Aspecte specifice ale aplicării legii penale în cazul minorilor

Constantin Sima, Drept penal. Partea generală. Vol. III. Sancțiunile, Ed. Hamangiu, 2025, p. 211-218.

515. Efectele cauzelor de atenuare și agravare asupra măsurilor educative. Potrivit art. 128 C. pen., în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității, cauzele de atenuare și agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative și produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.

Așadar, cauzele de atenuare și agravare servesc drept criteriu pentru alegerea celei mai potrivite măsuri educative. Spre exemplu, în cazul în care un minor comite o tentativă la o infracțiune, instanța se va orienta către o măsură educativă neprivativă de libertate în locul uneia privative de libertate și nu va proceda la reducerea la jumătate a măsurii educative prevăzute de lege. Dacă se va constata existența unei cauze de agravare, nu se va putea lua o măsură educativă pe o durată mai mare decât cea prevăzută de lege. În acest caz, fie se va opta spre durata maximă a măsurii educative prevăzute de lege, fie se va alege o măsură educativă mai severă^[1].

516. Pluralitatea de infracțiuni. În cazul minorilor, singura formă de pluralitate de infracțiuni posibilă, potrivit legii penale în vigoare, este concursul de infracțiuni, întrucât recidiva și pluralitatea intermediară presupun pedepse. Principiul stabilit de art. 129 alin. (1) C. pen. este că în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114 C. pen. și ținând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.^[2]. Dispozițiile art. 114 C. pen. ne pun la dispoziție un cadru complet de măsuri educative, neprivative și, respectiv, privative de libertate, între care instanța poate alege pe baza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., urmând ca în etapa imediat următoare să stabilească durata acesteia, pe baza acelorași criterii prevăzute de lege^[3].

Cu privire la problema de drept legată de modalitatea de individualizare a măsurii educative ce se impune a fi luată față de un minor pentru un concurs de infracțiuni, în situația în care infracțiunile au fost judecate separat, iar măsura educativă dispusă anterior era executată integral la data judecării celeilalte fapte concurente, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 2/2016, care a stabilit că în ipoteza infracțiunilor concurente săvârșite în timpul minorității, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate dispusă pentru o infracțiune concurentă și executată nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea și stabilirea sancțiunii conform art. 129 alin. (1) C. pen.^[4].

Este unanim acceptat în jurisprudență, și a fost reiterat în cuprinsul Deciziei nr. 2/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, principiul general acceptat în materia sancționării concursului de infracțiuni, potrivit căruia în situația în care infracțiunile concurente nu sunt judecate împreună, inculpatului nu i se poate crea o situație mai grea decât în ipoteza în care infracțiunile ar fi fost judecate în cadrul aceluiași proces. Judecarea separată, indiferent de motivele care au condus la ea, nu poate fi imputată inculpatului și nu îi poate agrava situația. De aceea, soluția la care se ajunge în caz de judecare separată trebuie să fie similară celei pronunțate în situația firească, în care infracțiunile ar fi fost judecate împreună^[5]. Decizia nr. 2/2016 se referă la măsura educativă neprivativă de libertate, dispusă pentru o infracțiune concurentă și executată, care nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea și stabilirea sancțiunii conform art. 129 alin. (1) C. pen.

Legiuitorul nu a reglementat expres deducerea din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție a duratei deja executate din măsura internării într-un centru educativ. Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat că, în pofida faptului că operațiunea deducerii nu este prevăzută expres de lege, în acest caz ea se impune în mod firesc, logic și natural, fiind de neconceput neaplicarea sa pe motivul inexistenței unei dispoziții legale explicite care să o consacre, altfel fiind posibil ca infractorul minor să execute pentru o pluralitate de infracțiuni comise, o sancțiune privativă de libertate cu titlu de măsură educativă, superioară maximului permis de lege^[6].

Potrivit art. 129 alin. (2) C. pen., în cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și alta după majorat, pedeapsa pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, regimul de executare fiind diferențiat în funcție de natura măsurii educative și tipul pedepsei aplicate, în felul următor:

a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate se execută numai pedeapsa^[7];

b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii după majorat^[8]. Curtea Constituțională a considerat acest regim sancționator disproporționat și semnificând o lipsă de corelare a dispozițiilor art. 129 alin. (2) C. pen. cu prevederile art. 113 și urm. C. pen., determinând o restrângere nejustificată a libertății individuale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 23 din Constituție. Dacă în cazul regimului sancționator al concursului de infracțiuni, legiuitorul a prevăzut un spor limitat, egal cu o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, în cazul pluralității de infracțiuni, prevăzute la art. 129 alin. (2) C. pen., este reglementată doar limita minimă a sporului aplicabil, cuantumul acestuia fiind lăsat la aprecierea instanței de judecată, fiind limitat, teoretic, doar de limita generală maximă a pedepsei închisorii, aplicabilă pedepsei rezultante. Pentru aceste motive, Curtea Constituțională a apreciat că dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., prin sintagma „cel puțin” din cuprinsul acestora, sunt de natură a încălca prevederile art. 16 și art. 23 din Constituție^[9];

c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită după majorat este detențiunea pe viață, se execută numai această pedeapsă;

d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta.

Din durata pedepsei închisorii aplicate în urma contopirii cu o măsură educativă privativă de libertate se scade ceea ce s-a executat din momentul săvârșirii infracțiunii comise după majorat până la data judecării^[10]. În cazul săvârșirii după majorat a două sau mai multe infracțiuni concurente, se aplică mai întâi regulile de la concursul de infracțiuni, după care se procedează la contopirea cu o măsură educativă.

Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune săvârșită în condițiile art. 129 alin. (2) C. pen., după majorat, nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

517. Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității. Textul art. 130 C. pen. reglementează situația în care, pe durata termenului de supraveghere a amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității, pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate. Cum în cazul amânării, suspendării sau liberării descoperirea pe parcursul termenului de supraveghere a unei infracțiuni săvârșite până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s‑a dispus amânarea, suspendarea, liberarea constituie o cauză de anulare, și în cazul descoperirii unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității art. 130 C. pen. consacră aceeași regulă, cu respectarea a două condiții:

a) infracțiunea să fie descoperită pe durata termenului de supraveghere;

b) instanța să fi stabilit, chiar după expirarea termenului de supraveghere, o măsură educativă privativă de libertate.

După anulare se aplică prevederile art. 129 C. pen. referitoare la pluralitatea de infracțiuni.

În doctrină^[11], interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 130 C. pen. a dus la sesizarea, în mod corect, a altor două situații:

a) dacă infracțiunea sau infracțiunile săvârșite în timpul minorității nu au fost descoperite pe durata termenului de supraveghere, nu se va mai putea dispune anularea amânării pedepsei, a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei ori a liberării condiționate. Pentru infracțiunea sau infracțiunile descoperite după expirarea termenului de supraveghere se va putea lua o măsură educativă în condițiile art. 129 C. pen.;

b) dacă pentru infracțiunea descoperită pe durata termenului de supraveghere s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate, nu se va mai putea dispune anularea amânării pedepsei, a suspendării sub supraveghere ori a liberării condiționate.

518. Prescripția răspunderii penale a minorilor. În condițiile în care răspunderea penală a minorilor are drept consecință luarea de măsuri educative, și nu aplicarea de pedepse, este firesc ca prescripția răspunderii penale a minorilor să aibă un regim diferențiat. Astfel, termenele de prescripție a răspunderii penale prevăzute de art. 154 C. pen. pentru infractori majori se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori. Condițiile de întrerupere a răspunderii penale sau de suspendare a prescripției răspunderii penale sunt aceleași ca și pentru infractorii majori. Scopul luării de măsuri educative față de minori este însușirea cunoștințelor școlare și profesionale care să facă mai facilă reintegrarea lor socială. O durată mai mare a termenelor de prescripție a răspunderii penale ar face mai dificil efectul educativ al colectivelor în care minorii învață sau muncesc.

519. Prescripția executării măsurilor educative. Termenele de prescripție a executării măsurilor educative sunt diferențiate în raport cu natura măsurii educative. În cazul măsurilor educative neprivative de libertate, care se iau pentru infracțiuni mai puțin grave, termenul de prescripție este de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate. În cazul măsurilor educative privative de libertate, care se iau, evident, pentru infracțiuni mai grave, termenul de prescripție este egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puțin de 2 ani. Legiuitorul a prevăzut astfel o modalitate de flexibilizare a termenului de prescripție în funcție de gravitatea infracțiunii săvârșite. Condițiile de întrerupere și suspendare sunt aceleași ca și pentru infractori majori.

În cazul în care o măsură educativă este înlocuită cu o altă măsură educativă mai severă, prescripția operează în raport cu măsura educativă mai severă, iar termenul se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.

În cazul unei sentințe penale pronunțate de autoritățile judiciare din Grecia, a cărei recunoaștere și punere în executare se cere, aceasta a rămas definitivă la data de 5 ianuarie 2017, instanța română constatând că executarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ pe o durată de 3 ani s-a prescris la data de 5 ianuarie 2020^[12].

520. Efectele măsurilor educative. În temeiul art. 114 C. pen., minorului care a săvârșit o infracțiune i se pot aplica doar măsuri educative, nu și pedepse, iar potrivit art. 133 C. pen., măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități. În lumina acestor dispoziții, minorului care a săvârșit o infracțiune nu i se pot aplica pedepse accesorii și complementare^[13].

În art. 109 alin. (3) C. pen. 1968 exista următoarea dispoziție: „Pedepsele complementare nu se aplică minorului” iar în alineatul următor era consacrată dispoziția potrivit căreia „Condamnările pronunțate pentru fapte săvârșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi”. Dispoziția se justifica prin aceea că pedepsele complementare care se executau după executarea pedepsei principale constituiau o piedică în calea redresării morale și materiale a minorului ajuns în preajma majoratului când este necesar să i se deschidă perspectivele unei vieți noi, degrevate de greșelile trecutului^[14].

În legislația penală în vigoare, problema pedepselor complementare și accesorii nu se mai pune, întrucât, potrivit art. 114 C. pen., minorului i se pot aplica exclusiv măsuri educative. Textul art. 133 C. pen. consacră principiul că măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități. Acest principiu are în vedere necesitatea reinserției sociale a minorului care nu trebuie obstrucționată în niciun fel. Măsurile educative, fiind sancțiuni de drept penal cu caracter non-represiv care vizează formarea și dezvoltarea minorului, nu pot fi însoțite de interdicții, decăderi sau incapacități care ar face mai dificilă resocializarea minorului.

521. Minorul devenit major. Legea penală consacră principiul că răspunderea penală a minorilor este determinată de momentul săvârșirii infracțiunii, astfel că toate dispozițiile privind minoritatea se aplică și persoanelor care au depășit vârsta majoratului, dacă la data săvârșirii infracțiunii aveau vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Faptele săvârșite în timpul minorității trebuie să beneficieze de regimul juridic specific minorilor, pe de-o parte, pentru că sunt comise cu vinovăția proprie vârstei, iar pe de altă parte, pentru că trebuie facilitată recuperarea socială a acestora.

Totuși, în situația în care se orientează spre o măsură educativă privativă de libertate, art. 134 alin. (2) C. pen. lasă instanței de judecată libertatea de apreciere asupra modului de executare a măsurii educative, dacă la data pronunțării hotărârii infractorul a împlinit vârsta de 18 ani. În vederea aprecierii dacă măsura educativă poate fi executată într-un centru educativ, într-un centru de detenție sau într-un penitenciar, instanța are la dispoziție o serie de criterii prevăzute de lege cum ar fi posibilitățile de îndreptare, vârsta, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii, nivelul de educație și alte criterii prevăzute de art. 74 C. pen.

Astfel, într-o cauză în care s-au săvârșit patru infracțiuni de tâlhărie de către un minor, ținând seama de faptul că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani, că este judecat pentru o infracțiune săvârșită anterior în baza art. 125 alin. (3) C. pen., față de vârsta inculpatului, de modul de comitere a infracțiunilor, de conduita acestuia, care se sustrage de la punerea în executare a măsurii educative, instanța a apreciat că se impune executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție în penitenciar^[15].

Note de subsol

^[1] C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 457; S. Rădulețu în T. Toader, M.-I. Michinici, A. Crișu-Ciocîntă, M. Dunea, R. Răducanu, S. Rădulețu, Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 230.

^[2] C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 457.

^[3] C. Bulai, B.N. Bulai, în G. Antoniu, T. Toader (coord.), op. cit., p. 371.

^[4] C.A. Suceava, s. pen. min., dec. nr. 817/2021, Eurolex.

^[5] C.A. Galați, s. pen. min., dec. nr. 1347/A/2019, Eurolex.

^[6] I.C.C.J., compl. DCD, Decizia nr. 17 din 19 iunie 2020 (M. Of. nr. 958 din 19 octombrie 2020).

^[7] C.A. Galați, s. pen. min., dec. nr. 955/2014, Eurolex.

^[8] C.A. Constanța, s. pen. min. și fam., dec. nr. 207/P/2020, Eurolex.

^[9] C.C., Decizia nr. 601 din 27 septembrie 2018 (M. Of. nr. 1057 din 13 decembrie 2018).

^[10] C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 458.

^[11] M. Udroiu, op. cit., 2019, p. 737.

^[12] I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 55/2021, Eurolex.

^[13] C.A. Târgu Mureș, s. pen. min. și fam., dec. nr. 88/A/2014, Eurolex.

^[14] V. Rămureanu în T. Vasiliu ș.a., op. cit., p. 566.

^[15] Jud. Sectorului 4 București, s. pen., sent. nr. 257/2016, Eurolex.