Protecția atmosferei

Ioana Pădurariu, Dezvoltare durabilă și protecția mediului, Editura Hamangiu, 2026, p. 108-124.

§1. Aspecte generale

Pământul este înconjurat de o pătură de aer, numită atmosferă, cuvânt de origine greacă compus din athmos (aer) și spherein (sferă, înveliș), desemnând învelișul de aer al Terrei. Aerul este alcătuit din azot (78%), oxigen (20%), argon (0,92%), dioxid de carbon (0,03%) și din alte gaze precum neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon, la care se adaugă praf, fum, alte particule în suspensie, aerosoli. Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce favorizează transportul poluanților în mediu.

Compoziția atmosferei s-a schimbat de-a lungul existenței sale, de la o atmosferă primitivă la cea actuală, trecând prin mai multe faze intermediare, în decursul cărora aceasta și-a modificat nu numai compoziția chimică, dar și alte caracteristici precum densitatea, grosimea, transparența etc.

În funcție de temperatură^[1], atmosfera este alcătuită din mai multe straturi: troposfera (între 0 km deasupra munților înalți și 7 km în zona polară și 17 km la tropice); stratosfera (între 7 și 17 până la 50 km); mezosfera (între 50 și 80 km); termosfera sau ionosfera (între 80 și 640 km) și exosfera (între 500 și 1.000 km până la aproximativ 100.000 km, cu o trecere treptată la spațiul interplanetar).

Atmosfera face parte din sistemul climatic, așa cum acesta este definit în Convenția-cadru a Națiunilor Unite din 5 iunie 1992 asupra schimbărilor climatice, ca fiind „un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera și geosfera, precum și interacțiunile lor”^[2]. Din perspectiva ocrotirii juridice a climei se impune, în primul rând, înțelegerea fenomenului esențial ce afectează climatul mondial, cunoscut sub denumirea „efect de seră”^[3]. Efectul negativ al poluării atmosferei îl constituie diminuarea cantității de ozon din atmosferă – așa-numita gaură din stratul de ozon^[4], la a cărei formare contribuie creșterea cantitativă a compușilor chimici care distrug ozonul. În stratosfera Pământului, ozonul este un gaz natural care acționează ca un fel de protecție solară, protejând planeta de radiațiile ultraviolete nocive ale soarelui. În 1985, oamenii de știință au descoperit o „gaură” în stratul de ozon de deasupra Antarcticii care se deschidea în timpul primăverii australe, între septembrie și decembrie. Această diminuare sezonieră a stratului de ozon permitea brusc razelor UV să se filtreze până la suprafață, provocând cancer de piele și alte efecte negative asupra sănătății.

Reținem, în sfera actelor aplicabile protecției atmosferice, Convenția de la Geneva privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi^[5], iar în dreptul intern Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător^[6].

Convenția definește poluarea atmosferică drept „introducerea în atmosferă, directă sau indirectă, de către om a substanțelor sau a energiei cu efecte nocive, care pot pune în pericol sănătatea umană, pot aduce daune resurselor biologice și ecosistemului, pot deteriora bunurile materiale, pot aduce atingere sau dăuna valorilor de agrement și altor utilizări legitime ale mediului”^[7].

Poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi este, potrivit Convenției, „poluarea atmosferică a cărei sursă fizică este situată în întregime sau parțial într-o zonă aflată sub jurisdicția națională a unui stat și care produce efecte dăunătoare într-o zonă aflată sub jurisdicția unui alt stat la o distanță la care nu mai este posibilă distingerea contribuției surselor de emisie individuale sau a grupurilor de surse de emisie”^[8].

O formă relativ nouă de poluare a mediului ambiant se referă la ploile acide^[9].

Menționăm aici și Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030^[10], care vizează consolidarea capacității de adaptare și reziliență a României pentru a combate pericolele legate de schimbările climatice și dezastrele naturale prin integrarea măsurilor de diminuare și de adaptare la schimbările climatice și dezastrele naturale atât în strategiile, cât și în politicile naționale și în planificarea și creșterea nivelului de educație și conștientizare privind schimbările climatice.

Potrivit acestei Strategii naționale, se admite, din păcate, faptul că schimbările climatice afectează din ce în ce mai mult energia, transportul, mediul urban, resursele de apă, silvicultura, agricultura, dar și dezvoltarea urbană, ultimele două sectoare fiind considerate printre cele mai vulnerabile la impactul schimbării climatice. În plus, sunt punctate, pe de o parte, nevoia așezărilor urbane de planificări atente pentru a face față acestor schimbări ale climei și, pe de altă parte, accentuarea dezechilibrului dintre cererea și furnizarea de resursă de apă la nivelul bazinelor de alimentare, ceea ce va impune adoptarea de măsuri în consecință. Țintele Strategiei au fost delimitate astfel: consolidarea rezilienței și a capacității de adaptare a României la riscurile legate de climă și dezastre naturale; îmbunătățirea capacității de reacție rapidă la fenomene meteorologice extreme intempestive de mare intensitate; îmbunătățirea educației, a sensibilizării și a capacității umane și instituționale privind atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea, reducerea impactului și alerta timpurie; intensificarea eforturilor României pentru a realiza tranziția la o economie „verde”, cu emisii reduse de dioxid de carbon, reziliență la schimbările climatice și pentru integrarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice în sectoarele vulnerabile economice, sociale și de mediu, în conformitate cu politicile Uniunii Europene^[11].

Principalii poluanți. Poluarea poate fi produsă, în mod primar, prin eliberarea de substanțe sau vibrații nocive în atmosferă și, în mod secundar, ca urmare a interacțiunilor dintre substanțele emanate, interacțiuni care se produc în atmosferă și produc efecte negative.

Principalii poluanți sunt poluanții sulfurici, carbonici, hidrocarburile, azotul etc. Primul loc îl ocupă oxizii de carbon (dioxidul de carbon, monoxidul de carbon) provenind, în cea mai mare proporție, din utilizarea autoturismelor, iar restul din industria chimică, dar și din incendii. Dioxidul de sulf^[12] este, de asemenea, des întâlnit și rezultă din arderile de cărbune, petrol, din utilizarea centralelor termoelectrice, din industria celulozei și a hârtiei, dar și din erupțiile vulcanice ori din oxidarea gazului cu conținut de sulf rezultat din descompunerea biomasei.

Sursele poluării: sursele fixe (industria arderii deșeurilor, comerțul cu depozitarea deșeurilor, cazangeriile, industria petrochimică etc.) – titularii acestor activități au o serie de obligații, printre care: să elaboreze programe pentru reducerea emisiilor, să informeze autoritățile și să se supună controlului autorităților competente, să obțină autorizația de mediu, să dețină evidențe cu privire la instalațiile poluante aflate în exploatarea acestora etc.; surselor mobile – în categoria cărora intră acele ramuri din industrie care nu au fost declarate surse fixe, dar și autoturismele și altele (de exemplu, mijloace de transport rutiere, feroviare, nave etc.). Activitatea desfășurată și care este considerată sursă mobilă este supusă în permanență controlului și autorizării.

În vederea obținerii autorizației de mediu, activitățile cu impact semnificativ asupra mediului sunt supuse evaluării impactului asupra mediului și, în baza acestuia, unor planuri de calitate a aerului prin care sunt stabilite o serie de măsuri pentru atingerea valorilor-limită sau ale valorilor-țintă. Potrivit legii, valoarea-țintă^[13] reprezintă nivelul stabilit, în scopul evitării și al prevenirii producerii unor evenimente dăunătoare și al reducerii efectelor acestora asupra sănătății umane și a mediului ca întreg, care trebuie să fie atins pe cât posibil într-o anumită perioadă, iar pragul de alertă^[14] este nivelul care, dacă este depășit, există un risc pentru sănătatea umană la o expunere de scurtă durată a populației, în general, și la care trebuie să se acționeze imediat.

§2. Zgomotul ambiental

Potrivit legii^[15], evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare, inclusiv a disconfortului, provocate de expunerea populației la zgomotul ambiant, se realizează prin implementarea progresivă a următoarelor măsuri:

• determinarea expunerii la zgomotul ambiant, prin realizarea cartării zgomotului;

• asigurarea accesului publicului la informațiile cu privire la zgomotul ambiant și a efectelor sale;

• adoptarea, pe baza rezultatelor cartării zgomotului, a planurilor de acțiune pentru prevenirea și reducerea zgomotului ambiant, unde este cazul, în special acolo unde nivelurile de expunere pot cauza efecte dăunătoare asupra sănătății umane, și pentru a menține nivelurile acestuia sub valorile-limită definite conform legii, în situația în care nu sunt depășite.

Prevederile se vor aplica zgomotului ambiant la care este expusă populația, în special în zonele construite, în parcurile, grădinile publice sau în alte zone liniștite dintr-o aglomerare, în zonele liniștite din spații deschise, precum și în apropierea unităților de învățământ, a spitalelor și a altor clădiri și zone sensibile la zgomot. Nu cade sub incidența prevederilor Legii nr. 121/2019 zgomotul generat de persoana expusă, de activitățile casnice, de vecini, de activitățile de la locul de muncă și din interiorul mijloacelor de transport, de activitățile militare din zonele militare și de activitățile prilejuite de manifestarea libertății de religie a cultelor recunoscute.

Potrivit Legii nr. 121/2019^[16], autoritățile administrației publice locale realizează cartarea zgomotului și elaborează hărțile strategice de zgomot și planurile de acțiune și creează baza de date geospațială necesară realizării hărților strategice de zgomot, potrivit legii, pentru: traficul rutier și de tramvaie de pe drumurile din interiorul aglomerărilor; drumurile naționale, drumurile județene sau comunale aflate în administrarea unei autorități a administrației publice locale, care au un trafic mai mare de 3 milioane de treceri de vehicule pe an, indiferent dacă se află poziționate în interiorul sau în exteriorul unor aglomerări; amplasamentele unde se desfășoară activități industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, aflate în interiorul aglomerărilor, sau cele din exteriorul aglomerărilor, dacă activitatea acestora influențează nivelurile de zgomot din interiorul aglomerărilor.

De asemenea, operatorii economici care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, aeroportuare și portuare, după caz, realizează cartarea zgomotului și elaborează hărțile strategice de zgomot și planurile de acțiune, potrivit legii, pentru: traficul rutier desfășurat pe drumurile principale care se află în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. și care au un trafic mai mare de 3 milioane de treceri de vehicule pe an, indiferent dacă se află poziționate în interiorul sau în exteriorul unor aglomerări; traficul feroviar desfășurat pe căile ferate principale care se află în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., indiferent dacă acestea se află în interiorul sau în exteriorul unor aglomerări; traficul feroviar desfășurat pe căile ferate, altele decât cele principale, care sunt în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. și aflate în interiorul aglomerărilor; traficul aerian desfășurat pe aeroporturile principale; traficul aerian desfășurat pe aeroporturile civile urbane din interiorul aglomerărilor și pe cele poziționate în exteriorul aglomerărilor, în cazul în care traficul aerian al acestora influențează nivelurile de zgomot din interiorul aglomerărilor; porturile din interiorul aglomerărilor, inclusiv pentru drumurile și căile ferate aflate în administrarea porturilor și care sunt amplasate în interiorul zonelor portuare, precum și porturile din exteriorul aglomerărilor, în cazul în care activitatea acestora influențează nivelurile de zgomot din interiorul aglomerărilor^[17].

Potrivit definiției legale^[18], zgomotul ambiant este acel „sunet exterior nedorit sau dăunător generat de activitățile umane, care include zgomotul emis de mijloacele de transport, de traficul rutier, feroviar, aerian și zgomotul provenit de la amplasamentele unde se desfășoară activitățile industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale”.

În sensul legii^[19], cartarea zgomotului reprezintă „prezentarea datelor privind situația existentă sau prognozată referitoare la zgomot în funcție de un indicator de zgomot, care evidențiază depășirile valorilor-limită în vigoare, numărul persoanelor afectate sau numărul de locuințe expuse la anumite valori ale unui indicator de zgomot pentru o anumită zonă”.

Volumul (dBA) și durata expunerii la sunet reflectă gradul în care zgomotul este nociv. În general, cu cât zgomotul este mai puternic, cu atât suntem mai aproape de pierderea auzului. Nivelurile de zgomot peste 140 dBA pot provoca leziuni ale auzului după o singură expunere. Potrivit International Noise Awareness Day (INAD)^[20], nivelurile de zgomot încep de la 0 dBA (cel mai slab sunet pe care o persoană îl poate auzi cu un auz normal), urmând: 10 dBA (respirație normală), 20 dBA (șoaptă de la 1,5 m), 30 dBA (șoaptă slabă), 50 dBA (ploaie), 60 dBA (conversație normală), 110 dBA (strigăt în ureche), 120 dBA (tunet).

Alte exemple: 50 dBA (frigider), 50-60 dBA (periuță de dinți electrică), 50-75 dBA (mașină de spălat), 50-75 dBA (aer condiționat), 50-80 dBA (aparat de ras electric), 55-70 dBA (mașină de spălat vase), 60-85 dBA (aspirator), 60-95 dBA (uscător de păr), 65-80 dBA (ceas deșteptător), 70 dBA (sistem audio TV), 70-80 dBA (râșniță de cafea), 70-95 dBA (tocător de gunoi), 80 dBA (telefon care sună, fierbător care fluieră), 80-90 dBA (mixer sau robot de bucătărie, blender), 110 dBA (plâns de bebeluș, jucărie care scârțâie, ținută aproape de ureche), 65-95 dBA (mașină electrică de tuns iarba), 85 dBA (ferăstrău manual), 90 dBA (tractor), 90-115 dBA (metrou), 95 dBA (mașină electrică de găurit), 105 dBA (freză de zăpadă), 110 dBA (ferăstrău electric), 110 dBA (suflantă de frunze), 120-125 dBA (drujbă), 120 dBA (mașini de găurit pneumatice, utilaje grele), 120 dBA (avion cu reacție la rampă), 120 dBA (sirenă de ambulanță), 130 dBA (ciocan pneumatic, mașină de găurit electrică, raid aerian), 140 dBA (decolare de avion), 150 dBA (decolare cu motor cu reacție), 150 dBA (foc de artilerie la o distanță de aproximativ 154 m), 189 dBA (lansare de rachete), 70 dBA (trafic pe autostradă), 85 dBA (trafic intens, restaurant zgomotos), 90 dBA (camion, conversație strigată), 95-110 dBA (motocicletă), 100 dBA (snowmobil), 110 dBA (club de muzică, discotecă), 110 dBA (sală de jocuri video aglomerată, concert simfonic, claxon auto), 110-120 dBA (concert rock), 112 dBA (player muzical personal la putere maximă), 117 dBA (stadion de fotbal), 120 dBA (concert de fanfară), 125 dBA (sistem audio din mașină), 130 dBA (curse obișnuite de mașini), 143 dBA (claxon de bicicletă), 150 dBA (artificii), 156 dBA (pistol cu capse), 157 dBA (explozie de baloane), 162 dBA (artificii la 90 cm), 163 dBA (pușcă cu țeavă ghintuită), 166/170 dBA (pistol, arme lise de vânătoare).

Astfel, în funcție de intensitatea acestuia, zgomotul se poate încadra în următoarele grupe:

1. zgomot foarte mic/liniște (0-30 dB) – impact: confortabil, odihnitor;

2. zgomot moderat/zgomot de fond (40-60 dB) – impact: acceptabil, dar poate deveni deranjant la concentrare prelungită;

3. zgomot puternic (70-85 dB) – impact: periculos pentru auz la expunere prelungită;

4. zgomot foarte puternic/periculos (90-120 dB) – impact: riscul de deteriorare a auzului este ridicat, iar expunerea scurtă (câteva minute) poate cauza probleme, în jurul valorii de 120-130 dB putând apărea durerea fizică;

5. zgomot extrem/pragul durerii (130+ dB) – impact: pragul durerii fizice (deteriorarea auzului este imediată).

Evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental se realizează pe baza hărților strategice de zgomot, definite drept hărțile întocmite „pentru evaluarea globală a expunerii la zgomot dintr-o zonă dată, cauzat de surse diferite de zgomot, sau pentru a stabili previziuni generale pentru o astfel de zonă”^[21].

Cerințele minime pentru cartarea strategică de zgomot^[22] se referă la reprezentarea informațiilor privitoare la: starea existentă, anterioară sau viitoare a zgomotului în funcție de un indicator de zgomot; depășirea unei valori-limită; estimarea, într-o anumită zonă, a numărului de locuințe, școli și spitale care sunt expuse la anumite valori ale unui indicator de zgomot; estimarea numărului de persoane stabilite într-o zonă expusă la zgomot. Această cartare strategică de zgomot este utilizată pentru obținerea de date care să fie trimise Comisiei Europene, dar reprezintă și o sursă de informații pentru cetățeni, precum și baza elaborării planurilor de acțiune^[23].

Un plan de acțiune trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elemente: descrierea aglomerării, a drumurilor principale, a căilor ferate principale sau a aeroporturilor mari și a altor surse de zgomot luate în considerare; autoritatea sau unitatea responsabilă; cadrul legal; valorile-limită utilizate; sinteza informațiilor obținute prin cartarea zgomotului; o evaluare a numărului de persoane estimate expuse la zgomot, identificarea problemelor și a situațiilor care necesită îmbunătățiri; sinteza oficială a consultărilor publice organizate potrivit legii; informații privind măsurile de reducere a zgomotului aflate în desfășurare și informații privind proiectele de reducere a zgomotului aflate în pregătire; acțiuni pe care autoritățile competente intenționează să le ia în următorii 5 ani, care să includă măsurile pentru protejarea zonelor liniștite; strategia pe termen lung; informații financiare (dacă sunt disponibile): bugete, evaluarea cost-eficiență, evaluarea cost-profit; prognoze privind evaluarea implementării și a rezultatelor planului de acțiune^[24].

Acțiunile pe care intenționează să le întreprindă în domeniul lor de competență autoritățile și operatorii economici care au obligația elaborării planurilor de acțiune și a implementării măsurilor de gestionare și reducere a zgomotului conținute de acestea potrivit legii sunt, de exemplu: planificarea traficului; amenajarea teritoriului; măsuri tehnice la nivelul surselor de zgomot; alegerea surselor mai silențioase; măsuri de reducere a transmiterii zgomotului; introducerea, după caz, a pârghiilor economice stimulative care să încurajeze diminuarea sau menținerea valorilor nivelurilor de zgomot sub maximele permise^[25].

Fiecare plan de acțiune trebuie să conțină estimări privind reducerea numărului de persoane afectate (disconfort, tulburarea somnului etc.)^[26].

§3. Zgomotul produs de aeronave

În sensul art. 59 C. aerian^[27], protecția mediului reunește toate activitățile care au ca scop reducerea impactului negativ al aviației civile asupra mediului și sănătății populației, datorat zgomotului produs de mișcările aeronavelor civile pe aerodromurile civile certificate și în vecinătățile acestora, emisiilor motoarelor aeronavelor civile și ale echipamentelor cu motoare cu ardere internă, substanțelor folosite în cadrul activităților aeronautice civile și deșeurilor rezultate în urma desfășurării acestor activități, precum și prevenirea, reducerea și înlăturarea poluărilor și/sau contaminărilor rezultate în perimetrul aerodromurilor civile ca urmare a unor evenimente de aviație în care sunt implicate bunuri periculoase transportate sau care urmează să fie transportate aerian.

Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin autoritățile publice din subordine, este autoritatea competentă responsabilă cu monitorizarea implementării la nivelul unităților de aviație civilă a dispozițiilor reglementărilor naționale și europene din domeniul protecției mediului, inclusiv a reglementărilor referitoare la evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant pentru aerodromurile civile certificate din România^[28].

Potrivit legii^[29], administratorii aerodromurilor civile certificate din România au obligația ca, atunci când elaborează programe de dezvoltare a infrastructurii de aerodrom, să utilizeze cartarea zgomotului în vederea previzionării impactului activităților viitoare asupra vecinătăților aerodromurilor.

Autoritățile administrației publice locale care administrează teritoriile aflate în vecinătatea aerodromurilor au obligația realizării unei zonări acustice a vecinătăților aerodromurilor civile prin utilizarea metodologiei de cartare a zgomotului. Zonele de protecție acustică a vecinătăților fiecărui aerodrom civil certificat din România se integrează, împreună cu restricțiile asociate, prin grija autorităților administrației publice locale, în documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului, cu respectarea reglementărilor europene și naționale din domeniul evaluării impactului asupra mediului^[30].

Administratorul fiecărui aerodrom civil certificat, deschis sau închis utilizării publice, are obligația elaborării și a implementării unui plan operațional de intervenție pentru înlăturarea contaminărilor rezultate în perimetrul aerodromului, ca urmare a unor evenimente de aviație în care sunt implicate substanțe periculoase transportate sau care urmează să fie transportate aerian^[31].

De asemenea, administratorul unui aerodrom civil certificat are obligația înlăturării, cu respectarea reglementărilor și procedurilor legale aplicabile, a contaminărilor rezultate în perimetrul aerodromului ca urmare a unor evenimente de aviație civilă în care sunt implicate substanțe periculoase transportate sau care urmează să fie transportate aerian^[32].

Potrivit legii, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împreună cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului elaborează și actualizează planul național de acțiune pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate ca urmare a activităților specifice aviației civile, care se aprobă prin ordin comun al celor două autorități^[33].

§4. Poluarea electromagnetică

Este produsă de câmpul electromagnetic pe care îl creează antenele de telefonie mobilă, liniile electrice de înaltă tensiune, transformatoarele electrice, antenele parabolice, emițătoarele de putere, aparatura electrică, Soarele și chiar corpul uman sau cel al animalelor.

S-a considerat^[34] că niciodată în istorie rasa umană nu a fost expusă la astfel de câmpuri electromagnetice în mod continuu ca în zilele noastre și există serioase îngrijorări, care continuă să crească, în legătură cu efectele acestora nu doar asupra indivizilor, ci și asupra întregului ecosistem. A fost observată o creștere continuă a multor tipuri de cancer (independent de cancerele având drept cauză tutunul), pe care mulți o consideră direct proporțională cu creșterea nivelurilor câmpurilor electromagnetice, care le includ pe cele din domeniul microundelor și al radiofrecvențelor, această legătură fiind considerată cea mai pronunțată în cazul cancerelor glandulare și ale sistemului nervos central. Au fost observate și corelații între expunerea la radiații electromagnetice și afecțiuni ale sistemului imunitar, de exemplu, sindromul oboselii cronice, precum și ceea ce este astăzi cunoscut sub numele de sindrom de sensibilitate electromagnetică (sau electro-hipersensibilitate) – mai multe simptome care cuprind incapacitatea de concentrare, stare ușoară de panică, dezorientare, tulburări ale vederii, iritații ale pielii, slăbiciune musculară și chiar stări de leșin. Totodată, s-a remarcat faptul că cei mai mulți dintre cei care acuză aceste simptome sunt cei care au profesii precum operator PC, electronist, pilot, chirurg și personal din sălile de operații (medii în care se emit continuu radiații electromagnetice).

De exemplu, bazându-se pe frecvența și pe durata apelurilor ce produc probleme de sănătate, cercetătorii recomandă limitarea duratei fiecărui apel la 4 minute, limitarea numărului apelurilor la 6 pe zi și nedepășirea duratei de 22 de minute de expunere zilnică la radiațiile emise de telefonul mobil^[35].

B. Blake Levitt a descris cum se desfășoară o zi obișnuită din viața noastră: „După toate probabilitățile, ați fost treziți de dimineață de alarma unui ceas deșteptător electric sau a unui ceas cu radio [sau a telefonului mobil], așezat la câțiva centimetri de pat. Noaptea trecută ați dormit cu capul lângă un perete prin care, fără îndoială, trec cabluri electrice. După ce v-ați trezit, v-ați făcut cafeaua pe o plită electrică sau la o mașină de cafea introdusă în priză. Micul dejun a sărit probabil din prăjitorul de pâine sau a fost încălzit într-un cuptor cu microunde, a fost turnat dintr-un blender sau extras dintr-un storcător de fructe electric. Ați aruncat poate o privire și la știrile de dimineață de la televizor sau ați ieșit la jogging pe strada care este intersectată de cabluri de înaltă tensiune. După duș, ați folosit probabil un aparat de ras electric, poate chiar și o periuță de dinți electrică sau un uscător de păr electric (…).

Poate ați plecat la lucru cu trenul electric. Dacă însă ați plecat cu mașina, v-ați deschis și închis, poate, ușa garajului folosind o telecomandă. Probabil toată autostrada sau șoseaua ați călătorit paralel cu un coridor major de utilități electrice sau ați trecut pe lângă mulți șoferi care vorbeau la telefonul mobil, chiar dacă dumneavoastră nu foloseați unul. Chiar înainte de a ajunge la birou, v-ați oprit o clipă la un magazin să vă luați un ziar sau ceva de ronțăit, pe care le-ați plătit la o casă care folosește acele scannere care citesc automat codurile de bare de pe ambalaje. Când ați ajuns la lucru, ați intrat probabil pe mai multe uși care se deschideau automat când vă apropiați de ele. Odată ce ați intrat la birou, primul lucru pe care l-ați făcut a fost să aprindeți luminile, care sunt probabil cu fluorescență; apoi ați deschis computerul și ați pornit faxul, copiatorul și imprimanta. Dacă ați fi cercetat mai mult, ați fi descoperit poate și niște antene sau transmițătoare radio care funcționează deasupra clădirii în care lucrați sau în care locuiți. Sau, dacă astfel de echipamente de comunicații nu se află pe clădirea dumneavoastră, este foarte posibil să vă aflați sub «umbrela» radiațiilor emise de antenele echipamentelor localizate pe vreo clădire vecină. (…) După serviciu, ați repetat probabil aceleași activități, sau pe cele mai multe dintre ele, în ordine inversă, cu singura diferență că ați adăugat mai mult timp petrecut în fața unui cuptor cu microunde sau a unui cuptor electric, precum și câteva ore de privit la televizor înainte de culcare.

Felicitări! La fel ca alte milioane de persoane, v-ați expus la câmpuri electromagnetice de diverse frecvențe și intensități, pe tot timpul zilei (…). Și, probabil, nu dețineți cunoștințele necesare care să vă avertizeze cu privire la bioefectele (…) serioase și care vă pot afecta pe dumneavoastră și pe familia dumneavoastră. În realitate, chiar și simplul fapt de a locui într-o mare regiune metropolitană vă crește nivelul expunerii la câmpuri electromagnetice de cel puțin trei ori, după unele estimări, față de expunerea celor care locuiesc în suburbii sau în mediul rural; desigur, gradul oricărei expuneri depinde de proximitatea față de orice sursă ce ar putea crea aceste radiații”^[36].

§5. Poluarea luminoasă

Acest tip de poluare se referă la lumina artificială excesivă, direcționată greșit sau nedorită, intruzivă în mediul nocturn. Similar situației poluării sonore, aceasta reprezintă o formă de energie irosită, cu posibile efecte negative asupra mediului, diminuând calitatea vieții. Totodată, dat fiind faptul că lumina este produsul electricității, iar aceasta din urmă provine, de cele mai multe ori, din arderea combustibililor fosili, există o strânsă și evidentă legătură între poluarea luminoasă și cea a aerului, rezultată din emisiile centralelor electrice.

Deși poate părea mai puțin dăunătoare decât poluarea apei sau cea a aerului, poluarea luminoasă reprezintă o problemă de mediu ce nu trebuie să fie ignorată.

Forme ale poluării luminoase: iluminarea excesivă a cerului pe timpul nopții din cauza luminii artificiale reflectate sau difuzate în atmosferă (reduce vizibilitatea stelelor și a altor corpuri cerești, afectând, spre exemplu, observările astronomice); lumina intruzivă (iluminatul stradal); supraîncărcarea vizuală într-o zonă limitată (zonele comerciale și centrele orașelor); strălucirea (lumină puternică și nedirecționată care poate cauza disconfort vizual și chiar orbire temporară, dar și risc pentru siguranța rutieră).

Cauzele poluării luminoase: iluminarea excesivă stradală în timpul nopții (perturbă procesele de fotosinteză ale vegetației, precum și procesele normale din organismul uman și animal, ducând la lipsa acuității vizuale, la stări de stres și chiar la tulburarea somnului); iluminarea rezidențială excesivă (efecte negative asupra locuitorilor din vecinătate, perturbând, de asemenea, somnul și cauzând stări de stres și chiar depresii); iluminatul comercial/publicitar (firme luminoase, reclame, vitrine ale magazinelor, mai ales în zonele urbane); dezvoltarea urbană necontrolată; lipsa unor norme clare privind iluminatul exterior, care duce la o utilizare necontrolată a luminii artificiale).

Efectele poluării luminoase: asupra sănătății umane (perturbarea ritmului circadian, afectând somnul; stres cronic, risc de apariție a anumitor tipuri de cancer, în special cancerul de sân; creșterea riscului de apariție a diabetului și a obezității); asupra biodiversității (perturbarea comportamentului de împerechere, de exemplu, a licuricilor; broaștele țestoase marine nou-născute, derutate de luminile de pe plajă, ajung să își pună viața în pericol urmând luminile artificiale de pe șosele; păsările migratoare care, confuze din cauza luminilor orașelor, se ciocnesc de clădirile înalte); asupra florei (copacii pot înmuguri mai devreme cu până la o săptămână din cauza iluminatului stradal, ceea ce îi poate face vulnerabili la îngheț sau la atacurile insectelor); asupra economiei (irosirea resurselor financiare pe iluminatul exterior excesiv); asupra dezvoltării științei (în contextul imposibilității studierii cerului de către observatoarele astronomice, care sunt forțate să se mute în zone tot mai îndepărtate și izolate); asupra siguranței persoanei (iluminatul excesiv poate crea umbre puternice și zone de contrast ridicat, ceea ce poate oferi mai multe oportunități de desfășurare a activităților infracționale)^[37].

Note de subsol

^[1] A se vedea https://ro.wikipedia.org/wiki/Atmosfera_P%C4%83m%C3%A2ntului, adresă accesată ultima oară la data de 17 iulie 2025.

^[2] A se vedea art. 1 pct. 3 din Convenție.

^[3] Efectul de seră este astăzi considerat principalul fenomen vinovat pentru încălzirea globală la care asistăm și ale cărei efecte le suportă întreaga omenire de ceva vreme (perioade tot mai lungi de caniculă, secete prelungite sau, dimpotrivă, inundații catastrofale, furtuni violente, care altădată nu se petreceau cu așa mare intensitate). Pentru amănunte, a se vedea Efectul de seră – o „sabie cu două tăișuri” pentru viața pe Terra, disponibil la adresa https://stratos.ro/efectul-de-sera-o-sabie-cu-doua-taisuri-pentru-viata-pe-terra/, accesată ultima oară la data de 17 iulie 2025.

^[4] Pentru amănunte, a se vedea C. Popa, Avem și vești bune: Gaura din stratul de ozon se reface, datorită reducerii globale a CFC (clorofluorocarburi – n.n.), 7 martie 2025, disponibil la adresa https://greennews.ro/article/avem-si-vesti-bune-gaura-din-stratul-de-ozon-se-reface-datorita-reducerii-globale-a-cfc/, accesată ultima oară la data de 17 iulie 2025.

^[5] Convenția a fost publicată în J.O. L 171 din 27 iunie 1981. A se vedea textul în vigoare în prezent la adresa https://eur-lex.europa.eu/eli/convention/1981/462/2005-05-17, accesată ultima oară la data de 10 ianuarie 2026.

^[6] M. Of. nr. 452 din 28 iunie 2011.

^[7] Art. 1 lit. (a) din Convenție.

^[8] Art. 1 lit. (b) din Convenție.

^[9] Reprezintă o formă de poluare care include precipitații cu componente acide, așa cum este azotul sau acidul sulfuric, care ajung pe pământ atât sub formă umedă, cât și uscată. Cele mai dese fenomene sunt ploaia, grindina și zăpada, însă se poate întâlni și sub formă de ceață sau praf extrem de coroziv. Particulele se pot împrăștia pe distanțe foarte întinse și este de la sine înțeles că ploaia acidă are consecințe grave, printre altele, asupra oamenilor, a apelor, a solului, dar și a pădurilor sau a animalelor. A se vedea, pentru amănunte, Ploaia acidă – cauze, formare, efecte și soluții de prevenire, disponibil la adresa https://stratos.ro/ploaia-acida-cauze-formare-efecte-si-solutii-de-prevenire/, accesată ultima oară la data de 17 iulie 2025.

^[10] Adoptată prin H.G. nr. 877/2018 (M. Of. nr. 985 și nr. 985 bis din 21 noiembrie 2018), elaborată sub directa coordonare a Departamentului pentru dezvoltare durabilă, cu aportul Comitetului de redactare, al Secretariatului General al Guvernului, al ministerelor și al altor instituții publice centrale, al autorităților locale, al agențiilor de dezvoltare regională, al forurilor academice și universitare, al institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, al asociațiilor patronale și al sindicatelor, al sectorului privat, al organizațiilor neguvernamentale și al altor formațiuni ale societății civile și al cetățenilor interesați, publicată în volum la Ed. Alutus, Miercurea Ciuc, 2020. Aceasta reprezintă contextualizarea la specificul național a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată în 2015 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

^[11] Ibidem.

^[12] În funcție de concentrație și de perioada de expunere, dioxidul de sulf are diferite efecte: 1. asupra sănătății umane (dificultăți respiratorii severe, fiind afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii și persoanele cu boli cronice ale căilor respiratorii, infecții ale tractului respirator); 2. asupra plantelor (cu un efect negativ asupra structurii și țesuturilor acestora; dintre plantele cele mai sensibile, menționăm pinul, legumele, ghindele roșii și negre, frasinul alb, lucerna, murele); 3. asupra mediului în general (în atmosferă, contribuie la acidifierea precipitațiilor, cu efecte toxice asupra vegetației și a solului; accelerarea coroziunii metalelor din cauza formării acizilor; oxizii de sulf pot eroda piatra, zidăria, vopselurile, fibrele, hârtia, pielea și componentele electrice). A se vedea, pentru amănunte, https://www.calitateaer.ro/public/assessment-page/pollutants-page/dioxid-sulf-page/?__locale=ro, adresă accesată ultima oară la data de 28 august 2025.

^[13] Art. 3 lit. i) din Legea nr. 104/2011.

^[14] Art. 3 lit. j) din Legea nr. 104/2011.

^[15] Art. 1 din Legea nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant (M. Of. nr. 604 din 23 iulie 2019), care transpune dispozițiile Directivei 2002/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 iunie 2002 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental (J.O. L 189 din 18 iulie 2002) și ale anexei la Directiva (UE) 2015/996 a Comisiei din 19 mai 2015 de stabilire a unor metode comune de evaluare a zgomotului, în conformitate cu Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului (J.O. L 168 din 1 iulie 2015), cu excepția apendicelor A-I.

^[16] Art. 38 din Legea nr. 121/2019.

^[17] Art. 39 din Legea nr. 121/2019.

^[18] A se vedea art. 4 pct. 20 din Legea nr. 121/2019.

^[19] A se vedea art. 4 pct. 4 din Legea nr. 121/2019.

^[20] A se vedea https://noiseawareness.org/info-center/common-noise-levels/, adresă accesată ultima oară la data de 17 ianuarie 2026.

^[21] A se vedea art. 4 pct. 9 din Legea nr. 121/2019.

^[22] A se vedea pct. 1 din Anexa nr. 4 la Legea nr. 121/2019.

^[23] A se vedea pct. 4 din Anexa nr. 4 la Legea nr. 121/2019.

^[24] A se vedea pct. 1 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 121/2019.

^[25] A se vedea pct. 2 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 121/2019.

^[26] A se vedea pct. 3 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 121/2019.

^[27] Legea nr. 21/2020 (M. Of. nr. 222 din 19 martie 2020).

^[28] Art. 60 C. aerian.

^[29] Art. 63 alin. (2) C. aerian.

^[30] Art. 64 C. aerian.

^[31] Art. 65 alin. (1) C. aerian.

^[32] Art. 65 alin. (3) C. aerian.

^[33] Art. 66 C. aerian.

^[34] A se vedea Poluarea electromagnetică dăunează grav sănătății, 2 decembrie 2015, disponibil la adresa https://www.apc-romania.ro/ro/i-poluarea-electromagnetica-dauneaza-grav-sanatatii/MzE5LTA.html#_ftn1, accesată ultima oară la data de 30 noiembrie 2025.

^[35] A se vedea, referitor la poluare prin intermediul telefoniei mobile, printre alții: O.E. Salama, R.M. Abou El Naga, Cellular phones: are they detrimental?, în Journal of The Egyptian Public Health Association, vol. 79, nr. 3-4/2004, p. 197-223; A. Drăgulinescu, Idolii fără fir: telefonia mobilă și poluarea electromagnetică, Ed. Christiana, București, 2010.

^[36] B. Blake Levitt, Electromagnetic Fields. A Consumer’s Guide to the Issues and How to Protect Ourselves, iUniverse, Inc., 2007, p. 3-4, apud https://www.apc-romania.ro/ro/i-poluarea-electromagnetica-dauneaza-grav-sanatatii/MzE5LTA.html#_ftn1, adresă accesată ultima oară la data de 30 noiembrie 2025.

^[37] Conform hărții poluării luminoase realizate de echipa Light Pollution Map, zonele cele mai afectate ale României sunt reprezentate de marile orașe și de zonele metropolitane, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanța fiind printre cele mai luminate zone din țară. Harta indică faptul că cea mai intensă poluare luminoasă se găsește în Capitală și în jurul acesteia, formând o „insulă” de lumină care se extinde mult dincolo de limitele orașului. Alte zone puternic afectate includ coridoarele de transport major și zonele industriale. În contrast, zonele montane și cele rurale îndepărtate prezintă niveluri mai scăzute de poluare luminoasă, oferind oportunități pentru observații astronomice și conservarea habitatelor naturale nocturne. A se vedea, pentru amănunte în acest sens, O. Vîlceanu, Poluarea luminoasă și influența sa asupra naturii și a sănătății umane: provocări și soluții pentru reducerea efectelor negative ale luminii artificiale, 4 noiembrie 2024,disponibil la adresa https://stratos.ro/poluarea-luminoasa-si-influenta-sa-asupra-naturii-si-a-sanatatii-umane-provocari-si-solutii-pentru-reducerea-efectelor-negative-ale-luminii-artificiale/, accesată ultima oară la data de 30 noiembrie 2025.