Provocări generale ale traficului de persoane în România. Aspecte referitoare la protecția oferită de normele de drept constituțional în contrast cu realitățile practice

Studiu publicat în volumul In honorem Corneliu Bîrsan, tomul III, Ed. Hamangiu, 2023, p. 625-641.

§1. România, țară sursă principală a traficului de persoane în regiune

Traficul de ființe umane reprezintă una dintre cele mai grave infracțiuni împotriva persoanei, punând adesea victima într-o situație similară sclaviei moderne prin controlul exercitat de traficant și încălcarea repetată și de lungă durată a drepturilor fundamentale. Adesea, victima este într-o situație de violență fizică, morală, psiho-emoțională sau economico-financiară asimilată formelor de tratamente inumane sau tortură. Exploatarea sexuală, în special a minorilor, reprezintă una dintre cele mai odioase crime în cadrul căreia victima este violată de zeci de ori în fiecare zi.

Raportul global al agențiilor ONU, publicat în septembrie 2022, estimează o creștere anuală a numărului de persoane traficate în plan global cu aproximativ 2 milioane^[1] și, în mod special, a minorilor exploatați sexual care reprezintă o pondere de 51% din totalul copiilor traficați^[2]. În acest context global, România este considerată o țară „problemă” din cauza numărului foarte mare de victime și traficanți români care acționează în Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu. Ponderea copiilor români exploatați sexual este mult peste estimările globale, reprezentând între 75% și 85% din totalul victimelor minore identificate^[3].

UNODC a selectat România, dintre cele 193 de state membre ale ONU, ca țară pilot pentru monitorizarea sistemelor de raportare a victimelor traficului de persoane^[4], deoarece țara noastră este una dintre statele dezvoltate cu un nivel foarte mare de sub-raportare. Se estimează că, în ultimii 10 ani^[5], Guvernul României a raportat între 30% și 60% din totalul victimelor cetățeni români identificați periodic de statele membre UE și prezentați de rapoartele Comisiei Europene.

Pe parcursul negocierilor aderării României la UE, traficul de persoane a fost una dintre principalele teme discutate, alături de eliminarea corupției. Astfel, Anexa IX a Tratatului, „Capitolul 24 – Justiție și Afaceri Interne: Angajamente specifice asumate și cerințe acceptate de România la încheierea negocierilor de aderare din 14 decembrie 2004” prevede, la pct. 7, că România se obligă:

„să dezvolte și să pună în aplicare o strategie multianuală coerentă împotriva criminalității, care să includă acțiuni concrete pentru a reduce statutul României de țară de origine, tranzit și destinație a victimelor traficului de persoane și să prezinte anual statistici credibile privind modul în care acest fenomen infracțional este controlat”.

Deși face parte din structurile internaționale cu cel mai ridicat nivel de dezvoltare și principii democratice solide precum NATO și UE, România este principala țară sursă a victimelor traficului de persoane și a traficanților în rândul statelor membre ale acestor organizații. La nivelul cetățenilor UE, românii reprezintă între 30%^[6] și 50%^[7] din numărul total al victimelor identificate și între 40%^[8] și 60%^[9] dintre traficanții UE. Ultimele date prezentate de Comisia Europeană în decembrie 2022 au menținut victimele cu cetățenie română pe primul loc, cu un număr absolut de 2.315 persoane traficate, urmate pe locul 2 de Nigeria cu 1.312 victime și pe locul 3 de Franța cu 1.202 victime^[10]. Se constată că multe dintre victimele și traficanții identificați ca cetățeni britanici, francezi sau italieni sunt de origine română care au dobândit în ultimii ani cetățenia acestor state de destinație.

Raportul de evaluare a traficului de persoane, publicat de către Departamentul de stat al SUA, a menționat anual, pentru mai bine de 20 de ani^[11], faptul că „Guvernul României nu îndeplinește… standardele minime în vederea eliminării traficului de ființe umane”^[12].

§2. Obligații constituționale ale statului român în raport cu traficul de persoane

În contextul luptei globale împotriva traficului de persoane, așa cum a fost prezentat mai sus, România este într-o situație similară cu cea a țărilor în curs de dezvoltare. Statul român nu își îndeplinește obligațiile asumate în plan internațional prin tratatele la care este parte, dar nici pe cele prevăzute de Constituția României. Un procuror european a menționat faptul că „statul român este un stat criminal” care, în lupta împotriva traficului de persoane, și mai ales în situația exploatării sexuale a minorilor, fie nu vrea, fie nu poate să își protejeze proprii cetățeni și, prin urmare, are nevoie de sprijinul membrilor organizațiilor internaționale din care face parte, în mod special UE și NATO. Eforturile comunității internaționale de combatere a traficului de persoane au la bază protejarea demnității inerente ființei umane și a drepturilor fundamentale inalienabile ce trebuie protejate pentru toți cetățenii lumii.

Obligațiile statului român, în temeiul Constituției, se referă la responsabilitățile legale și morale pe care sistemul instituțional național le are față de cetățenii săi. Aceste obligații sunt definite de normele de drept constituțional astfel încât statul, prin sistemul său instituțional, să servească cele mai bune interese ale cetățenilor săi în vederea asigurării protecției drepturilor fundamentale, a statului de drept, precum și funcționarea unei societăți echitabile și stabile.

Constituția României prezintă statul român ca un stat de drept în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor^[13], precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei^[14] sunt garantate. În plus, nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor degradante^[15], în timp ce libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile^[16], iar munca forțată este interzisă^[17]. Cu toate acestea, românii traficați sunt supuși unor încălcări grave ale demnității umane, deoarece sunt privați de exercițiul drepturilor de bază, ajungând în situații degradante și dezumanizante, similare sclaviei moderne.

Traficul de persoane încalcă grav demnitatea umană prin negarea drepturilor omului și transformarea ființei umane într-un instrument de câștig material sau într-un beneficiu personal, situație în care victima este tratată ca un simplu obiect care este cumpărat, vândut sau exploatat. Victimele traficului de persoane suferă frecvent abuzuri fizice și psihologice care subminează demnitatea umană, fiind lipsite de hrană, adăpost sau asistență medicală și constrânse să adopte identități false sau duplicitare care duc, în timp, la pierderea controlului asupra propriilor vieți și a încrederii în instituțiile statului ce au eșuat să le protejeze. Într-o cauză investigată recent de DIICOT, unul dintre inculpați a menționat intenția clară de a menține victimele în stare de control și a beneficia integral de profiturile obținute prin exploatarea acestora:

„Nu vreau ca ele să aibă parolele, nu vreau ca ele să aibă nimic… Nu vreau să le spunem că au OnlyFans, vreau ca banii să fie folosiți de noi… în principal, am de gând să le fac sclave… O să le fac să lucreze și mai multe ore, și mai multe ore, și mai multe ore. Le muncesc… ca pe niște sclave. Minimum 10 sau 12 ore pe zi”^[18].

Într-o altă cauză, au fost subliniate controlul și frica exercitate de traficanți prin manipulare emoțională și lipsa accesului la nevoi de bază, precum și violența la care victimele erau supuse pentru a accepta să se prostitueze și pentru a produce zilnic suma minimă de bani solicitată de exploatatori:

„Ea era obligată ca banii obținuți din practicarea prostituției să îi dea tot lui, altfel o certa adeseori când aceasta nu producea mulți bani. Îmi amintesc că… deoarece era la domiciliul lui, iar acesta a făcut-o să se îndrăgostească de el, a ținut-o flămândă și fără bani pentru cheltuielile zilnice, iar la un moment dat i-a spus că trebuie să plece în Elveția, pentru că nu au bani să supraviețuiască”^[19] unde „tinerele exploatate… erau maltratate și abuzate prin metode greu de imaginat. Erau bătute cu prosopul ud până la leșin, apoi înviate sub dușul cu apă rece, pentru că nu produceau bani cât ar fi dorit proxeneții. Alteori erau bătute în poziția de «drepți» pentru că ursarii învățaseră astfel că nu le-ar putea rupe coastele. Unele dintre ele au fost mutilate și le-au fost scoși dinții din bătăile soră cu moartea, pentru a le induce frica și dependența față de ei. Altele primeau bătăi până le dădea sângele pe nas și pe gură, apoi erau scoase din nou pe stradă. Una dintre fete a fost surprinsă în timp ce vomita sânge din cauza frigului, însă nu a părăsit «locul de muncă», de frica represaliilor”^[20].

Este evident că statul român a eșuat în lupta împotriva traficului de persoane din cauza lipsei de asumare și implementare a obligațiilor internaționale ce îi revin. Deși art. 11 din Constituția României reglementează „obligația statului de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile asumate prin tratatele internaționale la care este parte”, unele reglementări esențiale nu au fost implementate de România. În plus, art. 20 din Constituția României stabilește principiul priorității dreptului internațional al drepturilor omului, când acesta conține standarde de protecție mai favorabile, în fața normelor juridice naționale.

Protocolul de la Palermo^[21] a fost ratificat de România în noiembrie 2002 și observăm că, la mai bine de 20 de ani de la intrarea în vigoare a acestui tratat, majoritatea prevederilor referitoare la protecția victimelor și la prevenirea traficului de persoane sunt încă neimplementate. Aceste prevederi reprezintă esența instrumentului juridic internațional alături de definiția traficului de persoane, aspecte pe care statul nostru ar fi trebuit să le implementeze în vederea protejării propriilor cetățeni.

Articolul 6 alin. (1) din Protocol prevede faptul că „fiecare stat parte protejează viața privată și identitatea victimelor traficului de persoane, nefăcând publice procedurile juridice referitoare la acestea”. În prezent, această prevedere este încălcată de România, în special prin procedura de citare publică^[22] sau cea a publicității ședinței^[23] prin intermediul site-ului dedicat instanțelor de judecată^[24], unde date referitoare la identitatea minorului traficat, nu doar ale adulților, sunt publicate. Următorul alineat al acestui articol prevede obligația statelor de a oferi asistență juridică gratuită și desemnarea unui apărător din oficiu pentru toate victimele traficului de persoane. Această prevedere nu este implementată în mod efectiv de România, deoarece, pe de-o parte, unele condiții prevăzute la art. 17 din Legea nr. 211/2004^[25] nu pot fi îndeplinite de o victimă a traficului de persoane, iar pe de altă parte numirea unui apărător din oficiu, care adesea este un avocat fără experiență, pus în fața unor cauze extrem de complexe și a provocărilor venite din partea avocaților inculpaților care de obicei sunt persoane cu o vastă experiență în cauze de drept penal, face ca apărarea victimelor traficului de persoane să nu fie efectivă în sensul condițiilor menționate de CEDO în interpretarea și aplicarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Alineatul (3) al art. 6 din Protocolul de la Palermo reglementează obligația statelor de a furniza victimelor traficului de persoane adăpost convenabil, asistență medicală, psihologică și materială, precum și posibilități de angajare, educație și formare profesională. România are peste 250 de minori traficați anual, marea majoritate exploatați sexual, pentru care nu există servicii adecvate de asistență specializată și sprijin. Majoritatea copiilor traficați sunt reintegrați în familie, inclusiv în cazurile în care membri ai familiei sau membri din comunitate sunt cei care i-au traficat. Guvernul României a raportat existența a opt adăposturi regionale pentru victimele adulte ale traficului de persoane, însă acestea nu sunt funcționale. În unele DGASPC-uri există servicii comune pentru victimele violenței domestice și cele ale traficului de persoane. Aceste servicii nu răspund nevoilor specifice de protecție a victimelor traficului de persoane și, în același timp, pot vulnerabiliza victimele violenței domestice pentru care nu există sprijin pe termen lung. Nici obligația de a fi acoperit prejudiciul suportat de victimă, prevăzută de ultimul alineat al art. 6 din Protocolul de la Palermo, nu este respectată de România în prezent. ANABI dezvoltă un mecanism național de prevenire a criminalității^[26] care ar putea permite repararea prejudiciului material și moral suferit de victimele traficului de persoane.

Articolul 9 din Protocol reglementează obligațiile statelor de a preveni și combate traficul de persoane prin dezvoltarea de politici, programe și măsuri coerente care să ducă la diminuarea riscurilor traficului de persoane prin organizarea de campanii de informare și campanii mass-media sau prin adoptarea unor măsuri legislative ori de ordin educativ. La 21 de ani de la ratificarea Protocolului, politicile anti-trafic românești sunt incoerente, campaniile de informare sunt foarte rare, legislația este ambiguă, iar măsurile educative în școli sunt limitate. Peste 50% dintre victimele identificate anual sunt minori^[27], dintre care peste 80% sunt exploatate sexual^[28], victime pentru care nu există servicii adecvate de asistență și protecție. Cu toate acestea, România a adoptat în februarie 2023 un Mecanism național de referire a victimelor traficului de persoane cu proceduri dezvoltate pentru adulți^[29], deși nevoia de asistență și protecție a minorilor traficați este esențială în România.

ANITP este autoritatea care are ca principală atribuție organizarea campaniilor naționale și locale de prevenire a traficului de persoane. Acțiunile acestei instituții nu au amploarea și eficiența necesare prevenirii acestui fenomen, iar campaniile de informare sunt realizate de către ONG-uri sau alte instituții naționale ori locale. Tinerii români nu sunt conștienți și nu înțeleg fenomenul traficului de persoane și rolul pe care România îl are în plan european, motiv pentru care sunt foarte vulnerabili și ușor de traficat. Legislația penală pare să fie axată pe protecția drepturilor inculpaților, în timp ce victimele traficului de persoane sunt adesea tratate ca prostituate sau persoane aflate în situații de încălcare a dreptului muncii ori în situații de înșelăciune.

Constituția României prevede că statul, prin toate structurile sale instituționale, are obligația să implementeze standardele internaționale de protecție a drepturilor omului din tratatele la care este parte, implicit ale drepturilor victimelor traficului de persoane, atunci când aceste standarde internaționale sunt mai ridicate decât cele stabilite prin norme juridice interne^[30] în baza principiului priorității normelor de drept internațional al drepturilor omului, consfințit de art. 20 din legea fundamentală. Mai mult, art. 148 alin. (2) menționează caracterul obligatoriu al dreptului UE și prioritatea aplicării normelor europene atunci când acestea sunt în conflict cu dispoziții din legile naționale. În acest context, menționăm că nici Directiva UE^[31] nu este transpusă corect în legislația națională. Articolul 2 alin. (3) din Directivă enumeră formele de exploatare care ar trebui să fie sancționate de legislațiile naționale ale statelor membre, printre care și „exploatarea activităților infracționale”. Foarte mulți români sunt exploatați pentru comiterea de fapte penale precum furturi, tâlhării, încheierea unor căsătorii de conveniență cu imigranți în spațiul UE, fraudarea unor sisteme bancare sau de credit, fraudă de identitate și chiar forțarea unei victime să recruteze alte persoane în vederea exploatării lor. Articolul 182 C. pen. nu a fost amendat în vederea includerii acestei forme de exploatare. DIICOT încadrează faptele ce vizează exploatarea pentru comiterea de infracțiuni la primul punct „îndeplinirea de servicii, în mod forțat”, însă prin serviciu forțat se înțeleg activități din domeniul serviciilor precum vânzarea de ziare sau flori, transportul de droguri sau alte substanțe interzise, transportul ilegal de imigranți etc.

Normele care prevăd atât asistența și protecția victimei, cât și cele referitoare la prevenirea traficului de persoane reglementate de Protocolul de la Palermo sunt reluate și detaliate în Directiva UE, fără a fi corect transpuse în legislația națională, așa cum s-a prezentat mai sus. În această situație, autoritățile române au obligația să aplice normele UE în baza efectului vertical direct al directivei în raport cu drepturi ale omului reglementate la nivel european și netranspuse corect în legislația României.

§3. Obligațiile pozitive ale statelor de diminuare a traficului de persoane și protejare a cetățenilor în lumina jurisprudenței CEDO

Convenția europeană a drepturilor omului stabilește, chiar în cadrul primului său articol, că statele părți trebuie să recunoască „oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor, drepturile și libertățile” prevăzute de Convenție și protocoalele sale adiționale, așa cum acestea au fost interpretate și aplicate de CEDO. În conformitate cu acest prim articol, statele au atât obligații negative de abținere de la încălcarea normelor convenționale, cât și obligații pozitive de a face ceva în vederea garantării acestor drepturi și libertăți.

CEDOa subliniat clar, în cauza Siliadin v. Franța^[32], faptul că, dacă „un stat se abține de la încălcarea drepturilor garantate, nu este suficient pentru a concluziona că și-a respectat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 1 din Convenție”. În continuare, Curtea a argumentat că limitarea respectării art. 4 din Convenție doar la acțiunea directă a autorităților statului ar fi incompatibilă cu tratatele internaționale care reglementează traficul de persoane și ar echivala cu o situație de totală ineficiență^[33].

În cauza Rantsev v. Cipru și Rusia, Curtea a observat că Protocolul de la Palermo și Convenția împotriva traficului de persoane se referă la necesitatea unei abordări cuprinzătoare a eliminării acestui fenomen care să includă măsuri de prevenire a traficului și de protecție a victimelor, pe lângă măsurile de sancționare a traficanților. În consecință, art. 4 prevede în mod necesar că statele au obligații pozitive de a adopta măsuri care sancționează efectiv traficul de persoane și de a le aplica, totodată, în practică în mod eficace^[34]. Aceste obligații pozitive implică:

3.1. Dezvoltarea unui cadru legislativ și instituțional eficient în lupta împotriva traficului de persoane

În conformitate cu art. 4 din Convenție, care consacră una dintre valorile fundamentale ale societăților democratice – interzicerea sclaviei^[35], statele au o obligație pozitivă specifică de a pune în aplicare un cadru legislativ și administrativ adecvat care să permită investigarea și sancționarea eficientă a faptelor penale în vederea descurajării acestui fenomen^[36]. CEDO a considerat că spectrul de garanții prevăzute de legislația națională trebuie să fie potrivit pentru a asigura protecția efectivă a drepturilor victimelor identificate sau prezumate ale traficului de persoane^[37]. Această protecție acoperă și situațiile de exploatare pentru comiterea unor fapte penale. Articolul 4 impune statelor o serie de obligații pozitive referitoare la protecția concretă și efectivă a victimelor, precum și la prevenirea și reprimarea traficului de persoane^[38]. Măsurile de protecție includ facilitarea identificării victimelor de către persoane calificate, bine pregătite, și asistarea acestora pentru recuperarea fizică, psihologică și socială necesare. Prevenirea traficului de persoane include măsuri de consolidare a coordonării la nivel național și transnațional, între diferiți actori anti-trafic, precum și descurajarea cererii pentru toate formele de exploatare a persoanelor.

3.2. Adoptarea unor măsuri operaționale pentru a proteja victimele sau potențialele victime ale traficului

 Ca această obligație să subziste, trebuie să se demonstreze că autoritățile statului cunoșteau sau ar fi trebuit să cunoască faptul că o persoană este victimă a traficului de persoane sau este în mod real și imediat în risc de a fi supusă traficului sau exploatării. Curtea a considerat că există o încălcare a art. 4 din Convenție în cazul în care victima se află în situația de mai sus și autoritățile nu iau măsurile adecvate pentru a scoate persoana din acea situație sau din acel risc^[39]. Curtea a reținut că identificarea timpurie a victimelor traficului de către o autoritate competentă este de o importanță primară și că orice decizie de cercetare penală ar trebui luată pe cât posibil după această intervenție^[40]. Odată ce o persoană a fost identificată aflându-se în circumstanțe care pot crea o suspiciune rezonabilă că ar fi o victimă sau a primit statutul de victimă a traficului de persoane, ea nu poate fi investigată pentru infracțiuni comise în timpul exploatării^[41]. Victima sau rudele apropiate ale acesteia trebuie să fie implicate în toate procedurile, dacă doresc acest lucru, pentru a-și putea proteja interesele legitime.

3.3. Dezvoltarea capacității autorităților statului de a investiga și sancționa astfel de fapte

Curtea a menționat că statele trebuie, prin sistemul lor instituțional, să aibă capacitate reală de a investiga și sancționa traficul de persoane^[42]. Pentru a fi eficiente și pentru a putea duce la identificarea persoanelor responsabile, procedurile penale trebuie să fie independente de cei implicați în evenimente^[43]. Scopul esențial al unei astfel de investigații este de a asigura implementarea efectivă a legilor interne și, în cazurile în care sunt implicați agenți sau organe ale statului, să se asigure sancționarea acestora. În plus, autoritățile trebuie să acționeze din proprie inițiativă atunci când au informații despre o infracțiune de trafic de persoane, cercetarea neputând fi lăsată la inițiativa victimelor sau a rudelor acestora^[44]. Totodată, art. 4 impune o cerință de rapiditate și diligență rezonabile în toate cauzele de trafic de persoane, iar acolo unde există posibilitatea de a scoate victima dintr-o situația dăunătoare, investigația trebuie să fie întreprinsă în regim de urgență^[45].

Tratatele internaționale subliniază clar faptul că numai o combinație de măsuri care abordează toate cele trei aspecte menționate mai sus poate fi eficientă în lupta împotriva traficului. Alte obligații pozitive, menționate în jurisprudența CEDO, includ obligațiile statului^[46] de a dezvolta campanii de informare care implică autorități publice și factori de decizie, precum și programe educaționale; de a dezvolta metode și strategii de creștere a gradului de conștientizare în mass-media și la nivelul societății civile despre riscurile traficului de persoane; de a descuraja cererea de trafic de persoane; de a se asigura că identificarea victimelor traficului s-a desfășurat efectiv și eficient prin pregătirea profesională adecvată a actorilor relevanți; de a construi încrederea victimelor în sistemele de poliție și justiție; de a asigura un răspuns adecvat al autorităților de aplicare a legii pentru a identifica orice implicare a polițiștilor, magistraților sau altor funcționari publici în infracțiunile de trafic de persoane; de a stabili răspunderea persoanelor juridice; de a introduce proceduri de revizuire periodică a licenței firmelor care sunt adesea utilizate ca paravan pentru traficul de persoane.

Deși statul român și-a asumat numeroase obligații în cadrul tratatelor internaționale la care este parte la nivelul ONU, al Consiliului Europei, OSCE sau UE, obligații ce au fost clar interpretate și explicate în jurisprudența CEDO, observăm totuși o pasivitate constantă a statului român în îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin în lupta împotriva traficului de persoane.

Propuneri de lege ferenda și concluzii

Traficul de persoane reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului, situație în care dreptul la libertatea de voință și acțiune a unei persoane este încălcat prin determinarea acesteia să facă lucruri pe care nu le-ar fi făcut din proprie inițiativă. În situația proxenetismului, victima se prostituează de bunăvoie, fără a exista vreo formă de influențare a libertății de voință și acțiune a acesteia. Proxenetul este persoana care doar facilitează sau înlesnește prostituția, protejând victima sau ajutând-o să-și găsească clienți, aceasta prostituându-se din proprie inițiativă. În schimbul serviciilor oferite, proxenetul poate pretinde victimei maximum 25-30% din suma câștigată. Preluarea unei sume mai mari de bani reprezintă o formă de exploatare a victimei și, implicit, o posibilă formă de trafic de persoane.

Noul Cod penal a creat o suprapunere vădit greșită între infracțiunea de trafic de persoane și cea de proxenetism. Legiuitorul român a ales ca, în cadrul art. 213 alin. (1), acțiunea de „facilitare” a prostituției să fie înlocuită cu cea de „determinare” la practicarea prostituției. Dicționarul explicativ al limbii române definește acțiunea de a determina ca fiind acțiunea de „a face ca cineva să ia o anumită hotărâre” care este sinonimă cu acțiunea de a convinge. Prin urmare, în contextul actual al legii penale române, victima proxenetismului poate fi în mod greșit convinsă să se prostitueze și care nu decide acest lucru din proprie inițiativă. În accepțiunea noastră, determinarea sau convingerea unei victime reprezintă în realitate acțiunea de recrutare prevăzută de definiția traficului de persoane, deoarece libertatea de voință și acțiune a acesteia este afectată. Astfel, orice situație în care există o interferență în libertatea de voință și acțiune a victimei, aceasta fiind determinată ori convinsă să se prostitueze, echivalează cu acțiunea de a recruta din cuprinsul infracțiunii de trafic de persoane.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la raportul dintre infracțiunile de proxenetism prevăzută în art. 329 din Codul penal (1969, n.r.) și de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001^[47], a subliniat faptul că: „proxenetismul reprezintă o activitate infracțională neagresivă, neimplicând vicierea poziției subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activitățile ce constituie elementul material al infracțiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertății de voință și conștiință a subiectului pasiv… Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri… înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism”.

În mod și mai grav, alin. (2) al art. 213 prevede situația agravantă în care „determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției” se poate realiza prin constrângere, fapte care pot fi săvârșite și împotriva unui minor conform alin. (3) din același articol. Deși art. 49 din Constituția României protejează minorii împotriva exploatării, a folosirii acestora în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală, art. 213 alin. (3) permite proxenetismul cu minori. Pare că, în acest context, România implementează un dublu standard: minorii, în vederea respectării prevederii constituționale menționate mai sus, sunt considerați a nu avea capacitatea de a înțelege care sunt efectele asupra dezvoltării și sănătății lor dacă vor consuma tutun și alcool, însă același stat român consideră ca minorul poate înțelege care sunt efectele negative asupra sănătății și dezvoltării lor dacă se prostituează. Această dublă măsură aplicată de statul român este complet nejustificată.

Probabil, legiuitorul român a încercat să includă în aria de acoperire a infracțiunii de proxenetism doar acele situații în care unul dintre cele trei elemente constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane (acțiune, mijloc, scop) nu poate fi probat. Din păcate, lipsa de claritate a reglementării proxenetismului a dus, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, la situații în care foarte multe fapte de trafic de persoane și trafic de minori să fie investigate sau sancționate ca fapte de proxenetism. Chiar și în acest context, după cum s-a prezentat mai sus, România deține primul loc în UE ca țară de origine a victimelor și traficanților.

În contextul actualei cercetări, un alt aspect problematic în legislația și practica națională este determinat de termenul scurt de prescripție a răspunderii penale în situația în care traficul de persoane sau de minori este săvârșit de un grup infracțional organizat. În general, investigarea faptelor comise de un astfel de grup se poate realiza într-o perioadă foarte lungă de timp, mai ales atunci când există și elemente de extraneitate, ceea ce duce adesea la prescripția răspunderii penale a membrilor grupării criminale organizate. Mai mult, amendarea art. 154 alin. (4) prin eliminarea pentru 20 de zile a infracțiunilor „de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile, precum și a infracțiunii de pornografie infantilă”, deși 108 ONG-uri au solicitat Președintelui României ca această modificare să nu intre în vigoare^[48], a generat numeroase provocări în practica judiciară națională. Astfel au fost închise numeroase dosare penale ale unor grupuri infracționale periculoase ca urmare a curgerii termenului prevăzut de lege pentru prescripția răspunderii penale, unele cauze incluzând în rândul inculpaților ofițeri de polițe sau funcționari publici. Potrivit datelor prezentate de Parchetul General la sfârșitul anului 2022, „DIICOT avea peste 600 de dosare care ar putea fi închise după decizii de prescripție: 288 în fază de urmărire penală și 317 în cameră preliminară sau în faza de judecată”^[49].

Considerăm că fără voință politică și instituțională adecvată, România nu va putea niciodată să depășească această situație de țară sursă principală a victimelor traficului de persoane și a traficanților. Fiind însă o democrație stabilă, în care demnitatea umană și drepturile omului sunt garantate, ne rămâne speranța că, monitorizat de partenerii internaționali, Guvernul României va putea să adopte și să implementeze măsuri efective de diminuare a fenomenului traficului de persoane în rândul cetățenilor români.

Note de subsol

^[1] Estimarea globală a muncii forțate, sclaviei moderne și traficului de persoane, Geneva, Elveția, p. 21, 2022, material disponibil la https://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/—ed_norm/—ipec/documents/publication/wcms_854733.pdf.

^[2] Estimarea globală a muncii forțate, sclaviei moderne și traficului de persoane, Geneva, Elveția, p. 46, 2022, material disponibil la https://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/—ed_norm/—ipec/documents/publication/wcms_854733.pdf.

^[3] Raport Anual privind fenomenul traficului de persoane în anul 2021, p. 13, material disponibil la https://anitp.mai.gov.ro//ro/docs/studii/Raport%20anual%202021.pdf.

^[4] Obiective de dezvoltare durabilă: multiple sisteme de estimare a numărului de victime ale traficului de persoane, Geneva, Elveția, 2020, material disponibil la https://www.unodc.org/documents/data-and-analysis/glotip/MSE_Research_Brief_Romania.pdf.

^[5] Trafficking in Human Beings in Romania. EU and National Comparative Data, 2020, material disponibil la http://www.ecler.org/wp-content/uploads/2019/11/2019%20ANITP%20fake%20data%20reported.pdf.

^[6] Data collection on trafficking in human beings in the EU, p. 25, 2020, material disponibil la https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/5b93c49f-12a0-11eb-9a54-01aa75ed71a1/language-en.

^[7] Trafficking in human beings, EUROSTAT, p. 35, 2015, material disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-statistical-working-papers/-/ks-tc-14-008-1.

^[8] Data collection on trafficking in human beings in the EU, p. 123-127, 2018, material disponibil la https://home-affairs.ec.europa.eu/system/files/2020-09/20181204_data-collection-study.pdf.

^[9] Data collection on trafficking in human beings in the EU, p. 123, 2020, material disponibil la https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/5b93c49f-12a0-11eb-9a54-01aa75ed71a1/language-en.

^[10] Statistics and trends in trafficking in human being in the European Union in 2019-2020, material disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A52022SC0429&fbclid=IwAR0O4ExvdaHCmFB-VOeQyEY3mwePkYRD6h2m6-net7GDBVtRYArTVkyCAKQ.

^[11] TIP Report, Departamentul de Stat al SUA, p. 125, 2003, material disponibil la https://2009-2017.state.gov/documents/organization/21555.pdf; 2001, material disponibil la http://hrlibrary.umn.edu/usdocs/traffickingreport-2001.html.

^[12] TIP Report, Departamentul de Stat al SUA, 2022, material disponibil la https://ro.usembassy.gov/ro/raportul-privind-traficul-de-persoane-2022.

^[13] A se vedea art. 1 alin. (3) din Constituția României, material disponibil la https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei.

^[14] A se vedea art. 22 alin. (1) din Constituția României, material disponibil la https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei.

^[15] A se vedea art. 22 alin. (2) din Constituția României, material disponibil la https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei.

^[16] A se vedea art. 23 alin. (1) din Constituția României, material disponibil la https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei.

^[17] A se vedea art. 42 alin. (1) din Constituția României, material disponibil la https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei.

^[18] A se vedea articolul DIGI24, disponibil la https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/noi-detalii-socante-din-rechizitoriul-impotriva-fratilor-tate-am-de-gand-sa-le-fac-sclave-o-sa-le-fac-sa-lucreze-si-mai-multe-ore-2476771.

^[19] A se vedea articolul din Libertatea, disponibil la https://www.libertatea.ro/stiri/reteaua-de-traficanti-a-clanului-boceanu-cazul-mihaela-miloiu-2886862.

^[20] A se vedea articolul din Libertatea, disponibil la https://www.libertatea.ro/stiri/reteaua-de-traficanti-a-clanului-boceanu-cazul-mihaela-miloiu-2886862.

^[21] A se vedea Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, disponibil la https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=38603.

^[22] A se vedea pe portal.just.ro situații de cauze de trafic de minori în care datele personale ale supraviețuitorilor sunt publicate de instanțele de judecată. De exemplu, citație emisă la 11.10.2023 de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 7567/120/2017.

^[23] A se vedea lista de ședință din data de 11.10.2022 a Curții de Apel Brașov, secția penală, sala P1.

^[24] A se vedea portal.just.ro.

^[25] A se vedea Art. 17, Capitolul IV. Asistența juridică gratuită a victimelor unor infracțiuni din Legea nr. 211/2004.

^[26] Pentru mai multe detalii se poate consulta site ANABI la https://anabi.just.ro/info/finantari-nerambursabile-ong-uri.

^[27] Raport anual privind fenomenul traficului de persoane în anul 2021, p. 9-11, disponibil la https://anitp.mai.gov.ro//ro/docs/studii/Raport%20anual%202021.pdf.

^[28] Raport anual privind fenomenul traficului de persoane în anul 2021, p. 13, disponibil la https://anitp.mai.gov.ro//ro/docs/studii/Raport%20anual%202021.pdf.

^[29] Mecanismul național de referire a victimelor traficului de persoane, februarie 2023, disponibil la https://lege5.ro/gratuit/gezteojrge2da/hotararea-nr-88-2023-pentru-aprobarea-mecanismului-national-de-identificare-si-referire-a-victimelor-traficului-de-persoane.

^[30] A se vedea art. 20 din Constituția României, material disponibil la https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei.

^[31] Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului, material disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32011L0036.

^[32] Siliadin v. Franța, § 77, 2005, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-69891%22]}.

^[33] C. Bîrsan, Convenția Europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 201.

^[34] Siliadin v. Franța, § 89, 2005, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-69891%22]}.

^[35] T.I și alții v. Grecia, § 134, 2020, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-194441%22]}.

^[36] Rantzev v. Cipru și Rusia, § 285, 2010, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-96549%22]}.

^[37] V.C.L. și A.N. v. Marea Britanie, § 151, 2010, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-207927%22]}.

^[38] T.I și alții v. Grecia, § 134, 2020, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-194441%22]}.

^[39] Rantzev v. Cipru și Rusia, § 286, 2010, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-96549%22]}.

^[40] V.C.L. și A.N. v. Marea Britanie, § 161, 2010, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-207927%22]}.

^[41] V.C.L. și A.N. v. Marea Britanie, § 181, 2010, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-207927%22]}.

^[42] S.M. v. Croația, § 306, 2020, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-203503%22]}.

^[43] C.N. și V. v. Franța, § 109, 2013, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-114032%22]}.

^[44] Paul și Audrey Edwards v. Marea Britanie, § 69, 2000, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22appno%22:[%2246477/99%22],%22itemid%22:[%22001-60323%22]}.

^[45] Rantzev v. Cipru și Rusia, § 288, 2010, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-96549%22]}.

^[46] Rantzev v. Cipru și Rusia, § 267, 2010, material disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-96549%22]}.

^[47] Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 cu privire la raportul dintre infracțiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 din Codul penal și infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, disponibilă la https://www.iccj.ro/2007/03/19/decizia-nr-16-din-19-martie-2007-cu-privire-la-raportul-dintre-infractiunea-de-proxenetism-prevazuta-in-art-329-din-codul-penal-si-infractiunea-de-trafic-de-persoane-prevazuta-in-art-12-din-legea-n.

^[48] A se consulta solicitarea trimisă de 108 ONG-uri către Președintele României, material disponibil la https://www.ecler.org/wp-content/uploads/2020/10/2020-10-13%20-%20Scrisoare-Presedinte-Proiect-Bizgan.pdf.

^[49] A se vedea Știrile ProTv, paragraful final, material disponibil la https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/primele-prescriptii-in-dosarele-de-proxenetism-indivizi-cercetati-pentru-trafic-de-minori-au-scapat-de-procese.html.