Apariții editoriale • Drept administrativ
5 May 2026

Cvorumurile de prezență și majoritățile necesare în consiliile județene

Cristian Clipa
Timp de citire: 43 min

Rezumat

Articolul analizează, din perspectiva Codului administrativ, regulile aplicabile cvorumurilor de prezență și majorităților necesare adoptării hotărârilor în ședințele consiliilor județene. În privința cvorumului, în articol se stabilește că ședințele se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor județeni în funcție, numărul concret variind între 16 și 19, în funcție de componența numerică a fiecărui consiliu județean (31, 33, 35 sau 37 de membri, incluzând președintele). În materia majorităților, articolul distinge între trei tipuri: majoritatea simplă — regulă generală, raportată la consilierii prezenți —, majoritatea absolută — primă excepție, raportată la totalul membrilor în funcție, necesară pentru categorii expres prevăzute de lege, precum hotărârile privind bugetul sau administrarea patrimoniului — și majoritatea calificată de 2/3, rezervată hotărârilor privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile. Autorul formulează funcții matematice pentru determinarea fiecărui tip de majoritate și cvorum, evidențiind totodată relația de dependență juridică dintre majorități și cvorumuri: în absența cvorumului, nicio majoritate, chiar întrunită, nu produce efecte juridice. Analiza este completată cu referiri la modalitățile de vot și la mecanismele procedurale aplicabile în cazul neîntrunirii majorității necesare.

Cuvinte cheie: Cod administrativ, consiliu județean, cvorum de prezență, majoritate absolută, majoritate calificată, majoritate simplă

Cristian Clipa, Fundamentele ideologice ale dreptului administrativ. Volumul al II-lea. Tomul 2. Specificitățile, Editura Hamangiu, 2026.

1. Cvorumurile de prezență necesare legalei constituiri a ședințelor consiliilor județene

Din conținutul mai multor dispoziții ale Codului administrativ, în privința întrunirii și a desfășurării legitime a ședințelor consiliilor județene, pot fi reținute următoarele:

a) „ședințele consiliului județean se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor județeni în funcție”, fiind considerați prezenți „și consilierii județeni care participă” la aceste ședințe „prin utilizarea oricăror mijloace electronice” [art. 180 alin. (1) C. adm.];

b) „ședințele consiliului județean sunt conduse de președintele consiliului județean sau, în lipsa acestuia”, de unul dintre vicepreședinții desemnați ori, în absența acestora, „de un consilier județean, ales cu” majoritatea absolută a membrilor consiliului [art. 181 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 192 alin. (1) și (2) C. adm.];

c) dispozițiile referitoare la caracterul public al ședințelor consiliului local se aplică, în mod corespunzător, și regimului juridic al ședințelor consiliului județean [art. 182 alin. (4) coroborat cu art. 138 C. adm.];

d) având în vedere conținutul art. 171 alin. (1) C. adm., care stabilește tabelar „numărul membrilor fiecărui consiliu județean, (…), în funcție de numărul locuitorilor județului”, precum și cel al alin. (2) al aceleiași prevederi, potrivit căruia „consiliul județean se completează cu președintele consiliului județean”, cvorumul (de prezență) în cazul consiliilor județene este, după caz, următorul: (i) pentru un consiliu județean alcătuit din 30 de membri (+1), cvorumul va fi 16; (ii) pentru un consiliu județean alcătuit din 32 de membri (+1), cvorumul va fi 17; (iii) pentru un consiliu județean alcătuit din 34 de membri (+1), cvorumul va fi 18; (iv) pentru un consiliu județean alcătuit din 36 de membri (+1), cvorumul va fi 19;

e) în formă grafică, cvorumurile din toate cele patru categorii de consilii județene (de 31, 33, 35 și 37 de membri), pot fi reproduse potrivit fotogramei GcvJ (plasată în partea finală a acestei secțiuni);

f) după cum se poate observa din graficul GcvJ, linia de tendință a acestei funcții este ascendentă, ea plecând din punctul 16 (poziționat mai jos) al axei verticale și sosind în punctul C (poziționat mai sus), același cu punctul 19/37, de pe paralela axei verticale a graficului, trecând prin punctele 17/33 și 18/35;

g) funcția matematică pentru a determina cvorumurile în orice consiliu județean – funcție pe care o vom nota cu acronimul cvJ – poate fi enunțată după cum urmează:

h) în legătură cu propoziția matematică mai sus reprodusă, se impun a fi reținute următoarele explicații: (i) expresia „cvJ: McCJ →  MvAVJ, cvJ(x)” semnifică faptul că funcția matematică a cvorumurilor în orice consiliu județean – „cvJ” – este definită pe McCJ și cu valori în MvAVJ sau, altfel spus, este definită pe mulțimea de valori reprezentând toate componențele numerice posibile ale consiliilor județene (McCJ= {31, 33, 35, 37} – axa orizontală) și în mulțimea valorilor axei verticale (MvAVJ), care cuprinde valorile numerice cuprinse între cea mai mică majoritate simplă, corespunzătoare consiliului județean cu cel mai mic număr de membri, stabilit prin lege (9) și unanimitatea (ideală a) celui mai numeros consiliu județean (37), ceea ce, în expresie matematică poate fi scris astfel: MvAVJ= {x ∈ N | 9 ≤x≤ 37}; (ii) concret, funcția mai sus reprodusă (în propoziție matematică) preia orice valoare din mulțimea componenței numerice posibile a oricărui consiliu județean (McCJ), din care este însă interesată doar de acele valori care, potrivit art. 5 lit. ț) C. adm., reprezintă cvorumul; (iii) funcția cvJ de mai sus este o funcție standard sau generală, oricare ar fi numărul de membri ai consiliului județean, menționat în tabelul reprodus sub art. 171 alin. (1) C. adm., număr ce se completează cu președintele acestui consiliu, „care are drept de vot” [conform art. 171 alin. (2) C. adm.]; de exemplu, la un număr de 31 de consilieri județeni (30 de membri + un președinte), cvorumul este 16, acesta rezultând din împărțirea numărului de consilieri la 2, ceea ce dă un număr de tipul „un întreg și jumătate” (15,5), care se rotunjește în sus, până la primul număr natural (întreg) strict mai mare, adică, în exemplul dat, până la 16; (iv) din cele de mai sus, rezultă următoarea regulă: în orice consiliu județean, cvorumul se obține prin împărțirea numărului de membri stabilit de lege (incluzându-l și pe președintele consiliului) la 2, urmată de rotunjirea în sus a rezultatului astfel obținut – care este un rezultat de tipul „un întreg și jumătate” – până la primul număr natural (întreg) strict mai mare.

2. Majoritățile necesare adoptării hotărârilor în ședințele de plen ale consiliilor județene

Din conținutul mai multor dispoziții ale Codului administrativ, în privința majorităților necesare de vot, ce se cer a fi întrunite în cadrul ședințelor legal convocate și întrunite ale consiliilor județene, se impun a fi reținute următoarele:

a) „în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul județean adoptă hotărâri cu majoritate calificată, absolută sau simplă, după caz” [art. 182 alin. (1) C. adm.];

b) regula este aceea a majorității simple, care, raportat la observațiile făcute în cuprinsul paragrafului k), referitoare la conținutul art. 171 alin. (2) C. adm. și având în vedere dispozițiile art. 5 lit. ee) C. adm. (ce cuprinde definiția majorității simple), va fi, după caz, următoarea: (i) pentru un consiliu județean alcătuit din 30 de membri (+1), cea mai mică majoritate simplă va fi 9; (ii) pentru un consiliu județean alcătuit din 32 de membri (+1), cea mai mică majoritate simplă va fi 9; (iii) pentru un consiliu județean alcătuit din 34 de membri (+1), cea mai mică majoritate simplă va fi 10; (iv) pentru un consiliu județean alcătuit din 36 de membri (+1), cea mai mică majoritate simplă va fi 10; în lipsa unei prevederi legale exprese, care să stabilească altceva, de regulă, consiliile județene adoptă hotărâri cu această majoritate simplă;

c) o primă excepție de la regula majorității simple este reprezentată de majoritatea absolută, care, raportat la observațiile făcute în cuprinsul paragrafului k), referitoare la conținutul art. 171 alin. (2) C. adm. și având în vedere dispozițiile art. 5 lit. cc) C. adm. (ce cuprinde definiția majorității absolute), va fi, după caz, următoarea: (i) pentru un consiliu județean alcătuit din 30 de membri (+1), majoritatea absolută va fi 16; (ii) pentru un consiliu județean alcătuit din 32 de membri (+1), majoritatea absolută va fi 17; (iii) pentru un consiliu județean alcătuit din 34 de membri (+1), majoritatea absolută va fi 18; (iv) pentru un consiliu județean alcătuit din 36 de membri (+1), majoritatea absolută va fi 19;

d) a doua excepție de la regula majorității simple este reprezentată de majoritatea calificată, care, raportat la observațiile făcute în cuprinsul paragrafului k), referitoare la conținutul art. 171 alin. (2) C. adm. și având în vedere dispozițiile art. 5 lit. dd) (ce cuprinde definiția majorității calificate), precum și împrejurarea că, și în cazul consiliilor județene, la fel ca și în cel al consiliilor locale, această majoritate calificată implică o aplicare (valorificare) a fracției de 2/3 din numărul total de membri ai consiliului județean, majoritatea calificată va fi, după caz, următoarea: (i) pentru un consiliu județean alcătuit din 30 de membri (+1), majoritatea calificată va fi 21; (ii) pentru un consiliu județean alcătuit din 32 de membri (+1), majoritatea calificată va fi 23; (iii) pentru un consiliu județean alcătuit din 34 de membri (+1), majoritatea calificată va fi 24; (iv) pentru un consiliu județean alcătuit din 36 de membri (+1), majoritatea calificată va fi 25.

Față de cele ce preced, observăm următoarele:

2.1. În privința majorităților simple

a) de regulă, hotărârile consiliului județean se adoptă cu majoritatea simplă, prevăzută de art. 5 lit. ee) C. adm., respectiv cu votul consilierilor care reprezintă „primul număr natural mai mare decât jumătate din numărul membrilor prezenți la o ședință a organului colegial[1], cu condiția îndeplinirii cvorumului”; raportat la conținutul art. 171 alin. (1) cu (2) C. adm., în consiliile județene, cea mai mică majoritate simplă (absolut necesară) poate fi, după caz: (i) 9, pentru un consiliu județean alcătuit din 30 de membri (+1); 9, pentru un consiliu județean alcătuit din 32 de membri (+1); (iii) 10, pentru un consiliu județean alcătuit din 34 de membri (+1); (iv) 10, pentru un consiliu județean alcătuit din 36 de membri (+1);

b) ele reprezintă regula în materie de majorități necesare, în prezența cărora sunt adoptate hotărârile consiliilor județene și este, totodată, majorități ale consilierilor județeni prezenți în plenul ședințelor desfășurate de aceste autorități ale administrației publice de nivel intermediar;

c) în formă grafică, pentru toate cele patru categorii de consilii județene (de 31, 33, 35 și 37 de membri), funcția majorităților simple poate fi reprodusă potrivit fotogramei GsJ (plasată în partea finală a acestei secțiuni);

d) după cum se poate observa din graficul GsJ, linia de tendință a acestei funcții se găsește în partea de jos a acestui grafic, în imediata vecinătate a axei orizontale (McCJ), la (relativ) mare distanță de linia de tendință a funcției cvorumurilor, având, ca și aceasta din urmă, un parcurs ascendent, ea plecând din punctul 9/31 (poziționat în unghiul drept din stânga-jos) și sosind în punctul A (poziționat mai sus), același cu punctul 10/37, de pe paralela axei verticale a graficului, trecând prin punctele 9/33 și 10/35;

e) funcția matematică pentru a determina majoritățile simple în orice consiliu județean – funcție pe care o vom nota cu acronimul sJ – poate fi enunțată după cum urmează:

f) în legătură cu propoziția matematică mai sus reprodusă, se impun a fi reținute următoarele explicații: (i) expresia „sJ: McCJ → MvAVJ, sJ (x)” semnifică faptul că funcția matematică a majorităților simple s, în orice consiliu județean, este definită pe McCJ și cu valori în MvAVJ sau, altfel spus, este definită pe mulțimea de valori reprezentând toate componențele numerice posibile ale consiliilor județene (McCJ – axa orizontală) și în mulțimea de valori ale axei verticale (MvAVJ – axa verticală), care cuprinde valori numerice cuprinse între cea mai mică majoritate simplă, corespunzătoare celui mai mic număr de consilieri județeni, stabilit prin lege (9) și unanimitatea (ideală a) celui mai numeros consiliu județean (37); (ii) mulțimea componențelor numerice posibile ale tuturor consiliilor județene este McCJ = {31, 33, 35, 37}, iar mulțimea valorilor axei verticale, care cuprinde o mulțime de valori cuprinse între 9 (cea mai mică majoritate simplă din cel mai mic consiliu județean) și 37 (unanimitatea celui mai numeros consiliu județean) este MvAVJ = {x ∈ N | 9 ≤x≤ 37}; (iii) premisele fiind lămurite, vom observa că funcția mai sus reprodusă (în propoziție matematică) preia orice valoare din mulțimea componențelor numerice posibile ale oricărui consiliu județean (McCJ), din care este însă interesată doar de acele valori care, potrivit art. 5 lit. ee) C. adm., reprezintă majoritatea simplă; (iv) funcția s de mai sus este o funcție ramificată, având în vedere că, în logica definiției majorității simple, reprodusă sub art. 5 lit. ee) C. adm., avem de-a face cu două ipoteze de lucru: I. prima ramură a funcției corespunde unui număr de consilieri județeni de 31 și, respectiv, de 35 de membri, situații în care majoritatea simplă se calculează prin împărțirea fiecărui număr (din cele două anterior enumerate) la 2, ceea ce dă un rezultat de tipul „un întreg și jumătate”, ce se va rotunji în sus, până la primul număr natural (întreg) strict mai mare, care, la rândul său, se va împărți la 2, ceea ce va duce la un rezultat întreg, care se va însuma cu 1, rezultând majoritatea simplă corespunzătoare; de exemplu, la un consiliu județean alcătuit din 35 de membri, majoritatea simplă este 10 [35 : 2 = 17,5, care se rotunjește în sus până la 18, după care acest cvorum se împarte la 2, rezultatul fiind 9, care se însumează cu 1, rezultând o majoritate simplă de 10 consilieri județeni, sub rezerva îndeplinirii condiției de prezență (sau de cvorum) a cel puțin 18 consilieri]; II. a două ramură a funcției corespunde unui număr de consilieri județeni de 33 și, respectiv, de 37 de membri, ipoteze în care majoritatea simplă se calculează prin împărțirea fiecărui număr (din cele două anterior enumerate) la 2, ceea ce dă un rezultat de tipul „un întreg și jumătate”, ce se va rotunji în sus, până la primul număr natural (întreg) strict mai mare, care, la rândul său, se va împărți la 2, ceea ce duce, din nou, la un rezultat de tipul „un întreg și jumătate”, ce se va rotunji, de asemenea, până la primul număr natural (întreg) strict mai mare, rezultând majoritatea simplă corespunzătoare; de exemplu, la un consiliu județean alcătuit din 37 de membri, majoritatea simplă este 10 [37 : 2 = 18,5, care se rotunjește în sus până la 19, după care acest cvorum se împarte la 2, rezultatul fiind 9,5, care, la rândul său, se rotunjește în sus, până la primul număr natural (întreg) strict mai mare, rezultând o majoritate simplă de 10 consilieri județeni, sub rezerva îndeplinirii condiției de prezență (sau de cvorum) a cel puțin 19 consilieri]; (v) din cele de mai sus, pot fi deduse două reguli: I. dacă în urma înjumătățirii rotunjite în sus a numărului total de consilieri județeni, obținem un număr care este natural (întreg), atunci jumătatea jumătății rotunjite se însumează cu 1, pentru a obține acel număr natural strict mai mare (întreg), care reprezintă majoritatea simplă; II. dacă în urma înjumătățirii jumătății rotunjite în sus a numărului total de consilieri județeni, obținem un număr care nu e natural (întreg), ci unul de tipul „un întreg și jumătate”, atunci jumătatea jumătății rotunjite se rotunjește din nou în sus, pentru a obține acel număr natural strict mai mare (întreg), care reprezintă majoritatea simplă;

g) în toate cazurile, se poate observa o dependență a tuturor majorităților simple de cvorumuri, dat fiind faptul că aceste majorități nu pot fi, în expresie matematică, decât mai mici decât valoarea cvorumurilor, astfel că nicio majoritate simplă nu este eficientă din punct de vedere juridic decât numai în prezența satisfacerii cerinței/condiției de cvorum;

h) în formă grafică, funcția dependenței majorităților simple de cvorumuri, pentru toate cele patru categorii de consilii județene (de 31, 33, 35 și 37 de membri), poate fi reprodusă potrivit fotogramei GdJ (plasată în partea finală a acestei secțiuni);

i) după cum se poate observa din graficul GdJ, linia de tendință a acestei funcții se găsește la jumătatea distanței dintre linia de tendință a funcției majorităților simple și cea a cvorumurilor (ceea ce explică imaginativ trimiterea la media aritmetică mai jos menționată, dintre majoritatea simplă și cvorum), fiind, ca și aceste din urmă două funcții, una ascendentă, ea plecând din punctul 12 (poziționat mai jos) al axei verticale și sosind în punctul B (poziționat mai sus), același cu punctul 14/37, de pe paralela axei verticale a graficului, trecând prin punctele 12/33 și 12/35;

j) funcția matematică pentru a determina dependența majorităților simple de cvorumuri – funcție pe care o vom nota cu acronimul dJ – poate fi enunțată după cum urmează:

k) în legătură cu propoziția matematică de mai sus, se impun a fi reținute următoarele explicații: (i) această funcție se definește în forma unei medii aritmetice între fiecare majoritate simplă și fiecare cvorum corespunzător, pentru oricare număr de consilieri județeni dintre cele enumerate sub art. 171 alin. (1) cu (2) C. adm; (ii) funcția dependenței majorităților simple de cvorumuri este una cu caracter adjuvant și, prin urmare, suplimentar, aceasta fiind utilă la înțelegerea relației juridice statornicite între fiecare majoritate simplă și fiecare cvorum corespunzător, în condițiile în care, potrivit legii, în lipsa cvorumului, nicio majoritate simplă, chiar întrunită, nu are niciun fel de eficiență juridică.

2.2. În privința majorităților absolute

a) acestea reprezintă o primă excepție de la regula majorităților simple, sunt majorități superioare acestora din urmă și, totodată, majorități ale consilierilor județeni în funcție;

b) sunt generic definite de art. 5 lit. cc) C. adm., text pozitiv care le descriu ca fiind acele majorități reprezentate de „primul număr natural strict mai mare decât jumătate din totalul membrilor în funcție ai organului colegial”; în relație cu această definiție și cu conținutul art. 171 alin. (1) și (2) C. adm., în consiliile județene, majoritatea absolută poate fi, după caz, una din următoarele: 16, pentru 31 de consilieri județeni; 17, pentru 33 de consilieri județeni; 18, pentru 35 de consilieri județeni; 19, pentru 37 de consilieri județeni;

c) se adoptă cu aceste majorități ale consilierilor județeni în funcție următoarele hotărâri ale consiliilor din care ei fac parte: (i) hotărârile privind bugetul județului; (ii) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii; (iii) hotărârile prin care se stabilesc impozite și taxe la nivelul județului; (iv) hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră; (v) hotărârile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului; (vi) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine; (vii) hotărârile privind administrarea patrimoniului; (viii) hotărârile privind participarea cu împrumuturi, capital sau bunuri, după caz, în numele și în interesul colectivităților la nivelul cărora sunt alese, la înființarea, funcționarea și dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes județean, în condițiile legii; (ix) alte hotărâri necesare bunei funcționări a consiliului județean, stabilite prin legi speciale sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului județean [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (3) și la art. 92 C. adm.];

d) în formă grafică, funcția majorităților absolute din toate cele patru categorii de consilii județene (de 31, 33, 35 și 37 de membri), poate fi reprodusă potrivit fotogramei GaJ (plasată în partea finală a acestei secțiuni);

e) după cum se poate observa din graficul GaJ, linia de tendință a acestei funcții se găsește la (foarte) mare distanță de linia de tendință a funcției majorităților simple, fiind, ca și aceasta din urmă funcție, una ascendentă, ea plecând din punctul 16 (poziționat mai jos) al axei verticale și sosind în punctul C (poziționat mai sus), același cu punctul 19/37 de pe paralela axei verticale a graficului, trecând prin punctele 17/33 și 18/35;

f) funcția matematică pentru a determina majoritățile absolute în orice consiliu județean – funcție pe care o vom nota cu acronimul aJ – poate fi enunțată după cum urmează:

g) în legătură cu propoziția matematică mai sus reprodusă, se impun a fi reținute următoarele explicații: (i) expresia „a: McCJ → MvAVJ, aJ(x)” semnifică faptul că funcția matematică a majorității absolute a este definită pe McCJ și cu valori în MvAVJ sau, altfel spus, este definită pe mulțimea de valori numerice reprezentând toate componențele numerice posibile ale consiliilor județene (McCJ – axa orizontală) și în mulțimea valorilor axei verticale (MvAVJ – axa verticală), care cuprinde valorile numerice cuprinse între cea mai mică majoritate simplă, corespunzătoare celui mai mic număr de consilieri județeni, stabilit prin lege (9) și unanimitatea (ideală a) celui mai numeros consiliu județean (37); (ii) mulțimea componențelor numerice posibile ale tuturor consiliilor județene este McCJ = {31, 33, 35, 37}, iar mulțimea valorilor axei verticale, care cuprinde o mulțime de valori cuprinse între 9 (cea mai mică majoritate simplă din cel mai mic consiliu județean) și 37 (unanimitatea celui mai numeros consiliu județean) este MvAVJ = {x ∈ N | 9 ≤x≤ 37}; (iii) premisele fiind lămurite, vom observa că funcția mai sus reprodusă (în propoziție matematică) preia orice valoare din mulțimea componențelor numerice posibile ale oricărui consiliu județean (McCJ), din care este însă interesată doar de acele valori care, potrivit art. 5 lit. cc) C. adm., reprezintă majoritatea absolută; (iv) funcția a de mai sus este o funcție standard sau generală, oricare ar fi numărul de membri ai consiliului județean, menționat în tabelul reprodus sub art. 171 alin. (1) C. adm., număr ce se completează cu președintele acestui consiliu, „care are drept de vot” [conform art. 171 alin. (2) C. adm.]; de exemplu, la un număr de 33 de consilieri județeni (32 de membri + un președinte), majoritatea absolută este 17, aceasta rezultând din împărțirea numărului de consilieri la 2, ceea ce dă un număr de tipul „un întreg și jumătate” (16,5), care se rotunjește în sus, până la primul număr natural (întreg) strict mai mare, adică, în exemplul dat, până la 17; (v) din cele de mai sus, rezultă următoarea regulă: în orice consiliu județean, majoritatea absolută se obține prin împărțirea numărului de membri stabilit de lege (incluzându-l și pe președintele acestui consiliu), la 2, urmată de rotunjirea în sus a rezultatului astfel obținut – care este un rezultat de tipul „un întreg și jumătate” – până la primul număr natural (întreg) strict mai mare.

2.3. În privința majorităților calificate

a) aceasta reprezintă o a doua excepție de la regula majorității simple, este o majoritate superioară majorității absolute, dar rămâne, ca și aceasta din urmă, una a consilierilor județeni în funcție;

b) este definită de art. 5 lit. dd) C. adm., text pozitiv care o descrie ca fiind acea majoritate reprezentată de „primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracției/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial stabilit în condițiile legii”; în cazul consiliilor județene, această majoritate calificată poate fi, după caz: 21, pentru un consiliu județean alcătuit din 31 de membri; 23, pentru un consiliu județean alcătuit din 33 de membri; 24, pentru un consiliu județean alcătuit din 35 de membri; 25, pentru un consiliu județean alcătuit din 37 de membri;

c) se adoptă cu majoritatea calificată „hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile” [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (2) C. adm.];

d) în legătură cu modul în care este stabilită, respectiv determinată (sau calculată) majoritatea calificată, prin Decizia nr. 166/2023[2], Curtea Constituțională a stabilit – în mod pertinent, după părerea noastră – următoarele: „Faptul că o astfel de opțiune corespunde sau nu unei percepții generale cu privire la o anumită modalitate de calcul sau de aplicare a unei formule matematice nu reprezintă per se un element care să determine neclaritatea normei juridice, dacă din conținutul definiției rezultă fără echivoc modul de determinare a rezultatului final avut în vedere de legiuitor. În definirea majorității calificate, legiuitorul primar nu este ținut să aplice o anumită formulă matematică sau să realizeze o anumită operațiune matematică, ci să își transpună opțiunea de reglementare într-un text care să fie clar enunțat și predictibil în aplicarea ulterioară. Prin urmare, opțiunea legiuitorului de a legifera în acest sens este un act de voință al Parlamentului, care are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală și care corespunde competenței sale constituționale de legiferare. Așadar, Curtea constată că textul este formulat cu o precizie suficientă ce permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (s.a.)” [considerentul 27]; până la urmă, în logica instanței noastre de contencios constituțional, majoritatea calificată definită sub art. 5 lit. dd) C. adm. nu este – și nici nu trebuie să fie! – majoritatea matematică cu care este obișnuit elevul de școală generală, care a asimilat lecțiile referitoare la teoria numerelor naturale și a ordonării acestor numere, la cea a fracțiilor sau la cea a procentelor, ci este o majoritate juridică, anume și în mod special configurată de legiuitor, printr-o regulă de drept pozitiv; de altfel, potrivnic celor reținute de către trei dintre judecătorii Curții Constituționale – care, printr-o opinie separată, au apreciat ca fiind neconstituțional conținutul art. 5 lit. dd) C. adm. – majoritatea calificată instituită descriptiv prin textul mai sus evocat (și care a făcut obiectul sesizării critice a Curții) este perfect compatibilă cu logica matematicii elementare; categoriile „număr natural”, „strict mai mare”, „fracție” și „procent” îmbracă forma unor noțiuni comune ale matematicii elementare, care se studiază în anii școlii generale și al căror înțeles nu implică asumarea unui efort intelectual deosebit; numărul natural este întotdeauna un număr întreg și pozitiv; prin urmare, un număr natural strict mai mare este întotdeauna primul număr întreg și, desigur, pozitiv, care urmează după un altul, într-o înșiruire de astfel de numere; fracția trimite la o figură matematică, exprimată, în contextul analizat, prin formula „2/3 dintr-un număr natural dat”, ceea ce implică o înmulțire a acestui din urmă număr cu 2 și, mai apoi, o împărțire a rezultatului astfel obținut la 3; de exemplu, într-un consiliu județean de 31 de membri în funcție, majoritatea calificată de 2/3 va fi stabilită astfel: (31 X 2) : 3 = 20,66, adică 21, în logica art. 5 lit. dd) C. adm.; în sfârșit procentul (pe care, de altfel, Codul administrativ nici nu-l folosește) trimite la o figură matematică, exprimată printr-un număr de la 1 la 100, urmat de simbolul matematic „%” și care, în contextul specific analizei asumate în acest loc, poate fi stabilit prin înmulțirea numărului de consilieri județeni în funcție la oricare dintre numerele de la 1 la 100, pentru ca, mai apoi, rezultatul (produsul) astfel obținut să fie împărțit întotdeauna la 100; de exemplu, 66,67% din 31 de consilieri județeni în funcție (echivalentul a 2/3 din numărul total al acelorași consilieri) reprezintă: (31 X 66,67) : 100 = 20,66 consilieri, adică 21 în logica aceluiași art. 5 lit. dd) C. adm.;

e) în formă grafică, majoritățile calificate din toate cele patru categorii de consilii județene (de 31, 33, 35 și 37 de membri), pot fi reproduse potrivit fotogramei GcJ (plasată în partea finală a acestei secțiuni);

f) după cum se poate observa din graficul GcJ, linia de tendință a acestei funcții se găsește la (foarte) mare distanță de linia de tendință a funcției majorităților simple și la (relativ) mare distanță de linia de tendință a funcției majorităților absolute, fiind, ca și acestea din urmă funcție, o funcție ascendentă, ea plecând din punctul 21 (poziționat mai jos) al axei verticale și sosind în punctul C (poziționat mai sus), același cu punctul 25/37 de pe paralela axei verticale a graficului, trecând prin punctele 23/33 și 24/35;

g) funcția matematică pentru a determina majoritatea calificată în orice consiliu județean – funcție pe care o vom nota cu acronimul cJ – poate fi enunțată după cum urmează:

h) în legătură cu propoziția matematică mai sus reprodusă, se impun a fi reținute următoarele explicații: (i) expresia „cJ: McCJ → MvAVJ, cJ (x)” semnifică faptul că funcția matematică a majorității calificate c, în orice consiliu județean este definită pe McCJ și cu valori în MvAVJ sau, altfel spus, este definită pe mulțimea de valori reprezentând toate componențele numerice posibile ale consiliilor județene (McCJ – axa orizontală) și în mulțimea valorilor axei verticale (MvAVJ – axa verticală), care cuprinde valorile numerice cuprinse între cea mai mică majoritate simplă, corespunzătoare celui mai mic număr de consilieri județeni, stabilit prin lege (9) și unanimitatea (ideală a) celui mai numeros consiliu județean (37); (ii) mulțimea componențelor numerice posibile ale tuturor consiliilor județene este: McCJ = {31, 33, 35, 37}, iar mulțimea valorilor axei verticale, care cuprinde o mulțime de valori cuprinse între 9 (cea mai mică majoritate simplă din cel mai mic consiliu județean) și 37 (unanimitatea celui mai numeros consiliu județean) este MvAVJ ={x ∈ N | 9 ≤x≤ 37}; (iii) premisele fiind lămurite, vom observa că funcția mai sus reprodusă (în propoziție matematică) preia orice valoare din mulțimea componențelor numerice posibile ale oricărui consiliu județean (McCJ), din care este însă interesată doar de acele valori care, potrivit art. 5 lit. dd) C. adm., reprezintă majoritatea calificată; (iv) funcția c este o funcție ramificată, având în vedere că, în logica definiției majorității calificate, reprodusă sub art. 5 lit. dd) C. adm., avem de-a face cu două ipoteze de lucru: I. prima ramură a funcției corespunde unui număr de consilieri județeni de 31, 35 și 37 de membri, situații în care majoritatea simplă se calculează prin înmulțirea fiecărui număr (din cele trei anterior enumerate) cu 2, urmată de împărțirea rezultatului astfel obținut la 3, ceea ce dă un rezultat de tipul „un întreg și ceva”, rezultat care se va rotunji în sus, până la primul număr natural (întreg) strict mai mare, rezultând majoritatea calificată corespunzătoare; de exemplu, la un consiliu județean alcătuit din 37 de membri, majoritatea calificată este 25 (37 X 2 = 74 : 3 = 24,66, rezultat care se rotunjește în sus până la 25, rezultând o majoritate calificată de 25 de consilieri județeni; II. a două ramură a funcției corespunde doar unui număr de consilieri județeni de 33 de membri, ipoteză în care majoritatea calificată se calculează prin înmulțirea acestui din urmă număr cu 2, urmată de împărțirea rezultatului astfel obținut la 3, ceea ce duce la un rezultat întreg care, în logica art. 5 lit. dd) C. adm., se însumează cu 1, rezultând majoritatea calificată corespunzătoare: 33 X 2 = 66 : 3 = 22 +1 = 23; (v) din cele de mai sus, pot fi deduse două reguli: I. dacă în urma împărțirii la 3 a rezultatului obținut din înmulțirea numărului total de consilieri județeni cu 2, obținem un număr de tipul „un întreg și ceva”, atunci majoritatea calificată se va obține prin rotunjirea în sus a acestui din urmă rezultat, până la primul număr natural (întreg) strict mai mare; II. dacă în urma împărțirii la trei a dublului numărului total de consilieri județeni, se obține un rezultat întreg, atunci acest rezultat se însumează cu 1, obținându-se astfel majoritatea calificată a respectivului consiliu județean;

2.4. În privința unanimităților ideale

a) reprezintă o ipoteză cu caracter excepțional, în care toți membrii unui consiliu județean sunt prezenți și toți votează în favoarea unui proiect de hotărâre;

b) ea nu este definită de lege, dat fiind faptul că nu implică nicio dificultate în stabilirea ei, în condițiile în care – din punct de vedere matematic, dar și juridic – unanimitatea implică, în mod cumulativ, prezența și, totodată, votul in favorem al tuturor membrilor unui organ colectiv;

c) se poate adopta cu unanimitate de voturi orice hotărâre, această „majoritate” ideală fiind complet irelevantă din punct de vedere juridic, atâta timp cât legea impune, pentru adoptarea hotărârilor consiliilor județene, majorități realiste, mai mici/modeste (simple, absolute sau calificate);

d) în formă grafică, unanimitatea (ideală) în toate cele patru categorii de consilii județene (de 31, 33, 35 și 37 de membri), poate fi reprodusă potrivit fotogramei GuJ (plasată în partea finală a acestei secțiuni);

e) după cum se poate observa din graficul GuJ, linia de tendință a acestei funcții se găsește la relativ mare distanță de linia de tendință a funcției majorităților calificate, la mare distanță de linia de tendință a majorităților absolute și la foarte mare distanță de linia de tendință a funcției majorităților simple, fiind, ca și acestea trei, o funcție ascendentă, ce pleacă din punctul 31 (poziționat mai jos) al axei verticale și sosește în punctul E (poziționat mai sus), același cu punctul 37/37 de pe paralela axei verticale a graficului, trecând prin punctele 33/33 și 35/35;

f) funcția matematică pentru a determina unanimitățile (ideale) în orice consiliu județean – funcție pe care o vom nota cu acronimul uJ – poate fi enunțată după cum urmează:

g) în legătură cu propoziția matematică mai sus reprodusă, se impune a fi observat faptul că funcția unanimității ideale este una de identitate, în condițiile în care, pentru orice număr de membri din alcătuirea oricărui consiliu județean, nivelul ideal al votului este atins dacă toți cei care intră în alcătuirea unui astfel de consiliu, votează in favorem pentru un anumit proiect de hotărâre.

2.5. În privința relațiilor ce se pot stabili între cvorumurile de prezență și majoritățile necesare de vot, incluzând și ipoteza unanimității ideale

a) aceste relații pot fi înțelese plecând de la imaginea graficului total (rezultat în urma suprapunerii tuturor celorlalte șase grafice anterioare), imagine pe care o reproducem în fotograma GtJ (plasată în partea finală a acestei secțiuni);

b) în graficul total mai sus menționat (GtJ), practic, sunt reproduse liniile de tendință, care unesc valorile reprezentative ale fiecărei funcții (a cvorumurilor, a majorităților simple, a dependenței majorităților simple de cvorumuri, a majorităților absolute, a majorităților calificate și a unanimităților ideale), ceea ce duce la conturarea/evidențierea mai multor suprafețe, a căror semnificație juridică – susținută matematic – va fi explicată în rândurile de mai jos;

c) întregul grafic are o suprafață de 168 de unități grafice pătrate (u.g.p.)[3], reprezentând 100% din totalul acestei suprafețe[4];

d) suprafața non-deciziei: (i) este delimitată de funcția majorității simple și de axa orizontală, pe care se găsesc, de la 31 la 37, numerele posibile de membri ai tuturor consiliilor județene, astfel cum sunt aceste numere stabilite de lege, sub art. 171 alin. (1) și (2) C. adm.; (ii) este determinată de trei laturi, între punctele 9/31 – A – 37 – 9/31 și, prin urmare are o formă triunghiulară; (iii) acest triunghi are o întindere/arie de 3 unități grafice pătrate (u.g.p.), reprezentând 1,78% din întreaga suprafață a graficului[5];

e) suprafața dependenței majorităților simple de cvorumurile corespunzătoare: (i) este delimitată de funcția dependenței de cvorum a majorității simple și de cea a majorității simple; (ii) este determinată de patru laturi, între punctele 9/31 – 12 – B – A – 9/31 și, prin urmare, are o formă patrulateră; (iii) acest patrulater are o întindere/arie de 21 de unități grafice pătrate (u.g.p.), reprezentând 12,50% din întreaga suprafață a graficului[6];

f) prin însumarea suprafeței non-deciziei și a suprafeței dependenței majorităților simple de cvorumurile corespunzătoare, obținem suprafața hotărârii imposibile; 3 u.g.p. + 21 u.g.p. = 24 u.g.p., reprezentând 14,28% din întreaga suprafață a graficului, procent rezultat din însumarea ponderii suprafeței non-deciziei (1,78%) cu cea a suprafeței dependenței de cvorum a majorității simple (12,50%); pe întreaga suprafață a hotărârii imposibile, frecvența adoptării hotărârilor de orice consiliu județean este 0 (zero)%;

g) prin frecvență a adoptării hotărârilor de către orice consiliu județean, vom înțelege numărul maxim de hotărâri care pot fi adoptate pe 1% (reprezentând o singură unitate pătrată de grafic) din întregul fiecărei suprafețe eficiente (a deciziei simple, a deciziei absolute, a deciziei calificate și a deciziei unanime);

h) suprafața deciziei simple: (i) este delimitată de funcția cvorumului (aceeași cu cea a majorității absolute ori suprapusă funcției cvorumurilor) și de cea a dependenței de cvorum a majorității simple; (ii) este determinată de patru laturi, între punctele 12 – 16 – C – B – 12 și, prin urmare, are o formă patrulateră; (iii) acest patrulater are o întindere/arie de 27 de unități grafice pătrate (u.g.p.), reprezentând 16,07% din întreaga suprafață a graficului; (iv) numărul maxim de configurații (sau de combinări matematice) în care un consiliu județean poate adopta o hotărâre, în prezența celei mai mici majorități simple (care este 9, obținut astfel: 31 : 2 = 15,5, deci 16; 16 : 2 = 8 + 1 = 9), este de 98.388.244.357.410, iar în prezența celei mai mari majorități simple (care este 19, obținut astfel: 37 : 2 = 18,5, deci 19), este de 67.120.524.100.004.850[7]; (v) cunoaște o frecvență a hotărârilor care pot fi adoptate pe unitate pătrată de grafic (1% din suprafața deciziei simple) de 2.803.723.528.044.171 de posibile hotărâri pe unitate pătrată de grafic[8];

i) suprafața deciziei absolute: (i) este delimitată de funcția majorităților calificate și de cea a majorităților absolute (aceeași cu funcția cvorumurilor ori suprapusă acestei din urmă funcții); (ii) este determinată de patru laturi, între punctele 16 – 21 – D – C – 16 și, prin urmare, are o formă patrulateră; (iii) acest patrulater are o întindere/arie de 33 unități grafice pătrate (u.g.p.), reprezentând 19,64% din întreaga suprafață a graficului; (iv) numărul maxim de configurații (sau de combinări matematice) în care un consiliu județean poate adopta o hotărâre, în prezența celei mai mici majorități absolute (care este 16, obținută astfel: 31 : 2 = 15,5, deci 16), este de 9.848.101.109.760, iar în prezența celei mai mari majorități absolute (care este 19, obținută astfel: 37 : 2 = 18,5, deci 19), este de 4.632.774.416.793.600; (v) cunoaște o frecvență a hotărârilor care pot fi adoptate pe unitate pătrată de grafic (1% din suprafața deciziei absolute) de 161.025.399.804.276 de posibile hotărâri pe unitate pătrată de grafic;

j) suprafața deciziei calificate: (i) este delimitată de funcția unanimității (ideale) și de cea a majorităților calificate; (ii) este determinată de patru laturi, între punctele 21 – 31 – E – D – 21 și, prin urmare, are o formă patrulateră; (iii) acest patrulater are o întindere/arie de 63 de unități grafice pătrate (u.g.p.), reprezentând 37,50% din întreaga suprafață a graficului; (iv) numărul maxim de configurații (sau de combinări matematice) în care un consiliu județean poate adopta o hotărâre, în prezența celei mai mici majorități calificate (care este 21, obținută astfel: 31 X 2 = 62 : 3 = 20,66, deci 21), este de 45.416.616.960, iar în prezența celei mai mari majorități calificate (care este 25, obținută astfel: 37 X 2 = 74 : 3 = 24,66, deci 25), este de 7.587.770.351.616; (v) cunoaște o frecvență a hotărârilor care pot fi adoptate pe unitate pătrată de grafic (1% din suprafața deciziei calificate) de 136.229.335.186 de posibile hotărâri pe unitate pătrată de grafic;

k) suprafața deciziei unanime (ideale): (i) este delimitată de paralela axei orizontale – pe care se găsesc, de la 31 la 37, variantele numerice posibile ale tuturor consiliilor județene, astfel cum sunt aceste numere stabilite sub art. 171 alin. (1) și (2) C. adm. – și funcția unanimității (ideale); (ii) este determinată de trei laturi, între punctele 31 – 37 – E – 31 și, prin urmare, are o formă triunghiulară; (iii) acest triunghi are o întindere/arie de 21 de unități grafice pătrate (u.g.p.), reprezentând 12,50% din întreaga suprafață a graficului; (iv) numărul maxim de configurații (sau de combinări matematice) în care un consiliu județean poate adopta o hotărâre, în prezența celei mai mici majorități unanime (ideale), care este 31 și, totodată, în prezența celei mai mari majorități unanime (ideale), care este 37, este 1; (v) cunoaște o frecvență a hotărârilor care pot fi adoptate pe unitate pătrată de grafic (1% din suprafața deciziei unanime) de 0,19 posibile hotărâri pe unitate pătrată de grafic, respectiv o frecvență foarte rară (episodică/accidentală), care, în mod natural, tinde spre 0 (zero)[9];

l) având în vedere cele mai sus arătate, rezultă că: 1. suprafața deciziei unanime este mai mare decât suprafața deciziei calificate, care, la rândul ei, este mai mare decât suprafața deciziei absolute care, în sfârșit, este mai mare decât suprafața deciziei simple; 2. frecvența aferentă suprafeței deciziei simple este mai mare decât frecvența aferentă suprafeței deciziei absolute, care, la rândul ei, este mai mare decât frecvența aferentă suprafeței deciziei calificate și care, în sfârșit, este mai mare decât frecvența aferentă suprafeței deciziei unanime; 3. prin urmare, cu cât scade suprafața în unități grafice pătrate, cu atât crește frecvența pe unitate pătrată de grafic a posibilității ca orice consiliu județean să adopte hotărâri, în condițiile legal pretinse de cvorum și de majoritate necesară;

m) din cele șase suprafețe evidențiate în graficul GtJ, doar patru dintre ele sunt eficiente (suprafața deciziei simple, a celei absolute, a celei calificate și a celei unanime), în timp ce celelalte două (suprafața non-deciziei și a dependenței majorităților simple de cvorumuri) sunt și rămân ineficiente în orice ipoteză de lucru, pentru că, în condițiile legii, în absența cvorumului, nu poate fi adoptată nicio hotărâre, de către niciun consiliu județean.

La cele deja notate, se impun a fi adăugate și următoarele două observații:

a) dacă pe parcursul desfășurării ședinței nu este întrunită majoritatea legală necesară pentru adoptarea proiectului de hotărâre, președintele consiliului județean (sau vicepreședintele/cel care îi ține locul) amână votarea până la întrunirea acesteia [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (11) C. adm.], iar proiectele de hotărâri respinse de consiliul județean nu pot fi readuse în dezbaterea acestuia în cursul aceleiași ședințe [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (13) C. adm.];

b) cu privire la votul pe care plenul consiliului județean îl poate da la adresa unui proiect de hotărâre sau în privința unei alte probleme supuse dezbaterii sale, se impun a fi reținute următoarele: (i) votul consilierilor județeni este individual și poate fi deschis sau secret [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (4) C. adm.], regula fiind a votului deschis, iar excepția, a votului secret; (ii) votul deschis se exprimă, după caz, fie prin ridicarea mâinii, fie prin apel nominal, efectuat de președintele de ședință, fie electronic [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (5) C. adm.]; (iii) în mod excepțional și, după părerea noastră, numai în cazuri temeinic justificate, consiliul județean poate stabili, cu votul majorității simple (întrucât nicio altă normă juridică nu stabilește, în mod expres, o altă majoritate), ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret, cu observația că hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane sunt luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (6) C. adm.]; (iv) pentru exercitarea votului secret se folosesc buletine de vot [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (7) C. adm.], al căror conținut trebuie să fie fără echivoc, astfel încât, pentru exprimarea opțiunii să poată fi folosite, de regulă, cuvintele da sau nu [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (8) C. adm.]; (v) buletinele de vot în format fizic se introduc într-o urnă, iar la numărarea voturilor nu se iau în calcul acele buletine de vot pe care nu a fost exprimată opțiunea consilierului județean sau au fost folosite ambele cuvinte da sau nu, cu observația că abținerile se numără la voturile împotrivă [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (9) și (10) C. adm.]; (vi) dacă în urma dezbaterilor din ședința consiliului județean se impun modificări de fond în conținutul proiectului de hotărâre, la propunerea președintelui consiliului județean (sau a vicepreședintelui care îi ține locul), a secretarului sau a consilierilor județeni și cu acordul majorității consilierilor județeni prezenți, președintele consiliului județean (sau vicepreședintele care îi ține locul) retransmite proiectul de hotărâre, în vederea reexaminării de către inițiator și de către compartimentele de specialitate [art. 182 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (11) C. adm.]; acest din urmă text trebuie conciliat cu prevederile 184 alin. (2) raportat la art. 138 alin. (12) C. adm., text care permite consilierilor județeni să formuleze amendamente de fond sau de formă, care se supun votului consiliului județean în ordinea în care au fost formulate; în absența unor alte precizări legislative, în privința relației concurente angajate între art. 139 alin. (11) și art. 138 alin. (12) C. adm., ar putea fi reținute cel puțin următoarele împrejurări: 1. art. 138 alin. (12) C. adm. reglementează instituția amendamentelor, insistând asupra posibilității consilierilor de a le iniția și de a le susține; 2. art. 139 alin. (11) C. adm. acoperă ipoteza proiectului de hotărâre care pretinde modificări de fond, care au fost sesizate de consilieri, dar pe care, în principiu, aceștia au posibilitatea de a nu le susține în forma unor amendamente; 3. dar nimic nu se opune ca necesitatea eventualelor modificări de fond, observate de consilierii județeni prezenți, să fie asumate și, desigur, susținute de aceștia, în forma amendamentelor reglementate de art. 138 alin. (12) C. adm.

GcvJ – Graficul aferent funcției cvorumurilor constituite la nivelul consiliilor județene

GsJ – Graficul aferent funcției majorităților simple constituite la nivelul consiliilor județene

GdJ – Graficul aferent funcției dependenței majorităților simple de cvorumuri, la nivelul consiliilor județene

GaJ  – Graficul aferent funcției majorităților absolute constituite la nivelul consiliilor județene

GcJ  – Graficul aferent funcției majorităților calificate constituite la nivelul consiliilor județene

GuJ – Graficul aferent funcției unanimităților constituite la nivelul consiliilor județene

GtL – Graficul total aferent tuturor cvorumurilor și tuturor majorităților necesare constituite la nivelul consiliului județean


Note de subsol

* Nota autorului: Formulele matematice, precum și graficele din cuprinsul acestui studiu au fost gândite și, ulterior, scrise împreună cu dl. Raul I. Nemeș, student al Facultății de Matematică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, căruia îi mulțumesc și pe această cale, pentru prețiosul și necesarul său sprijin.

[1] Cu observația că, în realitate, consiliul județean este o autoritate colectivă și nu una colegială.

[2] Referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 lit. dd) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, M. Of. nr. 697 din 28 iulie 2023.

[3] Unitatea grafică reprezintă distanța dintre două valori consecutive de pe o axă, iar unitatea grafică pătrată este echivalentul unui metru pătrat în plan real, raportat însă la scara desenului (graficului).

[4] Valoare la care am ajuns folosind următorul raționament matematic: Graficul folosit reprezintă un dreptunghi a cărui arie sau suprafață se calculează înmulțind lungimea cu lățimea. Având în vedere că graficul în discuție își are originea în punctul 9/31 (reprezentând cea mai mică majoritate simplă și cel mai mic număr de membri ai unui consiliu județean, stabilit prin lege), lungimea axei verticale este de 37 – 9 = 28, iar cea a axei orizontale este de 37 – 31 = 6. Prin urmare aria graficului (a dreptunghiului) este: 28 X 6 = 168 (de unități grafice pătrate).

[5] Aria fiecărei suprafețe (a non-deciziei, a deciziei simple, a dependenței de cvorum a majorității simple, a deciziei absolute/cvorumului, a deciziei calificate și, respectiv, a deciziei unanime) am stabilit-o folosind formula lui Heron, care permite calcularea ariei unui triunghi, cunoscând doar lungimile celor trei laturi, nu și mărimea unghiurilor respectivului triunghi. Această formulă se exprimă astfel: S = , în care S este suprafața triunghiului, mărimile a, b și c sunt lungimile celor trei laturi ale triunghiului, iar p este semi-perimetrul triunghiului, calculat cu formula: p = (a+b+c) / 2. Prin aplicarea formulei lui Heron, se determină suprafața fiecărui triunghi doar pe baza distanțelor dintre vârfurile celor trei unghiuri, nu și mărimea acestor unghiuri.

[6] Pentru a calcula aria suprafețelor patrulatere, s-a trasat o diagonală în interiorul fiecărui patrulater, obținându-se astfel câte două triunghiuri, iar apoi s-au calculat ariile fiecărui triunghi din cele două obținute în acest mod, cu ajutorul aceleiași formule a lui Heron. În sfârșit, ariile celor două suprafețe triunghiulare au fost însumate și astfel s-a obținut suprafața fiecăruia din cele patru patrulatere (a dependenței majorităților simple de cvorum, a deciziei simple, a deciziei absolute și a deciziei calificate).

[7] Rezultate care au fost obținute folosind următorul raționament matematic: o sumă de combinări matematice Cnk pentru a determina toate variantele posibile de formare a majorităților decizionale, în funcție de prezența consilierilor la ședință. Fiecare termen al sumei reprezintă o posibilă configurație a consilierilor prezenți și o combinație corespunzătoare a modului în care poate fi constituită majoritatea necesară. Modelul asigură o reprezentare completă a tuturor variantelor decizionale posibile, indiferent de variațiile de prezență.

[8] Rezultat care a fost obținut prin utilizarea următorului raționament matematic: cifra corespunzătoare frecvenței a fost determinată prin împărțirea numărului total de combinații posibile (rezultate din însumarea valorilor tabelare corespunzătoare fiecărei configurații de prezență, pentru fiecare tip de majoritate) la suprafața exprimată în unități grafice pătrate a fiecărui tip de decizie (simplă, absolută, calificată și unanimă). Rezultatul astfel obținut exprimă numărul de hotărâri posibil de adoptat, corespunzător unei singure unități grafice pătrate. În consecință, cu cât întreaga suprafață grafică este mai redusă, cu atât frecvența decizională crește, deoarece același volum de combinații se distribuie într-un spațiu mai mic, generând o densitate decizională mai mare.

[9] Toate valorile numerice de variante/configurații în care orice consiliu județean poate adopta o hotărâre, în prezența majorității necesare, sunt evidențiate în tabelul de mai jos:

Nr. crt.Număr consilieri județeniNumăr maxim de hotărâri în prezența majorității necesare simpleNumăr maxim de hotărâri în prezența majorității necesare absoluteNumăr maxim de hotărâri în prezența majorității necesare calificateNumăr maxim de hotărâri în prezența unanimității maxime
13198 388 244 357 4109 848 101 109 76045 416 616 9601
233866 084 111 262 81076 467 608 616 96094 782 504 9601
3357 615 538 801 567 550594 748 067 020 800854 478 643 2001
43767 120 524 100 004 8504 632 774 416 793 6007 587 770 351 6161