Soft law în arbitrajul internaţional: instrumente cheie şi evoluţii

Studiu publicat în volumul In Honorem Flavius Antoniu Baias. Aparența în drept, tomul I, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 196-220.

§1. Consideraţii introductive

Întrucât întreprinderile sunt din ce în ce mai implicate în comerţ şi investiţii internaţionale, arbitrajul internaţional este recunoscut ca opţiunea preferată în faţa disputelor transfrontaliere. Cu toate acestea, părţile care nu sunt familiare cu regulile arbitrajului internaţional, care diferă de arbitrajul intern prin proceduri complexe, se află adesea într-un dezavantaj inerent.

Arbitrajul internaţional este un o procedură transnaţională^[1], hibridă, melanj de reguli procedurale ce coexistă şi sunt preluate din sistemele civil law şi common law, astfel că se tot discută despre depăşirea decalajului dintre cele două sisteme de drept^[2] prin aplicarea de reguli supletive de bune practici: „Existenţa unei legi transnaţionale de arbitraj este o condiţie esenţială ca arbitrajul să existe ca un sistem de justiţie care este autonom şi deconectat din sistemele juridice naţionale. (…) Această lege transnaţională nu poate fi decât o emanaţie a aceleiaşi comunităţi arbitrale internaţionale. Felul în care această lege este generată şi consolidată este (…) prin elaborarea unei legături supletive (neobligatorii) de ghiduri, reguli şi norme, care totuşi ating un anumit nivel de normativitate datorată consensului general pe care îl realizează şi consecinţei sentimentului de obligaţie morală de a le aplica, generat de părţi arbitri şi instituţii arbitrale”^[3].

Din cauza acestei concepţii a arbitrajului internaţional ca fiind în mare măsură detaşat de legile interne şi de tradiţiile procedurale specific naţionale, este în general acceptat astăzi că sediul unui arbitraj internaţional nu este altceva decât o legătură juridică abstractă cu lex loci arbitri. Acesta conexează procedurile de legea arbitrală a locului (sediului) arbitrajului, fără a le ancora totuşi de legea procedurală generală şi de tradiţiile juridice ale acelei jurisdicţii^[4].

Acesta este principalul fundament al arbitrajului agreat pe scară largă, avantajul de a nu aplica un anumit sistem de drept, nici un cadru de reguli naţionale cu o lege procesuală naţională pe care nu o cunosc ambele sau nici una din părţile ce întreprind afaceri la nivel internaţional, ci de a permite o justiţie privată alternativă eficientă, într-un cadru procedural cu adevărat transnaţional, cu posibilităţi maxime de autonomie a părţilor şi o intervenţie judiciară statală minimală. De aceea toate instituţiile arbitrale încearcă să se actualizeze, modernizeze, să devină cu adevărat cât mai internaţionale, prin adoptarea unui set de reguli care să corespundă cerinţelor şi tendinţelor în materie, care să cuprindă o paletă cât mai vastă din bunele practici care s-au dezvoltat pentru a răspunde la cerinţele utilizatorilor, de care însăşi existenţa lor depinde.

În legătură cu acest aspect al unui cadru normativ actual, în ultima vreme în toată lumea se depun eforturi considerabile şi permanente de modernizare. Pe plan internaţional se remarcă reforma masivă care a avut loc în ultimii doi ani în actualizarea şi remodernizarea regulilor arbitrale de către instituţiile arbitrale cele mai cunoscute, lideri ai momentului. De asemenea, anul acesta, pandemia a generat un nou val de modificări^[5]. Iar pe plan naţional, cel mai bun exemplu este reforma Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cea mai renumită, mai fiabilă şi veche instituţie arbitrală permanentă din România, ce şi-a modificat regulile începând cu 1 ianuarie 2018. Noile reguli se străduiesc să promoveze în mod coerent Bucureştiul ca un centru de arbitraj modern şi au un puternic accent modern, internaţional, suplu şi flexibil, fiind elaborate în conformitate cu cele mai bune practici şi tendinţe actuale existente în domeniu^[6].

§ 2. Noţiunea de soft law

În ultimii ani, în sprijinul aplicării cât mai uniforme şi mai coerente a regulilor de procedură ale fiecărei instituţii arbitrale, în arbitrajul internaţional a apărut un corp de dispoziţii numite „Protocoale”, „Orientări”, „Liste de verificare” sau chiar „Reguli”. Spre deosebire de dreptul naţional sau internaţional sau de regulile arbitrale instituţionale, aceste dispoziţii nu sunt „obligatorii” pentru participanţii la arbitraj. Acestea variază de la dispoziţii care pot fi încorporate în acordul părţilor de arbitraj (convenţia arbitrală) până la sugestii privind cele mai bune practice pe care arbitrii şi alţi participanţi la procesul arbitral ar putea să le urmeze. Aceste materiale sunt adesea denumite în mod colectiv drept „soft law”, norme sau legi supletive.

Soft law a devenit un cuvânt la modă, actual şi considerat un panaceu pentru tot felul de dificultăţi, deficienţe sau piedici ce pot apărea în arbitrajul comercial internaţional. Cu toate acestea, s-au făcut relativ puţine cercetări cu privire la fundamentele dogmatice ale conceptului şi la relevanţa sa juridică reală^[7]. S-ar putea urmări dezvoltarea aşa-numitului soft law de la originile sale în dreptul internaţional public până la arbitrajul comercial, unde este folosit astăzi ca etichetă pentru diverse instrumente şi fenomene, acoperind atât aspectele procedurale – o gamă largă de problematici privind conducerea cât mai eficientă şi flexibilă a procedurii, precum şi subiecte specifice, cum ar fi cele legate de administrarea probatoriului, conflictul de interese etc.) –, cât şi legea materială aplicabilă: lege model, reguli de arbitraj, linii directoare, Principiile UNIDROIT, lex mercatoria^[8] şi altele.

Terminologia folosită pentru a desemna aceste standarde de bune practici este diversă şi se folosesc, cum am menţionat, diverşi termeni precum „Note”, „Reguli”, „Linii directoare”, „Liste de verificare”, „Principii”, „Ghiduri” sau „Protocoale”. Scopul acestei alegeri deliberate a terminologiei este de a sublinia caracterul lor ca reguli practice supletive, pentru a evita orice neînţelegere, în sensul că aceste standarde nu sunt de natură legală, ci supletive, emise pentru a fi utilizate în completarea legilor şi regulilor instituţionale arbitrale aplicabile. În ciuda naturii lor private, standardele de bune practici îşi asumă calitatea de soft law, adică normativitate supletivă, cu efect asemănător normei în practică şi cu aparenţă de legalitate.

§3. Avantajele soft law

Cu toate acestea, în ciuda aparenţei de legalitate şi deci de legitimitate, ghidurile de bune practici au câteva avantaje faţă de lege, pentru că se bazează pe baza consensului utilizatorilor din diferite sisteme juridice, au cel mai bun potenţial de fuziune a diferitelor proceduri şi culturi, dezvoltând astfel o practică arbitrală cu adevărat globală şi setează un standard procedural pentru părţile din diferite tradiţii juridice.

Totodată, practicile stabilesc un nivel înalt de principii de bază la care se achiesează prin consensul internaţional global, ele oferă o mai mare previzibilitate şi mai mare certitudine legală pentru desfăşurarea procedurii arbitrale. În acelaşi timp, cele mai bune practici facilitează activitatea arbitrilor, economisind efortul acestora de căutare a unor soluţii privind problemele procedurale pentru care deja există practică în sensul respectiv.

Bunele practici asigură legitimitatea procesului arbitral, întrucât auto-reglementarea prin standardele de bune practici poate oferi un mijloc pentru a evita forme mai invazive de reglementare externă care pot fi impuse de către legiuitorii interni şi alţi „outsideri” slab informaţi cu intenţii mai puţin binevoitoare^[9].

Desigur că avantajele emiterii unor astfel de standarde au reuşit să depăşească dezavantajele, dar nu putem să nu menţionăm, totuşi, că în ciuda acestor beneficii evidente, există pericole inerente^[10] care se referă la efectul restrictiv al unor astfel de texte pre-formulate, poate câteodată şi prea detaliate, funcţionând adesea nedorit ca o oprelişte în calea gândirii juridice independente a arbitrilor^[11], încorsetând flexibilitatea şi posibilitatea de adaptarea a procesului arbitral. În acelaşi timp, reglementarea excesivă cauzată de un număr mare de bune practici, care acoperă aproape fiecare domeniu al procedurii arbitrale, împreună cu efectul lor de cod, sunt considerate o forţă motrice pentru creşterea judicializării^[12] şi a unui formalism excesiv în domeniul arbitrajului internaţional, aspecte care este de dorit a fi evitate pe cât posibil.

În analiza privind avantajele şi dezavantajele instrumentelor soft law şi normativitatea lor potenţială, se observă că instrumentele soft law sunt de obicei mai puţin recunoscute în practică decât se presupune în general. Obiectul acestor instrumente şi cerinţele minime de îndeplinit pentru a aspira cel puţin la o anumită legitimitate nu sunt foarte clar delimitate^[13]. Tematica abordată reiese din evoluţia şi necesitatea tendinţelor actuale de a găsi un reper uniform în materie, fiind necesar a se aplica anumite norme care să fie considerate general valabile şi care s-au dovedit utile în practică. Dar este fără îndoială că instrumentele soft law pot fi foarte utile, deşi nu au nicio normativitate imperativă.

§4. Exemple de soft law

Soft law reprezintă o normă care nu este de aplicare obligatorie, dar pe care părţile sau guvernele pot decide să o urmeze sau să o pună în aplicare. Domeniul arbitrajului internaţional este plin de soft law. De fapt, s-ar putea argumenta că cea mai mare parte a legii aplicabile în arbitraj este un soft law ales de părţi.

Legea model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internaţional este o formă de soft law – se propune ca un document pe care parlamentele îl pot adopta ca lege, cu sau fără modificări. Cu toate acestea, influenţa sa a fost extraordinară şi acum a devenit legea de arbitraj în multe ţări şi jurisdicţii. Cu toate acestea, pentru majoritatea problemelor, părţile la un arbitraj pot exclude legea arbitrajului şi îşi pot alege propriile reguli, de obicei un set de reguli, care la rândul lor sunt o formă de soft law. Acestea, odată alese de părţi, vor prevala asupra majorităţii legii arbitrale a sediului arbitrajului. Există, literalmente, sute de astfel de reguli de arbitraj, dintre care principalele sunt regulile ICC, LCIA, VIAC, SCC, SIAC, HKIAC, CIETAC, UNCITRAL etc. privind arbitrajul internaţional. 

Prin urmare, şi regulile de procedură arbitrală sunt în general soft law. Ele constituie de fapt o ofertă a unei anumite instituţii organizatoare de arbitraj. Aceste reguli procedurale sunt secondate de ghiduri, note, protocoale emise tot de instituţiile arbitrale de obicei. Menirea acestor norme supletive este de a veni în sprijinul participanţilor la adaptarea şi conducerea procurilor arbitrale de o manieră expeditivă, operativă, determinată şi cât mai adaptată la circumstanţele particulare fiecărui caz, flexibilă deci şi mai ales eficientă. În concluzie, toate aceste reguli sunt o ofertă de bune practici, de soft law, ce primesc forţă prin adoptarea lor în convenţia arbitrală.

Ca domenii tratate în cadrul normelor soft law observăm că există linii directoare privind administrarea probatoriului, conflictele de interese, etică, transparenţă, reprezentare a părţilor, redactare de convenţii arbitrale, finanţare de litigii, etc. Există, de asemenea, numeroase indicaţii că legislaţia aplicabilă în materie de fond, cum ar fi Principiile UNIDROIT ale contractelor comerciale internaţionale^[14], sunt uneori utilizate în arbitrajul internaţional şi de către tribunalele arbitrale în moduri care ar fi de neconceput într-o instanţă naţională. 

Chiar şi Lex Mercatoria, o formă vagă de soft law, este uneori invocată şi aplicată. Prin urmare, există, probabil, puţine domenii ale dreptului, dacă există, în care norma supletivă are o relevanţă mai practică decât în arbitrajul internaţional. Scopul este de a evalua utilizarea, efectul şi evoluţia legii soft în arbitrajul internaţional. Astfel se abordează dezbateri privind proliferarea regulilor de arbitraj şi dacă acest aspect este optim, dacă eforturile de armonizare prin intermediul soft law nu se opun flexibilităţii procedurii şi abordărilor pe care le promite arbitrajul internaţional. Se mai pune întrebarea dacă recursurile la legea materială substanţială sunt o modalitate prin care tribunalele arbitrale pot ignora sau reinterpreta legislaţia internă aplicabilă.

§5. Funcţionalitatea şi scopul soft law^[15]

Din punct de vedere istoric, procesul de arbitraj se bazează în totalitate pe autonomia părţilor pentru a fi aplicabil la începutul convenţiei arbitrale. Principiul autonomiei este o caracteristică fundamentală care distinge arbitrajul internaţional de soluţionarea litigiilor în faţa instanţelor judecătoreşti statale, naţionale.

Majoritatea statelor moderne au propriile legi de arbitraj, având în acelaşi timp o toleranţă şi un sprijin relativ ridicate pentru hotărârile arbitrale internaţionale. Acest lucru se datorează faptului că, pe de o parte, este necesar să se reglementeze procesul de arbitraj prin intermediul legilor şi reglementărilor interne şi, pe de altă parte, validitatea acordurilor de arbitraj şi aplicabilitatea hotărârilor arbitrale trebuie protejate pentru a menţine autonomia şi libertatea părţilor contractante, care sunt esenţiale pentru dezvoltarea economiei de piaţă.

Cu toate acestea, legile interne de arbitraj sunt în general eficiente numai în interiorul graniţelor suverane locale. Pentru a asigura uniformitatea, eficacitatea şi aplicabilitatea arbitrajului transfrontalier la scară internaţională, este necesar un sistem juridic internaţional care să coordoneze şi să navigheze în sistemele interne de drept arbitral din diferite ţări şi să promoveze acordurile internaţionale de arbitraj şi hotărârile arbitrale care să fie recunoscute şi executate în mod uniform la standarde de nivel mondial. Toate acestea, desigur, pentru a asigura eficacitatea, legitimitatea şi uniformitatea arbitrajului internaţional ca metodă de soluţionare a litigiilor.

Aplicarea soft law în arbitrajul internaţional a devenit din ce în ce mai semnificativă. În principal, datorită autonomiei părţilor care este dominantă, se tinde la reglementarea într-un mod mai limitat a legilor arbitrale. Acest lucru a creat o nouă piaţă pentru comunitatea arbitrală, de a codifica reguli supletive pe lângă legiuitor. Aceste reguli elaborate de astfel de jucători privaţi au o natură substanţială (de fond) sau sunt de natură procedurală. Majoritatea celor folosite în arbitraj sunt de natură procedurală. Arbitrajul fiind un mecanism de soluţionare a litigiilor, are o cantitate semnificativă de chestiuni procedurale, precum şi drepturi legale care vizează reglementarea acestor chestiuni de procedură şi care sunt specifice arbitrajului.

Scopul principal al acestor reguli de soft law este de a asista şi îndruma practicienii, şi în special arbitrii, în cazurile în care legile şi regulile de arbitraj sunt deficitare sau nu au ajuns încă să fie modernizate conform ultimelor tendinţe în materie.

Soft law poate apărea deci sub formă de ghiduri, reguli, coduri, recomandări, orientări, note etc., titlul acestor norme depinzând în principal de poziţia redactorilor şi de modul în care ar dori să fie înţelese astfel de reguli.

§6. Distincţia hard law – soft law

Normele internaţionale care reglementează arbitrajul internaţional pot fi împărţite în norme imperative („hard law”) şi norme supletive, interpretative („soft law”) pe baza a două standarde comune: forţa lor legală, imperativă (obligatorie) sau nu, şi emitentul acestor norme care determină funcţia şi scopul lor^[16].

În general, distincţia dintre hard law şi soft law este forţa juridică obligatorie a „legii”.

Una dintre cele mai semnificative caracteristici ale soft law care o diferenţiază de hard law este efectul său neobligatoriu. Normele de drept soft law în mare parte nu sunt obligatorii şi, prin urmare, nu au o eficienţă juridică deplină dacă aceasta nu este expres consimţită. Acest lucru se datorează faptului că autoritatea de redactare fie nu are o astfel de capacitate juridică, fie intenţionează ca normele să nu fie pe deplin obligatorii (imperative), fie autoritatea de implementare nu este dispusă să asigure capacitatea juridică deplină.

Hard law (legea normativă, imperativă) a arbitrajului internaţional este obligatorie din punct de vedere juridic şi poate fi aplicată în faţa unei instanţe atunci când valabilitatea acordurilor de arbitraj internaţional şi a hotărârilor arbitrale este în dispută.

În schimb, soft law nu are o forţă juridică obligatorie şi oferă doar o referinţă pentru modificarea legilor interne arbitrale, dezvoltarea regulilor procedurii arbitrale de către instituţiile de arbitraj şi reguli procedurale specifice, pe care tribunalul arbitral şi părţile aleg să le aplice procedurii selectate.

În afară de distincţiile de mai sus, unii specialişti^[17] au propus să diferenţieze hard law şi soft law pe baza emitenţilor şi funcţionalităţilor^[18].

Hard law supraveghează procesele internaţionale de arbitraj din exterior. Se concentrează pe perspectiva judecătorilor şi a legislatorilor, iar principala funcţie este de a oferi un cadru pentru recunoaşterea şi aplicarea acordurilor internaţionale de arbitraj şi a acordurilor de arbitraj.

Soft law oferă îndrumări din interior pentru procesele de arbitraj internaţional. Este necesar ca perspectiva tribunalului arbitral şi a părţilor, ca funcţie principală, să ofere un punct de referinţă pentru cele mai bune practici de arbitraj internaţional.

Cele două standarde sunt destul de consistente în majoritatea cazurilor: tratatele internaţionale şi convenţiile internaţionale privind arbitrajul sunt hard law, deoarece o parte semnatară este obligată să respecte regulile odată ce acestea intră în vigoare în statul respectiv; regulile exemplificative ale procedurii arbitrale emise de diferite organizaţii internaţionale şi instituţii de arbitraj internaţionale, precum şi cele redactate de practica internaţională de arbitraj sunt doar cu titlu de referinţă şi nu au forţă juridică obligatorie şi, prin urmare, sunt soft law.

Singura controversă se referă la Legea Model de arbitraj, referindu-se în principal la Legea Model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internaţional (Legea Model)^[19] introdusă de Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional (UNCITRAL).^[20] Conform standardului de forţă juridică obligatorie, Legea Model ar fi o soft law, deoarece nu este obligatorie din punct de vedere juridic decât dacă este adoptată prin proceduri legislative locale şi devine parte a sistemului de drept intern al arbitrajului. Cu toate acestea, pe baza celui de-al doilea standard, Legea Model îşi propune să ofere o referinţă statelor membre pentru a dezvolta legi de arbitraj proprii, ceea ce ar face din aceasta normă obligatorie, adică hard law.

În plus, din ce în ce mai multe ţări şi regiuni şi-au revizuit propriile legi arbitrale pe baza Legii Model, ceea ce înseamnă că aceasta are efect juridic de facto într-o măsură considerabilă.

Prin urmare, Legea Model se situează undeva între legea imperativă şi legea supletivă. Dar considerăm, datorită caracteristicilor sale, că ea este totuşi o lege supletivă, fiind mai degrabă preluată şi adaptată de fiecare ţară, fără a fi exact complet adoptată.

Astfel opinăm că, precum îi este şi denumirea, este o lege model, care poate sta la baza dezvoltării unităţii şi uniformizării arbitrajului internaţional, dar ea însăşi este totuşi numai un model care poate fi total sau parţial adaptat nevoilor şi realităţilor fiecărei legislaţii naţionale.

§7. Cele mai cunoscute exemple de hard law

După cum s-a prefigurat în secţiunile precedente, hard law include în primul rând protocoale şi convenţii internaţionale cu privire la recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale^[21].

7.1. Protocolul de la Geneva şi Convenţia de la Geneva

„Protocolul de la Geneva”, semnat în 1923, este prima convenţie internaţională cu adevărat modernă privind arbitrajul internaţional. A fost iniţiată de Camera de Comerţ Internaţională („ICC”) şi a fost elaborată de Societatea Naţiunilor (predecesorul Naţiunilor Unite), care s-a axat pe două obiective: în primul rând, asigurarea faptului că acordurile de arbitraj (convenţiile arbitrale) pot fi puse în aplicare la nivel global, ceea ce poate fi realizat prin obligarea instanţelor naţionale să refuze audierea litigiilor care intră în jurisdicţia convenţiilor arbitrale valabile; şi, în al doilea rând, să se asigure că hotărârile arbitrale acordate în temeiul unor convenţii arbitrale valabile sunt puse în aplicare la sediul arbitrajului.

„Convenţia de la Geneva”, semnată în 1927, a fost menită să extindă şi mai mult domeniul de aplicare al hotărârilor arbitrale care erau aplicabile conform prevederilor Protocolului de la Geneva. Protocolul de la Geneva impune doar părţilor contractante să aplice dispoziţiile acordate în interiorul propriilor frontiere, în timp ce Convenţia de la Geneva impune părţilor contractante să recunoască şi să aplice dispoziţiile acordate pe teritoriul oricărei părţi contractante. Convenţia de la Geneva stabileşte, de asemenea, principiul de bază potrivit căruia arbitrajul nu trebuie să încalce politicile publice şi legile ţării care aplică hotărârea.

Protocolul de la Geneva şi Convenţia de la Geneva au fost semnate între cele două războaie mondiale. Au existat doar peste 30 de semnatari, dintre care majoritatea erau ţări comerciale europene tradiţionale. Prin urmare, influenţa acordurilor nu a reuşit să atingă aşteptările în ceea ce priveşte calendarul şi domeniul de aplicare. Cu toate acestea, rămâne spiritul lor de a încuraja recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale internaţionale.

7.2. Convenţia de la New York

„Convenţia de la New York” este abrevierea Convenţiei privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine, semnată în 1958. Este conformă cu cele două obiective ale Protocolului de la Geneva, şi anume asigurarea recunoaşterii acordurilor internaţionale de arbitraj şi a hotărârilor arbitrale internaţionale aplicate în context global. În ceea ce priveşte aplicarea convenţiilor internaţionale arbitrale, Convenţia de la New York adoptă o abordare similară cu Protocolul de la Geneva: dacă una dintre părţile la o convenţie arbitrală intentează un proces pentru un litigiu care intră în sfera de aplicare a convenţiei, instanţa contractantă naţională (statală) ar trebui să refuze audierea, cu excepţia cazului în care cealaltă parte la convenţia arbitrală este de acord cu jurisdicţia acelei instanţe. Mai mult, Convenţia de la New York simplifică şi clarifică regulile procedurale şi standardele de revizuire a recunoaşterii şi executării hotărârilor arbitrale internaţionale.

Pentru a atrage mai multe ţări şi regiuni să adere la Convenţia de la New York, convenţia stabileşte pur şi simplu standardele revizuirii judiciare a recunoaşterii şi executării hotărârilor arbitrale străine. Acest lucru lasă apoi puterea instanţelor de la sediul arbitrajului de a declara nule hotărârile arbitrale în conformitate cu legislaţia internă. Convenţia de la New York a intrat în vigoare în 168 de ţări şi regiuni, inclusiv în principalele ţări comerciale din lume. Popularitatea Convenţiei de la New York a determinat arbitrajul internaţional să devină mecanism preferat de soluţionare a litigiilor comerciale internaţionale.

7.3. Convenţia de la Washington

„Convenţia de la Washington”, semnată în 1966, este denumirea scurtă a Convenţiei privind soluţionarea diferendelor naţionale şi a altor litigii privind investiţiile, care este o convenţie de arbitraj privind investiţiile condusă de Banca Mondială. Convenţia de la Washington îşi propune să construiască o platformă de soluţionare a litigiilor de investiţii egală şi mai eficientă, să promoveze creşterea investiţiilor străine în ţările în curs de dezvoltare şi, astfel, să atingă obiectivul politic de reducere a sărăciei. Convenţia de la Washington instituie Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor de Investiţii (ICSID) ca o platformă pentru ca părţile să rezolve voluntar disputele internaţionale de investiţii prin mediere sau arbitraj şi oferă un set de reguli procedurale în consecinţă. În prezent, există 163 de state care se alătură Convenţiei de la Washington, iar arbitrajul ICSID a devenit mecanismul principal pentru soluţionarea litigiilor de investiţii internaţionale.

§8. Cele mai renumite exemple de soft law

8.1. Prezentare generală

Există o serie de orientări internaţionale sau coduri de bune practici în ceea ce priveşte desfăşurarea arbitrajelor internaţionale. Aceste surse joacă un rol important în furnizarea de soluţii procedurale fiabile şi predictibile în desfăşurarea unui arbitraj internaţional. Aceste linii directoare sunt susţinute de comentariile extinse ale unei game largi de arbitri, practicanţi şi cadre universitare care abordează diferite aspecte procedurale ale arbitrajelor internaţionale, oferind surse importante de îndrumare atât pentru tribunale, cât şi pentru părţi. Precum am precizat, aceste linii directoare sau coduri nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic în sine, dar pot fi încorporate în convenţiile arbitrale şi, astfel, servesc drept bază pentru ca tribunalul de arbitraj să ia decizii procedurale eficiente, flexibile şi adaptate în cursul cauzei.

Soft law sunt astfel emise tot de nişte organizaţii, de specialişti în domeniu, cu consultarea instituţiilor arbitrale şi în baza promovării de ghiduri orientative de către acestea. Aceşti specialişti sunt de fapt cei care fac parte din Task Force (Grup de Lucru) pentru respectivul ghid, fiind cei care pot fi aleşi şi devin arbitri în cazurile administrate şi gestionate de instituţiile arbitrale. Deci problematica de forţă executorie a soft law ţine de întreaga comunitate. Utilizatorii de arbitraj, în principal arbitri, mai întâi le propun, le redactează sub formă de bune practici, iar apoi le comentează şi explică pentru o aplicare şi interpretare coerentă şi uniformă. Apoi, dacă consideră necesară propunerea şi aplicarea lor pentru un anumit caz, tribunalul arbitral este necesar să le facă obligatorii pentru părţi prin încorporarea în ordine procedurale^[22]. Mai ales instituţiile arbitrale sunt cele chemate să sprijine aceste demersuri prin emiterea de protocoale, note şi linii directoare care să constituie sprijin şi ghid mai departe pentru utilizatori, prin introducerea şi implementarea bunelor practici în regulile procedurale arbitrale.

În ceea ce priveşte ghidurile şi liniile directoare emise de diverse instituţii în materie, care evident aduc un aport considerabil la garantarea predictibilităţii procedurii, percepţia generală s-a dovedit pozitivă, cum că ar exista o cantitate adecvată de reglementări (deşi în jur de o treime dintre cei chestionaţi în diverse sondaje^[23] au considerat că este chiar excesivă reglementarea, părere îmbrăţişată şi de autor). 

Cele mai apreciate şi utilizate ghiduri sunt cele emise de IBA^[24] – cum ar fi IBA Rules on Taking of Evidence, IBA Guidelines on Conflicts of Interest, IBA Guidelines on Party Representation, de UNCITRAL – UNCITRAL Notes on Organizing Arbitration Proceedings, cele emise de ICC – cum ar fi ICC In-House Guide of Effective Management of Arbitration, ICC Note to Parties and Arbitral Tribunals on Conduct of the Arbitration, alături de diverse rapoarte axate pe teme de actualitate şi interes, emise tot de ICC^[25], cum ar fi ICC Report on Managing e-document production (2016), ICC Report on Decisions on Costs in International Arbitration (2015), ICC Report on Controlling Time and Costs in International arbitration (2007 revizuit 2018), ICC Report on Financial Institutions and International Arbitration (2016) and Supplement Materials (2018), ICC Report on IT in International Arbitration (2017), ICC Report on State Entities and ICC Arbitration (2015 revizuit 2017), ICC Report on Emergency Arbitrator Proceedings (2019), ICC Report on Construction Industry Arbitrations: Recommended Tools and Techniques for Effective Management (2001 revizuit 2019);^[26] ICC Note to Parties and Arbitral Tribunals on the Conduct of the Arbitration (2021).

8.2. Ghidul IBA privind probatoriul şi Regulile de la Praga

Normele de soft law procedurale la care se face referire în cea mai mare parte în arbitraj sunt codificate de organisme legate de arbitraj, precum Asociaţia Internaţională a Barourilor („IBA”). IBA este una dintre instituţiile care elaborează numeroase ghiduri, de fapt nu neapărat numeroase, cât cele mai reprezentative şi adesea utilizate. Aceasta, întrucât s-a erijat în organizaţia cea mai specializată în emiterea de astfel de bune practici, care le promovează şi explică în mod detaliat şi comprehensiv, pentru a asigura coerenţa şi uniformizarea arbitrajului la nivel internaţional. 

Cele mai populare şi utilizate soft law emise de IBA sunt Regulile IBA privind luarea probelor în arbitrajul internaţional („Ghidul IBA privind probatoriul”) şi Ghidul IBA privind conflictele de interese în arbitrajul internaţional.

Aceste norme nu sunt considerate ca făcând parte din legislaţia internă a unui stat şi sunt legate în general de aspecte care nu sunt acoperite de normele de arbitraj. Acesta este unul dintre motivele pentru care se aplică Regulile de arbitraj ale unei instituţii arbitrale, pentru ca apoi, în mod supletiv, adiţional, părţile şi arbitrii să incorporeze şi să se bazeze pe ghidurile supletive, cum ar fi Ghidul IBA privind probatoriul, pentru insuficienţele la care regulile arbitrale instituţionale nu oferă (suficiente) orientări. Cu alte cuvinte, aceste norme procedurale sunt de natură complementară, pentru a acoperi carenţele normelor obligatorii. Acest lucru este menţionat şi în prefaţa Ghidul IBA privind probatoriul: „Regulile sunt concepute pentru a fi utilizate împreună cu şi adoptate împreună cu reguli sau proceduri instituţionale, ad hoc sau alte reguli sau proceduri care reglementează arbitrajele internaţionale”.

Ghidul IBA privind probatoriul este adesea adoptat ca standard pentru administrarea probatoriului, a dovezilor în litigiile internaţionale, fiind unul dintre ghidurile de bune practici cel mai răspândit şi adesea utilizat în arbitrajele internaţionale.

Procedurile de obţinere a probelor, în special de prezentare a documentelor, folosirea şi examinarea încrucişată (cross-examination) a mai multor martori şi experţi în cursul audierilor ce devin îndelungate şi timpul necesar pentru emiterea unei hotărâri arbitrale sunt, într-o mare măsură, motive pentru nemulţumirea utilizatorilor de arbitraj care susţin ca acesta nu mai este eficient precum era perceput odinioară. Redactorii Ghidului IBA au depăşit un decalaj între tradiţiile common law şi cele de civil law de a administra dovezi şi de aceea au avut un mare succes în ceea ce priveşte elaborarea unei proceduri aproape standardizate în arbitrajul internaţional, cel puţin pentru procedurile care implică părţi din diferite tradiţii juridice şi sume importante în dispută. 

Ultima versiune a fost actualizată în urma pandemiei de coronavirus. Obiectivul revizuirilor din 2020 este de a reflecta evoluţiile în cele mai bune practici arbitrale prin alinierea regulilor la consensul predominant în arbitrajul internaţional şi pentru a aborda utilizarea şi dependenţa tot mai mare de tehnologie adusă de pandemie. 

Ghidul IBA privind probatoriul a fost recent actualizat pentru a adresa complicaţiile de adaptare la noile tehnologii şi mai ales privind utilizarea audierilor virtuale (remote, online, la distanţă, prin video conferinţă)^[27], tocmai pentru a asigura continuu adaptarea la aşteptările reale actuale, de interes pentru utilizatorii de arbitraj. Mai mult, ele vin în întâmpinarea participanţilor la arbitraj pentru a putea astfel mai lesne aplica asemenea tehnologii moderne, în acord cu realitatea.

La începutul lunii martie 2020 a fost publicată o listă de verificare^[28] care vizează elementele de luat în considerare pentru audierile virtuale desfăşurate în conformitate cu orice reguli de arbitraj sau administrate de orice instituţie în lumina restricţiilor impuse de pandemie. Lista de verificare ia în considerare elemente precum locaţia audierii, participanţii la audiere şi dacă călătoresc dintr-o „zonă afectată”. Aceste resurse şi altele asemenea pot ajuta la ghidarea arbitrilor şi a părţilor pe măsură ce continuă să rezolve disputele în conformitate cu restricţiile generate de diversele valuri ale pandemiei. De atunci, majoritatea instituţiilor arbitrale au luat măsuri şi s-au implicat în dezvoltarea de orientări privind modalităţi de adaptare a procedurilor arbitrale la noile mijloace moderne de comunicare, modul de folosire al acestora, implementarea protocoalelor şi ordinelor procedurale emise de tribunalul arbitral care să cuprindă indicaţii de continuare coerentă şi eficientă a arbitrajului, adaptată noilor realităţi.

Totodată, conştiente de creşterea numărului de fişiere electronice şi utilizarea videoconferinţelor în procedurile de arbitraj, unele instituţii arbitrale, precum Asociaţia Americană de Arbitraj şi divizia sa internaţională, Centrul Internaţional pentru soluţionarea disputelor (AAA/ICDR) au stabilit politici de securitate cibernetică şi protecţia vieţii private şi instruire pentru arbitri.^[29]. În mod similar, Protocolul de securitate cibernetică pentru arbitraj internaţional din 2020^[30] a fost publicat recent de Consiliul Internaţional pentru Arbitraj Comercial (ICCA), New York City Bar Association şi Institutul Internaţional pentru Prevenirea şi Rezolvarea Conflictelor. Şi IBA a emis linii directoare privind securitatea datelor, Cybersecurity Guidelines by the IBA’s Presidential Task Force on Cybersecurity (2018).^[31] Securitatea cibernetică^[32] şi protecţia datelor merg mână în mână, deoarece ambele implică primirea, utilizarea, procesarea, transmiterea şi conservarea datelor într-un anumit cadru. Totuşi, considerăm că instituţiile arbitrale sunt cel mai bine poziţionate pentru a aborda asemenea riscuri de securitate cibernetică şi protecţia datelor atât în mod consecvent, cât şi în mod durabil. Instituţiilor arbitrale le-a revenit şi le revine în continuare misiunea de a fi trend-setteri în a implementa mijloace cât mai moderne de desfăşurare a procedurilor arbitrale, care să corespundă cerinţelor utilizatorilor. Astfel se asigură şi cerinţele de transparenţă în condiţii de confidenţialitate, incluziune şi diversitate, tematici de maximă actualitate în arbitrajul internaţional. 

Revenind la Ghidul IBA privind probatoriul, cele mai semnificative modificări se referă la securitatea şi protecţia datelor, răspunsul la obiecţiunile legate de cererile de producere de documente, traducerea documentelor şi probatoriului şi, evident, vedeta pandemiei, audierea virtuală^[33]. Alături de securitatea şi protecţia datelor, acest ultim aspect, al audierilor virtuale, a devenit extrem de actual şi s-au emis multe ghiduri şi protocoale^[34] care să îndrume practicienii spre o utilizare cât mai propice şi adecvată prin intermediul video conferinţei. S-au constituit deja de unele instituţii şi platforme electronice de administrare şi gestionare dedicate, cu ajutorul cărora să devină mai lesnicioasă folosirea coerentă a tehnologiilor moderne în arbitraj.

Considerăm însă că ar fi binevenită o standardizare generală a acestor platforme digitale de gestionare a cazurilor. Astfel, o dezvoltare mai recentă şi un pas către digitalizarea completă a aspectelor administrative ale arbitrajului este adoptarea unor platforme online de gestionare a cazurilor la care au acces şi arbitrii şi părţile, în general participanţii la respectiva procedură arbitrală. Platformele electronice sunt acum noua tendinţă şi instituţiile arbitrale sunt într-o cursă de adoptare a unor astfel de platforme digitale securizate, pentru a permite tuturor utilizatorilor unui caz accesul la toate materialele respectivului dosar astfel cum au fost depuse în probatoriu. Stockholm SCC Platform^[35] promovează simplificarea comunicării în siguranţă între toţi utilizatorii unui arbitraj pe întreg parcursul procedurii arbitrale. De asemenea, instituţia arbitrală HKIAC din Hong Kong foloseşte un depozitar online securizat (secured online repository) sau o cameră de bază de date virtuală (virtual data room) ca opţiune de transmitere şi stocare de documente, cu condiţia agreării de către toţi participanţii la procesul arbitral. Instituţiile arbitrale SIAC (Singapore) şi ICSID folosesc astfel de platforme. Mai nou şi VIAC a adoptat un asemenea portal^[36]. Totodată, instituţiile arbitrale chineze, cum ar fi Curtea de Arbitraj Internaţional din Shenzhen (SCIA) şi Comisia de arbitraj din Guangzhou (GZAC), au investit, de asemenea, în platforme digitale, care nu numai că permit înregistrarea şi procesarea plăţilor online, ci oferă şi o platformă de audiere la distanţă. Ca o caracteristică specială a acestor platforme, tehnologia voce-text generează şi afişează automat o transcriere a celor discutate (audio) în mod sincron în timpul audierii. Şi în Orientul Mijlociu centrele de arbitraj din Abu-Dhabi şi Dubai s-au modernizat în acest sens.

Implementarea unui sistem de standardizare a procedurilor virtuale şi a modului lor de gestionare ar determina ca toate instituţiile arbitrale să poată gestiona în mod uniform procedurile. În acelaşi timp, ar fi mult mai uşor pentru utilizatorii de arbitraj să se adapteze la un anumit mod de lucru şi flux informatic, care apoi pot fi adoptate de orice instituţie care doreşte să îşi creeze o asemenea platformă. Să nu uităm, marele beneficiu al arbitrajul este că fiind o procedură internaţională s-a uniformizat în timp şi a devenit un limbaj universal, care poate fi folosit de utilizatori din întreaga lume.

În paralel cu acest Ghid IBA privind probatoriul, a fost adoptat un altul similar în decembrie 2018, numit „Regulile de la Praga”^[37]. Punctul de vedere al Grupului de lucru al Regulilor de la Praga, din care am avut deosebita onoare să fac parte^[38], este că din perspectiva civil law, normele IBA sunt mai apropiate de tradiţiile de common law, deoarece acestea urmează o abordare în contradictoriu. Mai mult, autorii Regulilor de la Praga consideră că elaborarea unui nou set de reguli destinate administrării eficiente a probelor care se bazează pe modelul de procedură investigaţional şi a eficientizării procedurii în general, ar spori rolul mai activ al tribunalelor arbitrale^[39]. Totodată, prin adoptarea unei abordări mai incisive a tribunalului arbitral, noile norme ar ajuta părţile şi tribunalele arbitrale să reducă durata şi costurile arbitrajului.

Având în vedere că ele tratează în principal administrarea probatoriului în arbitrajul internaţional, este important de înţeles că Regulile de la Praga^[40] nu au fost menite să înlocuiască pur şi simplu Regulile IBA sau să sugereze modalităţi mai bune de a organiza şi de a conduce un arbitraj decât cele care se folosesc deja în practică. Ideea inovatoare este că Regulile au reuşit să asambleze de o manieră robustă bunele practici în materie de asigurare a eficienţei procedurii arbitrale în cadrul unui singur set de astfel de tehnici, care este binevenit îndeosebi pentru a completa regulile de procedură aplicabile când acestea nu sunt încă actualizate conform tendinţelor actuale în domeniul eficienţei^[41].

Considerăm că şi instanţele judecătoreşti este necesar totodată să sprijine acest demers de implementare a noilor tehnologii moderne^[42], prin susţinerea celor care le aleg, sub rezerva respectării legii. Dar dacă nu au loc astfel de demersuri de susţinere, uniformizare şi adaptare la cerinţele actuale, atunci nu vom reuşi să evoluăm şi să fim în rând cu progresul lumii moderne. Mai ales aplicat pentru situaţia naţională, mentalitatea practicii judiciare este necesar să evolueze într-o direcţie liberală şi flexibilă odată ce va întâmpina astfel de cazuri şi să îşi dovedească disponibilitatea de a alinia arbitrajul românesc la cel internaţional.

Deci dezvoltarea de soft law este benefică atâta vreme cât codificarea nu se face abuziv, prin supra-normare, de dragul de a face, ci este aplicată şi aliniată la cerinţele reale ce reies din piaţă. Doar acele soft law vor fi alese de părţi şi de instanţele arbitrale pentru a fi folosite, care nu reglementează mai mult decât este necesar, ci se limitează la a răspunde neajunsurilor şi piedicilor de care s-au lovit participanţii la procedurile arbitrale şi răspund exigenţelor actuale.

§9. Exemplu de soft law emis de specialişti recunoscuţi ai comunităţii arbitrale

Am discutat anterior normarea imperativă completată de cea supletivă în dreptul internaţional de arbitraj. Aceste două concepte nu sunt în contradicţie între ele, iar împreună, ele reprezintă un spectru de efect juridic cu un grad diferit de executabilitate.

Pe de o parte, părţile implicate în arbitrajul internaţional ar trebui să înţeleagă flexibilitatea şi diversitatea normelor imperative, obligatorii şi să evite orice interpretări unilaterale sau rigide. Pe de altă parte, este important să înţelegem impactul mare al soft law asupra rezultatului arbitrajului şi să acordăm atenţie rolului său. Ignorarea regulilor procedurale arbitrale obişnuite poate atrage prezumţii nefavorabile împotriva pretenţiilor unei părţi.

Dispoziţiile obligatorii oferă doar un cadru orientat spre principii pentru recunoaşterea şi aplicarea acordurilor internaţionale de arbitraj şi a hotărârilor arbitrale. Majoritatea hotărârilor arbitrale sunt recunoscute şi executate (sau refuzate să fie recunoscute şi executate) în conformitate cu legea internă de arbitraj din ţara sau regiunea de executare. Deşi legile şi normele interne de arbitraj sunt modelate în mod predominant pe Legea Model, alte ţări şi regiuni (chiar dacă ambele sunt semnatare ale aceleiaşi convenţii internaţionale valabile) pot avea înţelegeri diferite cu privire la regulile convenţiei atunci când convertesc astfel de reguli în legislaţia lor internă. Diferite jurisdicţii au înţelegeri diferite cu privire la diverse chestiuni. Acestea pot fi la fel de detaliate ca diferite cerinţe specifice „scrise” pentru acordurile de arbitraj sau la fel de largi ca diferite interpretări ale „politicilor şi intereselor publice”.

Normele soft law, deşi nu sunt aplicabile din punct de vedere legal în sens absolut, pot fi obligatorii pentru părţi odată ce sunt adoptate în cadrul procedurilor arbitrale de către tribunalul arbitral, desigur cu consensul părţilor. Părţile ar trebui să acorde o atenţie specială cu privire la aplicarea regulilor procedurale privind prezenţa martorilor şi divulgarea / producerea documentelor. În mod tradiţional, practica de arbitraj din sistemele de drept continental (civil law) pune accentul pe dovezi scrise asupra mărturiei martorilor şi „sarcina probei va fi suportată de reclamant” este un principiu larg recunoscut. Drept urmare, părţilor şi chiar unor consilieri juridici sau avocaţi din sistemul civil law cărora le lipseşte experienţa în arbitrajul internaţional, le este deseori dificilă înţelegerea (şi de aici subevaluarea) regulilor probelor din arbitrajul internaţional, care sunt derivate din tradiţiile dreptului comun (common law). De aceea, multe părţi au obţinut rezultate nefavorabile în arbitrajul internaţional pur şi simplu subevaluând aplicarea corespunzătoare şi oportunitatea de a beneficia de soft law. De fapt, aceste reguli de probă soft law sunt corecte pentru toate părţile, atâta timp cât toate părţile sunt familiarizate cu procedurile. Mai mult, tribunalul arbitral poate folosi astfel de reguli pentru a face o constatare mai exactă a faptelor, oferind astfel hotărâri justificate.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, întrucât regulile procedurale detaliate care ghidează arbitrajul internaţional sunt norme supletive, tribunalul arbitral şi părţile, cu excepţia cazului în care se convine altfel, au o anumită discreţie procedurală cu privire la modul de avansare a procedurii arbitrale. Prin urmare, practicile procedurale stabilite de către arbitrii seniori şi mai experimentaţi, avocaţii practicieni, consilierii juridici specializaţi în practica arbitrală internaţională constituie, de asemenea, o sursă importantă de soft law.

De exemplu, Ghidul IBA menţionat mai sus, prevede o procedură numită Divulgarea / producerea documentelor, adică fiecare parte este obligată să furnizeze toate probele scrise în sprijinul pretenţiilor sale către tribunalul arbitral şi cealaltă parte, cu condiţia ca aceste dovezi să fie „relevante şi materiale pentru rezultatul cazului”. Dacă oricare dintre părţi contestă cererea de probă scrisă, tribunalul arbitral va aplica adesea aşa-numitul „Redfern Schedule” pentru a simplifica cererea de divulgare / producere a documentelor. Schema Redfern prevede ca reclamantul să enumere cererile sale de probe scrise în formulare, iar apoi pârâtul va răspunde dacă trebuie să le furnizeze sau nu. 

Formatul precis al unei scheme Redfern poate varia şi ar trebui să fie convenit între părţi sau stabilit de tribunal (de obicei, în consultare cu părţile). Există diferite formate pe care părţile le pot adopta, inclusiv programul Stern, care stabileşte cerinţele pentru o cerere şi orice răspuns pe verticală, mai degrabă decât orizontală, şi programul Armesto, care urmăreşte să clasifice formele de obiecţiuni pe care o parte le poate face pentru a produce documente^[43].

Ulterior, tribunalul arbitral va emite o decizie cu privire la necesitatea divulgării / prezentării anumitor documente sub forma unui ordin procedural. Un program Redfern este forma tipică a practicii de arbitraj internaţional, care constituie un supliment important la divulgarea documentelor / regulile de producere din Ghidul IBA şi este adoptat pe scară largă în practică. Iată cum practicieni renumiţi şi experimentaţi pot inventa instrumente ajutătoare unei gestionări eficiente a procedurilor arbitrale.

În procedurile internaţionale, o lege transnaţională soft law îşi găseşte adesea expresia în reguli, linii directoare şi canoane ale asociaţiilor profesionale care servesc la completarea legislaţiei imperative a statutelor naţionale şi a hotărârilor judecătoreşti. Memorând experienţa celor care sunt arbitri sau servesc drept consilieri, astfel de standarde conţin un grad de circularitate, în sensul că normele relevante derivă şi se aplică arbitrajului transfrontalier. Nici natura, nici limitele soft law nu se prezintă întotdeauna cu claritate. Adesea, normele obligatorii nu reuşesc să ofere standarde cu privire la întrebările controversate ale căror răspunsuri depăşesc practica obişnuită.^.

Este deosebit de important ca părţile să solicite sprijinul avocaţilor profesionişti familiarizaţi cu procedurile şi normele arbitrale internaţionale cât mai curând posibil într-un litigiu. Mai mult, avocaţii cu experienţă pot proteja mai bine interesele părţilor dintr-o etapă chiar mai timpurie, oferind sfaturi personalizate în timpul negocierii contractelor de tranzacţii şi a convenţiilor arbitrale în vederea soluţionării posibilelor litigii viitoare.

§10. Impactul soft law^[44]

Prin urmare, soft law nu se bucură de aceeaşi autoritate ca legile de arbitraj, de efect imediat^[45]. Pentru ca soft law să aibă autoritate, ar trebui să existe un factor care să dea această autoritate. O autoritate incontestabilă ar fi acordul părţilor. S-ar putea spune că, în cazurile în care părţile decid să aplice un soft law în acordul lor de arbitraj, acest lucru ar lega tribunalul arbitral ca fiind legea procedurală, precum şi legea contractuală aplicabilă.

Aplicarea soft law afectează instanţele statale şi arbitrale, instituţiile arbitrale şi părţile. Trebuie remarcat faptul că toţi aceşti actori trebuie să respecte standardul minim impus de lex arbitri. Aceştia ar putea folosi soft law drept ghid atunci când interpretează lex arbitri, dar nu sunt legaţi de acesta.

Ghidul IBA privind probatoriul are o poziţie unică în rândul altor bune practici în practică; tribunalul arbitral tinde să-l aplice chiar dacă părţile nu decid asupra aplicării sale^[46], dar aceasta nu se face împotriva voinţei părţilor, ci de obicei prin încorporarea sa în ordinul procedural de început ce fixează cadrul normativ aplicabil sau ulterior, când reiese nevoia din dezbateri (deşi atunci se obţine mai dificil acordul părţilor). Aplicarea acestor reguli facilitează munca tribunalelor arbitrale şi vine să ofere părţilor o anumită asigurare că tribunalul respectă drepturile părţilor la un proces echitabil. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că arbitrii şi părţile ar trebui să examineze necesităţile fiecărui caz şi apoi să decidă asupra adoptării unui anumit ghid de bune practici, întrucât, în unele cazuri mai mici, cu caracteristici interne, ar impune sarcina aplicării unor reguli procedurale complexe.

Cu toate acestea, impactul acestor linii directoare IBA privind probele asupra instanţelor statale naţionale este slab. Acest lucru este explicat de unii cercetători prin faptul că problemele procedurale referitoare la probe apar în faţa unei instanţe de stat în sfera drepturilor părţilor privind un proces echitabil, de obicei în cazul unor acţiuni în anulare^[47]. Dacă un tribunal arbitral aplică Ghidul IBA privind probatoriul, nu ar fi considerat ca o încălcare a principiilor fundamentale ale procedurii^[48].

§11. Posibile probleme^[49]

În practică, se pune întrebarea dacă un arbitru are discreţia de a aplica soft law fără acordul părţilor. Acest lucru poate crea argumente împotriva recunoaşterii unei astfel de hotărâri arbitrale, sau o parte ar putea formula o acţiune în anulare cu privire la un proces echitabil.

O altă problemă importantă este dacă o hotărâre arbitrală ar putea fi contestată pe baza unor norme soft law. Cu alte cuvinte, o parte ar putea contesta hotărârea susţinând că tribunalul arbitral a încălcat o anumită normă soft law. Răspunsul la această întrebare va fi diferit pentru fiecare caz şi soft law aplicat^[50].

§12. Specificitatea şi trăsăturile soft law

Aşadar, caracteristica normelor soft law este că toate sunt o ofertă, iar forţa este dată de adoptarea lor în convenţiile arbitrale şi apoi prin aplicarea în procedurile arbitrale. De aceea este atât de important ca ele să fie mereu actualizate şi schimbate în funcţie de trendurile din domeniu, căci altfel ele nu mai răspund la necesităţile reale ale participanţilor la proces şi riscă să cadă în desuetudine. Atunci şi instituţiile arbitrale respective decad şi odată alunecate pe această pantă descendentă le devine dificil de revenit şi recâştigat încrederea comunităţii arbitrale. Căci, să nu uităm, arbitrajul se bazează pe autonomia de voinţă a părţilor de a îşi alege acest mecanism privat alternativ şi deci pe încrederea pe care instituţia arbitrală şi arbitrii aleşi o inspiră.

De aceea, odată ce câteva dintre instituţiile arbitrale lider în domeniu, cu reputaţie şi notorietate, îşi schimbă şi adaptează regulile, pentru a fi în tendinţe cu provocările ce derivă din domeniu, celelalte instituţii arbitrale se văd nevoite să îşi modifice la rândul lor setul de reguli pentru a rămâne competitive, altfel pierderea terenului în acest domeniu poate fi de-a dreptul fatală. Însă aici intervine analizarea modificărilor ce este într-adevăr potrivit a fi adoptate de fiecare instituţie, în funcţie şi de situaţia, legislaţia şi jurisprudenţa naţională şi potenţialii utilizatori clienţi, căci nu toate schimbările pot fi oricând neapărat bine primite.

Soft law răspunde la globalizare, la nevoia de transnaţionalizare privind sistemele civil – common law, la tendinţa general valabilă a tuturor utilizatorilor de arbitraj din întreaga lume^[51] de a avea repere uniforme şi coerente de aplicare pentru diversele teme care nu pot fi acoperite de legislaţia obligatorie.

Normele de soft law este important să fie redactate astfel încât să complementarizeze normele existente în domeniu, fără a contrazice statutul şi statul de drept existente, pentru a nu schimba ceva ce funcţionează deja. Caracteristica presiunii de a emite astfel de norme supletive este de a umple golurile^[52] existente în legislaţia aplicabilă, de a asigura uniformizare, evoluţia şi viitorul unei calităţi mai bune a justiţiei.

Nu trebuie neglijat că emiterea acestor norme de soft law se bazează pe anumite aşteptări, jurisdicţii, culturi şi tradiţii diferite şi variate, dar în final rolul lor este de a asigura predictibilitatea şi standardizarea regulilor aplicabile în materie. Deja există un curent de câţiva ani încoace: în vederea emiterii unor norme de soft law, redactorii (grupul de lucru) propun o variantă de lucru şi organizează consultări publice, sondaje şi dezbateri înainte de a le lansa oficial, tocmai pentru a se asigura că normele respective răspund într-adevăr la nevoile actuale şi reale ale practicienilor din domeniu. Deşi instituţiile cele mai experimentate din domeniu, care emit astfel de norme soft law, abordează problematicile tratate în maniere diferite, toate de fapt se străduiesc să atragă utilizatorii, o competiţie sănătoasă fiind temeiul elaborării unor linii orientative izvorâte din cele mai bune practici şi care ajung să devină standard uniform pentru cât mai mulţi dintre utilizatori. În prezent, cât mai ales în viitor, inteligenţa artificială va juca un rol predominant în emiterea unor astfel de soft law, ca să nu mai pomenim de acele platforme electronice de gestionare a cazurilor, blockchain, smart contracts şi diverse alte instrumente de căutare predictivă, procesare, analizare, modelare de scenarii, vizualizare de date^[53] şi chiar realitate augmentată şi roboţi-arbitri, procedee ce folosesc şi încorporează deja cele mai noi tehnologii informaţionale moderne şi inteligenţa artificială adaptivă.

Alegerea normelor potrivite este tocmai un instrument menit sa întărească autonomia părţilor şi să asigure în acelaşi timp flexibilitatea procedurală atât de dorită. Important este să existe un fond comun suficient de expertizat şi unificat de unde să se poată alege, să existe o ofertă suficient de bogată, stabilă şi solidă, care să răspundă necesităţilor utilizatorilor. Totuşi, bogăţia poate genera supra-normare şi judicializare, astfel că poate ar fi mai indicat să existe de fapt o varietate privind subiectele normate, mai degrabă decât pentru un acelaşi subiect să existe prea multe soft law similare care să genereze până la urmă confuzie, lipsă de coerenţă şi uniformizare.

Astfel, soft law ar trebui să contribuie la dezvoltarea şi îmbunătăţirea creativităţii şi adaptării la circumstanţele particulare ale unui anumit caz, pentru a oferi răspunsurile dorite la chestiuni specifice ce pot fi apoi adaptate pe baza modelului de soft law. Soft law devine un instrument în plus, izvorât din practică şi experienţa acumulată de cei mai capabili şi informaţi specialişti soft law experţi în domeniul arbitrajului, care astfel poate proteja şi inspira un rezultat, o hotărâre consistentă şi de calitate.

Rezumând, bazându-se pe soft law, părţile pot optimiza şi transforma procedura într-una predictibilă, coerentă şi de o manieră corectă,^[54] egalitară, care să respecte principiile consacrate de procedură. Astfel, de-a lungul procedurii, părţile pot conta pe diverse norme supletive pentru a îşi aborda şi soluţiona adaptat problemele neaşteptate care nu sunt acoperite de regulile procedurale alese şi legea aplicabilă. La începutul procedurii, de obicei prin redactarea unui prim ordin procedural – care cuprinde referinţe la regulile suplimentare adoptate în mod particular de tribunal cu acordul părţilor pentru a gestiona eficient procedura – tribunalul poate face referire la anumite norme soft law, considerate de obicei necesare a fi convenite de la început, pentru a acoperi eventualele deficienţe ce pot reieşi pe parcursul procedurii. Prin urmare, odată alese de părţi sau propuse de tribunal şi agreate de părţi, aceste soft law devin hard law^[55]. Particularitatea este că aceste soft law nu sunt exhaustive şi sunt compuse din norme implicite, care pot fi apoi substituite sau suplimentate de alte norme soft law, limitat la dispoziţiile imperative ale legislaţiei aplicabile. Deci există categoria de norme soft law care devine obligatorie datorită alegerii sale de către părţi sau de către tribunalul arbitral şi categoria de norme soft law care, deşi nu este aleasă nici de părţi şi nici introdusă iniţial de către tribunal în procedură, totuşi rămâne disponibilă pentru a trata diverse piedici procedurale^[56].

Concluzie

Creşterea numărului de arbitraje internaţionale, valoarea disputelor şi cheltuielile investite în procedurile arbitrale au intensificat presiunea pentru a reuşi în dispută. Arbitrii se confruntă cu tactici de gherilă sau ameninţări de anulare a hotărârilor arbitrale bazate pe încălcarea dreptului la un proces echitabil. Soft law care reglementează procedura arbitrală conferă efectivitatea arbitrajului, dar, cu toate acestea, în ultimii ani, vocile critice avertizează împotriva supra-reglementării şi judicializării acesteia^[57].

Surse importante pentru utilizatorii din arbitrajele internaţionale, normele soft law procedurale sprijină desfăşurarea eficientă a procedurii fără a mai lăsa loc la alte obiecţiuni din partea părţilor şi de aceea ar trebui să fie acceptate de comunitatea arbitrală. Chiar dacă există îngrijorări cu privire la eficacitatea şi legitimitatea juridică a normelor soft law, sau cu privire la recunoaşterea şi anularea hotărârii, normele procedurale de drept supletiv sunt adoptate din ce în ce mai mult de arbitri pentru a-şi îndeplini obligaţiile de a desfăşura proceduri echitabile şi imparţiale. De asemenea, adoptarea lor ajută părţile să prevadă cadrul procedural şi să evite astfel incertitudinile procedurale neaşteptate, contribuind astfel la legitimarea procesului arbitral.

Note de subsol

^[1] U. Draetta, The Transnational Procedural Rules for Arbitration and the Risks of Over-regulation and Bureaucratization, ASA Bulletin, Vol. 33 (2015), Issue 2, p. 329.

^[2] J.D.M. Lew, L.A. Mistelis & St.M. Kröll, Comparative International Commercial Arbitration, Kluwer Law International, 2003, parag. 22-12.

^[3] A. Mourre, La Soft law como condición para el desarrollo de la confianza en el arbitraje internacional, CEU Ediciones, 2018, p. 28, http://www. idee.ceu.es/Portals/0/CIAMEN/Docuweb%20Hugo%20Grocio%20n%C2%BA%208. pdf?ver=2018-10-01-180115-397, citat de K.P. Berger, op. cit., p. 203.

^[4] N. Blackaby, C. Partasides, A. Redfern & M. Hunter, Redfern and Hunter on International Arbitration, 6th ed., Oxford University Press, 2015, parag. 3.53.

^[5] ICC, LCIA, VIAC, SCAI, SCC Express şi altele.

^[6] A se vedea şi C. Florescu, Tendinţe de eficientizare în lumina noilor reguli române de procedură arbitrală, Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire. Dimensiuni şi tendinţe, Ed. Universul Juridic, 2018, p. 121-126; C. Florescu, A Time For Change: Internationalizing Romanian Institutional Arbitration Rules, Legal and Administrative Studies nr. 1/2018, Proceedings of Conference Legal, Political and Adminsitrative Consequences of Romania’s Accession to the European Union 17-18 May 2018, Ed. Pro Universitaria, p. 98-111; D.M. Şandru, Elemente esenţiale ale noilor Reguli de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR, în R.R.D.A. nr. 6/2017, p. 41-48; Numirea arbitrului – pilon fundamental al procedurii. Observaţii privind noile Reguli de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în R.R.D.A. nr. 2/2018.

^[7] (PDF) Soft Law in International Arbitration: Codification and Normativity (researchgate.net); Microsoft Word – 07-Arroyo Soft Law for EIAR V7 N2 (diegofernandezarroyo.net).

^[8] https://www.researchgate.net/publication/275123611_Soft_Law_and_the_Principle_of_Fair_and_Equitable_Decision_Making_in_International_Contract_Arbitration; 20_Law-Review-nr-2-2018__Loredana-Ioana-Bucur.pdf (internationallawreview.eu). 

^[9] K.P. Berger, Common law vs. Civil law in international arbitration: the beginning or the end?, in New Horizons of International Arbitration. Issue 5, Collection of Articles / Academic Editors A.V. Asoskov, А.N. Zhiltsov, R.M. Khodykin, Russian Institute of Modern Arbitration, Moscow, 2019, p. 213-215 (p. 200-224).

^[10] D. Greineder, The Limitations of Soft Law Instruments and Good Practice Protocols in International Commercial Arbitration, ASA Bulletin Vol. 36, 2018, Issue 4, p. 908; W.W. Park, Explaining Arbitration Law, in: J.C. Betancourt (ed.), Defining Issues in International Arbitration: Celebrating 100 Years of the Chartered Institute of Arbitrators, Oxford University Press, 2016, parag. 1.12, http://www.williamwpark.com/documents/ ExplainingArbLawCIAWWP.pdf; W.M. Reisman, Soft Law and Law Jobs, Journal of International Dispute Settlement, Vol. 2, 2011, Issue 1, p. 30 https://doi. org/10.1093/jnlids/idq014. 

^[11] M.E. Schneider, The Essential Guidelines for the Preparation of Guidelines Directives Notes, Protocols and other methods intended to help international arbitration practitioners to avoid the need for independent thinking and to promote the transformation of errors into “best practices”, în L. Lévy & Y. Derains (dir.), Liber Amicorum en l’honneur de Serge Lazareff, Pedone, 2011, p. 567 (disponibil online la adresa: https://www.lalive.law/data/publications/The_ Essential_Guidelines.pdf) (“Progressively, the reflex of turning to the guidelines overcomes any residual reflexes of independent thinking. <…> If the process of guideline production continues, all aspects of arbitration will be fully covered by guidelines which are accepted as ‘best practices’ and ‘state of the art’. When this happy moment is reached, the international arbitration community need not think any more”).

^[12] N. Voser, Best Practices: What Has Been Achieved and What Remains to Be Done?, p. 17 (“Based on the justified concern of over-judicialization of the arbitration process, the formulation and establishing of general Best Practices is in my opinion only justified where the parties could otherwise be taken by surprise or where there is an inherent risk of unequal treatment due to the parties’ varied legal backgrounds”).

^[13] Microsoft Word – 07-Arroyo Soft Law for EIAR V7 N2 (diegofernandezarroyo.net); (PDF) The Meaning of Soft Law in International Commercial Arbitration (researchgate.net).

^[14] (PDF) Soft Law in International Arbitration: Codification and Normativity (researchgate.net); 1-ROEM.vp (studzr.de); Video & Audio: CUArb/LCIL Lecture Series: ‚Soft Law and International Arbitration: an Interactive Q&A on the Key Instruments and Developments’ – Metadata (cam.ac.uk).

^[15] D. Favalli, An Overview of Existing Para-regulatory Texts („PRTs”): Analysis, Facts and Figures, ASA Special Series No. 37, p. 1-16

^[16] IA Fundamentals丨3. Hard Law and Soft Law in IA | China Law Insight; Influence of soft law grows in international governance | Chatham House – International Affairs Think Tank; D. Greineder, The Limitations of Soft Law Instruments and Good Practice Protocols in International Commercial Arbitration, ASA Bulletin Vol. 36, 2018, Issue 4, p. 907-912; Chapter 7 In Pervasive Problems In International Arbitration: The Procedural Soft Law of International Arbitration: Non-Governmental Instruments, 2005, A (williamwpark.com).

^[17] W.W. Park, Arbitration in Autumn, 2 Journal of International Dispute Settlement, 3 (2001).

^[18] IA Fundamentals丨3. Hard Law and Soft Law in IA | China Law Insight.

^[19] https://uncitral.un.org/en/texts/arbitration/modellaw/commercial_arbitration.

^[20] Legea Model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internaţional este o lege model elaborată de UNCITRAL şi adoptată de UNCITRAL (Comisia Naţiunilor Unite pentru dreptul comerţului internaţional) la 21 iunie 1985. În 2006, a fost modificată şi include acum dispoziţii mai detaliate privind măsurile provizorii. De observat că există o diferenţă între Legea Model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internaţional şi Regulile de arbitraj UNCITRAL. UNCITRAL explică diferenţa şi precizează că Legea Model UNCITRAL oferă un model pe care legiuitorii din guvernele naţionale îl pot adopta ca parte a legislaţiei lor interne privind arbitrajul. Legea model nu este obligatorie, dar statele individuale pot adopta legea model prin încorporarea ei în dreptul lor intern. Pe de altă parte, regulile de arbitraj UNCITRAL sunt selectate de părţi fie ca parte a contractului lor, fie după apariţia unui litigiu, pentru a reglementa desfăşurarea unui arbitraj destinat soluţionării unui litigiu sau litigiilor între ele. Aşadar, Legea Model se adresează statelor, în timp ce Regulile de arbitraj sunt orientate către părţile unui litigiu şi detaliază gestionarea desfăşurării procedurii arbitrale.

^[21] IA Fundamentals丨3. Hard Law and Soft Law in IA | China Law Insight.

^[22] Video & Audio: CUArb/LCIL Lecture Series: ‚Soft Law and International Arbitration: an Interactive Q&A on the Key Instruments and Developments’ – Metadata (cam.ac.uk).

^[23] 2018 International Arbitration Survey: The Evolution of International Arbitration, http://www.arbitration.qmul.ac.uk/research/2018/; http://www.arbitration.qmul.ac.uk/media/arbitration/docs/2018-International-Arbitration-Survey-report.pdf; Acesta este cel de-al optulea studiu empiric internaţional privind arbitrajul desfăşurat de Şcoala de Arbitraj Internaţionala de la Universitatea Queen Mary din Londra. Există asemenea studii şi sondaje de opinie în fiecare an, ultimul fiind 2021 International Arbitration Survey: Adapting Arbitration to a Changing World, http://www.arbitration.qmul.ac.uk/research/2021-international-arbitration-survey/, care arată că cerinţa actuală este orientată către mai mult soft law sustenabil, dedicat unui mediu mai verde (more greener guidance) şi tehnologiei moderne. Aceste sondaje (studii) analizează evoluţia arbitrajului internaţional ca sistem: trecut, prezent şi viitor. Sondajul vizează cercetarea sentimentului comunităţii internaţionale de arbitraj în ansamblul său, şi nu doar opiniile unui anumit grup din cadrul acestuia. A se vedea şi 2015 International Arbitration Survey undertaken by the School of International Arbitration, Queen Mary University of London, p. 22, http://www.arbitration.qmul.ac.uk/docs/164761.pdf

^[24] how-are-soft-law-instruments-recieved-worldwide (lw.com); IBA Rules and Guidelines Regarding International Arbitration: An Overview Aceris Law LLC; Video & Audio: CUArb/LCIL Lecture Series: ‚Soft Law and International Arbitration: an Interactive Q&A on the Key Instruments and Developments’ – Metadata (cam.ac.uk).

^[25] https://iccwbo.org/find-a-document/?fwp_publication_subject=arbitration-adr&fwp_publication_type=report.

^[26] 2be722293282aed11986600b8983c503.pdf (praguerules.com).

^[27] https://delosdr.org/resources-on-virtual-hearings/; https://www.viac.eu/images/COVID19/Maxi_SCHERER_Remote_Hearings_in_International_Arbitration_An_Analytical_Framework_May_2020.pdf; https://www.legal500.com/guides/hot-topic/virtual-hearings-on-the-merits-of-the-arbitration-a-step-too-far-or-the-only-path-to-follow/; https://www.viac.eu/en/news/checklist-on-holding-hearings-in-times-of-covid-19; https://www.ibanet.org/article/A7F75D89-2CFD-4386-96B9-53341D0A55DA; https://www.jamsadr.com/files/uploads/documents/articles/davidson-bloomberg-remote-hearings-and-depositions-2020-07.pdf; http://arbitrationblog.kluwerarbitration.com/2021/06/23/virtual-hearing-guidelines-a-comparative-analysis-and-direction-for-the-future/; https://iccwbo.org/publication/icc-checklist-for-a-protocol-on-virtual-hearings-and-suggested-clauses-for-cyber-protocols-and-procedural-orders-dealing-with-the-organisation-of-virtual-hearings/; https://icsid.worldbank.org/news-and-events/news-releases/brief-guide-online-hearings-icsid.

^[28] HEARINGS IN TIMES OF COVID-19 | Delos Dispute Resolution (delosdr.org).

^[29] AAA Cybersecurity & Data Protection | ADR.org.

^[30] ICCA – NYC Bar – CPR Protocol on Cybersecurity in International Arbitration (2020 Edition).

^[31] https://www.ibanet.org/LPRU/cybersecurity-guidelines.aspx.

^[32] https://www.signaturelitigation.com/21-key-arbitration-developments-from-2020/, a se vedea numărul 11, The emergence of cyber-protocols as soft law, chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/viewer.html?pdfurl=https%3A%2F%2Fwww.signaturelitigation.com%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F01%2FDevelopment-11-The-emergence-of-cyber-protocols-as-soft-law-instruments.pdf&clen=975390&chunk=true.

^[33] În general, audierile la distanţă s-au dezvoltat rapid de la un compromis reticent la o permanentizare flexibilă a practicii arbitrale. Protocolul privind modalitatea de desfăşurare a efectivă, în practică, a unei astfel de audieri virtuale, sugerat de instituţie sau de tribunal prin ordin procedural în cursul procedurii arbitrale, va fi fără îndoială un punct de plecare valoros pentru părţile şi practicienii care nu sunt obişnuiţi să organizeze audieri de la distanţă.

^[34] Există, de altfel, câteva protocoale mai detaliate pentru structurarea audierilor la distanţă, inclusiv Nota de orientare CIArb privind procedurile de soluţionare a litigiilor la distanţă, Protocolul Hogan Lovells pentru utilizarea tehnologiei în audierile de arbitraj internaţional virtual şi Protocolul de la Seoul privind videoconferinţa în arbitrajul internaţional (chiar înainte de izbucnirea focarului, Comitetul Coreean de Arbitraj Comercial (KCAB) a publicat Protocolul de la Seul privind videoconferinţa în arbitrajul internaţional) – RESOURCES – KCAB INTERNATIONAL. Instituţiile lider în arbitraj, precum ICC, SCC, VIAC, instituţiile arbitrale nordice, dar şi cele din Asia (HKIAC), America Latină (CAM-CCBC) sau Orientul Mijlociu au dezvoltat linii directoare extrem de aplicate şi detaliate în acest sens.

^[35] A se vedea Stockholm SCC Platform, simplificarea comunicării în siguranţă între toţi utilizatorii unui arbitraj pe întreg parcursul procedurii arbitrale, https://sccinstitute.com/scc-platform/; de asemenea instituţia arbitrală HKIAC din Hong Kong foloseşte un depozitar online securizat (secured online repository) sau o cameră de bază de date virtuală (virtual data room) ca opţiune de transmitere şi stocare de documente, cu condiţia agreării de către toţi participanţii la procesul arbitral.

^[36] VIAC Portal – Vienna International Arbitral Centre. VIAC introduce portalul VIAC – o platformă de gestionare a cazurilor online găzduită pe HighQ, un software de partajare a fişierelor şi colaborare bazat pe cloud, operat de Thomson Reuters. Portalul VIAC poate fi utilizat pentru toate tipurile de proceduri VIAC pentru comunicare între VIAC, părţi şi arbitri sau alţi neutri terţi. Pe portal, va fi deschis un site separat pentru fiecare caz. Portalul VIAC este creat pentru a spori în continuare eficienţa în cazurile VIAC, pentru a permite transparenţa participanţilor la cazuri şi pentru a răspunde presiunii tot mai mari de a asigura securitatea, confidenţialitatea şi protecţia datelor.

^[37] Official Launch of Prague Rules in cooperation with Global Arbitration Review, https://www.praguerules.com/events/the-prague-rules-on-the-taking-of-evidence-is-it-an-alternative-to-the-iba-rules-prague/.

^[38] Autorul acestei contribuţii este singurul membru român al Grupului de lucru pentru Regulile de la Praga, https://www.praguerules.com/working_group/. Studii legate de acest subiect, inclusiv al autorului, Publications (praguerules.com).

^[39] Note of the Working Group, https://www.praguerules.com/upload/medialibrary/9dc/9dc31ba7799e26473d92961d926948c9.pdf

^[40] [ARBITRATION] Soft law in international arbitration: the Prague Rules one year after their entry into force – a true alternative to the IBA Rules? – BMH Avocats.

^[41] 2be722293282aed11986600b8983c503.pdf (praguerules.com).

^[42] A se vedea Curtea Supremă a Austriei, Dosarul nr. 18 ONc 3/20, publicat la 28 septembrie 2020, Austrian Supreme Court confirms arbitral tribunal’s ruling to hold virtual hearing despite one party’s objection – Global Arbitration News; Austrian Supreme Court confirms arbitral tribunal’s ruling to hold virtual hearing despite one party’s objection – Lexology; http://arbitrationblog.kluwerarbitration.com/2020/10/24/in-a-first-worldwide-austrian-supreme-court-confirms-arbitral-tribunals-power-to-hold-remote-hearings-over-one-partys-objection-and-rejects-due-process-concerns/.

^[43] https://www.lexisnexis.co.uk/legal/precedents/redfern-schedule-arbitration.

^[44] Soft Law In International Arbitration – Litigation, Mediation & Arbitration – Turkey (mondaq.com)

^[45] M. Stacher, The Authority of Para-Regulatory Texts, in ASA Special Series No: 37, p. 108.

^[46] G. Kaufmann-Kohler, Soft Law in International Arbitration: Codification and Normativity, în Journal of International Dispute Resolution, 2010, p. 14.

^[47] B. Gross, M. Stojiljković, The Challenge of an Arbitral Award on the Basis of a PRT in ASA Special Series No: 37, p. 127-138.

^[48] G. Kaufmann-Kohler, op. cit., p. 14.

^[49] Soft Law In International Arbitration – Litigation, Mediation & Arbitration – Turkey (mondaq.com)

^[50] B. Gross, M. Stojiljković, op. cit., p. 127-138.

^[51] Microsoft Word – 07-Arroyo Soft Law for EIAR V7 N2 (diegofernandezarroyo.net).

^[52] https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=3793316.

^[53] Arbitration Tech Toolbox: What’s in Your Toolbox? – Kluwer Arbitration Blog; Arbitration Tech Toolbox: Toward Pandemic-Proof Arbitrations: The Augmented View – Lexology; Arbitration Tech Toolbox: What’s in Your Toolbox? – Kluwer Arbitration Blog.

^[54] (PDF) The Meaning of Soft Law in International Commercial Arbitration (researchgate.net).

^[55] Video & Audio: CUArb/LCIL Lecture Series: ‚Soft Law and International Arbitration: an Interactive Q&A on the Key Instruments and Developments’ – Metadata (cam.ac.uk).

^[56] Microsoft Word – 07-Arroyo Soft Law for EIAR V7 N2 (diegofernandezarroyo.net).

^[57] A se vedea ultimele sondaje emise de Queen Mary (QMUL): 2021 International Arbitration Survey: Adapting Arbitration to a Changing World, 2021 International Arbitration Survey: Adapting Arbitration to a Changing World – School of International Arbitration (qmul.ac.uk); 2019 International Arbitration Survey: International Construction Disputes, 2019 International Arbitration Survey: International Construction Disputes – School of International Arbitration (qmul.ac.uk); 2018 International Arbitration Survey: The Evolution of International Arbitration, 2018 International Arbitration Survey: The Evolution of International Arbitration | White & Case LLP (whitecase.com) samd.