Răspunderea disciplinară a avocaților

Text extras din lucrarea Statutul juridic al profesiei de avocat, autor Roxana Matefi, Editura Hamangiu, 2026, p. 144-163.

§1. Noțiune

„Avocații sunt, întocmai ca toți cetățenii, justițiabili în cadrul jurisdicțiilor ordinare pentru faptele ce cad în competența instanțelor de judecată. Însă, dată fiind calitatea lor de avocați, ei sunt supuși jurisdicției disciplinare în cadrul baroului din care fac parte, în fața căruia pot fi chemați să răspundă pentru încălcarea normelor profesionale pe care sunt ținuți să le respecte”^[1].

„Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimțită, buna îndeplinire de către avocat a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă pentru buna funcționare a oricărei societăți omenești. Nerespectarea acestor norme de către avocați va conduce în ultimă instanță la o sancțiune disciplinară”^[2].

În literatura juridică, răspunderea disciplinară a fost definită ca fiind „acea formă a răspunderii juridice, specifică dreptului muncii, ce constă în sancționarea faptelor de încălcare cu vinovăție de către orice salariat a normelor legale, regulamentului intern, contractului individual și/sau colectiv de muncă, ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici”^[3].

Într-o altă accepțiune, „ansamblul normelor legale care definesc abaterile disciplinare, stabilesc sancțiunile disciplinare și reglementează condițiile de fond și procedurale pentru aplicarea lor constituie forma de răspundere juridică specifică dreptului muncii – răspunderea disciplinară”^[4].

După cum s-a arătat în doctrină^[5], răspunderea disciplinară presupune, îndeobște, săvârșirea unei „abateri disciplinare”, având ca elemente constitutive: o faptă – acțiune sau inacțiune – prin care se încalcă obligațiile de serviciu; un subiect, autor al faptei, totdeauna persoană fizică, susceptibilă să răspundă juridicește; vinovăția autorului faptei, sub forma intenției sau a culpei.

În legislația franceză regăsim o definiție interesantă a abaterii disciplinare într-un Decret adoptat la 9 iunie 1972, care stabilește că „toate contravențiile la legi și alte reglementări, toate infracțiunile privind regulile profesionale, precum și orice atingere adusă cinstei și onoarei, chiar dacă privesc fapte extraprofesionale, expun avocatul care le-a comis la sancțiuni de natură disciplinară”^[6].

§2. Natură juridică

Răspunderea disciplinară „intervine nu doar în cazurile în care există un angajator și un contract de muncă, ci și în alte situații, existând categorii profesionale care, deși nu se circumscriu celor două condiții, răspund totuși disciplinar”^[7].

Amintim în acest sens categoria profesională a magistraților, care, deși nu încheie un contract de muncă, neavând calitatea de angajați, răspund disciplinar conform Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor^[8], Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii^[9] și Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Situația este oarecum similară și în cazul avocatului, în privința căruia, deși „este un liber-profesionist și nu acționează în virtutea implicării sale într-o activitate productivă care să se desfășoare în temeiul unor raporturi juridice clasice de muncă, totuși legea instituie obligativitatea antrenării răspunderii sale disciplinare în cazurile expres prevăzute”^[10].

Așadar, în timp ce în dreptul muncii răspunderea disciplinară are o natură contractuală, în cazul avocatului ea se naște în virtutea legii.

„Răspunderea disciplinară, ca instituție fundamentală a dreptului muncii, nu poate și nici nu trebuie să facă excepție de la sistemul general al legislației muncii”^[11]. Având în vedere multitudinea raporturilor de muncă și faptul că „reglementarea lor nu este posibilă în detaliu și pentru toate domeniile, (…) doar prin legi-cadru, se impun reglementări speciale, izvorâte din specificul evident al relațiilor sociale de muncă ale personalului salariat din anumite sectoare de activitate”^[12].

§3. Reglementare

3.1. Scurt istoric

De-a lungul vremii, reglementarea răspunderii disciplinare a avocatului a căzut sub incidența normelor de drept comun, precum și a normelor specifice profesiei de avocat.

Potrivit Legii pentru organizarea Corpului de Advocați din 12 martie 1907, acțiunea disciplinară îndreptată împotriva avocaților era judecată de către Consiliul de disciplină, după citarea în prealabil a avocatului în cauză. Acțiunea disciplinară avea ca obiect tragerea la răspundere a avocatului care se făcea vinovat de acte sau fapte care aduceau atingere onoarei sau prestigiului profesiei și care erau legate de exercitarea acesteia. Orice persoană putea formula împotriva avocatului o plângere întemeiată pe astfel de fapte, plângere ce se înainta decanului baroului în cadrul căruia figura avocatul în cauză. În urma unei analize temeinice a cauzei, Consiliul adopta o decizie supusă apelului.

În conformitate cu Legea pentru organizarea și unificarea Corpului de Advocați din 1923, modificată în 1925, sancțiunile disciplinare care puteau fi dispuse împotriva unui avocat care se făcea vinovat de o abatere disciplinară erau avertismentul, mustrarea, amenda, interdicția temporară sau definitivă de a mai profesa.

Acțiunea disciplinară avea un caracter independent în raport cu orice altă acțiune, însă putea fi amânată în ipoteza în care împotriva avocatului era exercitată o acțiune penală, până la soluționarea definitivă a acesteia.

„În ipoteza în care avocatul era chemat în fața unei instanțe penale ca inculpat pentru o infracțiune care atrage nedemnitatea, fără să se fi pornit împotriva sa și o acțiune disciplinară, consiliul aprecia, după o prealabilă cercetare a dosarului penal, dacă era sau nu necesară suspendarea exercițiului profesiei de avocat până la pronunțarea sentinței. În același timp, legea mai instituia în sarcina instanțelor judecătorești obligația de a informa baroul cu privire la orice acțiune pornită împotriva unui avocat”^[13].

Deciziile adoptate de Consiliul de disciplină și de Comisia de examinare erau susceptibile de a fi apelate la Consiliul de apel, iar deciziile acestui organ puteau fi recurate în termen de 15 zile de la pronunțarea deciziei Consiliului de apel, la Consiliul General al Corpurilor de Avocați.

Deciziile definitive ale Consiliului de apel și ale Consiliului de disciplină aveau autoritate de lucru judecat față de toate corpurile de avocați din țară. În ipoteza în care împotriva avocatului era dispusă măsura excluderii definitive din profesie, aceasta era comunicată de urgență Uniunii Avocaților și era publicată în Buletinul Corpului de Avocați din România.

În cuprinsul Legii pentru organizarea Corpului de Avocați din 28 decembrie 1931 sunt enunțate categoriile de abateri disciplinare care îi puteau fi imputate avocatului, respectiv încălcarea dispozițiilor regulamentului profesiei sau a deciziilor organelor Corpului de Avocați, precum și fapte de natură să compromită onoarea sau prestigiul avocatului, de notorietate publică.

Decretul-lege pentru Comisiunea de disciplină a avocaților publici din 1937 conținea dispoziții privind modalitatea de constituire a Comisiei de disciplină, precum și de judecare a celui căruia i se rețineau în sarcină abateri disciplinare.

„Componența Comisiei de disciplină era stabilită astfel încât să se asigure o imparțialitate absolută în judecarea abaterii disciplinare invocate, prin participarea unor membri ai Înaltei Curți de Casație și din Consiliul Superior al Avocaturii statului. Comisia de disciplină putea fi sesizată direct de către ministrul justiției. În cazul în care se stabilea vinovăția avocatului public, punerea în aplicare a pedepselor era realizabilă numai de către ministrul justiției”^[14].

Decretul-lege pentru organizarea Corpului de Avocați din România din 1940 stabilea că acțiunea disciplinară putea avea la bază încălcarea dispozițiilor legii profesiei, a regulamentului general de aplicare a acesteia, a regulamentelor întocmite de Uniunea Barourilor, a deciziilor organelor de conducere și orice acte sau fapte în legătură cu exercițiul profesiunii sau care, cu toate că sunt străine de exercițiul profesiunii, pot aduce atingere onoarei sau prestigiului avocatului ori Corpului de Avocați.

Termenul de prescripție în interiorul căruia putea fi exercitată acțiunea disciplinară era de 5 ani de la data la care persoana prejudiciată a putut lua cunoștință de motivele care au determinat pornirea unei astfel de acțiuni.

Dispoziții cu privire la răspunderea disciplinară a avocaților regăsim și în Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea și exercitarea avocaturii, care stabilea că încălcarea prevederilor cu privire la exercitarea profesiei de avocat, precum și orice comportare contrară intereselor obștești, intereselor legale ale celor care recurg la asistența juridică sau în contrazicere cu atitudinea și poziția justă față de muncă, de care trebuie să dea dovadă avocații în exercitarea profesiei, atrag răspunderea disciplinară^[15].

Sancțiunile disciplinare ce puteau fi aplicate avocaților care se făceau vinovați de o anumită abatere disciplinară erau, în funcție de gravitatea lor: observația, mustrarea, mustrarea cu avertisment, transferarea în alt birou colectiv de asistență juridică, pe termen de până la 3 luni, putându-se ajunge chiar până la excluderea din colegiu.

Organele disciplinare competente să aplice sancțiunile disciplinare erau Comisia de disciplină a colegiilor de avocați, în cazul abaterilor săvârșite de membrii colegiilor, precum și Comisia de disciplină a Consiliului Central al Colegiilor de Avocați, în ipoteza în care abaterile erau comise de membrii consiliilor colegiilor sau de membrii Consiliului Central al Colegiilor de Avocați sau ai prezidiului acestuia.

Decretul mai prevedea că, în cazul în care acțiunea disciplinară era pornită pentru abateri disciplinare sau fapte penale deosebit de grave, consiliul colegiului sau prezidiul Central al Colegiilor de Avocați, după caz, putea dispune suspendarea din exercițiul profesiei a celui trimis în judecată disciplinară până la darea deciziei Comisiei de disciplină^[16].

În Franța, sub regimul Imperiului, „exercitarea acțiunii disciplinare intra în atribuțiile Consiliului de disciplină, căruia îi revenea misiunea, conform art. 23 din Decretul adoptat la 14 decembrie 1810, de a veghea la conservarea onoarei Ordinului Avocaților și la menținerea principiilor demnității și cinstei care stăteau la baza avocaturii, însă sub controlul puterii judecătorești. Consiliul baroului avea misiunea de a reprima sau de a pedepsi pe cale disciplinară infracțiunile și erorile comise de avocați. Împotriva sancțiunilor aplicate avocaților se putea exercita calea de atac a apelului la Curtea imperială”^[17].

Potrivit Legii adoptate în Franța la 31 decembrie 1971, asupra abaterilor disciplinare ale avocaților se pronunța consiliul baroului, a cărui decizie putea fi apoi supusă apelului în fața curții de apel, iar hotărârea acestei din urmă instanțe se putea ataca la Curtea de Casație. Dacă un avocat comitea o abatere de natură profesională în fața unei instanțe, aceasta putea sesiza consiliul baroului, precum și procurorul general cu privire la faptele comise de avocat^[18].

3.2. Răspunderea disciplinară conform reglementării actuale

În legislația actuală, potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat^[19], avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale Uniunii Naționale a Barourilor din România (în continuare, U.N.B.R.), precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură a prejudicia onoarea și prestigiul profesiei, ale corpului de avocați sau ale instituției.

De asemenea, conform art. 39 alin. (1) din aceeași lege, „avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredințate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanțele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituții, conform mandatului încredințat, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională, să pledeze cu demnitate față de judecători și de părțile din proces, să depună concluzii scrise sau note de ședință ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanța de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară”.

Textul de lege enunțat conține o enumerare a obligațiilor esențiale ale avocatului, obligații a căror încălcare imputabilă este calificată de legiuitor drept abatere disciplinară.

În cuprinsul Legii nr. 51/1995sunt indicate mai multe ipoteze în care suntem în prezența unei abateri disciplinare, de exemplu, absența repetată și nejustificată de la ședințele și activitățile profesionale organizate în cadrul baroului în care este înscris^[20] sau nerespectarea de către avocatul stagiar a îndatoririlor suplimentare care îi incumbă în conformitate cu dispozițiile Statutului profesiei de avocat^[21].

Conform dispozițiilor Statutului profesiei de avocat, abaterea disciplinară este calificată ca fiind „fapta săvârșită de avocat, în nume propriu sau în numele și pentru forma de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă dispozițiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel național sau ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care acesta își are sediul secundar și care este de natură să prejudicieze onoarea ori prestigiul profesiei, ale corpului de avocați sau ale instituției”^[22].

§4. Sancțiunile disciplinare aplicabile avocaților

4.1. Considerații introductive

Conform unei definiții date în doctrină, „sancțiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege, având ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu și respectarea normelor de comportare, precum și prevenirea producerii unor acte de indisciplină”^[23].

În toate jurisdicțiile sancțiunile sunt aproape similare, gradate de la amenințări cu amenzi și până la suspendarea din practică pentru o perioadă sau pe viață. Nerespectarea anumitor sancțiuni poate constitui un motiv pentru angajarea răspunderii penale, spre exemplu, în cazul unui avocat suspendat care continuă să profeseze^[24].

În România, sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate avocatului care se face vinovat de săvârșirea unei abateri de natură disciplinară sunt:

a) mustrarea;

b) avertismentul;

c) amendă de la 500 la 5.000 de lei;

d) interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de la o lună la un an;

e) excluderea din profesie^[25].

În legislația franceză, sancțiunile disciplinare principale sunt avertismentul, mustrarea, suspendarea temporară din exercitarea profesiei pe o durată maximă de 3 ani și radierea din tablou sau retragerea titlului onorific^[26]. Avertismentul, mustrarea și interdicția temporară de exercitare a profesiei vor putea fi însoțite și de următoarele sancțiuni suplimentare:

– interzicerea dreptului de a face parte din consiliul baroului, din Consiliul Național al Barourilor, din alte organisme sau consilii profesionale, precum și de a ocupa funcția de președinte al baroului, pe o perioadă de cel mult 10 ani;

– interdicția temporară, indiferent de modul de exercitare a profesiei, de a încheia un nou contract de colaborare sau un nou contract de stagiu cu un stagiar, precum și de a îndruma un nou colaborator sau un nou stagiar, pentru o perioadă maximă de 3 ani ori, în caz de recidivă, pentru o perioadă maximă de 5 ani^[27].

4.2. Mustrarea

Mustrarea este cea mai blândă sancțiune disciplinară ce poate fi aplicată avocatului care se face vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare, o astfel de măsură fiind dispusă în cazul unor încălcări de o gravitate redusă a normelor care reglementează exercitarea profesiei de avocat.

4.3. Avertismentul

Sub aspectul gravității sale, avertismentul se situează pe treapta imediat superioară mustrării, fiind tot o măsură disciplinară aplicabilă unor abateri de o importanță mai redusă. Această sancțiune a fost definită în literatura de specialitate ca acea măsură care „constă într-o comunicare scrisă prin care salariatul este încunoștințat că a săvârșit o abatere disciplinară, i se atrage atenția asupra faptei săvârșite și este avertizat că, dacă nu se va îndrepta și va săvârși noi abateri, i se vor aplica sancțiuni mai grave”^[28].

4.4. Amenda

Amenda în cuantum de la 500 la 5.000 de lei este o sancțiune cu caracter patrimonial, având însă și implicații morale, care îndeplinește o funcție de constrângere prin diminuarea patrimoniului celui căruia i se aplică. Individualizarea cuantumului acestei sancțiuni urmează a fi făcută proporțional cu gravitatea faptei săvârșite.

Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare, urmând a se face venit la bugetul baroului. În ipoteza neachitării în termenul stabilit de legiuitor, avocatul va fi suspendat de drept din exercițiul profesiei, până la achitarea sumei.

Limitele amenzii disciplinare se actualizează periodic de către Consiliul U.N.B.R., raportat la rata inflației.

4.5. Interdicția exercitării profesiei

Interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de la o lună la un an se aplică în cazul unor abateri grave^[29], individualizarea duratei acestei măsuri în limitele generale stabilite de legiuitor fiind lăsată la aprecierea instanței disciplinare în fața căreia se exercită acțiunea disciplinară împotriva avocatului.

4.6. Excluderea din profesie

Excluderea din profesieeste cea mai gravă sancțiune care poate fi aplicată avocatului, fiind dispusă în cazul celor mai grave abateri^[30], cu consecințe nu numai asupra poziției celui în cauză, ci și asupra viitorului său profesional și material^[31].

În literatura de specialitate s-a arătat că, „în cazul profesiunilor liberale, atunci când este permis cumulul în calitate de salariat în domenii în care se cere o reputație neștirbită (spre exemplu, în învățământ, pentru avocați), săvârșirea unei abateri disciplinare în exercitarea îndatoririlor de liber-profesionist ar putea să pună în cauză și situația persoanei respective în calitate de salariat (deoarece, prin ipoteză, reputația sa, spre a fi cadru didactic, a fost afectată)”^[32]. În ipoteza analizată, în ceea ce îi privește pe avocați, problema sancționării disciplinare în calitate de salariat, respectiv de cadru didactic se poate ridica doar după desfășurarea procedurii disciplinare despre care am făcut vorbire în analiza de mai sus.

„Sancțiunea disciplinară aplicată în interiorul corpului profesional – constând în excluderea din profesie – produce ex ipso încetarea de drept a contractului individual de muncă”^[33].

§5. Anchetarea abaterii disciplinare

5.1. Considerații introductive

În toate jurisdicțiile, barourile joacă un rol central în ceea ce privește supravegherea disciplinară. Baroul sau reprezentanții oficiali ai acestuia au responsabilitatea examinării inițiale a plângerilor și luării hotărârii în materie disciplinară. Deseori există comitete care se ocupă cu soluționarea plângerilor, precum și alte autorități disciplinare, formate din membrii Consiliului Baroului sau comisii mixte create în acest scop^[34].

În țara noastră, competența de a ancheta abaterea și de a exercita acțiunea disciplinară aparține, conform Legii nr. 51/1995, consiliului baroului^[35]. În ipoteza în care abaterea disciplinară a fost săvârșită de decanii barourilor sau de membrii Consiliului U.N.B.R., organul competent a realiza anchetarea și a exercita acțiunea disciplinară este Consiliul U.N.B.R. La luarea hotărârii disciplinare este interzis a lua parte persoana anchetată sau trimisă în judecată disciplinară^[36].

Legea nr. 51/1995 stabilește și un termen în care poate fi exercitată acțiunea disciplinară, respectiv cel mult un an de la data luării la cunoștință, de către consiliul baroului, despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii acesteia^[37].

Conform art. 268 din Statutul profesiei de avocat, instanțele disciplinare sunt: comisia de disciplină a baroului, Comisia centrală de disciplină și Consiliul U.N.B.R., în plenul său, constituit în condițiile Legii nr. 51/1995.

5.2. Atribuțiile comisiei de disciplină

Comisia de disciplină este organizată și funcționează în cadrul fiecărui barou, fiind alcătuită din 5 până la 11 membri, aleși pe o perioadă de 4 ani de către adunarea generală a baroului, din rândul avocaților cu o vechime de cel puțin 10 ani în profesie^[38].

Ea are caracter autonom în raport cu organele de conducere ale baroului și este condusă de un președinte ales dintre membrii săi. Secretarul comisiei de disciplină nu face parte dintre membrii acesteia, rolul său fiind acela al unui grefier, respectiv de a întocmi lucrările ce se impun pentru o bună desfășurare a activității comisiei^[39].

Comisia de disciplină judecă în primă instanță abaterile disciplinare săvârșite de avocații înscriși pe tabloul respectivului barou, exceptând abaterile săvârșite de decan și de membrii Consiliului U.N.B.R. În privința compunerii, aceasta judecă în complet de 3 membri^[40].

5.3. Atribuțiile Comisiei centrale de disciplină

Comisia centrală de disciplină este organizată și funcționează în cadrul U.N.B.R., în compunerea ei intrând reprezentanții barourilor desemnați de adunările generale ale acestora. Fiecare barou are dreptul la câte un reprezentant, ales de către Congresul avocaților dintre candidații desemnați de adunările generale ale barourilor. Pentru a deveni eligibil ca membru al Comisiei centrale de disciplină, avocatul trebuie să îndeplinească și condiția unei vechimi în profesie mai mari de 15 ani^[41].

Din completele de judecată nu pot face parte soțul sau rudele până la gradul al IV-lea inclusiv ale membrilor consiliului baroului din care face parte avocatul trimis în judecată, ale membrilor Consiliului U.N.B.R. în ipoteza prevăzută de art. 86 alin. (2) din Legea nr. 51/1995^[42] și nici soțul sau rudele până la gradul al IV-lea inclusiv ale părții care a declanșat prin plângere procedura disciplinară^[43].

Cât privește competența, Comisia centrală de disciplină judecă atât ca instanță de fond, cât și în contestație^[44].

Ca instanță de fond, judecă abaterile membrilor Consiliului U.N.B.R., precum și pe cele săvârșite de decanii barourilor, completele fiind alcătuite din 3 membri.

În contestație, Comisia centrală de disciplină judecă, în complete alcătuite din 5 membri, contestațiile formulate de avocatul interesat, de decanul baroului și de președintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunțate de comisiile de disciplină ale barourilor, precum și pe cele împotriva încheierilor prevăzute de art. 89 alin. (1) și (2)^[45] din Legea nr. 51/1995.

5.4. Atribuțiile Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România

Consiliul U.N.B.R., constituit ca instanță disciplinară, în plenul său, mai puțin cel în cauză, judecă recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de Comisia centrală de disciplină, ca instanță de fond, și a încheierilor prevăzute la art. 89 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995^[46].

Funcția de grefier al Consiliului U.N.B.R., constituit ca instanță disciplinară, este îndeplinită de unul dintre secretarii Uniunii, desemnat de Comisia permanentă^[47].

5.5. Procedura anchetării abaterii disciplinare

Procedura după care se realizează cercetarea abaterii disciplinare săvârșite de avocat este reglementată de art. 277-287 din Statutul profesiei de avocat.

Plângerea formulată împotriva unui avocat se adresează consiliului baroului pe tabloul căruia figurează avocatul în cauză. În ipotezele în care avocatul este pensionar care își continuă activitatea în profesie, este incompatibil sau retras din profesie, plângerea va fi înaintată baroului pe al cărui tablou este sau a fost înscris^[48].

Competența anchetării abaterii disciplinare revine consiliului baroului, care desemnează în acest sens un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Cercetările pot fi efectuate și prin intermediul unei comisii rogatorii la solicitarea consiliului baroului, în ipoteza în care abaterea a fost săvârșită pe raza unui alt barou. Cercetarea abaterii disciplinare săvârșite de un membru al Consiliului U.N.B.R. sau de un decan revine în competența Consiliului Uniunii^[49].

Cercetarea abaterii disciplinare nu poate fi efectuată decât după convocarea în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a avocatului cercetat, trimisă la sediul său profesional. Convocarea se poate face și prin înștiințarea în scris printr-un mijloc de comunicare care asigură conservarea dovezii și a datei la care a fost făcută înștiințarea, precum și prin luarea la cunoștință prin semnătură.

Înainte de efectuarea propriu-zisă a cercetării, avocatul va fi informat cu privire la obiectul anchetei disciplinare, luând astfel cunoștință despre conținutul plângerii sau sesizării.

Faptul că avocatul nu dă curs convocării sau nu prezintă înscrisurile solicitate nu constituie un impediment în derularea anchetei disciplinare, constituind, totodată, o încălcare a îndatoririlor profesionale^[50].

Cercetarea abaterii disciplinare presupune o serie de demersuri care cad în sarcina președintelui U.N.B.R., a decanului sau a consilierului delegat. Astfel, cei amintiți anterior vor convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea și orice alte persoane care cunosc împrejurări ce pot fi de folos în dezlegarea cazului, vor face verificări de înscrisuri și vor culege, prin mijloacele prevăzute de lege, orice informații ar fi necesare derulării cercetării^[51].

Cercetarea se finalizează prin întocmirea de către consilierul delegat a unui referat scris în care se vor consemna faptele, probele administrate, poziția celui cercetat, precum și propunerea de soluționare a plângerii sau a sesizării^[52].

După întocmirea referatului, acesta urmează a fi înregistrat la secretariatul decanului baroului sau al U.N.B.R., după caz, într-un interval de maximum 30 de zile de la primirea însărcinării^[53].

Ulterior înregistrării referatului, în următoarea ședință a consiliului baroului sau a Consiliului U.N.B.R., se procedează la anchetarea abaterii în baza referatului și a lucrărilor în temeiul cărora a fost întocmit acesta.

Avocatul a cărui faptă face obiectul plângerii sau sesizării va putea fi convocat în vederea audierii, fără ca ascultarea lui în această fază să fie obligatorie, fiind doar o chestiune facultativă lăsată la aprecierea consiliului baroului sau, după caz, a Consiliului U.N.B.R.^[54]

Ca urmare a efectuării anchetei disciplinare, măsurile care pot fi luate de Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului sunt exercitarea acțiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor.

Soluția se va comunica atât avocatului cercetat, cât și persoanei care a făcut plângerea și președintelui U.N.B.R., în termen de 15 zile de la data luării deciziei.

Dacă soluția dată presupune exercitarea acțiunii disciplinare, urmează a fi desemnat un consilier care va susține acțiunea la instanța disciplinară.

Acțiunea disciplinară se va redacta în scris, cuprinzând o motivare în fapt și în drept, indicându-se persoanele care urmează să fie citate în fața instanței disciplinare, și va fi semnată, după caz, de decanul baroului sau de președintele U.N.B.R.

În ipoteza unei abateri grave, președintele U.N.B.R. sau decanul poate solicita comisiei de disciplină competente suspendarea din profesie a avocatului în cauză, în condițiile Codului de procedură civilă privind ordonanța președințială^[55].

În situația în care fapta care constituie abatere disciplinară face obiectul urmăririi penale sau se află în faza de judecată, procedura disciplinară se suspendă, urmând a fi reluată după soluționarea cauzei^[56].

În fața instanțelor disciplinare, procedura de citare se va realiza prin scrisoare recomandată, avocatul urmând a se înfățișa personal, putând să fie asistat de un alt avocat. Lipsa părților nu impietează în niciun mod desfășurarea judecății, cu condiția ca procedura de citare să fie îndeplinită. Ședințele de judecată nu sunt publice, dezbaterile urmând a fi consemnate într-o încheiere. În baza dovezilor administrate, instanța pronunță o decizie disciplinară, care se adoptă cu majoritate de voturi^[57].

Decizia prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de legiuitor, precum și aceea prin care s-a dispus încetarea acțiunii disciplinare urmează a se comunica avocatului, baroului pe tabloul căruia este înscris acesta și președintelui U.N.B.R.

Note de subsol

^[1] J. Hamelin, A. Damien, Les règles de la profession d’avocat, Dalloz, Paris, 1989, p. 587.

^[2] E. Poenaru, C. Murzea, Profesiile juridice liberale, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 109.

^[3] Al. Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 753.

^[4] I.T. Ștefănescu, Tratat de dreptul muncii, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p. 641.

^[5] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2007.

^[6] I.T. Ștefănescu, op. cit., p. 591.

^[7] I. Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 361.

^[8] Publicată în M. Of. nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, a abrogat Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (republicată în M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005).

^[9] Publicată în M. Of. nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, a abrogat Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (republicată în M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012).

^[10] L. Dănilă, Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 200.

^[11] I.T. Ștefănescu, op. cit., p. 470.

^[12] Ibidem.

^[13] C.I. Stoica, J.H. Webster, Avocatul român în sistemul de drept european, Ed. All Educational, București, 1997, p. 19.

^[14] Ibidem.

^[15] Art. 43 din Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea și exercitarea avocaturii (republicat în B. Of. nr. 11 din 6 martie 1958).

^[16] Art. 48 din Decretul nr. 281/1954.

^[17] J. Hamelin, A. Damien, op. cit., p. 591.

^[18] Idem, p. 587.

^[19] Republicată în M. Of. nr. 440 din 24 mai 2018.

^[20] Art. 42 din Legea nr. 51/1995.

^[21] Art. 292 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea nr. 64 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R. (M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011).

^[22] Art. 265 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

^[23] Al. Țiclea, op. cit., p. 765.

^[24] C.I. Stoica, J.H. Webster, op. cit., p. 114.

^[25] Art. 88 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

^[26] Art. 184 pct. I din Decretul nr. 91-1197 din 27 noiembrie 1991 privind organizarea profesiei de avocat.

^[27] Art. 184 pct. III din Decretul nr. 91-1197 din 27 noiembrie 1991.

^[28] Al. Țiclea, op. cit., p. 647.

^[29] De exemplu, art. 265¹ din Statutul profesiei de avocat prevede că „încălcarea prevederilor art. 28¹ alin. (2) din Lege constituie abatere disciplinară gravă și se sancționează potrivit art. 88 alin. (1) lit. d) și e) din Lege”. Potrivit art. 28¹ din Legea nr. 51/1995: „(1) În exercitarea profesiei, avocatul are dreptul de a obține datele cu caracter personal necesare îndeplinirii atribuțiilor legale de asigurare a accesului justițiabilului la justiție într-un termen rezonabil și de acordare a asistenței juridice. (2) Aceste informații nu pot fi utilizate decât în scopul pentru care au fost cerute, fiind interzisă, sub sancțiunile prevăzute de lege, divulgarea lor către terțe persoane sau utilizarea lor pentru crearea unei baze de date personale” (s.n.).

^[30] De exemplu, potrivit art. 30 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, „continuarea exercitării profesiei după intervenirea cazului de incompatibilitate constituie exercitarea fără drept a profesiei de avocat, cu consecințele prevăzute de lege, și constituie abatere disciplinară gravă, sancționată cu excluderea din profesie”.

^[31] I. Popa, op. cit., p. 381.

^[32] I.T. Ștefănescu, op. cit., p. 478.

^[33] Ibidem.

^[34] C.I. Stoica, J.H. Webster, op. cit., p. 114.

^[35] Art. 86 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

^[36] Art. 86 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

^[37] Art. 86 alin. (4) din Legea nr. 51/1995.

^[38] Art. 269 din Statutul profesiei de avocat.

^[39] Art. 270 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de avocat.

^[40] Art. 271 din Statutul profesiei de avocat.

^[41] Art. 272 alin. (1)-(3) din Statutul profesiei de avocat.

^[42] Când aceștia anchetează abaterea sau exercită acțiunea disciplinară privind decanii barourilor și membrii Consiliului U.N.B.R.

^[43] Art. 272 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat.

^[44] Art. 273 din Statutul profesiei de avocat.

^[45] „(1) În caz de abatere evidentă și gravă, instanța disciplinară poate lua măsura suspendării avocatului din exercițiul profesiei până la judecarea definitivă a cauzei. (2) Împotriva încheierii prin care s-a luat această măsură se poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare (…)”.

^[46] Art. 275 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

^[47] Art. 275 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

^[48] Art. 277 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

^[49] Art. 278 alin. (1)-(3) din Statutul profesiei de avocat.

^[50] Art. 279 alin. (2)-(4) din Statutul profesiei de avocat.

^[51] Art. 279 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat.

^[52] Art. 279 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat.

^[53] Art. 279 alin. (7) din Statutul profesiei de avocat.

^[54] Art. 280 din Statutul profesiei de avocat.

^[55] Art. 281 din Statutul profesiei de avocat.

^[56] Art. 282 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

^[57] Art. 284 din Statutul profesiei de avocat.