Dreptul muncii: Principiul protecţiei salariaţilor

Septimiu Panainte, Dreptul individual al muncii. Ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, 2022, p. 39-40.

Regula protecţiei multilaterale a salariaţilor este consacrată, ca principiu, în art. 6 alin. (1)‑(2) C. muncii: orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nicio discriminare; tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale.

Această protecţie îşi are resortul, pe de o parte, în poziţia vulnerabilă pe care o are salariatul, mai ales la încheierea contractului de muncă, şi, pe de altă parte, în subordonarea acestuia faţă de angajator în timpul desfăşurării raportului de muncă. Regulile protective sunt menite să compenseze această expunere a salariaţilor şi să stabilească un echilibru necesar.

Drept consecinţă, protecţia salariaţilor se realizează prin norme imperative pe care le regăsim aproape în tot cuprinsul Codului muncii. Sunt vizate toate etapele contractului de muncă (încheierea, modificarea, suspendarea, executarea şi încetarea acestuia), dar şi jurisdicţia muncii, exercitarea dreptului la grevă etc.

Spre exemplu, conform art. 11 C. muncii, clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.

Codul muncii relevă şi preocuparea legiuitorului pentru protecţia specială ce trebuie acordată anumitor categorii de salariaţi: tinerii în vârstă de până la 18 ani [art. 112 alin. (2), art. 114 alin. (6), art. 124, art. 128 alin. (1), art. 134 alin. (2), art. 147 alin. (1) etc.], femeile însărcinate [art. 60 alin. (1) lit. c), art. 128 alin. (2) etc.]

În plus, legiuitorul a înţeles să consacre norme protective pentru salariaţi chiar independent de voinţa acestora. Limitarea cu scop protectiv a libertăţii de voinţă a salariaţilor se exprimă prin aceea că aceştia nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la aceste drepturi sau limitarea acestora este lovită de nulitate (art. 38 C. muncii).