Soluții CJUE: Subiecte importante pentru specialiștii în achiziții publice
Dumitru-Daniel Șerban, Achizițiile publice. Curtea de Justiție a Comunităților/Uniunii Europene. O radiografie sinoptică a întregii jurisprudențe în domeniu, Ed. Hamangiu, 2022, p. 27-28.
– Ofertantul exclus definitiv nu are calitatea procesuală activă pentru a contesta decizia de atribuire a contractului. Dacă excluderea nu este definitivă, el poate contesta decizia
– Autoritatea nu are obligaţia de a le comunica ofertanţilor excluşi definitiv decizia de atribuire a contractului
– Dreptul Uniunii nu impune ca hotărârile instanţei supreme din ordinea administrativă a unui stat membru să poată fi atacate – pe considerentul că ele încalcă respectivul drept – la instanţa supremă din ordinea judiciară a acelui stat
72. În ceea ce priveşte ofertanţii care au fost excluşi din procedura de atribuire a contractului de achiziţii, articolul 2a din Directiva 89/665 precizează că aceştia nu mai sunt consideraţi interesaţi şi nu trebuie, aşadar, să primească notificarea deciziei de atribuire în cazul în care excluderea lor a devenit definitivă. În schimb, în cazul în care aceşti ofertanţi nu au fost încă excluşi definitiv, decizia de atribuire, însoţită de un rezumat al motivelor pertinente şi de o declaraţie privind termenul suspensiv aplicabil încheierii contractului care urmează acestei decizii, trebuie să le fie comunicată. Din coroborarea alineatelor (1) şi (2) ale acestui articol reiese că respectarea acestor condiţii minime urmăreşte să le permită introducerea unei căi de atac eficace împotriva deciziei menţionate.
73. Potrivit articolului 2a alineatul (2) din Directiva 89/665, excluderea unui ofertant este definitivă în cazul în care aceasta i‑a fost notificată şi a fost „considerată legală” de către un „organism independent responsabil de soluţionarea căilor de atac” sau nu mai poate face obiectul unei căi de atac. […] pentru a stabili dacă excluderea unui ofertant a rămas definitivă, termenii „organism independent responsabil de soluţionarea căilor de atac”, în sensul acestui articol 2a, trebuie să fie interpretaţi în sensul că vizează o instanţă independentă şi imparţială, constituită în prealabil prin lege, în sensul articolului 47 din cartă.
74. Caracterul nedefinitiv încă al deciziei de excludere determină astfel, pentru aceşti ofertanţi, calitatea procesuală activă pentru a contesta decizia de atribuire, această calitate neputând fi slăbită de alte elemente, nepertinente, precum clasarea ofertei ofertantului exclus sau numărul de participanţi la procedura de atribuire a contractului de achiziţii (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 11 mai 2017, Archus şi Gama, C‑131/16, EU:C:2017:358, punctele 57 şi 58, precum şi Hotărârea din 5 septembrie 2019, Lombardi, C‑333/18, EU:C:2019:675, punctele 29‑32).[…]
76. […] din dosarul de care dispune Curtea reiese că, atât la momentul la care Randstad şi‑a introdus acţiunea în faţa [Tribunalului Administrativ Regional din Valle d’Aosta], cât şi la momentul la care acesta s‑a pronunţat, decizia comisiei de atribuire de a o exclude din procedură nu fusese încă considerată legală de [Tribunalul Administrativ Regional din Valle d’Aosta] sau de vreun alt organism independent responsabil de soluţionarea căilor de atac.
77. Rezultă astfel că reformarea hotărârii [Tribunalului Administrativ Regional din Valle d’Aosta] efectuată de [Consiliul de Stat], prin care s‑a declarat inadmisibil capătul din acţiunea formulată de Randstad prin care aceasta contesta atribuirea contractului în favoarea grupului Synergie‑Umana, este incompatibilă cu dreptul la o cale de atac efectivă garantat de articolul 1 alineatele (1) şi (3) din Directiva 89/665, citit în lumina articolului 2a alineatul (2) din aceasta. În consecinţă, hotărârea Consiliului de Stat nu este conformă nici cu articolul 47 primul paragraf din cartă.
78. Cu toate acestea, într‑o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, în care, sub rezerva verificării de către instanţa de trimitere, dreptul procedural naţional permite, în sine, persoanelor interesate să introducă o cale de atac în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale şi să invoce în faţa acesteia, în mod efectiv, o încălcare a dreptului Uniunii, precum şi a dispoziţiilor de drept naţional care îl transpun în ordinea juridică internă, dar în care instanţa supremă din ordinea administrativă a statului membru în cauză, care se pronunţă în ultim grad de jurisdicţie, subordonează în mod necorespunzător admisibilitatea acestei căi de atac de îndeplinirea unor condiţii care au ca efect privarea acestor persoane interesate de dreptul lor la o cale de atac efectivă, dreptul Uniunii nu impune ca acest stat să prevadă, în vederea remedierii încălcării acestui drept la o cale de atac efectivă, posibilitatea de a se sesiza instanţa supremă din ordinea judiciară cu un recurs împotriva unor astfel de decizii de inadmisibilitate care emană de la instanţa administrativă supremă, atunci când o asemenea cale de atac nu este prevăzută de dreptul său naţional.[…]
81. Având în vedere ansamblul consideraţiilor care precedă, trebuie să se răspundă […] că articolul 4 alineatul (3) şi articolul 19 alineatul (1) TUE, precum şi articolul 1 alineatele (1) şi (3) din Directiva 89/665, citit în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziţii a dreptului intern al unui stat membru care, potrivit jurisprudenţei naţionale, are efectul ca justiţiabilii, precum ofertanţii care au participat la o procedură de atribuire a unui contract de achiziţii publice, să nu poată contesta conformitatea cu dreptul Uniunii a unei hotărâri a instanţei supreme din ordinea administrativă a acestui stat membru în cadrul unui recurs în faţa instanţei supreme din ordinea judiciară a statului membru menţionat.[1]
Note de subsol
[1] Hotărârea din 21 decembrie 2021, Randstad Italia, C‑497/20, EU:C:2021:1037. A se vedea şi Concluziile avocatului general Gerard William Hogan prezentate la 9 septembrie 2021 în respectiva cauză, EU:C:2021:725.