Titlul executoriu – Executarea silită în Codul de procedură civilă

Mădălina Dinu, Roxana Stanciu, Executarea silită în Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, 2019, p. 46-52.

Art. 632. Temeiul executării silite

(1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

(2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Comentariu

1. Titlul executoriu. Noţiune

Existenţa unui titlu executoriu constituie o condiţie sine qua non pentru începerea executării silite. Indiferent de modalitatea în care urmează a se face executarea silită, obligaţia ce se solicită a fi pusă în executare silită trebuie să fie constatată printr-un titlu executoriu. Sintagma „numai în temeiul unui titlu executoriu” utilizată de legiuitor este de natură a sublinia şi, în acelaşi timp, a limita sfera actelor în temeiul cărora se poate realiza executarea silită, în sensul că doar titlul executoriu poate conduce la iniţierea procedurii execuţionale, fiind excluse orice alte titluri care nu au acest caracter. Totodată, în ipoteza în care s-a început executarea silită în temeiul unui titlu care nu este potrivit legii executoriu, se poate obţine desfiinţarea tuturor actelor de executare pe calea contestaţiei la executare.

Se poate observa că dispoziţiile art. 632 CPC nu definesc noţiunea de titlu executoriu, legiuitorul limitându-se doar la a enumera înscrisurile care constituie titluri executorii.

2. Categorii de titluri executorii

În analiza categoriei titlurilor executorii vom reţine că acestea constituie „actele întocmite potrivit legii de organele competente şi care pot servi la pornirea executării silite şi la realizarea, pe această cale, a drepturilor recunoscute prin acele acte”^[1].

Formează categoria titlurilor executorii:
– hotărârile judecătoreşti executorii, având această caracteristică hotărârile pronunţate în condiţiile art. 633 CPC;
– hotărârile cu executare provizorie pronunţate în temeiul art. 448-450 CPC;
– hotărârile definitive, prevăzute în cuprinsul art. 634 CPC;
– orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare; această categorie este destul de vastă, caracter de titlu executoriu având hotărârea arbitrală, hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale rămase definitive, titlurile executorii europene, încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii, înscrisurile autentice, titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie – cambia, cecul, biletul la ordin –, precum şi înscrisurile notariale în condiţiile art. 639 CPC.

O situaţie specială este şi aceea prevăzută de art. 339 alin. (2) CPC, potrivit căruia încheierea prin care instanţa stabileşte onorariul definitiv al expertului judiciar este executorie. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 23 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară^[2], plata onorariului şi a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar pentru efectuarea expertizei, se face numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare. Însă procedura de decontare a onorariului adoptată prin ordin al ministrului justiţiei presupune ca expertul să depună la biroul local dovada achitării de către părţi a onorariului, astfel că prezumţia de la care porneşte art. 23 din O.G. nr. 2/2000 este aceea că suma definitivă a fost deja achitată integral. Dacă părţile nu achită benevol diferenţa de onorariu, credem că poate fi pornită, la cererea expertului, executarea silită în temeiul încheierii de stabilire a onorariului definitiv, în caz contrar executorialitatea prevăzută de lege a acestei încheieri neavând finalitate. Cu toate acestea, plata onorariului se va face şi în cadrul executării silite tot în contul biroului local de expertize, iar nu direct expertului, întrucât art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 este imperativ, astfel că la distribuirea sumelor consemnarea se va face în contul respectiv.

3. Certificat de grefă

Contrar unei opinii exprimate în doctrină^[3], care nu exclude posibilitatea realizării executării silite în temeiul unui certificat de grefă, apreciem că acest lucru nu este posibil. Dacă hotărârea există, nu pot fi găsite argumente pentru care ea să nu stea la baza executării. Dacă nu există (pentru că nu a fost redactată), atunci titlul executoriu însuşi nu există. Atât timp cât dispoziţiile art. 623 şi urm. CPC fac referire exclusiv la hotărâre, iar nu la dispozitiv, minută, certificat sau orice altă variantă, credem că niciun argument contrar nu poate fi primit. De altfel, aceasta este concepţia dreptului intern, de a conferi forţă executorie în principal hotărârii judecătoreşti, care nu poate fi concepută în altă formă decât cea prevăzută de art. 425 CPC.

4. Partea din hotărâre care poate fi pusă în executare

Ceea ce poate fi pus în executare silită sunt exclusiv măsurile cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătoreşti care reprezintă titlu executoriu. Considerentele, chiar dacă cuprind dispoziţii suplimentare (sau contrare) faţă de dispozitiv, nu pot sta la baza actelor de executare. În situaţia unor considerente contrare sau excedentare, se poate formula însă contestaţie la titlu, dacă partea nu a uzat de calea cererii de lămurire a întinderii şi aplicării dispozitivului. Prin urmare, dacă încuviinţarea executării nu este dată pentru acest motiv (lipsa din dispozitiv a obligaţiilor a căror executare silită se cere), creditorul poate uza de calea prevăzută de art. 443 CPC. Dacă a fost încuviinţată executarea, creditorul conservă posibilitatea utilizării art. 443 CPC ori debitorul poate formula contestaţia prevăzută de art. 712 alin. (2) din acelaşi cod. Important de semnalat este însă faptul că art. 443 CPC nu prevede un termen pentru formularea cererii de lămurire a hotărârii, în timp ce exercitarea contestaţiei prevăzute de art. 712 alin. (2) CPC este condiţionată de respectarea termenelor prevăzute de art. 715. Facem însă menţiunea că interesul debitorului de a promova această contestaţie se naşte numai din momentul în care i se comunică acte procedurale ce cuprind măsuri dintre cele neconsemnate în dispozitivul titlului executoriu, în consecinţă, şi termenul de 15 zile fiind calculat de la data comunicării acestor acte.

5. Imposibilitatea de a conferi caracter de titlu executoriu unui acord

Părţile nu pot conferi, prin acordul lor de voinţă, caracter de titlu executoriu înscrisului care constată actul juridic (negotium) perfectat de ele, dacă legea nu îi conferă un astfel de caracter. În caz contrar, instanţa de executare va constata lipsa titlului executoriu, cu posibilitatea suspendării executării silite fără achitarea unei cauţiuni.

Dezlegarea unor chestiuni de drept

1. Creanţă garantată printr-un contract de ipotecă valabil încheiat. Executare silită. „În interpretarea dispoziţiilor art. 2431 C. civ. raportat la art. 632 CPC, este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu” (I.C.C.J., compl. DCD, Decizia nr. 60 din 18 septembrie 2017, M. Of. nr. 928 din 24 noiembrie 2017).

Practică judiciară

1. Hotărâre arbitrală. „Hotărârea arbitrală, chiar dacă a fost atacată cu acţiune în anulare, constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească” (Jud. Oradea, sent. civ. nr. 13837/2013, portal.just.ro).

2. Ordonanţă de plată. Efectul formulării cererii în anulare. „Exercitarea cererii în anulare împotriva ordonanţei de plată nu suspendă executarea. Prin urmare, ordonanţa de plată este executorie, indiferent dacă s-a exercitat sau nu calea cererii în anulare” (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 817/A din 11 septembrie 2013, în R. Stanciu, Încuviinţarea executării silite în noul Cod de procedură civilă. Practică judiciară comentată, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 53).

3. Solidaritatea debitorilor. „Critica contestatoarei privind nelegalitatea executării silite, motivat de faptul că trebuia pusă în executare sentinţa civilă nr. X pronunţată în dosarul nr. X/a1 prin care sentinţa civilă nr. X din 14 martie 2011 a fost completată, nu este întemeiată, întrucât, prin completare, au fost obligaţi, în solidar, şi alţi pârâţi împreună cu debitoarele menţionate la plata sumelor stabilite prin sentinţa civilă completată. Aşadar, apare lipsită de relevanţă împrejurarea că nu a fost pusă în executare sentinţa civilă nr. X pronunţată în dosarul nr. X/a1, având în vedere că prin cele două sentinţe civile s-a prevăzut solidaritatea obligaţiei de plată a sumei stabilite în urma judecăţii, iar prin sentinţa invocată de contestatoare nu a fost înlăturată solidaritatea codebitorilor. Solidaritatea permite creditorului să urmărească pe oricare dintre debitorii ţinuţi solidar, la alegerea sa, solidaritatea pasivă înfăţişându-se pentru creditori ca o adevărată garanţie a executării creanţei sale. Având posibilitatea să aleagă pe acela dintre codebitorii solidari care este mai solvabil, creditorul evită riscul divizării urmăririi între codebitori, în ipoteza în care unul dintre debitori ar fi insolvabil. Astfel, riscul eventualei insolvabilităţi a unuia dintre codebitorii solidari nu mai este suportat de creditor, ci de codebitorul insolvabil, care a executat creanţa în întregime şi care are posibilitatea să se întoarcă împotriva celorlalţi codebitori pentru partea acestora” (Jud. Bârlad, sent. nr. 1029 din 16 aprilie 2013, portal.just.ro).

4. Ordonanţă preşedinţială. „La data punerii sale în executare, titlul executoriu era valid, era apt de a fi pus în executare şi era reprezentat de o sentinţă civilă pronunţată într-o ordonanţă preşedinţială. Prin dispozitivul acestuia se stabilea în sarcina contestatorilor de a permite intimatei să intre în curtea lor pentru a efectua lucrări la imobilul proprietatea acesteia. Pentru că aceştia nu i-au permis intimatei de bunăvoie să poată să efectueze reparaţii la imobil, aceasta a apelat la un executor judecătoresc pentru punerea în executare a titlului pe care îl deţinea. În cadrul acestei proceduri, desfăşurată ulterior obţinerii titlului, intimatei i s-a permis pătrunderea în curtea proprietatea contestatorilor. Punerea în executare a unui titlu reprezentat de o sentinţă judecătorească pronunţată într-o ordonanţă preşedinţială nu este condiţionată de existenţa unui titlu executoriu pe fondul cauzei. Numai admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială este condiţionată de existenţa pe rolul instanţei a unei acţiuni prin care se solicită soluţionarea cauzei pe fond. De altfel, art. 632 CPC prevede că hotărârile cu executare provizorie constituie titluri executorii.

Contestatorii nu au făcut dovada desfiinţării titlului executoriu în condiţiile art. 643 CPC, pentru a se putea dispune desfiinţarea actelor de executare silită şi, pe cale de consecinţă, întoarcerea executării. Apelanţii fac confuzie între desfiinţarea titlului executoriu şi titlul executoriu vremelnic. Cele două noţiuni nu pot fi confundate. În primul caz titlul a fost desfiinţat, iar în cel de-al doilea este vorba despre un titlu care este reprezentat de o hotărâre cu executare provizorie” (Trib. Alba, s. I civ., dec. civ. nr. 306/A din 10 mai 2016).

5. Ordonanţă de scoatere de sub urmărirea penală^[4]. „(…) Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş (…) s-au dispus scoaterea de sub urmărire penală (…) şi aplicarea unei sancţiuni administrative – amendă în cuantum de 300 de lei. (…) Prin aceeaşi ordonanţă (…) s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii faptelor, prin mutarea gardului şi respectarea limitelor celor două proprietăţi. (…) Nereprezentând un titlu executoriu, dispozitivul ordonanţei nu prezintă caracteristicile unui asemenea act, lipsindu-i elementele specifice necesare punerii în executare din punctul de vedere al înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului, printre care şi claritatea (…). (…) Faptul că respectiva ordonanţă a fost contestată în instanţă, sens în care s-a pronunţat o soluţie de respingere a plângerii, nu îi conferă caracter executoriu” (Trib. Olt, s. I civ., dec. civ. nr. 40 din 23 mai 2018, în R.R.E.S. nr. 2/2018, p. 196-198).

6. Contract de gaj încheiat conform legislaţiei anterioare. Lipsa titlului executoriu. „Instanţa va analiza natura de titlu executoriu a contractului de gaj raportat la legislaţia în vigoare la momentul încheierii lui, neputându-se conferi acest caracter unui înscris pentru care, la data întocmirii, nu existau dispoziţii legale în acest sens. Cum, la data de 31 octombrie 2007, nu erau în vigoare dispoziţii legale care să confere contractului de gaj fără deposedare caracter de titlu executoriu, Tribunalul constată că executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 35/2017 este nelegală, fiind începută cu încălcarea dispoziţiilor art. 632 alin. (1) CPC, potrivit cărora «Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu». (…) În acest sens, se reţin lipsa unui titlu executoriu care să stea la baza executării silite, astfel cum s-a arătat anterior, precum şi menţionarea greşită în conţinutul încheierii de încuviinţare a executării silite a unor temeiuri inaplicabile în speţă. Astfel, art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006^[5] conferă caracter de titlu executoriu contractelor de credit, inclusiv contractelor de garanţie reală sau personală încheiate cu o instituţie de credit. Or, contractul de gaj fără deposedare autentificat sub nr. 4750 din 31 octombrie 2007 de către biroul notarului public nu este încheiat cu o instituţie de credit, astfel încât nu îi sunt aplicabile dispoziţiile legale reţinute în încheierea de încuviinţare a executării silite” (Trib. Buzău, s. I civ., dec. civ. nr. 713 din 17 octombrie 2018).

7. Hotărâre a Curţii de Conturi. Lipsa titlului executoriu (în materie fiscală). „(…) chiar dacă prin decizia nr. 32 din 4 noiembrie 2015 a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi B., s-au decis, la pct. i, «stabilirea şi înregistrarea în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă a veniturilor în cuantum total estimat de 22.047 de lei, pentru perioada 1 decembrie 2012 – 30 septembrie 2015, din care suma de 18.343 de lei reprezintă venituri din închirierea sau concesionarea către SC A. SRL a clădirii aparţinând domeniului privat al UATC V., iar suma de 3.704 lei reprezintă majorări de întârziere estimate până la data de 30 septembrie 2015 şi recuperarea acestor sume de la SC A. SRL, conform prevederilor legale», aceasta nu înseamnă că decizia Camerei de Conturi B. constituie titlu de creanţă bugetară potrivit art. 1 pct. 38 din Legea nr. 207/2015. O astfel de decizie, cu caracter administrativ, nu este opozabilă contestatoarei SC A. SRL, ci doar unităţii administrativ-teritoriale apelante, în sarcina căreia impune obligaţii de recuperare a prejudiciului.

Din cele dispuse prin această decizie mai rezultă că, pentru recuperarea de la contestatoare a sumelor menţionate în decizie, apelanta trebuia să procedeze conform prevederilor legale. Or, art. 226 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 impune ca executarea silită a creanţelor fiscale să se efectueze în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, niciun titlu executoriu neputându-se emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada emiterii unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, Tribunalul constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că executarea silită însăşi este nelegală” (Trib. Brăila, s. I civ., dec. civ. nr. 447 din 15 mai 2017).

8. Sentinţă civilă definitivă. Titlu executoriu. Decizie civilă neredactată la data încuviinţării executării silite. Efecte. „Este adevărat că, la data formulării cererii de încuviinţare a executării silite de către apelantă, în dosarul execuţional (…) au fost depuse sentinţa civilă nr. 794/2015 a Judecătoriei Câmpeni şi minuta deciziei civile nr. 272/A/2016 a Tribunalului Alba, cerere încuviinţată prin încheierea nr. 883/2016 (…). Instanţa de fond reţine corect că minuta deciziei civile nr. 272/A/2016 nu poate fi considerată titlu executoriu în sensul prevederilor art. 632 raportat la art. 425 CPC, care reglementează temeiul executării silite şi, respectiv, conţinutul hotărârii, or, câtă vreme decizia sus-menţionată nu era redactată la data formulării de către apelantă a cererii de executare silită, nu se poate considera că această minută intră în sfera de aplicare a art. 632-634 CPC, texte de lege care fac trimitere la termenul de «hotărâre» care, potrivit art. 425 alin. (1) lit. a)-c) CPC, cuprinde partea introductivă, considerentele şi dispozitivul în totalitatea lor.

Eroarea instanţei de fond constă însă în anularea formelor de executare întocmite în dosarul execuţional anterior menţionat, în totalitatea acestora, inclusiv în ceea ce priveşte executarea silită a sentinţei civile nr. 794/2015, hotărâre care constituia titlu executoriu la data formulării cererii de încuviinţare a executării, fiind definitivă în sensul prevederilor art. 632 alin. (2) raportat la art. 634 CPC.

Prin urmare, obligaţia contestatorilor de a permite accesul apelantei pe terenul menţionat în dispozitivul acestei hotărâri şi plata în favoarea acesteia a cheltuielilor de judecată în sumă de 94,97 lei puteau fi puse în executare, în mod greşit fiind anulate actele de executare sub aspectul executării sentinţei, acestea fiind nule doar pentru suma de 2.000 de lei aferentă deciziei civile nr. 272/2016” (Trib. Alba, s. I civ., dec. civ. nr. 393/A din 28 iunie 2017).

Note de subsol

^[1] V.M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Ed. Național, 2013, p. 524.

^[2] M. Of. nr. 26 din 25 ianuarie 2000.

^[3] O. Popescu, A.M. Teoc, Consideraţii privind posibilitatea de a porni executarea silită în temeiul unui certificat de grefă, în R.R.E.S. nr. 3/2014, p. 76-84.

^[4] Soluţie prevăzută de Codul de procedură penală din 1968, în prezent soluţia care se poate dispune fiind clasarea.

^[5] Privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (M. Of. nr. 1027 din 27 decembrie 2006).