Aspecte procedurale privind rezolvarea cauzei penale de către Parchetul European

Studiu publicat în volumul In Honorem Corneliu Bîrsan, tomul II, Ed. Hamangiu, 2023, p. 799-816.

§1. Constituirea unei proceduri speciale în jurul Parchetului European

Parchetul European (European Public Prosecutor’s Office) este un organ de urmărire penală creat în domeniul asistenței judiciare internaționale la nivelul Uniunii Europene prin Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)^[1], având competența de a investiga, respectiv de a urmări penal infracțiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene^[2]. În legătură cu acesta, Legea nr. 6/2021^[3], prin care s-a pus în operă această formă de cooperare judiciară la nivelul Uniunii Europene pe teritoriul național, a reglementat o procedură judiciară specială autonomă, derogatorie, partajată între Parchetul European și autoritățile naționale competente în domeniul combaterii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, pe baza așa-numitului „drept de evocare” al Parchetului European, urmând modelul altor legislații din statele membre^[4].

La temelia acestei proceduri se află norme procedurale plurale: normele europene din Regulamentul de punere în aplicare a formei de cooperare consolidată în ceea ce privește Parchetul European; normele speciale din Legea nr. 6/2021; normele din Codul de procedură penală privind procedura obișnuită. Primele două se aplică în principal, având prioritate, în virtutea raportului dintre dreptul special și cel comun, iar celelalte în subsidiar, doar dacă primele nu sunt suficiente.

După cum s-a observat în doctrină^[5], ansamblul de norme europene și naționale eterogene, ce reprezintă fundamentul unei proceduri speciale proprii Parchetului European, își propune, pe de o parte, ca acesta să se insereze în sânul unui sistem perfect integrat, iar pe de altă parte, ca justițiabilii europeni să nu fie tratați de o manieră inegală în sânul Uniunii Europene și să fie supuși unei legislații previzibile. În acest fel, normele europene în materie procedurală, completate de drepturile naționale aplicabile, vor trebui să asigure respectarea principiului legalității și să evite orice ruptură de egalitate între subiecții procesuali. Totodată, acestea se vor circumscrie unui veritabil drept procedural special, care va trebui să permită organului de urmărire european să conducă o acțiune penală publică europeană coerentă, prezervând securitatea juridică a justițiabililor europeni.

§2. Organizarea și funcționarea Parchetului European

Specificitatea acestei proceduri, în raport cu procedura comună, derivă în mod special din modul de funcționare a Parchetului European, ca organ independent și ierarhizat, creat prin participarea unui număr de 22 de State membre ale Uniunii Europene și fundamentat pe Regulamentul UE direct aplicabil în dreptul intern^[6]. În serviciu de la 1 iunie 2021, Parchetul European este prima autoritate de urmărire a Uniunii Europene, fiind compus dintr-un birou central și servicii descentralizate (procurori europeni delegați în statele membre)^[7].

În această privință, arătăm că, deși a fost conceput ca un parchet unic, indivizibil, Parchetul European funcționează pe două niveluri^[8]:

– centralizat, la nivelul Uniunii, prin care se asigură supravegherea, monitorizarea și direcționalizarea procurorilor europeni delegați cu privire la fiecare investigație și urmărire penală, în funcție de interesele generale ale Uniunii;

– descentralizat, la nivelul fiecărui stat membru, prin care se realizează nemijlocit investigația și urmărirea penală în cazul infracțiunilor din sfera de competență a Parchetului European pe teritoriul acestui stat de către procurori europeni delegați.

Structura centrală a Parchetului European este compusă din procurorul-șef european, Colegiul, camerele permanente și procurorii europeni.

În cadrul acesteia, procurorul european îndeplinește un rol procedural esențial, întrucât, făcând parte din Colegiul Parchetului European, asigură legătura acestuia cu nivelul descentralizat din statul membru, facilitând funcționarea Parchetului European ca parchet unic. Fiind însărcinat, în numele camerei permanente, cu supravegherea investigațiilor și a urmăririlor penale instrumentate de procurorii europeni delegați în statul membru, procurorul european are îndatorirea să verifice conformitatea oricărei instrucțiuni cu dreptul intern și să informeze camera permanentă dacă instrucțiunile nu sunt conforme^[9].

Structura locală a Parchetului European este alcătuită din procurorii europeni delegați.

Procurorii europeni delegați funcționează în fiecare stat membru, în reprezentarea Parchetului European. În această calitate, aceștia investighează și efectuează urmărirea penală în cazul infracțiunilor ce atrag competența materială și funcțională a Parchetului European^[10].

Conform art. 5 din O.U.G. nr. 8/2019^[11], de la data numirii în funcția de procuror european delegat și până la data eliberării din această funcție, procurorul european delegat în România este și rămâne procuror în înțelesul Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor^[12], instrumentând dosare de competența Parchetului European. Pe durata numirii, procurorul european delegat se află într-o dublă subordonare: față de camera permanentă din cadrul Parchetului European^[13] și față de procurorul ierarhic superior al Ministerului Public din România.

§3. Competența Parchetului European

Parchetul European are competența materială de efectuare a urmăririi penale pentru infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. Din această perspectivă, am putea considera că este vorba de o competență specială creată pe baza criteriilor de gravitate și complexitate, având în vedere natura și modalitățile de săvârșire a faptelor infracționale. Cu toate acestea, asistăm la o competență destul de generală a Parchetului European, care facilitează intervenția acestuia în locul parchetelor naționale, exclusiv pe baza unui „drept de evocare” susceptibil să conducă la atragerea unei veritabile competențe judiciare.Credem că această extindere de competență se datorează faptului că nu există o definiție restrictivă a noțiunii de „infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene”, ceea ce permite o interpretare mai largă a acesteia^[14].

Aceste infracțiuni, care au corespondent în legislația națională (Secțiunea 4¹ din Legea nr. 78/2000^[15]), au atras ab initio competența Direcției Naționale Anticorupție [art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002^[16]]. De aceea, pe bună dreptate, se poate considera că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021, a operat un transfer de competență materială de la Direcția Națională Anticorupție la Parchetul European^[17].

Pe lângă acestea, sunt în competența materială a Parchetului European și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 (Directiva PIF), menționată mai sus, cum ar fi infracțiunile de evaziune fiscală, care au corespondent în art. 6¹, art. 8 și art. 9 din Legea nr. 241/2005^[18], infracțiunile privind spălarea banilor, care se regăsesc în art. 49 din Legea nr. 129/2019^[19], corupția activă și cea pasivă ori deturnarea de fonduri, prevăzute în art. 289-291, respectiv 307 C. pen., dacă au prejudiciat interesele financiare ale Uniunii, sau participarea la o organizație criminală (grupul infracțional organizat prevăzut de art. 367 C. pen.), dacă a avut ca obiectiv comiterea oricărei astfel de infracțiuni^[20].

La acestea se adaugă, conform art. 22 alin. (3) din Regulamentul Parchetului European, orice altă infracțiune legată în mod indisolubil de infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii^[21].

Sub aspectul competenței teritoriale și personale, Parchetul European este competent dacă infracțiunile care intră în competența sa materială îndeplinesc alternativ următoarele condiții:

– au fost săvârșite integral sau parțial pe teritoriul unuia sau mai multor state membre;

– au fost săvârșite de un resortisant al unui stat membru și statul are jurisdicție în privința unor astfel de infracțiuni (pentru ipoteza în care sunt săvârșite în afara teritoriului său);

– au fost săvârșite de o persoană care are statut de funcționar al Uniunii ori agent al acesteia, iar un stat membru are jurisdicție (pentru cazul în care infracțiunile au fost săvârșite în afara teritoriului său).

§4. Sesizarea Parchetului European

4.1. Sesizarea de către autoritățile naționale competente

Cu titlu general, art. 5 din Legea nr. 6/2021 prevede că autoritățile naționale competente sesizează Parchetul European în situațiile în care, la sesizare sau din oficiu, constată elemente privind o infracțiune pentru care Parchetul European ar putea să-și exercite competența.

Legiuitorul are în vedere ipoteza în care Parchetul European este sesizat pe baza unor elemente factuale constatate de un organ de urmărire penală.

Astfel, în art. 6 din Legea nr. 6/2021 se prevede că, în cazul în care procurorul, în cursul urmăririi penale, constată elemente privind o infracțiune pentru care Parchetul European ar putea să își exercite competența sau descoperă împrejurări care determină atragerea competenței Parchetului European, informează despre aceasta, de îndată, Parchetul European, prin adresă, oferind, ulterior, orice alte informații solicitate de Parchetul European în vederea stabilirii competenței.

Informarea trebuie să cuprindă toate elementele relevante ale cauzei, incluzând cel puțin descrierea faptelor cercetate, valoarea prejudiciului produs sau care s-ar fi putut produce, identitatea persoanelor care ar fi putut participa la săvârșirea faptei, identitatea victimelor, date privind infracțiuni legate în mod indisolubil, stadiul cercetărilor, indicarea probelor administrate, elemente transfrontaliere, argumente pentru a concluziona că Parchetul European este mai bine poziționat pentru a efectua urmărirea penală.

Considerăm că informarea la care se referă legea nu reprezintă o sesizare propriu-zisă a Parchetului European, nefiind susceptibilă de învestire, atât timp cât, pe de o parte, ea nu este însoțită de transmiterea cauzei, iar, pe de altă parte, nu are ca efect desesizarea ori dezînvestirea organului de urmărire penală.

Astfel, etapa de verificare a informării este situată anterior sesizării propriu-zise, definitive. În această perioadă, Parchetul European poate solicita informații suplimentare sau accesul la dosar în vederea exercitării dreptului de evocare, situație în care acestea îi sunt puse la dispoziție de îndată.

Mai mult, după transmiterea informării și până la comunicarea deciziei Parchetului European sau până la expirarea unui termen de 5 zile, organul de urmărire penală va efectua doar actele urgente. În cazul în care Parchetul European emite o decizie motivată de prelungire a termenului de adoptare privind exercitarea dreptului de evocare cu o durată maximă de 5 zile, actele urgente vor fi efectuate pe durata noului termen, începând de la momentul comunicării deciziei de prelungire.

Este de reținut că abia din momentul în care Parchetul European își va exercita dreptul de evocare, adică din momentul în care se va considera învestit să investigheze, va fi definitivat actul de sesizare, în sensul că acesta își poate produce efectele, iar organul sesizat va putea deveni titular al activității de urmărire penală, având competența exclusivă de a efectua urmărirea cu privire la faptă și de a efectua actele procesuale și procedurale necesare în cauză.

În această privință, art. 7 din Legea nr. 6/2021 prevede expres că, numai în cazul în care Parchetul European își exercită dreptul de evocare, procurorul transmite cauza către Parchetul European, întocmind, totodată, o ordonanță în acest sens.

Ordonanța cuprinde mențiunile prevăzute de art. 286 alin. (2) C. proc. pen. (denumirea parchetului și data emiterii; numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi; semnătura celui care a întocmit-o). În afara acestor mențiuni, credem că ar trebui ca ordonanța să cuprindă și referiri la rezultatul verificării efectuate de Parchetul European asupra informării prealabile care i-a fost adresată, respectiv cu privire la exercitarea dreptului de evocare. Totodată, ordonanța va cuprinde și motivarea în fapt și în drept a dispoziției de trimitere a cauzei la Parchetul European.

Din perspectiva științei procedurii penale, considerăm că ordonanța este actul oficial de sesizare a Parchetului European (sesizare complementară), nu informarea precedentă. Aceasta este explicația pentru care, conform tezei finale a art. 7 alin. (2) din Lege, ordonanța de transmitere a cauzei către Parchetul European nu poate face obiectul unei plângeri în temeiul prevederilor art. 336 și urm. C. proc. pen., nefiind o măsură sau un act de urmărire penală în sensul legii.

În cazul transmiterii cauzei către Parchetul European, procurorul informează de îndată, în scris, despre aceasta părțile din dosar, subiecții procesuali principali, precum și persoana care a făcut sesizarea, dacă este cazul.

4.2. Sesizarea de către „organele de aplicare a legii”

Conform art. 21 din Legea nr. 6/2021, în cazul în care organele de aplicare a legii, altele decât organele de urmărire penală, cu ocazia desfășurării activității, constată elemente privind o infracțiune pentru care Parchetul European ar putea să își exercite competența, sesizează, de îndată, Parchetul European, potrivit procedurilor specifice.

Organele de aplicare a legii la care se referă legiuitorul sunt acele organe de stat extrapenale, de constatare, care funcționează în domenii de activitate de interes pentru Parchetul European, cum sunt, cel mai adesea, Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Curtea de Conturi, Agenția Națională de Integritate (ANI), Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, autoritățile naționale de management al programelor prin care se gestionează fondurile europene, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură etc.

În temeiul Regulamentului Parchetului European și al Legii nr. 6/2021, aceste așa-numite „organe de aplicare a legii” sunt obligate să sesizeze comportamentele infracționale ce intră în sfera de competență a Parchetului European.

În ceea ce privește procedura de sesizare, suntem de părere că aceasta este cea prevăzută de art. 61 C. proc. pen. și se realizează prin intermediul proceselor-verbale de constatare.

După cum s-a observat în literatura de specialitate^[22], este posibilă și sesizarea din oficiu, pe baza unei verificări ex officio a informațiilor de către Parchetul European, precum și sub forma furnizării de informații de către orice persoană fizică sau juridică. De asemenea, în afara autorităților din statele membre competente, au obligația de sesizare a Parchetului European și instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, cum sunt, de pildă, Eurojust, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Europol, ale căror competențe sunt remodelate în raport de cele ale Parchetului European, fiind circumscrise unei coexistențe cu acesta, impuse de necesitatea unei lupte eficace contra fraudei europene^[23].

4.3. Sesizarea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene

În conformitate cu art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora^[24], cu modificările aduse prin Legea nr. 6/2021, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată Parchetul European în cazul constatării unor indicii de fraudă pentru care acesta ar putea să își exercite competența. În situațiile în care nu sunt îndeplinite condițiile sesizării Parchetului European, în cazul constatării unor indicii de fraudă, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată Departamentul pentru lupta antifraudă și organele de urmărire penală interne.

În ipoteza în care, ca urmare a sesizării Parchetului European sau a Departamentului pentru lupta antifraudă ori a organelor de urmărire penală prevăzute de legea națională, procurorul dispune trimiterea în judecată și sesizează instanța, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația luării anumitor măsuri până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de judecată privind suspendarea plăților sau rambursărilor către beneficiari în baza prevederilor cuprinse în contractele, deciziile, ordinele sau acordurile de finanțare pentru care a fost formulată sesizarea.

În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii de fraudă, structurile de control din cadrul autorităților competente în gestionarea fondurilor au datoria să verifice îndeplinirea obligației sesizării Parchetului European ori a Departamentului pentru lupta antifraudă sau a organelor de urmărire penală, după caz, în condițiile legii, și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a acestora, conform legii, independent de desfășurarea cercetării penale.

În situația în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și au fost sesizate organele competente (organul de urmărire penală, Departamentul pentru lupta antifraudă sau Agenția Națională de Integritate), autoritățile competente în gestionarea fondurilor europene suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de judecată și dispune aplicarea măsurilor asigurătorii necesare.

Conform legii, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și Departamentul pentru lupta antifraudă pot fi înștiințate de către Parchetul European cu privire la decizia acestuia de începere a unei acțiuni penale, dacă acest lucru este necesar în scopul recuperării, urmăririi sau monitorizării administrative.

Ca urmare a caracterului obligatoriu al sesizării organelor menționate mai sus, în cazul constatării unor indicii de fraudă, se prevede că neîndeplinirea obligației de sesizare reprezintă abatere, care se sancționează potrivit legii.

§5. Exercitarea competenței Parchetului European

Exercitarea competenței Parchetului European se realizează de către procurorii europeni delegați aflați sub guvernarea dreptului național^[25], în două modalități:

a) prin începerea unei investigații, în cazul în care nu există o investigație la nivel național;

b) prin adoptarea deciziei de a folosi dreptul de evocare, pentru cazul unei investigații în desfășurare, la nivel național, în statele membre.

Ea este precedată de o verificare a competenței, în urma căreia Parchetul European decide dacă se va învesti sau nu cu instrumentarea cauzei.

5.1. Situația în care Parchetul European, în urma verificării competenței, decide că nu există motive pentru a începe o investigație sau pentru a-și exercita dreptul de evocare

În cazul în care Parchetul European decide să nu își mai exercite competența, organul de urmărire penală național care a transmis anterior dosarul către Parchetul European continuă urmărirea penală în cauză, prin preluarea acesteia de la Parchetul European, sau sesizează parchetul competent, după caz.

În această ipoteză, se vor menține probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse până la preluarea cauzei de către organul de urmărire penală menționat mai sus, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor.

5.2. Situația în care Parchetul European decide să-și exercite competența

5.2.1. Începerea investigației

În cazul în care Parchetul European decide inițierea unei investigații, acesta va informa fără întârzieri nejustificate autoritatea care a denunțat comportamentul infracțional. Inițierea și instrumentarea unui caz revin unui procuror european delegat din statul membru, cu aprobarea camerei permanente căreia i-a fost alocat cazul.

5.2.2. Dreptul de evocare

Dreptul de evocare al Parchetului European presupune preluarea de către acesta a unei investigații aparținând parchetului național desfășurată în legătură cu acele cauze în care autoritatea europeană este competentă. Este vorba de cauzele înregistrate anterior operaționalizării Parchetului European, având ca obiect infracțiuni de competența acestuia. În acest caz, procurorii informează de îndată Parchetul European pentru ca acesta să decidă dacă își exercită dreptul de evocare a cauzei (art. 24 din Legea nr. 6/2021).

În cazul în care Parchetul European își exercită dreptul de evocare, autoritățile competente din statul membru transferă către Parchetul European dosarul respectiv și nu desfășoară alte activități de investigare cu privire la respectiva infracțiune.

Procurorul îndreptățit să exercite dreptul de evocare este procurorul european delegat din orice stat membru ale cărui autorități competente au demarat o investigație cu privire la o infracțiune aflată în competența Parchetului European. În consecință, la fel ca începerea investigației, și evocarea se realizează strict la nivel național, prin intermediul autorităților judiciare competente care activează pe teritoriul statului membru.

§6. Instrumentarea cauzei de către Parchetul European

6.1. Procedura aplicabilă

În ceea ce privește procedura aplicabilă, art. 11 din Legea nr. 6/2021 prevede că dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Codului de procedură penală sau cu alte prevederi legale naționale. De asemenea, desfășurarea investigației și urmărirea penală trebuie să se efectueze în conformitate cu dreptul european și cu dreptul intern [art. 28 alin. (1) din Regulamentul Parchetului European].

Ca o consecință a regimului procedural mixt (european și intern), procurorul european delegat acționează în conformitate cu prevederile din Regulament, care se completează cu legislația națională.

6.2. Urmărirea penală

6.2.1. Organul competent

Procurorul european delegat poate să efectueze urmărirea penală în mod nemijlocit sau să dea dispoziții autorităților competente din statul său membru. În acest din urmă caz, procurorul european delegat deleagă efectuarea actelor de urmărire penală către autoritățile naționale competente. Ca o consecință a acestui fapt, autoritățile naționale competente delegate asistă și sprijină în mod activ investigațiile și urmăririle penale desfășurate de Parchetul European.

Procurorul european delegat acționează în statul membru în numele Parchetului European și are aceeași competență ca procurorii naționali în ceea ce privește investigațiile, urmăririle penale și trimiterea în judecată, în completarea și sub rezerva competențelor și statutului specific conferite acestora în condițiile dreptului european.

În virtutea reglementării la nivelul Uniunii Europene, procurorul european delegat are în plus o obligație de raportare, prin intermediul sistemului de gestionare a cazului (Case Management System), față de procurorul european competent și camera permanentă competentă cu privire la orice evoluții semnificative ale cazului.

De asemenea, deși procurorul european delegat este cel care instrumentează formal cazul, camera permanentă este cea care stabilește strategia investigației și dispune luarea măsurilor necesare anchetei. În consecință, procurorul european delegat urmează indicațiile și instrucțiunile camerei permanente responsabile pentru caz, precum și instrucțiunile procurorului european însărcinat cu supravegherea.

După cum se poate observa, procurorul european delegat este mai puțin independent decât procurorul național, aflându-se într-un raport permanent de subordonare față de procurorul european care îl supraveghează și față de camera permanentă care îi monitorizează cauza.

6.2.2. Desfășurarea urmăririi penale

În privința administrării în cursul urmăririi penale a probelor nu există o reglementare derogatorie. Principiile de care trebuie să se țină seama sunt cele comune, deduse din reglementarea europeană: proporționalitatea, imparțialitatea și legalitatea. Din acestea rezultă obligația Parchetului European de a căuta toate tipurile de probe, atât incriminatoare, cât și neincriminatoare, fie motu proprio, fie la cererea apărării, precum și cerința ca investigațiile preliminare să conducă la faza de judecată în fața instanțelor naționale competente doar în cazurile în care există probe suficiente, dacă nu există niciun temei juridic care afectează urmărirea penală (dintre cele de împiedicare) ori în cazul în care nu s-a aplicat procedura simplificată în cursul urmăririi penale (renunțarea la urmărirea penală sau acordul de recunoaștere a vinovăției).

În ceea ce privește modul efectiv de desfășurare a urmăririi penale, este de observat că Legea nr. 6/2021, prin care a fost organizată activitatea Parchetului European în România, a creat o instituție nouă în cadrul Direcției Naționale Anticorupție: Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, responsabilă de „sprijinul” acestora. Din aceasta fac parte, în primul rând, ofițeri și agenți de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului european delegat. Potrivit art. 17 din Lege, dispozițiile procurorilor europeni delegați sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul acestei instituții, precum și pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne^[26].

Totodată, din aceasta mai fac parte, în al doilea rând, specialiștii (organele constatatoare de specialitate), care, la fel, își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor europeni delegați. Conform art. 17 alin. (4) din Lege, rapoartele de constatare întocmite din dispoziția scrisă a procurorilor europeni delegați, precum și procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor informatice întocmite de acești specialiști constituie mijloace de probă, în condițiile Codului de procedură penală.

Considerăm că acest mod de reglementare a urmăririi penale efectuate de Parchetul European pe teritoriul statului nostru se explică prin statutul dublu al procurorilor europeni delegați: de procurori europeni și de procurori naționali. Profitând de calitatea lor de procurori naționali, în mod normal, aceștia pot utiliza toate pârghiile legale prevăzute în dreptul intern în scopul obținerii de probe pentru anchetele Parchetului European^[27], putând solicita, dacă este cazul, inclusiv asistență judiciară în materie penală de la autoritățile din statele terțe, pe baza unor acorduri internaționale încheiate de țara noastră sau pe baza legislației naționale aplicabile, prin intermediul autorităților naționale competente.

În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 6/2021, pe durata efectuării urmăririi penale de către Parchetul European, orice cerere ce ține de soluționarea cauzei în această fază procesuală transmisă organelor judiciare române va fi înaintată, de îndată, Parchetului European, spre competentă soluționare. Totodată, în aceeași normă se mai prevede că durata în care dosarul cauzei se află la Parchetul European se include în durata rezonabilă a procesului penal.

6.2.3. Rezolvarea cauzei de către Parchetul European

După terminarea activității de strângere a probelor, urmărirea penală ajunge la momentul final, la care Parchetul European trebuie să dea o rezolvare cauzei. Soluțiile procesuale pe care le poate da procurorul sunt cele prevăzute de Codul de procedură penală. Este vorba de soluțiile de neurmărire sau de netrimitere în judecată, când procurorul european delegat ar putea propune închiderea cazului în temeiul dreptului intern.

La acestea se adaugă și procedurile simplificate de urmărire penală, ca modalități de închidere a unui caz pe baza condițiilor convenite cu persoana inculpată. După reglementarea internă aplicabilă, aceste modalități sunt renunțarea la urmărirea penală și acordul de recunoaștere a vinovăției. În toate cazurile, decide camera permanentă, la propunerea procurorului european delegat.

Cea mai importantă modalitate de rezolvare a cauzei este însă trimiterea în judecată. Conform Regulamentului EPPO, având în vedere principiul legalității, investigațiile Parchetului European ar trebui să conducă, de regulă, la faza de judecată în instanțele naționale competente în cazurile în care există probe suficiente și niciun temei juridic nu afectează urmărirea penală sau în cazul în care nu s-a aplicat o procedură simplificată de urmărire penală. Trimiterea în judecată se decide, în mod similar, de structura centrală a Parchetului European (camera permanentă), la propunerea procurorului european delegat^[28].

6.3. Procedura de cameră preliminară și de judecată

După trimiterea în judecată dispusă de Parchetul European, urmează să fie parcursă procedura de cameră preliminară și, apoi, cea de judecare a cauzei în fața instanței naționale competente, dacă sunt îndeplinite condițiile dreptului comun intern. Aceasta se realizează cu participarea procurorului european delegat, care va exercita funcția procesuală a acuzării în fața instanței de judecată.

Legea nr. 6/2021 nu cuprinde norme derogatorii în ceea ce privește camera preliminară și judecata, în afara celor privind competența instanțelor de judecată.

În cazul infracțiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul European, competența materială de judecată în primă instanță revine tribunalului.

În ceea ce privește competența teritorială, aceasta revine: a) tribunalelor București, Cluj, Iași și Timiș, în ceea ce privește judecata în primă instanță care nu este dată prin lege în competența după calitatea persoanei a altor instanțe de judecată; b) curților de apel București, Cluj, Iași și Timișoara, în ceea ce privește judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale.

Competența personală este distribuită astfel: a) curților de apel menționate mai sus, în ceea ce privește judecata în primă instanță în cazul în care competența după calitatea persoanei este dată curților de apel; b) Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește judecata în primă instanță și în apel în cazul în care competența este atrasă de calitatea persoanei.

Circumscripțiile teritoriale ale tribunalelor și curților de apel, în raport cu care se stabilește competența teritorială a acestora, sunt fixate de lege.

În rest, procedura de cameră preliminară și cea de judecată, atât în prima instanță, cât și în căile de atac ordinare și extraordinare, vor fi guvernate de normele interne.

În ceea ce privește exercitarea căii de atac interne de către Parchetul European împotriva hotărârii primei instanțe, se va ține seama de art. 36 alin. (7) din Regulamentul EPPO, potrivit căruia, în situația în care parchetul trebuie să decidă în privința introducerii unei căi de atac, procurorul european delegat transmite camerei permanente competente un proiect de decizie și așteaptă instrucțiunile camerei. În mod excepțional, dacă acest lucru nu este posibil în termenul impus de dreptul intern, procurorul european delegat poate introduce calea de atac fără instrucțiuni prealabile și va transmite ulterior, fără întârziere, raportul camerei permanente, care apoi, la primire, dă dispoziții procurorului european delegat fie să mențină, fie să retragă calea de atac.

6.4. Contribuția Parchetului European la facilitarea cooperării judiciare în materie penală

Premisa de la care pleacă legiuitorul în transpunerea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 este faptul că Parchetul European este autoritate judiciară în sensul prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală^[29]. Plecând de la această premisă, în art. 12 din Legea nr. 6/2021 se prevede expres că procurorii delegați pot desfășura activități de cooperare judiciară internațională în temeiul tratatelor aplicabile.

În acest fel, în aplicarea art. 31 și 32 din Regulamentul EPPO, procurorii europeni delegați în România aplică dispozițiile corespunzătoare din: Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată; Codul de procedură penală în vigoare, cu modificările și completările ulterioare; instrumentele juridice internaționale la care România este parte; instrumentele juridice ale Uniunii Europene aplicabile pe teritoriul României.

Incidența regulilor de mai sus permite Parchetului European să propună judecătorului național competent, potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, să emită un mandat european de arestare^[30].

De asemenea, Parchetul European poate sesiza instanța română competentă pentru a dispune darea în urmărire internațională, respectiv să propună Ministerului Justiției să solicite extrădarea unei persoane care se sustrage de la judecată într-o cauză deferită judecății de Parchetul European.

Note de subsol

^[1] J.O. L 283 din 31 octombrie 2017.

^[2] Cu privire la infracțiunile care formează competența materială a Parchetului European, a fost adoptată Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (J.O. L 198 din 28 iulie 2017). A se vedea P. Beauvais, Chronique Droit pénal de l’Union européenne – Le renforcement de la protection pénale des intérêts financiers de l’Union européenne [Dir. (UE) 2017/1371 du 5 juill. 2017 relative à la lutte contre la fraude portant atteinte aux intérêts financiers de l’Union au moyen du droit pénal], în Revue trimestrielle de droit européen, 2017, p. 875.

^[3] M. Of. nr. 167 din 18 februarie 2021.

^[4] A se vedea H. Christodoulou, J.-M. Schneider, La réception du règlement portant création du parquet européen par les législateurs allemand et français, în Revue de Science Criminelle et de Droit Pénal Comparé nr. 3/2021, p. 593.

^[5] A se vedea H. Christodoulou, La création d’une procédure spéciale symbole de l’émergence d’une justice pénale de l’Union Européenne,în Le parquet européen: prémices d’une autorité judiciaire de l’Union européenne, Dalloz, Paris, 2021, p. 235-240.

^[6] A se vedea A. Șandru, M. Morar, D. Herinean, O. Predescu, Parchetul European. Reglementare. Controverse. Explicații, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 19 și urm.

^[7] Cu privire la organizarea și funcționarea Parchetului European, a se vedea: F. Andreone, L’institution du Parquet européen, în Revue de l’Union Européenne, nr. 614/2018, p. 434 și urm.; P. Le Fèvre, Parquet européen: bilan d’une première année d’activité, în AJ Pénal, nr. 7-8/2022, p. 365-369.

^[8] J. Vervaele, La mise en œuvre du Parquet européen à la lumière du projet Corpus juris: les nécessités d’un espace judiciaire européen, în Revue de Science Criminelle et de Droit Pénal Comparé nr. 2/2022, p. 238-242.

^[9] Camera permanentă exercită rolul de procuror ierarhic superior al procurorilor europeni delegați, pe care îi supraveghează, putându-le da dispoziții sau instrucțiuni cu caracter obligatoriu.

^[10] Pentru sistemul francez, a se vedea: P. Dufourq, Parquet européen: les contours des signalements au parquet européen délégué, în Dalloz Actualité, 9 iunie 2021; J. Leblois-Happe, Parquet européen: let’s go!, în Recueil Dalloz nr. 25/2021, p. 1341.

^[11] M. Of. nr. 137 din 20 februarie 2019.

^[12] M. Of. nr. 1102 din 16 noiembrie 2022.

^[13] Procurorul european delegat responsabil de investigație are nevoie de aprobarea camerei competente pentru a lua anumite decizii, cum sunt: trimiterea în judecată a unei cauze în fața instanțelor naționale; închiderea unui caz; aplicarea unei proceduri simplificate de urmărire penală (renunțarea la urmărirea penală sau un acord de recunoaștere a vinovăției); trimiterea unui caz către autoritățile naționale; redeschiderea unei investigații în urma unei soluții inițiale de închidere.

^[14] L. Seiler, L’extension de la compétence matérielle du Parquet européen, în C. Chevallier-Govers, A. Weyembergh (coord.), La création du Parquet européen. Simple évolution ou révolution au sein de l’espace judiciaire européen?, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2021, p. 431-433.

^[15] Publicată în M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000.

^[16] Publicată în M. Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002.

^[17] În același sens, A. Șandru ș.a., op. cit., p. 59-62, 364.

^[18] Publicată în M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005.

^[19] Publicată în M. Of. nr. 589 din 18 iulie 2019.

^[20] A. Șandru ș.a., op. cit., p. 62-78, 364-366.

^[21] Pentru ca aceste infracțiuni să atragă competența Parchetului European, este necesar ca, pe lângă legătura indisolubilă, să mai fie îndeplinite două condiții alternative: infracțiunea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii să fie preponderentă din punctul de vedere al gravității; infracțiunea legată în mod indisolubil să fie accesorie.

^[22] A. Șandru ș.a., op. cit., p. 149-150, 155.

^[23] N. Franssen, A. Weyembergh, The future relationship between the European public prosecutor’s office and Eurojust, în C. Chevallier-Govers, A. Weyembergh (coord.), op. cit., p. 203-207; V. Edjaharian-Kanaa, Les relations entre le Parquet européen et l’Office européen de lutte antifraude (OLAF): «Tu m’aimes: un peu, beaucoup, passionnément… pas du tout?», în idem, p. 243-246; N. Long, Le soutien d’Europol au Parquet européen, în idem, p. 191-192.

^[24] Publicată în M. Of. nr. 461 din 30 iunie 2011.

^[25] A se vedea S. Guinchard, J. Buisson, Procédure pénale, op. cit., 2021, p. 1043 (s-a arătat că în Franța procurorii europeni delegați au fost învestiți cu puterea exclusivă de a conduce investigațiile, respectiv anchetele de flagranță și preliminare și de a efectua instrucția, fără judecător).

^[26] Articolul 15 din Legea nr. 6/2021 prevede expres că activitatea desfășurată de Parchetul European în România este sprijinită în mod activ de către toate autoritățile naționale competente, în special de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul pentru lupta antifraudă, Agenția Națională de Administrare Fiscală, autoritățile de gestionare a fondurilor europene și alte instituții cu atribuții în protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor.

^[27] Parchetul European poate utiliza măsurile de investigare specifice prevăzute în Regulamentul EPPO (metodele speciale de obținere a probelor) numai în cazul în care există motive întemeiate să se considere că măsura specifică în cauză ar putea furniza informații sau probe utile pentru desfășurarea investigației și numai în cazul în care nu există o măsură mai puțin intruzivă disponibilă care să poată atinge același obiectiv. Pe lângă acestea, procurorii europeni delegați au dreptul să solicite sau să dispună în propriul stat membru orice altă măsură disponibilă pentru procurori în temeiul dreptului intern. Conform art. 30 alin. (5) din Regulament, procedurile și modalitățile de luare a măsurilor sunt reglementate de dreptul intern aplicabil.

^[28] Conform art. 36 din Regulamentul EPPO, atunci când procurorul european delegat transmite un proiect de decizie prin care propune trimiterea în judecată, camera permanentă decide cu privire la acest proiect în termen de 21 de zile. Camera permanentă nu poate decide să închidă un caz în situația în care un proiect de decizie prevede trimiterea în judecată. În cazul în care camera permanentă nu ia o decizie în termenul de 21 de zile, decizia propusă de procurorul european delegat se consideră a fi acceptată.

^[29] Republicată în M. Of. nr. 411 din 27 mai 2019.

^[30] Cu privire la prerogativele parchetului ca autoritate de emitere de acte de cooperare penală, a se vedea și: E. Rubi-Cavagna, Le parquet peut-il émettre un mandat d’arrêt européen?, în Recueil Dalloz, nr. 38/2019, p. 2122; T. Herran, La notion d’autorité judiciaire dans le mandat d’arrêt européen, în AJ pénal, 2019, p. 453; B. Nicaud, Conformité au droit de l’Union de l’émission des mandats d’arrêt européens émis par le parquet français, în AJ pénal, 2020, p. 125.