Schimbarea paradigmei în reglementarea și aplicarea legii

Studiu publicat în volumul In Honorem Corneliu Bîrsan, tomul II, Ed. Hamangiu, 2023, p. 409-442.

§1. Premisele schimbării paradigmei

Evoluția societății din multiple perspective este premisa constantă a cadrului normativ. Modificându-se mediul socio-economico-politic, se impune pe cale de consecință și adaptarea legilor. Salturile în evoluție mai importante au fost determinate de valurile tehnologice, iar actualul val, al cincilea în evoluția economică a omenirii, aduce provocări neobișnuite în adoptarea și aplicarea legii.

Dintre multe dintre aspectele nereglementate sau reglementate necorespunzător, ori care nu au o aplicare eficientă, probleme care trebuie convertite în provocări, studiul de față analizează întâi pe cele economice. Prioritatea, ca mod de exprimare, presupune concentrarea atenției asupra unui singur obiect și permite îmbunătățirea performanței. Provenind din cuvântul latin prior, adică primul, întâiul, cuvântul definește ceea ce contează cel mai mult, un substantiv defectiv, nesusceptibil de formă plurală, în înțelesul pe care îl avea inițial. Contextul economic este criteriul cel mai important pentru cadrul normativ aplicabil mediului de afaceri.

Desigur că în plan secundar influențează și alte aspecte, precum provocările aduse supremației legii și armonizarea sistemului legislativ al Uniunii Europene cu sistemele constituționale naționale, provocările de evoluție a societății, provocările aduse de mutațiile politice, ori provocările izvorâte din situații punctuale excepționale, cum a fost urgența pandemică de la începutul deceniului, ce a necesitat reglementări dedicate. Analiza trebuie efectuată incluzând și aceste elemente contextuale.

§2. Provocările din economia la începutul secolului XXI

Al cincilea val al revoluției industriale a determinat formarea unui tip nou de economie, deopotrivă în vânzări și în servicii, care este bazată pe colaborarea dintre om și mașină. Tehnologiile caracteristice acestui val în dezvoltarea economică a omenirii valorifică algoritmii și comunicarea la distanță în mediul digital.

Noile tehnologii care valorifică versiuni incipiente de inteligență artificială (AI) au adus în prim-plan simplificarea muncii, ba chiar și redundanța anumitor tipuri de ocupații profesionale, cum este cazul casierilor în magazine, prin apariția modului de plată self service, sau cum este cazul activității de registrator în anumite domenii, prin facilitatea înregistrărilor care pot fi făcute on-line de către clienți înșiși.

De asemenea, noile tehnologii au permis soluții noi în economie, prin valorificarea unor activități economice în mod diferit în raport cu destinațiile tradiționale, generând astfel economiile disruptive. Economiile disruptive și cele emergente, bazate pe tehnologii noi, au schimbat radical paradigma economiei pe care grefează reglementările cu caracter juridic.

De manieră similară, presupun particularități și activitățile economice desfășurate de categoria prosumer. Prosumer este o persoană care concomitent produce, fiind profesionist, și consumă, fiind consumator. În această categorie intră, spre exemplu, cei care achiziționează produse personalizate pentru consum propriu, cei care își pun la dispoziție un vehicul propriu pentru a intra într-o rețea de furnizori de servicii care utilizează o platformă electronică de tip peer-to-peer^[1]. Această posibilitate a deschis drumul creării unor noi piețe atât ale produselor, cât și ale serviciilor. De asemenea, protecția de care trebuie să beneficieze prosumer-ul este specifică acestei categorii, neputând fi importată tale quale.

Tehnologia de tip blockchain, care presupune ținerea de registre de date și comunicarea în rețeaua astfel generată, a permis formarea unor piețe noi, cele mai importante fiind cele ale cryptocurrencies, monede virtuale care sunt emise în aceste sisteme, sau posibilitatea de a încheia contracte în acest sistem de comunicare de date, contracte numite smart. Particularitățile tehnologiei fac inaplicabilă reglementarea monedelor fiat (oficiale) și pentru monedele crypto. De asemenea, tehnologia valorificată în formarea contractelor smart pune în discuție însăși recunoașterea juridică, fiind neîndoielnic faptul că această categorie contractuală ar putea fi deservită de către dreptul comun.

Vehicule autonome sunt un alt exemplu de produse din economia disruptivă care necesită atenție legislativă. Acestea sunt vehicule care nu necesită operare umană, fiind conduse de programe de computer. Fie că este vorba despre vehicule autonome terestre (de exemplu, autoturisme) sau aeriene (bunăoară, drone), fie că sunt pentru destinație publică (vagoane de metrou), fie că sunt pentru destinație comercială (autocamioane), acestea necesită reglementări specifice, mai ales în privința răspunderii antrenate de valorificarea lor.

2.1. Piețele digitale

Piețele relevante, acele piețe în care oferta se întâlnește cu cererea privind un anumit produs sau serviciu, făcând posibilă încheierea contractului, au suferit mutații considerabile prin apariția comerțului online (e-commerce), care poate fi de bază (basic), în care fiecare vânzător folosește platforma proprie on-line, tip piață (marketplace), organizat sub forma unei piețe care permite mai multor vânzători să își comercializeze produsele, sau în regim de piață liberă (free market), cu acces direct și necenzurat.

Folosirea site-urile sau aplicațiilor de internet a permis apariția unor noi tipuri de piețe ale serviciilor, dar și îmbinarea de produse și servicii în oferte complexe. Fie că este piață în care serviciul presupune conectarea la o platformă a celor care îl oferă și a clienților lor (peer-to-peer), specific relațiilor în rețea descentralizată, ori rețea cu protocol de lucru nestructurat, ori client-rețea, ori în sistem structurat, ori hibrid, acesta corespunde unui model economic egalitarist.

Dimpotrivă, cele mai multe sisteme de furnizare a serviciilor sunt centralizate, precum cele pe bază de abonament (subscription-based), și care seamănă cu modelele tradiționale, din perspectiva modului de obținere a veniturilor, dar care beneficiază de mecanisme de evaluare și măsurare specifice furnizării prin internet a serviciului.

Serviciile pot fi furnizate și în sisteme în care obținerea veniturilor apare la nivel secundar (secondary), în care veniturile sunt ascunse (hidden revenue) sau sunt furnizate gratuit clienților, dar beneficiază de veniturile aduse de reclame (ad-supported).

În fine, sistemele de tip rețea deschisă (open source), în care accesul este neîngrădit și lipsit de costuri (de exemplu, Wikipedia), sau alte sisteme similare care nu generează venit nici măcar la nivel secundar, interesează deopotrivă, informația electronică (data) având valoare economică, dar și afectând valori umane importante (precum caracterul personal, în privința anumitor tipuri de date), necesită reglementare de sine stătătoare.

Condițiile de schimb sunt diferite în aceste medii electronice, comportamentele de piață la rândul lor diferite, ceea ce necesită armonizare cu piețele tradiționale, mai ales întrucât multe întreprinderi încă sunt active concomitent pe piețe online și offline.

Conduita în mediul internet prezentând particularități, au apărut noi provocări de reglementare. Doar câteva exemple vor fi enumerate, complexitatea nepermițând nici pe departe o inventariere. Bunăoară, astroturfing este o modalitate de comunicare cu publicul în care mesajul organizației este disimulat sub mantia obiectivității că ar proveni de la public. În comerț, acesta privește acel comportament înșelător de a desfășura marketing prin emiterea de recenzii care aparent aparțin clienților, dar în realitate sunt făcute de către companie. Cum recenziile sunt predominant pe internet, unde anonimitatea poate fi manipulată, această conduită este în prezent în afara sancționării eficiente, întrucât nu are reglementare specifică.

Într-un alt exemplu, spamming (prin email) sau cold calls (prin telefon) reprezintă în materie comercială contactarea nesolicitată a publicului cu oferte, în speranța că cei contactați vor accepta să fie clienți. În pofida faptului că această conduită reprezintă o modalitate de concurență neloială și lezează drepturile consumatorilor, constituind concomitent și încălcare a regimului datelor personale, când contactarea vizează indivizi, nu există instrumente juridice adecvate pentru a crea efect disuasiv asupra acestui fenomen, care este strâns legat de vânzarea de baze de date cu contactele persoanelor, pentru combaterea căreia legislația privind protecția datelor personale rămâne neputincioasă.  

În încercarea de optimizare a afacerii, din ce în ce mai multe companii investesc în „inteligență artificială” (sic), implementând, în special în relația cu clienții, sisteme de comunicare bazate pe algoritmi (chatbots), care nu fac altceva decât să automatizeze un număr limitat de răspunsuri la câteva întrebări pe care compania le consideră probabile să fie formulate de către clienți, concomitent negând clientului posibilitatea de a se adresa direct companiei pentru rezolvarea problemelor întâmpinate, întrucât nu oferă alternativă de contactare. Desigur că aceasta nu este o soluție viabilă de rezolvare a problemelor clienților, ci doar o încercare de a se elibera de o activitate complexă și importantă și reprezintă o lezare a intereselor legitime ale consumatorilor. În lipsa unei supravegheri efective a modului în care se face accesul clientului la operatorul economic, principiile instituite în legislația de protecție a consumatorului rămân simple slogane.

2.2. Provocările globalizării

Multe dintre provocările economice care afectează producția, respectiv furnizarea serviciilor izvorăsc din fenomenul globalizării. Coroborată cu sporirea populației și augmentarea nevoilor de consum, globalizarea conferă avantaje privind extinderea piețelor de desfacere și posibilitatea identificării unor surse de aprovizionare mai ieftine. Tehnologia a înlesnit globalizarea, prin dezvoltarea mijloacelor de comunicare la distanță, prin accesul la informații de afaceri de pe alte continente și prin cvasitotalitatea în care este folosită limba engleză în comerț peste tot pe planetă.

Cu toate acestea, perturbările de producție sau blocajele în transport reprezintă provocări mondiale privind sursele de aprovizionare (exemple din trecutul nu prea îndepărtat incluzând criza microcipurilor sau a ventilatoarelor, cauzate de dereglări în sursele de aprovizionare, ori criza declanșată de blocarea Canalului Suez). Aceste provocări punctuale au declanșat probleme în lanț, de la indisponibilitatea produselor, la mărirea prețurilor.

O altă provocare recentă o reprezintă acumularea de capital uriaș. Astfel de acumulări se înregistrau și în urmă cu mai mult de un secol în Statele Unite ale Americii, ceea ce a determinat adoptarea legislației antitrust, nu reprezintă o noutate absolută.

Particularitatea principală a actualei tendințe constă însă în posibilitatea acumulării de manieră ascunsă, permițând nu doar obținerea unei cote de piață substanțială la nivel mondial în doar câțiva ani, lucru valabil nu doar în servicii, în special cele de tip hidden revenue sau ad based, dar și în materia producției (cum este cazul companiei SheIn, care a devenit lider în industria vestimentară în aproximativ 10 ani de la intrarea pe piață).

O altă particularitate a „banilor noi” în piețele bazate pe comercializare prin internet ori furnizare de servicii în internet o reprezintă puterea pe care acest tip de comerț și-a creat-o în plan social. Platformele precum cele sub umbrela Meta (fostă Facebook), Twitter, YouTube, împreună cu anumite platforme Google, au generat conceptul de social media, platforme de știri în care creatorii de conținut sunt utilizatorii. Puterea companiilor care operează aceste companii este uriașă și în continuă creștere.

Marile corporații nu mai operează la nivel național, ca în urmă cu un secol, ci la nivel global, dezvoltând puterea economică la niveluri necunoscute până acum în istoria omenirii. Regula care pare să guverneze activitatea unor astfel de operatori, precum Amazon, care funcționează ca marketplace, nu este aceea a inovației în beneficiul umanității, ci a dominației economice. Regulile din dreptul concurenței rămân neputincioase în fața unui astfel de fenomen, nicio autoritate neîndrăznind la nivel aparent să «spargă» această companie care crește prin eliminarea din piață a concurenților, cu toate cu unele legislații naționale (cum este cea în Statele Unite ale Americii) ar permite aceasta^[2]. Cu titlu de exemplu, Amazon a eliminat din piață principalul său concurent în piața scutecelor de bebeluși de unică folosință, dipers.com, Amazon pierzând un miliard de dolari prin vânzarea sub cost, într-un trimestru, dar a putut cu repeziciune să își recupereze pierderile, rămânând fără concurent semnificativ în respectiva piață.

Amazon a devenit liderul mondial în vânzarea de produse de larg consum, cu mult înainte de izbucnirea pandemiei de SARS-CoV-2, conferind astfel o putere economică exorbitantă fondatorul ei, Jeff Bezos. Contextul pandemic a acționat în a adânci și mai mult tendința Amazon de a obține monopol într-o infinitate de piețe, în perioada pandemiei fiind nevoite să iasă din piață companii cu reputație consolidată în cursul deceniului precedent, precum Sears, J. Crew, Stage Stores, Neiman Marcus, J.C. Penny, Pier 1 Imports, în timp ce acțiunile Amazon creșteau la bursă cu 25%.

Un alt rezultat negativ al acestui fenomen îl reprezintă tendința negativă a start-up-urilor, supraviețuind din ce în ce mai puține companii nou înființate. Cel mai mare risc îl reprezintă însă prezența unei singure companii, care este o situație străină capitalismului, fiind opusul său. Acest «anti-capitalism» nu pare să găsească opoziție nici în legiferare, nici în aplicarea legii, în pofida pericolelor pe care le presupune. Când totul se cumpără de la un singur magazin, nu te mai chemi client, ci dependent și se schimbă inclusiv structura societății.

Este dificil de apreciat deocamdată dacă aceste companii fac tranziție de la „too big to fail” (prea mare pentru a eșua este expresia folosită pentru companiile care sunt atât de importante încât falimentul lor trebuie evitat cu orice preț, prin riscurile sociale, economice și chiar politice pe care le implică) la „too big to be disturbed” (prea mare pentru a fi deranjat presupune că o companie ar putea fi atât de puternică, încât nu ar putea fi stânjenită cu o investigație, pentru suspiciunea că ar exista o conduită incorectă, sau cu o sancțiune sau cu orice măsură corectivă pentru o astfel de conduită).

În urmă cu un deceniu, când a fost desființată poziția dominantă pe care o ocupa J.D. Rockefeller, deținând personal 2% din produsul intern brut al S.U.A., situația nu era atât de gravă cum este în prezent, când Amazon comercializează 119 milioane de produse, iar nu un produs, cum era cazul companiei Standard Oil, în urmă cu mai bine de o sută de ani.

Riscurile operării în aceste condiții antrenează adevărate crime împotriva mediului, fiind înregistrate și alte deficiențe, precum abuzuri asupra angajaților care au condiții de lucru împovărătoare.  

Dacă, într-adevăr, o companie poate fi atât de mare încât să nu fie deranjată, cauzele sunt complexe, dintre cele mai importante fiind resursele financiare (în Statele Unite ale Americii cele mai importante procese pornite de agențiile cu prerogative investigative în protecția concurenței sau cea a consumatorului pot avea raport subunitar sever în sumele alocate, în raport cu cheltuielile de apărare ale foarte înstăritelor companii urmărite), sau sancțiunile pot avea efectul disuasiv pe care îl are furnica în fața elefantului (așa cum a fost cazul unei amenzi de 110 milioane de Euro impusă de Comisia Europeană asupra Facebook pentru comunicarea de date eronate la achiziționarea platformei WhatsApp, amendă amplu comentată în media prin valoarea ei nesemnificativă).

Uneori soluțiile nu pot fi implementate la nivel legislativ, fiind nevoie de abordări sensibile. Spre exemplu, fără încurajare din partea consumatorilor, care par a prefera să se adreseze acestor coloși pentru rezolvarea nevoilor lor economice, nu ar fi posibilă sporirea puterii economice.

2.3. Provocările consumarismului

Populația este nu doar în creștere vertiginoasă (la momentul redactării acestui studiu este de 8,1 miliarde, dar probabil că acest număr nu va prezenta relevanță curând), dar și cu obiceiuri de consum care nu mai seamănă cu ce presupunea consumul în anii ’50, când au început să fie recunoscute și analizate tendințele de consum. Standardul de nevoi care pot fi satisfăcute cu produse și servicii se modifică permanent, de pe urma aplicațiilor practice pe care le găsesc noile tehnologii.

Apoi, mai trebuie luat în considerare și fenomenul market for lemons (piața pentru rable), o tendință a pieței care presupune scăderea prețurilor și tarifelor, ca rezultat al concurenței^[3]. În epoca contemporană, clienții au acces la instrumente de identificare a prețului cel mai mic și de comparare a produselor și serviciilor, inclusiv din perspectiva prețurilor și tarifelor. Alegând prețul cel mai mic, declanșează o concurență acerbă între producători sau furnizori, după caz, în care aceștia ajung să optimizeze producția în dorința de a scădea prețurile, adesea în detrimentul calității. Clienții, preferând ofertele la prețul cel mai scăzut, contribuie la eliminarea din piață a producătorilor sau furnizorilor care prezintă oferte calitativ superioare.

De altfel, la numeroase produse, în special în cazul celor electronice și electrocasnice, scăderea calității este provocată și de tendința marilor producători de a scădea durabilitatea sau durata medie de folosință. Datorită progresului tehnologiei, în fiecare an intră în producție produse noi, care apar mai avantajoase și mai satisfăcătoare pentru consumatori. Când un produs se defectează, dacă repararea sau înlocuirea nu este acoperită de garanția de care beneficiază (legală sau suplimentară, dacă este prevăzută în contract), aceștia preferă să achiziționeze un produs nou, mai performant. În acest fel, bunăoară, s-au produs contracții în piețele de depanare ale produselor electronice și electrocasnice, furnizorii acestor servicii deservind aproape exclusiv necesarul de garanție a produselor.

Din confluența dintre apetitul populației pentru cumpărături în continuă creștere și îmbunătățirea nivelului de trai, pe de o parte, și mutațiile produse în piață, inclusiv market for lemons, pe de altă parte, a rezultat o creștere spectaculoasă a producției, un segment în continuă creștere fiind cel ce deservește prosumerii.

Anumite instrumente ale operatorilor acționează în accentuarea efectului market for lemons, apărând necesitatea de reconfigurare a actualilor parametri de reglementare ai acestora. Companiile se apără, uneori, împotriva acestei tendințe inclusiv prin măsuri precum vânzarea produselor în clustere sau prin mecanisme care, deși sunt incorecte, nu reprezintă încălcări efective ale legii anti-monopol.

Discuția apărută în anii zece ai actualului secol, privind dual standard (standardul dublu) aplicat la produse și servicii dedicate diferitelor state membre ale Uniunii Europene, a rămas limitată, inclusiv în plan legislativ, la protecția consumatorilor, omițându-se faptul că prin oferirea consumatorilor a unor produse cu calitate variind de la un stat membru la altul, sau prin mecanismele de vânzare a produselor în rețele de distribuție tip cluster (grupate pe sisteme închise în rețele de distribuție care pot fi limitate la un singur distribuitor), nu doar consumatorii sunt afectați, dar și participanții la piață vor avea de suferit^[4].

Se observă cum concurența, proslăvită de lege, prin reguli care tind să îi absolutizeze importanța, ajunge să producă efecte negative, atât în detrimentul pieței, cât și al consumatorilor. Schimbarea paradigmei prin mutațiile descrise impune redeschiderea discuției privind principiile dreptului concurenței și dreptul consumatorilor.

Soluțiile la problemă nu sunt lesne accesibile. Epitomul pentru blocajul generat în tentativa de a împăca lupul, capra și varza îl reprezintă provocarea de mediu, care se manifestă la nivel global și necesitatea identificării unor soluții sensibile pentru mediu prin tranziția, în materia energiei, dinspre folosirea resurselor de energie tradițională, care poluează, și folosind fosile care sunt pe cale de epuizare, înspre folosirea de resurse sustenabile de energie. Parlamentul European a adoptat pachetul „Pregătiți pentru 55” în februarie 2023, impunând standardul de performanță energetică ce valorifică autovehicule electrice, pentru reducerea substanțială a autovehiculelor care folosesc carburanți. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă prin legislație se pot obține rezultate la nivel tehnologic, toate provocările, inclusiv cea de mediu privind eliminarea ecologică a bateriilor electrice, neputându-se rezolva fără o soluție tehnică efectivă.

Cu toate că există și alți parametri de determinare a tendințelor de consum care au contribuit la schimbarea paradigmei, aspectele indicate mai sus, fiind mai importante, ar trebui luate în considerare cu precădere.

§3. Provocări în legiferare

Între provocările juridice cele mai importante sunt cele legislative, adesea reglementările destinate afacerilor provenind din reglementare inadecvată. De la aspecte care țin în mod determinant de dreptul privat, cum sunt insolvență, încheierea contractelor, soluționarea disputelor, la reglementări care protejează în principal interesul public, precum achiziții publice, etica în administrația publică, numeroase domenii ale economiei sunt afectate de supra-legiferare sau sub-legiferare, de imprecizie și neclaritate, de instabilitate și lipsă de eficiență.

În analiza provocărilor juridice nu trebuie să fie ignorate nici cele administrative, de vreme ce investițiile și mediul de afaceri sunt grav afectate de birocrația și absența unor instrumente care în alte țări sunt uzuale de mulți ani (precum one stop shop – biroul comun pentru mai multe autorități în relația cu petenții).

În fine, problemele legislative în soluționarea disputelor sunt prelungite în planul aplicării judiciare,coerența între reglementarea și aplicarea legii fiind cheie de boltă în succesul uniformității de aplicare a legii, a celerității dezlegării pricinilor. De asemenea, rolul profesiilor juridice este la rândul său important. Practicienii dreptului trebuie să inspire încredere (în contrast cu faptul că modul în care sunt organizate profesiile juridice nu încurajează specializarea, materia comercială fiind, dimpotrivă, afectată, de un amplu proces de dizolvare în ultimul deceniu, încorporarea în dreptul comun fiind dublată de efectul disuasiv asupra practicii comerciale).

Dacă provocările generate de evoluția economică sunt provocări care afectează toate țările, indiferent de stadiul de dezvoltare, ca efect al globalizării, în fiecare sistem legal se manifestă particularități care îngreunează adaptarea legii la avansul tehnologic.

Regulile de drept ar trebui să provină din autoritate, din forța coercitivă pe care statul o imprimă legii, aceasta constituind diferența specifică față de alte sisteme. Unele aspecte ale tehnologiei, sau chiar unele soluții tehnologice pun la îndoială capacitatea statului de a păstra autoritatea. Nu există, bunăoară, control la nivelul statal pentru numeroase activități care se desfășoară prin folosirea internetului. Tehnologia de tip blockchain, cu toate că este de amplă aplicabilitate practică și a generat valori cărora oamenii le atribuie conținut economic, în prezent nu permite un control extern asupra platformelor. Vehiculele autonome, în special cele aeriene, nu pot face obiectul unei supravegheri eficient implementate, la nivel general. Chiar și pentru suprafețe limitate, este dificil de aplicat legea, în cazul în care s-ar stabili un regim juridic clar al acestora, dar chiar și acest din urmă exercițiu este dificil, odată cu punerea în balanță a beneficiilor aduse de valorificarea tehnologiei și riscurile multiple de securitate pe care utilizarea acestui tip de vehicule îl presupune.

Apoi, o anumită așteptare este atașată legislației în sensul că întrunește condițiile pentru ca indivizii și companiile să păstreze încrederea în aceasta. În acest scop, textul juridic ar trebui să îndeplinească o serie de cerințe. Legislația ideală ar trebui să fie accesibilă, justă, coerentă, stabilă, în volum rezonabil, clară, previzibilă, intuitivă și eficientă.

3.1. Accesibilitatea legii

Cea mai importantă exigență pe care legea trebuie să o întrunească este aceea de a fi accesibilă tuturor cetățenilor și întreprinderilor, astfel încât aceștia să aibă cunoștință efectivă asupra regulilor pe care trebuie să le respecte, după caz. Iar disponibilitatea nu trebuie să se limiteze la modul declarativ în care publicitatea normelor se făcea, bunăoară, în anii 90, când Buletinul Oficial, transformat în Monitorul Oficial, a devenit un serviciu de informare asupra noutăților legislative contra cost, fără să existe o evidență coroborată a actelor normative care să permită consultarea punctuală rapidă.

Și mai important, pentru îndeplinirea acestei cerințe nu este suficient accesul gratuit și liber la normele juridice. Legea trebuie să fie facil de înțeles și disponibilă cetățenilor, nu doar la nivel formal, ci pentru a putea fi înțeleasă de către cei cărora le este aplicabilă. Dreptul este înfăptuit de către indivizi și entități, iar nu de către juriști, aceștia din urmă având doar rolul de a asista corecta aplicare a legii. Dispozițiile legale care nu sunt efectiv cunoscute, sancțiunile cărora oamenii nu le conferă o reprezentare corectă nu întrunesc cerința accesibilității legii.

De aici rezultă necesitatea simplificării limbajului, limbajul juridic fiind unul specializat, dar în același timp folosit pentru comunicarea cu cetățenii. Dreptul este transpus în realitate de către persoane care au capabilitate variabilă de înțelegere a legii. Dimpotrivă, juriștii folosesc terminologia de specialitate (aceasta nefiind o particularitate a sistemului nostru juridic, bunăoară terminologia de acest fel fiind numită de către vorbitorii de limbă engleză legalese).

Fuziunea limbajului juridic cu limbajul comun a făcut obiect al unor reforme în alte sisteme de drept, iar specializarea în diferite domenii ale dreptului nu ar trebui să fie un impediment în acest demers. Specializarea este lăudabilă, dar poate deveni un impediment în plan legislativ și judiciar, întrucât înțelegerea legii se impune a fi redusă la nivelul persoanelor cu capacitate medie de a-și însuși această informație.

În fine, accesibilitatea cadrului legislativ general poate fi optimizată și prin îmbunătățirea educației juridice, în special în cadrul învățământului obligatoriu preuniversitar. Cunoașterea dreptului poate avea surse multiple, dar cea mai bună perioadă de adresabilitate este aceea în care se formează individul.

3.2. Justețea legii

Cu toate că nu ține de esența legii, justețea ei contribuie decisiv la sporirea autorității ei. Legea trebuie să fie justă pentru a fi respectată.

Întrucât acest concept este unul dependent de numeroase variabile ce caracterizează societatea, iar procesul legislativ este puternic infuzat de considerente politice, care lasă în urmă criteriul justeței, corectitudinea legii rămâne dificil de definit. Cu toate acestea, faptul că regulile trebuie să urmărească binele general și să identifice soluții echitabile se impune ca premisă fundamentală. Dimpotrivă, legea a fost privită și ca un contract social, nuanțându-se astfel izvorul autorității într-o relație complexă^[5].

În atingerea acestui scop, regulile trebuie să urmărească principiile generale, iar excepțiile de la reguli trebuie să fie clar definite. De asemenea, includerea mecanismelor de consultare publică, pentru legislația de aplicabilitate universală, respectiv a celor vizați de aplicarea ei, s-au dovedit a fi utile în demersul de a face legea justă.

Impactul eticii în legiferare este cu atât mai important atunci când e vorba despre noile tehnologii. Remediile în asigurarea justeței legii trebuie să vizeze cu precădere aplicațiile ori programele de computer preventive cu folosirea algoritmilor, cu funcții de urmărire, de colectare date, utilizate pentru a prezice comportamentul. Regimul actual al protecției datelor cu caracter personal deja și-a arătat neajunsurile. Evitarea vidului legislativ într-un anumit domeniu al economiei care funcționează în baza noilor tehnologii este un imperativ.

De altfel, reprezintă puncte de interes central în atingerea obiectivului ca legea să fie justă: impactul diversității legislative în diferitele sisteme de drept, regulile procedurale specifice și rezolvarea conflictelor de lege aplicabilă. Nu va exista justețe în lume cu adevărat, până în momentul în care legea va fi una pe toată planeta.

3.3. Stabilitatea legislației

Întregul sistem legal și politic se bazează pe stabilitatea legii. Legile trebuie să reziste testului timpului, chiar dacă rămâne imposibilă păstrarea caracterului imuabil pe care îl aveau legile în Roma Antică.

Dacă pentru un jurist adaptarea la cadrul legislativ ține de formarea continuă inerentă exercițiului profesiilor, același lucru nu este valabil pentru cetățeni și întreprinderi. O lege stabilă are posibilitatea sporită de cunoaștere a ei, iar o lege cunoscută sporește șansele de respectare a ei.

Legislația în perpetuă modificare conduce la confuzie, la pierderea încrederii, la dificultăți tehnice legate de aplicarea legii în timp dar, mai ales, la necunoașterea ei.

Investițiile depind de stabilitatea legii, indiferent de sursa acestora. Pentru stimularea investițiilor nu este suficientă asigurarea unui sistem normativ prielnic sau acordarea unor garanții investitorilor, este necesar ca acest cadru să fie menținut pentru o perioadă predictibilă de timp. Într-un mediu legislativ stabil, modificările legislative urmăresc strict necesitățile de adaptare ale legislației.

Cauzele instabilității legislative sunt multiple, incluzând chiar și agendele politice ori ambițiile personale ale legiuitorilor. Dintr-o altă perspectivă, uneori revizuirea legislației se produce din cauze care vizează lipsa de viziune, de coerență și coordonare în legiferare, ba chiar și incompetența ori intruziunea nespecialiștilor în procesul legislativ. Textele normative, care nu întrunesc celelalte condiții, de justețe, claritate, coerență, eficacitate, împiedică stabilitatea și determină fie improvizații prin acte normative amendate frecvent, fie reforme ale actelor normative de codificare, la interval de câțiva ani.

Importanța statului de drept este determinantă pentru mediul de afaceri întrucât determină volumul investițiilor, fiind necesare integritate și transparență în procesul legislativ. Aplicarea legii nu trebuie să respecte ciclurile electorale și, cu efect imediat asupra impactului în mediul de afaceri, nici legiferarea nu ar trebui să fie semnificativ afectată (chiar dacă inclusiv în state cu democrație verificată în timp un astfel de deziderat nu este îndeplinit). Pentru stabilitatea legislativă, rolul lobby-ului în legiferare ar trebui regândit într-o abordare agathokakologică, pentru a nu permite reprezentarea intereselor întreprinderilor în norma generală, cu evitarea unor anomalii în care anumite întreprinderi lasă amprentă legislativă.

Încorporarea practicii și a lecțiilor deja învățate din aplicarea legii ar putea avea efectul corectiv dorit, dar acesta este un proces de durată și cu un nivel de complexitate sporit ce nu poate fi rezolvat decât concomitent cu coerența legislativă și volumul reglementărilor, eventual prin valorificarea inteligenței artificiale în procesul de legiferare.

3.4. Volumul reglementărilor

Un alt criteriu care trebuie urmat într-un sistem juridic ideal este al menținerii unui volum rezonabil de reglementare. Legea trebuie să fie concisă și să se limiteze la ceea ce trebuie să fie normativizat.

În contrast cu acest deziderat, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, legislația are volum copleșitor. Acest fenomen face ca un act normativ să poată ajunge la zeci de pagini, ca regulă absolută. Vademecumurile normative au ajuns să reprezinte cărți voluminoase, în versiunea tipărită.

Volumul exagerat al cadrului legislativ are două surse: pe de o parte, suprareglementarea, intervenția legislativă în tot ceea ce poate fi normativizat, acoperind arii de activitate care ar putea să rămână libere de reglementare, pe de altă parte prolixitatea în exprimare, legiuitorul adesea preferând să spună în câteva paragrafe ceea ce ar putea fi exprimat într-un rând de text.

Nu doar că regulile de drept ocupă spațiu inutil și sunt dificil de deslușit și de însușit, la acest fenomen se adaugă narativizarea procesului de legiferare prin preambuluri copleșitor de lungi. Prolixitatea face dificilă cunoașterea legislației, în fiecare zi fiind disponibile noi exemple de exprimare confuză și alambicată în textele oficiale, care necesită citiri succesive, uneori fără succes.

Suprareglementarea paralizează afacerile și descurajează investițiile, mediul legislativ fiind un criteriu pentru alegerea sediului unei întreprinderi. Înființarea unei afaceri a devenit un coșmar din perspectiva regulilor de urmat, caracterul amplu al legislației coroborat cu echivocul și posibilitatea interpretării textelor de lege de manieră variabilă, inclusiv în sens larg, de către autoritățile de aplicare a legii, precum și birocratizarea procedurilor făcând posibilă incertitudinea și chiar abuzuri.

„Experimente” legislative de reglementare în sistem de codificare, în mod repetat, în interval de câțiva ani care au operat în unele materii (garanții, insolvență etc.) sau prin modificarea codificării (drept substanțial și procesual penal) au avut drept consecință nu doar perturbări în practica profesională a specialiștilor, dar au fost amplu criticate de doctrină și chiar de opinia publică.

Soluțiile pentru remedierea situației, departe de a fi lesne accesibile, sunt din aceeași arie cu remediile aplicabile în vederea augmentării stabilității legii, sporirii coerenței, clarității și predictibilității legii. Extinderea procesului de legiferare, includerea mecanismelor de consultare publică, implicarea specialiștilor competenți și verificarea corelațiilor cu alte domenii reglementate inclusiv prin crearea unor reglementări transversale, inspirația din sisteme legislative în care legislația funcționează cu succes în regim minimal, cum este cazul sistemelor common law, toate contribuie la întărirea celorlalte exigențe ale legii, inclusiv la uniformitatea și eficientizarea practicii judiciare, precum și la îmbunătățirea ratei de conformare din partea celor vizați de legislație.

3.5. Coerența legislativă

Armonia unui sistem legislativ are rolul de piatră unghiulară în asigurarea dezideratelor care caracterizează legea ideală. Legea nu ar trebui să fie viciată de contradicții, nu trebuie să presupună viduri în domenii a căror reglementare este imperios necesară, nu trebuie să conțină soluții legislative diferite privind aceeași chestiune.

Această cerință poate fi îndeplinită prin respectarea unor reguli de legiferare care, deși general cunoscute și analizate de către juriști, sunt ignorate ori fac obiect al disputelor și controversei în interpretare.

Principiile legislative includ respectarea ierarhiei legilor, actele normative cu valoare superioară prevalând în raport cu cele subordonate lor. Un rol important îl deține respectarea constituționalității legilor, controlul de constituționalitate fiind un instrument esențial în obținerea armonizării legislative. Principiile legislative necesită inclusiv armonizare între ele, în vederea corelării legislației naționale cu cea de la nivelul Uniunii Europene. În fine, coroborarea trebuie să opereze și prin raportare la asigurarea armoniei la nivelul teritorial de aplicare, național ori local.

Cu toate acestea, coerența legislativă nu se verifică într-un număr alarmant de ridicat de situații, între anomaliile normative intrând: situații în care două articole ale unei legi reiau în reglementare ușor diferită aceeași chestiune, sau în care normele de aplicare sunt introduse după abrogarea hotărârii de guvern la care se aplică, sau norme subordonate care contrazic normele ierarhic superioare etc.

Revizuirea sistemului legislativ este o muncă migăloasă, dar cu ajutorul inteligenței artificiale ar putea să permită identificarea anomaliilor, în vederea corectării, inclusiv prin reformă legislativă, în acele situații în care remedii mai puțin invazive nu sunt practicabile.

3.6. Claritatea și predictibilitatea legii

Esențiale pentru ordinea de drept, claritatea și predictibilitatea legii sunt în strânsă corelație cu volumul și coerența cadrului normativ. Simplificarea legislației și cunoașterea consecințelor încălcării induc respectarea legii, legislația determinând conduita cetățenilor și entităților.

Confuzia normativă este echivalentul inexistenței legii și premisa abuzului în aplicarea ei. La evitarea confuziei contribuie de manieră semnificativă și caracterul accesibil al formulării textelor, limbajul simplificat fiind principalul instrument prin care se asigură claritatea legii.

Claritatea se analizează în conjuncție și cu justețea ei. Legea nu ar trebui să fie contraintuitivă. Soluțiile legislative care nu sunt raționale și nu servesc interesului general au caracter impredictibil. În fapt, textul de lege este util confirmării regulii care ar trebui să fie previzibilă pentru cei cărora li se adresează.

Impactul judiciar pe care legea clară și predictibilă îl are este semnificativ. Astfel de acte normative purghează rolul instanțelor judecătorești de cazuri frivole, reduc eroarea în interpretarea legii și îmbunătățesc uniformitatea în aplicarea legii.

3.7. Eficiența legii

Din perspectiva reglementării noilor tehnologii care sunt valorificate în economie, cerința cea mai relevantă este ca legea să fie eficientă. Eficiența se verifică în potențialul ca aceasta să fie aplicată, fiind satisfăcute deopotrivă funcția preventivă, funcția sancționatorie și cea reparatorie.

Legea beneficiază la nivel principial de control intrinsec, fiind executorie prin forța coercitivă a statului, aspect esențial pentru ordinea de drept. Cu toate acestea, caracterul executoriu recunoscut în plan teoretic poate fi ușor contrazis de planul real, în care este dificilă aplicarea legii din pricina lipsei controlului autorităților asupra tehnologiei care trebuie reglementată, sau a faptului că reglementarea este defectuoasă, fără o înțelegere a tehnologiei, sau din cauza impedimentelor tehnice în identificarea unor reguli de drept care să poată fi implementate.

Regulile trebuie să nu poată fi ușor de ocolit pentru a se menține respectul față de lege în mod corespunzător. Dar dacă regulile încă nu există, sau ele nu au caracter executabil, reprezentând mai degrabă slogane, fără o acoperire în cunoștințe tehnice din partea celor care ar trebui să asigure executarea lor, această exigență nu este îndeplinită. Iar, acolo unde nu există inteligență naturală, nu se poate naște inteligență artificială, nivelul de valorificare al algoritmilor fiind în cele mai multe domenii cu totul infim.

Eficiența legii se măsoară inclusiv din perspectiva stimulării economiei. S-a dovedit fără îndoială că statul este un rău antreprenor, iar demersuri ale autorităților centrale și locale să își asume activități din economie pe care nu și le pot permite, făcând lucruri la care nu se pricepe și la care sectorul privat este mult mai competent, atrage doar programe eșuate și risipă de resurse financiare.

Politicile economice se înfăptuiesc prin legislație. A guverna înseamnă a alege, iar alegerile defectuoase, care permit directorilor să fraudeze și falimenteze marile companii, schimbarea de paradigmă în legislație prin eliminarea unor obstacole care vizau concurența incorectă (cum s-a întâmplat cu prilejul reformei Legii nr. 11/1991 privind concurența neloială din anul 2015) și alte măsuri cu efect negativ creează nu doar goluri economice, dar și dificultăți sociale, statul nefiind un creator primar de slujbe care deservesc economia. Situația dezincriminării unor fapte de concurență neloială reprezintă un epitom pentru identificarea unor soluții care sunt confortabile pentru autoritățile învestite cu aplicarea legii, dar care nu rezolvă distorsiunile în economie.

O legislație în care contribuțiile fiscale și parafiscale sunt împovărătoare nu atrage investiții. Eliminarea plafoanelor superioare de taxare și aplicarea unor praguri de taxare ridicate împiedică investițiile.

Chiar dacă România are unele dintre cele mai mici niveluri de salarizare, investițiile străine o ocolesc din pricina cadrului legislativ defectuos, inclusiv din perspectiva birocratismului și corupției. Cu toate că, în mod constant, corupția în domeniul public a reprezentat centrul interesului și a determinat luarea anumitor măsuri cu rezultat discutabil, corupția în domeniul privat este cel puțin deopotrivă de periculoasă, prin caracterul insidios al efectelor sale negative. Corupția în cadrul marilor companii conduce la creșterea prețurilor și tarifelor, și contribuie la sărăcirea populației. Eficiența legislației este importantă inclusiv din perspectiva creșterii nivelului de trai.

Mai multe măsuri ar putea fi întreprinse pentru înlăturarea acestor neajunsuri. Instruirea profesioniștilor dreptului în noile tehnologii ar fi prima și cea mai importantă întreprindere în drumul spre acoperirea cu cadrul legal adecvat al noilor tehnologii. Rolul cercetării în legiferare este central în acest sens, cercetarea noilor tehnologii trebuind să se facă interdisciplinar, regulile de drept aplicabile reprezentând o componentă importantă. Funcția principală a cercetării este aceea de a permite transpunerea în practică a unei tehnologii, care în acțiune fiind, va avea impact economic, social, dar și juridic. Studii de impact legislativ sunt deopotrivă de importante în etapa prealabilă legiferării, ordinea activităților în reglementarea noilor tehnologii fiind în primă etapă cercetarea, apoi verificarea rezultatelor inclusiv din perspectivă juridică, apoi consultarea publică și procedura propriu-zisă.

Soluțiile includ acordarea unei atenții sporite în abordarea capcanelor cognitive^[6] în legiferare și încorporarea praxeologiei în identificarea soluțiilor la probleme cu caracter practic. Limbajul de lemn și-a dovedit inutilitatea, devenind chiar periculos în norma juridică.

§4. Provocări sociale

Provocările sociale au adesea un impact importat în plan juridic. Evoluția societății a primit importante mutații de pe urma valorificării noilor tehnologii (cum este social media), a recentei pandemii, a conflictelor internaționale (cum este cel din Ucraina), a mișcărilor sociale (cancel culture în raport cu fenomene precum Black Lives Matter – BLM, sau #metoo). Acestea au influențat modul de interacționare uman, culturile corporatiste, modelele de afaceri și ar fi trebuit să influențeze și cadrul legal. Impactul asupra cadrului normativ este însă mult mai scăzut decât ar fi trebuit.

De asemenea, într-o epocă dedicată outrospecției, în care societatea și-a propus să fie incluzivă, s-au adăugat și provocările specifice, precum cele izvorâte din identitate și integritate.

4.1. Provocarea identității

Fiecare individ (discuția fiind extensibilă și pentru entitățile juridice) își asumă identități, identificarea fiind o funcție în care acționează intelectul. Identitățile corespund trăsăturilor pe care oamenii și le recunosc, dar sfera acestora poate încorpora inclusiv preferințe, chiar dacă nu intră în același plan identitatea de rasă, de gen, de vârstă, pe de o parte, cu identitatea religioasă, națională, ori corespunzătoare unui obicei, toate putând contribui la definirea unei persoane.

Într-o societate individualistă, care cultivă eul și personalitatea individului, asumarea de identități este recunoscută și încurajată, având drept rezultat imediat dificultatea sporită în păstrarea equinimității. Motivul este foarte simplu: asumarea unei identități presupune cu necesitate protecția acelei identități. Cu cât identitatea este mai ferm însușită, mai clar formulată, cu atât mai puternic aceasta este apărată.

Recunoașterea unei anumite identități este izvorul pentru preferință (în cazul comunității de identitate) și aversiune (în cazul diferenței de identitate), este sursa cooperării, oamenii urmărind asocierea cu cei cu care împart identități, respectiv conflictului, protecția identității fiind «mama tuturor războaielor».

Societatea a evoluat și în direcția radicalizării opiniilor și escaladării divergențelor, lipsa de toleranță manifestându-se de o manieră mult mai agresivă în contextul noilor tehnologii. Cu titlu de exemplu, platforme precum Twitter fac posibilă ostracizarea sau boicotarea unei persoane sau entități, la nivel global, în interval mai mic de 72 de ore. Aceasta reprezintă o situație cu care omenirea nu s-a mai întâlnit până în prezent.

Fundamentarea unui astfel de demers îl constituie conceptul binar bine-rău. Această diviziune generează în realitate o antinomie, neexistând bine și rău decât în sistemele de valorizare profund subiective și relative pe care le construiește gândirea umană. Culturile sociale și chiar indivizii sunt foarte diferiți, care atunci când gândesc în modul axiologic, apreciază binele și răul în mod diferit, fiecare prin filtrul propriu, și acționând în baza concluziilor luate în acest sistem de raționare, radical și lipsit de empatie și incluziune.

Aprecierea asupra binelui și răului este, așadar, nu doar supusă erorii, dar este egocentrică și generatoare de conflicte, conducând la scăderea calității vieții și a armoniei sociale. Dacă stabilești că ești un om bun, cum se întâmplă în cazul celor mai mulți indivizi, această concluzie se bazează pe antinomia rezultată din comparația cu altcineva, care nu poate fi decât… rău.

Chiar dacă această modalitate de gândire afectează major comunicarea interumană și are implicații socio-economice importante, ea nu a făcut obiectul vreunui demers de reglementare corectiv, nici măcar pentru situațiile extreme precum manipularea. Cu titlu de exemplu, fenomenul de manipulare în masă, deep fake (fals absolut, prin editare audio-vizuală (computer-generate imagery – CGI), valorifică în principal platformele media on-line. Dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiei de acest tip, care până nu demult era folosită în industria cinematografică și a jocurilor pe computer, a ajuns să permită imitarea realității la un nivel la care este accesibil doar unei persoane inițiate să depisteze falsul.

La nivel global este dificilă identificarea unor soluții de prevenire, sancționatorii și de remediu pentru toate aceste fenomene negative nu doar pentru că identificarea făptuitorilor este dificilă (se folosesc frecvent conturi alias sau false) sau inutilă (în cazul cancel culture care poate șicana nevinovați numărul celor implicați este atât de mare, încât orice măsură este inutilă). Aceasta nu înseamnă însă că legea trebuie să recunoască importante aspecte ale activității umane ca ieșind din posibilitatea reglementării. În opinia autorului acestui studiu, unul dintre motivele pentru care nu se găsește soluție constă în recunoașterea unei puteri nemeritate conceptului binar bine și rău.

Întrucât umanitatea este departe de momentul în evoluția sa în care să lase în urmă distincția dintre bine și rău, este necesară o tranziție înspre societatea în care valoarea acestei distincții să fie diluată prin sporirea conștiinței inclusive și a comunității, promovarea empatiei și a neutralității bazată pe simpla recunoaștere că s-ar putea ca indivizii să nu cunoască informație relevantă în vederea adoptării unei păreri. Dimpotrivă, vehemența și atitudinea atotștiutoare sunt adversari ai unei soluții care să conducă la o societate avansată, în care aceste provocări izvorâte din identitate să nu mai aibă nevoie de soluție juridică.

O altă problemă o reprezintă armonizarea identității culturii juridice specifice naționale cu globalizarea, un fenomen care tinde spre uniformizarea soluțiilor legislative. Adagiul din bătrâni «câte bordeie, atâtea obiceie» nu pare să se mai potrivească nevoilor de reglementare. Unitatea la nivel global a condus la promovarea ideologiilor provenind din culturile mai puternice spre culturile juridice mai puțin influente.

În paralel, diversitatea culturilor lucrează pentru satisfacerea nevoilor complementare, specifice fiecărei societăți în parte. Din dihotomia modului în care acționează unitatea globalizării și diversitatea culturilor rezultă o imprevizibilitate a soluțiilor legislative. Contradicțiile sunt adesea inevitabile, chiar și în situațiile în care armonizarea este în miezul interesului la legiferare, cum este cazul legislației Uniunii Europene și a legislațiilor naționale. La nivelul Uniunii Europene și a statelor membre se creează o dublă identitate ce rezultă din valorile comune și cele specifice în obiceiurile și stilul de viață.Acesta este contextul în care se înregistrează un fenomen de întărire atât a identității UE, cât și a sistemelor naționale constituționale.

Acționând pentru o identitate globală, intelectul funcționează în favoarea binelui general. Identitățile limitate alimentează conflictul și violența. În final, provocările identității pentru legislație trebuie să primească rezolvare dintr-o abordare complexă, fiind rușinos pentru omenire să aștepte dezvoltarea corespunzătoare a inteligenței artificiale, pentru a lăsa soluția pe seama acesteia.

4.2. Provocarea integrității

O altă importantă provocare în crearea unui cadru legislativ adecvat nevoilor societății contemporane o reprezintă integritatea. Ca și provocarea identității, provocarea integrității este departe de a fi o noutate, istoricește ea regăsindu-se în multe societăți în istoria umanității, dar, la fel ca cea dintâi, înregistrează în prezent o augmentare fără precedent și un nivel de complexitate care face dificilă administrarea pe cale legală, fiind necesare pârghii non-juridice în administrarea ei.

Integritatea reprezintă la nivel primar coerența dintre declarație, intenție și acțiune. Derivat din această definiție, integritatea se regăsește în coerența din orice domeniu al societății umane, fiind premisă a statului de drept.

Definiția conduce la concluzia că integritatea rezultă din scopul acțiunii, care tinde să fie în beneficiul general, iar nu personal, și trebuie să înceapă în fiecare dintre noi, fiind o calitate internă. Extrapolat la domeniul juridic, integritatea presupune coerență între obiectivele legii și aplicarea ei, unitate de interpretare și aplicare, inducându-i valoare uniformă.

Integritatea nu este o colecție de principii, valori morale ori etice, ci ea ar trebui să fie o preocupare veritabilă pentru viața care ne înconjoară, atenție pentru menținerea ei. Integritatea a făcut obiectul reglementării în perioada mai recentă, la diferite niveluri (de la lege națională, la regulament intern al unor organizații cu sau fără interes economic).

Se face distincție între integritatea în relațiile de drept public și cele de drept privat. În centrul interesului se află lipsa integrității în domeniul public, subînțelegându-se că lupta pentru prezervarea ei se limitează la activitatea autorităților publice.

În pofida eforturilor spectaculoase, care au fost amplu comunicate publicului, inclusiv prin legislație dedicată și autorități învestite cu prerogative speciale în această materie, rezultatele sunt foarte modeste. În fapt, cu toate că nivelul corupției este foarte variat în diferitele state ale lumii, existând societăți predispuse la un nivel mai accentuat de integritate, iar altele – dimpotrivă, măsurile nu au arătat eficiență, descoperirea încălcărilor de integritate fiind din ce în ce mai dificilă, odată cu sporirea complexității faptelor.

Aceasta nu reprezintă însă cea mai importantă problemă, ci menținerea într-un colț de umbră cu interes scăzut a corupției din mediul privat. Integritatea în mediul privat este cel puțin la același nivel de importanță cu cea în mediul public. Pârghiile de control legislativ sunt însă mult mai sărace, deși impactul corupției private este devastator. Exploatarea companiilor în interes personal de către directori și împuterniciți conduce la creșterea prețurilor (bunăoară din creșterea costurilor la atribuirea de contracte de achiziție), la sărăcirea sau chiar distrugerea companiilor, în detrimentul acționarilor și creditorilor (prin deturnarea de fonduri sau inducerea insolvenței), la deteriorarea relațiilor comerciale (prin abuzul de putere la formarea și executarea contractelor^[7]).

Uneori este dificilă identificarea conduitei incorecte, întrucât legislația nu permite aceasta (cu titlu de exemple, trucarea licitațiilor este interzisă, dar se întâmplă în practică cu frecvență îngrijorătoare din cauza arhitecturii legislației achizițiilor publice, sau evaziunea fiscală care este interzisă, dar expatrierea profitului în paradisuri fiscale – offshore – fiind permisă). Alteori, legislația este ineficientă (cum este cazul legislației care interzice inducerea frauduloasă a falimentului societății comerciale).

Toate aceste excese sunt suportate de societate, în mod indirect, absența integrității având impact asupra calității produselor și serviciilor, și indirect asupra calității nivelului de trai, asupra nivelului produsului intern brut, asupra bugetului public etc.

Lupta împotriva corupției private se realizează în multe privințe, în practică, exclusiv la nivelul companiilor, care pot sau nu să aibă instrumente de control adecvate. Neîndoielnic, este necesară o întărire a legislației aplicabile, prin identificarea unor soluții sensibile, adecvate.

4.3. Legea versus viața reală

Dintre Legea gravitației și legea taxelor doar prima reprezintă o lege adevărată. Fără a nega configurația și nici relevanța socială a regulilor juridice, trebuie amintit că totuși actele normative au caracter relativ, iar nu absolut, cum este cazul legilor naturii, care funcționează în mod automat, fără intervenția omului.

Normele juridice pot fi injuste, lipsite de coerență, copleșitoare în volum, fără viziune și eficiență, ele sunt supuse abrogării și modificării, rămânând la capriciul clasei politice care și-a rezervat prerogativa legiferării și care poate avea interese particulare în raport cu societatea, în general, rămânând un contract social supus imperfecțiunii. Defectele legii nu pot fi remediate în aplicare, sistemul judiciar actual nemaiavând înțelepciunea pretorului roman care adapta la secole depărtare de momentul legiferării legea romană, pentru a o adapta contextului la momentul în are se aplică.

Viața reală este adesea diferită de contextul avut în vedere de legislație, fiind uneori în contrast evident chiar și cu bunul simț. Adaptarea legii la context include acoperirea în cadrul normativ a noilor tehnologii care au intrat în economie, prin raportare nu doar la nivel național, dar și global. Cu titlu de exemplu, în domeniul sectoarelor economice care se desfășoară on-line (incluzând fără limitare vânzarea de produse) antrenează rezolvarea conflictului dintre regulile de drept aplicabile locului serverului, al administratorului platformei de tranzacționare, al operatorului, al cumpărătorului etc. care pot fi fiecare rezidenți ori domiciliați în țări diferite.

Regulile cu caracter general, care privesc și regimul aplicabil unei anumite tehnologii ori relațiile presupuse de valorificarea acelei tehnologii, pot fi cu totul inadecvate sau improprii. Bunăoară, anumite contracte, precum contractele inteligente (smart) sau chiar și cele de vânzare în platforme on-line, ridică foarte serioase probleme de compatibilitate cu aplicarea normei generale din Codul civil, centrată pe principiul voinței autonome, care pur și simplu nu se verifică în privința acestor tipuri de contracte.

Majoritatea covârșitoare a contractelor în practică sunt contracte în care nu se pune problema luării unei decizii, esența voinței juridice. Este cazul contractelor silențioase (implicit contracts) care se formează fără ca una dintre părți să aibă o reprezentare clară asupra condițiilor, dar chiar și asupra încheierii contractului (cum sunt contractele încheiate prin navigarea pe internet sau cele încheiate la o vizită într-un centru comercial, indiferent dacă se achiziționează sau nu un produs).

De asemenea, la contractele obligatorii și cele de adeziune, voința autonomă este prezentă printr-o ficțiune juridică ce echivalează acceptarea contractului cu un exercițiu întemeiat pe liberul arbitru, în pofida faptului că una dintre părți nu are de ales pentru a încheia contractul. Noile tehnologii au sporit exponențial numărul aplicării contractelor de adeziune, contractele încheiate on-line și cu ajutorul aplicațiilor mobile ajungând regulă pentru vânzarea de produse și furnizarea de servicii către consumatori.

În aceste situații, care – trebuie accentuat – sunt predominante în aplicare, este limpede că teoria clasică a voinței juridice este inoperabilă, fundamentul formării contractului fiind, mai degrabă alegerea (asistată sau nu^[8]), iar nu decizia informată. Problema abuzurilor în ipoteza în care alegerea este asistată de către cocontractant nu este rezolvată legislativ nici în mod incidental.

Rămâne un număr foarte scăzut de contracte care au caracter negociat și cărora, într-adevăr, li se poate aplica teoria voinței autonome, însă concomitent se pune întrebarea dacă nu cumva o fundamentare care este posibilă în situații de excepție ar putea să fie menținută în continuare în regim de regulă de principiu.

Anumite trăsături specifice, precum caracterul autoexecutabil al contractelor inteligente, permite pur și simplu ignorarea legii civile, menită să rezolve defecțiuni care nu sunt aplicabile acestui tip de contracte, dar care rămâne ineficientă în privința unor posibile probleme care îi sunt specifice (cum este cazul conservării probelor).

Există numeroase argumente puternice pentru trecerea de la motive politice la motive practice în procesul legislativ. Legislația ar trebui să se adapteze la condițiile socio-economice, pentru a face față cu succes la schimbarea paradigmei presupusă de economia bazată pe noile tehnologii, dedicând un cadru normativ eficient acestora.

Un impediment în obținerea acestui deziderat îl reprezintă percepția asupra legii. Juriștii tind să creadă că juridicul prevalează asupra economicului. Bunăoară, definiția unitar dată de doctrină contractului presupune că scopul la formarea lui este crearea unei relații juridice. Dimpotrivă, non-juriștii încheie contracte pentru a rezolva pe această cale o nevoie economică, juridicul reprezentând doar un veșmânt pentru corpul contractului, care are natură pur economică. Chiar dacă acest veșmânt este important, el nu ține de esența contractului.

Non-juriștii nu par a fi însă interesați de renovarea gândirii asupra contractului, acordând greutate exagerată factorului juridic, sau ignorând cu totul valența juridică, ceea ce face contractele să fie instrumente mai puțin eficiente. Încheiate fără asistență juridică, sau cu asistență juridică improprie, multe contracte sunt pur și simplu instrumente de tortură nu a partenerului contractual, ci și al părții care a întocmit contractul.

Legea ar trebui să facă viața mai simplă, nu să o complice, contractul ar trebui să fie un instrument, iar nu un scop în sine, așa cum este privit acum de lege.

§5. Provocări contextuale

Economiile disruptive schimbă radical paradigma și necesită o regândire organizată a legislației. Pe lângă această coordonată care are caracter previzibil, trebuie luate în considerare și alte elemente care necesită adaptarea la contextul actual și real.

Provocările contextuale sunt rareori luate în considerare, administrarea lor pe cale legislativă făcându-se în manieră «pompieristică». Cu toate acestea, viitorul sistemului legal trebuie conceput încă de acum ca fiind flexibil la astfel de provocări. Fiind departe de exigențele de stabilitate care puteau fi implementate în alte secole, legislația trebuie să se adapteze la evoluția condițiilor socio-economice care se schimbă odată cu progresul tehnologic.

Provocări contextuale în perioada recentă au inclus urgența pandemică, care a paralizat anumite sectoare ale economiei și a produs grave perturbări în majoritatea celorlalte domenii pe parcursul mai multor luni, conflictele armate în mai multe zone ale lumii, în special cel din Ucraina, blocajul timp de mai multe săptămâni al Canalului Suez, în urma accidentului de pilotaj, crize de producție privind componente ale produselor electronice și electrice, crizele de producție în anumite domenii ale agriculturii și în domeniul energiei electrice provocate de secete din ce în ce mai frecvente, precum și perturbări în diferite sectoare economice în urma unor modificări imprevizibile climatice sunt doar câteva dintre multiplele exemple de circumstanțe care au determinat mutații în economice, lăsând inadecvată legislația aplicabilă.

5.1. Contexte temporare – probleme de lungă durată?

La întrebarea dacă o problemă ivită într-o perioadă limitată de timp poate genera efecte îndelungate, mult după ce a fost înlăturată sau a dispărut, experiența recentă a umanității răspunde afirmativ. Nu doar în România, ci în multe țări, contextul pandemiei de SARS-CoV-2 a indus un așa-zis «nou normal» care inițial a părut inspirat dintr-o societate distopică.

De altfel, pandemia a reprezentat cea mai importantă provocare pentru legislație. Lecția furnicilor care se organizează natural, fără să le impună nimic din exterior, ci pentru că organizarea lor le permite să trăiască în cele mai bune condiții, nu a fost, din păcate învățată și de oameni, multe dintre soluțiile aplicate în contextul pandemic fiind contraproductive, ridicole, abuzive sau chiar absurde.

Neînțelegând că un virus nu poate primi reguli juridice, ci că trebuie regândită relaționarea oamenilor, regulile din pandemie nu au făcut nimic practic pentru a modifica situația, întrucât nu au încorporat cercetare și cunoștințe din medicină (virusologie, pneumologie și alte specializări critice), nu au valorificat specializările de economie sau statistică, și au ignorat cu totul impactul psihologic produs de pandemie și de cadrul juridic dedicat. Eșecul domeniul juridic este cauzat de lipsa de coroborare a informațiilor interdisciplinare care ar fi putut permite soluții sensibile. Dreptul nu a reușit să ușureze viețile oamenilor, ci le-a complicat și împovărat, uneori inutil.

Consecințele economice ale pandemiei au fost dezastruoase, iar legislația nu a fost pregătită pentru a atenua impactul. Specula produselor foarte căutate sau care din conjuncție cu alte motive au fost în penurie, vânzarea preferențială sau refuzul nejustificat al vânzării au tins să perpetueze după încetarea cauzei. Rămâne epitom pentru lipsa de adaptare a legislației la context abrogarea după trei decenii a Legii nr. 12/1990, prin Legea nr. 222/2020, creându-se astfel un vid legislativ mai mare de un an^[9], și reluarea încriminării speculei (nu și a celorlalte fapte care potrivit Legii nr. 12/1990 constituiau, în funcție de gravitate, contravenție sau infracțiune), doar pentru situații punctual definite^[10].

În prezent, nu doar în România, ci și la nivel global, inflația a atins niveluri îngrijorătoare, escaladarea prețurilor fiind rezultat al unei multitudini de factori.

Aceste evenimente, care au marcat omenirea, au fost administrate în mod diferit în statele lumii, dar schimbarea în mentalitatea oamenilor, care s-a reflectat și în culturile corporatiste sau în administrațiile publice centrale și locale, necesită o abordare legislativă diferită. Cu titlu de exemplu, în educație s-a migrat de la concepția că «mediul digital afectează copiii și adulții tineri» la gândirea că «banda largă, tableta sau laptopul nu au destinație unică jocurile video, fiind în aceeași măsură esențiale, precum instalațiile sanitare pentru a reuși».

Pandemia a accelerat tranziția spre comunicarea în mediul digital în toate domeniile de activitate, în special în formarea contractelor, chiar și între părți care nu sunt la distanță semnificativă.

Munca la distanță în care angajatul nu își desfășoară activitatea la sediul sau la punctul de lucru al angajatorului, ci acasă, ori în locul pe care cel dintâi și-l alege, a fost făcută posibilă de comunicarea online, de telefonia mobilă și de posibilitatea de a accesa de la distanță (on-line) programele de computer pe care le valorifică angajatul în timpul muncii. Munca la distanță a fost impulsionată și de regulile de distanțare socială aplicate inclusiv în țara noastră în timpul pandemiei, dar poate fi găsită în proporții variabile inclusiv în prezent în organizații private, reprezentând o modalitate de muncă asociată cu anumite sectoare ale economiei (consultanță, servicii IT etc.).

Controversată, prin avantajele (sporirea autonomiei angajatului, accesibilitatea pentru program redus) și dezavantajele (transferul unor cheltuieli înspre angajat, diluarea coeziunii de echipă) sale, această modalitate de lucru face necesare reguli adaptate pentru ea. Chiar și după ridicarea restricțiilor, multe întreprinderi au păstrat parțial sau chiar total acest mod de lucru, contextul temporar impulsionând o tendință care până în anul 2020 nu avea o aplicabilitate ridicată în România.

De altfel, condițiile pandemice au invitat la o reconsiderare a spațiului personal și a spațiului de muncă. Numeroase studii arătând că munca în spații foarte strâmte, în cubicul, este neproductivă, chiar și în absența unui pericol epidemiologic. De asemenea, spațiul afectat companiile de transport fiecărui călător, spațiul dedicat ocupării pentru o persoană la evenimente de divertisment, culturale și sportive nu asigură o calitate a vieții adecvată, avansul tehnologic nefiind deloc în slujba îmbunătățirii acestui aspect.

Creșterea prețurilor pentru cauze temporare, precum crize de aprovizionare cu componente ale produselor, ajunge nu doar să nu fie inversată, odată cu dispariția motivului creșterii costurilor de producție, ajunge la nivel practic escaladată, întrucât nu există nicio pârghie care să o oprească, producătorii mărind prețurile, fără a fi înregistrată o înțelegere anticoncurențială în concepția legii. nu există interes pentru prețuri scăzute din partea companiilor care sunt cotate la burse de valori, obiectivul principal în sporirea valorii acțiunilor fiind profitul, iar nu cifra de afaceri.  

Contextul conflictelor internaționale la rândul lor reprezintă situații în care legiferarea și aplicarea legii pot să agraveze sau să atenueze impactul negativ asupra mediului de afaceri.

Experiența crizei financiare din anul 2008 și conturarea unei crize economice ridică întrebarea dacă se pot crea safe havens pe cale normativă. Fără a fi excluse soluții salvatoare (exemplul afirmativ cel mai de succes reprezentându-l pachetul de programe The New Deal implementat de președintele Franklin D. Roosevelt în Statele Unite ale Americii în timpul crizei din perioada 1929-1933), cel mai adesea soluțiile se concentrează asupra mutării banilor «dintr-un buzunar în altul», țările acoperind golurile financiare ale întreprinderilor private, cu bani colectați din taxe împovărătoare.

5.2. Legiferarea și banii

Provocările financiare reprezintă invariabil ceea ce face diferența între legea eficientă și legea lipsită de efectivitate și au natură multiplă. În planul cel mai important, aplicarea legii care privește statutul ori condițiile de desfășurare a activității întreprinderilor, precum și cea care privește relațiile comerciale presupun impact în economie.

Dincolo de abordarea liberală sau conservatoare asupra impactului legislației asupra economiei, costul de alocare a legii ar trebui să reprezinte un factor important în determinarea textului actului normativ.

Cu titlu exemplificativ, în luarea măsurilor de urgență împotriva pandemiei au fost luate în considerare două tipuri de legislație, din perspectiva costurilor.

În prima categorie au intrat soluțiile legislative ce presupun alocarea unui buget de implementare, cele mai multe dintre măsurile de distanțare socială încadrându-se în această categorie.

Cu toate că nu interesează pentru evaluarea impactului în sectorul privat, povara costurilor de implementare a legislației a căzut în sarcina contribuabililor, inclusiv a întreprinderilor. Fie că viza urmărirea contactelor, testarea, dispunerea locurilor de muncă și a turelor din unitățile publice, adaptarea sistemelor HVAC pentru aducerea de aer proaspăt în încăperile instituțiilor publice, echipamentele de protecție, măsurile de igienă, verificările de temperatură, activarea cu senzor sau cu voce a ușilor și a altor suprafețe care presupun contact frecvent (cum sunt cele din toaletele publice), dimensionarea sălilor de clasă în învățământul public, astfel de măsuri ar fi trebuit să fie însoțite de un buget adecvat.

Indiferent dacă a fost sau nu susținută cu fondurile necesare, măsura a devenit normă juridică. Bunăoară, digitalizarea instituțiilor publice a intrat într-o etapă accelerată la debutul stării de urgență, chiar dacă nu au fost alocate laptopuri pentru angajații forțați să lucreze de acasă, sau nu a fost introdusă conexiune de internet de mare viteză sau nu au fost introduse programe de operare adecvate pentru lucrul prin internet. La fel, chiar dacă a fost instituită distanțarea în transportul public, nu s-au pus în circulație vehicule sau garnituri de transport suplimentare care să permită distanțarea socială efectivă în perioada de aplicare a regulilor.

Legea trebuie să fie eficientă, dar absența fondurilor bănești reduce aplicarea ei la nivel pur platonic.

În a doua categorie au intrat măsuri care nu au presupus alocarea unor fonduri în vederea aplicării legii, însă acestea au avut costuri indirecte sau ascunse pentru cei care erau ținuți să aplice regulile, în cazul întreprinderilor suportarea financiară fiind exclusiv privată. Regulile menite să prevină răspândirea COVID19 s-au transpus în legislație care impunea distanțarea la 1.5-2 m în spații publice libere (cunoscută în SUA sub denumirea the 6 ft rule), așteptarea la rând cu distanțare, interdicția adunărilor, conferințelor, întrunirilor, asistență socială, emoțională sau la medicală. Pierderile financiare s-au resimțit cu precădere la populație și întreprinderi, întrucât regulile privind interzicerea competițiilor sportive, culturale și de divertisment, ori impunerea muncii la distanță au însemnat pierderi atât economice, cât și sociale, emoționale și în alte planuri pentru care populația nu a primit remedii adecvate.

Legislația ajutorului de stat reprezintă un alt domeniu normativ care ridică probleme de adaptare la contexte modificate. Întrucât, potrivit art. 107 TFUE, ajutorul de stat este la nivel principal interzis, putând fi acordat exclusiv în regim de excepție, mecanismele de remediu pentru pierderile suferite de întreprinderi, acesta nu reprezintă o soluție eficientă. Procedura complexă și îndelungată, precum și condiționarea după criterii ad hoc fac ca remediul să fie incert, tardiv sau insuficient. Ajutoarele de stat sau alte măsuri protecționiste au reprezentat o preluare a sarcinii financiare care nu a îndepărtat riscul de pierdere a activității, de insolvență sau chiar de faliment. Prin urmare, nici politicile protecționiste nu au reprezentat o rezolvare adecvată a acestei provocări.

Extinderea spațiului personal în sectoarele de servicii, precum în transport de persoane, în serviciile de divertisment sau în domeniul competițiilor sportive, ar putea să influențeze costurile și să necesite soluții inovative de amplasare, dacă se reconsideră spațiul alocat clienților pe stadioane, în săli, în avioane etc.

Una dintre consecințele distanțării sociale a fost aplicarea muncii la distanță, inclusiv în sectorul privat al economiei. Nici această soluție nu a fost lipsită de consecințe financiare importante. Munca la distanță (telemunca) sau munca în regim hibrid (la distanță și la locul de muncă) a transferat o parte din costurile operaționale ale întreprinderilor către angajații ei și a schimbat viziunea managerială asupra muncii în sectoare în care prezența la serviciu a angajaților nu este esențială. Acesta este unul dintre motivele pentru care unele întreprinderi au preluat acest model de desfășurare a activității pentru angajații a căror prezență nu este esențială la locul de muncă pus la dispoziție de angajator. Consecința directă asupra acestei viziuni o reprezintă mutații în piața imobiliară cu destinație de birouri care a intrat în regres semnificativ, neexistând însă un cadru normativ care să acopere acest risc de activitate accelerat de pandemie.

Problema reglementării care antrenează costuri de aplicare este că implementarea nu se face cu bani din jocul Monopoly, măsurile legislative trebuind să fie sustenabile în mod efectiv.

5.3. Alternative la soluțiile legislative

Provocările identificate, care sunt doar o parte din ansamblul de probleme cu care se confruntă legiferarea mediului de afaceri, găsesc soluții? Din cele de mai sus rezultă că acesta este un demers dificil.

În alternativă, pot fi valorificate soluții în afara sistemului juridic, care valorifică alte științe, precum sociologia, economia, praxeologia, psihologia etc. Praxeologia esteesențială în combaterea capcanelor cognitive, care par să guverneze gândirea, inclusiv în privința elaborării și aplicării legii.

Astfel de soluții trebuie să aibă o strategie clară, fiind necesare alegeri, precum cea între măsuri incrementale și măsuri ample, radicale, sau între imaginarea celui mai rău scenariu în contrast cu imaginarea situației ideale.

În toate cazurile, în abordare este necesară schimbarea narativului și recunoașterea existenței tuturor acestor probleme, cele mai multe fiind ignorate, pentru motive ce depășesc înțelegerea. Abordarea pragmatică impune centrarea soluțiilor pe mecanismele economiei. Economia continuă să se desfășoare, datorită dar și împotriva dreptului, atunci când regulile sunt potrivnice dezvoltării (cum este cazul situației în care sistemul fiscal vizează un nivel împovărător al taxelor).

Uneori soluțiile presupun ca normele să fie adoptate la nivel privat. Într-un exemplu, pot fi mai eficiente în obținerea unui rezultat pozitiv reguli ale organizației sau companiei, cum sunt mecanismele de conformare pentru prevenirea corupției. Într-un alt exemplu, soluțiile folosite de unele companii ca răspuns la urgența pandemică au fost mai eficiente decât cele general aplicabile, cum a fost cazul reglementării muncii la distanță, care a devenit noul normal pentru angajații cu activitate de birou, sau școlile, inclusiv cele publice, care au particularizat regulile generale, pentru a fi mai eficientă aplicarea, ori magazinele care aveau propriile reguli care se adăugau celor generale pentru administrarea cât mai bună a interacțiunii cu clienții.

De asemenea,la probleme globale se impun soluții globale. Noile tehnologii reprezintă o provocare comună a țărilor pe mapamond. Provocările care nu sunt o problemă locală pot primi soluții specifice, dar s-a demonstrat că experiența și priceperea în legiferare a altor țări ajută invariabil și este recomandată inspirarea din alte sisteme legislative. Cu toate acestea, pentru eficiență, praxeologia impune urmărirea doar a acelor sisteme legislative care au adoptat soluții care funcționează bine (spre exemplu, ghidarea furnizată de Organizația Mondială a Sănătății în identificarea regulilor potrivite de combatere a pandemiei).

Aflându-ne totuși departe de scenariul în care tehnologiile funcționează perfect, în interesul oamenilor, făcând inutilă normativizarea relațiilor întemeiate pe valorificarea lor, rolul științei în identificarea de soluții este esențial și reclamă excelenta cunoaștere a modului în care funcționează tehnologia. Bunăoară, reglementarea vehiculelor autonome în scopuri comerciale sau altor tehnologii care implică inteligență artificială presupune stăpânirea modului în care funcționează inteligența artificială, or acest lucru nu intră în stadiul actual al nivelului cunoașterii umane. De manieră similară, protecția datelor personale în mediul on-line nu are încă în niciun sistem legislativ eficiența ideală, fapt cauzat tot de insuficienta înțelegere a posibilităților tehnologice. Cercetarea interdisciplinară reprezintă unul dintre instrumentele de combatere eficientă a acestei consecințe.

Concluzii

Câteva concluzii se conturează din cele observate mai sus, îndemnând la sporirea înțelepciunii, și la orientarea spre adaptivitate, prin regândirea sistemului legislativ.

Întâi, coerența în adoptarea și aplicarea legislației este o cerință esențială. În acest scop, simplificarea regulilor de drept aplicabile contribuie în mod decisiv, legislația intuitivă fiind mult mai ușor de implementat.

Apoi, legea trebuie să fie una în conținut și în aplicare, și să asigure bunăstarea generală. Regulile complexe, voluminoase sunt lipsite de eficiență și reprezintă o piedică în realizarea statului de drept. De altfel, unitatea de reglementare este premisa aplicării uniforme, până când legea nu se va aplica în mod identic, nefiind posibilă dreptatea în lume.

Sub un alt aspect, în contextul globalizării, pentru reglementarea noilor tehnologii trebuie urmărite, preluate sau adaptate, soluțiile funcționale din alte sisteme, fiind posibilă unitatea de reglementare pentru provocări întâlnite în mod uniform în lume.

De asemenea, pentru identificarea unor soluții durabile și eficiente este necesară o abordare agathokakologică, neutralitatea față de interesele protejate permițând administrarea provocării identității, a avansului tehnologic și al integrității. Cum legea implică alocarea unui buget de aplicare sau obținerea de bani, trebuie sporirea atenției asupra implicațiilor bănești.

Adaptarea legislației pentru aplicare la domeniile economiei în care operează noile tehnologii ar trebui făcută concomitent cu ameliorarea protecției consumatorilor și a micilor afaceri, multe dintre piețe fiind victime ale monopolurilor, periculoase pentru concurență și consumatori.

Contextul special al pandemiei a demonstrat cât de ușor se poate greși în soluțiile legislative și în aplicarea legislației, din această lecție trebuind trasă învățătura necesității unor soluții eficiente la provocările rezultate din schimbarea paradigmei.

Înțelegerea activităților reglementate este, la rândul său, esențială în identificarea soluțiilor legislative adecvate. Aceasta reprezintă una dintre cele mai importante cauze ale eșecului de reglementare.

În final, legea nu poate funcționa pentru soluții tehnice greșit concepute sau pentru soluții tehnice care nu sunt efectiv cunoscute. Acolo unde nu există inteligență naturală, nu poate fi generată inteligență artificială.

Note de subsol

^[1] Consiliul Europei a adoptat în iunie 2023 o poziție față de Propunerea de Directivă a Comisiei Europene, noul act normativ urmărind să stabilească statutul de lucru corect al angajaților și rolul inteligenței artificiale la locul de muncă.

^[2] Echivalentul legislativ al desființării poziției dominante, art. 7 din reglementarea inițială a Legii nr. 21/1996, a fost abrogat la câțiva ani de la adoptare, fără să existe un singur caz de aplicare a sa.

^[3] L. Bercea, Market for lemons. O aplicație la încheierea contractelor standard între profesioniști și consumatori, în D.A. Popescu, I.-Fl. Popa, Liber amicorum Liviu Pop, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 69.

^[4] A. Almășan, Dreptul concurenței. Curs universitar, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 95.

^[5] J. Rawls, A Theory of Justice, Harvard University Press, S.U.A. 1971.

^[6] R. Dobeli, Arta de a gândi limpede, Ed. Baroque Books and Arts, București, 2014 (trad. în limba română).

^[7] A. Almășan, Drept civil. Dinamica obligațiilor, Ed. Hamangiu, București, 2018, p. 176.

^[8] R.H. Thaler, C.R. Sunstein, Nudge, Ed. Penguin, Marea Britanie, 2008.

^[9] O.U.G. nr. 84/2022 a modificat art. 2 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 prin care preia reglementarea din Legea nr. 12/1990 și a intrat în vigoare de la data de 20 iulie 2022.

^[10] Textul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 limitează în mod vădit aplicarea condițiilor de incidență a speculei: „(2) În perioadele de stare de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate și stare de război, stare de asediu și stare de urgenţă, stare de alertă sau alte situaţii de criză stabilite explicit prin acte normative, pentru produsele, categoriile de produse sau serviciile stabilite ca fiind în situaţie de risc speculativ prin hotărâre a Guvernului, sunt interzise practicile de concurenţă neloială care contravin uzanţelor cinstite și principiului general al bunei-credinţe, săvârșite de întreprinderi faţă de alte întreprinderi, care constau în: practicarea unor preţuri nejustificat de mari, limitarea în mod nejustificat a producţiei sau a vânzărilor, acumularea de mărfuri de pe piaţa externă sau internă în scopul creării unui deficit pe piaţa românească și revânzării lor ulterioare la un preţ crescut în mod nejustificat”.