§1. Tutela minorului

Tutela minorului reprezintă o măsură de protecție alternativă, având scopul de a asigura ocrotirea minorului în cazurile prevăzute de lege. Ea constituie ansamblul dispozițiilor legale prin care copilul, lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi, ori care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora^[1], este ocrotit de către tutore. Pentru minor, tutela reprezintă un mijloc de ocrotire, în vreme ce pentru tutore, ea constituie o sarcină. Ocrotirea minorului prin tutelă se realizează de către tutore, precum și de către consiliul de familie, ca organ consultativ.

Caracterele juridice ale tutelei: este o sarcină legală (instituirea tutelei, cazurile de deschidere, procedura numirii tutorelui, conținutul ocrotirii minorului prin tutelă și încetarea acesteia sunt stabilite de lege, prin norme imperative de la care nu se poate deroga); este o sarcină socială; este o sarcină, în principiu, gratuită (instanța de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate acorda tutorelui, pe durata exercitării sarcinilor tutelei, o remunerație de până la 10% din veniturile produse de bunurile minorului, dar tot instanța, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima această remunerație, potrivit cu împrejurările^[2]); este o sarcină personală (intuitu personae, raportat la persoana tutorelui).

Principiile care guvernează tutela minorului: exercitarea tutelei exclusiv în interesul minorului, atât în ceea ce privește persoana, cât și bunurile acestuia^[3];

independența patrimonială dintre minor și tutore; controlul efectiv și continuu exercitat de instanța de tutelă^[4]; celeritatea^[5].

Tutela minorului se deschide când ambii părinți se află într-una din următoarele situații: sunt decedați; sunt declarați judecătorește morți; sunt necunoscuți; sunt decăzuți din exercițiul drepturilor părintești; li s-a aplicat sancțiunea penală a interzicerii drepturilor părintești; beneficiază de consiliere juridică sau tutelă specială; sunt dispăruți. De asemenea, constituie caz de instituire a tutelei situația în care, la încetarea adopției, instanța hotărăște că este în interesul minorului o atare măsură.

În conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (1) C. civ., toate procedurile privind ocrotirea persoanei fizice (deci, inclusiv în această materie) sunt de competența instanței de tutelă și de familie (instanța de tutelă). Competența aparține judecătoriei, aceasta rezultând din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, care stabilește în competența tribunalului doar cauzele privind stabilirea măsurilor de protecție specială. Sub aspectul competenței teritoriale, este competentă judecătoria de la domiciliul minorului.

Articolul 111 C. civ. se referă la înștiințarea instanței de tutelă raportat la o categorie largă de persoane și instituții, și anume: persoanele apropiate minorului, precum și administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul; serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, cu prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale; instanțele judecătorești, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești; procurorul, autoritățile administrației publice locale, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană. Această obligație trebuie îndeplinită de îndată ce aceste persoane ori instituții află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească.

Poate fi tutore^[6] o persoană fizică sau soțul și soția, împreună, dacă nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege. Dacă, la instituirea tutelei, există mai mulți minori care sunt frați sau surori, se numește, de regulă, un singur tutore.

Nu poate fi tutore^[7]: minorul; persoana care beneficiază de tutelă specială ori consiliere judiciară; cel cu privire la care a fost instituită măsura asistenței pentru încheierea actelor juridice; persoana cu privire la care a fost încuviințat un mandat de ocrotire ori cel pus sub curatelă; cel decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau declarat incapabil de a fi tutore; cel căruia i s-a restrâns exercițiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele purtări reținute ca atare de către o instanță judecătorească; cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condițiile art. 158 C. civ.^[8]; cel aflat în stare de insolvabilitate; cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei; cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morții, autoritatea părintească.

Dacă una dintre împrejurările de mai sus survine sau este descoperită în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeași procedură ca și la numirea lui^[9].

În principiu^[10], desemnarea tutorelui se poate face de către părinte (prin act unilateral sau prin convenție, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament), care poate fi revocată^[11] oricând de către acesta, chiar și printr-un înscris sub semnătură privată. Desemnarea făcută de părintele care în momentul morții era decăzut din drepturile părintești este lipsită de efecte^[12].

Părintele cu capacitate de exercițiu deplină, care exercită autoritatea părintească asupra copilului său minor sau care este tutorele copilului său major cu privire la care a fost instituită tutela specială, poate să încheie un contract de mandat de ocrotire cu privire la îngrijirea acestuia, pentru situația în care mandantul decedează sau nu își mai poate îndeplini sarcina tutelei. Aceste dispoziții^[13] se aplică și rudelor de până la gradul al doilea inclusiv care sunt tutori ai minorului sau ai majorului care beneficiază de tutelă specială. În cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore^[14], fără vreo preferință, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei și care își exprimă dorința de a fi tutore, instanța de tutelă va hotărî ținând seama de condițiile lor materiale, precum și de garanțiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului.

În lipsa unui tutore desemnat, instanța de tutelă^[15] numește cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după caz, de relațiile personale, de apropierea domiciliilor, de condițiile materiale și de garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă. În cazul în care niciuna dintre persoanele prevăzute anterior nu își poate asuma tutela, instanța de tutelă numește un reprezentant personal care a dobândit această calitate în condițiile legii speciale.

Procedura de numire a tutorelui^[16]. Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanța de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin convenție, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin. (2) C. civ. (poate refuza continuarea tutelei cel care are vârsta de 60 de ani împliniți, femeia însărcinată sau mamă a unui copil mai mic de 8 ani, cel care crește și educă doi sau mai mulți copii ori cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului activităților desfășurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină). Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanța de tutelă a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face cu consultarea consiliului de familie. Încheierea de numire se comunică în scris tutorelui și se afișează la sediul instanței de tutelă și la primăria de la domiciliul minorului. Drepturile și îndatoririle tutorelui încep de la data comunicării încheierii de numire. Între timp, instanța de tutelă poate lua măsuri provizorii cerute de interesele minorului, putând chiar să numească un curator special.

Consiliul de familie^[17]. Rolul acestuia este de a supraveghea modul în care tutorele își exercită drepturile și își îndeplinește îndatoririle cu privire la persoana și bunurile minorului și de a-l îndruma și de a-l ajuta pe acesta din urmă să ia cele mai potrivite măsuri în acest sens.

Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele își exercită drepturile și își îndeplinește îndatoririle cu privire la persoana și bunurile minorului. În cazul ocrotirii minorului prin părinți, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială prevăzute de lege nu se va institui consiliul de familie. Instanța de tutelă poate constitui un consiliu de familie, compus din 3 rude sau afini, ținând seama de gradul de rudenie și de relațiile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite și alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinții minorului sau care manifestă interes pentru situația acestuia. Soțul și soția nu pot fi, împreună, membri ai aceluiași consiliu de familie. În aceleași condiții, instanța de tutelă numește și 2 supleanți. Tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie. În vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care îndeplinesc condițiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de către instanța de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricăror altor persoane care au cunoștință despre situația minorului. Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora. Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat^[18].

Consiliul de familie dă avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instanței de tutelă, și ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele consultative și deciziile se iau în mod valabil cu votul majorității membrilor săi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă. La luarea deciziilor, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat. Deciziile consiliului de familie vor fi motivate și consemnate într-un registru special constituit, care se ține de unul dintre membrii consiliului, desemnat în acest scop de instanța de tutelă.

Actele încheiate de tutore în lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Încheierea actului cu nerespectarea avizului atrage numai răspunderea tutorelui. Acesta din urmă poate cere instituirea unui nou consiliu dacă, în plângerile formulate potrivit Codului civil^[19], instanța a hotărât de cel puțin două ori, în mod definitiv, împotriva deciziilor consiliului de familie.

Conținutul exercitării tutelei. Ocrotirea prin tutelă are două laturi: cea personală și cea patrimonială. Așadar, tutorelui i se transferă exercițiul autorității părintești cu privire la persoana și la bunurile copilului minor aflat sub tutela sa. Sub ambele aspecte, tutela se exercită numai în interesul minorului^[20].

Tutorele are obligația de a îngriji de minor și de a-i asigura acestuia sănătatea și dezvoltarea fizică și mentală, educarea, învățătura și pregătirea profesională, potrivit cu aptitudinile lui^[21]. În situația în care doi soți exercită tutela^[22], ei răspund împreună pentru actele îndeplinite în această calitate, exercitând împreună și în mod egal atribuțiile. Față de terții de bună-credință, oricare dintre soți, care îndeplinește singur un act curent pentru exercitarea tutelei, este prezumat că are și consimțământul celuilalt soț. În cazul în care unul dintre soți introduce acțiunea de divorț, instanța astfel sesizată, din oficiu, va înștiința instanța de tutelă pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei^[23].

Ca regulă, conținutul laturii personale a tutelei este similar cu cel al autorității părintești. Totuși, spre deosebire de autoritatea părintească, tutorele acționează cu avizul consiliului de familie, afară de cazul în care este vorba despre măsuri care au caracter curent^[24].

Sub aspectul laturii personale, tutorele are: dreptul și obligația de a asigura îngrijirea minorului, sănătatea și dezvoltarea lui fizică și mentală, educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui^[25]; dreptul de a stabili domiciliul și de a încuviința ca minorul să aibă o anume reședință; dreptul de a îndruma minorul în alegerea unei religii; dreptul și obligația de supraveghere; dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept; obligația de a respecta felul învățăturii sau al pregătirii profesionale; dreptul și obligația de a încuviința căsătoria/logodna minorului aflat sub tutelă; dreptul și obligația de a-și exprima opinia în procedura privind dobândirea anticipată a capacității de exercițiu (emanciparea minorului); dreptul și obligația de a consimți la adopția copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți, în condițiile legii.

Referitor la bunurile minorului, tutorele are: dreptul și obligația de a administra bunurile minorului (este dator să culeagă fructele și să exercite drepturile aferente acestora; încasează creanțele administrate, eliberând în mod valabil chitanțele corespunzătoare; exercită drepturile aferente valorilor mobiliare aflate în administrare – dreptul de vot, dreptul de conversie și dreptul de răscumpărare; este obligat să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinația acestora, cu excepțiile prevăzute de lege; poate înstrăina bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum și pe cele devenite nefolositoare pentru minor; poate, cu avizul consiliului de familie și cu autorizarea instanței de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunțe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum și să încheie în mod valabil orice alte acte care depășesc dreptul de administrare; nu poate, în numele minorului, să facă donații sau testamente – cu excepția darurilor obișnuite, potrivite cu starea materială a minorului, sau a dispozițiilor testamentare cu privire la bunuri de mică valoare – și nici să garanteze obligația altuia); dreptul și obligația de a-l reprezenta pe minorul sub 14 ani în actele juridice (minorul va putea încheia singur acte de conservare, acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la momentul încheierii lor, precum și alte acte anume prevăzute de lege; aceste acte pot fi făcute și de tutore, cu excepția situațiilor în care legea dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru); dreptul și obligația de a încuviința actele minorului care a împlinit vârsta de 14 ani^[26]; dreptul și obligația de întreținere a minorului (pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale, consiliul de familie stabilește o sumă anuală, care poate fi majorată sau redusă, în raport de împrejurări, decizie care se comunică, de îndată, instanței de tutelă; de regulă, cheltuielile avansate pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia, dar dacă sumele respective nu sunt suficiente instanța de tutelă dispune vânzarea bunurilor minorului, fie prin acordul părților, fie prin licitație publică)^[27].

Încheierea unui act juridic interzis minorului, dintre cele menționate mai sus, precum și încheierea de acte juridice fără încuviințare și, după caz, autorizare și aviz este sancționată cu nulitatea relativă, indiferent dacă a fost cauzat sau nu un prejudiciu minorului^[28]. Acțiunea în anulare poate fi exercitată de tutore, de consiliul de familie sau de oricare membru al acestuia, precum și de către procuror, din oficiu sau la sesizarea instanței de tutelă.

În plus, reținem și că, raportat la ocrotirea majorului prin consiliere judiciară și tutelă specială, potrivit art. 174 alin. (1) C. civ., tutorele este dator să îngrijească de cel ocrotit, spre a-i grăbi vindecarea, a-i restaura autonomia, a-i îmbunătăți condițiile de viață și a-i asigura bunăstarea morală și materială, luând în considerare starea lui, abilitățile sale, gradul de incapacitate al acestuia, dar și celelalte circumstanțe în care se găsește. În acest scop se vor putea întrebuința veniturile și, dacă este necesar, toate bunurile persoanei ocrotite. Cu toate acestea, amintirile de familie, obiectele personale, precum și bunurile indispensabile persoanei ocrotite sau destinate îngrijirii sale sunt păstrate la dispoziția acesteia, prin grija reprezentantului sau ocrotitorului legal și, dacă este cazul, a instituției în care este îngrijit. De asemenea, potrivit art. 174 alin. (2) C. civ., în îndeplinirea sarcinii sale, tutorele este dator: să ia în considerare, cu prioritate, voința, preferințele și nevoile persoanei ocrotite, să îi acorde sprijinul necesar în formarea și exprimarea voinței sale și să o încurajeze să își exercite drepturile și să își îndeplinească singură obligațiile; să coopereze cu persoana ocrotită și să îi respecte viața privată și demnitatea; să asigure și să permită, atunci când este posibil, informarea și lămurirea persoanei ocrotite, în modalități adaptate stării acesteia, despre toate actele și faptele care ar putea să o afecteze, despre utilitatea și gradul lor de urgență, precum și despre consecințele unui refuz din partea persoanei ocrotite de a le încheia; să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor persoanei ocrotite; să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu îndatoriri în îngrijirea persoanei ocrotite; să mențină, în măsura posibilului, o relație personală cu persoana ocrotită; în cazurile prevăzute de lege, să întreprindă demersurile necesare pentru întocmirea rapoartelor de evaluare medicală și psihologică a persoanei ocrotite și sesizarea instanței de tutelă.

Încetarea tutelei minorului. Cazuri: în cazul în care nu se mai menține situația care a dus la instituirea tutelei, precum și în cazul morții minorului (moarte fizic constatată sau declararea judecătorească a morții). De asemenea, vorbim despre încetarea tutelei și în ipoteza în care minorul aflat sub tutelă a dobândit capacitatea deplină de exercițiu (în oricare dintre cele trei modalități: atingerea vârstei majoratului, căsătoria minorului de 16 ori 17 ani sau emanciparea, în condițiile legii).

Funcția tutorelui încetează prin: moartea acestuia (caz în care moștenitorii săi sau orice altă persoană prevăzută la art. 111 C. civ. au obligația de a înștiința instanța de tutelă de îndată, iar, până la numirea unui nou tutore, moștenitorii vor prelua sarcinile tutelei); îndepărtarea de la sarcina tutelei (dacă săvârșește un abuz, o neglijență gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum și dacă nu își îndeplinește în mod corespunzător sarcina) sau prin înlocuirea tutorelui [la cererea sa, din cauza apariției, pe parcursul tutelei, a uneia dintre împrejurările prevăzute de art. 120 alin. (2) C. civ.^[29]]. Potrivit art. 176 alin. (3) C. civ., dacă, la data instituirii tutelei speciale, minorul se afla sub tutelă, instanța de tutelă va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau trebuie numit un alt tutore, dispoziții care se aplică și în cazul în care instanța de tutelă dispune punerea persoanei sub consiliere judiciară sau instituirea curatelei începând cu împlinirea vârstei de 18 ani – alin. (3) al aceluiași articol.

La încetarea din orice cauză a tutelei, tutorele sau, după caz, moștenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte instanței de tutelă o dare de seamă generală. Tutorele are aceeași îndatorire și în caz de îndepărtare de la tutelă. Dacă funcția tutorelui încetează prin moartea acestuia, darea de seamă generală va fi întocmită de moștenitorii săi majori sau, în caz de incapacitate a tuturor moștenitorilor, de reprezentantul lor legal, în termen de cel mult 30 de zile de la data acceptării moștenirii sau, după caz, de la data solicitării de către instanța de tutelă. În cazul în care nu există moștenitori ori aceștia sunt în imposibilitate de a acționa, darea de seamă generală va fi întocmită de către un curator special, numit de instanța de tutelă, în termenul stabilit de aceasta. Darea de seamă generală va trebui să cuprindă situațiile veniturilor și a cheltuielilor pe ultimii ani, să indice activul și pasivul, precum și stadiul în care se află procesele minorului. Instanța de tutelă îl poate constrânge pe cel obligat să facă darea de seamă generală^[30].

Răspunderea tutorelui. Pentru modul în care îndeplinește sarcina tutelei, tutorele este răspunzător din punct de vedere juridic și, similar situației părinților, se pot aplica, după caz, sancțiuni: de drept penal (de exemplu: săvârșirea de către tutore a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului – art. 197 C. pen.); de drept civil (de exemplu, potrivit art. 163 C. civ., dacă tutorele, din culpa sa, îndeplinește defectuos sarcina tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depăși 3 salarii medii pe economie, amendă care se aplică de instanța de tutelă, prin încheiere executorie) ori de dreptul familiei (îndepărtarea de la tutelă).

§2. Curatela minorului

Curatela minorului este mijlocul juridic, temporar și subsidiar, de ocrotire a acestuia^[31]. Ea reprezintă o varietate a tutelei, fiind calificată drept o tutelă ad-hoc. În consecință, curatelei minorului îi sunt aplicabile, în esență, regulile tutelei minorului^[32].

Curatela are o latură personală, reprezentată de atribuțiile curatorului cu privire la ocrotirea persoanei minorului, și una patrimonială, referitoare la gestionarea patrimoniului minorului.

Se instituie curatela în următoarele cazuri:

– când se ivesc interese contrare, care nu sunt din cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui [art. 150 alin. (1) C. civ.];

– când, din cauza bolii sau din alte motive, tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviințează [art. 150 alin. (2) C. civ.];

– în intervalul de timp cuprins între numirea tutorelui și data comunicării încheierii de numire, dacă interesele minorului reclamă măsuri provizorii [art. 119 alin. (5)-(6) C. civ.];

– în cazul administrării bunurilor dobândite de un minor cu titlu gratuit, dacă testatorul sau donatorul nu a stipulat altfel [art. 142 alin. (2) C. civ.];

– în cazul morții tutorelui, dacă moștenitorii acestuia sunt minori [art. 157 alin. (3) C. civ.];

– în cazul morții tutorelui, dacă nu există moștenitori ori aceștia sunt în imposibilitate de a acționa [art. 160 alin. (2) C. civ.];

– în cadrul procedurilor succesorale, pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu [art. 150 alin. (3) C. civ.];

– după moartea sau îndepărtarea tutorelui, până la preluarea funcției de către noul tutore (art. 159 C. civ.);

– în caz de nevoie și până la soluționarea cererii de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale, pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui ocrotire a fost cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia (art. 167 C. civ.);

– în caz de urgență, dacă persoana lipsită de capacitate de exercițiu ori având capacitate de exercițiu restrânsă, fiind parte într-un proces, nu are reprezentant legal sau ocrotitor legal ori în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat (art. 58 C. proc. civ.);

– în situațiile în care reprezentarea ori asistarea străinului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu a fost asigurată conform legii sale naționale, iar, din această cauză, judecata procesului întârzie, instanța îi va putea numi în mod provizoriu un curator special (art. 1086 C. proc. civ.).

Potrivit Codului civil^[33], curatela minorului se instituie de instanța de tutelă. În cazurile prevăzute de Codul de procedură civilă^[34], curatorul este numit, la cererea părții interesate, de către instanța competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată. În situația procedurilor succesorale, notarul public, pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special. Acest curator va fi validat sau, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă^[35].

Ocrotirea minorului prin curatelă se realizează prin reprezentarea acestuia, dacă nu a împlinit vârsta de 14 ani – și prin încuviințarea actelor sale juridice, dacă are capacitatea de exercițiu restrânsă.

Curatela minorului încetează în situația dispariției cauzelor care au determinat instituirea ei sau la data încetării incapacității ori a restrângerii capacității de exercițiu.

§3. Măsuri de protecție specială

Potrivit Legii nr. 272/2004^[36], aceste măsuri sunt reprezentate de: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată.

Beneficiarii acestor măsuri sunt, potrivit legii^[37]:

– copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, care beneficiază de consiliere judiciară dacă aceștia nu pot exercita, potrivit legii, autoritatea părintească, sau de tutelă specială, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela;

– copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora;

– copilul abuzat sau neglijat; copilul găsit sau copilul părăsit în unități sanitare;

– copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal;

– copilul neînsoțit, cetățean străin sau apatrid, inclusiv cel care solicită azil sau beneficiază de protecție internațională în România.

Plasamentul copilului constituie o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile legii, după caz, în următoarea ordine, la: o persoană sau familie; un asistent maternal; un serviciu de tip rezidențial licențiat în condițiile legii^[38].

Persoana sau familia care primește un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul acesteia sau, după caz, de către un furnizor privat acreditat, cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament. Persoana sau familia poate primi în plasament și un copil care are domiciliul în altă unitate administrativ-teritorială, dacă interesul superior al copilului o impune^[39].

Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire^[40].

Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani^[41] poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidențial fiind interzis. Prin excepție, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidențial pentru copilul cu vârsta între 3 ani și 7 ani neîmpliniți, pentru care nu poate fi asigurată abilitarea/reabilitarea în alte tipuri de servicii, dacă acesta prezintă atât deficiență/afectare funcțională completă, cât și limitări de activitate și restricții de participare complete, confirmate de serviciul de evaluare complexă din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului. La stabilirea măsurii de plasament se va urmări: plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă; menținerea fraților împreună; facilitarea exercitării de către părinți a dreptului de a vizita copilul și de a menține legătura cu acesta.

Plasamentul în regim de urgență reprezintă o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește pentru copilul abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violență ori pentru copilul găsit sau părăsit în unități sanitare^[42], dar și în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reținuți, arestați, internați sau în situația în care, din orice alt motiv, aceștia nu-și pot exercita drepturile și obligațiile părintești cu privire la copil^[43].

Pe toată durata plasamentului în regim de urgență se suspendă de drept exercițiul drepturilor părintești, până când instanța judecătorească va decide cu privire la înlocuirea sau încetarea acestei măsuri și cu privire la exercitarea drepturilor părintești. Pe durata suspendării, drepturile și obligațiile părintești privitoare la persoana copilului sunt exercitate și, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau șeful serviciului de tip rezidențial care a primit copilul în plasament în regim de urgență, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate și, respectiv, îndeplinite, de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului^[44].

Măsura plasamentului în regim de urgență se stabilește de directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găsește copilul aflat în situațiile prevăzute la art. 68 alin. (1)^[45], dacă nu se întâmpină opoziție din partea reprezentanților persoanelor juridice, precum și a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecția copilului respectiv. Pentru copilul aflat în situațiile prevăzute la art. 68 alin. (2)^[46], măsura plasamentului în regim de urgență se stabilește de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.

Măsura plasamentului în regim de urgență se stabilește de instanța judecătorească în condițiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 (atunci când reprezentanții persoanelor juridice, precum și persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecția unui copil refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar aceștia stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, cauzată de abuz și neglijare sau înstrăinare părintească, direcția generală de asistență socială și protecția copilului sesizează instanța judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, licențiat în condițiile legii)^[47].

În cazul plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, acesta este obligat să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură^[48].

Dacă nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură, revocarea măsurii de plasament în regim de urgență^[49].

Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești^[50].

În cazul în care plasamentul în regim de urgență este dispus de către instanța judecătorească^[51], în termen de 5 zile de la data executării ordonanței președințiale prin care s-a dispus plasamentul în regim de urgență, direcția generală de asistență socială și protecția copilului sesizează instanța judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, decăderea din exercițiul drepturilor părintești, precum și cu privire la exercitarea drepturilor părintești. Instanța se pronunță și cu privire la obligarea părinților copilului de a se prezenta la ședințe de consiliere.

Supravegherea specializată se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal. În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească^[52].

Măsura supravegherii specializate constă în menținerea copilului în familia sa, sub condiția respectării de către acesta a unor obligații, cum ar fi: frecventarea cursurilor școlare; utilizarea unor servicii de îngrijire de zi; urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie; interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane. Dacă nu este posibilă menținerea în familie sau atunci când copilul nu își îndeplinește obligațiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecția copilului ori, după caz, instanța judecătorească, poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum și îndeplinirea de către copil a obligațiilor mai sus menționate^[53].

Părinții copilului care săvârșește fapte penale și nu răspunde penal au obligația de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului sau de alte instituții de specialitate publice sau private^[54]. Cu acordul părinților sau al altui reprezentant legal, dacă instanța judecătorească nu dispune altfel, copilul va participa la aceste programe speciale de consiliere psihologică. În lipsa acordului părinților, măsura participării la aceste programe speciale poate fi dispusă de către instanța judecătorească.

În situația în care fapta prevăzută de legea penală, săvârșită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum și în cazul în care copilul pentru care s-a stabilit măsura supravegherii specializate săvârșește în continuare fapte penale, comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească dispune, pe o perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidențial specializat^[55].

Legea interzice să se dea publicității orice date referitoare la săvârșirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia^[56].

Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârșește fapte penale și nu răspunde penal vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate. Aceste tipuri de servicii specializate se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii sociale se aprobă prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse^[57].

Legea prevede, în mod expres^[58], însoțirea și asistarea copilului care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal, în orice etapă a cercetării penale, de un psiholog sau de asistentul social desemnat de direcția generală de asistență socială și protecția copilului.

Note de subsol

^[1] A se vedea, în acest sens, D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, ed. a 4-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 619.

^[2] A se vedea art. 123 C. civ.

^[3] Art. 133 C. civ.

^[4] Art. 151 C. civ.

^[5] Art. 107 alin. (2) C. civ., coroborat cu art. 263 alin. (4) C. civ. A se vedea și art. 134 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (M. Of. nr. 159 din 5 martie 2014) (cu privire la judecarea cu celeritate a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială).

^[6] Potrivit art. 112 C. civ.

^[7] Potrivit art. 113 alin. (1) C. civ.

^[8] Art. 158 C. civ. (Îndepărtarea tutorelui) prevede următoarele: „În afară de alte cazuri prevăzute de lege, tutorele este îndepărtat dacă săvârșește un abuz, o neglijență gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum și dacă nu își îndeplinește în mod corespunzător sarcina”.

^[9] Art. 113 alin. (2) C. civ.

^[10] Potrivit art. 114 alin. (1) C. civ.

^[11] Art. 114 alin. (3) C. civ.

^[12] Potrivit art. 114 alin. (2) C. civ.

^[13] A se vedea art. 114 alin. (6) C. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative (M. Of. nr. 500 din 20 mai 2022).

^[14] Art. 115 C. civ.

^[15] Art. 118 C. civ.

^[16] Art. 119 C. civ.

^[17] Art. 124-132 C. civ.

^[18] În condițiile art. 264 C. civ. (Ascultarea copilului): „(1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluționarea cauzei. (2) Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere și a primi orice informație, potrivit cu vârsta sa, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește. (3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) și (2). Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată. (4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate. (5) Dispozițiile legale speciale privind consimțământul sau prezența copilului, în procedurile care îl privesc, precum și prevederile referitoare la desemnarea de către instanță a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile”.

^[19] Art. 155 C. civ. (Plângerea împotriva tutorelui) stabilește următoarele: „(1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, consiliul de familie, oricare membru al acestuia, precum și toți cei prevăzuți la art. 111 pot face plângere la instanța de tutelă cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor. (2) Plângerea se soluționează de urgență, prin încheiere executorie, de către instanța de tutelă, cu citarea părților și a membrilor consiliului de familie. Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dacă instanța de tutelă consideră că este necesar”.

^[20] A se vedea, în acest sens, D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 632.

^[21] Art. 134 C. civ.

^[22] Art. 135 alin. (1) C. civ.

^[23] Art. 135 alin. (2) C. civ.

^[24] Art. 136 C. civ.

^[25] A se vedea și art. 488 alin. (2) lit. a)-d) C. civ. care prevede, cu titlu de obligații specifice, următoarele: să coopereze cu minorul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea; să prezinte și să permită informarea și lămurirea copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia; să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului; să coopereze cu persoanele fizice și cu persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, al educării și al formării profesionale a copilului.

^[26] Minorul aflat în această situație nu poate face donații (cu excepția darurilor obișnuite, potrivit stării lui materiale) și nici să garanteze obligația altuia. Cu încuviințarea tutorelui, minorul poate să încheie, în condițiile legii, acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa. În acest caz, el exercită singur drepturile și execută tot astfel obligațiile izvorâte din aceste acte și poate dispune singur de veniturile dobândite. Prin urmare, se poate vorbi de capacitate deplină de exercițiu din acest punct de vedere. A se vedea, în acest sens, D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 638.

^[27] Un regim special au obiectele cu valoare afectivă pentru familia minorului sau pentru minor, care doar în mod excepțional vor putea fi vândute. A se vedea, în acest sens, D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 639.

^[28] A se vedea art. 130 alin. (4) teza I, art. 144 alin. (3), art. 146 alin. (4), art. 147 alin. (1) C. civ., precum și G. Boroi, C.Al. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil. 1. Partea generală. Persoanele. Familia. Drepturile reale principale, ed. a 9-a, Ed. Hamangiu, București, 2025, p. 460.

^[29] Art. 120 C. civ. (Refuzul continuării tutelei) prevede următoarele: „(…) (2) Poate refuza continuarea tutelei: a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniți; b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani; c) cel care crește și educă 2 sau mai mulți copii; d) cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului activităților desfășurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină”.

^[30] A se vedea art. 160 C. civ.

^[31] A se vedea, în acest sens, G. Boroi, C.Al. Anghelescu, I. Nicolae, op. cit., p. 462.

^[32] A se vedea, în acest sens, D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 644.

^[33] Art. 178-179 C. civ.

^[34] Art. 58 C. proc. civ.

^[35] Art. 150 alin. (3) C. civ.

^[36] Art. 59 din Legea nr. 272/2004.

^[37] Art. 60 din Legea nr. 272/2004.

^[38] Art. 62 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.

^[39] Art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.

^[40] Art. 63 din Legea nr. 272/2004.

^[41] Art. 64 din Legea nr. 272/2004.

^[42] Art. 68 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.

^[43] Art. 68 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.

^[44] Art. 68 alin. (5) din Legea nr. 272/2004.

^[45] Art. 69 alin. (1) teza I din Legea nr. 272/2004.

^[46] Art. 69 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 272/2004.

^[47] Art. 69 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.

^[48] Art. 70 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.

^[49] Art. 70 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.

^[50] Art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004.

^[51] Art. 70 alin. (4), coroborat cu art. 100 alin. (4) din Legea nr. 272/2004.

^[52] Art. 71 din Legea nr. 272/2004.

^[53] Art. 85 din Legea nr. 272/2004.

^[54] Art. 84 alin. (3) din Legea nr. 272/2004.

^[55] Art. 86 din Legea nr. 272/2004.

^[56] Art. 87 din Legea nr. 272/2004.

^[57] Art. 88 alin. (1)-(2) din Legea nr. 272/2004.

^[58] Art. 88 alin. (3) din Legea nr. 272/2004.