Consimţământul victimei minore în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală prevăzute de legea penală a Republicii Moldova

Studiu publicat în volumul In Honorem Flavius Antoniu Baias. Aparența în drept, tomul II, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 551-560.

Introducere

În contextul juridic, nu există unanimitate în ceea ce priveşte stabilirea unei vârste de la care se recunoaşte valabilitatea consimţământului. În diferite ramuri de drept (dreptul penal, dreptul civil, dreptul comercial, dreptul constituţional) se operează cu diferite categorii de vârste în materia consimţământului. De altfel, nici în contextul aceleaşi ramuri de drept nu se operează cu o categorie unică de vârstă pentru a caracteriza valabilitatea consimţământului. De exemplu, în sfera juridico-penală, vârsta tragerii la răspundere a minorului, în anumite cazuri, este diferită de vârsta la care este formată capacitatea de a consimţi actele şi acţiunile de natură sexuală. Având în vedere raţionamentul conform căruia persoana care consimte trebuie să poată înţelege sfera actului său, putem înţelege cu uşurinţă că, în ceea ce priveşte consimţământul minorilor, acesta nu poate fi, în termeni absoluţi, înţeles în acelaşi mod ca şi cel al adulţilor. Tocmai imaturitatea sau lipsa discernământului, asociată adesea cu minoratul, duce, în mod logic, la admiterea faptului că anumite categorii de minori nu deţin capacitatea de a consimţi în mod liber la relaţiile sexuale.

Rezultate obţinute şi discuţii

Din prevederile art. 174 Cod penal al Republicii Moldova (în continuare – C. pen. RM), cu denumirea marginală „Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de16 ani”^[1], rezultă că, în sensul legii penale moldave, începând cu vârsta de 16 ani, consimţământul persoanei, în privinţa întreţinerii unui raport sexual ori a realizării altor acte cu caracter sexual, este considerat valabil. De lege lata, în ipoteza art. 174 C. pen. RM, semnul constitutiv al infracţiunii – consimţământul victimei – se deduce implicit din sintagma „raport sexual altul decât violul”.

Per a contrario, din conţinutul normelor înscrise la art. 171 C. pen. RM („Violul”), art. 172 („Acţiuni violente cu caracter sexual”) şi art. 173 („Hărţuirea sexuală”), se desprinde un non-consimţământ situaţional. Altfel spus, semnul constitutiv „absenţa consimţământului victimei” se deprinde din conţinutul modalităţilor acţiunilor adiacente prevăzute expressis verbis în textele incriminatorii şi anume: constrângere fizică sau psihică a persoanei, profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa – art. 171 şi 172 C. pen. RM; ameninţarea, constrângerea, şantajul – art. 173 C. pen. RM.

În art. 175 C. pen. RM („Acţiuni perverse”) este prevăzută răspunderea pentru „acţiunile perverse săvârşite faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în exhibare, atingeri indecente, discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu caracter pornografic, precum şi în alte acţiuni cu caracter sexual”. Deopotrivă, la art. 175¹ C. pen. RM („Ademenirea minorului în scopuri sexuale”), este stabilită răspunderea pentru „propunerea, convingerea, manipularea, ameninţarea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, efectuate inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, cu scopul săvârşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni privind viaţa sexuală, dacă aceste acţiuni au fost urmate de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire”.

Atât infracţiunea prevăzută la art. 175 C. pen. RM, cât şi cea prevăzută la art. 175¹ C. pen. RM pot fi săvârşite cu consimţământul victimei minore, dar şi în absenţa consimţământului acesteia. În orice caz, acţiunile prin care se realizează vicierea consimţământului victimei minore, în ipoteza art. 175 şi art. 175¹ C. pen. RM, nu se intersectează cu cele înscrise la art. 171-173 C. pen. RM.

Actualmente, pe pagina web a Parlamentului Republicii Moldova, a fost publicat Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală)^[2] (în continuare – Proiect). În Proiect sunt propuse remanieri importante în materia infracţiunilor privind viaţa sexuală, inclusiv vizând reglementarea consimţământului/ non-consimţământului victimei. Inter alia, în Proiect se propune:

1. Modificarea titulaturii art. 174 C. pen. RM din „Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani” în „Actul sexual cu o persoană cu vârsta între 14 şi 16 ani”. Corespunzător, alin. (1) al articolului nominalizat va avea următorul cuprins: „(1) Actul sexual consimţit săvârşit cu bună ştiinţă cu o persoană cu vârsta între 14 şi 16 ani […]”.

2.Modificarea titulaturii art. 175 C. pen. RM din „Acţiuni perverse” în „Acţiunile cu caracter sexual săvârşite cu o persoană cu vârsta între 14 şi 16 ani”. Corespunzător, alin. (1) al articolului nominalizat va avea următorul cuprins: „Acţiunile cu caracter sexual consimţite săvârşite cu bună ştiinţă cu o persoană cu vârsta între 14 şi 16 ani […]”.

3. Modificarea alin. (1) art. 171 C. pen. RM, care va avea următorul conţinut: „Violul, adică actul sexual neconsimţit […]”.

4. Modificarea alin. (1) art. 172 C. pen. RM, după cum urmează: „(1) Acţiunile cu caracter sexual neconsimţite […]”.

5. Completarea Codului penal cu art. 132² cu denumirea marginală „Acte sexuale sau acţiuni cu caracter sexual neconsimţite”. În particular, potrivit alin. (3): „se consideră neconsimţite orice acte sexuale sau acţiuni cu caracter sexual comise în lipsa consimţământului voluntar al persoanei, care pot fi însoţite de constrângerea fizică ori psihică, înşelăciune, profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, aplicate împotriva victimei sau împotriva altei persoane.”

În continuare, vom pertracta unele observaţii în legătură cu reglementarea consimţământului/ non-consimţământului victimei minore în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală, în lumina propunerilor inserate în Proiect.

1. Ab initio, apreciem a fi salutabilă luarea în considerare de către autorii Proiectului a propunerilor înaintate de către autorii S. Brînza, V. Stati, S. Copeţchi, vizând reconceptualizarea art. 175 C. pen. RM^[3]. Or, având în vedere reglementările antitetice (absenţa consimţământului minorului/ prezenţa consimţământului minorului), reţinute la art. 171 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. b) C. pen. RM, în coraport cu cele înscrise la art. 174 C. pen. RM, este oportună asigurarea unei consecvenţe de tehnică legislativă în raport cu art. 175 C. pen. RM, prin atribuirea acestuia a unui conţinut antitetic versus art. 172 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. b) C. pen. RM.

2. Pe de altă parte, avem unele rezerve pe marginea definiţiei noţiunii de „acte sexuale sau acţiuni cu caracter sexual neconsimţite”, propuse a fi inserate de autorii Proiectului la art. 132 alin. (3) C. pen. RM. Înţelegem intenţia autorilor, de a asigura persoanelor o protecţie mai riguroasă împotriva infracţiunilor privind viaţa sexuală, precum şi de a racorda cadrul incriminator în materie la prevederile Convenţiei de la Istanbul (aşa cum se invocă în Nota informativă care însoţeşte Proiectul de lege)^[4]. Totuşi semnalăm ca fiind imperioasă asigurarea previzibilităţii legii penale. Or, în caz contrar, în lipsa unei certitudini normative, există pericolul penalizării unor conduite ce nu ar trebui să cadă, în mod firesc, sub incidenţa legii penale ori, din contra, a imposibilităţii tragerii la răspundere penală pentru anumite fapte, precum şi a aplicării neuniforme/ extensive a legii penale. In concreto, considerăm incert câmpul conceptual atribuit înşelăciunii de către autorii Proiectului în ipoteza art. 171 şi 172 C. pen. RM.

În literatura de specialitate a Republicii Moldova^[5] a fost abordată posibilitatea evoluării „înşelăciunii” pe post de modalitate a acţiunii adiacente a faptei prejudiciabile înscrise la art. 171 C. pen. RM (în particular, prin deducerea acesteia din noţiunea „profitarea de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”). În această privinţă, temeinic s-a arătat că, în cazul în care raportul sexual este întreţinut ca rezultat al inducerii în eroare a victimei cu privire la identitatea făptuitorului (de exemplu, făptuitorul, profitând de întuneric, îl substituie pe partenerul victimei, dându-se drept acesta), consimţământul victimei este viciat ca rezultat al înşelăciunii, deci nu există. Totuşi, înşelăciunea nu intră sub incidenţa normei prevăzute la art. 171 C. pen. RM (or, modalităţile acţiunii adiacente ale faptei de viol sunt limitativ descrise în norma incriminatorie (actualmente în vigoare – n.a.). În context, apare a fi firească întrebarea, dacă situaţia descrisă anterior ar putea intra sub incidenţa normelor specificate la art. 171 şi 172 C. pen. RM – în redactarea propusă de autorii Proiectului? Tindem să credem că nu orice înşelăciune realizată în privinţa victimei în planul determinării acesteia la un act sexual ori la o acţiune cu caracter sexual este susceptibilă să caracterizeze lipsa consimţământului acesteia. Bunăoară, promisiunea mincinoasă de încheiere a căsătoriei în scopul săvârşirii raportului sexual (ori a altei acţiuni cu caracter sexual) ori promisiunea mincinoasă privind acordarea unor remuneraţii, avantaje în planul săvârşirii acestor fapte, nu pot fi raportate la o înşelăciune susceptibilă să caracterizeze lipsa de consimţământ în sensul art. 171 ori 172 C. pen. RM.

3. În altă privinţă, subscriem opiniei formulate de autorii S. Brînza, V. Stati şi S. Copeţchi^[6]: «Nu este clară conotaţia ce i se atribuie cuvintelor „care pot fi însoţite”. Se are în vedere că: a) constrângerea fizică ori psihică, înşelăciunea, profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, aplicate împotriva victimei sau împotriva altei persoane, au caracter facultativ, opţional? b) au un caracter exemplificativ?». Deopotrivă, considerăm salutabilă, recomandarea autorilor de a substitui în art. 132² alin. (3) C. pen. RM, cuvintele „care pot fi însoţite” prin cuvintele „care sunt însoţite”.

4. Ridică întrebări şi unele propuneri ale autorilor Proiectului vizând art. 174 şi 175 C. pen. RM. În particular, autorii proiectului propun fixarea limitei de vârstă de la care consimţământul sexual al minorului poate fi recunoscut valabil începând cu 14 ani. În context, apar următoarele întrebări: în accepţiunea propusă de autorii Proiectului se urmăreşte instituirea unei prezumţii automate de non-consimţământ, în ipoteza în care actul sexual ori acţiunea cu caracter sexual se săvârşeşte asupra unui minor ce nu a atins vârsta de 14 ani? Va însemna aceasta aplicarea automată a prevederilor înscrise la art. 171 alin. (2) lit. a) ori la art. 172 alin. (3) lit. b) C. pen. RM sau, după caz, la art. 172 alin. (2) lit. a) ori la art. 172 alin. (3) lit. b) C. pen. RM (în corespundere cu versiunea textelor incriminatorii propuse în Proiect), în condiţiile în careactul sexual ori acţiunea cu caracter sexual se săvârşeşte asupra unui minor ce nu a atins vârsta de 14 ani? Or, autorii Proiectului omit reglementarea răspunderii pentru actul sexual şi acţiunile cu caracter sexual consimţite săvârşite cu bună ştiinţă asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani? Ambele ipoteze le considerăm lipsite de temeinicie. În lipsa unei clarităţi normative, specificarea marjei de vârstă 14-16 ani, în titulatura şi în conţinutul art. 174 şi 175 C. pen. RM, lasă teren liber pentru eventuale situaţii de interpretare extensivă defavorabilă şi aplicare neuniformă a legii penale. În plus, în situaţii de incertitudine, orice dubiu trebuie abordat în folosul făptuitorului (în acord cu principiul in dubio pro reo).

Pentru comparaţie, precizăm că o normă similară celei prevăzute la art. 174 alin. (1) C. pen. RM se regăseşte la art. 220 Cod penal al României (în continuare – C. pen.)^[7] „Actul sexual cu un minor”, cu următorul conţinut: (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani […]. În acelaşi timp, la art. 220 alin. (2) C. pen. este stabilită răspunderea pentru „fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani […]”. Deopotrivă, la alin. (3) art. 220 C. pen. este prevăzută răspunderea pentru fapta descrisă la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, în următoarele condiţii particulare:a)minorul este membru de familie al majorului; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze; c) fapta a pus în pericol viaţa minorului; d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice^[8].

Suplimentar, la art. 221 C. pen. este prevăzută răspunderea pentrufapta de corupere sexuală a minorilor^[9].

O incriminare cu conţinut novatoriu o regăsim în Codul penal al Franţei (în continuare – C. pen. fr.)^[10]. În context, consemnăm că legiuitorul francez, cu titlu de novaţie, prin Legea nr. 2021-478 privind protejarea minorilor de infracţiuni şi delicte sexuale, precum şi de incest din 21 aprilie 2021^[11], a introdus, la art. 222-23-1 C. pen. fr., un caz particular de viol^[12], prin care a instituit automat o prezumţie de non-consimţământ, în ipoteza în care „orice act de penetrare sexuală sau orice act oral-genital este săvârşit de un adult asupra unui minor sub vârsta de 15 ani sau este comis asupra autorului de către minor, dacă diferenţa de vârstă între adult şi minor este de cel puţin cinci ani”. Condiţia diferenţei de vârstă, prevăzută la articolul citat, nu se aplică dacă faptele sunt săvârşite în schimbul unei remuneraţii, a unei promisiuni de remuneraţie, a acordării unui beneficiu în natură sau a promisiunii unui astfel de beneficiu (art. 222-23-1 parag. 2).

Aşadar, la art. 222-23-1 parag. 1 C. pen. fr. este stabilit expressis verbis un prag de vârstă ce caracterizează non-consimţământul victimei vis-à-vis de orice act de penetrare sexuală sau orice act oral-genital între un minor cu vârsta sub 15 ani şi un adult, atâta timp cât între aceştia diferenţa de vârstă este de cel puţin 5 ani. Astfel, de pildă, se încadrează în calificarea infracţiunii de viol, potrivit art. 222-23-1 parag. 1 C. pen. fr., orice act de penetrare sexuală sau orice act oral-genital care se realizează între un minor de 14 ani şi un major de 19 ani (ori mai mult) sau între un minor în vârstă de 13 ani şi un adult de 18 ani (sau mai mult).

Constatăm similitudini pronunţate între fapta prevăzută în art. 222-23-1 C. pen. fr. şi faptele descrise în jurisdicţiile de drept comun (common law) cu denumirea de „viol legal” (statutory rape). În termeni generali, statutory rape reprezintă un termen folosit pentru a desemna infracţiunea săvârşită de o persoană (de regulă adultă) de întreţinere a relaţiilor sexuale consensuale cu o persoană care nu a atins o vârstă suficientă pentru a consimţi în mod legal o atare conduită.

În Statele Unite ale Americii, mai multe state au prevăzut în legile (statutele) lor excepţii legate de vârsta apropiată a victimei şi a făptuitorului, având denumirea generică de legile „Romeo şi Julieta”. Spre exemplu, în contextul §13-1405^[13] din Statutul Statului Arizona, este prevăzută răspunderea pentru fapta: „Comportamentul sexual cu un minor”. Potrivit normei în cauză: „O persoană comite un comportament sexual cu un minor prin implicarea intenţionată sau cu bună ştiinţă în relaţii sexuale sau contact sexual cu orice persoană care nu a atins vârsta de 18 ani”. Conform §13-1405 din Statut, făptuitorul nu va fi urmărit penal dacă victima are vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, iar făptuitorul are sub 19 ani sau frecventează liceul şi nu este mai mare de 24 de luni ca victima, precum şi dacă comportamentul sexual este consensual (§13-1407 lit. E din Statut)^[14]. În statul Iowa, raportul sexual cu o persoană aflată sub vârsta de 16 ani este considerat o infracţiune de abuz sexual (§709.4 din Statutul Statului Iowa)^[15]. Totuşi, cu titlu de excepţie, nu este considerată o infracţiune în ipoteza în care actul sexual se săvârşeşte cu o persoană (victimă) cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, iar făptuitorul nu este mai mare de 4 ani decât victima [§709.4 alin. (1) pct. b.(4).(d) din Statut]. În mod diferit, în statul Delaware, conform §770 din Statut^[16], actul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani se consideră viol de gradul 4 (crimă – felony – de clasa C). În acest stat, nu există excepţii cu privire la diferenţa de vârstă (clauza „Romeo şi Julieta”). Totuşi, este incriminată fapta de întreţinere a raportului sexual dintre o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani şi o altă persoană cu vârsta de 30 de ani sau mai mult (în condiţiile violului de gradul 4, conform §770 din Statut), cu excepţia cazului când persoanele sunt căsătorite la momentul săvârşirii actului sexual.

Dincolo de aceste exemple, considerăm judicioasă o eventuală fixare, în legea penală a Republicii Moldova, a unui prag concret de vârstă de la care se prezumă consimţământul/ non-consimţământul victimei vis-à-vis de realizarea unui act sexual ori a unei acţiuni cu caracter sexual, prin ignorarea evaluării discernământului victimei, de la caz la caz. În această privinţă, considerăm relevantă, inclusiv pentru contextul nostru juridic, poziţia exprimată de Grupul de lucru constituit, pentru revizuirea infracţiunilor sexuale comise asupra unui minor, de către Comisia Legislativă din Senatul Franţei: „Dincolo de dificultăţile juridice şi practice, soluţia inserării unui prag de non-consimţământ în legea penală ar fi brutală şi arbitrară. Ar introduce automatizare în dreptul penal, ceea ce nu ar permite luarea în considerare a diversităţii situaţiilor care ar putea apărea. În primul rând, de ce ar trebui să fie protejat mai puţin un minor în vârstă de 15 ani şi 1 lună decât un minor în vârstă de 14 şi 9 luni, în timp ce maturitatea sexuală şi capacitatea de discernământ a minorilor sunt foarte variabile?”. Suplimentar, Grupul de lucru a apreciat ca fiind temeinică introducerea unei prezumţii de viol în cazul săvârşirii unui act sexual dintre un adult şi un minor, numai în două cazuri: 1) existenţa unei anumite diferenţe de vârstă dintre făptuitorul adult şi minor; 2) lipsa de discernământ a minorului. În context, remarcăm că legiuitorul francez a optat pentru includerea în art. 222-23-1 a primei condiţii.

Întru fundamentarea poziţiei expuse supra, este relevantă următoarea opinie: „Nu stabilirea unui asemenea prag de vârstă este problema care ar trebui să ne preocupe. În contextul legii penale în vigoare, nu atât limita minimă a vârstei victimei, cât mai ales prezenţa/ lipsa discernământului acesteia are importanţă în planul delimitării infracţiunii prevăzute la art. 174 C. pen. RM de infracţiunile prevăzute la art. 171 sau la art. 172 C. pen. RM. Se consideră realizată componenţa de infracţiune prevăzută la art. 174 C. pen. RM numai dacă victima a înţeles semnificaţia actului la care a fost supusă. Cu cât este mai redusă vârsta victimei, cu atât creşte posibilitatea lipsei discernământului. De aceea este necesar de a stabili, în concret, de la caz la caz, dacă victima a avut sau nu discernământ, fără a se putea fixa, în mod abstract, o vârstă minimă a acesteia ca element de referinţă”^[17].

Deopotrivă, subscriem următoarelor aserţiuni exprimate de S. Brînza: „În cazul raportului sexual sau al oricărui alt act de penetrare vaginală sau anală, exprimarea consimţământului de către victima care nu a împlinit vârsta de 16 ani are un caracter dualist: 1) consimţământul univoc, presupunând discernământul, la a cărui temelie se poate afla curiozitatea victimei, interesul material sau atracţia sexuală din partea ei; 2) consimţământul aparent, presupunând lipsa discernământului, care constă în neîmpotrivirea victimei, din cauză că ea nu înţelege semnificaţia celor ce i se întâmplă. Prima ipoteză este caracteristică infracţiunii specificate la art. 174 C. pen. RM. Cea de-a doua ipoteză este valabilă în cazul copiilor de vârstă fragedă. Consimţământul aparent al acestora nu are nici o relevanţă juridică, iar făptuitorul este conştient de acest fapt. De aceea, raportul sexual sau oricare alt act de penetrare vaginală sau anală, săvârşit cu o persoană de vârstă fragedă, trebuie calificat potrivit art. 171 alin. (3) lit. b) sau art. 172 alin. (3) lit. a) C. pen. RM. În astfel de cazuri există toţi indicii pentru a recunoaşte că făptuitorul a profitat de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa”^[18].

În cele din urmă, apreciem a fi criticabilă propunerea autorilor Proiectului de a preciza marja de vârstă „14-16 ani” în conţinutul art. 174 şi 175 C. pen. RM. În particular, reiterăm că este judicioasă fixarea în legea penală a unei vârste minime (14 ani), ca element de referinţă al valabilităţii consimţământului sexual. În acest plan, considerăm a fi mai reuşită sintagma în vigoare „persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani” – reţinută în art. 174 şi 175 C. pen. RM. Totodată, credem că art. 220 C. pen. („Actul sexual cu un minor”) ar putea constitui o sursă de inspiraţie pentru modificarea art. 174 şi 175 C. pen. RM, in concreto prin diferenţierea răspunderii pentru aceste fapte în funcţie de vârsta victimei.

Concluzii

Prezenţa sau absenţa consimţământului victimei constituie un reper important în vederea delimitării unor infracţiuni privind viaţa sexuală de altele, dar şi pentru aprecierea caracterului infracţional al faptei.

Cadrul incriminator al Republicii Moldova nu este compatibilizat in toto la prevederile Convenţiei de la Istanbul (Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la Istanbul la 7 aprilie 2011) în contextul incriminării „violenţelor sexuale, inclusiv a violului”. Aceste discrepanţe sunt generate, inter alia, de conţinutul mai larg al noţiunii de „acte sexuale neconsimţite”, în sensul art. 36 din Convenţia de la Istanbul, versus modalităţile acţiunilor adiacente ale faptelor prejudiciabile înscrise la art. 171 şi 172 C. pen. RM. În acelaşi timp, soluţiile oferite prin Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală) în materia reglementării consimţământului victimei minore în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală răspund parţial problemelor existente în domeniu. Bineînţeles, nu contestăm necesitatea eficientizării mecanismelor de apărare a drepturilor victimelor infracţiunilor privind viaţa sexuală. Totuşi, atragem atenţia că, în planul implementării standardelor internaţionale în legislaţia naţională, legiuitorul trebuie să manifeste diligenţă maximă, astfel încât să evite clasica eroare de necorelare şi ambiguizare a normelor care intervine ca rezultat al modificării ori al completării legislaţiei.

In fine, apreciem a fi inoportună fixarea în legea penală a Republicii Moldova a unei limite exacte de vârstă de la care consimţământul sexual al minorului ar putea fi recunoscut valabil exprimat, precum şi inserarea în legea penală a unei prezumţii de non-consimţământ pentru minorii aflaţi sub vârsta de 14 ani. Or, aprecierea valabilităţii consimţământului victimei în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală trebuie să rămână în sarcina instanţelor de judecată, fiind absolut necesar a se stabili, de la caz la caz, dacă victima minoră a înţeles sau nu semnificaţia asentimentului pe care îl acordă şi a tuturor consecinţelor pe care acesta îl implică.

Note de subsol

^[1] Art. 174 C. pen. RM: „(1) Raportul sexual altul decât violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele, comise asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(2) Persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică.”

^[2] Disponibil online la adresa http://www.parlament.md/LegislationDocument.aspx?Id=fb280b8e-dab2-49d1-b108-00797ec23bc4, site consultat la 21.03.2021.

^[3] Sinteza obiecţiilor şi a propunerilor (a recomandărilor) la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală), disponibilă online la adresa http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/5336/language/ro-RO/Default.aspx, site consultat la 21.03.2021.

^[4] Nota informativă la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală), disponibilă online la adresa http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/5336/language/ro-RO/Default.aspx, site consultat la 21.03.2021.

^[5] Pentru o viziune panoramică cu privire la acest subiect, a se vedea S. Brînza, Teoria şi practica interpretării judiciare a normelor referitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală (art. 171-175 C. pen. RM), în Studia Universitatis Moldaviae, Seria Ştiinţe Sociale, 2010, nr. 8(38), p. 161.

^[6] S. Brînza, V. Stati, S. Copeţchi, Infracţiunile privind viaţa sexuală din perspectiva legii penale a Republicii Moldova: aspecte de lege ferenda, în Polish Science Journal [Issue 3(24), 2020], Warsaw: Sp. z o. o. „iScience”, 2020, p. 156.

^[7] Codul penal al României, Legea nr. 286/2009 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009).

^[8] În continuare, la art. 220 C. pen. se stabileşte: răspunderea pentru „actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani” [alin. (3)]; determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic [alin. (4)]. Deopotrivă, la alin. (5) se stabileşte: „faptele prevăzute la alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani”, iar la alin. (6): „tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1), (2) şi (2¹) se pedepseşte”.

^[9] Articolul 221 C. pen. („Coruperea sexuală a minorilor”): „(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când: a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze; c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; d) fapta a pus în pericol viaţa minorului.

(2¹) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 14 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la două luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:

a) minorul este membru de familie al majorului;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;

c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;

d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. 

(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(5) Faptele prevăzute la alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.

(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1), (2) şi (2¹) se pedepseşte.”

^[10] Codul penal al Franţei, disponibil online la adresa https://www.legifrance.gouv.fr/codes/section_lc/LEGITEXT000006070719/LEGISCTA000006165281/#LEGISCTA000043409037, site consultat la 21.03.2021.

^[11] Disponibilă online la adresa https://www.legifrance.gouv.fr/loda/id/LEGIARTI000043404976/ 2021-04-23/, site consultat la 28.04.2021.

^[12] În sensul art. 222-23 C. pen. fr., constituie viol: „Orice act de penetrare sexuală, de orice natură sau orice act oral-genital săvârşit asupra persoanei altuia sau asupra persoanei făptuitorului prin violenţă, constrângere, ameninţare sau surprindere”.

^[13] Disponibil online la adresa https://www.azleg.gov/viewdocument/?docName=https://www.azleg.gov/ars/13/01405.htm, site consultat la 29.04.2021.

^[14] Disponibil online la adresa https://www.azleg.gov/viewdocument/?docName=https://www.azleg.gov/ars/13/01407.htm, site consultat la 29.04.2021.

^[15] Disponibil online la adresa https://www.legis.iowa.gov/docs/code/2021/709.4.pdf, site consultat la 29.04.2021.

^[16] Disponibil online la adresa https://delcode.delaware.gov/title11/c005/sc02/index.html#770., site consultat la 29.04.2021.

^[17] S. Brînza, V. Stati, S. Copeţchi, Infracţiunile privind viaţa sexuală din perspectiva legii penale a Republicii Moldova: aspecte de lege ferenda, în Polish Science Journal, 2020, Is., 4, p. 157.

^[18] S. Brînza, Teoria şi practica interpretării judiciare a normelor referitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală (art. 171-175 C. pen. RM), în Studia Universitatis Moldaviae, „Seria Ştiinţe Sociale”, 2020, nr. 8(38), 2010, p. 161.